1.1.

Angajamentul de a pune în aplicare schimbul automat de informații fie prin semnarea Acordului multilateral al autorităților competente, fie prin acorduri bilaterale

Următoarele jurisdicții se angajează să pună în aplicare schimbul automat de informații până în 2018:

Curaçao, RAS Hong Kong, Noua Caledonie, Oman, Qatar și Taiwan

Următoarele jurisdicții se angajează să pună în aplicare schimbul automat de informații până în 2019:

Turcia

1.2.

Calitatea de membru al Forumului mondial privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale și nivelul satisfăcător

Următoarele jurisdicții se angajează să devină membre ale forumului mondial și/sau să aibă un nivel satisfăcător până în 2018:

Curaçao, Noua Caledonie și Oman

Următoarele jurisdicții se angajează să devină membre ale forumului mondial și/sau să aibă un nivel satisfăcător până în 2019:

Bosnia și Herțegovina, Capul Verde, Fiji, Iordania, Muntenegru, Serbia, Swaziland, Turcia și Vietnam

1.3.

Calitatea de semnatar și ratificarea Convenției multilaterale a OCDE privind asistența administrativă sau a rețelei de acorduri care să includă toate statele membre ale UE

Următoarele jurisdicții se angajează să semneze și să ratifice convenția multilaterală sau să dispună de o rețea de acorduri care să includă toate statele membre ale UE, până în 2018:

RAS Hong Kong, Noua Caledonie, Oman, Qatar și Taiwan

Următoarele jurisdicții se angajează să semneze și să ratifice convenția multilaterală sau să dispună de o rețea de acorduri care să includă toate statele membre ale UE, până în 2019:

Armenia, Bosnia și Herțegovina, Botswana, Capul Verde, Fiji, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Jamaica, Iordania, Maldive, Muntenegru, Maroc, Peru, Serbia, Swaziland, Thailanda, Turcia și Vietnam

2.1.

Existența regimurilor fiscale dăunătoare

Următoarele jurisdicții se angajează să modifice și să anuleze, până în 2018, regimurile identificate:

Andorra, Armenia, Aruba, Belize, Botswana, Capul Verde, Insulele Cook, Curacao, Fiji, RAS Hong Kong, Iordania, Liechtenstein, Maldive, Mauritius, Maroc, Saint Vincent și Grenadinele, San Marino, Seychelles, Elveția, Taiwan, Thailanda, Turcia, Uruguay și Vietnam

Următoarele jurisdicții nu și-au reiterat în mod explicit angajamentul asumat în cadrul Forumului privind practicile fiscale dăunătoare de a modifica sau elimina regimurile identificate, până în 2018:

Malaysia și Insula Labuan

2.2.

Existența regimurilor fiscale care facilitează structurile offshore care atrag profituri în absența unei activități economice reale

Următoarele jurisdicții se angajează să abordeze îngrijorările referitoare la substanța economică până în 2018:

Bermuda, Insulele Cayman, Guernsey, Insula Man, Jersey și Vanuatu

3.1.

Calitatea de membru al Cadrului cuprinzător privind BEPS sau punerea în aplicare a standardelor minime BEPS

Următoarele jurisdicții se angajează să devină membre ale Cadrului cuprinzător sau să pună în aplicare standardele minime BEPS până în 2018:

Aruba, Insulele Cook, Insulele Feroe, Groenlanda, Noua Caledonie, Saint Vincent și Grenadinele, Taiwan și Vanuatu

Următoarele jurisdicții se angajează să devină membre ale Cadrului cuprinzător sau să pună în aplicare standardele minime BEPS până în 2019:

Albania, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Capul Verde, Fiji, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Iordania, Maldive, Muntenegru, Maroc, Serbia și Swaziland

Următoarele jurisdicții se angajează să devină membre ale Cadrului cuprinzător sau să pună în aplicare standardele minime BEPS dacă și când angajamentul devine relevant:

Nauru, Niue

1.

Se preconizează că includerea unei jurisdicții pe lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale va avea un efect disuasiv care va încuraja jurisdicțiile să îndeplinească criteriile, astfel cum figurează în anexa IV, și astfel cum sunt precizate în continuare în anexele V și VI, precum și alte standarde internaționale relevante.

2.

Este important să se pună la dispoziție mecanisme de protecție eficiente pentru a combate erodarea bazei impozabile a statelor membre prin fraudă fiscală, evaziune fiscală și evitarea obligațiunilor fiscale și, prin urmare, să se aplice măsuri de protecție efective și proporționale, la nivelul UE și la nivel național, jurisdicțiilor incluse pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

3.

O serie de măsuri de protecție în domeniul nefiscal la nivelul UE sunt legate de lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale și figurează în partea A a prezentei anexe.

4.

De asemenea, statele membre ar putea adopta unele măsuri de protecție în domeniul fiscal, în conformitate cu legislația lor națională, în plus față de măsurile nefiscale luate de UE, pentru a descuraja eficient practicile necooperante în jurisdicțiile incluse pe listă.

5.

O listă a acestor măsuri în domeniul fiscal figurează în partea B a prezentei anexe. Întrucât aceste măsuri ar trebui să fie compatibile cu sistemele fiscale naționale ale statelor membre ale UE, punerea în aplicare a acestor măsuri este lăsată la nivelul competenței statelor membre.

6.

Este de remarcat că nicio măsură de protecție nu ar trebui să aducă atingere sferei de competență a statelor membre de a aplica măsuri suplimentare sau de a menține la nivel național liste de jurisdicții necooperante cu un domeniu de aplicare mai larg.

B.1.

Pentru a asigura o acțiune coordonată, statele membre ar trebui să aplice cel puțin una dintre următoarele măsuri administrative în domeniul fiscal:

B.2.

Fără a aduce atingere sferelor de competență în cauză ale statelor membre de a aplica măsuri suplimentare, măsurile de protecție de natură legislativă în domeniul fiscal care ar putea fi aplicate de statele membre sunt:

B.3.

Statele membre ar putea să aibă în vedere utilizarea listei UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale ca instrument de facilitare a funcționării dispozițiilor antiabuz relevante, la punerea în aplicare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne. De exemplu, în cazul în care, în conformitate cu respectiva directivă, statele membre utilizează, în transpunerea normelor SSC în legislația lor internă, liste „negre” de țări terțe, aceste liste ar putea să cuprindă cel puțin jurisdicțiile incluse pe lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

1.1.

Lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale care figurează în anexa I este revizuită de Consiliu cel puțin o dată pe an și este aprobată pe baza raportului înaintat Consiliului de Grupul de lucru pentru codul de conduită privind impozitarea întreprinderilor, indicându-se data de la care se aplică respectiva modificare.

1.2.

Lista poate fi modificată sau durata ei poate fi modificată în conformitate cu aceleași norme procedurale pe baza cărora a fost aprobată. În acest proces, Comisia Europeană ar trebui să furnizeze asistența tehnică necesară.

1.3.

Decizia Consiliului se va baza pe un raport al Grupului de lucru pentru codul de conduită, în coordonare cu HLWP, și va fi pregătită de Comitetul Reprezentanților Permanenți.

1.4.

De îndată ce o jurisdicție este inclusă pe listă, va fi informată printr-o scrisoare semnată de președintele Grupului de lucru pentru codul de conduită, în care se afirmă:

1.5.

De îndată ce este scoasă de pe listă, o jurisdicție va fi imediat informată în acest sens printr-o scrisoare semnată de președintele Grupului de lucru pentru codul de conduită, indicându-se data de la care se aplică respectiva modificare.

1.6.

Deciziile privind includerea pe listă sau eliminarea de pe listă a unei jurisdicții ar trebui să menționeze în mod clar datele de la care măsurile de protecție în domeniul fiscal ar trebui să înceapă sau să înceteze să se aplice, în funcție de natura măsurii, fără a aduce atingere sferelor de competență corespunzătoare ale statelor membre, cum ar fi adaptarea legislației naționale privind aplicarea măsurilor de protecție luate la nivel național.

2.1.

Angajamentele asumate oficial de jurisdicții de a pune în aplicare recomandările solicitate de Consiliu pentru a aborda chestiunile identificate ar trebui să fie monitorizate cu atenție de Grupul de lucru pentru codul de conduită, sprijinit de Secretariatul General al Consiliului, cu asistență tehnică din partea Comisiei Europene, pentru a evalua punerea în aplicare efectivă a acestora.

2.2.

În cazul în care jurisdicțiile în cauză nu reușesc să abordeze angajamentele până la termenul stabilit, Consiliul va reveni asupra chestiunii posibilei includeri a jurisdicțiilor vizate pe o listă care figurează în anexa I.

2.3.

În cazul jurisdicțiilor care prezintă îngrijorări prin neîndeplinirea cerințelor menționate în criterii, Grupul de lucru pentru codul de conduită ar trebui să urmărească în continuare angajamentul politic la nivel înalt al acestora, într-un termen concret, și să abordeze efectiv îngrijorările identificate în procesul de examinare.

2.4.

În special, discuțiile bilaterale ar trebui să vizeze:

2.5.

În procesul de monitorizare a angajamentelor, ar trebui să se continue trecerea în revistă a lucrărilor desfășurate de Forumul mondial privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale, de Cadrul cuprinzător al OCDE privind combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor și de Forumul privind practicile fiscale dăunătoare.

2.6.

Grupul de lucru pentru codul de conduită ar trebui să continue promovarea globală a criteriilor în coordonare cu lucrările Forumului mondial privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale, ale Cadrului cuprinzător al OCDE privind combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor și ale Forumului privind practicile fiscale dăunătoare.

2.7.

Acolo unde este relevant, în cazul în care Grupul de lucru pentru codul de conduită decide pe baza criteriilor convenite de Consiliu, monitorizarea ar putea să se extindă la jurisdicțiile situate în afara domeniului de aplicare al exercițiului de examinare pentru 2017.

2.8.

Grupul de lucru pentru codul de conduită, sprijinit de Secretariatul General al Consiliului, va conduce și va superviza în continuare acest proces, în coordonare cu HLWP. Serviciile Comisiei vor oferi asistență Grupului de lucru pentru codul de conduită prin efectuarea lucrărilor pregătitoare necesare pentru procesul de examinare, în conformitate cu rolurile definite în prezent în cadrul Codului de conduită pentru impozitarea întreprinderilor, în special în ceea ce privește dialogurile anterioare și cele în curs cu țări terțe;

2.9.

Grupul de lucru pentru codul de conduită ar trebui să continue dezvoltarea mecanismelor practice adecvate privind punerea în aplicare a orientărilor respective.

2.10.

Lista UE a jurisdicțiilor necooperante este actualizată de Consiliu, în conformitate cu orientările respective, pe baza informațiilor care vor fi puse la dispoziție Grupului de lucru pentru codul de conduită. Grupul de lucru pentru codul de conduită va lucra pe baza informațiilor puse la dispoziție, printre altele, de jurisdicția vizată, Comisie sau statul(ele) membru(e).

2.11.

În urma unei evaluări echilibrate a tuturor informațiilor colectate, Grupul de lucru pentru codul de conduită raportează Consiliului, cel puțin o dată pe an, cu privire la lista jurisdicțiilor necooperante pentru a permite Consiliului să decidă, după caz, să includă jurisdicțiile pe lista jurisdicțiilor necooperante, în cazul în care nu respectă criteriile de examinare, sau să le scoată imediat de pe listă, dacă îndeplinesc condițiile.

2.12.

Secretariatul General al Consiliului va fi în continuare punctul focal pentru a facilita procesul descris de prezentul document.

1.1.

criteriu inițial în legătură cu standardul OCDE privind schimbul automat de informații (Standardul comun privind raportarea – CRS): jurisdicția trebuie să se fi angajat să pună în aplicare în mod eficace Standardul comun privind raportarea și să fi inițiat procesul legislativ în vederea punerii în aplicare, primele schimburi trebuind să aibă loc cel târziu în 2018 (referitor la anul 2017) și să dispună de mecanisme care să permită schimbul de informații cu toate statele membre, până la sfârșitul anului 2017, fie prin semnarea Acordului multilateral al autorităților competente (AMAC), fie prin intermediul unor acorduri bilaterale;

criteriu viitor în legătură cu Standardul comun privind raportarea, începând din 2018: jurisdicția ar trebui să dețină un rating cel puțin la nivelul „în mare măsură conformă” (Largely Compliant) din partea Forumului mondial în ceea ce privește Standardul comun privind raportarea referitoare la schimbul automat de informații; și

1.2.

jurisdicția ar trebui să dețină un rating cel puțin la nivelul „în mare măsură conformă” (Largely Compliant) din partea Forumului mondial în ceea ce privește standardul OCDE privind schimbul de informații la cerere, acordând atenția corespunzătoare procedurii rapide; și

1.3.

(în cazul statelor suverane) jurisdicția trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:

(în cazul jurisdicțiilor nesuverane) jurisdicția trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:

1.4.

criteriu viitor: în perspectiva inițiativei pentru viitorul schimb global de informații privind proprietatea efectivă, aspectul proprietății efective va fi încorporat, într-o etapă ulterioară, drept al patrulea criteriu de transparență pentru procesul de examinare.

Până la 30 iunie 2019, ar trebui să se aplice următoarea excepție:

Această excepție nu se aplică jurisdicțiilor care primesc ratingul „neconformă” (Non Compliant) la criteriul 1.2 sau care nu au obținut cel puțin ratingul „în mare măsură conformă” (Largely Compliant) la acest criteriu până la 30 iunie 2018.

Țările și jurisdicțiile care vor figura pe lista jurisdicțiilor necooperante a cărei întocmire este în curs de către membrii OCDE și G20 vor fi luate în considerare în vederea includerii pe lista UE, indiferent dacă au fost sau nu selectate pentru exercițiul de examinare.

2.1.

jurisdicția nu ar trebui să aibă măsuri fiscale preferențiale care ar putea fi considerate dăunătoare conform criteriilor din Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, din 1 decembrie 1997, privind un cod de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor (1); și

2.2.

jurisdicția nu ar trebui să faciliteze structuri sau mecanisme offshore ce vizează atragerea de profituri care nu reflectă activitatea economică reală din cadrul jurisdicției.

3.1.

Criteriul inițial care trebuie îndeplinit de jurisdicții pentru a fi considerate conforme în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor anti-BEPS:

3.2.

Criteriul viitor care trebuie îndeplinit de jurisdicții pentru a fi considerate conforme în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor anti-BEPS (a se aplica odată ce se finalizează examinările, la nivelul Cadrului cuprinzător, cu privire la standardele minime convenite):

1.

În conformitate cu punctul 13 din Orientările pentru procesul de examinare a jurisdicțiilor anexate la concluziile Consiliului, Grupul de lucru pentru codul de conduită ar trebui să definească, pe baza unor criterii obiective, durata termenului rezonabil, menționat la criteriul 1.3.

2.

În vederea aplicării criteriului 1.3, durata termenului rezonabil, menționat la criteriul 1.3, se construiește după cum urmează:

3.

În ceea ce privește criteriul 1.3 subpunctul (i) (referitor la state suverane), „într-un termen rezonabil” se referă la intrarea în vigoare pentru o jurisdicție dată a Convenției multilaterale a OCDE privind asistența administrativă reciprocă (MCMAA), astfel cum a fost modificată, și nu la angajament.

4.

În ceea ce privește criteriile 1.3 subpunctele (i) și (ii) (referitoare la jurisdicțiile nesuverane), „într-un termen rezonabil” se referă la intrarea în vigoare pentru jurisdicție a MCMAA, astfel cum a fost modificată, și, respectiv, la intrarea în vigoare pentru jurisdicție a unei rețele de acorduri de schimb suficient de ample pentru a acoperi toate statele membre.

5.

Durata termenului rezonabil, pentru aceste trei puncte va fi aceeași cu termenul limită aplicat la criteriul 1.3 subpunctul (ii) în ceea ce privește statele suverane: 31 decembrie 2018 (adică același termen care se aplică intrării în vigoare pentru o jurisdicție terță suverană a unei rețele de acorduri de schimb suficient de ample pentru a acoperi toate statele membre).

6.

Fără a aduce atingere termenului de 31 decembrie 2018, termenul rezonabil nu trebuie să depășească timpul necesar pentru:

7.

Durata termenului rezonabil se poate prelungi doar prin consensul unui Grup de lucru pentru codul de conduită pentru o anumită jurisdicție nesuverană, numai în cazuri justificate în mod corespunzător.

1.

În sensul aplicării criteriului 2.2, lipsa impozitului pe profit sau aplicarea unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero pentru o jurisdicție ar trebui privite ca făcând parte din domeniul de aplicare al punctului A din Codul de conduită pentru impozitarea întreprinderilor din 1 decembrie 1997 (Codul de conduită) (1).

2.

În această privință, atunci când criteriul 2.1 este inaplicabil din cauza faptului că jurisdicția în cauză nu îndeplinește criteriul de acces în conformitate cu punctul B din Codul de conduită (2), din cauza „lipsei unui sistem de impozitare a societăților sau aplicării unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero” (3), cei cinci factori identificați la punctul B din Codul de conduită trebuie să se aplice prin analogie pentru a se evalua dacă criteriul 2.2 (4) a fost îndeplinit.

3.

În contextul criteriului 2.2, lipsa impozitului pe profit sau aplicarea unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero nu poate constitui în sine un motiv pentru a concluziona că o jurisdicție nu îndeplinește cerințele de la criteriul 2.2.

4.

O jurisdicție ar trebui să fie considerată ca fiind neconformă cu criteriul 2.2 în cazul în care refuză să se angajeze într-un dialog real sau nu furnizează informațiile sau explicațiile pe care le-ar putea solicita în mod rezonabil Grupul de lucru pentru codul de conduită sau nu cooperează în alt fel cu Grupul de lucru pentru codul de conduită atunci când acesta, în decursul procesului de examinare, trebuie să certifice conformitatea jurisdicției respective cu criteriul 2.2.

1.

În sensul aplicării criteriului 2.2, lipsa impozitului pe profit sau aplicarea unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero pentru o jurisdicție ar trebui privite ca făcând parte din domeniul de aplicare al punctului A din Codul de conduită pentru impozitarea întreprinderilor din 1 decembrie 1997 (Codul de conduită) (5).

2.

În această privință, atunci când criteriul 2.1 este inaplicabil din cauza faptului că jurisdicția în cauză nu îndeplinește criteriul de acces în conformitate cu punctul B din Codul de conduită (6), din cauza „lipsei unui sistem de impozitare a societăților sau aplicării unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero” (7), cei cinci factori identificați la punctul B din Codul de conduită trebuie să se aplice prin analogie pentru a se evalua dacă criteriul 2.2 (8) a fost îndeplinit.

3.

În contextul criteriului 2.2, lipsa impozitului pe profit sau aplicarea unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero nu poate constitui în sine un motiv pentru a concluziona că o jurisdicție nu îndeplinește cerințele de la criteriul 2.2.

4.

O jurisdicție ar trebui să fie considerată ca fiind neconformă cu criteriul 2.2 în cazul în care refuză să se angajeze într-un dialog real sau nu furnizează informațiile sau explicațiile pe care le-ar putea solicita în mod rezonabil Grupul de lucru pentru codul de conduită sau nu cooperează în alt fel cu Grupul de lucru pentru codul de conduită atunci când acesta, în decursul procesului de examinare, trebuie să certifice conformitatea jurisdicției respective cu criteriul 2.2.

—

Domeniul de aplicare al criteriului 2.2, astfel cum este descris de Ecofin, consideră lipsa impozitului pe profit sau aplicarea unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero drept o „măsură” care afectează localizarea activității economice (punctul A din Codul de conduită).

—

În această măsură, scopul criteriului 2.2 este să se verifice dacă respectiva „măsură” facilitează structuri sau mecanisme offshore ce vizează atragerea de profituri care nu reflectă activitatea economică reală din cadrul jurisdicției.

—

Criteriul 2.2 se aplică numai atunci când evaluarea standard conform codului (respectiv, criteriul 2.1) nu poate fi aplicată ca urmare a lipsei, într-o jurisdicție a unei țări terțe, a unui sistem de impozitare a societăților, sau ca urmare a aplicării de către jurisdicția respectivă a unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero.

—

Criteriul 2.2 asigură evaluarea cadrului juridic și a anumitor dovezi economice ale unei jurisdicții în raport cu cinci criterii stabilite la punctul B din Codul de conduită, care trebuie interpretate prin analogie.

—

Avantajele acordate de jurisdicțiile unei țări terțe care influențează într-un mod semnificativ localizarea activităților economice trebuie evaluate în raport cu o cotă nominală de impozitare a profitului egală cu zero sau aproape de zero, precum și în raport cu lipsa unui sistem de impozitare a societăților, în măsura, în ambele cazuri, în care testul standard al Codului de conduită nu a putut fi aplicat. Aceste ultime elemente trebuie, de fapt, să fie considerate în sine ca avantaje care trebuie evaluate pe baza acestui test al codului.

—

În termeni generali, orice îndrumare elaborată de grupul de lucru pentru codul de conduită în cursul anilor pentru evaluarea măsurilor fiscale în cadrul domeniului de aplicare al Codului de conduită din 1998 ar trebui aplicată consecvent și prin analogie, în sensul prezentului test (9).

—

Se poate considera că o jurisdicție nu a trecut evaluarea pe baza acestui criteriu atunci când „structurile sau mecanismele offshore ce vizează atragerea de profituri care nu reflectă activitatea economică reală din cadrul jurisdicției” există ca urmare a unor norme sau practici, inclusiv din afara domeniului impozitării, a căror modificare ar putea fi solicitată în mod rezonabil jurisdicției, sau există ca urmare a lipsei unor norme și cerințe necesare pentru a asigura conformitatea cu acest test, a căror introducere ar putea fi solicitată în mod rezonabil jurisdicției.

—

Introducerea unui sistem al impozitului pe profit (sistem CIT) sau a unei cote pozitive a impozitului pe profit nu se numără printre acțiunile care pot fi solicitate jurisdicției unei țări terțe pentru ca aceasta să respecte cerințele testului, întrucât lipsa unei baze fiscale a societăților sau aplicarea unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero nu pot constitui în sine un criteriu pentru a evalua o jurisdicție ca fiind neconformă.

—

Cu toate acestea, criteriul 2.2 implică neconformitatea automată pentru acele jurisdicții care refuză să coopereze cu UE în vederea evaluării cadrului lor juridic.

—

Funcționarea testului privind accesul pare să fie clară, pe baza definiției domeniului de aplicare a criteriului 2.2, convenită de Ecofin în luna februarie a acestui an.

—

În special, acest test este îndeplinit atunci când „criteriul 2.1 este inaplicabil din cauza faptului că jurisdicția în cauză nu îndeplinește criteriul de acces în conformitate cu punctul B din Codul de conduită, din cauza lipsei unui sistem de impozitare a societăților sau aplicării unei cote nominale de impozitare a profitului egale cu zero sau aproape de zero”.

—

În scopul aplicării criteriului 2.2, „avantajele” ar trebui înțelese ca existența unui nivel al impozitării egal cu zero sau apropiat de zero sau absența impozitului pe profit.

—

Factorul 1, precum și factorul 2 din criteriile actuale ale codului conțin două elemente principale: (a) izolarea juridică și (b) izolarea de facto.

—

Izolarea juridică intervine atunci când avantajele se acordă doar nerezidenților prin intermediul unor acte cu putere de lege și norme administrative care reglementează constituirea și funcționarea societăților într-o jurisdicție dată.

—

Atunci când nu există un sistem efectiv al impozitului pe profit, ar trebui să se evalueze dacă aspecte ale cadrului juridic, inclusiv cele care nu sunt legate de impozitul pe profit, asigură efectiv un scenariu al izolării.

—

Un exemplu în acest sens ar fi cerințele care nu sunt legate de impozitare aplicate societăților, care permit rezidența sau accesul la piața internă a jurisdicției care face obiectul testului.

—

În acest sens, este evaluată orice măsură care conduce la un tratament diferit între societățile locale și cele deținute de nerezidenți, sau ale căror activități sunt deconectate de piața internă.

—

De exemplu, în cazul în care o jurisdicție acordă „avantaje” unei societăți numai dacă aceasta nu desfășoară activități în economia locală (criteriul 2) sau numai în măsura în care respectivele activități depind de o licență comercială specifică (criteriile 1 și 2) sau numai în măsura în care respectivele activități sunt desfășurate de nerezidenți (criteriul 1), aceasta ar putea reprezenta un element posibil al unui sistem de izolare existent. Prin analogie, acest lucru ar putea fi relevant și pentru alte taxe (adică altele decât impozitul pe profit).

—

Izolarea de facto se referă în general la o situație în care avantajul nu este acordat explicit de către o țară numai nerezidenților, deși, în realitate, de acesta beneficiază în exclusivitate sau într-o măsură covârșitoare nerezidenții.

—

În ceea ce privește izolarea de facto, se consideră de obicei câți contribuabili care beneficiază de avantaj sunt de fapt nerezidenți. Dacă, de exemplu, toți sau aproape toți beneficiarii impozitului zero sunt nerezidenți (inclusiv societăți locale cu acționariat străin), se consideră că sunt îndeplinite subcriteriul (1) litera (b) și subcriteriul (2) litera (b) (adică jurisdicția ar fi considerată neconformă pe baza acestei etape a testului codului).

—

dacă o jurisdicție solicită unei societăți sau unei întreprinderi de oricare alt tip (de exemplu, pentru constituirea și/sau funcționarea acesteia) să desfășoare activități economice reale și să aibă o prezență economică substanțială:

—

dacă există o legătură de facto și de jure între activitatea economică reală desfășurată în jurisdicție și profiturile care nu fac obiectul impozitării;

—

dacă autoritățile publice, inclusiv autoritățile fiscale ale unei jurisdicții, sunt capabile să efectueze (și efectuează efectiv) investigări privind desfășurarea de activități economice reale și o prezență economică substanțială pe teritoriul lor, precum și schimbul de informații relevante cu alte autorități fiscale;

—

dacă există sancțiuni pentru nerespectarea cerințelor referitoare la activitățile substanțiale.

—

Pentru a evalua dacă normele privind stabilirea profitului aderă la standarde convenite la nivel internațional (de exemplu, orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale sau alte standarde contabile similare), în primul rând ar trebui să se verifice dacă și în ce măsură această analiză este relevantă pentru jurisdicțiile care nu aplică un sistem al impozitului pe profit.

—

În acest scop, este relevant să se considere că o jurisdicție care nu aplică un sistem al impozitului pe profit nu ar trebui să afecteze negativ alocarea adecvată a profiturilor îndepărtându-se de la standardele convenite la nivel internațional. Jurisdicțiile ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a garanta faptul că țările care aplică impozitele sunt capabile să își exercite drepturile de impozitare, de exemplu prin intermediul raportării pentru fiecare țară în parte (CBCR), prin transparență și alte modalități de schimb de informații.

—

Atunci când este relevant, ar trebui să se stabilească dacă principiile convenite ale OCDE sau standardele contabile similare pentru stabilirea profiturilor au fost susținute într-o anumită jurisdicție.

—

În acest sens, este esențial să se stabilească modul în care aceste norme sunt puse în aplicare și consolidate în jurisdicțiile vizate. În absența unui sistem de impozitare a societăților într-o jurisdicție dată, pot fi luate în considerate și norme alternative privind stabilirea prețurilor de transfer, verificându-se dacă sunt comparabile și compatibile cu principii convenite la nivel internațional (de exemplu, un principiu al valorii de piață echitabile în conformitate cu principii contabile internaționale).

—

Acest criteriu împiedică posibilitatea ca societățile multinaționale să utilizeze norme privind stabilirea prețurilor de transfer care se îndepărtează de orientările OCDE privind stabilirea prețurilor de transfer pentru a-și aloca profiturile unor jurisdicții cu impozit zero.

—

Răspunsurile la întrebările de la 2.9 la 2.12 ar trebui să ofere suficiente informații privind modul în care sunt stabilite profiturile, evidențiind orice îndepărtare importantă de la standardele convenite la nivel internațional.

—

Criteriul 5 evaluează dacă anumite elemente ale unui sistem juridic, inclusiv constituirea unei societăți pe teritoriul său, nu asigură un nivel adecvat de transparență.

—

Mai precis, trebuie să se evalueze dacă orice elemente ale sistemului juridic, inclusiv acordarea rezidenței fiscale sau constituirea societăților, pot fi acordate în mod discreționar sau sunt supuse legii, verificându-se dacă orice dispoziție juridică, inclusiv cele care nu se referă la impozitare, poate fi considerată discreționară în ceea ce privește aspectele legate de constituirea unei societăți în jurisdicția respectivă.

—

Acest factor ar elimina posibilitatea ca o jurisdicție să nu asigure un nivel adecvat de transparență în cadrul său juridic, considerând că avantajele examinate în acest test al codului derivă din înregistrarea unei societăți într-o jurisdicție.

—

Răspunsurile la întrebările de la 2.13 la 2.16 ar trebui să ofere suficiente informații privind modul în care este asigurată transparența într-o jurisdicție în ceea ce privește anumite acțiuni întreprinse de societăți pentru a beneficia de avantajele furnizate în jurisdicția respectivă.