This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Regulamentul instituie programul Erasmus+ având drept obiectiv sprijinirea, prin intermediul învățării pe tot parcursul vieții, a dezvoltării educaționale, profesionale și personale a persoanelor din domeniile educației și formării, tineretului și sportului, atât în Europa, cât și în afara ei, contribuind astfel la o creștere economică durabilă, la crearea de locuri de muncă de calitate, la coeziune socială, la stimularea inovării și la consolidarea identității europene și a cetățeniei active.
Obiectivul general al programului este de a sprijini, prin intermediul învățării pe tot parcursul vieții, dezvoltarea educațională, profesională și personală a persoanelor din domeniile educației și formării, tineretului și sportului, atât în Europa, cât și în afara ei. Programul este un instrument esențial pentru instituirea unui Spațiu european al educației, pentru sprijinirea implementării cooperării strategice europene în domeniul educației și formării, inclusiv agendele sectoriale aferente, pentru promovarea cooperării în domeniul politicii pentru tineret în cadrul Strategiei pentru tineret a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2027 și pentru dezvoltarea dimensiunii europene a sportului.
Obiectivele specifice ale programului Erasmus+ sunt următoarele:
Aceste obiective vor fi urmărite prin intermediul a 3 acțiuni-cheie:
În afară de Uniunea Europeană (UE) și statele membre ale UE, programul este deschis participării membrilor Asociației Europene a Liberului Schimb, care sunt membri ai Spațiului Economic European, împreună cu alte țări din afara UE, inclusiv țări candidate la UE, în anumiți termeni și condiții. Anumite acțiuni ale programului pot fi deschise și unor entități din țările din afara UE neasociate programului.
În 2021, Comisia Europeană a adoptat un act de punere în aplicare care vizează o participare mai incluzivă și mai diversă la programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027. Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1877 va permite unui număr mai mare de persoane să aibă acces la oportunitățile oferite de program, adresându-se mai bine persoanelor cu mai puține oportunități, îmbunătățind astfel echitatea și incluziunea în spațiul european al educației. Măsurile stabilite în acest scop includ:
Se aplică de la .
Pentru informații suplimentare, consultați:
Regulamentul (UE) 2021/817 al Parlamentului European și al Consiliului din de instituire a Erasmus+: Programul Uniunii pentru educație și formare, tineret și sport și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1288/2013 (JO L 189, , pp. 1-33).
data ultimei actualizări