Elija las funciones experimentales que desea probar

Este documento es un extracto de la web EUR-Lex

Documento 62022CJ0633

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 octombrie 2024.
Real Madrid Club de Fútbol și AE împotriva lui EE și a Société Éditrice du Monde SA.
Cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation.
Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Articolele 34 și 45 – Recunoașterea și executarea hotărârilor – Revocarea unei hotărâri de încuviințare a executării unor hotărâri – Motive de refuz – Ordinea publică a statului membru solicitat – Obligarea unui ziar și a unuia dintre jurnaliștii săi la plata de daune interese pentru atingerea adusă reputației unui club sportiv – Daune interese – Articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Libertatea presei.
Cauza C-633/22.

Recopilación de la Jurisprudencia. Recopilación general

Identificador Europeo de Jurisprudencia: ECLI:EU:C:2024:843

 HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

4 octombrie 2024 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Articolele 34 și 45 – Recunoașterea și executarea hotărârilor – Revocarea unei hotărâri de încuviințare a executării unor hotărâri – Motive de refuz – Ordinea publică a statului membru solicitat – Obligarea unui ziar și a unuia dintre jurnaliștii săi la plata de daune interese pentru atingerea adusă reputației unui club sportiv – Daune interese – Articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Libertatea presei”

În cauza C‑633/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), prin decizia din 28 septembrie 2022, primită de Curte la 11 octombrie 2022, în procedura

Real Madrid Club de Fútbol,

AE

împotriva

EE,

Société Éditrice du Monde SA

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul L. Bay Larsen, vicepreședinte, doamnele A. Prechal, K. Jürimäe, domnii C. Lycourgos, T. von Danwitz (raportor), F. Biltgen și N. Piçarra, președinți de cameră, și domnii S. Rodin, P. G. Xuereb, doamna L. S. Rossi, domnul N. Wahl, doamna I. Ziemele, domnii J. Passer și D. Gratsias, judecători,

avocat general: domnul M. Szpunar,

grefier: doamna R. Șereș, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 octombrie 2023,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Real Madrid Club de Fútbol și AE, de C. Angulo Delgado și J. M. Villar Uríbarri, abogados;

pentru EE și Société Éditrice du Monde SA, de P. Spinosi, avocat;

pentru guvernul francez, de B. Fodda și E. Timmermans, în calitate de agenți;

pentru guvernul german, de J. Möller, M. Hellmann și J. Simon, în calitate de agenți;

pentru guvernul spaniol, de A. Gavela Llopis și A. Pérez‑Zurita Gutiérrez, în calitate de agenți;

pentru guvernul maltez, de A. Grech, advocate, și D. Sarmiento Ramírez‑Escudero, abogado;

pentru Comisia Europeană, de S. Noë, P. J. O. Van Nuffel și W. Wils, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 8 februarie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 34 și 36 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), citite în lumina articolului 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Real Madrid Club de Fútbol (denumit în continuare „Real Madrid”) și AE, pe de o parte, și EE și Société Éditrice du Monde SA, pe de altă parte, în legătură cu executarea în Franța a unei hotărâri pronunțate în Spania prin care EE și această societate au fost obligați la plata de daune interese către Real Madrid și AE pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a publicării în ziarul Le Monde a unui articol care îi privește.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 44/2001

3

Considerentele (16)-(18) ale Regulamentului nr. 44/2001 aveau următorul cuprins:

„(16)

Încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivel comunitar justifică recunoașterea de plin drept a hotărârilor pronunțate într‑un stat membru fără să fie necesară, cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă procedură.

(17)

În virtutea aceluiași principiu al încrederii reciproce, procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunțată într‑un stat membru devine executorie în alt stat membru trebuie să fie eficientă și rapidă. În acest sens, hotărârea de încuviințare a executării unei hotărâri trebuie să fie făcută practic automat în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate, fără ca instanța să aibă posibilitatea de a invoca din oficiu unul dintre motivele de neexecutare prevăzute în prezentul regulament.

(18)

Cu toate acestea, respectarea dreptului la apărare impune ca pârâtul să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune, procedura fiind contradictorie, împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că unul dintre motivele de neexecutare este îndeplinit. Dreptul la acțiune îi este recunoscut și reclamantului în cazul în care hotărârea de încuviințare a executării este respinsă.”

4

Capitolul III din Regulamentul nr. 44/2001, care cuprindea articolele 32-56 din acesta, prevedea normele referitoare la recunoașterea și la executarea în statele membre a hotărârilor pronunțate într‑un alt stat membru.

5

Articolul 33 alineatul (1) din acest regulament prevedea:

„O hotărâre pronunțată într‑un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială.”

6

Articolul 34 punctul 1 din regulamentul menționat prevedea:

„O hotărâre nu este recunoscută:

1.

dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat”.

7

Potrivit articolului 36 din Regulamentul nr. 44/2001:

„Hotărârea străină nu poate face în nici o situație obiectul unei revizuiri pe fond.”

8

Articolele 38-52 din Regulamentul nr. 44/2001, care figurau în secțiunea 2 din capitolul III din acest regulament, guvernau procedura de exequatur.

9

Articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 avea următorul cuprins:

„O hotărâre pronunțată într‑un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într‑un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.”

10

Articolul 43 alineatul (1) din acest regulament prevedea:

„Oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.”

11

Articolul 44 din regulamentul menționat prevedea:

„Hotărârea pronunțată cu privire la acțiune poate face obiectul doar al căii de atac menționate în anexa IV.”

12

Potrivit articolului 45 din același regulament:

(1)   Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35. Instanța se pronunță în termen scurt.

(2)   Hotărârea străină nu poate face în nici o situație obiectul unei revizuiri pe fond.”

13

Anexa IV la Regulamentul nr. 44/2001 prevedea:

„Acțiunile care pot fi introduse în conformitate cu articolul 44 sunt următoarele:

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, recurs în anulare;

[…]”

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012

14

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1) a abrogat și a înlocuit Regulamentul nr. 44/2001.

15

Articolul 66 din Regulamentul nr. 1215/2012 prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică numai acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată.

(2)   Fără a aduce atingere articolului 80, Regulamentul […] nr. 44/2001 continuă să se aplice hotărârilor pronunțate în cadrul acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de 10 ianuarie 2015 și care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

16

La 7 decembrie 2006, ziarul Le Monde a publicat un articol, redactat de EE, jurnalist salariat al acestui ziar, în care se afirma că Real Madrid și Fútbol Club Barcelona au recurs la serviciile promotorului unei rețele de dopaj din lumea ciclismului. Numeroase mijloace de informare în masă, în special spaniole, au preluat acest articol. La 23 decembrie 2006, ziarul Le Monde a publicat, fără comentarii, o scrisoare de dezmințire pe care i‑o transmisese Real Madrid.

17

La 25 mai 2007, Real Madrid și AE, un membru al echipei sale medicale, au sesizat Juzgado de Primera Instancia de Madrid (Tribunalul de Primă Instanță din Madrid, Spania) cu o acțiune în răspundere pentru atingerea adusă onoarei împotriva Société Éditrice du Monde și a lui EE. Prin hotărârea din 27 februarie 2009, instanța menționată i‑a obligat, pe de o parte, pe aceștia din urmă să plătească, cu titlu de reparare a prejudiciului moral suferit, către Real Madrid suma de 300000 de euro și către AE suma de 30000 de euro, și a dispus, pe de altă parte, publicarea acestei hotărâri în ziarul Le Monde, precum și într‑un ziar spaniol. Această hotărâre a fost confirmată în esență printr‑o hotărâre a Audiencia Provincial de Madrid (Curtea Provincială din Madrid, Spania). Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins printr‑o hotărâre a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) din 24 februarie 2014.

18

Prin ordonanța din 11 iulie 2014, Juzgado de Primera Instancia de Madrid (Tribunalul de Primă Instanță din Madrid) a dispus executarea acestei hotărâri a Tribunal Supremo (Curtea Supremă), precum și plata, în favoarea Real Madrid, de către Société Éditrice du Monde și EE, a sumei de 300000 de euro cu titlu de creanță principală și a sumei de 90000 de euro cu titlu de dobânzi și cheltuieli. Prin ordonanța din 9 octombrie 2014, acesta a dispus de asemenea executarea hotărârii menționate, precum și plata în favoarea lui AE a sumei de 30000 de euro cu titlu de creanță principală și a sumei de 3000 de euro cu titlu de dobânzi și cheltuieli.

19

La 15 februarie 2018, tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris, Franța) a constatat, prin două declarații, caracterul executoriu al hotărârii Tribunal Supremo (Curtea Supremă) din 24 februarie 2014, precum și al acestor ordonanțe.

20

Prin hotărârile din 15 septembrie 2020, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) a infirmat aceste declarații pentru motivul că această hotărâre și ordonanțele menționate nu puteau fi executate în Franța, deoarece erau vădit contrare ordinii publice internaționale a Franței. În această privință, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a arătat, în primul rând, că instanțele spaniole au obligat pârâții din litigiul principal la plata de daune interese fără ca Real Madrid să invoce un prejudiciu patrimonial. În al doilea rând, în fața instanței spaniole, ar fi fost discutat numai impactul mediatic al articolului în discuție în litigiul principal, care ar fi fost dezmințit în mass‑media spaniolă, astfel încât prejudiciul suferit ar fi atenuat de această dezmințire. În al treilea rând, obligarea la plata sumei de 300000 de euro cu titlu de creanță principală și a sumei de 90000 de euro cu titlu de dobânzi și de cheltuieli ar privi o persoană fizică, precum și societatea care editează un ziar și ar reprezenta 50 % din pierderile nete și 6 % din lichiditățile acestei societăți la 31 decembrie 2017. În al patrulea rând, obligarea la plata sumei de 30000 de euro cu titlu de creanță principală și a sumei de 3000 de euro cu titlu de dobânzi și cheltuieli în beneficiul lui AE s‑ar adăuga la sumele menționate anterior. În sfârșit, ar fi extrem de rar ca, în Franța, daunele interese acordate pentru atingeri aduse onoarei sau considerației unei persoane să depășească suma de 30000 de euro, legislația franceză sancționând calomnia la adresa unor persoane cu o amendă în cuantum de maximum 12000 de euro.

21

Această instanță a concluzionat că obligațiile la plata de daune interese menționate au un efect disuasiv asupra participării unui jurnalist și a unui organ de presă la dezbaterea publică a subiectelor care interesează colectivitatea, de natură să împiedice mass‑media să își îndeplinească sarcina de informare și de control, astfel încât recunoașterea sau executarea hotărârilor prin care se pronunță aceste obligații încalcă în mod inacceptabil ordinea publică internațională franceză, în măsura în care aduce atingere libertății de exprimare.

22

Real Madrid și AE au formulat recurs la Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), care este instanța de trimitere, împotriva hotărârilor pronunțate de cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) la 15 septembrie 2020, susținând că se poate efectua un control al proporționalității daunelor interese numai dacă acestea au un caracter punitiv, iar nu compensatoriu. În plus, înlocuind aprecierea instanței de origine cu propria apreciere în ceea ce privește prejudiciul, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) ar fi revizuit hotărârile instanțelor spaniole în discuție în litigiul principal, cu încălcarea articolului 34 punctul 1 și a articolului 36 din Regulamentul nr. 44/2001. În sfârșit, această instanță nu ar fi luat în considerare gravitatea culpei constatate de instanțele spaniole, nici faptul că situația economică a persoanelor obligate la plata despăgubirilor nu este relevantă pentru aprecierea caracterului disproporționat al daunelor interese acordate, care nu trebuia, în orice caz, să fie apreciată în raport cu normele naționale.

23

Instanța de trimitere observă în special că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, articolul 10 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), nu lasă nicidecum loc pentru restricții privind libertatea de exprimare în două domenii, și anume în cel al discursului politic, precum și în cel al chestiunilor de interes general (Hotărârea Curții EDO din 23 aprilie 2015, Morice împotriva Franței, CE:ECHR:2015:0423JUD002936910, § 125). Ar intra în acest din urmă domeniu un articol pe teme sportive (Hotărârea Curții EDO din 26 aprilie 2007, Colaço Mestre și SCI – Sociedade Independente de Comunicacao, S.A. împotriva Portugaliei, CE:ECHR:2007:0426JUD001118203, § 28). În plus, efectul disuasiv al obligării la plata de daune interese ar constitui un parametru pentru aprecierea proporționalității unei măsuri de reparare a prejudiciului suferit din cauza unor afirmații calomnioase. În ceea ce privește în special libertatea de exprimare a jurnaliștilor, ar trebui să se asigure că cuantumul daunelor interese impus societăților de presă nu este de natură să le pună în pericol supraviețuirea economică (Hotărârea Curții EDO din 26 noiembrie 2013, Błaja News Sp. z o.o. împotriva Poloniei, CE:ECHR:2013:1126JUD005954510, § 71).

24

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

Articolele 34 și 36 din Regulamentul [nr. 44/2001] și articolul 11 din cartă trebuie interpretate în sensul că obligarea la plata de daune interese pentru atingerea adusă reputației unui club sportiv printr‑o informație publicată de un ziar este de natură să aducă în mod vădit atingere libertății de exprimare și să constituie astfel un motiv de refuz al recunoașterii și executării?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ, aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că caracterul disproporționat al obligării la plata de daune interese poate fi reținut de instanța [din statul membru] solicitat numai dacă daunele interese sunt calificate drept punitive fie de către instanța [din statul membru] de origine, fie de către instanța [din statul membru] solicitat, iar nu dacă sunt acordate pentru repararea unui prejudiciu moral?

3)

Aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că instanța din statul membru solicitat se poate întemeia numai pe efectul disuasiv al obligării la plata de daune interese în raport cu resursele persoanei obligate sau poate reține alte elemente, precum gravitatea culpei sau întinderea prejudiciului?

4)

Efectul disuasiv în raport cu resursele ziarului poate constitui în sine un motiv de refuz al recunoașterii sau executării pentru atingerea vădită adusă principiului fundamental al libertății presei?

5)

Efectul disuasiv trebuie înțeles ca o amenințare la adresa echilibrului financiar al ziarului sau poate consta doar într‑un efect de intimidare?

6)

Efectul disuasiv trebuie apreciat în același mod în raport cu societatea care editează un ziar și în raport cu un jurnalist, persoană fizică?

7)

Situația economică generală a presei scrise este o împrejurare pertinentă pentru a aprecia dacă, dincolo de situația ziarului în discuție, obligarea la plata de daune interese poate exercita un efect de intimidare asupra tuturor mijloacelor de informare în masă?”

Cu privire la întrebările preliminare

25

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că procedura principală are ca obiect un recurs referitor la revocarea, în temeiul articolului 45 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, a unei hotărâri de constatare a caracterului executoriu în Franța al unei hotărâri și a două ordonanțe pronunțate în Spania pentru motivul că executarea lor ar avea ca efect o încălcare vădită a libertății de exprimare, consacrată la articolul 11 din cartă.

26

În ceea ce privește aplicabilitatea ratione temporis a Regulamentului nr. 44/2001, Regulamentul nr. 1215/2012 prevede la articolul 66 alineatul (2) că Regulamentul nr. 44/2001 continuă să se aplice acțiunilor judiciare intentate înainte de 10 ianuarie 2015 și, prin urmare, hotărârilor pronunțate ca urmare a acestor acțiuni. În cauza principală, hotărârea și ordonanțele a căror executare este în discuție au fost pronunțate în urma unei acțiuni intentate în Spania înainte de această dată. În consecință, Regulamentul nr. 44/2001 este, astfel cum a arătat și Comisia Europeană, aplicabil ratione temporis în cadrul cauzei principale.

27

În ceea ce privește dispozițiile relevante ale acestui regulament în vederea examinării întrebărilor adresate, este necesar să se constate că recursul cu care este sesizată instanța de trimitere constituie o acțiune în temeiul articolului 44 din Regulamentul nr. 44/2001 coroborat cu anexa IV la acesta. Motivele de neexecutare pe care o instanță națională, sesizată cu o acțiune în temeiul acestui articol 44, își poate întemeia hotărârea sunt prevăzute la articolul 45 din acest regulament, care la alineatul (1) face trimitere la motivele de refuz al recunoașterii prevăzute la articolele 34 și 35 din regulamentul menționat și la alineatul (2) cuprinde, la fel ca articolul 36 din același regulament, interdicția de revizuire pe fond a hotărârii străine a cărei executare este în discuție.

28

În aceste condiții, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă și, eventual, în ce condiții executarea unei hotărâri prin care o societate care editează un ziar și unul dintre jurnaliștii săi sunt obligați la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului moral suferit de un club sportiv și de unul dintre membrii echipei sale medicale din cauza unei atingeri aduse reputației lor printr‑o informație care îi privește, publicată de acest ziar, trebuie refuzată, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 34 punctul 1 și ale articolului 45 din Regulamentul nr. 44/2001, pentru motivul că este de natură să constituie o încălcare vădită a libertății presei, așa cum este consacrată la articolul 11 din cartă, și, prin urmare, o atingere adusă ordinii publice a statului membru solicitat.

Cu privire la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 coroborat cu articolul 45 din acesta

29

Regimul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești prevăzut de Regulamentul nr. 44/2001 se întemeiază, astfel cum reiese din considerentele (16) și (17) ale acestuia, pe încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivelul Uniunii Europene. O asemenea încredere impune nu numai ca hotărârile pronunțate într‑un stat membru să fie recunoscute de drept în alt stat membru, ci și ca procedura care vizează recunoașterea executării într‑un stat membru a unei hotărâri pronunțate în acest din urmă stat membru să fie eficientă și rapidă. Potrivit textului considerentului (17) al acestui regulament, o astfel de procedură nu trebuie să includă decât un simplu control formal al documentelor necesare pentru încuviințarea executării în statul membru solicitat, hotărârea de încuviințare a executării unei hotărâri fiind făcută practic automat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2019, Aktiva Finants, C‑433/18, EU:C:2019:1074, punctul 23).

30

Astfel, o hotărâre pronunțată într‑un stat membru este recunoscută în celelalte state membre, în temeiul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială, și este, în conformitate cu articolul 38 alineatul (1) din același regulament, pusă în executare într‑un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.

31

Sistemul de acțiuni împotriva recunoașterii sau a executării unei hotărâri, prevăzut de acest regulament, urmărește, astfel cum reiese din considerentele (16)-(18) ale acestuia, să stabilească un echilibru just între, pe de o parte, încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivelul Uniunii, care justifică recunoașterea și declararea ca executorii de plin drept a hotărârilor pronunțate într‑un alt stat membru, și, pe de altă parte, respectarea dreptului la apărare, care impune ca pârâtul să aibă posibilitatea de a introduce o acțiune, procedura fiind contradictorie, împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că unul dintre motivele de neexecutare este îndeplinit (Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 73, și Hotărârea din 7 iulie 2016, Lebek, C‑70/15, EU:C:2016:524, punctul 36).

32

În această ultimă privință, articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 limitează posibilitatea de a refuza sau de a revoca o hotărâre de încuviințare a executării unei hotărâri la unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35 din acest regulament.

33

Articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede că o hotărâre nu este recunoscută dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat.

34

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, articolul 34 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat strict în măsura în care constituie un obstacol în calea realizării unuia dintre obiectivele fundamentale ale acestui regulament. Prin urmare, nu trebuie să se recurgă la acesta decât în cazuri excepționale (Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 55, și Hotărârea din 20 iunie 2022, London Steam‑Ship Owners’ Mutual Insurance Association, C‑700/20, EU:C:2022:488, punctul 77, precum și jurisprudența citată).

35

În ceea ce privește în special punctul 1 al acestui articol 34, deși, în principiu, statele membre rămân libere să determine, în temeiul rezervei înscrise la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, conform legislației și practicilor naționale, cerințele propriei ordini publice, limitele acestei noțiuni se stabilesc prin interpretarea acestui regulament. Prin urmare, deși nu este de competența Curții să determine conținutul conceptului de ordine publică a unui stat membru, acesteia îi revine totuși obligația de a controla limitele în cadrul cărora instanța dintr‑un stat membru poate recurge la noțiunea menționată pentru a nu recunoaște o hotărâre pronunțată în alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctele 56 și 57, precum și Hotărârea din 16 iulie 2015, Diageo Brands, C‑681/13, EU:C:2015:471, punctul 42).

36

În această privință, trebuie să se arate că, interzicând revizuirea pe fond a unei hotărâri străine, articolul 36 și articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001 nu permit instanței din statul membru solicitat să refuze recunoașterea sau executarea acestei hotărâri pentru singurul motivul că ar exista o divergență între norma de drept aplicată de instanța din statul membru de origine și cea pe care ar fi aplicat‑o instanța din statul membru solicitat dacă aceasta ar fi fost sesizată cu litigiul. În mod similar, instanța din statul membru solicitat nu poate controla exactitatea aprecierilor de drept sau de fapt ale instanței din statul membru de origine (Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 58, și Hotărârea din 25 mai 2016, Meroni, C‑559/14, EU:C:2016:349, punctul 41).

37

În consecință, recurgerea la clauza de ordine publică prevăzută la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 nu poate fi admisă decât în ipoteza în care recunoașterea sau executarea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru ar încălca în mod inacceptabil ordinea juridică a statului membru solicitat, în măsura în care ar aduce atingere unui principiu fundamental. Pentru a respecta interzicerea revizuirii pe fond a hotărârii străine, atingerea respectivă ar trebui să constituie o încălcare vădită a unei norme de drept considerate esențială în ordinea juridică a statului membru solicitat sau a unui drept recunoscut ca fundamental în această ordine juridică (Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 59, și Hotărârea din 25 mai 2016, Meroni, C‑559/14, EU:C:2016:349, punctul 42).

38

Astfel, instanța din statul membru solicitat nu poate, cu riscul de a pune sub semnul întrebării finalitatea Regulamentului nr. 44/2001, să refuze recunoașterea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru numai pentru motivul că apreciază că, în această hotărâre, dreptul național sau dreptul Uniunii a fost aplicat greșit. Dimpotrivă, este important să se considere că, în asemenea cazuri, sistemul căilor de atac instituit în fiecare stat membru, completat de mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE, furnizează justițiabililor o garanție suficientă. Clauza de ordine publică nu ar interveni în asemenea cazuri decât în măsura în care eroarea de drept respectivă ar implica faptul că recunoașterea sau executarea hotărârii în statul solicitat este considerată o încălcare vădită a unei norme de drept esențiale în ordinea juridică a statului membru respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 60).

39

Împrejurarea că încălcarea vădită în cauză privește o normă de drept al Uniunii, iar nu o normă de drept intern a statului membru solicitat, nu modifică condițiile de recurgere la clauza de ordine publică, în sensul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, indiferent dacă este vorba despre o normă de drept material sau procedural. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, revine instanței naționale sarcina de a asigura cu aceeași eficacitate protecția drepturilor stabilite de ordinea juridică națională și cea a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii. Clauza de ordine publică trebuie, așadar, să se aplice în același mod atunci când recunoașterea sau executarea hotărârii în cauză în statul membru solicitat conduce la încălcarea vădită a unei norme de drept esențiale în ordinea juridică a Uniunii sau a unui drept recunoscut ca fundamental în această ordine juridică și, așadar, a acestui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Diageo Brands, C‑681/13, EU:C:2015:471, punctul 48, și Hotărârea din 7 septembrie 2023, Charles Taylor Adjusting, C‑590/21, EU:C:2023:633, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

40

Curtea a statuat deja că aceasta este astfel situația în special în ceea ce privește drepturile fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2000, Krombach, C‑7/98, EU:C:2000:164, punctul 38).

41

Întrucât aplicarea Regulamentului nr. 44/2001 de către o instanță națională constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, această instanță trebuie să se conformeze cerințelor care decurg din drepturile fundamentale consacrate de cartă, în special atunci când este sesizată cu o acțiune în temeiul articolului 43 sau al articolului 44 din Regulamentul nr. 44/2001, prin care se urmărește să se verifice existența unui motiv de refuz al executării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 mai 2016, Meroni, C‑559/14, EU:C:2016:349, punctul 44, și Hotărârea din 7 mai 2020, Rina, C‑641/18, EU:C:2020:349, punctul 55).

42

Cu toate acestea, trebuie amintit că principiul încrederii reciproce dintre statele membre are, în dreptul Uniunii, o importanță fundamentală, având în vedere că permite crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interioare. Or, acest principiu impune, îndeosebi în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție, fiecăruia dintre aceste state să considere, mai puțin în situații excepționale, că toate celelalte state membre respectă dreptul Uniunii și în special drepturile fundamentale recunoscute de acesta [Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctul 191].

43

Astfel, atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii, statele membre pot fi ținute, în temeiul acestuia, să prezume respectarea drepturilor fundamentale de către celelalte state membre, așa încât ele sunt lipsite nu numai de posibilitatea de a pretinde din partea unui alt stat membru un nivel național de protecție a drepturilor fundamentale mai ridicat decât cel asigurat de dreptul Uniunii, ci și, mai puțin în situații excepționale, de posibilitatea de a verifica dacă acest alt stat membru a respectat efectiv, într‑un caz concret, drepturile fundamentale garantate de Uniune [Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctul 192].

44

Prin urmare, numai în ipoteza în care executarea unei hotărâri în statul membru solicitat ar avea ca efect o încălcare vădită a unui drept fundamental, astfel cum este consacrat de cartă, o instanță din acest stat membru este obligată, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 189 din concluzii, să refuze executarea hotărârii respective sau, după caz, să revoce încuviințarea executării acesteia, în temeiul articolului 34 punctul 1 și al articolului 45 din Regulamentul nr. 44/2001.

Cu privire la articolul 11 din cartă

45

Potrivit articolului 11 alineatul (1) din cartă, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

46

În cazul în care sunt vizați jurnaliști și/sau editori și organe de presă ca urmare a publicării unui articol de presă, libertatea de exprimare și de informare este protejată în mod specific de articolul 11 alineatul (2) din cartă, în temeiul căruia libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă trebuie respectate.

47

Drepturile și libertățile consacrate la articolul 11 din cartă nu sunt prerogative absolute, ci trebuie să fie luate în considerare în raport cu funcția lor în societate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net și alții, C‑511/18, C‑512/18 și C‑520/18, EU:C:2020:791, punctul 120, precum și jurisprudența citată).

48

În fapt, după cum reiese din articolul 52 alineatul (1) din cartă, aceasta admite restrângeri ale exercitării acestor drepturi, cu condiția ca restrângerile respective să fie prevăzute de lege, să respecte substanța drepturilor și libertăților menționate și, cu respectarea principiului proporționalității, să fie necesare și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

49

În această privință, trebuie amintit că articolul 11 din cartă constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și pluraliste, care face parte dintre valorile pe care se întemeiază Uniunea, în conformitate cu articolul 2 TUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Tele2 Sverige și Watson și alții, C‑203/15 și C‑698/15, EU:C:2016:970, punctul 93, precum și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Associazione Avvocatura per i diritti LGBTI, C‑507/18, EU:C:2020:289, punctul 48). Ingerințele în drepturile și libertățile garantate de acest articol 11 trebuie, așadar, într‑un astfel de context, să fie limitate la strictul necesar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, EU:C:2001:127, punctul 41).

50

Această situație se regăsește în special în cazul ingerințelor privind jurnaliștii, precum și editorii și organele de presă, având în vedere importanța presei într‑o societate democratică și într‑un stat de drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer, C‑145/10, EU:C:2011:798, punctul 113, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctul 72).

51

În plus, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, drepturile prevăzute de aceasta au același înțeles și aceeași întindere ca și drepturile corespunzătoare garantate de CEDO, fără însă a împiedica dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă [Hotărârea din 22 iunie 2023, K.B. și F.S. (Invocare din oficiu în domeniul penal), C‑660/21, EU:C:2023:498, punctul 41].

52

În vederea interpretării articolului 11 din cartă, Curtea trebuie, așadar, să țină seama de drepturile corespunzătoare garantate de articolul 10 din CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca prag minim de protecție [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2022, Autorité des marchés financiers, C‑302/20, EU:C:2022:190, punctul 67, și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, Migracijos departamentas (Motive de persecuție întemeiate pe opinii politice),C‑280/21, EU:C:2023:13, punctul 29, precum și jurisprudența citată].

53

Reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului că excepțiile cărora le este supusă libertatea de exprimare necesită o interpretare strictă și că articolul 10 paragraful 2 din CEDO nu lasă nicidecum loc pentru restricții privind libertatea de exprimare în domeniul discursului politic și în cel al chestiunilor de interes general (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 17 decembrie 2004, Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei, CE:ECHR:2004:1217JUD004901799, § 71, Hotărârea Curții EDO din 23 aprilie 2015, Morice împotriva Franței, CE:ECHR:2015:0423JUD002936910, § 124 și 125, precum și Hotărârea Curții EDO din 17 ianuarie 2017, Tavares de Almeida Fernandes și Almeida Fernandes împotriva Portugaliei, CE:ECHR:2017:0117JUD003156613, § 55).

54

Sunt de interes general chestiunile care ar putea interesa în mod legitim publicul și cele care îi trezesc atenția sau îl preocupă în mod semnificativ, în special pentru că privesc bunăstarea cetățenilor sau viața colectivității. Se încadrează în această categorie chestiunile legate de sportul profesionist (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 22 februarie 2007, Nikowitz și Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei, CE:ECHR:2007:0222JUD000526603, § 25, precum și Hotărârea Curții EDO din 27 iunie 2017, Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei, CE:ECHR:2017:0627JUD000093113, § 171) și, prin urmare, cele referitoare la dopajul din sportul profesionist.

55

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază rolul fundamental pe care îl joacă presa într‑o societate democratică, astfel încât garanțiile care trebuie acordate acesteia prezintă o importanță deosebită. Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, referitoare în special la protecția reputației sau a drepturilor altora, acesteia îi revine totuși obligația de a comunica, cu respectarea obligațiilor și a responsabilităților sale, informații și idei cu privire la toate problemele de interes general. În caz contrar, presa nu și‑ar putea îndeplini rolul indispensabil de public watchdog. Astfel, este necesar să se acorde o importanță deosebită interesului societății democratice de a asigura și de a menține libertatea presei atunci când trebuie să se stabilească, astfel cum impune articolul 10 paragraful 2 din CEDO, dacă ingerința în cauză este proporțională cu scopul legitim urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 23 septembrie 1994, Jersild împotriva Danemarcei, CE:ECHR:1994:0923JUD001589089, § 31, Hotărârea Curții EDO din 21 ianuarie 1999, Fressoz și Roire împotriva Franței, CE:ECHR:1999:0121JUD002918395, § 45, precum și Hotărârea Curții EDO din 16 iunie 2015, Delfi AS împotriva Estoniei, CE:ECHR:2015:0616JUD006456909, § 132).

56

Aceste principii se aplică nu numai jurnaliștilor, ci și editorilor de presă, care participă pe deplin la libertatea de exprimare și care au de asemenea obligațiile și responsabilitățile prevăzute la articolul 10 paragraful 2 din CEDO (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 15 ianuarie 2009, Orban și alții împotriva Franței, CE:ECHR:2009:0115JUD002098505, § 47).

57

Deși persoanele lezate prin afirmații calomnioase sau prin alte tipuri de conținut ilicit trebuie să dispună de posibilitatea de a introduce o acțiune în răspundere de natură să constituie o cale de atac efectivă împotriva atingerilor aduse reputației lor, orice decizie prin care se acordă daune interese pentru o atingere adusă reputației trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate între suma acordată și atingerea respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 15 februarie 2005, Steel și Morris împotriva Regatului Unit, CE:ECHR:2005:0215JUD006841601, § 96, Hotărârea Curții EDO din 16 iunie 2015, Delfi AS împotriva Estoniei, CE:ECHR:2015:0616JUD006456909, § 110 și 131, precum și Hotărârea Curții EDO din 17 ianuarie 2017, Tavares de Almeida Fernandes și Almeida Fernandes împotriva Portugaliei, CE:ECHR:2017:0117JUD003156613, § 77).

58

În acest sens, trebuie să se facă distincție între obligarea la plata de daune interese în favoarea unei persoane juridice și cea în favoarea unei persoane fizice, o atingere adusă reputației unei persoane fizice putând avea repercusiuni asupra demnității acesteia din urmă, în timp ce reputația unei persoane juridice este lipsită de această dimensiune morală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 15 februarie 2005, Steel și Morris împotriva Regatului Unit, CE:ECHR:2005:0215JUD006841601, § 94, Hotărârea Curții EDO din 19 iulie 2011, UJ împotriva Ungariei, CE:ECHR:2011:0719JUD002395410, § 22, și Hotărârea Curții EDO din 11 ianuarie 2022, Freitas Rangel împotriva Portugaliei, CE:ECHR:2022:0111JUD007887313, § 48, 53 și 58).

59

În aceste condiții, trebuie amintit că Curtea Europeană a Drepturilor Omului efectuează aprecierea proporționalității ingerințelor pe baza acelorași criterii atât în privința unei persoane juridice, cât și a unei persoane fizice (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 5 decembrie 2017, Frisk și Jensen împotriva Danemarcei, CE:ECHR:2017:1205JUD001965712, § 55).

60

În ceea ce privește caracterul proporțional al unei sancțiuni, orice restrângere nejustificată a libertății de exprimare implică riscul de a împiedica sau de a paraliza, în viitor, acoperirea mediatică a unor chestiuni similare. Este important faptul condamnării în sine, chiar dacă aceasta are doar un caracter civil, iar sancțiunea aplicată are un caracter minor (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 10 noiembrie 2015, Couderc și Hachette Filipacchi associés împotriva Franței, CE:ECHR:2015:1110JUD004045407, § 151, precum și Hotărârea Curții EDO din 25 februarie 2016, Société de conception de presse et d’édition împotriva Franței, CE:ECHR:2016:0225JUD000468311, § 49).

61

În special, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se dea dovadă de cea mai mare prudență atunci când măsurile sau sancțiunile adoptate sunt de natură să descurajeze presa să participe la dezbaterea unor chestiuni care prezintă un interes general legitim și să aibă, așadar, un efect disuasiv asupra exercitării libertății presei în privința unor astfel de chestiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 20 mai 1999, Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei, CE:ECHR:1999:0520JUD002198093, § 64, precum și Hotărârea Curții EDO din 17 decembrie 2004, Cumpănă și Mazăre împotriva României, CE:ECHR:2004:1217JUD003334896, § 111).

62

În această privință, este necesar să se considere că un cuantum al daunelor interese de o amploare imprevizibilă sau ridicată în raport cu sumele acordate în cauze de calomnie comparabile este de natură să aibă un efect disuasiv asupra exercitării libertății presei [a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 7 decembrie 2010, Público – Comunicação Social, S.A. și alții împotriva Portugaliei, CE:ECHR:2010:1207JUD003932407, § 55, precum și Hotărârea Curții EDO din 15 iunie 2017, Independent Newspapers (Ireland) Limited împotriva Irlandei, CE:ECHR:2017:0615JUD002819915, § 84 și 85].

63

În plus, având în vedere rolul fundamental al presei într‑o societate democratică și garanțiile de care trebuie să dispună conform jurisprudenței amintite la punctul 55 din prezenta hotărâre, aceasta este situația, ca regulă generală, atunci când condamnarea constă în a acorda părții prejudiciate o reparație care depășește prejudiciul material sau moral suferit în mod real.

64

Un astfel de efect disuasiv poate rezulta chiar dintr‑o obligare la sume relativ modeste, în raport cu standardele aplicate în cauze de calomnie comparabile. Această situație se regăsește, în principiu, atunci când sumele acordate se dovedesc substanțiale în raport cu mijloacele de care dispune persoana împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 15 februarie 2005, Steel și Morris împotriva Regatului Unit, CE:ECHR:2005:0215JUD006841601, § 96), indiferent dacă este vorba despre un jurnalist sau despre un editor de presă.

65

Pe de altă parte, pentru a aprecia caracterul proporțional al daunelor interese acordate, trebuie să se țină seama și de celelalte sancțiuni aplicate, precum publicarea unei scrisori de dezmințire, o rectificare sau o scuză formală, precum și de cheltuielile de judecată impuse persoanei împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 11 decembrie 2012, Ileana Constantinescu împotriva României, CE:ECHR:2012:1211JUD003256304, § 49, Hotărârea Curții EDO din 10 noiembrie 2015, Couderc și Hachette Filipacchi associés împotriva Franței, CE:ECHR:2015:1110JUD004045407, § 152, precum și Hotărârea Curții EDO din 27 iunie 2017, Ghiulfer Predescu împotriva României, CE:ECHR:2017:0627JUD002975109, § 61).

Cu privire la coroborarea articolului 34 punctul 1 și a articolului 45 din Regulamentul nr. 44/2001 cu articolul 11 din cartă

66

Din considerațiile care precedă reiese că, în temeiul articolului 34 punctul 1 și al articolului 45 din Regulamentul nr. 44/2001, executarea unei hotărâri prin care o societate care editează un ziar, precum și unul dintre jurnaliștii săi sunt obligați la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului moral suferit de un club sportiv și de unul dintre membrii echipei sale medicale din cauza unei atingeri aduse reputației lor prin publicarea în ziarul menționat a unei informații care îi privește trebuie refuzată atunci când aceasta ar avea ca efect o încălcare vădită a drepturilor și libertăților, așa cum sunt consacrate la articolul 11 din cartă.

67

Astfel, o asemenea încălcare vădită a articolului 11 din cartă ține de ordinea publică a statului membru solicitat și constituie, prin urmare, motivul de refuz al executării prevăzut la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 coroborat cu articolul 45 din acesta.

68

Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, ținând seama de ansamblul împrejurărilor speței, printre care figurează nu numai resursele persoanelor obligate la plata de daune interese, ci și gravitatea culpei lor și întinderea prejudiciului astfel cum au fost constatate în hotărârile în discuție în litigiile principale, dacă executarea acestor decizii ar avea ca efect, în raport cu criteriile enunțate la punctele 53-64 din prezenta hotărâre, o încălcare vădită a drepturilor și libertăților astfel cum sunt consacrate la articolul 11 din cartă.

69

În acest scop, revine acestei instanțe sarcina de a verifica dacă daunele interese acordate în hotărârile menționate se dovedesc vădit disproporționate în raport cu atingerea adusă reputației în cauză și riscă astfel să aibă un efect disuasiv în statul membru solicitat pentru acoperirea mediatică a unor probleme similare în viitor sau, mai general, pentru exercitarea libertății presei, astfel cum este consacrată la articolul 11 din cartă.

70

În acest context, trebuie precizat că, deși instanța de trimitere poate lua în considerare sumele acordate în statul membru solicitat pentru o atingere comparabilă, o eventuală divergență între aceste sume și cuantumul daunelor interese acordate în deciziile menționate nu este, în sine, suficientă pentru a considera, în mod automat și fără verificări ulterioare, că aceste daune interese sunt vădit disproporționate în raport cu atingerea adusă reputației în cauză.

71

În plus, în măsura în care verificarea care trebuie efectuată de instanța de trimitere nu urmărește decât să identifice o atingere vădită adusă drepturilor și libertăților consacrate la articolul 11 din cartă, aceasta nu poate implica un control al aprecierilor de fond efectuate de instanțele din statul membru de origine, un astfel de control constituind o revizuire pe fond, care este interzisă în mod expres de articolul 36 și de articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001. Astfel, în speță, instanța de trimitere nu poate printre altele să examineze dacă EE și Société Éditrice du Monde au acționat cu respectarea obligațiilor și a responsabilităților lor la publicarea articolului în discuție în litigiul principal sau să repună în discuție constatările din hotărârea Tribunal Supremo (Curtea Supremă) din 24 februarie 2014 în ceea ce privește gravitatea culpei lui EE sau a Société Éditrice du Monde ori întinderea prejudiciului suferit de Real Madrid și de AE.

72

Ținând seama de întrebările instanței de trimitere, trebuie să se mai observe că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 58 și 63 din prezenta hotărâre, nu este exclus ca această instanță să fie obligată, având în vedere ansamblul împrejurărilor speței, să constate existența unei încălcări vădite a libertății presei care rezultă dintr‑o executare a deciziilor în discuție în litigiile principale numai în ceea ce privește unul dintre cei doi reclamanți sau unul dintre cei doi pârâți vizați de aceste decizii.

73

În ipoteza în care ar constata existența unei încălcări vădite a libertății presei, această instanță ar trebui să limiteze refuzul executării hotărârilor menționate, în statul membru solicitat, la partea vădit disproporționată a cuantumului daunelor interese acordate.

74

Rezultă din tot ceea ce precedă că trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 34 alineatul (1) și articolul 45 din Regulamentul nr. 44/2001 coroborate cu articolul 11 din cartă trebuie interpretate în sensul că executarea unei hotărâri prin care o societate care editează un ziar și unul dintre jurnaliștii săi sunt obligați la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului moral suferit de un club sportiv și de unul dintre membrii echipei sale medicale din cauza unei atingeri aduse reputației lor printr‑o informație care îi privește, publicată de acest ziar, trebuie refuzată în măsura în care ar avea ca efect o încălcare vădită a libertății presei, așa cum este consacrată la articolul 11 din cartă, și, prin urmare, o atingere adusă ordinii publice a statului membru solicitat.

Cu privire la cheltuielile de judecată

75

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

 

Articolul 34 punctul 1 și articolul 45 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială coroborate cu articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

 

trebuie interpretate în sensul că

 

executarea unei hotărâri prin care o societate care editează un ziar și unul dintre jurnaliștii săi sunt obligați la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului moral suferit de un club sportiv și de unul dintre membrii echipei sale medicale din cauza unei atingeri aduse reputației lor printr‑o informație care îi privește, publicată de acest ziar, trebuie refuzată în măsura în care ar avea ca efect o încălcare vădită a libertății presei, așa cum este consacrată la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale, și, prin urmare, o atingere adusă ordinii publice a statului membru solicitat.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: franceza.

Arriba