This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Sistemul de preferinţe din 2006 până în 2015 - Orientări
Scopul sistemului generalizat de preferinţe (SPG) este de a ajuta ţările în curs de dezvoltare să reducă sărăcia, folosind preferinţele tarifare pentru a le ajuta să obţină venituri din comerţul internaţional. În această comunicare, Comisia stabileşte principiile care ar trebui să stea la baza regulamentelor din perioada 2006-2015 în vederea realizării acestui obiectiv.
ACT
Comunicarea din 7 iulie 2004 a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European, intitulată Ţări în curs de dezvoltare, comerţ internaţional şi dezvoltare durabilă: rolul sistemului comunitar generalizat de preferinţe (SPG) în perioada de zece ani cuprinsă între 2006 şi 2015 [COM(2004) 461 final - Jurnalul Oficial C 242 din 29.9.2004]
SINTEZĂ
În această comunicare, Comisia Europeană propune orientări referitoare la sistemul generalizat de preferinţe pentru perioada 2006-2015, pe baza experienţei sistemelor anterioare. Comisia recomandă:
Menţinerea unor rate tarifare generoase
Există mai multe modalităţi de a menţine şi chiar de a îmbunătăţi preferinţele tarifare. Printre altele, Comisia propune extinderea SPG la unele produse care nu sunt acoperite de sistemul actual, în care nu sunt cuprinse aproape o zecime din produsele impozabile din Tariful vamal.
De asemenea, unele produse clasificate ca fiind sensibile ar putea fi transferate în categoria produselor nesensibile.
Se vor menţine şi, în măsura în care este posibil, se vor mări marjele preferenţiale (cele actuale fiind de 3,5 % pentru produsele sensibile şi 100 % pentru produsele nesensibile).
Extinderea Uniunii Europene (UE) cu zece noi state membre în 2004 şi extinderile următoare, cu includerea Bulgariei, a României şi a Croaţiei, au contribuit la îmbunătăţirea ofertei Comunităţii, deoarece piaţa UE s-a mărit cu încă 100 de milioane de consumatori potenţiali.
Orientarea SPG către ţările care au cea mai mare nevoie de el
Comisia propune ca SPG să vizeze ţările care au cea mai mare nevoie de el, cum ar fi ţările cel mai puţin dezvoltate (CPD) şi cele mai vulnerabile dintre celelalte ţări în curs de dezvoltare (economii mici, ţări fără ieşire la mare şi ţări cu venituri mici), pentru a le ajuta să joace un rol mai important în comerţul internaţional.
De asemenea, SPG ar trebui să aibă un mecanism pentru retragerea treptată a unei ţări din SPG special, regimul Totul în afară de arme, care acordă acces scutit de taxe şi contingente tuturor produselor (cu excepţia armelor şi a muniţiilor) din cele mai sărace cincizeci de ţări.
Un SPG mai simplu cu acces mai uşor
Ar trebui intensificat procesul de simplificare, demarat deja în cadrul actualului SPG. Comisia a propus înlocuirea celor cinci regimuri SPG cu altele trei: regimul general, regimul special pentru ţările cel mai puţin dezvoltate şi un nou regim special (SPG+) pentru încurajarea dezvoltării durabile şi a bunei guvernanţe.
Îmbunătăţirea transparenţei promovării şi concentrarea acesteia asupra beneficiarilor principali
Comisia propune ca promovarea (retragerea din SPG) să devină mai transparentă prin retragerea din SPG a celor mai competitive grupe de produse aparţinând anumitor ţări beneficiare.
Acest lucru înseamnă că beneficiarii nu mai au nevoie de SPG pentru a exporta în UE mai multe produse din categoriile respective. Beneficiarii mai mici nu vor fi promovaţi, aceştia putând beneficia astfel de o cotă sporită din beneficiile oferite de SPG.
Criteriile de promovare actuale (cota din importurile preferenţiale, indicele de dezvoltare şi indicele de specializare a exporturilor) vor fi înlocuite cu un singur criteriu clar: cota din piaţa comunitară, exprimată sub forma unei cote din importurile preferenţiale.
Conceperea unui nou stimulent pentru încurajarea dezvoltării durabile şi a guvernanţei
Comisia propune introducerea unui nou stimulent pentru dezvoltarea durabilă şi pentru buna gestionare a afacerilor publice, înlocuind regimurile speciale privind drogurile, aspectele sociale şi aspectele de mediu cu o singură categorie nouă: SPG+.
SPG+ va acorda stimulente speciale ţărilor care au aderat la principalele acorduri internaţionale privind drepturile sociale, protecţia mediului, guvernanţa şi combaterea producţiei şi a traficului de droguri ilegale.
Comisia va ţine seama de evaluările realizate de organizaţiile internaţionale responsabile de fiecare acord internaţional în cauză înainte de a decide care dintre ţările solicitante vor fi selectate pentru a beneficia de SPG+. Acest sistem va include o clauză de suspendare credibilă, care poate fi activată rapid în cazul în care o ţară nu îşi respectă angajamentele asumate prin acorduri.
Îmbunătăţirea regulilor de origine
Comisia propune îmbunătăţirea regulilor de origine prin schimbarea formei (simplificare), a substanţei (reformularea criteriilor de origine şi a regimului de cumulare) şi a procedurilor acestora (formalităţi şi controale).
De asemenea, noile reguli de origine trebuie să fie flexibile, pentru a încuraja dezvoltarea. Unul dintre obiective trebuie să fie facilitarea obţinerii originii pentru a optimiza beneficiile preferinţelor.
De exemplu, sistemul ar putea fi îmbunătăţit prin cumulul regional, care promovează cooperarea regională între ţările beneficiare. Comisia acordă o importanţă deosebită integrării regionale a ţărilor sudice ca modalitate de a spori participarea ţărilor sudice la comerţul internaţional.
Restabilirea instrumentelor de retragere temporară, a măsurilor de salvgardare şi a măsurilor antifraudă
Comisia propune redefinirea regimurilor de retragere temporară din SPG şi a clauzei de salvgardare pentru a ţine cont de noua promovare axată pe ţările beneficiare cele mai competitive.
Chiar dacă regimurile respective se vor mai putea utiliza exclusiv în situaţii excepţionale, ele trebuie să devină mai credibile, ceea ce presupune simplificarea lor şi flexibilizarea modului în care sunt utilizate, în special în cazurile de practici comerciale neloiale. De asemenea, este esenţial ca, în cazurile în care se constată fraudă, aceste reguli să fie aplicate fără ezitare de către Comisie şi de către statele membre responsabile de aplicarea SPG.
Deoarece ţărilor beneficiare le revin şi responsabilităţi de gestionare a SPG, Comisia le solicită acestora să stabilească structuri de gestionare eficace şi adecvate pentru a garanta validitatea certificatelor de origine.
Context
Sistemul generalizat de preferinţe acordă acces pe piaţa comunitară produselor fabricate şi unor produse agricole exportate de ţări în curs de dezvoltare, scutindu-le în totalitate sau parţial de taxe vamale.
Acesta este deci un instrument care ţine atât de politica comercială a Comunităţii Europene, cât şi de politica sa de dezvoltare. Fiind un instrumente de cooperare, acesta este un mecanism provizoriu, beneficiile sale urmând a le fi retrase ţărilor care nu mai au nevoie de el.
UE absoarbe o cincime din exporturile ţărilor în curs de dezvoltare. 40 % din importurile UE provin din ţări aflate în curs de dezvoltare. UE este, de asemenea, cel mai mare importator de produse agricole din ţările în curs de dezvoltare, importând mai mult decât Statele Unite, Canada şi Japonia la un loc.
ACTE CONEXE
Comunicare a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European - Regulile de origine în aranjamentele comerciale preferenţiale - Orientări pentru viitor [ COM(2005) 100 final - nepublicată în Jurnalul Oficial]
Această comunicare urmează consultării lansate de Cartea verde a Comisiei privind viitorul regulilor de origine în acordurile comerciale preferenţiale. Comunicarea evidenţiază necesitatea revizuirii regulilor de origine preferenţiale. Revizuirea este importantă şi din perspectiva obiectivului de integrare a ţărilor în curs de dezvoltare în economia mondială. Această revizuire ar trebui să fie însoţită de o adaptare a procedurilor în vederea gestionării şi a controlului acestora.
Comisia propune acţiuni în trei domenii:
Regulamentul (CE) nr. 732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008 de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsăîntre 1ianuarie 2009și 31decembrie 2011și de modificare a Regulamentelor (CE) nr.552/97și(CE) nr.1933/2006și a Regulamentelor (CE) nr.1100/2006și(CE) nr.964/2007 ale Comisiei [Jurnalul Oficial L 211 din 6.8.2008]
Acest regulament stabileşte sistemul comunitar de preferinţe tarifare generalizate, aplicabil din 1 ianuarie 2009 până în 31 decembrie 2011.
SPG pentru perioada 2009-2011 vizează în principal încurajarea dezvoltării durabile şi a bunei guvernanţe în ţările care au cea mai mare nevoie de acest lucru. Această actualizare se înscrie în cadrul orientărilor adoptate de către Comisie în 2004, care au stabilit principiile esenţiale ale SPG pentru perioada 2006-2015.
Regulamentul (UE) nr. 512/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare pentru perioada cuprinsăîntre 1 ianuarie 2009și 31 decembrie 2011 [Jurnalul Oficial L 145 din 31.5.2011]
Acest regulament modifică acele aspecte ale Regulamentului (CE) nr. 732/2008 care erau necesare pentru prelungirea perioadei de aplicare până în 31 decembrie 2013.
Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului Europeanși al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifareși de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului [Jurnalul Oficial L 303 din 31.10.2012]
În 2012, UE a convenit asupra unor norme noi pentru reorientarea SPG, după o revizuire intermediară a instrumentului. Scopul este de a se asigura că sistemul se concentrează asupra ţărilor care au cea mai mare nevoie de el, în special ţinând cont de modificările survenite în ultimul deceniu în ceea ce priveşte structura comerţului mondial. SPG generalizat este, de asemenea, mai transparent şi mai previzibil pentru ţările beneficiare şi pentru operatorii economici. Regulamentul se aplică până în 31 decembrie 2023.
Ultima actualizare: 19.06.2014