Norme comune privind fondurile UE (2021-2027)

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) 2021/1060 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Cunoscut drept Regulamentul privind dispozițiile comune, acesta stabilește norme financiare comune care se aplică următoarelor surse de finanțare ale Uniunii Europene (UE), precum și dispoziții comune suplimentare pentru fondurile marcate cu asterisc (*):

ASPECTE-CHEIE

Cinci obiective de politică

FEDR, FSE+, Fondul de coeziune și FEAMPA susțin următoarele obiective de politică:

Țintele climatice

Fondurile ar trebui să contribuie la integrarea acțiunilor climatice și să atingă o țintă globală reprezentată de alocarea a 30 % din cheltuielile din bugetul UE în sprijinul îndeplinirii obiectivelor climatice. În special, statele membre ale UE trebuie să furnizeze informații privind modul în care sprijină obiectivele de mediu și obiectivele climatice, cu contribuția acestora la ținta globală exprimată ca procentaj din alocarea lor totală din FEDR și din Fondul de coeziune. Dacă progresele în direcția atingerii acestor ținte sunt insuficiente, statul membru în cauză și Comisia Europeană convin asupra unor măsuri de remediere în cadrul reuniunii anuale de evaluare.

Principii-cheie

Bugetul alocat este executat de statele membre și de Comisie în conformitate cu principiile următoare.

Acordul de parteneriat

Fiecare stat membru pregătește un acord de parteneriat care stabilește cum intenționează să utilizeze în mod eficace și eficient FEDR, FSE+, Fondul de coeziune, FTJ și FEAMPA pentru perioada 2021-2027.

Programarea

În cooperare cu partenerii, statele membre pregătesc programele pentru finanțarea pentru perioada 2021-2027, având obligația de a le transmite Comisiei în termen de trei luni de la data prezentării acordului de parteneriat. Regulamentul stabilește normele privind următoarele aspecte ale programării:

Dezvoltarea teritorială

Abordarea privind dezvoltarea teritorială integrată este consolidată și poate fi sprijinită în oricare dintre următoarele moduri:

Asistența tehnică

La inițiativa Comisiei, fondurile pot sprijini acțiunile de pregătire, monitorizare, control, audit, evaluare, comunicare, vizibilitate, asistență tehnică și administrativă pentru punerea în aplicare a regulamentului și, după caz și în țări din afara UE.

La inițiativa unui stat membru, fondurile pot sprijini acțiuni pentru administrarea și utilizarea eficace a fondurilor, inclusiv pentru consolidarea capacităților partenerilor și pentru pregătire, instruire, gestionare, monitorizare, evaluare, asigurarea vizibilității și comunicare.

Executarea

Statele membre instituie un sistem care să le permită să monitorizeze, să raporteze și să evalueze performanțele, constând în:

Monitorizarea

Evaluarea

Statele membre sau autoritățile lor de management evaluează programele, apelând la experți independenți din punct de vedere operațional, cu scopul de a îmbunătăți calitatea și punerea în aplicare a programului.

Comisia efectuează propria evaluare a fiecărui fond la jumătatea perioadei, până la sfârșitul anului 2024, precum și o evaluare retrospectivă până la 31 decembrie 2031. Evaluările sunt bazate pe următoarele criterii:

Evaluările pot ține seama și de caracterul inclusiv, de nediscriminare și de vizibilitate.

În plus, statele membre trebuie să efectueze, pentru fiecare program, o evaluare a impactului până la 30 iunie 2029.

Vizibilitatea

Fiecare stat membru asigură atât vizibilitatea sprijinului în toate activitățile care privesc operațiunile sprijinite de fonduri, cât și informarea cetățenilor UE cu privire la rolul și realizările fondurilor prin intermediul unui portal unic de internet care oferă acces la toate programele care implică statul membru respectiv.

Concret, beneficiarii și organismele care execută instrumentele financiare menționează sprijinul din partea fondurilor în conformitate cu normele stabilite în regulament; în caz contrar, autoritatea de management poate să aplice măsuri și să anuleze până la 3 % din sprijinul din fonduri pentru operațiunea în cauză.

Sprijinul financiar

Contribuția financiară a UE poate lua oricare dintre formele următoare:

Statele membre utilizează fondurile pentru a le oferi sprijin beneficiarilor sub formă de granturi, de instrumente financiare sau de premii (sau sub forma unei combinații între acestea).

Eligibilitatea

Eligibilitatea cheltuielilor se stabilește pe baza normelor naționale, cu excepția cazului în care există norme specifice în acest regulament sau în regulamentele specifice fiecărui fond.

Următoarele costuri nu sunt eligibile pentru contribuție din partea fondurilor:

Regulamentele specifice fiecărui fond pot să identifice și alte costuri neeligibile pentru contribuția din fondul respectiv.

Gestiunea și controlul

Statele membre trebuie să aibă sisteme de gestiune și control cu o funcționare eficace pentru programele lor și sunt responsabile, printre altele, pentru:

Printre altele, Comisia trebuie:

Autoritățile de management sunt responsabile, printre altele, pentru:

Regulamentul stabilește norme detaliate pentru auditurile efectuate de către autoritățile naționale de audit, inclusiv:

Gestionarea financiară

Regulamentul stabilește norme detaliate, inclusiv pentru:

Cadrul financiar

FEDR, FSE+ și Fondul de coeziune sprijină obiectivul Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică alocat în toate regiunile de nivel NUTS 2 prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003, modificat prin Regulamentul (UE) 2016/2066 (a se vedea sinteza).

În special, resursele din FEDR și FSE+ sunt alocate pentru următoarele trei categorii de regiuni:

Fondul de coeziune sprijină acele state membre al căror venit național brut pe persoană, măsurat în standarde ale puterii de cumpărare și calculat pe baza datelor UE pentru perioada 2015-2017, este sub 90 % din venit național brut mediu pe persoană al UE-27 pentru aceeași perioadă de referință.

Regulamentul detaliază, de asemenea, următoarele:

Revizuirea

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene trebuie să revizuiască regulamentul până la 31 decembrie 2027.

Flexibilitate suplimentară pentru a aborda consecințele agresiunii ruse în Ucraina

Amendamentul FAST-CARE [Regulamentul (UE) 2022/2039] modifică regulamentele privind dispozițiile comune referitoare la utilizarea fondurilor UE care acoperă două perioade bugetare – perioada 2014-2020 [Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 – a se vedea sinteza] și perioada 2021-2027 [Regulamentul (UE) 2021/1060].

În ceea ce privește regulamentul privind dispozițiile comune 2021-2027, amendamentul FAST-CARE urmărește să ușureze povara asupra bugetelor statelor membre și să faciliteze punerea în aplicare a operațiunilor care abordează provocările care decurg din agresiunea Rusiei.

Regulamentul de modificare include următoarele.

Sprijinirea energiei la prețuri accesibile (SAFE)

Regulamentul (UE) de modificare 2023/435 face parte dintr-o schimbare mai amplă a politicii, pentru abordarea dependenței energetice a UE față de Rusia.

Acesta modifică, printre alte acte, regulamentul privind dispozițiile comune 2014-2020 pentru utilizarea fondurilor UE [Regulamentul (UE) nr. 1303/2013] pentru a aborda consecințele creșterii prețurilor la energie în toate statele membre, ca urmare a invaziei rusești în Ucraina.

De asemenea, modifică regulamentul privind dispozițiile comune 2021-2027, permițând în mod specific statelor membre să utilizeze până la 7,5 % din alocarea politicii de coeziune 2021-2027 pentru a contribui la obiectivele REPowerEU. Astfel de măsuri ar trebui să rămână în conformitate cu normele specifice fondurilor, inclusiv cu principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ”.

Regulamentul (UE) 2023/435 modifică, de asemenea, următoarele acte:

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 1 iulie 2021.

CONTEXT

A se vedea, de asemenea, actele legislative conexe:

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, pp. 159-706).

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) 2021/1060 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2021/1139 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004 (JO L 247, 13.7.2021, pp. 1-49).

Regulamentul (UE) 2021/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului pentru o tranziție justă (JO L 231, 30.6.2021, pp. 1-20).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1296/2013 (JO L 231, 30.6.2021, pp. 21-59).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune (JO L 231, 30.6.2021, pp. 60-93).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2021/1059 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind dispoziții specifice pentru obiectivul Cooperare teritorială europeană (Interreg) sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională și de instrumentele de finanțare externă (JO L 231, 30.6.2021, pp. 94-158).

Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, pp. 320-469).

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 30.03.2023