Comunicare a Comisiei
Document de orientare privind protecția riguroasă a speciilor de animale de interes comunitar în temeiul Directivei Habitate

Document de orientare privind protecția riguroasă

a speciilor de animale de interes comunitar în temeiul

Directivei Habitate

CUPRINS

PREAMBUL     4

1. CONTEXT     6

2. ARTICOLUL 12     8

2.1 Considerații juridice generale    8

2.2 Măsuri necesare pentru un sistem de protecție riguroasă    11

2.2.1    Măsuri de instituire și punere efectivă în aplicare

   a unui sistem de protecție riguroasă    11

2.2.2    Măsuri de asigurare a unui stadiu corespunzător de conservare    13

2.2.3    Măsuri privind situațiile descrise la articolul 12    15

2.2.4    Dispozițiile articolului 12 alineatul (1) literele (a)-(d) referitoare la

   activități continue    18

2.3 Dispozițiile specifice de protecție prevăzute la articolul 12    24

2.3.1    Capturarea sau uciderea deliberată a specimenelor din

   speciile prevăzute în anexa IV litera (a)    24

2.3.2    Perturbarea deliberată a speciilor prevăzute în anexa IV litera (a),

   în special în timpul perioadelor de reproducere, cuibărire,

   hibernare și migrare    26

2.3.3    Distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură    29

2.3.4    Deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau

   de odihnă    29

2.3.5    Deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea

   spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură    40

2.3.6    Sistemul de control al capturii și

   uciderii accidentale a animalelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a)    40

3. ARTICOLUL 16    44    

3.1 Considerații juridice generale    45    

3.1.1    Obligația de asigurare a transpunerii integrale, clare și precise

   a articolului 16    45

3.1.2    Aplicarea generală corespunzătoare a derogărilor    46

3.2 Un sistem atent controlat pentru acordarea derogărilor: cele trei teste    48    

3.2.1    Demonstrarea unuia dintre motivele menționate la

   articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(e) (testul 1)    50

3.2.2    Lipsa unei alternative satisfăcătoare (testul 2)    61

3.2.3    Impactul unei derogări asupra stadiului de conservare (testul 3)    64

3.3 Considerații suplimentare    67    

3.3.1    Rolul planurilor de acțiune pentru specii    68

3.3.2    Evaluarea impactului pentru planuri sau proiecte și specii

   Protecție.    69

3.3.3    Rolul măsurilor compensatorii    70

3.3.4    Derogări pentru mai multe specii    71

3.3.5    „Caracterul temporar”: abordarea colonizării siturilor

   în curs de dezvoltare de către speciile enumerate în anexa IV    71

3.4 Monitorizarea și raportarea derogărilor    73    

3.4.1    Monitorizarea impactului derogărilor    73

3.4.2    Obligațiile de raportare în temeiul articolului 16 alineatele (2) și (3)     74

Anexa I. Trimiteri la jurisprudența Curții    76

Anexa II. Lista speciilor de animale vizate de anexele II, IV și V    78

Anexa III. Punerea în aplicare a articolului 12 din Directiva Habitate –

   Exemplul referitor la lup    91

   

PREAMBUL

De ce este necesar un document de orientare actualizat privind protecția riguroasă a speciilor de animale?

Primul document de orientare privind protecția riguroasă a speciilor de animale de interes comunitar în temeiul Directivei Habitate 1 a fost publicat în 2007. Scopul său a fost de a oferi o mai bună înțelegere a dispozițiilor privind protecția speciilor și a termenilor specifici utilizați.

În urma verificării adecvării directivelor UE privind natura (2014-2016), Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune pentru natură, cetățeni și economie 2 pentru a promova o punere în aplicare mai bună, mai inteligentă și mai eficientă din punctul de vedere al costurilor a directivelor. Acțiunea 1 din planul de acțiune a solicitat o actualizare a prezentului document de orientare. Acest lucru a fost considerat necesar având în vedere cele mai recente hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și pentru a asigura o mai bună coerență cu obiectivele socioeconomice mai ample.

Prezentele orientări sunt rezultatul acestui proces de revizuire. Acestea țin seama de experiența practică dobândită în urma punerii în aplicare a dispozițiilor privind protecția speciilor din Directiva Habitate de-a lungul anilor de la publicarea primei versiuni a orientărilor.

Scopul prezentului document de orientare

Prezentul document se concentrează asupra obligațiilor care decurg din articolele 12 și 16 din Directiva Habitate. Acestea instituie un sistem de protecție riguroasă pentru speciile de animale enumerate în anexa IV litera (a) la directivă, permițând în același timp o derogare de la aceste dispoziții în anumite condiții. Documentul se bazează în principal pe hotărârile relevante ale CJUE și pe exemple de sisteme de protecție a speciilor existente în diferite state membre.

Documentul este destinat autorităților naționale, regionale și locale, organismelor de conservare și altor organizații responsabile sau implicate în punerea în aplicare a Directivei Habitate, precum și părților interesate. Scopul său este de a le sprijini în elaborarea unor modalități eficace și pragmatice de aplicare a dispozițiilor, cu respectarea deplină a cadrului juridic. Statele membre și principalele părți interesate au fost consultate cu privire la diferite proiecte ale documentului, iar observațiile acestora au fost luate în considerare.

Limitările documentului de orientare

Prezentul ghid prezintă modul în care Comisia înțelege dispozițiile relevante ale directivei, dar nu este în sine de natură legislativă; el nu stabilește norme noi, ci furnizează orientări cu privire la aplicarea celor existente. Numai CJUE are competența de a formula interpretări obligatorii ale dreptului Uniunii.

Orientările, care vor fi actualizate în continuare la intervale regulate, ar trebui interpretate în lumina oricărei jurisprudențe emergente pe această temă, precum și a experienței dobândite în urma punerii în aplicare a articolelor 12 și 16 în statele membre.

Structura documentului

Documentul este prezentat pe trei capitole principale. Capitolul 1 analizează locul pe care îl ocupă protecția speciilor în cadrul sistemului general al Directivei Habitate. Capitolul 2 aprofundează dispozițiile juridice relevante ale articolului 12 din directivă. Capitolul 3 examinează posibilitățile de derogare prevăzute la articolul 16.

Principalele puncte care rezultă din analize sunt rezumate (cu caractere cursive) la începutul fiecărei secțiuni. Trimiterile complete la cauzele Curții, citate pe tot cuprinsul textului, sunt furnizate în anexa I. Anexa II prezintă lista speciilor de animale care fac obiectul dispozițiilor privind protecția speciilor. Anexa III oferă un exemplu, în cazul lupului, privind modul în care poate fi aplicat documentul de orientare.

1.CONTEXT

1.1 Conservarea speciilor în temeiul Directivei 92/43/CEE

(1-1)    Articolul 2 alineatul (1) stabilește obiectivul general al Directivei Habitate, care este „să contribuie la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de pe teritoriul statelor membre în care se aplică tratatul”.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (2), măsurile luate conform directivei sunt „măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară”. Aceste măsuri, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3), „trebuie să țină seama de condițiile economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile regionale și locale” 3 .

Prin urmare, obiectivul principal al Directivei Habitate este menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a tuturor habitatelor naturale și speciilor de interes comunitar. Articolul 1 litera i) din directivă definește ceea ce se înțelege prin termenul „stadiu corespunzător de conservare” pentru specii 4 .

(1-2)    Pentru a atinge acest obiectiv, directiva cuprinde două seturi principale de dispoziții. Primul set se referă la conservarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor (articolele 3-11), iar al doilea la protecția speciilor (articolele 12-16).

(1-3)    Dispozițiile privind protecția speciilor (articolele 12-16) se aplică întregii arii de extindere naturală a speciilor din statele membre, atât în interiorul, cât și în afara siturilor Natura 2000. Aceste dispoziții sunt complementare celor care reglementează siturile Natura 2000, care se axează pe protejarea habitatelor naturale și a ariilor principale ale habitatelor speciilor protejate enumerate în anexa II la directivă.

(1-4)    O directivă este obligatorie în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, dar permite statelor membre să aleagă forma și metodele de obținere a acestui rezultat. Jurisprudența constantă clarifică faptul că transpunerea în dreptul intern trebuie să fie clară și precisă, exactă și cu forță obligatorie incontestabilă (a se vedea cauzele CJUE C­363/85, C-361/88, C-159/99 punctul 32, C-415/01 punctul 21, C-58/02, C-6/04 punctele 21, 25 și 26, C-508/04 punctul 80).

(1-5) Interpretarea și aplicarea dispozițiilor directivei ar trebui să țină seama și de principiul precauției, astfel cum este prevăzut la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care vizează asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a mediului prin luarea de decizii preventive în caz de risc.

(1-6)    De asemenea, este important să se sublinieze faptul că punerea în aplicare a dispozițiilor privind protecția speciilor din directivă necesită o abordare pentru fiecare specie în parte. Prin urmare, statele membre ar trebui să își analizeze întotdeauna acțiunile de punere în aplicare ținând seama de obiectivul urmărit, de speciile în cauză și de circumstanțele fiecărui caz în parte.

(1-7)    Aceste concepte de flexibilitate și proporționalitate nu ar trebui înțelese în mod eronat. Ele nu reduc obligațiile statelor membre de a acționa în mod eficient, ci oferă autorităților suficient spațiu de manevră pentru a-și adapta modul de punere în aplicare la circumstanțe specifice (atât din punct de vedere al stadiului de conservare, cât și din punct de vedere social, economic și cultural).

(1-8) Potrivit Curții, „articolele 12, 13 și 16 din Directiva Habitate constituie un ansamblu coerent de norme care vizează să asigure protecția populațiilor din cadrul speciilor în cauză, astfel încât orice derogare care ar fi incompatibilă cu directiva ar încălca atât interdicțiile prevăzute la articolele 12 și 13, cât și norma potrivit căreia pot fi acordate derogări în conformitate cu articolul 16” 5 . Curtea a precizat, de asemenea, că „articolele 12-14 și articolul 15 literele (a) și (b) din directivă constituie un ansamblu coerent de norme care impun statelor membre instituirea unor regimuri de protecție strictă a speciilor de animale și de plante în cauză” 6 . Indiferent de abordarea adoptată în ceea ce privește punerea în aplicare a acestor dispoziții, acestea vor trebui să respecte obiectivul general al directivei, și anume asigurarea biodiversității și menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător a habitatelor naturale și a speciilor de interes comunitar.

Aria de extindere naturală a speciilor și habitatelor – un concept dinamic

(1-9) Aria de extindere naturală descrie în linii mari limitele spațiale în care se află habitatul sau specia. Aceasta nu este identică cu localitățile (suprafața ocupată efectiv) sau cu teritoriul exact(e) în care există permanent un habitat, o specie sau o subspecie. Astfel de localități sau teritorii efective ar putea fi fragmentate sau disociate (de exemplu, habitatele și speciile ar putea să nu fie distribuite uniform) în aria lor de extindere naturală. În cazul în care motivul disocierii se dovedește a fi natural, și anume cauzat de factori ecologici, localitățile izolate nu ar trebui să fie interpretate ca fiind o arie de extindere naturală continuă. De exemplu, pentru o specie alpină, aria de extindere poate fi reprezentată de Alpi și Pirinei, dar nu și de câmpia dintre aceștia. Cu toate acestea, aria de extindere naturală include zone care nu sunt utilizate în mod permanent: de exemplu, în ceea ce privește speciile migratoare, aria lor de extindere include toate zonele de uscat sau de apă în care o specie migratoare trăiește, în care rămâne temporar, pe care le traversează sau peste care zboară în orice moment în timpul migrației sale obișnuite 7 .

(1-10) O arie de extindere naturală nu este statică, ci dinamică: aceasta se poate reduce și se poate extinde. O arie de extindere naturală poate constitui un aspect pentru evaluarea condițiilor unui habitat sau ale unei specii. În cazul în care aria de extindere naturală este insuficientă ca dimensiune pentru a permite existența pe termen lung a habitatului sau a speciei respectiv(e), statele membre sunt invitate să definească o valoare de referință pentru o arie care să permită condiții favorabile și să acționeze în acest sens, de exemplu prin încurajarea extinderii ariei de extindere actuale.

(1-11) În cazul în care o specie sau un habitat se răspândește ca atare într-o nouă zonă sau într-un nou teritoriu sau atunci când o specie a fost reintrodusă în aria sa de extindere naturală anterioară (în conformitate cu normele prevăzute la articolul 22 din Directiva Habitate), acest teritoriu trebuie considerat ca făcând parte din aria de extindere naturală. În mod similar, refacerea, recrearea sau gestionarea zonelor de habitat și anumite practici agricole și forestiere pot contribui la extinderea ariei de extindere naturală a unui habitat sau a unei specii. Cu toate acestea, exemplarele sau populațiile sălbatice ale unei specii de animale introduse deliberat sau accidental de către om în locuri în care nu s-au găsit niciodată în mod natural sau în care nu s-ar fi răspândit în mod natural în viitorul apropriat ar trebui să fie considerate ca fiind în afara ariei lor naturale de extindere și, prin urmare, să nu intre sub incidența directivei.

2. ARTICOLUL 12

Textul articolului 12

Articolul 12 (1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) în aria lor de extindere, interzicând: (a) orice formă de capturare sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în natură; (b) perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare; (c) distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură; (d) deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă. (2) Pentru speciile respective, statele membre interzic deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive. (3) Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) și la alineatul (2) se aplică în toate stadiile de viață ale animalelor care se supun prevederilor prezentului articol. (4) Statele membre instituie un sistem de control al capturii și uciderii accidentale a animalelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a). Pe baza informațiilor astfel obținute, statele membre iau măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile sau capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective.

(2-1)    Articolul 12 se referă la protecția speciilor enumerate în anexa IV litera (a). Articolul se aplică în întreaga arie de extindere naturală a speciilor în cadrul UE și vizează mai degrabă abordarea amenințărilor directe asupra acestora, decât a amenințărilor asupra habitatelor lor, cu excepția articolului 12 alineatul (1) litera (d).

(2-2)    Anexa IV litera (a) cuprinde o gamă largă de specii, de la vertebrate mari, cu o zonă de răspândire întinsă, până la nevertebrate mici, cu spații vitale foarte reduse. Unele specii sunt, de asemenea, enumerate în anexa II și, prin urmare, beneficiază, de asemenea, de măsuri care vizează conservarea habitatelor lor în cadrul ariilor speciale de conservare (articolele 3-10). Cu toate acestea, altele sunt enumerate doar în anexa IV litera (a), ceea ce înseamnă că, pentru aceste specii, articolul 12 (pentru speciile de animale) și articolul 13 (pentru speciile de plante) prevăd principalele dispoziții pentru realizarea obiectivului de conservare al directivei, astfel cum este prevăzut la articolul 2.

(2-3)    Înainte de a aborda în detaliu dispozițiile articolului 12, merită reamintite unele considerații juridice generale care au fost elaborate de CJUE.

2.1. Considerații juridice generale

(2-4)    Punerea în aplicare efectivă a articolului 12 din Directiva Habitate necesită o transpunere integrală, clară și precisă de către statele membre. În conformitate cu jurisprudența consacrată, „dispozițiile directivelor trebuie să fie puse în aplicare cu o forță obligatorie incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare, pentru îndeplinirea cerinței securității juridice” 8 .

(2-5), Potrivit Curții, „deși transpunerea unei directive în dreptul intern nu impune în mod necesar o includere formală și textuală a conținutului directivei într-o legislație expresă și specifică și, în funcție de conținutul său, un context juridic general poate fi adecvat scopului, cu condiția ca acest context să garanteze efectiv deplina aplicare a directivei într-un mod suficient de clar și de precis”  9 . Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru a îndeplini cerința de respectare a securității juridice, persoanele fizice ar trebui să beneficieze de o situație juridică clară și precisă, care să le permită cunoașterea tuturor drepturilor lor și, dacă este cazul, apărarea acestora în fața instanțelor naționale 10 .

Diferite tipuri de restricții pot fi consacrate în legislație sub diferite forme. Cu toate acestea, indiferent de forma utilizată, acestea trebuie să fie suficient de clare, precise și stricte. De exemplu, s-a considerat că interzicerea utilizării pesticidelor în cazul în care acest lucru poate avea efecte dăunătoare grave asupra echilibrului naturii nu exprimă, într-un mod suficient de clar, precis și strict, necesitatea de a interzice deteriorarea ariilor de reproducere sau de odihnă a animalelor protejate, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (1) litera (d) 11 .

(2-6)    Orice dispoziție care instituie un cadru de protecție riguroasă ar trebui să abordeze în mod specific speciile din anexa IV și să îndeplinească toate cerințele prevăzute la articolul 12. Curtea 12 a subliniat importanța acestui aspect în cauza Caretta caretta (țestoasa cu cap mare). Atunci când Curtea i-a solicitat să identifice dispozițiile care sunt în vigoare în sistemul său juridic și pe care le consideră conforme cu cerințele prevăzute la articolul 12, „guvernul elen s-a limitat să enumere o serie de acte cu putere de lege și acte administrative, fără a face trimitere la dispoziții specifice care să poată îndeplini aceste cerințe”.

Având în vedere caracterul specific al articolului 12, Curtea a hotărât că dispozițiile legislative sau administrative cu caracter general, de exemplu o simplă repetare a formulării articolului 12 în legislația națională, nu îndeplinesc întotdeauna cerințele privind protecția speciilor sau nu garantează punerea în aplicare efectivă a articolului 12. Transpunerea formală a articolului 12 în legislația națională nu este suficientă în sine pentru a-i garanta eficacitatea. Aceasta trebuie completată de dispoziții suplimentare de punere în aplicare pentru a asigura o protecție riguroasă pe baza particularităților și a problemelor și amenințărilor specifice cu care se confruntă specia sau grupurile de specii enumerate în anexa IV.

(2-7)    La transpunerea directivei, statele membre trebuie să respecte sensul termenilor și al conceptelor utilizate de directivă pentru a asigura uniformitatea în interpretarea și aplicarea acesteia 13 . Acest lucru implică, de asemenea, faptul că măsurile naționale de transpunere ar trebui să garanteze aplicarea integrală a directivei fără a modifica termenii acesteia, fără a aplica în mod selectiv dispozițiile acesteia sau fără a adăuga condiții sau derogări suplimentare care nu sunt prevăzute în directivă 14 .

Astfel cum a arătat Curtea, „exactitatea transpunerii dobândește o importanță deosebită într-o situație precum cea din speță, în care gestionarea patrimoniului comun este încredințată, pentru teritoriul propriu, statelor membre respective [...]. Rezultă că, în cadrul Directivei [Habitate], care prevede norme complexe și tehnice în domeniul dreptului mediului, statele membre sunt ținute în mod deosebit să se asigure că legislația internă menită să asigure transpunerea directivei respective este clară și precisă” 15 .

De exemplu, se consideră că transpunerea articolului 12 alineatul (1) litera (d), care interzice numai deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere și de odihnă care sunt „clar perceptibile” sau „perfect cunoscute și identificate ca atare” sau care interzice numai deteriorarea sau distrugerea deliberată a ariilor de reproducere sau de odihnă 16 , a modificat fondul articolului 12 alineatul (1) litera (d) și limitează domeniul său de aplicare. Această dispoziție impune statelor membre să interzică distrugerea tuturor ariilor de reproducere și de odihnă, deliberată sau nu, și nu doar a celor care sunt bine cunoscute. De asemenea, aceasta exclude exceptarea actelor licite de la interdicția prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (d). Prin urmare, acest tip de transpunere este incompatibil cu articolul 12 alineatul (1) litera (d), întrucât nu interzice distrugerea – deliberată sau nu – a tuturor ariilor de reproducere și de odihnă.

(2-8)    În plus, „simple practici administrative, care, prin natura lor, pot fi modificate în funcție de voința autorităților, nu pot fi considerate a constitui o respectare adecvată a obligațiilor care le revin statelor membre destinatare ale unei directive, conform articolului 189 din tratat” 17 . O altă cauză adusă în fața Curții a consolidat această hotărâre 18 . Existența doar a jurisprudenței naționale, fără nicio dispoziție legală specifică, nu poate fi considerată ca respectând în mod corespunzător obligația de a transpune integral o directivă. În schimb, „chiar dacă reglementarea națională aplicabilă este, în sine, compatibilă cu dreptul comunitar, o neîndeplinire a obligațiilor poate decurge din existența unei practici administrative care încalcă acest drept” 19 .

2.2. Măsuri necesare pentru un sistem de protecție riguroasă

(2-9)    Articolul 12 alineatul (1) din Directiva Habitate obligă statele membre să ia „măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă” a speciilor enumerate în anexa IV în aria lor de extindere naturală. Acest lucru ridică mai multe întrebări cu privire la definiția anumitor termeni utilizați. Deși stabilește în mod clar interdicțiile, directiva nu definește, de exemplu, în mod detaliat ce se înțelege prin măsuri „necesare” sau prin „sistem” de protecție riguroasă.

(2-10) Prin urmare, este important să se reamintească faptul că interpretarea și punerea în aplicare a articolului 12 alineatul (1) literele (a)-(d) ar trebui să țină seama de obiectivul directivei, astfel cum este prevăzut la articolul 2. Astfel, directiva acordă statelor membre o anumită marjă de manevră în ceea ce privește instituirea unui „sistem” de protecție riguroasă a speciilor enumerate în anexa IV. Cu toate acestea, această putere discreționară face obiectul unor limitări și trebuie să respecte o serie de cerințe minime, astfel cum sunt detaliate mai jos.

2.2.1.Măsuri de instituire și punere efectivă în aplicare a unui sistem de protecție riguroasă

(2-11)    Aplicarea deplină și efectivă a articolului 12 necesită, pe de o parte, instituirea unui cadru juridic coerent, și anume adoptarea unor acte cu putere de lege sau acte administrative specifice pentru a interzice în mod eficace activitățile menționate la articolul 12 și, pe de altă parte, aplicarea unor măsuri concrete pentru a asigura respectarea acestor dispoziții pe teren pentru protecția speciilor enumerate în anexa IV. Această dublă garanție este fundamentală pentru aplicarea articolului 12.

Curtea a confirmat această abordare în cauzele C-103/00 (privind protecția Caretta caretta în Zakynthos 20 ), C-518/04 (privind protecția Vipera schweizeri în Milos 21 ), C­183/05 (privind protecția mai multor specii menționate în anexa IV în Irlanda 22 ), C­383/09 (privind protecția Cricetus cricetus în Franța 23 ) și C-504/14 (privind protecția Caretta caretta în zona Kyparissia 24 ).

(2-12) Astfel, articolul 12 alineatul (1) impune atât instituirea, cât și punerea în aplicare a unui sistem de protecție riguroasă care să interzică efectiv activitățile enumerate în acesta. Prin urmare, un sistem adecvat de protecție riguroasă a speciilor enumerate în anexa IV necesită, de asemenea, un set de măsuri coerente și coordonate cu caracter preventiv. Acesta ar trebui să se aplice, de asemenea, acolo unde este cazul, coordonării transfrontaliere dintre statele membre învecinate, și anume atunci când acestea au aceeași populație de specii protejate.

În cauza Cricetus cricetus (C-383/09), Curtea a declarat că transpunerea dispoziției în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (d) necesită, pe lângă adoptarea unui cadru legislativ complet, punerea în aplicare a unor măsuri concrete și specifice de protecție și adoptarea de măsuri coerente și coordonate, cu caracter preventiv 25 (a se vedea, de asemenea, cauza C‑518/04 26 și cauza C‑183/05 27 ). Un astfel de sistem de protecție riguroasă trebuie, așadar, să permită evitarea efectivă a deteriorării sau a distrugerii ariilor de reproducere sau de odihnă ale speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) la Directiva Habitate (a se vedea cauza C‑103/00 28 ).

În cauza Skydda Skogen (C-473/19 și C-474/19), Curtea a confirmat că este de fapt important, pentru realizarea obiectivelor Directivei Habitate, ca autoritățile competente să fie în măsură să anticipeze activitățile care ar fi dăunătoare speciilor protejate de această directivă, indiferent dacă obiectul activității în cauză constă sau nu în uciderea sau în perturbarea speciilor menționate 29 .

(2-13) Acest lucru rezultă direct din termenul „sistem de protecție riguroasă” și ține seama, de asemenea, de necesitatea de a stabili o legătură între măsurile adoptate și obiectivele articolului 12 și ale directivei în general. Aceste măsuri trebuie să contribuie la obiectivul de menținere a speciei pe termen lung sau de refacere a populației în habitatul său și trebuie aplicate efectiv.

Această interpretare este confirmată de considerentele 3 30 și 15 31 ale directivei, care se referă la încurajarea activităților umane și la măsurile de gestionare necesare pentru menținerea sau readucerea speciilor la un stadiu corespunzător de conservare. Considerentele în sine nu produc efecte juridice obligatorii și nu pot prevala niciodată asupra dispozițiilor de fond ale directivei, dar oferă o indicație clară a intenției. Astfel, deși Curtea nu utilizează preambulul pentru a motiva în mod direct o hotărâre, acesta este încă adesea utilizat ca ajutor pentru interpretarea dispozițiilor de fond din dreptul derivat 32 .

(2-14) Necesitatea unor măsuri concrete, coerente și coordonate cu caracter preventiv pentru punerea în aplicare a cerinței de protecție riguroasă a speciilor enumerate în anexa IV nu implică neapărat instituirea unor noi structuri sau proceduri de autorizare la nivel național. De exemplu, în ceea ce privește proiectele care pot afecta o specie din anexa IV, statele membre pot adapta procedurile de planificare existente pentru a îndeplini cerințele articolului 12. Aceasta înseamnă că evaluarea impactului asupra speciilor și asupra ariilor de reproducere și de odihnă ale acestora poate fi integrată în procesele decizionale existente la diferite niveluri într-un stat membru, inclusiv, de exemplu, în deciziile de amenajare a teritoriului sau în procedurile de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri și proiecte.

În ceea ce privește activitățile continue, statele membre pot utiliza proceduri de planificare, regulamente sau coduri de bune practici (care trebuie să fie suficient de detaliate și de clare) ca instrumente de punere în aplicare a dispozițiilor articolului 12. Cu toate acestea, astfel cum s-a explicat în secțiunea 2.3.4., astfel de abordări și instrumente mai degrabă completează decât înlocuiesc protecția juridică formală.

2.2.2. Măsuri de asigurare a unui stadiu corespunzător de conservare

(2-15)    Interpretarea articolului 12 trebuie să ia în considerare obiectivul Directivei Habitate, astfel cum este prevăzut la articolul 2, care se aplică fără deosebire habitatelor și speciilor enumerate în toate anexele. În consecință, măsurile de protecție riguroasă adoptate în temeiul articolului 12 ar trebui să asigure sau să contribuie la menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a speciilor de interes comunitar enumerate în anexa IV.

(2-16)    În plus, articolul 12 trebuie interpretat în lumina articolului 1 litera (i) care definește stadiul corespunzător de conservare a unei specii. Aceasta implică faptul că măsurile care urmează să fie luate trebuie decise pe baza circumstanțelor specifice fiecărei situații și ținând seama de specificitatea fiecărei specii. De exemplu, caracteristicile unei specii, cum ar fi stadiul său de conservare, pot justifica măsuri de protecție mai specifice sau mai intense.

În cauza Cricetus cricetus (C-383/09, punctele 37 și 25), Curtea a afirmat că măsurile puse în aplicare „nu erau suficiente pentru a se evita în mod efectiv deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă ale hârciogului comun”. Curtea a considerat că „[î]n pofida aplicării măsurilor consemnate în programul de refacere în favoarea [hârciogului comun] (2007-2011) și a angajamentelor luate de fiecare dintre părțile interesate de salvarea speciei, rezultatele biologice obținute până în acest moment sunt insuficiente pentru salvarea acestei specii în Franța”. Prin urmare, „este necesar ca dispozitivul în favoarea hârciogului comun să fie îmbunătățit în mod substanțial și în scurt timp, astfel încât să se obțină în termen scurt rezultate biologice care să dovedească refacerea speciei”. Aceasta înseamnă că sistemul de protecție riguroasă trebuie adaptat la nevoile și la stadiul de conservare a speciei.

2.2.3. Măsuri privind situațiile descrise la articolul 12

(2-17)    Domeniul de aplicare și tipul măsurilor luate pentru instituirea unui sistem de protecție riguroasă sunt limitate de lista interdicțiilor și a altor obligații de la articolul 12 (a se vedea, de asemenea, secțiunea 2.3 de mai jos). În consecință, măsurile luate trebuie să se refere la acțiuni care amenință speciile în sine [articolul 12 alineatul (1) literele (a)-(c), articolul 12 alineatele (2), (3) și (4)] sau la anumite elemente ale habitatelor acestora [articolul 12 alineatul (1) litera (d)]. Articolul 12 alineatul (1), în mod individual sau în coroborare cu articolul 2, nu obligă statele membre să ia măsuri proactive de gestionare a habitatelor 34 ; acesta impune doar măsuri de interzicere efectivă a tuturor activităților enumerate la articolul 12 alineatul (1). În plus, conform articolului 12 alineatul (4), „statele membre iau măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile sau capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective”.

(2-18) Pot fi necesare diferite tipuri de măsuri pentru diferitele specii enumerate în anexa IV și pentru situații diferite. Acest lucru poate varia în funcție de diferitele necesități ecologice ale speciilor și de problemele și amenințările specifice cu care se confruntă specia sau grupurile de specii. Autoritățile naționale au responsabilitatea de a defini măsurile necesare pentru a pune efectiv în aplicare interdicțiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) și pentru a asigura protecția strictă a speciilor.

(2-19) Prin urmare, statele membre au obligația atât de a introduce o interdicție în legislație [în conformitate cu articolul 12 alineatul (1)], cât și de a aplica și a pune efectiv în aplicare această interdicție care include măsuri de prevenire (cum ar fi sensibilizarea cu privire la interdicțiile în vigoare, monitorizarea etc.). Rezultă de asemenea din formularea articolului 12 și a articolului 1 litera (i), precum și din obiectivul de „menținere” a unui stadiu corespunzător de conservare, că statele membre sunt ținute de obligațiile care le revin în temeiul articolului 12 chiar și înainte de confirmarea unei eventuale reduceri a numărului de specii sau de materializarea riscului de dispariție a unei specii protejate 35 . Chiar dacă o specie are un stadiu corespunzător de conservare și este probabil să aibă acest stadiu în viitorul apropiat, statele membre ar trebui, de asemenea, să ia măsuri de prevenire pentru a proteja specia împotriva activităților enumerate la articolul 12.

Într-adevăr, CJUE a clarificat faptul că „punerea în aplicare a regimului de protecție prevăzut la articolul 12 alineatul (1) literele (a)-(c) din Directiva Habitate nu depinde de condiția că o anumită activitate riscă să aibă un impact negativ asupra stadiului de conservare a speciei de animale respective” 36 și că „protecția oferită prin dispoziția menționată nu încetează să se aplice speciilor care au atins un stadiu corespunzător de conservare” 37 . Pe de altă parte, „din moment ce punerea în aplicare a regimului de protecție prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din această directivă nu este condiționată de numărul de exemplare din specia în cauză, ea nu poate fi condiționată (...) de riscul unui impact negativ asupra stadiului de conservare a acestei specii”  38 .

(2-20)    Acest punct de vedere este susținut de cauzele C-103/00, C-518/04, C-183/05 și C-383/09, în care Curtea a subliniat importanța caracterului preventiv al măsurilor luate 39 . Curtea a respins argumentul guvernului elen potrivit căruia o scădere a numărului de cuiburi trebuie dovedită pentru a demonstra absența protecției riguroase pentru Caretta caretta. Potrivit Curții, „faptul că nu rezultă că numărul de cuiburi ale acestei specii a scăzut în ultimii 15 ani nu pune în discuție, în sine, această constatare”, și anume lipsa unui sistem de protecție riguroasă pentru Caretta caretta.

Curtea a statuat că transpunerea articolului 12 obligă statele membre nu numai să adopte un cadru legislativ complet, ci și să pună în aplicare măsuri practice și specifice de protecție în această privință și că sistemul de protecție riguroasă presupune adoptarea de măsuri coerente și coordonate, cu caracter preventiv 40 . Un astfel sistem de protecție riguroasă trebuie să permită, așadar, să se evite deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă ale speciilor animale enumerate la litera (a) din anexa IV la Directiva Habitate (a se vedea, în acest sens, cauza C‑103/00, Comisia/Grecia, repertoriul jurisprudenței 2002, I‑1147, punctul 39).

(2-21)    O astfel de abordare se întemeiază, de asemenea, pe articolul 191 din TFUE, potrivit căruia „[p]olitica Uniunii în domeniul mediului urmărește un nivel ridicat de protecție” și se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive. Măsurile de prevenire anticipează și abordează amenințările și riscurile cu care se poate confrunta o specie. În consecință, pentru unele specii, măsurile de prevenire ar trebui, de asemenea, să facă parte din „măsurile necesare” pentru instituirea sistemului de protecție riguroasă.

2.2.4. Dispozițiile articolului 12 alineatul (1) literele (a)-(d) și ale articolului 12 alineatul (4) în legătură cu activitățile continue

(2-22) Deși aplicarea reglementărilor în materie de protecție poate fi legată în mod clar de procedurile de aprobare a proiectelor (de exemplu, pentru proiectele de construcții și de infrastructură), aplicarea acestora în cazul activităților recurente și răspândite, cum ar fi agricultura, silvicultura sau pescuitul 43 , poate constitui o problemă mai complexă.

Cu toate acestea, directiva se aplică și acestor activități. Într-adevăr, CJUE a clarificat faptul că interdicțiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) literele (a)-(c) din Directiva Habitate se pot aplica unei activități, cum ar fi activitățile de exploatare forestieră sau amenajarea teritoriului, al cărei scop este în mod clar altul decât capturarea sau uciderea, perturbarea speciilor de animale sau distrugerea deliberată sau culegerea ouălor 44 . Prin analogie, același lucru este valabil și pentru interdicția prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva Habitate.

Prin urmare, statele membre trebuie să se asigure că își îndeplinesc obligațiile de protejare a speciilor enumerate în anexa IV și în cazul activităților continue. Aceasta nu înseamnă neapărat că trebuie introduse noi structuri sau proceduri de autorizare la nivel național. Este foarte probabil ca statele membre să dispună de proceduri de planificare, reglementări sau coduri de bune practici care ar putea fi adaptate pentru a include dispozițiile articolului 12. Cu toate acestea, indiferent de abordarea aleasă pentru a aplica cerințele articolului 12 activităților continue (crearea unui nou mecanism sau adaptarea mecanismelor existente), statele membre trebuie să se asigure că cerințele de protecție riguroasă sunt îndeplinite în mod corespunzător. Deoarece agricultura, silvicultura și pescuitul diferă în mod semnificativ cu privire la acest aspect, fiecare dintre aceste activități este discutată separat mai jos.

(2-23)    În ceea ce privește agricultura 45 , o serie de state membre au optat pentru măsuri de prevenire pentru a asigura respectarea articolului 12. Acest lucru poate implica, de exemplu, elaborarea unor orientări și coduri de conduită (chiar dacă acestea nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic) suficient de detaliate și de clare. Este util de remarcat faptul că normele privind practicile agricole de bază includ adesea protejarea anumitor elemente de peisaj – cum ar fi garduri vii, iazuri etc. – care ar putea fi, de asemenea, habitate pentru speciile enumerate în anexa IV. Cu toate acestea, gama de specii vizate este foarte largă și, în unele cazuri, statele membre au considerat oportun să elaboreze orientări mai detaliate pentru fiecare specie în parte.

Cu toate acestea, directiva impune ca astfel de abordări și instrumente să completeze, mai degrabă decât să înlocuiască, protecția juridică formală, și anume dacă aceste instrumente (de exemplu, coduri de conduită, bune practici) sunt ignorate sau nu sunt puse în aplicare în mod corespunzător, trebuie să existe proceduri juridice în vigoare pentru a pune efectiv în aplicare sistemul de protecție riguroasă a speciilor prevăzut la articolul 12.

(2-24)    În acest context, ar trebui subliniat faptul că prezența speciilor protejate pe terenurile agricole este adesea rezultatul practicilor tradiționale agricole și de utilizare a solului, de obicei cu caracter extensiv. În cazul în care practicile de utilizare a solului sprijină în mod clar stadiul de conservare a unei specii avute în vedere, este evident că ar trebui încurajată continuarea acestor practici. Pe lângă cerințele prevăzute la articolul 12 alineatul (1), uciderile sau capturile accidentale ale speciilor de animale protejate legate de astfel de activități continue trebuie să fie monitorizate și evaluate în conformitate cu articolul 12 alineatul (4).

(2-25)    Aplicarea articolului 12 în cazul silviculturii este, în anumite privințe, mai complexă, deoarece este mai probabil ca arborii care urmează să fie recoltați să reprezinte ei înșiși habitatul (aria de reproducere sau de odihnă) al speciilor vizate enumerate în anexa IV. Caracteristicile specifice ale sectorului, și anume ciclurile lungi de producție și, prin urmare, necesitatea unei planificări pe termen lung, se adaugă la provocările specifice legate de conservarea speciilor în păduri.

În căutarea unor practici de gestionare durabilă a pădurilor care să fie în concordanță cu cerințele de conservare, au fost elaborate o varietate de abordări în diferite state membre pentru a soluționa această problemă. Abordările existente variază de la amenajarea forestieră detaliată și aprobarea prealabilă a planurilor de gestionare a pădurilor sau a codurilor generale de practică până la notificarea prealabilă a propunerilor de tăiere pentru a permite autorităților de mediu să intervină în cazul în care pot fi implicate populații cunoscute de specii protejate.

Ca și în cazul practicilor agricole, aceste abordări preventive pot asigura protecția speciilor în cauză, cu condiția ca acestea să fie efectiv comunicate și puse în aplicare cu bunăvoință și resurse suficiente. Stimulentele economice pot contribui la promovarea acceptării unei astfel de abordări, ca în cazul sistemelor de certificare forestieră, care pot necesita respectarea anumitor dispoziții privind protecția mediului, inclusiv protecția biodiversității și a speciilor. Este posibil, desigur, să fie necesar ca abordările să fie adaptate pentru a se conforma cerințelor de protecție a speciilor enumerate în anexa IV. Cu toate acestea, astfel de abordări nu oferă o garanție absolută, cu excepția cazului în care aprobarea prealabilă completă a planurilor de gestionare a pădurilor este obligatorie și, prin urmare, trebuie (astfel cum s-a indicat mai sus) să fie susținută de un regim executoriu de protecție juridică.

 (2-26) Măsurile din domeniul forestier ar fi, de asemenea, conforme cu articolul 12 dacă ar fi planificate astfel încât să se evite din start apariția oricăreia dintre situațiile menționate la articolul 12. O abordare preventivă adecvată ar putea evita conflictele cu interdicțiile prevăzute la articolul 12 dacă ar exclude orice practici forestiere dăunătoare atunci când specia este cea mai vulnerabilă, de exemplu în perioada de reproducere. În afara sezonului de reproducere, măsurile prevăzute la articolul 12 ar trebui identificate de la caz la caz, pe baza nevoilor ecologice ale speciilor, în mod ideal în cadrul planurilor de gestionare a pădurilor 46 și cu scopul de a evita orice deteriorare sau distrugere a ariilor de reproducere sau de odihnă.

CJUE a clarificat faptul că activitățile de exploatare forestieră ar trebui să se întemeieze pe o abordare preventivă care ține seama de nevoile de conservare a speciilor în cauză și să fie planificate și executate astfel încât să nu încalce interdicțiile care decurg din articolul 12 alineatul (1) literele (a)-(c) din Directiva Habitate, luând în considerare în același timp, astfel cum reiese din articolul 2 alineatul (3) din directivă, cerințele economice, sociale, culturale, regionale și locale 47 . Prin analogie, același lucru este valabil și pentru interdicția prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva Habitate.

(2-27) Un alt exemplu de activități recurente este întreținerea infrastructurii publice. Măsurile de întreținere pot fi concepute astfel încât să contribuie la conservarea și conectarea habitatelor pentru speciile strict protejate, cum ar fi șopârla de câmp (Lacerta agilis) pe liniile de cale ferată (de exemplu, întreținerea atentă a spațiului verde de pe marginea șoselelor, a pietrișului de pe calea ferată și a vegetației fluviale). Statele membre pot elabora ghiduri de bune practici pentru astfel de măsuri de întreținere pentru a contribui la asigurarea conformității cu cerințele Directivei Habitate.

(2-28) Pentru a contribui la punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 12, statele membre pot utiliza, de asemenea, măsuri voluntare, cum ar fi contractele pentru servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor în cadrul politicii agricole comune. Astfel de măsuri au potențialul de a combina cu succes abordarea preventivă cu gestionarea proactivă (voluntară) a habitatelor. Totuși, aceste măsuri pot doar să completeze, dar nu să înlocuiască o protecție juridică formală.

(2-29) Aplicarea articolului 12 în domeniul pescuitului impune reglementarea activităților de pescuit pentru a preveni efectele negative asupra speciilor strict protejate, cum ar fi deteriorarea ariilor lor de reproducere sau de odihnă, capturarea sau uciderea deliberată a acestor specii sau capturarea accidentală a acestora în uneltele de pescuit. Aplicarea măsurilor de prevenire necesare ar putea fi realizată prin intermediul unor instrumente de planificare, cum ar fi planurile de gestionare a pescuitului, sau prin licențe de pescuit care includ cerințe specifice. Pentru a asigura o protecție adecvată și eficace, acestea ar trebui să se bazeze pe o bună cunoaștere a riscurilor prezentate de anumite tipuri de unelte de pescuit. În plus, ar trebui să se acorde o atenție deosebită zonelor în care există un risc de interacțiune care conduce la capturi accidentale.

Întrucât conservarea resurselor biologice marine este de competența exclusivă a Uniunii Europene în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului, punerea în aplicare a măsurilor necesare trebuie realizată prin intermediul acestui cadru de politică. Normele de bază care se aplică sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, care aplică o abordare ecosistemică a gestionării pescuitului cu scopul de a limita impactul asupra mediului și de a asigura coerența cu legislația de mediu. Diferite instrumente de gestionare a pescuitului pot fi utilizate pentru a pune în aplicare măsurile de prevenire necesare, cum ar fi cele prevăzute în „regulamentul privind măsurile tehnice” [Regulamentul (UE) 2019/1241 49 ].

În cadrul procesului de regionalizare în temeiul regulamentului menționat, statele membre trebuie să prezinte Comisiei recomandări comune pentru a adopta acte delegate care să conțină măsurile necesare. Ca regulă generală, statele membre pot aplica normele și măsurile de prevenire necesare flotelor de pescuit aflate sub pavilionul lor. Pentru alte flote care pescuiesc pe teritoriul maritim al statelor membre, măsurile trebuie puse în aplicare prin intermediul actelor delegate ale Comisiei. În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1380/2013, statele membre pot adopta măsuri de urgență aplicabile tuturor navelor în anumite condiții pentru a atenua o amenințare gravă la adresa speciilor. De asemenea, acestea pot adopta măsuri nediscriminatorii în limita a 12 mile marine de la liniile sale de bază, aplicabile tuturor navelor în anumite condiții.

Având în vedere faptul că, potrivit cunoștințelor actuale, capturile accidentale reprezintă una dintre principalele presiuni asupra speciilor marine protejate, în special asupra cetaceelor, a țestoaselor și a păsărilor marine, este foarte important să se adopte și să se pună în aplicare măsuri de prevenire eficace care să abordeze activitățile de pescuit relevante. Mecanismele disponibile în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului și, mai precis, regulamentul privind măsurile tehnice [Regulamentul (UE) 2019/1241] ar trebui utilizate în acest scop. Măsurile de prevenire pot include, de exemplu, modificări sau restricții privind anumite tipuri de unelte de pescuit, reglementarea spațială/temporală a activității de pescuit (de exemplu, interzicerea totală a utilizării anumitor unelte de pescuit într-o zonă în care aceste unelte reprezintă o amenințare la adresa stadiului de conservare a speciilor din zona respectivă sau o amenințare la adresa habitatelor acestora) sau dezvoltarea unor unelte alternative.

 

(2-30)    Concluzia generală care poate fi desprinsă din această secțiune este că activitățile continue ar trebui, în mod ideal, să fie întreprinse astfel încât să se evite din start apariția conflictelor cu dispozițiile privind protecția speciilor. O astfel de abordare are, de asemenea, avantajul de a proteja persoana care desfășoară o activitate (și anume, împotriva urmăririi penale) atât timp cât persoana respectivă respectă aceste măsuri. Instrumente precum instrumentele de planificare, sistemele de consimțământ prealabil, codurile de conduită și informațiile sau orientările practice sunt opțiuni în acest sens. Aceste măsuri ar trebui:

a)să facă parte din „măsurile necesare” în temeiul articolului 12 pentru „instituirea și punerea în aplicare a unui sistem eficace de protecție riguroasă”;

b)să includă cerințe de protecție riguroasă;

c)să se asigure că orice acțiune dăunătoare ține seama pe deplin de nevoile de conservare a speciilor sau a populației în cauză și că este însoțită de un cadru juridic pentru o protecție strictă care să garanteze asigurarea adecvată a respectării normelor de către autoritățile de reglementare în caz de neconformitate (sunt îndeplinite aspectele legate de securitatea juridică); și

d)să contribuie la definirea nivelurilor adecvate de supraveghere (prevăzute la articolul 11 din directivă) și la modul în care acestea ar trebui finanțate.

2.3.Dispozițiile specifice de protecție prevăzute la articolul 12

2.3.1. Capturarea sau uciderea deliberată a specimenelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a)

(2-31)    Articolul 12 alineatul (1) litera (a) interzice orice formă de capturare sau ucidere deliberată 50 în natură a specimenelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a). În conformitate cu articolul 12 alineatul (3), această interdicție se aplică în toate stadiile de viață ale animalelor. Conform articolului 1 litera (m), „specimen înseamnă orice plantă sau animal, mort sau viu, din speciile enumerate în anexele IV și V, orice parte a sau produs obținut din planta sau animalul respectiv, precum și orice alt bun de consum care pare să fie, conform documentului justificativ, ambalajului, etichetei, marcajului sau oricărui alt element, parte a sau produs obținut din animalele sau plantele speciilor respective.”

(2-32)    În cauza Caretta caretta (C-103/00, punctul 37), Curtea a făcut referire la elementul „intenție”, arătând următoarele: „utilizarea mopedelor pe plajele utilizate ca arii de reproducere a fost interzisă și au fost amplasate panouri de informare care indică prezența cuiburilor de broaște țestoase pe plaje. În ceea ce privește zona maritimă din jurul insulelor Gerakas și Dafni, aceasta a fost clasificată ca zonă de protecție absolută, în aceste locuri fiind amplasate panouri de informare speciale.” Potrivit Curții, faptul că, în pofida informațiilor puse la dispoziția publicului cu privire la necesitatea de a proteja aceste zone, mopedele erau utilizate pe plajă, iar hidrobicicletele și ambarcațiunile de mici dimensiuni erau prezente în zona maritimă înconjurătoare 51 , a constituit o perturbare deliberată a broaștelor țestoase în perioada lor de reproducere în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (b). Astfel, Curtea „pare să interpreteze noțiunea «deliberat» în sensul acceptării conștiente a consecințelor” 52 .

(2-33)    În cauza C-221/04 53 , raționamentul Curții a fost mai precis. În cauza respectivă, Comisia a introdus o acțiune în fața Curții deoarece, din cauza autorizării de către autoritățile din Castilla y León a capcanelor în mai multe zone private de vânătoare, Spania nu a respectat dispozițiile articolului 12 alineatul (1) litera (a) în ceea ce privește protecția vidrei (Lutra lutra). Curtea a reamintit constatările din cauza Caretta caretta și a afirmat că „pentru a fi îndeplinită condiția privind acțiunea «deliberată» prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (a) din directivă, trebuie să se dovedească faptul că autorul faptei a intenționat capturarea sau uciderea unui specimen care aparține unei specii de animale protejate sau, cel puțin, a acceptat posibilitatea unei astfel de capturări sau ucideri” 54 .

Acest lucru a fost utilizat drept „criteriu necesar” de către Curte, care, în cauza respectivă, a constatat că autorizația contestată se referea la vânătoarea de vulpi și, prin urmare, nu viza, în sine, să permită capturarea vidrei. În plus, Curtea a subliniat că prezența vidrelor în zonă nu a fost dovedită în mod oficial, astfel încât nu se stabilise nici că autoritățile spaniole ar fi știut că riscau să pună vidrele în pericol prin emiterea autorizațiilor contestate pentru vânătoarea de vulpi. Astfel, Curtea a concluzionat că nu erau îndeplinite criteriile necesare pentru a stabili că uciderea sau capturarea unui specimen aparținând unei specii de animale protejate a fost deliberată 55 .

În cauza C-340/10, Curtea a declarat că Cipru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) prin tolerarea unor activități care au pus în pericol grav caracteristicile ecologice ale lacului Paralimni, prin neadoptarea măsurilor de protecție necesare pentru salvgardarea populației speciei Natrix natrix cypriaca (șarpele de casă din Cipru) și prin neadoptarea măsurilor necesare pentru instituirea și pentru aplicarea unui sistem de protecție strictă a acestei specii.

(2-34)    Pe baza abordării adoptate de Curte în cauzele C-103/00 și C-221/04, acțiunile „deliberate” trebuie înțelese ca acțiuni întreprinse de o persoană care are cunoștință de faptul că aceste acțiuni vor conduce la capturarea sau uciderea unei specii enumerate în anexa IV sau care acceptă în mod conștient posibilitatea unei astfel de infracțiuni.

Cu alte cuvinte, dispoziția se aplică nu numai unei persoane care intenționează pe deplin să captureze sau să ucidă un specimen dintr-o specie protejată, ci și unei persoane care este suficient de informată și conștientă de consecințele pe care acțiunea sa le va avea cel mai probabil și, cu toate acestea, continuă să desfășoare acțiunea, ceea ce conduce la capturarea sau uciderea specimenelor (de exemplu, ca efect secundar nedorit, dar acceptat) (intenție eventuală).

Autoritățile naționale ar trebui, prin toate mijloacele adecvate, să difuzeze în mod proactiv informații cu privire la prezența speciilor protejate și la orice norme existente privind protecția acestora. Panourile de pe plaje care indică prezența cuiburilor de broaște țestoase în aceste locuri în cazul Caretta caretta reprezintă un exemplu în acest sens.

(2-35)    Această nevoie de informații este, de asemenea, extrem de relevantă pentru speciile capturate accidental în timpul operațiunilor de pescuit efectuate cu încălcarea normelor în domeniul pescuitului. UE a adoptat anumite norme pentru a proteja cetaceele împotriva capturării și uciderii în uneltele de pescuit. Regulamentul (UE) 2019/1241 interzice anumitor nave să utilizeze anumite tipuri de unelte de pescuit în anumite zone fără utilizarea simultană a unor dispozitive acustice active de intimidare, care pot preveni încurcarea marsuinilor în năvoade (a se vedea, de asemenea, secțiunea 2.3.6). În astfel de cazuri, statele membre trebuie nu numai să se asigure că utilizarea dispozitivelor acustice de intimidare este controlată și aplicată în mod eficient, ci și că pescarii sunt pe deplin informați cu privire la această obligație.

2.3.2. Perturbarea deliberată a speciilor enumerate în Anexa IV litera (a), în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare

(2-36)    Articolul 12 alineatul (1) litera (b) interzice perturbarea deliberată a speciilor enumerate în anexa IV, în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare, atunci când speciile sunt mai vulnerabile 57 . Articolul 12 alineatul (3) prevede că această interdicție se aplică în toate stadiile de viață ale speciilor în cauză.

2.3.2.a) Perturbarea deliberată

(2-37)    Nici articolul 12, nici articolul 1 din Directiva Habitate nu conțin o definiție a noțiunii „perturbare” 58 . Dispoziția nu se limitează în mod explicit la perturbări „semnificative”, astfel cum este cazul în temeiul articolului 6 alineatul (2) din directivă, însă domeniul de aplicare al dispoziției trebuie interpretat în lumina obiectivului general al directivei.

Astfel cum s-a menționat deja mai sus, punerea în aplicare a regimului de protecție prevăzut la articolul 12 alineatul (1) literele (a)-(d) din Directiva Habitate „nu depinde de condiția că o anumită activitate riscă să aibă un impact negativ asupra stadiului de conservare a speciei de animale respective” 59 și „protecția oferită prin dispoziția menționată nu încetează să se aplice speciilor care au atins un stadiu corespunzător de conservare” 60 .

Este clar că orice activitate care perturbă în mod deliberat o specie în măsura în care îi poate afecta șansele de supraviețuire, succesul reproductiv sau capacitatea de reproducere sau care conduce la o reducere a zonei ocupate sau la relocarea sau strămutarea speciei ar trebui considerată o „perturbare” în sensul articolului 12.

(2-38) Având în vedere ciclul lor biologic specific (în special strategia de reproducere sau mobilitatea) și interacțiunile sociale adesea complexe ale unor animale, perturbarea exemplarelor poate avea adesea un impact asupra efectivelor populațiilor. Acest lucru ar fi valabil, de exemplu, dacă se perturbă o femelă gestantă sau se desparte o mamă de puiul său în cazul speciilor de animale mari, cu o durată lungă de viață și foarte mobile, cu fecunditate redusă, cum ar fi mamiferele marine.

(2-39) În general, intensitatea, durata și frecvența repetării perturbărilor reprezintă parametri importanți atunci când se evaluează impactul acestora asupra unei specii. Specii diferite vor avea sensibilități sau reacții diferite la același tip de perturbări, care trebuie luate în considerare. Factorii care cauzează perturbări pentru o specie ar putea să nu creeze perturbări pentru o altă specie. De asemenea, sensibilitatea unui singur exemplar dintr-o anumită specie poate fi diferită în funcție de anotimp sau de anumite perioade din ciclul său de viață (de exemplu, perioada de reproducere).

Articolul 12 alineatul (1) litera (b) ia în considerare această posibilitate, subliniind că perturbarea deliberată ar trebui interzisă, în special în perioadele sensibile de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare. De asemenea, trebuie să se țină seama de faptul că perturbarea (de exemplu, din cauza zgomotului, a sursei de lumină) nu afectează neapărat întotdeauna în mod direct integritatea fizică a unei specii. De asemenea, aceasta poate avea un efect negativ indirect asupra speciilor (de exemplu, prin forțarea acestora să consume multă energie pentru a fugi: liliecii, de exemplu, atunci când sunt perturbați în timpul hibernării, se încălzesc în consecință și zboară, astfel încât probabilitatea de a supraviețui peste iarnă este mai mică din cauza unei pierderi mari de resurse de energie).

(2-40) Prin urmare, este necesară o abordare de la caz la caz. Autoritățile competente vor trebui să reflecteze cu atenție asupra nivelului de perturbare care trebuie considerat dăunător, ținând seama de caracteristicile specifice ale speciilor în cauză și de situație, astfel cum s-a explicat mai sus. De exemplu, perturbarea repetată a cetaceelor de către navele de observare a balenelor ar putea avea un impact semnificativ asupra specimenelor individuale, cu consecințe negative asupra populației locale. Pe de altă parte, perturbările sporadice fără niciun impact negativ probabil asupra specimenului individual sau asupra populației locale, cum ar fi, de exemplu, alungarea unui lup de la intrarea într-un țarc pentru ovine pentru a preveni daunele, nu ar trebui să fie considerate perturbări în temeiul articolului 12.

(2-41) Perturbarea trebuie, de asemenea, să fie „deliberată” pentru a intra sub incidența articolului 12 alineatul (1) litera (b) (pentru definiția noțiunii „deliberată”, a se vedea secțiunea 2.3.1). Din nou, în cauza Caretta caretta (C-103/00), Curtea a analizat fiecare dintre diferitele activități desfășurate pe plajele utilizate ca arii de reproducere în vederea stabilirii unei legături cauzale între aceste activități și perturbarea speciilor. Aceasta a constatat, în primul rând, că utilizarea mopedelor pe o plajă pe care se reproduce specia Caretta caretta era susceptibilă să perturbe această specie, în principal din cauza poluării fonice, în special în timpul perioadei de depunere a ouălor, de incubație și de ecloziune și în momentul în care țestoasele tinere se îndreptau spre mare. Prezența ambarcațiunilor de mici dimensiuni în apropierea plajelor utilizate ca arii de reproducere a constituit, de asemenea, o amenințare asupra vieții și bunăstării țestoaselor. În opinia Curții, acest lucru a fost suficient pentru a constitui, în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (b), o perturbare deliberată a speciei în cauză în perioada de reproducere.

   

2.3.2.b)    Perioadele de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare

(2-42)    Perioadele de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare sunt considerate perioade deosebit de sensibile pentru o specie în ceea ce privește perturbarea acesteia. Cu toate acestea, nu există nicio definiție a acestor termeni în Directiva Habitate. Întrucât anexa IV litera (a) la directivă include o gamă foarte largă de specii, care sunt foarte diferite din punct de vedere ecologic, biologic și comportamental, este necesar să se utilizeze, încă o dată, o abordare „pentru fiecare specie în parte” atunci când se definesc perioadele de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare (în cazul în care aceste perioade se aplică).

(2-43)    În sensul articolului 12, ar trebui să se aplice următoarele definiții:

- Perioada de reproducere și cuibărire: Această perioadă poate include (după caz) perioada de curtare, împerechere, construire a cuibului sau alegere a locului de depunere a ouălor sau de parturiție, parturiție sau depunere a ouălor ori producere de descendenți în cazul în care reproducerea este asexuată, dezvoltare a ouălor și ecloziune, precum și de creștere a puilor.

- Perioada de hibernare: Hibernarea este o perioadă de timp în care un animal devine inactiv și rămâne în stare de somn, de amorțeală sau de odihnă, de obicei în timpul iernii. De obicei, o astfel de stare este însoțită de o temperatură mai scăzută a corpului și de încetinirea bătăilor inimii și a respirației. Hibernarea permite unui animal să supraviețuiască în condiții aspre utilizând mai puțină energie decât dacă ar fi activ (de exemplu, unele specii de lilieci, rozătoare, amfibieni sau reptile).

- Perioada de migrare: Migrarea este deplasarea periodică a specimenelor dintr-o zonă în alta ca parte naturală a ciclului lor de viață, de obicei ca răspuns la schimbările sezoniere sau la schimbările resurselor de hrană.

2.3.3. Distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură

(2-44)    Conform articolului 12 alineatul (1) litera (c), distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură este interzisă.

2.3.4. Deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă

(2-45)    Articolul 12 alineatul (1) litera (d) este o dispoziție de sine stătătoare. Spre deosebire de celelalte interdicții prevăzute la articolul 12, acesta nu se referă la specimene în mod direct, ci urmărește să protejeze elemente importante ale habitatelor lor, întrucât interzice deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă. În plus, în timp ce articolul 12 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) utilizează noțiunea „deliberată”, acest lucru nu este valabil pentru litera (d).

2.3.4.a)    Consecințele neincluderii termenului „deliberată” în articolul 12 alineatul (1) litera (d)

(2-46)    Potrivit articolului 12 alineatul (1) literele (a)-(c), numai actele deliberate sunt interzise și trebuie prevenite, în timp ce, potrivit literei (d), un act deliberat nu este obligatoriu ca o condiție prealabilă necesară 65 . Articolul 12 alineatul (1) litera (d) impune ca toate actele care au ca rezultat deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă să fie interzise, indiferent dacă sunt deliberate sau nu 66 .

În plus, Curtea a confirmat că „prin faptul că nu a limitat interzicerea, prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din directivă, a actelor deliberate, așa cum a procedat în cazul actelor prevăzute la articolul 12 alineatul (1) literele (a)-(c), legiuitorul Uniunii și-a demonstrat intenția de a conferi ariilor de reproducere sau de odihnă o protecție sporită împotriva actelor care cauzează deteriorarea sau distrugerea lor. Având în vedere importanța obiectivelor de protejare a biodiversității pe care directiva urmărește să le atingă, nu este nicidecum disproporționat ca interdicția prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (d) să nu se limiteze la acte deliberate” 67 .

(2-47)    În dreptul penal, se face distincție între actele intenționate sau deliberate și actele neintenționate. Termenul „deliberată” acoperă, de asemenea, situațiile în care rezultatul nu este direct vizat, dar persoana ar fi trebuit să ia în considerare consecințele care ar putea rezulta din acțiune. Acest lucru indică în mod clar că, prin omiterea termenului „deliberată” de la litera (d), intenția a fost de a include și actele neintenționate care conduc la deteriorare sau distrugere în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. Aceasta introduce o calitate specială în dispoziția menționată: orice deteriorare sau distrugere a ariilor de reproducere sau de odihnă trebuie să fie efectiv interzisă, și anume evitată.

(2-48)    Acest lucru nu înseamnă însă că sunt necesare măsuri proactive de gestionare a habitatelor în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (d) din directivă (de exemplu, pentru a gestiona în mod activ o pajiște pentru fluturi). Cu toate acestea, pentru a proteja ariile de reproducere sau de odihnă împotriva deteriorării sau distrugerii, o simplă interdicție într-un text juridic nu este suficientă și trebuie susținută de un mecanism adecvat de punere în aplicare, inclusiv de măsuri preventive. În cadrul unui sistem strict de protecție, statele membre ar trebui să anticipeze amenințările cu care se pot confrunta siturile ca urmare a acțiunii umane și să ia măsuri pentru a se asigura că persoanele care ar putea comite o infracțiune (intenționat sau nu) au cunoștință de interdicția în vigoare și acționează în consecință.

(2-49) În prima cauză Caretta caretta 68 , Curtea a declarat că prezența unor clădiri pe o plajă utilizată de specie pentru reproducere poate duce la deteriorarea sau distrugerea ariei de reproducere în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (d) din directivă 69 . În mod semnificativ, Curtea nu a impus condiția ca aceste clădiri să fie „ilegale”. Simplul fapt că în acel loc s-au construit clădiri și că acestea puteau provoca deteriorări și distrugeri a fost argumentul imperativ al Curții. Prin urmare, construirea de clădiri pe o plajă clasificată drept „zonă de protecție absolută” și, în special, în locurile în care, în plus, „au fost amplasate panouri speciale”, este suficientă pentru a constitui o încălcare a articolului 12 alineatul (1) litera (d).

(2-50) Curtea a clarificat, de asemenea, în cauza C-441/17 (privind protecția anumitor specii de coleoptere saproxilice prevăzute în anexa IV – Buprestis splendens, Cucujus cinnaberinus, Phryganophilus ruficollis și Pytho kolwensis – în pădurea Białowieża, Polonia) 70  că interdicțiile prevăzute la articolul 12 din Directiva Habitate se aplică indiferent de numărul de specimene din speciile vizate de protecția strictă. Mai recent, Curtea a reiterat că „punerea în aplicare a regimului de protecție prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din această directivă nu este condiționată de numărul de exemplare din specia în cauză” 71 . Cu alte cuvinte, faptul că o specie poate avea o prezență puternică într-un anumit loc și că supraviețuirea sa în zonă nu este amenințată nu diminuează obligațiile de protecție riguroasă a speciilor. În schimb, astfel de elemente ar trebui luate în considerare în procesul de derogare. Scenariul opus este, de asemenea, adevărat, și anume faptul că o zonă constituie o arie de reproducere sau de odihnă numai pentru unul sau mai multe exemplare dintr-o specie enumerată în anexa IV litera (a) nu diminuează obligația de a proteja această zonă împotriva acțiunilor care ar putea să o deterioreze sau să o distrugă.

(2-51)    Pe de altă parte, vor exista situații în care deteriorarea habitatelor naturale are loc în mod natural (inclusiv prin succesiune naturală după încetarea unei anumite utilizări a terenurilor, cum ar fi agricultura) sau este cauzată de evenimente imprevizibile, astfel încât habitatul nu mai este o arie de reproducere sau de odihnă adecvată pentru anumite specii. În acest caz, dacă nu s-a comis niciun act care să provoace deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă, dar în cazul în care aceasta a survenit din cauze naturale, articolul 12 alineatul (1) litera (d) nu se aplică 72 .

2.3.4.b)    Identificarea „ariilor de reproducere sau de odihnă”

(2-52)    Având în vedere obiectivele directivei, ariile de reproducere și de odihnă necesită o protecție riguroasă, deoarece sunt esențiale pentru ciclul de viață al animalelor și constituie elemente foarte importante ale întregului habitat al unei specii 74 , necesare pentru a asigura supraviețuirea acesteia. Protecția lor este direct legată de stadiul de conservare a unei specii. Prin urmare, dispoziția de la articolul 12 alineatul (1) litera (d) ar trebui înțeleasă ca vizând protejarea funcționalității ecologice a ariilor de reproducere și de odihnă. Astfel, articolul 12 alineatul (1) litera (d) prevede că aceste arii nu trebuie să fie deteriorate sau distruse de activități umane, astfel încât să poată să furnizeze în continuare condițiile cerute pentru ca în acest cadru specia în cauză să se poată odihni sau reproduce.

(2-53) În cauza C-383/09, avocatul general Kokott a interpretat „ariile de reproducere și de odihnă” ca extinzându-se nu numai la vizuini, ci și la habitatele din vecinătatea acestora. Curtea a considerat că nici distrugerea directă a vizuinilor, nici procesele de urbanizare și modificarea structurii culturilor din zonele mai largi nu îndeplinesc obligațiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (d) 75 .

(2-54) Rezultă astfel din articolul 12 alineatul (1) litera (d) că aceste arii de reproducere și de odihnă trebuie, de asemenea, să fie protejate atunci când sunt utilizate doar ocazional sau chiar abandonate 76 , dar în cazul în care există o probabilitate destul de mare ca specia în cauză să revină în aceste arii. În cazul în care, de exemplu, o anumită peșteră este utilizată în fiecare an de mai mulți lilieci pentru hibernare (deoarece specia obișnuiește să revină în fiecare an în același loc de staționare diurnă sau înnoptare pe perioada iernii), funcționalitatea acestei peșteri ca loc de hibernare ar trebui protejată și în timpul verii, astfel încât liliecii să îl poată reutiliza pe timpul iernii.

(2-55)    Identificarea criteriilor generale pentru ariile de reproducere și de odihnă este dificilă, deoarece litera (a) din anexa IV enumeră specii din mai mulți taxoni cu mai multe strategii diferite privind ciclul biologic. Nu este posibil să se furnizeze o definiție rigidă a „ariei de reproducere” și a „ariilor de odihnă”, care să se aplice tuturor taxonilor. Prin urmare, orice interpretare a termenilor „arii de reproducere” și „arii de odihnă” trebuie să țină seama de această diversitate și să reflecte condițiile predominante diferite. Următoarele definiții generale au scopul de a oferi unele orientări în această privință și se bazează pe ipoteza că ariile în cauză pot fi identificate și delimitate în mod rezonabil. Acestea sunt destinate utilizării ca listă de verificare a elementelor care trebuie luate în considerare, deoarece nu toate aceste elemente vor fi aplicabile tuturor speciilor. Lipsa de cunoștințe referitoare la specii poate fi, de asemenea, identificată aici. Cele două definiții de mai jos sunt detaliate în secțiuni separate, deși, în practică, ele vor fi adesea interconectate și se vor suprapune și, prin urmare, ar putea fi analizate împreună.

(2-56)    În sensul articolului 12, ar trebui să se aplice următoarele definiții.

·Arii de reproducere

Reproducerea este definită aici ca împerechere, nașterea puilor (inclusiv depunerea ouălor) sau producerea de descendenți atunci când reproducerea este asexuată. O arie de reproducere este definită aici ca fiind zonele necesare pentru împerechere și naștere și acoperă, de asemenea, vecinătatea cuibului sau a locului parturiției, unde descendenții depind de astfel de locuri. Pentru unele specii, o arie de reproducere va include, de asemenea, structurile asociate necesare pentru definirea și apărarea teritoriului. Pentru speciile care se reproduc asexuat, o arie de reproducere este definită ca fiind zona necesară pentru producerea de descendenți. Ariile de reproducere care sunt utilizate în mod regulat, în cursul anilor sau între ani, trebuie protejate chiar și atunci când nu sunt ocupate.

Prin urmare, aria de reproducere poate include zone necesare pentru:

1.curtare;

2.împerechere;

3.construirea cuibului sau alegerea locului de depunere a ouălor sau de parturiție;

4.locuri utilizate pentru parturiție sau depunerea ouălor, ori producerea de descendenți în cazul în care reproducerea este asexuată;

5.locuri de dezvoltare a ouălor și de ecloziune;

6.cuibul sau locurile de parturiție atunci când sunt ocupate de pui care depind de locurile respective; și

7.habitate mai extinse care determină succesul reproductiv, inclusiv zonele de hrănire.

·Arii de odihnă

Ariile de reproducere sunt definite aici ca zone fundamentale pentru supraviețuirea unui animal sau a unui grup de animale în perioada în care acesta nu se află într-un stadiu activ. Pentru speciile care au un stadiu sesil, o arie de odihnă este definită ca fiind locul de atașare. Ariile de odihnă vor include structurile create de animale pentru a le servi drept loc de odihnă, cum ar fi locurile de staționare diurnă sau înnoptare, vizuinile sau ascunzătorile. Ariile de odihnă care sunt utilizate în mod regulat, în cursul anilor sau între ani, trebuie protejate chiar și atunci când nu sunt ocupate.

Ariile de odihnă esențiale pentru supraviețuire pot include una sau mai multe structuri și caracteristici ale habitatului necesare pentru:

1.comportamentul de termoreglare, de exemplu Lacerta agilis (șopârla de câmp);

2.odihnă, dormit sau recuperare, de exemplu, locurile de staționare diurnă sau înnoptare ale Nyctalus leisleri (liliacul lui Leisler).

3.ascundere, protecție sau refugiu, de exemplu vizuinile speciei Macrothele calpeiana; și

4.hibernare, de exemplu locurile de dormit ale liliecilor și ascunzătorile Muscardinus avellanarius (pârșul roșu).

(2-57)    O punere în aplicare corespunzătoare a articolului 12 alineatul (1) litera (d) necesită o bună cunoaștere a ecologiei (biologie, habitate, dimensiunea, distribuția și dinamica populației) și a comportamentului speciei (ciclul de viață, organizarea, interacțiunea în interiorul speciei și între specii).

Exemple de arii de reproducere și de odihnă

	Arie de reproducere	Arie de odihnă
Triturus cristatus (tritonul cu creastă)	Iazul utilizat pentru împerechere are teritorii individuale ale masculilor, în care au loc curtarea și împerecherea. Ouăle se depun unul câte unul pe plantele care cresc la suprafața apei, iar timpul de incubare este de 12-18 zile. Apar larve tinere care înoată liber. Prin urmare, iazul este aria de reproducere.	În timpul fazei terestre a vieții sale, T. cristatus utilizează drept refugiu pietre, adăposturi în arbori și bușteni pentru a se ascunde în timpul zilei. Refugii similare sunt utilizate pentru perioadele de hibernare (în regiunile reci) sau pentru starea latentă pe perioada verii (în regiunile calde). În faza acvatică a vieții, adulții și larvele utilizează vegetația subacvatică și pe cea de la suprafața apei ca loc de refugiu. T. cristatus se răspândește în bazinele adiacente. Populațiile sănătoase de T. cristatus utilizează o serie de bazine și se deplasează între acestea, răspândindu-se într-un habitat terestru interconectat corespunzător. Exemplarele se pot deplasa la aproximativ 1 km de bazinul lor natal. Prin urmare, ariile de odihnă pentru exemplarele din specia T. cristatus sunt iazurile pe care le populează și habitatul terestru adiacent care îi sprijină în cursul etapei terestre a ciclului lor de viață.
Nyctalus Leisleri (liliacul lui Leisler)	Masculii trăiesc separat de femele în perioada de reproducere. Toamna, masculii stabilesc teritorii de împerechere în scorburi. Împerecherea are loc la sfârșitul toamnei, iar femelele întârzie fertilizarea până la primăvară. Puii se nasc într-un adăpost în care adulții își nasc și cresc puii, și depind de mama lor până la înțărcare în timpul verii. Prin urmare, teritoriile în care liliecii se reproduc și adăposturile în care își nasc și cresc puii reprezintă arii de reproducere. Această aplicare strictă a definiției omite adăposturile pentru hibernare pe timp de iarnă, care sunt acoperite de „ariile de odihnă” prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (d).	Pentru hibernare N. leisleri este, în principal, un liliac care trăiește în copaci și care hibernează iarna. În timpul iernii, exemplarele din această specie se adăpostesc în scorburi, în clădiri și, ocazional, în peșteri și tuneluri care asigură un microclimat adecvat. Aceștia vor utiliza, de asemenea, cutii artificiale pentru staționare diurnă sau înnoptare. În parcuri și în zone urbane, precum și în păduri de foioase și de conifere, au fost găsite locuri de staționare diurnă sau înnoptare în copaci. Aceste locuri de staționare diurnă sau înnoptare trebuie să se afle într-o poziție relativ neperturbată, deoarece liliecii treziți din somnolență consumă rezerve de energie valoroase care nu pot fi înlocuite iarna. Locurile de staționare diurnă din timpul perioadei lor active (primăvara) sunt, de asemenea, esențiale pentru toate speciile de lilieci, necesitând un loc relativ neperturbat în timpul zilei, în crăpăturile și fisurile arborilor bătrâni și ale clădirilor vechi. În funcție de locul în care se află, o colonie poate utiliza, la rândul său, mai multe locuri în care se adăpostește pe timpul verii, dintre care cele mai mari pot fi utilizate ca adăposturi în care își nasc și cresc puii, în timp ce masculii vor deveni solitari sau vor trăi în grupuri mici. În timpul migrării Se știe că N. leisleri migrează în anumite părți ale ariei sale de extindere europene: s-a constatat că exemplarele din Germania au iernat în Franța și Elveția (Raportul național din 2003 77 ). Tiparele exacte de migrație nu sunt cunoscute. Cu toate acestea, alte populații par mai sedentare, adăposturile în care își nasc și cresc puii și în care se adăpostesc pe timpul iernii fiind situate în același loc. Adăposturile utilizate de N. leisleri pentru a se odihni în timpul zilei și pentru a hiberna sunt arii de odihnă.

	Arie de reproducere	Arie de odihnă
Maculinea arion (Marele Albastru)	M. arion are nevoie de un loc cu plante care să furnizeze hrană larvelor sale (speciaThymus), precum și cu surse de hrană și gazde pentru larve (mușuroaie de furnici Myrmica) pentru a-și finaliza dezvoltarea. Ouăle sunt depuse în bobocul unei flori de Thymus, unde se hrănesc și se dezvoltă. Într-o anumită etapă, larva cade de pe plantă și atrage furnici care o ridică și o aduc în mușuroiul lor. Larva continuă să se dezvolte în mușuroi, hrănindu-se cu larvele furnicilor. Procesul de metamorfoză are loc în cuib, iar adulții apar la începutul verii. Aria de reproducere a M. arion va fi un loc cu plante din specia Thymus aproape de locul de apariție a adultului și de mușuroiul de furnici Myrmica în care se dezvoltă larvele și pupele.	Această specie nu dispune de alte arii de odihnă clar definite decât cele necesare pentru dezvoltarea larvelor și metamorfoză. Aceste stadii de viață sunt acoperite de definiția ariei de reproducere din coloana din stânga.
Osmoderma eremita (gândacul sihastru)	Aria de odihnă și aria de reproducere sunt, de fapt, sinonime pentru O. eremita. Această specie saproxilică trăiește în cea mai mare parte a vieții în scorburile putrezite ale arborilor maturi cu frunze căzătoare, de obicei din specia Quercus. Un procent ridicat de exemplare nu părăsesc arborele natal. Împerecherea are loc în interiorul substratului, iar ouăle sunt depuse la adâncime în substrat. Dezvoltarea de la stadiul de ou până la stadiul de gândac durează câțiva ani. Pupele se dezvoltă toamna; adulții apar la sfârșitul primăverii sau la începutul verii. O serie de arbori cu frunze căzătoare maturi și foarte scorburoși, de obicei specii de Quercus cu putregai la inimă, utilizate de specie, reprezintă aria de odihnă pentru O. eremita.

(2-58)    Exemplul speciei la Triturus cristatus (a se vedea caseta de mai sus) ilustrează faptul că, pentru unele specii care au spații vitale reduse, ariile de reproducere și cele de odihnă se pot suprapune. În astfel de cazuri, este important să se protejeze o zonă coerentă și viabilă din punct de vedere funcțional pentru specii, care include atât ariile de odihnă și de reproducere, cât și alte zone considerate necesare pentru menținerea funcționalității ecologice a ariei de reproducere și/sau de odihnă. Definirea populației „locale” a unei astfel de specii ar putea juca un rol util în definirea unei astfel de zone.

(2-59)    De asemenea, este necesar să se analizeze modul de abordare a speciilor cu arii mari de extindere în contextul articolului 12. Problema specială pe care o reprezintă speciile cu arii mari de extindere este deja recunoscută la articolul 4 alineatul (1) din directivă. În acest caz, ar putea fi recomandabil ca definiția ariei de reproducere și de odihnă să fie limitată la o localitate care poate fi delimitată în mod clar: de exemplu, locurile de staționare diurnă sau înnoptare pentru lilieci, bârlogurile de iarnă pentru urși sau vizuina vidrei, ori alte zone care pot fi identificate în mod clar ca fiind importante pentru reproducere sau odihnă.

(2-60)    În cauza Caretta caretta, Curtea nu a furnizat nicio definiție a ariilor de reproducere și de odihnă pentru specii și a urmat o abordare de la caz la caz/pentru fiecare specie în parte. În speță, Curtea a subliniat importanța golfului Laganas ca „regiune de reproducere vitală pentru specia protejată Caretta caretta” 78 . Această zonă dispunea de factorii fizici și biologici esențiali pentru reproducerea speciei (zonă marină și plaje de cuibărire). Este dificil să se stabilească o definiție generală a „ariilor de reproducere” și a „ariilor de odihnă”, din cauza gamei largi de diferențe în ceea ce privește caracteristicile ecologice ale speciilor. Trebuie avute în vedere cunoștințele actualizate privind ecologia și comportamentul speciilor.

2.3.4.c) Noțiunea de „deteriorare”

(2-61)    Nici articolul 12 alineatul (1) litera (d), nici articolul 1 din Directiva Habitate nu conțin o definiție a noțiunii de „deteriorare”, deși acest termen este prezent și în alte dispoziții ale directivei [de exemplu, articolul 6 alineatul (2)].

(2-62)    În general, deteriorarea poate fi definită ca degradarea fizică ce afectează un habitat (în acest caz, o arie de reproducere sau de odihnă). Spre deosebire de distrugere, degradarea poate avea loc încet și poate reduce treptat funcționalitatea ariei. Prin urmare, este posibil ca deteriorarea să nu conducă imediat la o pierdere a funcționalității unei arii. Totuși, aceasta ar afecta negativ funcționalitatea în ceea ce privește calitatea sau cantitatea elementelor ecologice prezente și ar putea conduce, într-o perioadă de timp, la pierderea completă a acesteia. Din cauza gamei largi de specii enumerate în anexa IV litera (a), evaluarea deteriorării unei anumite arii reproducere sau de odihnă trebuie efectuată de la caz la caz.

(2-63)    Atunci când se încearcă identificarea și evitarea cauzelor care duc la deteriorarea sau chiar la pierderea funcționalității de reproducere sau de odihnă, este important să se stabilească o relație clară cauză-efect între una sau mai multe activități antropice și deteriorarea sau distrugerea unei arii de reproducere sau de odihnă. În mod evident, cauzele deteriorării pot fi localizate în interiorul sau în exteriorul și, eventual, chiar la o anumită distanță de aria de reproducere sau de odihnă avută în vedere. Astfel de cauze și activități trebuie apoi să fie controlate astfel încât să se evite deteriorarea și distrugerea. Numai o imagine clară a cauzelor va permite autorităților să acționeze în consecință și să evite încă o deteriorare sau distrugere în viitor.

(2-64) Prin urmare, tolerarea activităților care degradează sau afectează, direct sau indirect, habitatul speciilor protejate poate constitui o încălcare a articolului 12 alineatul (1), astfel cum a recunoscut Curtea în cauza C-340/10. În speță, Curtea a concluzionat că pomparea excesivă de apă și alte activități dăunătoare desfășurate în apropierea lacului Paralimni erau de natură să aibă un impact negativ considerabil asupra habitatului șarpelui de casă din Cipru și asupra conservării acestei specii, în special pe parcursul anilor în care este secetă. Prin tolerarea acestui tip de operațiune, Cipru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 12 alineatul (1).

(2-65)    Pentru a defini limitele a ceea ce se poate considera drept „deteriorare”, este indispensabilă o analiză a articolului 12 alineatul (1) litera (d) în ansamblu. Scopul articolului 12 este de a introduce un sistem de protecție riguroasă pentru speciile enumerate în anexa IV litera (a). Protecția explicită a ariilor de reproducere și de odihnă, pe lângă protecția speciilor ca atare, fără mențiunea „deliberată”, demonstrează importanța pe care directiva o acordă acestor arii. Această protecție specifică împotriva deteriorării sau distrugerii ariilor de reproducere și de odihnă este în mod evident legată de funcția esențială a acestor arii, care trebuie să furnizeze în continuare toate elementele necesare pentru ca un anumit animal (sau grup de animale) să se poată reproduce sau odihni.

(2-66)    Exemple de activități care pot duce la deteriorare în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (d):

-Umplerea unor părți ale zonelor de reproducere pentru tritonul cu creastă (Triturus cristatus) sau pentru alți amfibieni strict protejați, reducând astfel (în cele din urmă) funcția lor de arie de reproducere.

-Deteriorarea funcției unor părți ale vizuinii hârciogului comun ca arie de reproducere și de odihnă, cauzată de aratul la mare adâncime.

-Lucrări de inginerie de-a lungul unui sector al unui râu care constituie o arie de odihnă și de reproducere a șipului (Acipenser sturio) sau a altor pești strict protejați.

-Drenarea terenurilor sau alte activități care provoacă schimbări hidrologice în măsură să compromită grav caracteristicile ecologice ale habitatului și să influențeze populația de Natrix natrix cypriaca (șarpele de casă din Cipru, a se vedea secțiunea 2.33).

-Tăierea/înlăturarea arborilor morți sau muribunzi care constituie habitate importante pentru anumite specii de coleoptere saproxilice strict protejate prevăzute în anexa IV 79 (Buprestis splendens, Cucujus cinnaberinus, Phryganophilus ruficollis și Pytho kolwensis).

-Construirea de case, stațiuni, drumuri și alte infrastructuri, precum și poluarea luminoasă sau activitățile de pescuit, în ariile de reproducere a țestoasei cu cap mare (Caretta caretta) sau în imediata apropiere a acestora 80 .

2.3.4.d) Măsuri de asigurare a funcționalității ecologice continue a ariilor de reproducere sau de odihnă

(2-67) Măsurile utilizate pentru a asigura funcționalitatea ecologică continuă (denumite în continuare „măsuri FEC”) sunt măsuri de prevenire menite să reducă la minimum sau chiar să elimine impactul negativ al unei activități asupra ariilor de reproducere sau de odihnă ale speciilor protejate. Cu toate acestea, ele pot să depășească și acest rol, putând include acțiuni care îmbunătățesc în mod activ o anumită arie de reproducere sau de odihnă astfel încât aceasta să nu fie afectată – în niciun moment – de o reducere sau de o pierdere a funcționalității ecologice. Aceasta ar putea include, de exemplu, extinderea ariei sau crearea de noi habitate în interiorul sau în relație funcțională directă cu o arie de reproducere sau de odihnă, pentru a-i menține funcționalitatea. Menținerea sau îmbunătățirea funcționalității ecologice legate de astfel de măsuri pentru speciile în cauză ar trebui, desigur, să fie demonstrată în mod clar.

(2-68)    Astfel de măsuri pot fi utilizate numai în situațiile în care există un regim de autorizare sau de planificare cu proceduri formale și în care autoritățile competente sunt în măsură să evalueze dacă măsurile luate pentru a conserva funcționalitatea de „reproducere” sau de „odihnă” a unei arii sunt suficiente. Măsurile FEC pot constitui o opțiune în cazul în care o activitate ar putea afecta doar părți ale unei arii de reproducere sau de odihnă. În cazul în care aria de reproducere sau de odihnă, ca urmare a măsurilor FEC, va rămâne în continuare cel puțin la aceeași dimensiune (sau mai mare) și va păstra aceeași calitate (sau mai bună) pentru specia în cauză, nu va exista nicio deteriorare a funcției, a calității sau a integrității sitului. Este esențial ca funcționalitatea ecologică continuă a ariei să fie menținută sau îmbunătățită. Prin urmare, monitorizarea eficacității măsurilor FEC este importantă.

(2-69)    În conformitate cu principiul precauției, în cazul în care măsurile propuse (de exemplu, de către dezvoltatorul proiectului în contextul unui proiect) nu garantează funcționalitatea ecologică continuă a unei arii, acestea nu ar trebui să fie considerate conforme cu articolul 12 alineatul (1) litera (d). Pentru ca articolul 12 alineatul (1) litera (d) să fie respectat, trebuie să existe un grad ridicat de certitudine că măsurile sunt suficiente pentru a evita orice deteriorare sau distrugere, iar măsurile ar trebui să fie efectiv puse în aplicare într-un interval de timp adecvat și în forma corespunzătoare, astfel încât să se evite orice deteriorare sau distrugere. Evaluarea probabilității de succes trebuie efectuată pe baza unor informații obiective și ținând seama de caracteristicile și de condițiile de mediu specifice ale ariei în cauză.

(2-70) Măsurile FEC corespunzătoare care să garanteze că nu va exista nicio deteriorare a funcției, a calității sau a integrității ariei vor avea un impact general pozitiv în ceea ce privește protecția speciilor în cauză.

(2-71)    Măsurile FEC ar putea face parte integrantă din specificațiile unei activități sau ale unui proiect; acestea ar putea, de asemenea, să facă parte din măsurile de prevenire în cadrul unui sistem strict de protecție pentru a se conforma dispozițiilor prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (d).

(2-72)    Pe baza definiției ariilor de reproducere și de odihnă (a se vedea secțiunea 2.3.4.b), abordarea descrisă mai sus pare deosebit de relevantă atunci când este vorba despre animale cu spații vitale reduse, în care ariile de reproducere sau de odihnă sunt delimitate ca „unități funcționale” (și anume, se utilizează abordarea mai largă). În acest context, ar trebui subliniat faptul că un stat membru trebuie să fie consecvent în definirea ariilor de reproducere și de odihnă pentru o anumită specie și, prin urmare, în asigurarea protecției acestora pe întreg teritoriul său.

(2-73)    Măsurile FEC sunt diferite de măsurile compensatorii în sens strict [inclusiv măsuri compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva Habitate]. Măsurile compensatorii au scopul de a compensa efectele negative specifice asupra unei specii și, prin urmare, presupun faptul că există sau a existat o deteriorare sau distrugere a unei arii de reproducere sau de odihnă. Acest lucru nu este valabil în cazul măsurilor FEC, care asigură faptul că funcționalitatea ecologică continuă a ariei de reproducere sau de odihnă rămâne pe deplin intactă (din punct de vedere cantitativ și calitativ) după desfășurarea activității. În cazul deteriorării sau a distrugerii unei arii de reproducere sau de odihnă, este întotdeauna necesară o derogare în temeiul articolului 16 ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile stabilite în acest sens. Secțiunea 3.2.3.b se referă la utilizarea măsurilor compensatorii în temeiul articolului 16.

2.3.5.Deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură

(2-74)    Pentru speciile din anexa IV litera (a), articolul 12 alineatul (2) prevede următoarele: „statele membre interzic deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive”. Potrivit articolului 12 alineatul (3), interdicțiile prevăzute la articolul 12 alineatul (1) literele (a) și (b) și la articolul 12 alineatul (2) se aplică în toate stadiile de viață ale speciilor enumerate în anexa IV litera (a).

2.3.6.Sistemul de control al capturii și uciderii accidentale a animalelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a)

(2-75) Articolul 12 alineatul (4) impune instituirea unui sistem de control al capturii și uciderii accidentale a animalelor din speciile enumerate în anexa IV litera (a). Sistemul de control trebuie să fie suficient de solid pentru a putea obține date fiabile privind impactul tuturor activităților care ar putea implica un risc de capturare și ucidere accidentale pentru speciile în cauză. Informațiile colectate trebuie să fie în măsură să furnizeze o estimare fiabilă a capturilor și a uciderilor accidentale care, împreună cu rezultatele programelor de control al stadiului lor de conservare, poate conduce la o decizie în cunoștință de cauză cu privire la necesitatea unor măsuri de conservare pentru a se asigura că nu există niciun impact negativ semnificativ asupra speciilor în cauză.

Printre exemple se numără controlul capturilor accidentale de cetacee sau țestoase marine în uneltele de pescuit sau al uciderii acestora prin lovirea lor de către nave, controlul numărului de lilieci morți în jurul turbinelor eoliene sau controlul numărului de animale moarte pe drumuri (de exemplu, amfibienii în timpul migrărilor de primăvară). În cauza C-308/08, Curtea a abordat problema punerii în aplicare a articolului 12 alineatul (4) în ceea ce privește linxul iberic (Lynx pardinus) din Andaluzia și a remarcat existența unui sistem de control al uciderii accidentale a lincșilor iberici în legătură cu circulația rutieră (a se vedea caseta de mai jos).

(2-76) Monitorizarea sistematică și colectarea de date fiabile privind capturile și uciderile accidentale reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru punerea în aplicare a unor măsuri de conservare eficace. De exemplu, în ceea ce privește capturile accidentale în uneltele de pescuit, un sistem de control se poate baza pe datele colectate de statele membre în temeiul cadrului pentru colectarea de date privind pescuitul 82 . Regulamentul 2017/1004 stabilește norme privind colectarea, gestionarea și utilizarea datelor biologice, de mediu, tehnice și socioeconomice referitoare la sectorul pescuitului, contribuind la obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului și ale legislației de mediu. Tehnologiile moderne de control, cum ar fi instrumentele de monitorizare electronică la distanță (REM) care includ televiziunea cu circuit închis și senzorii, au un potențial ridicat. Evoluțiile recente din domeniul inteligenței artificiale pot facilita examinarea automată a unui volum mare de date REM. Astfel de instrumente de control oferă autorităților un mijloc viabil și eficient din punctul de vedere al costurilor de a monitoriza și de a contabiliza capturile accidentale de specii sensibile. Astfel de instrumente REM sunt utilizate tot mai mult în întreaga lume ca soluție la diverse aspecte legate de controlul pescuitului, în scenarii în care este necesară o monitorizare continuă și eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru colectarea de date și în scopuri de control și de asigurare a respectării normelor.

Statele membre au obligația de a stabili planuri de lucru naționale în conformitate cu programul multianual al UE pentru colectarea datelor. Acest program pentru perioada 2020-2021 a fost adoptat prin Decizia delegată (UE) 2019/910 a Comisiei și prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/909 a Comisiei. Programul include obligația de a colecta date privind toate capturile accidentale de păsări, de mamifere, de reptile și de pești protejați în temeiul legislației Uniunii Europene și al acordurilor internaționale. Datele trebuie colectate pentru toate tipurile de pescuit și de nave, în timpul voiajelor de observare științifică a navelor de pescuit sau de către pescarii înșiși prin intermediul jurnalelor de bord.

În cazul în care datele colectate în timpul voiajelor de observare nu furnizează suficiente informații cu privire la capturile accidentale pentru nevoile utilizatorilor finali, statele membre trebuie să pună în aplicare alte metodologii, de exemplu utilizarea monitorizării electronice la distanță (REM) cu ajutorul camerelor video montate la bordul navelor, care înregistrează tractarea uneltelor și capturile. Metodele de colectare a datelor și calitatea acestora trebuie să fie adecvate scopurilor avute în vedere și ar trebui să respecte cele mai bune practici și metodologii relevante conform avizelor organismelor științifice relevante. Acestea ar trebui să acopere o proporție suficientă din flotă pentru a furniza o estimare fiabilă a capturilor accidentale. Colectarea de date privind capturile accidentale de specii protejate și sensibile în temeiul regulamentelor și al directivelor relevante și punerea în aplicare a unor măsuri de conservare corespunzătoare necesită o cooperare intersectorială și interinstituțională strânsă, asigurarea respectării normelor și un sprijin adecvat pentru pescari și din partea acestora.

(2-77) Pentru speciile cu arii mari de extindere, cum ar fi cetaceele care traversează apele statelor membre, cooperarea cu alte țări din aria de extindere naturală a speciilor este esențială, deoarece monitorizarea și măsurile vizează nave de pescuit din diferite țări. Prin urmare, este util să se sublinieze faptul că obligațiile prevăzute la articolul 12 reprezintă o responsabilitate comună a statelor membre. Acest punct de vedere este susținut de formularea dispozițiilor menționate anterior și de obiectivul supranațional al directivei, care este acela de a proteja speciile și habitatele de interes comunitar în aria lor de extindere naturală, precum și de obligația de cooperare loială prevăzută în tratat. Prin urmare, chiar dacă responsabilitatea principală de a pune în aplicare dispozițiile articolului 12 îi revine statului membru care găzduiește specia, celelalte state membre trebuie să coopereze dacă o astfel de cooperare este necesară pentru a-și îndeplini obligațiile legale. Acest lucru este valabil atât pentru monitorizarea, cât și pentru punerea în aplicare a măsurilor de conservare.

(2-78) Pe baza informațiilor obținute prin intermediul sistemului de control, statele membre trebuie să ia măsuri suplimentare de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile sau capturile accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor respective. Prin urmare, este, de asemenea, esențial să existe informații fiabile privind populația, aria de extindere și stadiul de conservare a speciilor, ceea ce necesită punerea în aplicare deplină a programelor de control, astfel cum se prevede la articolul 11 din directivă.

(2-79) Deși articolul 12 alineatul (4) nu definește noțiunea de „impact negativ foarte puternic” 83 , se poate înțelege că aceasta implică o examinare detaliată a efectului capturilor și al uciderilor accidentale asupra stării subpopulațiilor și populațiilor de specii și, în cele din urmă, asupra obținerii sau menținerii unui stadiu corespunzător de conservare. Importanța impactului va trebui evaluată de la caz la caz, luând în considerare ciclul biologic al speciei, magnitudinea și durata impactului negativ, precum și stadiul de conservare și tendința speciei în cauză. De exemplu, impactul poate fi considerat foarte puternic în cazul în care o specie se află într-un stadiu de conservare necorespunzător și se înregistrează un declin ulterior al populației din cauza capturării și a uciderii accidentale, în special dacă acesta afectează perspectivele de refacere viitoare. Impactul ar trebui evaluat, de asemenea, ca fiind foarte puternic dacă există un număr mare și exact de animale capturate și ucise accidental, care ar putea afecta o subpopulație sau o populație locală din specia în cauză. În cazul în care nu există date privind stadiul de conservare și/sau nivelul real de capturare și ucidere accidentală, ar trebui să se aplice principiul precauției.

(2-80) O altă activitate care poate cauza uciderea accidentală a speciilor marine strict protejate este traficul maritim, în special ca urmare a coliziunii animalelor cu navele (lovirea de către nave). Statele membre ar putea lua în considerare o gamă largă de măsuri de prevenire, inclusiv reducerea vitezei navelor sau redirecționarea traficului. Aceste măsuri vor trebui, de obicei, să fie puse în aplicare în conformitate cu normele Organizației Maritime Internaționale (OMI). În funcție de domeniul de aplicare al măsurilor propuse și de impactul acestora asupra traficului maritim normal și în temeiul Directivei 2002/59/CE, acest lucru ar putea necesita o comunicare transmisă de UE către OMI.

(2-81) Unele activități militare, în special utilizarea de sonare active în mediul marin sau descărcarea sau distrugerea munițiilor rămase neexplodate, ar putea provoca uciderea unor specii sensibile precum cetaceele. Activitățile militare nu sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor articolului 12 și, prin urmare, diverse marine ale statelor membre au elaborat inițiative de politici pentru utilizarea sonarului militar, ținând seama de necesitatea de a reduce la minimum potențialele efecte asupra mediului. De exemplu, pot fi desemnate zone de precauție în cazul în care utilizarea sonarelor este restricționată. Acest lucru ar trebui realizat respectând legislația internațională existentă, reglementată în principal în cadrul Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, inclusiv dispozițiile specifice referitoare la drepturile și obligațiile specifice ale navelor de război.

3. ARTICOLUL 16

Textul articolului 16

(1) Statele membre pot deroga de la dispozițiile articolelor 12, 13, 14 și 15 literele (a) și (b), cu condiția ca derogarea să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală și în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, în următoarele scopuri: (a) pentru a proteja fauna și flora sălbatică și pentru a conserva habitatele naturale; (b) pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate; (c) în folosul sănătății și siguranței publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic și în situații care ar avea efecte benefice de importanță majoră asupra mediului; (d) în scopuri educative și de cercetare, pentru repopulare sau pentru reintroducerea anumitor specii, precum și pentru operațiunile de reproducere necesare acestor scopuri, inclusiv propagarea artificială a plantelor; (e) pentru a permite, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat, prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în număr limitat, stabilit de autoritățile naționale competente. (2) La fiecare doi ani, statele membre transmit Comisiei un raport conform cu formularul stabilit de Comitet pentru derogările acordate în temeiul alineatului (1). Comisia eliberează un aviz în legătură cu aceste derogări în termen de maximum 12 luni de la primirea raportului și informează Comitetul în această privință. (3) Raportul trebuie să menționeze: (a) speciile pentru care se acordă derogarea și motivele de acordare a acesteia, inclusiv natura riscului și, după caz, alternativele la derogare respinse și baza științifică folosită; (b) mijloacele, dispozitivele și metodele de capturare sau ucidere a animalelor autorizate și motivele pentru care sunt folosite; (c) situațiile pentru care se acordă respectivele derogări; (d) autoritatea împuternicită să declare și să verifice respectarea condițiilor de derogare impuse și să decidă ce mijloace, dispozitive și metode se pot folosi, în ce limite și de către care instituții, precum și persoanele care execută operațiunile; (e) măsurile de supraveghere aplicate și rezultatele obținute.

(3-1)    Articolul 16 din directivă prevede posibilitatea unor derogări, inclusiv de la sistemul de protecție riguroasă a speciilor de animale instituit în temeiul articolului 12.

(3-2)    Articolul 16 prevede un domeniu de aplicare limitat pentru derogarea de la restricțiile și interdicțiile prevăzute la articolul 12. Derogările trebuie nu numai să fie justificate în raport cu obiectivul general al directivei, ci și să se supună unui număr de trei condiții specifice (a se vedea punctul 3.2).

(3-3)    Nerespectarea uneia dintre aceste condiții determină nulitatea derogării. Prin urmare, înainte de a acorda o derogare, autoritățile statelor membre trebuie să examineze cu atenție toate cerințele generale și specifice.

3.1. Considerații juridice generale

3.1.1. Obligația de a asigura transpunerea integrală, clară și precisă a articolului 16

(3-4)    Transpunerea articolului 16 în legislația națională trebuie să garanteze punerea în aplicare a dispozițiilor derogatorii de către autoritățile competente. Trebuie precizat faptul că o directivă este obligatorie în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, dar permite statelor membre să aleagă modul de obținere a acestui rezultat. Cu toate acestea, Curtea a stabilit limite pentru această marjă de manevră. Prin urmare, transpunerea la nivel național a sistemului derogatoriu în temeiul articolului 16 trebuie să respecte toate principiile juridice de bază ale dreptului UE și o serie de cerințe, astfel cum se explică mai jos.

(3-5)    În conformitate cu jurisprudența CJUE 84 , „transpunerea unei directive în dreptul intern nu impune în mod necesar o preluare formală și textuală a dispozițiilor sale într-o normă legală expresă și specifică. În funcție de conținutul directivei, un context juridic general poate fi adecvat scopului, cu condiția ca acesta să garanteze efectiv deplina aplicare a directivei într-un mod suficient de clar și de precis”. Nu se poate considera că doar dispozițiile administrative care pot, prin însăși natura lor, să fie modificate de autorități și care sunt lipsite de o publicitate adecvată, constituie o modalitate corectă de executare a obligațiilor care îi revin unui stat membru în temeiul TFUE și al directivei 85 .

(3-6) În consecință, aplicarea în practică a cerințelor prevăzute la articolul 16 nu înlocuiește transpunerea formală. În cauza C-46/11, Curtea a confirmat că punerea corectă în aplicare a dispozițiilor unei directive nu poate, în sine, să asigure claritatea și precizia necesare pentru a respecta principiul securității juridice. În plus, simpla existență a practicilor administrative nu poate fi considerată o punere în aplicare a obligației statelor membre de a transpune directiva 86 în dreptul intern.

(3-7)    În plus, dispozițiile directivelor trebuie să fie puse în aplicare cu o forță obligatorie incontestabilă și cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare, pentru îndeplinirea cerinței securității juridice 87 . Curtea a fost mai explicită în cauza C-339/87 și a afirmat că „criteriile pe care statele membre trebuie să le respecte pentru a deroga de la interdicțiile prevăzute în directivă trebuie redate prin dispoziții naționale precise, deoarece exactitatea transpunerii dobândește o importanță deosebită în măsura în care gestionarea patrimoniului comun este încredințată, pentru teritoriul propriu, statelor membre respective”. În hotărârea din 20 octombrie 2005, Curtea a aplicat această jurisprudență Directivei Habitate și a observat că, „în cadrul Directivei Habitate, care prevede norme complexe și tehnice în domeniul dreptului mediului, statele membre sunt ținute în mod deosebit să se asigure că legislația internă menită să asigure transpunerea directivei respective este clară și precisă” 88 .

(3-8)    Astfel cum a statuat Curtea, în ceea ce privește articolul 16 din Directiva Habitate, criteriile pe baza cărora statele membre pot deroga de la interdicțiile impuse de directivă trebuie redate fără ambiguitate în dispozițiile de drept intern. Articolul 16 din Directiva Habitate trebuie astfel interpretat în mod restrictiv, deoarece definește în mod precis condițiile în care statele membre pot deroga de la articolele 12-15 din directivă 89 . Curtea a reiterat această poziție în cauza C-46/11 90 .

(3-9) La transpunerea articolului 16, statele membre trebuie să urmărească sensul termenilor și al conceptelor utilizate de directivă, cu scopul de a asigura uniformitatea în ceea ce privește atât interpretarea, cât și aplicarea 91 . Aceasta implică, de asemenea, faptul că măsurile naționale de transpunere trebuie să asigure aplicarea integrală a directivei, fără a modifica termenii acesteia și fără a adăuga condiții sau derogări suplimentare care nu sunt prevăzute de directivă 92 . De exemplu, în cauza C-6/04 93 , Curtea a constatat că o derogare care autorizează acte care conduc la uciderea speciilor protejate și la deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere și de odihnă ale acestora, cu condiția ca astfel de acte să fie legale și să nu poată fi evitate în mod rezonabil, „este contrară atât spiritului și scopului Directivei Habitate, cât și formulării articolului 16 din aceasta”.

În cauza C-183/05 94 , Curtea a considerat că regimul de derogări prevăzut de legislația irlandeză [articolul 23 alineatul (7) litera (b) din Legea privind fauna și flora sălbatică (Wildlife Act)] nu este conform cu dispozițiile articolelor 12 și 16 din directivă. În temeiul legislației irlandeze, nu constituie o încălcare a legii actele comise fără intenție care perturbă sau distrug ariile de reproducere sau de odihnă ale speciilor sălbatice. Potrivit Curții, această dispoziție nu numai că nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (d) din directivă, care interzice astfel de acte, indiferent dacă sunt intenționate sau nu, ci are și o sferă de aplicare mai largă decât cea prevăzută de articolul 16 din directivă, aceasta din urmă stabilind în mod exhaustiv condițiile în care se pot acorda derogări.

(3-10)    Dispozițiile de drept intern trebuie să asigure transpunerea strictă și riguroasă a tuturor condițiilor prevăzute la articolul 16, fără a aplica în mod selectiv doar anumite dispoziții. În cauza C-98/03 95 , Curtea a constatat că legislația germană [articolul 43 alineatul (4) din Legea federală privind conservarea naturii] nu este compatibilă cu articolul 16, întrucât nu supune derogările tuturor condițiilor prevăzute la articolul respectiv.

În cauza C-508/04 96 , Curtea a clarificat că „dispoziții naționale care nu supun acordarea derogărilor de la interdicțiile prevăzute la articolele 12-14 și la articolul 15 literele (a) și (b) din directiva menționată tuturor criteriilor și condițiilor prevăzute la articolul 16 din aceasta, ci, în mod incomplet, numai anumitor elemente ale acestora, nu pot constitui un sistem conform acestui din urmă articol”. În cauza C-46/11, Curtea a constatat că legislația poloneză nu este compatibilă cu articolul 16, deoarece nu supune derogările tuturor criteriilor și condițiilor prevăzute la articolul respectiv.

3.1.2. Aplicarea generală corespunzătoare a derogărilor

(3-11) Acordarea derogărilor prevăzute la articolul 16 trebuie să fie o soluție de ultimă instanță 97 . Autoritățile naționale responsabile cu acordarea derogărilor trebuie să țină seama de faptul că derogările trebuie interpretate și puse în aplicare în mod restrictiv, pentru a se evita subminarea obiectivului general și a dispozițiilor-cheie ale directivei 98 . În cauza C-6/04, Curtea a precizat că acest principiu se aplică și în contextul articolului 16 99 . În cauza C-674/17, CJUE a hotărât că „o derogare întemeiată pe articolul 16 alineatul (1) din această directivă poate constitui numai o aplicare concretă și punctuală pentru a răspunde unor cerințe și situații specifice” 100 .

(3-12)    În ceea ce privește măsurile care trebuie luate în temeiul articolului 12 din Directiva Habitate, a fost subliniată necesitatea de a pune în aplicare măsuri adecvate și eficace într-un mod suficient și verificabil. Aceeași abordare poate fi urmată și în cazul sistemului de derogări. Dacă este utilizat corect, acesta asigură faptul că acordarea de derogări nu contravine obiectivului directivei 101 . În cauza C-6/04, Curtea a constatat că „articolele 12, 13 și 16 din Directiva Habitate constituie un ansamblu coerent de norme care vizează să asigure protecția populațiilor din cadrul speciilor în cauză, astfel încât orice derogare care ar fi incompatibilă cu directiva ar încălca atât interdicțiile prevăzute la articolele 12 și 13, cât și norma potrivit căreia pot fi acordate derogări în conformitate cu articolul 16”.

Ca regulă generală, severitatea oricăreia dintre condiții sau „teste” va crește odată cu gravitatea impactului potențial al unei derogări asupra unei specii sau a unei populații.

(3-13)    Acordarea unei derogări presupune ca autoritățile naționale competente să fi asigurat îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute la articolul 16. Statele membre trebuie, de asemenea, să garanteze că efectele cumulative ale derogărilor nu produc un impact care să contravină obiectivelor articolului 12 și ale directivei în ansamblu 102 .

(3-14) În consecință, utilizarea derogărilor este adesea cel mai bine gestionată într-un cadru național de conservare pentru a se asigura că, în general, impactul cumulat al derogărilor pentru o anumită specie nu aduce prejudicii menținerii speciei la un stadiu corespunzător de conservare la nivel național și/sau biogeografic într-un stat membru. În orice caz, statele membre trebuie să aibă o imagine de ansamblu și să supravegheze utilizarea derogărilor la nivel național (și, dacă este necesar, o imagine de ansamblu care să se extindă dincolo de frontiere, pentru populațiile transfrontaliere). Acest lucru poate impune, în funcție de structura organizatorică dintr-un stat membru, ca autoritățile regionale sau locale să analizeze efectele derogărilor în afara propriilor teritorii.

Un exemplu al modului în care autoritatea națională poate încadra utilizarea derogărilor acordate pe teritoriul său poate fi găsit în cauza C-342/05. În această cauză, Curtea a clarificat faptul că „în ceea ce privește circumstanța potrivit căreia deciziile de eliberare a permiselor de vânătoare de lupi sunt supuse și unei limite superioare regionale de specimene care pot fi sacrificate în fiecare district de protecție a vânatului, aceasta nu poate fi considerată ca fiind contrară articolului 16 alineatul (1) din Directiva Habitate. Într-adevăr, această limită, care este stabilită în funcție de cantitatea de specimene care pot fi suprimate fără a pune în pericol specia respectivă, constituie [...] numai cadrul în care districtele de protecție a vânatului pot elibera permise de vânătoare atunci când, în plus, sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva Habitate”. 103 Cu alte cuvinte, este posibil să se stabilească o limită maximă de specimene care pot fi ucise (pentru a evita impactul negativ asupra stadiului de conservare), dar aceasta nu elimină necesitatea ca fiecare derogare să îndeplinească toate condițiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1).

3.2. Un sistem atent controlat pentru acordarea derogărilor: cele trei teste

(3-15) Articolul 16 stabilește trei criterii care trebuie îndeplinite înainte de acordarea unei derogări:

1) demonstrarea unuia sau a mai multora dintre motivele enumerate la articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(d) pentru a permite, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat, prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în număr limitat, stabilit de autoritățile naționale competente (litera „e”),

2) lipsa unei alternative satisfăcătoare, și

3) asigurarea faptului că o derogare nu afectează negativ menținerea populațiilor la un stadiu corespunzător de conservare.

Al treilea test reflectă obiectivul general al Directivei Habitate, și anume acela de a contribui la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică [articolul 2 alineatul (1)]. Măsurile luate trebuie să fie destinate menținerii sau readucerii la un stadiu de conservare corespunzător a habitatelor naturale protejate și a speciilor de floră și faună sălbatică. Acestea trebuie, de asemenea, să țină seama de condițiile economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile regionale și locale [articolul 2 alineatele (2) și (3)].

Înainte de examinarea celui de al doilea și a celui de al treilea test, aplicarea trebuie să îndeplinească cerințele primului test. Din punct de vedere practic, nu are sens să se examineze chestiunea alternativelor satisfăcătoare și a impactului asupra stadiului de conservare în cazul în care acțiunea nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(e).

(3-16)    Cu toate acestea, statele membre trebuie să se asigure că cerințele tuturor celor trei teste sunt îndeplinite. Sarcina probei le revine autorităților competente, care trebuie să demonstreze că fiecare derogare îndeplinește cerințele tuturor testelor, astfel cum a explicat Curtea în cauza C-342/05: Întrucât articolul 16 alineatul (1) „prevede un regim de exceptare care trebuie să fie de strictă interpretare și să atribuie autorității cu putere de decizie sarcina probei existenței condițiilor cerute pentru fiecare derogare, statele membre sunt obligate să garanteze că orice intervenție care aduce atingere speciilor protejate nu este autorizată decât pe baza unor decizii care conțin o motivare precisă și adecvată care face referire la motivele, la condițiile și la cerințele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Directiva Habitate” 104 .

Diagramă pentru acordarea unei derogări în temeiul articolului 16 alineatul (1)

3.2.1.TESTUL 1: Demonstrarea unuia dintre motivele menționate la articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(d) sau pentru a permite, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat, prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în număr limitat, stabilit de autoritățile naționale competente [articolul 16 alineatul (1) litera (e)]

(3-17) Derogările se acordă deoarece există o problemă sau o situație specifică ce trebuie abordată. Derogările trebuie să se întemeieze pe cel puțin una dintre opțiunile enumerate la articolul 16 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (d) și (e). Derogările specifice care nu sunt justificate de niciunul dintre aceste motive/opțiuni contravin atât spiritului și scopului Directivei Habitate, cât și formulării articolului 16 105 .

În cauza C-508/04 106 , Curtea a constatat că legislația austriacă nu a fost conformă cu articolul 16 alineatul (1) din directivă, în parte deoarece motivele derogării în temeiul legislației austriece (și anume, exploatarea comercială de natură agricolă sau silvicolă, fabricarea de băuturi și construirea de instalații) nu se încadrau în niciunul dintre motivele/opțiunile enumerate în mod exhaustiv la articolul 16 alineatul (1) din directivă.

(3-18)    Atunci când se acordă o derogare, obiectivul urmărit trebuie să fie precizat în mod clar și precis, iar autoritatea națională trebuie să demonstreze, având în vedere date științifice riguroase, că derogările sunt apte să atingă acest obiectiv, trebuie să justifice alegerea unui motiv/unei opțiuni în temeiul articolului 16 alineatul (1) literele (a)-(e) și să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile specifice 107 .

(a) Pentru a proteja fauna și flora sălbatică și pentru a conserva habitatele naturale

(3-19) Primul motiv pentru acordarea unei derogări este protecția faunei și florei sălbatice și conservarea habitatelor naturale. Articolul 16 alineatul (1) litera (a) nu precizează nici tipul de faună, de floră sau de habitate naturale vizate, nici tipul de amenințări. Având în vedere obiectivul general al directivei, este mai probabil ca habitatele naturale și speciile vulnerabile, rare, pe cale de dispariție sau endemice (de exemplu, cele enumerate în anexele la Directiva Habitate) să fie acoperite de acest motiv, care ar urmări efectiv reducerea impactului negativ al unei anumite specii asupra lor. Ar fi neobișnuit să se acorde prioritate intereselor unei specii comune care se dezvoltă puternic în detrimentul intereselor unei specii care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 1 litera (g) din directivă.

(3-20)    Autoritatea competentă ar trebui să examineze cu atenție dacă interesele protejării unui habitat sau a unei specii de interes comunitar pot justifica afectarea unei alte specii de interes comunitar, de exemplu în cazul în care o specie-pradă ar putea fi amenințată la nivel local de o specie carnivoră 108 , de la caz la caz. Înainte de a lua în considerare acordarea unei derogări pentru a proteja o specie-pradă, Comisia ar trebui să evalueze și să abordeze toate celelalte amenințări posibile (de exemplu, deteriorarea habitatelor, vânătoarea excesivă, perturbarea, concurența din partea speciilor domestice). Evaluarea ar trebui să vizeze stadiul de conservare a speciilor care fac obiectul posibilei derogări în raport cu stadiul de conservare a „faunei, florei și habitatelor” în cauză, impactul pe termen lung asupra populației (populațiilor) afectate, eficacitatea pe termen lung în reducerea amenințării etc. Evaluarea ar trebui să respecte principiul proporționalității: inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate.

 (b) Pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate

(3-21) Al doilea motiv pentru acordarea unei derogări este evitarea daunelor grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate. Această derogare ține seama de interesele economice și, după cum s-a menționat, daunele care trebuie evitate trebuie să fie grave. Cu toate acestea, lista nu este exhaustivă; aceasta poate cuprinde și alte forme de proprietate. Daunele grave se referă la interese specifice, și anume acestea conduc sau ar putea conduce, printre altele, la o pierdere economică și/sau financiară directă sau indirectă, la pierderea valorii proprietății sau la pierderea de material de producție.

(3-22)    Cu toate acestea, astfel cum a subliniat Curtea în hotărârea pronunțată în cauza C-46/11, articolul 16 alineatul (1) litera (b) nu permite autorităților să deroge de la interdicțiile prevăzute la articolul 12 doar pentru că respectarea acestor interdicții impune o modificare a activităților agricole, forestiere sau piscicole. În cauza C-46/11, Curtea a statuat că articolul 16 alineatul (1) litera (b) nu autorizează derogarea de la interdicțiile prevăzute la articolul 12 pe motiv că respectarea acestor interdicții nu ar permite utilizarea tehnologiilor utilizate în mod normal în agricultură, silvicultură sau piscicultură 109 .

(3-23)    Pronunțându-se cu privire la procedura de derogare comparabilă prevăzută la articolul 9 din Directiva 2009/147/CE privind păsările, Curtea a observat că directiva nu este destinată să prevină daunele minore, ci doar daunele grave, și anume cele care depășesc un anumit grad 110 . Rezultă că simplele inconveniente și riscurile normale de afaceri nu pot constitui motive legitime pentru acordarea de derogări. Ceea ce se consideră a constitui daune grave ar trebui evaluat de la caz la caz atunci când intervine problema.

(3-24)    Curtea a precizat că „articolul 16 alineatul (1) din Directiva Habitate nu impune producerea unor pagube importante ca element prealabil pentru adoptarea măsurilor derogatorii” 111 . Întrucât această dispoziție este menită să evite daunele grave, nu este necesar ca daunele grave în sine să se fi produs deja; probabilitatea producerii unor daune grave este suficientă. Cu toate acestea, simpla șansă de producere a unor daune nu este suficientă; probabilitatea producerii unor daune trebuie să fie ridicată, la fel ca și amploarea daunelor. Probabilitatea ridicată de producere a unor daune grave trebuie demonstrată prin dovezi suficiente. Trebuie să existe, de asemenea, dovezi suficiente care să ateste că riscul producerii unor daune grave poate fi atribuit în mare măsură speciilor vizate de derogare și că trebuie să existe o probabilitate ridicată de producere a unor daune grave în cazul în care nu se iau măsuri. Experiența anterioară ar trebui să demonstreze o probabilitate ridicată de producere a unor daune.

(3-25)    Atunci când acordă derogări, statele membre trebuie să fie în măsură să demonstreze că orice metodă de control utilizată în temeiul derogării este eficace și durabilă în ceea ce privește prevenirea sau limitarea daunelor grave, de exemplu, care vizează în mod specific locul și momentul în care se produc sau este probabil să se producă daune și vizând exemplarele care provoacă daune etc. În cauza C­342/05 112 , Curtea a constatat că, prin autorizarea vânătorii de lupi cu titlu preventiv, fără să se fi stabilit că aceasta este de natură să prevină pagube importante în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b), Finlanda nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) și al articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva Habitate. Rezultă că derogările ar trebui să fie direcționate la scara necesară chiar și la cea a unui singur specimen (de exemplu, un singur urs care creează probleme).

(3-26)    Derogările pentru prevenirea daunelor grave sunt acordate în principal pentru speciile care au un impact semnificativ asupra diferitelor sectoare, cum ar fi carnivorele mari, Castor fiber și, într-o mai mică măsură, Lutra lutra. Acestea sunt exemple specifice de specii a căror prezență și expansiune pot duce la o serie de conflicte cu interesele umane în diferite state membre. Atenuarea acestor conflicte poate necesita elaborarea unor strategii de conservare cuprinzătoare și adaptarea, atunci când este posibil, a practicilor umane care generează conflicte pentru a dezvolta o cultură a coexistenței. Aceasta poate necesita, de asemenea, elaborarea unor planuri adaptate la nivel local la caracteristicile specifice ale speciilor și ale activităților afectate, care pot include derogări în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (b).

(3-27) Comisia Europeană a sprijinit mai multe proiecte și inițiative LIFE care au elaborat orientări privind bunele practici pentru gestionarea conflictelor care implică specii protejate (de exemplu, Platforma UE privind coexistența între oameni și carnivorele mari 113 , descrisă în caseta de mai jos). Orientări specifice pentru fiecare specie în parte au fost elaborate la nivel național sau regional în mai multe state membre 114 . Atunci când planul urmărește obținerea unei derogări, este recomandabil să se exploreze măsurile, practicile și instrumentele sugerate în aceste orientări sau experimentate în altă parte, pentru a găsi cele mai bune soluții adaptate la nivel local în vederea reducerii daunelor și a conflictelor, conform principiului proporționalității.

(c) În folosul sănătății și siguranței publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic și în situații care ar avea efecte benefice de importanță majoră asupra mediului

(3-28) Al treilea motiv posibil pentru acordarea unei derogări este reprezentat de „motive cruciale de interes public major”. Acest concept nu este definit în directivă, dar alineatul menționează motive de interes public, cum ar fi sănătatea și siguranța publică. Acesta acoperă, de asemenea, alte motive nespecificate, cum ar fi motive de natură socială sau economică, motive care au consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu etc. (lista nu este exhaustivă).

(3-29) În alte domenii ale dreptului Uniunii în care apar concepte similare, cum ar fi libera circulație a mărfurilor, Curtea Europeană de Justiție a statuat că cerințele imperative sau interesul public major justifică măsuri naționale care restricționează principiul libertății de circulație. În acest context, aceasta a recunoscut sănătatea publică, protecția mediului și urmărirea obiectivelor legitime ale politicii economice și sociale ca fiind astfel de cerințe imperative.

(3-30)    Aceeași noțiune figurează și la articolul 6 alineatul (4) din directivă. Până în prezent, jurisprudența Curții nu include nicio dispoziție cu privire la modul de interpretare a acestui concept specific, dar se poate considera că demonstrarea considerentelor imperative ale unui plan sau proiect ar trebui să se aplice în egală măsură derogărilor. Analiza Comisiei din documentul său de orientare privind articolul 6 116 este utilă pentru a explica acest concept.

(3-31)    În primul rând, din formulare reiese în mod clar că numai interesele publice, promovate fie de organisme publice, fie de organisme private, pot fi puse în balanță cu obiectivele de conservare prevăzute de directivă. Astfel, proiectele care sunt în întregime în interesul întreprinderilor sau al persoanelor nu sunt considerate, de regulă, ca fiind de interes public.

(3-32)    În al doilea rând, trebuie subliniat caracterul „major” al acestui interes public. Acest lucru presupune că nu este suficientă orice formă de interes public de natură socială sau economică, mai ales privit în raport cu ponderea specifică a intereselor protejate de directivă. În acest context, este necesară o echilibrare atentă a intereselor. De asemenea, este rezonabil să se presupună că, în majoritatea cazurilor, este probabil ca interesul public să fie major numai dacă este un interes pe termen lung: interesele pe termen scurt care generează doar beneficii pe termen scurt nu ar fi suficiente pentru a prevala asupra interesului pe termen lung al conservării speciilor.

(3-33)    Autoritatea competentă trebuie să examineze cu atenție caracterul „major” al interesului public, de la caz la caz, și să găsească un echilibru adecvat cu interesul public general de realizare a obiectivelor directivei. Pare rezonabil să se considere, în ceea ce privește articolul 16 alineatul (1) litera (b), că utilizarea derogărilor în temeiul articolului 16 alineatul (1) litera (c) nu impune ca daunele aduse sănătății sau siguranței umane să fie suportate înainte de adoptarea măsurilor de derogare. Cu toate acestea, atunci când utilizează această derogare, statele membre trebuie să fie în măsură să demonstreze, cu dovezi suficiente, o legătură între derogare și obiectivele de interes public major menționate.

(3-34) Pot fi necesare derogări referitoare la specii pentru interese publice majore pentru planurile sau proiectele care afectează siturile Natura 2000, sub rezerva cerințelor prevăzute la articolul 6 alineatele (3)-(4). Prin urmare, măsurile de prevenire, de atenuare și de compensare prevăzute la articolul 6 ar trebui să țină seama și de speciile vizate de derogări. Pentru a asigura coerența și a simplifica procedurile prevăzute la articolul 16 cu evaluările prevăzute la articolul 6, este recomandabil, de asemenea, să se simplifice, după caz, verificarea condițiilor derogării (lipsa unor soluții alternative satisfăcătoare și a efectelor negative asupra speciilor) în contextul evaluării corespunzătoare, după caz.

(d) În scopuri educative și de cercetare, pentru repopulare sau pentru reintroducerea anumitor specii, precum și pentru operațiunile de reproducere necesare acestor scopuri, inclusiv propagarea artificială a plantelor

(3-35)    Astfel de derogări ar putea, de exemplu, să acopere marcarea anumitor exemplare dintr-o specie în scopuri de cercetare (de exemplu, zgărzi radio) pentru a înțelege mai bine comportamentul acestora sau pentru proiecte de conservare care vizează reintroducerea speciilor. În mod evident, proiectele de cercetare trebuie să ia în considerare și metode alternative. De exemplu, în cazul în care cercetarea implică uciderea unui specimen, ar trebui încurajată utilizarea cadavrelor de animale și a eșantioanelor provenite de la specimene sacrificate din alte motive 117 . De asemenea, este necesar să se demonstreze că scopul unei astfel de cercetări prevalează asupra intereselor unei protecții riguroase a speciilor.

(3-36) Culegerea ouălor, capturarea și creșterea în captivitate, transferul etc. pot fi permise toate în scopul refacerii populațiilor erodate, al creșterii diversității genetice a acestora sau al reintroducerii unei specii. Cu toate acestea, deși scopul acestor derogări este conservarea speciei, ele ar putea avea mai multe efecte negative potențiale, care implică aspecte ecologice, sociale și economice, precum și considerații privind bunăstarea animalelor. Prin urmare, atunci când se acordă derogări de acest tip, este recomandabil să se utilizeze cele mai bune date disponibile, mecanisme, instrumente [IUCN Guidelines for Reintroductions and Other Conservation Translocations 118 (Orientările UICN privind reintroducerile și alte transferuri în scopuri de conservare)] și experiențele relevante specifice fiecărei specii, pentru a crește șansele de succes și pentru a preveni posibilele riscuri pentru speciile reintroduse sau pentru alte specii.

Atunci când specia care urmează să fie repopulată sau reintrodusă este enumerată atât în anexa IV, cât și în anexa II la Directiva Habitate, iar zonele de destinație se află în afara rețelei Natura 2000, autoritățile ar trebui, de asemenea, să evalueze posibilitatea/necesitatea de a desemna ca situri Natura 2000 principalele zone de reproducere și de hrănire ale populației speciei repopulate sau reintroduse, în special pentru speciile prioritare. În plus, alternativele posibile la reintroducere sau la transfer trebuie să fi fost evaluate anterior ca fiind mai puțin eficace sau trebuie să se demonstreze că nu sunt fezabile ca mijloc de atingere a obiectivelor de conservare specifice și clar definite ale reintroducerii sau ale transferului.

(e) Pentru a permite, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat, prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în număr limitat, stabilit de autoritățile naționale competente

(3-37) Cel de al cincilea și ultimul motiv pentru a acorda o derogare este prelevarea sau deținerea de anumite specimene din speciile enumerate în anexa IV, în condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat.

(3-38) Contrar dispozițiilor articolului 16 alineatul (1) literele (a)-(d), articolul 16 alineatul (1) litera (e) nu specifică un obiectiv care trebuie urmărit atunci când se utilizează această derogare. Cu toate acestea, trebuie stabilit un obiectiv atunci când se utilizează articolul 16 alineatul (1) litera (e), iar acesta trebuie să fie pe deplin justificat. De asemenea, obiectivul trebuie să fie în concordanță cu obiectivele generale ale directivei. În cauza C-674/17, CJUE a clarificat că „obiectivele invocate în susținerea unei derogări trebuie să fie definite în mod clar, precis [...] în decizia de derogare”. Curtea consideră, de asemenea, că o exceptare întemeiată pe articolul 16 alineatul (1) din Directiva Habitate „poate constitui numai o aplicare concretă și punctuală pentru a răspunde unor cerințe și situații specifice” 119 . Prin urmare, este clar că trebuie să existe un obiectiv specific pentru acordarea unei derogări.

(3-39) În cauza C-674/17 120 , CJUE a hotărât că „obiectivul unei derogări întemeiate pe articolul 16 alineatul (1) litera (e) din Directiva Habitate nu poate, în principiu, să se confunde cu obiectivele derogărilor întemeiate pe articolul 16 alineatul (1) literele (a)-(d) din această directivă, astfel încât prima dispoziție nu poate servi drept temei pentru adoptarea unei derogări decât în cazurile în care celelalte dispoziții nu sunt pertinente” și că „articolul 16 alineatul (1) litera (e) din Directiva habitate nu poate constitui, așadar, un temei juridic general pentru acordarea derogărilor de la articolul 12 alineatul (1) din această directivă, fără a lipsi celelalte ipoteze prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din directiva menționată și respectivul sistem de protecție strictă de efectul lor util”.

Prin urmare, articolul 16 alineatul (1) litera (e) nu constituie un temei juridic general pentru acordarea de derogări, dar poate fi aplicat numai în cazul în care obiectivele urmărite prin derogare nu intră sub incidența articolului 16 alineatul (1) literele (a)-(d). În caz contrar, dispozițiile articolului 16 alineatul (1) literele (a)-(d) și sistemul de protecție strictă și-ar pierde efectul util. În acest caz particular, CJUE a abordat în mod explicit problema braconajului unei specii protejate, pe care o recunoaște ca fiind o provocare majoră pentru conservarea speciilor pe cale de dispariție. Curtea a recunoscut că, în principiu, lupta împotriva braconajului poate fi invocată ca metodă care contribuie la menținerea sau la readucerea într-un stadiu corespunzător de conservare a speciei vizate și, prin urmare, ca obiectiv acoperit de articolul 16 alineatul (1) litera (e) din Directiva Habitate 121 .

(3-40) Din hotărârea pronunțată în cauza C-674/17 rezultă că articolul 16 alineatul (1) litera (e) nu limitează gama de obiective care pot fi urmărite în mod legitim prin derogare. Pe lângă lupta împotriva braconajului, alte motive pot justifica utilizarea articolului 16 alineatul (1) litera (e), cu condiția ca obiectivul derogării să fie în conformitate cu obiectivul general al directivei, și anume de menținere și readucere a speciei vizate la un stadiu corespunzător de conservare.

Cu toate acestea, CJUE a hotărât, de asemenea, în cauza C-674/17, că „revine autorității naționale sarcina de a susține, pe baza unor date științifice riguroase, inclusiv, dacă este cazul, a datelor comparative referitoare la consecințele vânătorii în scopul gestionării asupra stadiului de conservare a lupului, ipoteza potrivit căreia autorizarea vânătorii în scopul gestionării este realmente susceptibilă să reducă vânătoarea ilegală, și aceasta într-o măsură în care s-ar exercita un efect pozitiv net asupra stadiului de conservare a populației de lupi, ținând seama de numărul de derogări prevăzute și de estimările cele mai recente ale numărului de prelevări ilegale” 122 .

CJUE a subliniat, de asemenea, că „este necesar să se considere că simpla existență a unei activități ilegale precum braconajul sau dificultățile de care se lovește punerea în aplicare a controlului acesteia nu pot fi suficiente pentru a scuti un stat membru de obligația sa de a garanta protecția speciilor protejate în temeiul anexei IV din Directiva Habitate. Într-o asemenea situație, dimpotrivă, îi revine sarcina de a privilegia controlul strict și eficace al acestei activități ilegale, pe de o parte, și instituirea unor mijloace care nu implică nerespectarea interdicțiilor stabilite în temeiul articolelor 12-14, precum și al articolului 15 literele (a) și (b) din această directivă, pe de altă parte” 123 .

(3-41) Chiar și atunci când s-a demonstrat că o derogare se bazează pe un obiectiv legitim care îndeplinește condițiile de mai sus, aceasta poate fi acordată numai dacă îndeplinește o serie de alte criterii, și anume trebuie să se refere numai la un număr limitat de exemplare din specia respectivă, trebuie aplicată după criterii selective, la un nivel limitat și în condiții de strictă supraveghere 124 . Fiecare dintre aceste criterii este analizat mai jos.

·Număr limitat

(3-42)    Acesta este un criteriu relativ care trebuie comparat cu nivelul populației unei specii, cu ratele sale anuale de reproducere și de mortalitate și care este direct legat de stadiul său de conservare 125 . Prin urmare, este esențial să se stabilească un prag pentru numărul de exemplare care pot fi capturate/deținute. În cauza C-674/17, CJUE a clarificat faptul că acest număr depinde de nivelul populației (numărul de exemplare), de stadiul său de conservare și de caracteristicile sale biologice. „Numărul limitat” va trebui să fie determinat, sub responsabilitatea autorității naționale competente, pe baza unor informații științifice riguroase de natură geografică, climatică, de mediu și biologică, precum și ținând cont de rata de reproducere și rata de mortalitate anuală totală din cauze naturale, dar și de pierderi din alte cauze, cum ar fi accidentele, de alte derogări [de exemplu, în temeiul articolului 16 alineatul (1) litera (b)] și de specimenele „lipsă”.

Numărul de prelevări trebuie, de asemenea, să garanteze că nu antrenează riscul unui impact negativ semnificativ asupra structurii populației vizate, chiar dacă nu ar dăuna, în sine, menținerii într-un stadiu de conservare corespunzător a populațiilor speciilor în cauză în aria lor de extindere naturală 126 . „Numărul limitat” trebuie clar stabilit în deciziile de derogare 127 . Această limită ar trebui stabilită la nivel de populație; acest lucru necesită coordonarea între toate unitățile de gestionare în care este prezentă populația în cauză. Pentru vertebratele cu arii mari de extindere și cu populații transfrontaliere, cum ar fi carnivorele mari, statele membre care au în comun o populație trebuie să se coordoneze pentru a stabili o poziție comună cu privire la ceea ce poate fi considerat un număr limitat în scopul acordării de derogări.

(3-43) Derogările nu ar trebui acordate în cazul în care există riscul ca derogarea să aibă un efect negativ semnificativ asupra conservării populației locale în cauză din punct de vedere cantitativ sau calitativ (de exemplu, asupra structurii populației) (a se vedea, de asemenea, capitolul 3.2.3). Având în vedere că toate derogările trebuie, în orice caz, să îndeplinească condiția precisă prevăzută la articolul 16 alineatul (1), și anume „să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală”, trimiterea expresă de la articolul 16 alineatul (1) litera (e) la „număr limitat” sugerează că intenția legiuitorului a fost un nivel mai ridicat de constrângere.

(3-44)    Conceptul de „număr limitat” pentru speciile strict protejate este mult mai restrictiv decât „cota maximă sustenabilă” sau „producția optimă sustenabilă” pentru speciile care fac obiectul gestionării vânătorii și enumerate în anexa V la directivă. Condiția privind „numărul limitat” corespunde gradului de protecție urmărit de directivă pentru speciile neexploatabile. Condiția este mai restrictivă decât condiția derogatorie generală de a asigura menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare. Prin urmare, aceasta este mai restrictivă decât utilizarea „durabilă” necesară pentru speciile din anexa V în temeiul articolului 14, ceea ce garantează că exploatarea acestora este compatibilă cu menținerea speciei la un stadiu corespunzător de conservare 128 .

(3-45)    Pragul „numărului limitat” ar trebui stabilit pe baza unor criterii specifice pentru fiecare specie, deoarece depinde de necesitățile ecologice ale fiecărei specii. Acestea pot include amploarea spațială a distribuției, fragmentarea habitatului și a peisajului, disponibilitatea prăzii, organizarea socială a speciei, modelele și nivelurile de amenințare, inclusiv bolile, poluarea și contaminanții, mortalitatea ilegală și accidentală și schimbările climatice. În toate cazurile, plafonul „numărului limitat” „trebuie stabilit pe baza unor date științifice stricte” 129 .

·În condiții de strictă supraveghere, după criterii selective și la un nivel limitat

(3-46) Această calificare demonstrează în mod clar că legiuitorul UE a intenționat să stabilească constrângeri semnificative. Principiul condițiilor de strictă supraveghere presupune, de asemenea, că orice utilizare a acestui tip de derogare trebuie să implice autorizații clare care trebuie să se refere la anumite exemplare sau grupuri de exemplare, locuri, ore și cantități. Termenul „la un nivel limitat” sprijină această interpretare. Acest lucru presupune, de asemenea, necesitatea unor controale teritoriale, temporale și personale stricte pentru a pune în aplicare derogările și a asigura conformitatea.

(3-47)    La rândul său, principiul selectivității înseamnă că activitatea în cauză trebuie să aibă un efect foarte specific, vizând anumite exemplare dintr-o specie sau chiar un gen sau o clasă de vârstă a speciei respective (de exemplu, numai masculii maturi), cu excluderea tuturor celorlalte categorii. Această abordare este susținută de precizarea de la articolul 16 alineatul (1) litera (e), potrivit căreia prelevarea sau deținerea trebuie să se limiteze la „anumite specimene”. Aceasta presupune, de asemenea, că anumite aspecte tehnice ale metodei utilizate ar trebui să demonstreze în mod verificabil selectivitatea.

În cauza C-674/17, CJUE a subliniat acest aspect, hotărând după cum urmează: „În ceea ce privește, în continuare, condițiile de selectivitate și de limitare a prelevării sau de deținere a anumitor specimene ale speciilor, este necesar să se considere că ele impun ca derogarea să privească un număr de specimene determinat în modul cel mai strict, specific și oportun posibil, ținând seama de obiectivul urmărit de derogarea în cauză. Astfel, poate fi necesar, având în vedere nivelul populației speciei în cauză, stadiul său de conservare și caracteristicile sale biologice, ca derogarea să fie limitată nu numai la specia vizată sau la tipurile sau la grupurile de specimene ale acesteia, ci și la specimene identificate individual”  130 .

Aceeași hotărâre a clarificat termenul „în condiții de strictă supraveghere” ca însemnând următoarele: „[...], în particular, ca aceste condiții, precum și modul în care este asigurată respectarea lor să garanteze caracterul selectiv și limitat al prelevărilor sau al deținerii de specimene din cadrul speciilor în cauză. Astfel, pentru orice derogare întemeiată pe această dispoziție, autoritatea națională competentă trebuie să se asigure de respectarea condițiilor prevăzute de aceasta înainte de adoptarea sa și să supravegheze impactul său a posteriori. Așadar, reglementarea națională trebuie să garanteze că legalitatea deciziilor prin care se acordă derogări în temeiul acestei dispoziții și maniera în care sunt aplicate deciziile menționate, inclusiv în ceea ce privește respectarea condițiilor legate în special de locuri, de date, de cantități și de tipuri de specimene vizate, de care sunt însoțite, sunt controlate în mod efectiv și în timp util” 131 .

(3-48)    Condiția referitoare la „criterii selective” repetă interdicția prevăzută la articolul 15 litera (a) privind utilizarea mijloacelor neselective de capturare și ucidere enumerate în anexa VI litera (a) pentru prelevarea, capturarea sau uciderea, în temeiul unor derogări, a speciilor enumerate în anexa IV litera (a). Metoda utilizată pentru capturare sau vânătoarea cu capcane trebuie să fie selectivă atunci când se aplică derogările prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (e).

3.2.2. TESTUL 2: Lipsa unei alternative satisfăcătoare

(3-49)    În temeiul articolului 16 alineatul (1), statele membre trebuie să aibă certitudinea că nu există o alternativă satisfăcătoare înainte de a recurge la o derogare. Aceasta este o condiție esențială aplicabilă tuturor derogărilor. Autorităților naționale competente le revine sarcina de a efectua comparațiile necesare și de a evalua soluții alternative. Cu toate acestea, această putere discreționară este supusă mai multor constrângeri.

(3-50) Pe baza jurisprudenței Curții privind dispoziția comparabilă de la articolul 9 din Directiva 79/409/CEE privind păsările 132 , în special în cauza C-10/96, se poate considera că analiza măsurii în care „nu există o alternativă satisfăcătoare” are trei părți: Care este problema sau situația specifică ce trebuie abordată? Există alte soluții? Dacă da, vor rezolva acestea problema sau situația specifică pentru care se solicită derogarea? Următoarele observații se bazează pe jurisprudența CJUE privind dispoziția de derogare comparabilă de la articolul 9 din Directiva Păsări și pot fi aplicate prin analogie articolului 16.

(3-51)    Analiza măsurii în care „nu există o alternativă satisfăcătoare” presupune existența unei probleme sau a unei situații specifice și necesitatea ca aceasta să fie abordată. Autoritățile naționale competente sunt invitate să rezolve această problemă sau situație prin alegerea, dintre alternativele posibile, a celei mai adecvate soluții care să asigure cea mai bună protecție a speciei, rezolvând în același timp problema/situația. Pentru a asigura protecția riguroasă a speciilor, alternativele trebuie evaluate în raport cu interdicțiile enumerate la articolul 12. De exemplu, acestea ar putea implica locații alternative de proiecte, amplori sau structuri diferite ale proiectelor sau activități, procese sau metode alternative.

De exemplu, atunci când se evaluează existența unor „alte alternative satisfăcătoare” la măsurile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (b), care au ca scop prevenirea daunelor grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate, mijloacele neletale preventive compatibile cu articolul 12 trebuie mai întâi puse în aplicare sau, cel puțin, analizate cu seriozitate. În majoritatea cazurilor, măsurile de prevenire a daunelor asupra culturilor sau efectivelor de animale (cum ar fi utilizarea de garduri corespunzătoare, dispozitive de intimidare a faunei sălbatice, câini de pază a animalelor, păstoritul sau modificarea practicilor de gestionare a efectivelor de animale, precum și promovarea îmbunătățirii stării habitatelor sau a populațiilor-pradă din speciile în cauză) pot fi o alternativă satisfăcătoare la utilizarea derogărilor în temeiul articolului 16 alineatul (1) litera (b). Alte măsuri de prevenire, cum ar fi difuzarea de informații științifice cu scopul de a reduce conflictele (de exemplu, metodele de creștere a animalelor sau comportamentul uman) pot face parte din alternativele satisfăcătoare la utilizarea controlului letal în temeiul derogărilor prevăzute atât la articolul 16 alineatul (1) litera (b), cât și la articolul 16 alineatul (1) litera (c).

(3-52)    Atunci când se constată dacă există o altă soluție satisfăcătoare pentru o situație specifică, ar trebui avute în vedere toate argumentele pro și contra de ordin ecologic, economic și social, pentru a identifica alternativa optimă pentru cazul respectiv. Această analiză a argumentelor pro și contra ar trebui să examineze potențialele efecte negative ale soluțiilor posibile, precum și opțiunile și instrumentele de anulare sau de reducere la minimum a oricăror efecte negative. Rezultatul net, în ceea ce privește rezolvarea problemei evitând sau reducând la minimum efectele secundare, ar trebui apoi comparat cu efectele unei derogări, ținând seama de obiectivul general al directivei.

(3-53) Din nou, în contextul autorizării derogărilor, autoritățile naționale competente trebuie să verifice dacă nu există nicio altă soluție satisfăcătoare care să permită atingerea obiectivului urmărit, ținând seama în special de cele mai bune cunoștințe științifice și tehnice relevante, în lumina împrejurărilor legate de situația specifică și cu respectarea interdicțiilor prevăzute în Directiva Habitate 133 .

(3-54) De exemplu, în cauza C-674/17, CJUE a considerat că simpla existență a unei activități ilegale precum braconajul sau dificultățile de care se lovește punerea în aplicare a controlului acesteia nu sunt suficiente pentru a scuti un stat membru de obligația sa de a garanta protecția speciilor în conformitate cu anexa IV la Directiva Habitate. Într-o asemenea situație, acestuia îi revine sarcina de a privilegia controlul strict și eficace al acestei activități ilegale, pe de o parte, și adoptarea unor măsuri care sunt în conformitate cu interdicțiile stabilite în temeiul articolelor 12-14, precum și al articolului 15 literele (a) și (b) din această directivă, pe de altă parte 134 .

(3-55) Numai atunci când se demonstrează suficient că alternativele potențiale nu sunt satisfăcătoare, fie pentru că nu sunt în măsură să rezolve problema specifică, fie pentru că nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic și atunci când celelalte condiții sunt, de asemenea, îndeplinite, poate fi justificată utilizarea derogării.

Cu toate acestea, dacă o măsură este parțial satisfăcătoare, chiar dacă nu soluționează suficient problema, dar poate totuși să o reducă sau să o atenueze, aceasta ar trebui pusă în aplicare mai întâi. Derogările pentru intervenția letală pot fi justificate numai pentru problema reziduală, dacă nu sunt posibile alte metode, dar trebuie să fie proporționale cu problema rămasă după luarea măsurilor neletale.

(3-56)    Procesul de a stabili dacă o altă alternativă este sau nu nesatisfăcătoare ar trebui să se bazeze pe o evaluare bine documentată a tuturor opțiunilor disponibile, inclusiv în ceea ce privește eficacitatea acestora, pe baza celor mai bune elemente și date disponibile. Evaluarea alternativelor trebuie să fie echilibrată în raport cu obiectivul general de menținere sau de readucere într-un stadiu corespunzător de conservare a speciilor de interes comunitar în cauză (aceasta trebuie, prin urmare, să țină seama de stadiul de conservare, de impactul eliminării accidentale sau ilegale suplimentare a specimenelor și de perspectivele populației în cauză). Evaluarea poate lua în considerare, de asemenea, proporționalitatea în ceea ce privește costul. Cu toate acestea, costul economic nu poate fi singurul factor determinant în alegerea soluțiilor alternative. În special, soluțiile alternative satisfăcătoare nu pot fi respinse de la bun început pe motiv că ar costa prea mult 135 .

(3-57)    În orice caz, acordarea unei derogări în temeiul articolului 16 trebuie să fie o soluție de ultimă instanță 136 . Caracteristica comună esențială a oricărui sistem derogatoriu este că acesta trebuie să fie subordonat altor cerințe prevăzute în directivă, în interesul conservării.

(3-58)    Aceeași abordare este valabilă și în ceea ce privește interpretarea noțiunii „satisfăcătoare”. Având în vedere caracterul excepțional al regimului de derogare și obligația statelor membre, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din TUE, de a ajuta UE în îndeplinirea misiunilor sale, o derogare ar fi justificată numai pe baza unei demonstrații obiective că nu există nicio altă soluție satisfăcătoare 137 .

(3-59)    În cauza C-342/05, avocatul general a clarificat principiul proporționalității, potrivit căruia 138 „măsura nu poate fi pusă în aplicare dacă obiectivul acesteia poate fi atins printr-un mijloc mai puțin radical, așadar, printr-o altă soluție satisfăcătoare în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directivă”. „[O] altă soluție este satisfăcătoare nu numai dacă permite la fel de bine realizarea obiectivelor derogării, ci și dacă dezavantajele cauzate prin derogare sunt disproporționate în raport cu obiectivele urmărite și dacă această altă soluție ar garanta menținerea proporționalității”.

(3-60)    Stabilirea caracterului satisfăcător al unei alternative într-o situație de fapt dată trebuie să se întemeieze pe factori verificabili în mod obiectiv, cum ar fi considerații științifice și tehnice. Având în vedere caracterul excepțional al regimului de derogare, o derogare ar fi justificată numai pe baza unei demonstrații obiective a motivelor pentru care nu pot fi adoptate alte soluții satisfăcătoare prima facie 139 . În mod evident, cerința de a lua în considerare în mod serios alte alternative este de importanță fundamentală. Statele membre au o putere discreționară limitată și, în cazul în care există o altă soluție, orice argument potrivit căruia această soluție nu este satisfăcătoare va trebui să fie convingător. Hotărârea pronunțată în cauza C-182/02 ilustrează abordarea strictă adoptată de Curte în ceea ce privește derogările în temeiul Directivei Păsări. Pentru a stabili dacă există o soluție satisfăcătoare, Curtea a evaluat atât „necesitatea”, cât și „scopul” derogării 140 .

Această hotărâre confirmă importanța demonstrării că există motive imperioase pentru a justifica o derogare 141 . O altă soluție nu poate fi considerată nesatisfăcătoare pentru simplul motiv că ar cauza inconveniente mai mari sau ar impune o schimbare de comportament a beneficiarilor derogării. În această privință, argumentele întemeiate pe „tradiția adânc înrădăcinată” sau „tradiția istorică și culturală” a practicilor de vânătoare au fost considerate insuficiente pentru a justifica necesitatea unei derogări de la Directiva Păsări 142 . Aceeași logică se aplică și derogărilor în temeiul Directivei Habitate.

(3-61)    În plus, soluția reținută în final, chiar dacă implică o derogare, trebuie să fie limitată în mod obiectiv la măsura necesară pentru rezolvarea problemei sau a situației specifice 143 . Aceasta înseamnă că derogările trebuie să fie limitate ca timp, loc, număr de specimene implicate, specimene specifice implicate, persoane autorizate etc. Necesitatea de a limita o derogare în măsura necesară rezolvării problemei a fost reconfirmată în cauza C-10/96 privind dispoziția comparabilă de la articolul 9 din Directiva Păsări 144 . Potrivit Curții, numărul de specimene vizate de derogare trebuie să fie „stabilit la nivelul a ceea ce se dovedește a fi în mod obiectiv necesar pentru a oferi o soluție la aceste probleme”. Această limită este diferită de „numărul limitat” prevăzut la articolul 16 alineatul (1) litera (e), care este un „plafon” global atunci când se aplică această derogare specifică 145 .

3.2.3.TESTUL 3: Impactul unei derogări asupra stadiului de conservare

(3-62)    În conformitate cu articolul 16 alineatul (1), se impune ca derogările să nu „afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală”. Punerea în aplicare a acestei dispoziții ar trebui să includă o evaluare în două etape: în primul rând, evaluarea stadiului de conservare a populațiilor specifice ale unei specii în aria sa de extindere naturală în statul membru în cauză (și eventual dincolo de frontierele naționale, în cazul în care populațiile sunt prezente și în țările învecinate) și, în al doilea rând, o evaluare a impactului derogării asupra stadiului de conservare a populației sau a populațiilor specifice în cauză. Din motive de claritate, termenul „populație” este definit aici ca fiind un grup de indivizi din aceeași specie care trăiesc într-o zonă geografică definită în același timp și care (în mod potențial) se încrucișează (și anume, au un patrimoniu genetic comun) 146 .

3.2.3.a) Amploarea evaluării

(3-63)    În continuare, se pune problema nivelului care trebuie luat în considerare pentru a evalua dacă impactul unei derogări este negativ, neutru sau ar putea fi pozitiv pentru stadiul de conservare a unei specii. Stadiul de conservare a unei specii trebuie, în ultimă instanță, să fie luat în considerare în aria sa de extindere naturală, în conformitate cu articolul 1 litera i). În cadrul discuțiilor cu Comitetul privind habitatele, s-a convenit ca, în scopul raportării în temeiul articolului 17 (coroborat cu articolul 11), stadiul de conservare să fie evaluat la nivel biogeografic în fiecare stat membru. Acest lucru ar permite, în cele din urmă, agregarea informațiilor pentru toate regiunile biogeografice din întreaga UE. Prin urmare, stadiul de conservare a unei specii în cadrul unei anumite regiuni biogeografice dintr-un stat membru este o informație extrem de relevantă atunci când se are în vedere o derogare.

(3-64)    Cu toate acestea, o evaluare a impactului unei derogări specifice va trebui, în majoritatea cazurilor, să fie la un nivel mai scăzut decât regiunea biogeografică pentru a fi semnificativă din punct de vedere ecologic. Un nivel util ar putea fi populația (locală). Formularea articolului 16, care menționează „populațiile din speciile respective”, confirmă această interpretare.

Desigur, abordarea trebuie adaptată la speciile în cauză: efectele cumulative ale uciderii exemplarelor de carnivore mari cu arii mari de extindere vor trebui evaluate la nivel de populație (nivel transfrontalier, dacă este cazul 147 ), în timp ce impactul distrugerii unei arii de reproducere într-un habitat destul de fragmentat al amfibienilor poate fi evaluat mai bine la nivel de sit sau la nivel de metapopulație 148 .

În conformitate cu jurisprudența consacrată, derogările pot constitui numai o aplicare concretă și punctuală pentru a răspunde unor cerințe și situații specifice 149 . Așadar, evaluările la niveluri inferioare sunt, în mod normal, esențiale, deoarece derogările trebuie să abordeze probleme specifice și să ofere soluții adecvate. Prin urmare, derogările trebuie acordate pentru un anumit loc, deoarece impactul lor principal este la nivel local. Evaluarea la un nivel inferior ar trebui să fie realizată apoi în raport cu situația la scară mai largă (de exemplu, biogeografică, transfrontalieră sau națională), pentru a avea o imagine completă a situației.

În hotărârea pronunțată în cauza C-674/17 privind derogările acordate pentru lupi, CJUE urmează acest raționament afirmând că, înainte de a autoriza derogări, autoritățile naționale trebuie să evalueze stadiul de conservare a populației vizate și impactul derogărilor avute în vedere atât la nivel local, cât și la nivelul teritoriului statului membru sau, dacă este cazul, la nivelul regiunii biogeografice vizate atunci când frontierele acestui stat membru străbat mai multe regiuni biogeografice sau, în plus, dacă aria de extindere naturală a speciei o impune și, în măsura posibilului, pe plan transfrontalier. CJUE a clarificat următoarele: „evaluarea impactului unei derogări la nivelul teritoriului unei populații locale este, în general, necesară pentru a determina impactul său asupra stării de conservare a populației în cauză la o scară mai mare. (...) [C]onsecințele unei astfel de derogări sunt în general resimțite cel mai rapid în zona locală vizată de aceasta. Pe de altă parte, [...] stadiul de conservare a unei populații la scară națională sau biogeografică depinde și de impactul cumulat al diferitor derogări care afectează zonele locale” 150 . „Prin urmare, o asemenea derogare nu poate fi adoptată decât fără să se fi evaluat stadiul de conservare a populațiilor speciei vizate și impactul pe care derogarea avută în vedere este susceptibilă să îl aibă asupra acestuia la nivel local, precum și la nivelul teritoriului acestui stat membru sau, dacă este cazul, la nivelul regiunii biogeografice vizate atunci când frontierele acestui stat membru străbat mai multe regiuni biogeografice sau, în plus, dacă aria de extindere naturală a speciei o impune și, în măsura posibilului, pe plan transfrontalier” 151 . Cu toate acestea, „nu se poate admite luarea în considerare, în scopul acestei evaluări, a părții din aria de extindere naturală a populației vizate care se extinde pe anumite părți ale teritoriului unui stat terț, care nu este ținut de obligațiile de protecție riguroasă a speciilor de interes pentru Uniune” 152 .

(3-65) În cazul în care autoritatea de a acorda derogări este acordată la nivel subnațional (de exemplu, de către administrația regională), este necesar să se coordoneze și să existe o monitorizare și o supraveghere a acordării derogărilor la nivelul statelor membre (și, de asemenea, dincolo de frontierele naționale în cazul populațiilor transfrontaliere), pentru a se evita riscul ca suma derogărilor să aibă efecte negative asupra stadiului de conservare a populațiilor din speciile respective în aria lor de extindere naturală (națională) (a se vedea, de asemenea, punctul 3.1.2).

3.2.3.b)    Derogări și impactul asupra stadiului de conservare

(3-66) Astfel cum s-a subliniat în jurisprudența CEJ aplicabilă 153 , „în temeiul articolului 16 alineatul (1) din directivă, stadiul corespunzător de conservare a populațiilor respective în aria de extindere naturală reprezintă o condiție necesară și prealabilă pentru acordarea derogărilor pe care acesta le prevede”. Nici acordarea de derogări pentru speciile aflate într-un stadiu necorespunzător de conservare, nici utilizarea măsurilor compensatorii nu sunt prevăzute în mod explicit în directivă. Cu toate acestea, prin interpretarea și punerea în aplicare a dispoziției de la articolul 16 alineatul (1) într-un mod care pune accentul pe atingerea obiectivului general de stadiu corespunzător de conservare, ambele concepte pot fi incluse în interpretare, cu condiția ca atingerea acestui obiectiv să nu fie compromisă în niciun fel.

(3-67)    Stadiul corespunzător de conservare a populațiilor speciilor respective în aria lor de extindere naturală constituie, în principiu, o condiție necesară și prealabilă pentru acordarea unei derogări 154 . Cu toate acestea, în cauza C-342/05, după ce a stabilit că stadiul de conservare a lupului în Finlanda nu era corespunzător, Curtea a considerat 155 că acordarea de derogări pentru uciderea specimenelor de lup rămâne posibilă „cu titlu excepțional” și „atunci când este stabilit în mod corespunzător că nu sunt de natură să agraveze stadiul necorespunzător de conservare a populațiilor amintite sau să împiedice readucerea acestora la un stadiu de conservare corespunzător”. Uciderea unui număr limitat de specimene ar putea avea o incidență neglijabilă asupra obiectivului menționat la articolul 16 alineatul (1) din Directiva Habitate, și anume menținerea, într-un stadiu de conservare corespunzător, a populației de lupi în aria sa de extindere naturală. Prin urmare, o astfel de derogare ar putea fi neutră pentru specia respectivă. Astfel, în cazul în care stadiul de conservare a speciei în cauză nu este corespunzător, se poate acorda o derogare numai dacă se justifică în circumstanțe excepționale și numai dacă stadiul de conservare nu este înrăutățit, iar readucerea sa la un stadiu corespunzător nu este împiedicată (efect neutru) și cu condiția ca toate celelalte condiții prevăzute la articolul 16 să fie, de asemenea, îndeplinite. În cauza C-342/05, Curtea a constatat că, de fapt, autoritățile naționale competente au acordat derogări „fără a se întemeia pe o evaluare a stării de conservare a speciei, fără a furniza o motivare precisă și adecvată cu privire la lipsa unei alternative satisfăcătoare și fără a identifica cu precizie lupii care cauzează pagube importante și care puteau fi sacrificați”. În plus, Curtea a afirmat că astfel de derogări „care, pe de o parte, nu se întemeiază pe o evaluare a impactului avut de sacrificarea lupilor, pe care o autorizează, asupra menținerii într-un stadiu de conservare corespunzător a populației acestei specii în aria sa de extindere naturală și care, pe de altă parte, nu cuprind o motivare precisă și adecvată cu privire la lipsa unei alternative satisfăcătoare, sunt contrare articolului 16 alineatul (1) din Directiva Habitate” 156 . În cauza C-674/17, CJUE a subliniat că evaluarea menționată mai sus a efectului derogărilor planificate asupra stadiului corespunzător de conservare trebuie efectuată în lumina principiului precauției 157 . Cu alte cuvinte, „dacă examinarea celor mai bune date științifice disponibile lasă să subziste o incertitudine referitoare la aspectul dacă o asemenea derogare va dăuna sau nu menținerii sau readucerii într-un stadiu de conservare corespunzător a populațiilor unei specii amenințate cu dispariția, statul membru trebuie să se abțină de la adoptarea sau de la punerea sa în aplicare” 158 .

O abordare similară ar trebui adoptată atunci când nu se cunoaște stadiul de conservare a speciilor în cauză. În acest caz, ar fi imposibil să se determine impactul derogării asupra stadiului de conservare, astfel încât derogarea să nu poată fi acordată.

(3-68)    În mod evident, cu cât stadiul de conservare și tendințele sunt mai puțin corespunzătoare, cu atât este mai puțin probabil ca o derogare să poată fi justificată, cu excepția circumstanțelor extreme.

De asemenea, este clar că adoptarea acestei abordări a derogărilor se realizează cel mai bine într-un cadru clar și bine elaborat de măsuri de conservare a speciilor. Din nou (la fel ca în cazul măsurilor de protecție), stadiul de conservare a unei specii reprezintă elementul central atunci când se evaluează și se justifică utilizarea derogărilor. Prin urmare, este important nu numai să se ia în considerare stadiul actual de conservare, ci și să se analizeze modul în care acesta se schimbă.

(3-69) În ceea ce privește stadiul actual de conservare a speciilor afectate, situația și starea populației locale a unei specii dintr-o anumită zonă geografică ar putea fi diferite de stadiul general de conservare a populațiilor din regiunea biogeografică a statului membru (sau chiar aria de extindere naturală). Prin urmare, stadiul de conservare de la toate nivelurile ar trebui să fie cunoscut și evaluat în mod corespunzător înainte de a decide dacă să se acorde o derogare.

(3-70) Nu se poate acorda o derogare dacă aceasta are – la orice nivel – un efect negativ asupra stadiului de conservare sau asupra atingerii unui stadiu corespunzător de conservare pentru o specie. Cu alte cuvinte, dacă este probabil ca o derogare să aibă un efect negativ semnificativ asupra populației în cauză (sau asupra perspectivelor acestei populații) sau chiar asupra unei populații locale dintr-un stat membru, autoritatea competentă nu ar trebui să o acorde. Rezultatul net al unei derogări ar trebui să fie neutru sau pozitiv pentru populațiile relevante ale speciilor.

(3-71) Atunci când datele nu sunt suficient de solide și de fiabile pentru a demonstra că stadiul de conservare este corespunzător și/sau pentru a se asigura că derogarea nu afectează în mod negativ stadiul de conservare, ar trebui să se aplice principiul precauției (care impune ca obiectivele de conservare să prevaleze acolo unde există incertitudini) și nu ar trebui acordate derogări. Astfel cum a precizat CJUE în cauza C-674/17, „[e]ste important [...] să se sublinieze și că, în conformitate cu principiul precauției consacrat la articolul 191 alineatul (2) TFUE, dacă examinarea celor mai bune date științifice disponibile lasă să subziste o incertitudine referitoare la aspectul dacă o asemenea derogare va dăuna sau nu menținerii sau readucerii într-un stadiu de conservare corespunzător a populațiilor unei specii amenințate cu dispariția, statul membru trebuie să se abțină de la adoptarea sau de la punerea sa în aplicare” 159 .

(3-72) În cazul în care situația și starea speciei diferă în funcție de diferitele niveluri geografice, evaluarea ar trebui să analizeze mai întâi nivelul populației locale și apoi impactul derogării asupra populației din regiunea biogeografică, luând în considerare, de asemenea, efectul cumulativ al altor derogări pentru aceeași specie din regiunea biogeografică respectivă.

3.3.Considerații suplimentare

(3-73)    Atunci când se evaluează dacă o derogare ar putea afecta negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare, ar trebui să se țină seama, de asemenea, în special de următoarele elemente:

a) dacă măsurile necesare (adecvate, eficace și verificabile) sunt instituite, puse în aplicare și executate în mod eficace pentru o specie dintr-un stat membru, pentru a asigura protecția riguroasă a acesteia și pentru ca aceasta să atingă un stadiu corespunzător de conservare;

b) dacă derogarea nu împiedică, nu neutralizează sau nu cauzează ineficacitatea măsurilor necesare;

c) impacturile (inclusiv efectele cumulative) ale derogărilor sunt monitorizate îndeaproape și se desprind învățăminte pentru viitor.

3.3.1.Rolul planurilor de acțiune pentru specii

(3-74) O modalitate de a asigura o utilizare adecvată a derogărilor, în cadrul unui sistem de protecție riguroasă, ar fi elaborarea și punerea în aplicare a unor planuri de acțiune cuprinzătoare privind speciile sau a unor planuri de conservare/gestionare, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute de directivă. Aceste planuri ar trebui să vizeze protejarea speciei și menținerea sau readucerea acesteia la un stadiu corespunzător de conservare. Acestea ar trebui să includă nu numai măsurile necesare prevăzute la articolul 12, ci și măsuri de sprijinire sau de refacere a viabilității populației, a ariei sale de extindere naturală și a habitatelor speciilor. Planurile ar putea oferi apoi o bază utilă și un cadru orientativ pentru acordarea derogărilor, cu condiția ca derogările să fie acordate în continuare de la caz la caz, să fie îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute la articolul 16 și să se demonstreze că derogarea nu afectează negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare.

(3-75) De exemplu, derogările pentru prevenirea producerii de daune grave asupra culturilor sau a proprietății pot fi mai puțin eficiente în rezolvarea problemei pe termen lung dacă sunt acordate independent de orice alte măsuri pentru specie. Cu toate acestea, dacă sunt însoțite de o serie de alte măsuri (de exemplu, măsuri neletale, măsuri de prevenire, stimulente, compensații etc.), în contextul unui plan de conservare/gestionare a speciei, în cadrul unui sistem de protecție riguroasă, derogările ar putea deveni mult mai eficace. În astfel de condiții, un plan de conservare/gestionare a speciei, dacă este pus în aplicare în mod corespunzător, ar putea furniza un cadru adecvat pentru acordarea de derogări în conformitate cu obiectivele directivei. Aceste planuri ar trebui, în mod firesc, să fie actualizate periodic, în lumina îmbunătățirii cunoștințelor și a rezultatelor controlului.

(3-76)    Pentru a stabili un cadru adecvat pentru acordarea de derogări, planurile de conservare/gestionare a speciei ar trebui să se bazeze pe informații științifice solide și actualizate cu privire la starea și tendințele populației speciei și să aibă ca obiectiv principal menținerea sau readucerea speciei la un stadiu corespunzător de conservare (specificând condițiile care trebuie îndeplinite pentru atingerea acestui obiectiv). Planurile ar trebui să includă o evaluare solidă și cuprinzătoare a tuturor amenințărilor și presiunilor relevante asupra speciilor, precum și o analiză a nivelurilor de mortalitate existente, fie din cauze naturale, fie ca urmare a unor factori care rezultă din activitățile umane, cum ar fi uciderea ilegală (braconajul) sau captura și uciderea accidentală.

(3-77) Pe baza celor mai bune informații existente și a unor sisteme solide de evaluare științifică și de control, planurile de conservare/gestionare a speciilor ar putea stabili în continuare o serie coerentă de măsuri care să fie puse în aplicare și monitorizate pentru a se asigura că stadiul corespunzător de conservare a populației în cauză este atins sau menținut. Numai în aceste condiții planurile de conservare/gestionare a speciilor ar putea constitui un cadru adecvat pentru acordarea de derogări, ceea ce, la rândul său, ar putea contribui la simplificarea procedurii de acordare a fiecărei derogări specifice, cu condiția ca toate condițiile necesare în temeiul articolului 16 să fie, de asemenea, îndeplinite.

3.3.2.Evaluarea impactului pentru planuri/proiecte și protecția speciilor

(3-78) Dispozițiile și procedurile specifice prevăzute la articolul 16 trebuie respectate și în cazul unui plan sau proiect care ar putea afecta o specie protejată în UE și care face obiectul procedurilor de evaluare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate sau în directivele EIA sau SEA. În acest caz, procedurile de evaluare a impactului efectuate pentru planuri și proiecte pot fi utilizate pentru a evalua impactul asupra cerințelor prevăzute la articolul 12 și pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru o derogare în temeiul articolului 16.

Acest lucru ar fi relevant, de exemplu, atunci când construcția și/sau exploatarea unui proiect este de natură să provoace deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă sau perturbarea oricăror specii enumerate în anexa IV litera (a), care sunt prezente în zona proiectului.

În aceste condiții, este necesar să se evalueze:

-    dacă în zona vizată de proiect este prezentă oricare dintre speciile enumerate la litera (a) din anexa IV la Directiva Habitate;

-    dacă în zona vizată de proiect este prezentă oricare dintre ariile de reproducere sau de odihnă ale speciilor enumerate la litera (a) din anexa IV la Directiva Habitate;

-    dacă oricare dintre aceste specii și/sau ariile de reproducere sau de odihnă ale acestora vor fi „afectate” (ucise, perturbate, deteriorate etc.) prin construirea și/sau exploatarea proiectului și, dacă da,

-    dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la articolul 16.

(3-79) Numai după efectuarea controalelor menționate mai sus se poate acorda o derogare în temeiul articolului 16, iar proiectul poate fi realizat în mod legal (după obținerea autorizației de dezvoltare). În cazul în care, de exemplu, o arie de reproducere a unei specii prevăzute în anexa IV litera (a) este prezentă și va fi distrusă prin construirea sau exploatarea proiectului, autorizarea proiectului ar constitui o încălcare a articolului 12, cu excepția cazului în care se acordă o derogare în temeiul articolului 16 și dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei derogări.

(3-80) În cazul în care proiectele ar putea afecta în mod semnificativ siturile Natura 2000, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, acestea sunt supuse unei evaluări corespunzătoare în temeiul articolului 6 alineatul (3) din directivă, care ar efectua, de asemenea, controalele din lista menționată mai sus și procedura de urmărire, după caz.

Pentru proiectele care nu intră sub incidența articolului 6 alineatul (3) deoarece nu sunt susceptibile de a afecta în mod semnificativ siturile Natura 2000, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, statele membre pot adapta procedurile existente pentru a îndeplini cerințele de la articolele 12 și 16. Aceasta înseamnă că controalele din lista de mai sus pot fi integrate în evaluările care fac parte din procesele decizionale de la diferite niveluri dintr-un stat membru, inclusiv deciziile privind amenajarea teritoriului sau procedurile de evaluare a impactului asupra mediului pentru programe, planuri și proiecte.

Scopul fundamental este de a identifica în mod corect și prompt impactul unui proiect, inclusiv impactul asupra speciilor protejate enumerate la litera (a) din anexa IV la Directiva Habitate și asupra habitatelor acestora, înainte de realizarea proiectului. Procedura EIA este o modalitate posibilă în acest sens.

(3-81) Coordonarea procedurilor juridice poate evita complicațiile de ordin juridic. În mod ideal, după primirea cererii de autorizare privind dezvoltarea unui proiect care intră în domeniul de aplicare al Directivei EIA, se inițiază o evaluare a impactului asupra mediului (cel puțin etapa de preevaluare), astfel încât să poată fi identificate toate impacturile potențiale. Astfel, necesitatea unei derogări poate fi identificată fără întârziere și se poate evalua dacă pot fi îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 16 din Directiva Habitate. În caz afirmativ, autorizația de dezvoltare ar putea fi apoi acordată împreună cu derogarea. În cazul în care proiectul trebuie modificat ca urmare a constatărilor evaluării impactului asupra mediului, derogarea se poate baza pe proiectul modificat.

În mod ideal, evaluarea impactului asupra mediului realizată în urma solicitării autorizației unice va acoperi toate impacturile relevante asupra mediului [inclusiv impactul asupra speciilor enumerate la litera (a) din anexa IV la Directiva Habitate și asupra ariilor de reproducere sau de odihnă ale acestora] care pot fi abordate la acordarea autorizației. De exemplu, acest lucru poate fi realizat prin stabilirea unor condiții care să atenueze impactul negativ și/sau prin acordarea de derogări de la anumite interdicții stabilite prin lege, dacă acestea îndeplinesc condițiile pentru acordarea derogărilor.

(3-82) Deși nu este obligatoriu în temeiul articolelor 12 și 16 din Directiva Habitate să se efectueze controalele menționate mai sus în cadrul unei evaluări corespunzătoare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate sau în cadrul procedurii EIA, aceasta este cea mai bună modalitate de a asigura conformitatea cu articolele 12 și 16 din Directiva Habitate. Procedura EIA poate identifica impactul asupra speciilor enumerate în anexa IV la Directiva Habitate asociate unui proiect, precum și posibilele consecințe ale proiectului în ceea ce privește încălcarea oricăreia dintre interdicțiile prevăzute la articolul 12 din Directiva Habitate. Efectuarea evaluării impactului, inclusiv a consultărilor multiple necesare înainte de acordarea unei derogări, precum și desfășurarea proiectului reprezintă cea mai bună cale de urmat, deoarece facilitează coordonarea în procesul decizional.

3.3.3.Rolul măsurilor compensatorii [derogări de la prevederile articolului 12 alineatul (1) litera (d)]

(3-83)    Pot fi avute în vedere măsuri compensatorii pentru derogări justificate, și anume de la articolul 12 alineatul (1) litera (d), și anume în cazul deteriorării sau al distrugerii ariilor de reproducere și de odihnă. În funcție de biologia, ecologia și comportamentul speciilor, astfel de măsuri pot funcționa corespunzător pentru unele specii, dar nu și pentru altele.

Spre deosebire de măsurile de atenuare, măsurile compensatorii sunt independente de activitatea care cauzează deteriorarea sau distrugerea unei arii de reproducere sau de odihnă. Astfel de măsuri sunt menite să compenseze efectele negative specifice asupra unei arii de reproducere sau de odihnă, ceea ce nu determină în niciun caz un impact negativ asupra stadiului de conservare a speciei în cauză. În mod ideal, măsurile compensatorii ar trebui să corespundă efectelor negative asupra ariei de reproducere sau de odihnă și să fie instituite și în vigoare înainte de apariția efectului negativ.

(3-84)     Măsurile compensatorii nu sunt menționate la articolul 16 și, prin urmare, nu sunt obligatorii. De asemenea, ele nu pot justifica sau compensa o încălcare a articolului 12, dar pot constitui un element care să asigure respectarea cerinței de la articolul 16 alineatul (1), conform căreia nu trebuie să existe niciun impact negativ asupra stadiului de conservare a speciilor în cauză.

În mod ideal, măsurile compensatorii:

I)ar compensa impactul negativ al activității asupra ariilor de reproducere și de odihnă ale speciilor, în circumstanțele specifice (la nivelul populației locale);

II)ar avea șanse bune de succes și s-ar baza pe cele mai bune practici;

III)ar îmbunătăți perspectivele unei specii de a atinge un stadiu corespunzător de conservare;

IV)ar fi efective înainte sau cel târziu în momentul în care începe să aibă loc deteriorarea sau distrugerea unei arii de reproducere sau de odihnă.

(3-85)    Aplicate astfel, măsurile compensatorii ar putea garanta că nu se produce niciun efect negativ global asupra ariilor de reproducere și de odihnă ale speciei, nici la nivel de populație, nici la nivel biogeografic. Acest lucru nu înlocuiește și nici nu reduce totuși necesitatea unor derogări în temeiul articolului 16 pentru a se conforma celor trei teste menționate mai sus. Aceasta înseamnă că adoptarea unui sistem de compensare nu poate fi utilizată pentru a ocoli necesitatea unei derogări și necesitatea de a trece toate cele trei teste descrise în capitolul 3.2.

3.3.4.Derogări pentru mai multe specii

(3-86)    Unele proiecte (de exemplu, proiecte mari de infrastructură de interes public, cum ar fi rețelele de transport) pot afecta o serie de specii enumerate în anexa IV. În aceste cazuri, impactul asupra fiecărei specii afectate ar trebui evaluat și, pe baza acestor informații, ar trebui să se formeze o imagine de ansamblu a impactului global pentru a selecta cele mai bune soluții. Soluțiile trebuie să îndeplinească, de asemenea, toate cele trei teste. Nu este suficient să se enumere doar numărul de specii potențial afectate fără a trece la etapa următoare de evaluare a amplorii problemelor și de găsire a unor modalități de a le evita.

3.3.5.Caracterul temporar: gestionarea colonizării siturilor în curs de dezvoltare de către speciile enumerate în anexa IV

(3-87) Vor exista ocazii în care activitățile deja autorizate de amenajare a teritoriului (de exemplu, construirea de noi infrastructuri precum drumuri, case etc. sau activitățile extractive în curs de desfășurare) vor conduce la crearea de noi habitate favorabile care sunt colonizate de speciile enumerate în anexa IV la directivă. Astfel de caracteristici naturale tipice, de exemplu în zonele de extracție, ar putea include iazuri noi (în beneficiul amfibienilor și al libelulelor), câmp deschis, zone de nisip și pietriș (care atrag insecte și păsări), pajiști pioniere (care atrag insecte și păsări), stânci dislocate (în beneficiul păsărilor și al albinelor solitare) și crearea de zone care oferă adăpost (reptile, amfibieni și insecte).

Întrucât regimul de protecție riguroasă prevăzut la articolul 12 nu face distincție între mediile temporare (de exemplu, până la 5-10 ani) sau cele permanente, ori între mediile create în mod artificial sau cele create în mod natural, trebuie să se considere că speciile de animale sau plante protejate enumerate în anexa IV care încep să ocupe un nou sit ca urmare a activităților permise de amenajare a teritoriului sunt, de asemenea, pe deplin acoperite de domeniul de aplicare al dispozițiilor de protecție de la articolul 12.

(3-88) Aplicarea regimului de protecție riguroasă prevăzut la articolul 12 în astfel de cazuri poate reprezenta o provocare semnificativă pentru dezvoltatorii de proiecte și proprietarii de terenuri care, prin natura lucrărilor, ar putea fi nevoiți să elimine aceste habitate „temporare” pentru avansarea lucrărilor în limitele permise. Eliminarea habitatelor în timpul unei faze pregătitoare, operaționale sau de dezafectare a unui proiect necesită o derogare în temeiul articolului 16 alineatul (1) dacă sunt îndeplinite condițiile (a se vedea mai jos).

În lipsa unei certitudini juridice că zona în cauză poate fi utilizată în mod legitim în scopul permis conform planificării, proprietarii de terenuri sau dezvoltatorii de proiecte ar putea dori să prevină intruziunea speciilor protejate (de exemplu, prin utilizarea pesticidelor sau a lucrărilor solului) în perioada intermediară, atunci când terenul nu este dezvoltat în mod activ, pentru a evita sarcini, restricții sau limitări suplimentare legate de prezența unor specii protejate care nu erau prezente inițial pe terenul lor. Acest lucru ar putea reprezenta o ocazie pierdută, deoarece orice habitate temporare suplimentare care altfel nu ar prospera în zona în cauză pot, în anumite condiții, să contribuie în mod pozitiv la obiectivele directivei.

(3-89) Pentru a oferi această securitate juridică și, prin urmare, un stimulent pentru a permite crearea sau menținerea siturilor naturale temporare, dezvoltatorii pot solicita o derogare în temeiul articolului 16 într-un stadiu incipient al procesului de planificare, atunci când speciile protejate nu au colonizat încă situl, dar în cazul în care o astfel de colonizare poate fi preconizată cu un anumit grad de certitudine (acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când specia este deja prezentă în zonele înconjurătoare). Această formă de derogare prealabilă ar permite eliminarea ulterioară a caracteristicilor naturale temporare, în conformitate cu nevoile de dezvoltare a proiectului. Cu toate acestea, standardele juridice pentru astfel de derogări nu pot fi mai mici decât cele pentru derogările acordate pentru speciile protejate deja prezente și habitatele acestora și trebuie să îndeplinească în continuare toate condițiile prevăzute la articolul 16. Printre altele, aceasta înseamnă că derogările acordate înainte de stabilirea efectivă a speciilor colonizatoare sau a habitatului acestora trebuie să specifice obiectivele urmărite prin derogare în mod clar și precis 160 .

(3-90) Prin urmare, va fi important ca cererile de acordare a unei derogări în temeiul articolului 16 să fie precedate de un inventar complet al suprafețelor de teren, care să vizeze detectarea tuturor speciilor protejate, nu numai în zona vizată de proiect, ci și în zonele înconjurătoare. Acest lucru va asigura identificarea tuturor speciilor „previzibile” din anexa IV, precum și abundența acestora și probabilitatea ca acestea să colonizeze zona vizată de proiect. Decizia prevăzută la articolul 16 poate fi utilizată ulterior pentru a stabili condițiile de menținere a funcționalității ecologice continue a habitatului speciei în cazul în care noul habitat colonizat din zona vizată de proiect trebuie eliminat în scopul proiectului/activității autorizat(e). Acest lucru ar putea include, de exemplu, crearea și protejarea unor habitate similare în afara zonei vizate de proiect și relocarea speciilor din zona vizată de proiect în aceste habitate, cu sprijinul unei monitorizări pe termen lung. Ca și în cazul tuturor derogărilor, punerea corectă în aplicare trebuie, de asemenea, verificată și înregistrată.

(3-91) Derogările care se referă la situații temporare din natură, astfel cum sunt descrise mai sus, necesită o justificare obiectivă, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la articolul 16 alineatul (1). O posibilitate este ca derogarea să se bazeze pe motivele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (a) care justifică o derogare „pentru a proteja fauna și flora sălbatică și pentru a conserva habitatele naturale”. Formularea dispoziției nu se limitează la derogările acordate pentru protejarea unei specii de plante sau animale împotriva altor specii protejate concurente. Formularea poate fi interpretată astfel încât să permită, de asemenea, o derogare de la regimul de protecție riguroasă pentru o specie protejată în propriul beneficiu. Formularea „pentru” (interest) din dispoziția menționată sugerează că derogarea trebuie să ofere o valoare adăugată speciei în cauză. Acest lucru ar însemna că articolul 16 alineatul (1) litera (a) ar fi aplicabil în cazul în care se poate demonstra că există un beneficiu net pentru specia în cauză, care a fost posibil doar prin acordarea de la început a derogării.

(3-92) Articolul 16 alineatul (1) litera (c) prevede posibilitatea de a acorda o derogare „pentru [...] motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic și în situații care ar avea efecte benefice de importanță majoră asupra mediului”. Trimiterea la noțiunea de „importanță majoră asupra mediului” ar putea fi interpretată în mod similar cu cea sugerată mai sus în ceea ce privește trimiterea la noțiunea de „a proteja fauna și flora sălbatică și pentru a conserva habitatele naturale”, astfel cum figurează la articolul 16 alineatul (1) litera (a), și anume de a presupune că o derogare de la regimul de protecție riguroasă pentru o specie ar putea fi acordată și în propriul beneficiu. Cu toate acestea, valoarea adăugată ar trebui să aibă „o importanță majoră” care, în acest caz, stabilește un prag mai ridicat decât cel prevăzut la articolul 16 alineatul (1) litera (a).

(3-93) Posibilitatea de a utiliza derogări pentru siturile naturale temporare ar trebui abordată cu atenție în etapa de planificare a proiectului și ar trebui să includă o evaluare științifică detaliată a zonelor în care speciile protejate se pot stabili în diferitele etape ale proiectului. Etapa de planificare ar trebui să includă o evaluare a modului în care speciile care au colonizat habitatele temporare pot fi conservate în timpul proiectului și după încheierea acestuia, în măsura posibilului, de exemplu prin punerea în aplicare a unor măsuri de atenuare adecvate și prin sprijinirea relocării.

(3-94) Decizia de derogare trebuie totuși să îndeplinească toate celelalte criterii prevăzute la articolul 16 (absența alternativelor, fără efecte negative asupra stadiului de conservare) și ar trebui să stabilească în prealabil angajamente stricte de supraveghere și monitorizare 161 . Acestea vor asigura faptul că dezvoltarea sitului temporar corespunde apariției/prezenței preconizate a speciilor protejate în cadrul sitului. Această activitate de monitorizare ar furniza, de asemenea, dovezile necesare pentru a solicita o derogare suplimentară în vederea abordării oricăror noi evenimente care nu au fost anticipate de la început.

3.4.Monitorizarea și raportarea derogărilor

3.4.1.Monitorizarea impactului derogărilor

(3-95) Autoritățile naționale competente trebuie nu numai să se asigure că toate condițiile sistemului derogatoriu sunt îndeplinite înainte de acordarea unei derogări, ci și să monitorizeze impactul derogărilor (și eficacitatea oricăror măsuri compensatorii) după punerea în aplicare a acestora 163 . Articolul 16 alineatul (3) litera (e) prevede că rapoartele de derogare ale statelor membre trebuie să precizeze „măsurile de supraveghere aplicate și rezultatele obținute”. Aceasta înseamnă că statele membre trebuie să supravegheze și să monitorizeze punerea în aplicare a derogărilor acordate.

Monitorizarea impactului derogărilor este, de asemenea, necesară pentru a verifica dacă derogările au fost puse în aplicare în mod corect și dacă acestea și-au atins obiectivul, pe baza unor dovezi științifice, și, dacă este necesar, pentru a lua măsuri corective. Acest lucru ar trebui să asigure detectarea oricărui risc sau a oricărei daune neintenționat(e) aduse speciei ca urmare a punerii în aplicare a derogării. O aplicare adecvată a sistemului derogatoriu necesită condiții-cadru adecvate pentru a se asigura că abordarea nu conduce la efecte nedorite. Monitorizarea este esențială pentru a realiza acest lucru.

(3-96) După punerea în aplicare a derogărilor, autoritățile naționale trebuie, de asemenea, să monitorizeze impactul cumulativ al tuturor derogărilor acordate pe teritoriul național pentru fiecare specie vizată de derogări, indiferent de motivele pentru care au fost acordate, și să confirme evaluarea inițială conform căreia derogările nu afectează negativ menținerea populațiilor speciilor la un stadiu corespunzător de conservare. Rezultatele acestei monitorizări ar trebui, în mod evident, să fie luate în considerare în cadrul oricăror decizii viitoare de acordare a derogărilor.

(3-97) Această monitorizare ar putea intra, de asemenea, sub incidența obligației generale de control prevăzute la articolul 11 din directivă. Ar fi rezonabil ca un astfel de control să fie sensibil la efectele derogărilor (inclusiv efectele cumulative și efectele măsurilor compensatorii) puse în aplicare pentru speciile pentru care se acordă în mod repetat derogări sau care se află într-un stadiu necorespunzător de conservare (și fac totuși obiectul unor derogări în circumstanțe excepționale). De asemenea, ar fi rezonabil ca un astfel de control să includă monitorizarea altor factori care ar putea avea un impact negativ asupra stadiului de conservare a speciilor (cum ar fi uciderea ilegală). Astfel de date pot fi utilizate la evaluarea stadiului de conservare a speciei.

3.4.2.Obligațiile de raportare prevăzute la articolul 16 alineatele (2) și (3)

(3-98) Derogările trebuie să îndeplinească, de asemenea, condițiile formale prevăzute la articolul 16 alineatele (2) și (3). Potrivit Curții în cauza C-118/94 (o cauză referitoare la Directiva Păsări), aceste condiții formale „sunt destinate să limiteze derogările la ceea ce este strict necesar și să permită Comisiei să le monitorizeze”.

(3-99) Nu este necesar ca statele membre să consulte Comisia înainte de a aplica derogările, dar acestea au obligația de a prezenta Comisiei, o dată la doi ani, un raport privind punerea în aplicare a articolului 16. Articolul 16 alineatul (2) nu precizează conținutul exact al acestor rapoarte. Cu toate acestea, este clar că informațiile trebuie să fie complete și concrete și că trebuie să acopere toate detaliile prevăzute la articolul 16 alineatul (3). Pe baza informațiilor furnizate în rapoartele de derogare, Comisia trebuie să fie în măsură să supravegheze aplicarea articolului 16 în statele membre și să verifice compatibilitatea acesteia cu directiva. În cazurile în care Comisia concluzionează că aplicarea derogărilor încalcă cerințele directivei, aceasta are dreptul de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statului membru în cauză.

(3-100) Formatul actual de raportare a derogărilor acoperă, de asemenea, toate obligațiile de raportare prevăzute la articolul 9 din Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Convenția de la Berna) 164 și vizează îmbunătățirea eficienței și a ușurinței de utilizare a raportării la toate nivelurile (regional, național, UE). Noul format de raportare și noul instrument informatic, denumit Habitats and Birds Directives Derogation System+ (HaBiDeS+), sunt utilizate în prezent de Comisie și de statele membre 165 .

(3-101) Noul format include condițiile formale prevăzute la articolul 16 alineatul (3) care trebuie îndeplinite și specificate în orice derogare acordată, precum și informații suplimentare [de exemplu, detalii utile pentru a înțelege mai bine motivul, mijloacele și metodele, dovezi ale cerințelor specifice de la articolul 16 alineatul (1) litera (e), trimiteri la alternative respinse, dovezi potrivit cărora derogarea nu afectează negativ stadiul de conservare a populației] care oferă o înțelegere a raționamentului autorităților competente în ceea ce privește aplicarea sistemului derogatoriu prevăzut la articolul 16.

Anexe:

Anexa I:        Trimiteri la jurisprudența Curții

Anexa II:        Lista speciilor vizate de anexele II, IV și V

Anexa III:    Punerea în aplicare a articolului 12 din Directiva Habitate – Exemplul referitor la lup

ANEXA I

Trimiteri la jurisprudența Curții

Dispozițiile privind protecția speciilor din Directiva Habitate

Hotărârea din 12 noiembrie 1969, Stauder/Stadt Ulm, cauza C-29/69, ECLI:EU:C:1969:57

Hotărârea din 27 octombrie 1977, Regina/Bouchereau, cauza C-30/77, ECLI:EU:C:1977:172

Hotărârea din 12 iulie 1979, Koschniske/Raad van Arbeid, cauza C-9/79, ECLI:EU:C:1979:201

Hotărârea din 23 mai 1985, Comisia/Germania, cauza C-29/84, ECLI:EU:C:1985:229

Hotărârea din 9 aprilie 1987, Comisia/Italia, cauza C-363/85, ECLI:EU:C:1987:196

Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Belgia, cauza C-247/85, ECLI:EU:C:1987:339

Hotărârea din 8 iulie 1987, Comisia/Italia, cauza C-262/85, ECLI:EU:C:1987:340

Hotărârea din 23 februarie 1988, Comisia/Italia, cauza C-429/85, ECLI:EU:C:1988:83

Hotărârea din 27 aprilie 1988, Comisia/Franța, cauza C-252/85, ECLI:EU:C:1988:202

Hotărârea din 7 iulie 1988, Moksel/BALM, cauza C-55/87, ECLI:EU:C:1988:377

Hotărârea din 15 martie 1990, Comisia/Țările de Jos, cauza C-339/87, ECLI:EU:C:1990:119

Hotărârea din 28 martie 1990, Procese penale împotriva G. Vessoso și G. Zanetti, cauzele conexate C-206 și 207/88, ECLI:EU:C:1990:145

Hotărârea din 17 ianuarie 1991, Comisia/Italia, C-157/89, ECLI:EU:C:1991:22

Hotărârea din 28 februarie 1991, Comisia/Germania, cauza C-57/89, ECLI:EU:C:1991:89

Hotărârea din 28 februarie 1991, Comisia/Germania, cauza C-131/88, ECLI:EU:C:1991:87

Hotărârea din 30 mai 1991, Comisia/Germania, cauza C-59/89, ECLI:EU:C:1991:225

Hotărârea din 2 august 1993, Comisia/Spania, cauza C-355/90, ECLI:EU:C:1993:331

Hotărârea din 7 martie 1996, WWF Italia/Regione Veneto, cauza C-118/94, ECLI:EU:C:1996:86

Hotărârea din 19 septembrie 1996, Comisia/Grecia, cauza C-236/95, ECLI:EU:C:1996:341

Hotărârea din 12 decembrie 1996, Ligue royale belge pour la protection des oiseaux și Société d’études ornithologiques/Région Wallonne, cauza C-10/96, ECLI:EU:C:1996:504

Hotărârea din 19 mai 1999, Comisia/Franța, cauza C-225/97, ECLI:EU:C:1999:252

Hotărârea din 11 noiembrie 1999, Comisia/Italia, cauza C-315/98, ECLI:EU:C:1999:551

Hotărârea din 7 noiembrie 2000, First Cooperate Shipping, cauza C-371/98, ECLI:EU:C:2000:600.

Hotărârea din 10 mai 2001, Comisia/Țările de Jos, cauza C-144/99, ECLI:EU:C:2001:257

Hotărârea din 17 mai 2001, Comisia/Italia, cauza C-159/99, ECLI:EU:C:2001:278

Hotărârea din 30 ianuarie 2002, Comisia/Grecia, cauza C-103/00, ECLI:EU:C:2002:60

Hotărârea din 13 februarie 2003, Comisia/Luxemburg, cauza C-75/01, ECLI:EU:C:2003:95

Hotărârea din 16 octombrie 2003, Ligue pour la protection des oiseaux și alții/Premier ministre și Ministre de l'Aménagement du territoire et de l'Environnement, cauza C-182/02, Rep., p. 12105

Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Comisia/Regatul Unit, cauza C-434/01, ECLI:EU:C:2003:601

Hotărârea din 20 octombrie 2005, Comisia/Regatul Unit, cauza C-6/04, ECLI:EU:C:2005:626

Hotărârea din 15 decembrie 2005, Comisia/Finlanda, cauza C-344/03, ECLI:EU:C:2005:770

Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Comisia/Germania, cauza C-98/03, ECLI:EU:C:2006:3

Hotărârea din 16 martie 2006, Comisia/Grecia, cauza C-518/04, ECLI:EU:C:2006:183

Hotărârea din 18 mai 2006, Comisia/Spania, cauza C-221/04, ECLI:EU:C:2006:329

Hotărârea din 8 iunie 2006, Comisia/Italia, cauza C-60/05, ECLI:EU:C:2006:378

Hotărârea din 19 decembrie 2006, Comisia/Italia, cauza C-503/06, ECLI:EU:C:2008:279

Hotărârea din 11 ianuarie 2007, Comisia/Irlanda, cauza C-183/05, ECLI:EU:C:2007:14

Hotărârea din 10 mai 2007, Comisia/Austria, cauza C-508/04, ECLI:EU:C:2007:274

Hotărârea din 14 iunie 2007, Comisia/Finlanda, cauza C-342/05, ECLI:EU:C:2007:341

Hotărârea din 20 mai 2010, Comisia/Spania, cauza C-308/08, ECLI:EU:C:2010:281

Hotărârea din 9 iunie 2011, Comisia/Franța, cauza C-383/09, ECLI:EU:C:2011:369

Hotărârea din 26 ianuarie 2012, Comisia/Polonia, cauza C-192/11, ECLI:EU:C:2012:44

Hotărârea din 15 martie 2012, Comisia/Cipru, cauza C-340/10, ECLI:EU:C:2012:143

Hotărârea din 15 martie 2012, Comisia/Polonia, cauza C-46/11, ECLI:EU:C:2012:146

Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Comisia/Grecia, cauza C-504/14, ECLI:EU:C:2016:847

Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia, cauza C-441/17, ECLI:EU:C:2018:255

Hotărârea din 10 octombrie 2019, decizie preliminară, cauza C-674/17, ECLI:EU:C:2019:851

Hotărârea din 11 iunie 2020, decizie preliminară, cauza C‑88/19, ECLI:EU:C:2020:458

Hotărârea din 4 martie 2021, cauzele conexate C-473/19 și C-474/19 – Föreningen Skydda Skogen, ECLI:EU:C:2021:166

Cauza pendinte C-477/19 – Magistrat Stadt Wien

ANEXA II

Lista speciilor de animale vizate de anexele II, IV și V

la Directiva 92/43/CEE privind habitatele

Speciile menționate în prezenta anexă sunt indicate:

Øprin numele speciei sau al subspeciei (cu caractere aldine și cursive) sau

Øprin ansamblul speciilor care aparțin unui taxon superior sau unei părți determinate din acel taxon. Abrevierea „spp.” adăugată la numele unei familii sau al unui gen ar trebui interpretată ca însemnând toate speciile care aparțin acelei familii sau acelui gen.

Un asterisc (*) înainte de numele unei specii indică faptul că este vorba despre o specie prioritară menționată în anexa II (anexele VI și V nu fac distincție între speciile prioritare și cele neprioritare).

Anexele consolidate din acest tabel sunt următoarele:

ANEXA II: SPECII DE INTERES COMUNITAR A CĂROR CONSERVARE NECESITĂ DESEMNAREA UNOR ARII SPECIALE DE CONSERVARE

ANEXA IV: SPECII DE INTERES COMUNITAR CARE NECESITĂ PROTECȚIE RIGUROASĂ

ANEXA V: SPECII DE INTERES COMUNITAR ALE CĂROR PRELEVARE ÎN NATURĂ ȘI EXPLOATARE POT FACE OBIECTUL UNOR MĂSURI DE GESTIONARE

Denumirea speciei	Anexă			Restricții geografice
	II	IV	V
ANIMALE
VERTEBRATE
MAMIFERE
INSECTIVORA
Erinaceidae
Erinaceus algirus		X
Soricidae
Crocidura canariensis		X
Crocidura sicula		X
Talpidae
Galemys pyrenaicus	X	X
CHIROPTERA
Microchiroptera
Rhinolophidae
Rhinolophus blasii	X	X
Rhinolophus euryale	X	X
Rhinolophus ferrumequinum	X	X
Rhinolophus hipposideros	X	X
Rhinolophus mehelyi	X	X
Vespertilionidae
Barbastella barbastellus	X	X
Miniopterus schreibersi	X	X
Myotis bechsteini	X	X
Myotis blythii	X	X
Myotis capaccinii	X	X
Myotis dasycneme	X	X
Myotis emarginatus	X	X
Myotis myotis	X	X
Toate celelalte microchiroptere		X
Megachiroptera
Pteropodidae
Rousettus aegiptiacus	X	X
RODENTIA
Gliridae
Toate speciile, cu excepția Glis glis și a Eliomys quercinus		X
Myomimus roachi	X	X
Sciuridae
* Marmota marmota latirostris	X	X
* Pteromys volans (Sciuropterus russicus)	X	X
Spermophilus citellus (Citellus citellus)	X	X
* Spermophilus suslicus (Citellus suslicus)	X	X
Sciurus anomalus		X
Castoridae
Castor fiber	X	X	X	Anexa II: cu excepția populațiilor din Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda și Suedia Anexa IV: cu excepția populațiilor din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Finlanda și Suedia Anexa V: populațiile din Finlanda, Suedia, Letonia, Lituania, Estonia și Polonia
Cricetidae
Cricetus cricetus		X	X	Anexa IV: cu excepția populațiilor din Ungaria Anexa V: populațiile din Ungaria
Mesocricetus newtoni	X	X
Microtidae
Dinaromys bogdanovi	X	X
Microtus cabrerae	X	X
* Microtus oeconomus arenicola	X	X
* Microtus oeconomus mehelyi	X	X
Microtus tatricus	X	X
Zapodidae
Sicista betulina		X
Sicista subtilis	X	X
Hystricidae
Hystrix cristata		X
CARNIVORA
Canidae
* Alopex lagopus	X	X
Canis aureus			X
* Canis lupus	X	X	X	Anexa II: cu excepția populației din Estonia; populațiile din Grecia: numai cele la sud de paralela 39; populațiile din Spania: numai cele de la sud de Duero; populațiile din Letonia, Lituania și Finlanda Anexa IV: cu excepția populațiilor din Grecia la nord de paralela 39; populațiile din Estonia, populațiile din Spania de la nord de Duero; populațiile din Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Bulgaria și populațiile din Finlanda din cadrul ariei de gestionare a renilor astfel cum este definită la alineatul (2) din Actul nr. 848/90 al Finlandei din 14 septembrie 1990 cu privire la gestionarea renilor Anexa V: populațiile din Spania la nord de Duero, populațiile din Grecia la nord de paralela 39, populațiile din Finlanda din cadrul ariei de gestionare a renilor astfel cum este definită la alineatul (2) din Actul nr. 848/90 al Finlandei din 14 septembrie 1990 cu privire la gestionarea renilor, populațiile din Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia și Slovacia
Ursidae
* Ursus arctos	X	X		Anexa II: cu excepția populațiilor din Estonia, Finlanda și Suedia
Mustelidae
* Gulo gulo	X
Lutra lutra	X	X
Martes martes			X
Mustela eversmanii	X	X
Mustela putorius			X
* Mustela lutreola	X	X
Vormela peregusna	X	X
Felidae
Felis silvestris		X
Lynx lynx	X	X	X	Anexa II: cu excepția populațiilor din Estonia, Letonia și Finlanda Anexa IV: cu excepția populației din Estonia Anexa V: populația din Estonia
* Lynx pardinus	X	X
Phocidae
Halichoerus grypus	X		X
* Monachus monachus	X	X
Phoca hispida bottnica	X		X
* Phoca hispida saimensis	X	X
Phoca vitulina	X		X
Toate celelalte Phocidae			X
Viverridae
Genetta genetta			X
Herpestes ichneumon			X
DUPLICIDENTATA
Leporidae
Lepus timidus			X
ARTIODACTYLA
Cervidae
* Cervus elaphus corsicanus	X	X
Rangifer tarandus fennicus	X
Bovidae
* Bison bonasus	X	X
Capra aegagrus (populații naturale)	X	X
Capra ibex			X
Capra pyrenaica (cu excepția Capra pyrenaica pyrenaica)			X
* Capra pyrenaica pyrenaica	X	X
Ovis gmelini musimon (Ovis ammon musimon) (populații naturale – Corsica și Sardinia)	X	X
Ovis orientalis ophion (Ovis gmelini ophion)	X	X
* Rupicapra pyrenaica ornata (Rupicapra rupicapra ornata)	X	X
Rupicapra rupicapra (cu excepția Rupicapra rupicapra balcanica, Rupicapra rupicapra ornata și Rupicapra rupicapra tatrica)			X
Rupicapra rupicapra balcanica	X	X
* Rupicapra rupicapra tatrica	X	X
CETACEA
Phocoena phocoena	X	X
Tursiops truncatus	X	X
Toate celelalte cetacee		X
REPTILE
CHELONIA (TESTUDINES)
Testudinidae
Testudo graeca	X	X
Testudo hermanni	X	X
Testudo marginata	X	X
Cheloniidae
* Caretta caretta	X	X
* Chelonia mydas	X	X
Lepidochelys kempii		X
Eretmochelys imbricata		X
Dermochelyidae
Dermochelys coriacea		X
Emydidae
Emys orbicularis	X	X
Mauremys caspica	X	X
Mauremys leprosa	X	X
SAURIA
Lacertidae
Algyroides fitzingeri		X
Algyroides marchi		X
Algyroides moreoticus		X
Algyroides nigropunctatus		X
Dalmatolacertaoxycephala		X
Dinarolacerta mosorensis	X	X
Gallotia atlantica		X
Gallotia galloti		X
Gallotia galloti insulanagae	X	X
* Gallotia simonyi	X	X
Gallotia stehlini		X
Lacerta agilis		X
Lacerta bedriagae		X
Lacerta bonnali (Lacerta monticola)	X	X
Lacerta monticola	X	X
Lacerta danfordi		X
Lacerta dugesi		X
Lacerta graeca		X
Lacerta horvathi		X
Lacerta schreiberi	X	X
Lacerta trilineata		X
Lacerta viridis		X
Lacerta vivipara pannonica		X
Ophisops elegans		X
Podarcis erhardii		X
Podarcis fifolensis		X
Podarcis hispanica atrata		X
Podarcis lilfordi	X	X
Podarcis melisellensis		X
Podarcis milensis		X
Podarcis muralis		X
Podarcis peloponnesiaca		X
Podarcis pityusensis	X	X
Podarcis sicula		X
Podarcis taurica		X
Podarcis tiliguerta		X
Podarcis wagleriana		X
Scincidae
Ablepharus kitaibelli		X
Chalcides bedriagai		X
Chalcides ocellatus		X
Chalcides sexlineatus		X
Chalcides simonyi (Chalcides occidentalis)	X	X
Chalcides viridianus		X
Ophiomorus punctatissimus		X
Gekkonidae
Cyrtopodion kotschyi		X
Phyllodactylus europaeus	X	X
Tarentola angustimentalis		X
Tarentola boettgeri		X
Tarentola delalandii		X
Tarentola gomerensis		X
Agamidae
Stellio stellio		X
Chamaeleontidae
Chamaeleo chamaeleon		X
Anguidae
Ophisaurus apodus		X
OPHIDIA (SERPENTES)
Colubridae
Coluber caspius		X
* Coluber cypriensis	X	X
Coluber hippocrepis		X
Coluber jugularis		X
Coluber laurenti		X
Coluber najadum		X
Coluber nummifer		X
Coluber viridiflavus		X
Coronella austriaca		X
Eirenis modesta		X
Elaphe longissima		X
Elaphe quatuorlineata	X	X
Elaphe situla	X	X
Natrix natrix cetti		X
Natrix natrix corsa		X
* Natrix natrix cypriaca	X	X
Natrix tessellata		X
Telescopus falax		X
Viperidae
Vipera ammodytes		X
* Macrovipera schweizeri (Vipera lebetina schweizeri)	X	X
Vipera seoanni		X		Anexa IV: cu excepția populațiilor din Spania
Vipera ursinii (cu excepția Vipera ursinii rakosiensis și Vipera ursinii macrops)	X	X
* Vipera ursinii macrops	X	X
* Vipera ursinii rakosiensis	X	X
Vipera xanthina		X
Boidae
Eryx jaculus		X
AMFIBIENI
CAUDATA
Salamandridae
Chioglossa lusitanica	X	X
Euproctus asper		X
Euproctus montanus		X
Euproctus platycephalus		X
Mertensiella luschani (Salamandra luschani)	X	X
Salamandra atra		X
* Salamandra aurorae (Salamandra atra aurorae)	X	X
Salamandra lanzai		X
Salamandrina terdigitata	X	X
Triturus carnifex (Triturus cristatus carnifex)	X	X
Triturus cristatus (Triturus cristatus cristatus)	X	X
Triturus dobrogicus (Triturus cristatus dobrogicus)	X
Triturus italicus		X
Triturus karelinii (Triturus cristatus karelinii)	X	X
Triturus marmoratus		X
Triturus montandoni	X	X
Triturus vulgaris ampelensis	X	X
Proteidae
* Proteus anguinus	X	X
Plethodontidae
Hydromantes (Speleomantes) ambrosii	X	X
Hydromantes (Speleomantes) flavus	X	X
Hydromantes (Speleomantes) genei	X	X
Hydromantes (Speleomantes) imperialis	X	X
Hydromantes (Speleomantes) strinatii	X	X
Hydromantes (Speleomantes) supramontis	X	X
ANURA
Discoglossidae
Alytes cisternasii		X
* Alytes muletensis	X	X
Alytes obstetricans		X
Bombina bombina	X	X
Bombina variegata	X	X
Discoglossus galganoi (inclusiv Discoglossus „jeanneae”)	X	X
Discoglossus montalentii	X	X
Discoglossus pictus		X
Discoglossus sardus	X	X
Ranidae
Rana arvalis		X
Rana dalmatina		X
Rana esculenta			X
Rana graeca		X
Rana iberica		X
Rana italica		X
Rana latastei	X	X
Rana lessonae		X
Rana perezi			X
Rana ridibunda			X
Rana temporaria			X
Pelobatidae
Pelobates cultripes		X
Pelobates fuscus		X
* Pelobates fuscus insubricus	X	X
Pelobates syriacus		X
Bufonidae
Bufo calamita		X
Bufo viridis		X
Hylidae
Hyla arborea		X
Hyla meridionalis		X
Hyla sarda		X
PEȘTI
PETROMYZONIFORMES
Petromyzonidae
Eudontomyzon spp.	X
Lampetra fluviatilis	X		X	Anexa II: cu excepția populațiilor din Finlanda și Suedia
Lampetra planeri	X			Anexa II: cu excepția populațiilor din Estonia, Finlanda și Suedia
Lethenteron zanandreai	X		X
Petromyzon marinus	X			Anexa II: cu excepția populațiilor din Suedia
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae
* Acipenser naccarii	X	X
* Acipenser sturio	X	X
Toate celelalte specii de Acipenseridae			X
CLUPEIFORMES
Clupeidae
Alosa spp.	X		X
SALMONIFORMES
Salmonidae/Coregonidae
Coregonus spp. (cu excepția Coregonus oxyrhynchus – populații anadrome în anumite sectoare ale Mării Nordului)			X
* Coregonus oxyrhynchus (populații anadrome în anumite sectoare ale Mării Nordului)	X	X
Hucho hucho (populații naturale)	X		X
Salmo macrostigma	X
Salmo marmoratus	X
Salmo salar (numai în ape dulci)	X		X	Anexa II: cu excepția populațiilor din Finlanda
Salmothymus obtusirostris	X
Thymallus thymallus			X
Umbridae
Umbra krameri	X
CYPRINIFORMES
Cyprinidae
Alburnus albidus (Alburnus vulturius)	X
Anaecypris hispanica	X	X
Aspius aspius	X		X	Anexa II: cu excepția populațiilor din Finlanda
Aulopyge huegelii	X
Barbus spp.			X
Barbus comiza	X		X
Barbus meridionalis	X		X
Barbus plebejus	X		X
Chalcalburnus chalcoides	X
Chondrostoma genei	X
Chondrostoma knerii	X
Chondrostoma lusitanicum	X
Chondrostoma phoxinus	X
Chondrostoma polylepis (inclusiv C. willkommi)	X
Chondrostoma soetta	X
Chondrostoma toxostoma	X
Gobio albipinnatus	X
Gobio kessleri	X
Gobio uranoscopus	X
Iberocypris palaciosi	X
* Ladigesocypris ghigii	X
Leuciscus lucumonis	X
Leuciscus souffia	X
Pelecus cultratus	X		X
Phoxinellus spp.	X
* Phoxinus percnurus	X	X
Rhodeus sericeus amarus	X
Rutilus alburnoides	X
Rutilus arcasii	X
Rutilus frisii meidingeri	X		X
Rutilus lemmingii	X
Rutilus pigus	X		X
Rutilus rubilio	X
Rutilus macrolepidotus	X
Scardinius graecus	X
Squalius microlepis	X
Squalius svallize	X
Cobitidae
Cobitis elongata	X
Cobitis taenia	X			Anexa II: cu excepția populațiilor din Finlanda
Cobitis trichonica	X
Misgurnus fossilis	X
Sabanejewia aurata	X
Sabanejewia larvata (Cobitis larvata și Cobitis conspersa)	X
SILURIFORMES
Siluridae
Silurus aristotelis	X		X
ATHERINIFORMES
Cyprinodontidae
Aphanius iberus	X
Aphanius fasciatus	X
* Valencia hispanica	X	X
* Valencia letourneuxi (Valencia hispanica)	X
PERCIFORMES
Percidae
Gymnocephalus baloni	X	X
Gymnocephalus schraetzer	X		X
* Romanichthys valsanicola	X	X
Zingel spp. (cu excepția Zingel asper și Zingel zingel)	X
Zingel asper	X	X
Zingel zingel	X		X
Gobiidae
Knipowitschia croatica	X
Knipowitschia (Padogobius) panizzae	X
Padogobius nigricans	X
Pomatoschistus canestrini	X
SCORPAENIFORMES
Cottidae
Cottus gobio	X			Anexa II: cu excepția populațiilor din Finlanda
Cottus petiti	X
NEVERTEBRATE
ANNELIDA
HIRUDINOIDEA – ARHYNCHOBDELLAE
Hirudinidae
Hirudo medicinalis							X
ARTROPODE
CRUSTACEA
Decapoda
Astacus astacus							X
Austropotamobius pallipes					X		X
* Austropotamobius torrentium					X		X
Scyllarides latus							X
Isopoda
* Armadillidium ghardalamensis					X	X
INSECTA
Coleoptera
Agathidium pulchellum					X
Bolbelasmus unicornis					X	X
Boros schneideri					X
Buprestis splendens					X	X
Carabus hampei					X	X
Carabus hungaricus					X	X
* Carabus menetriesi pacholei					X
* Carabus olympiae					X	X
Carabus variolosus					X	X
Carabus zawadszkii					X	X
Cerambyx cerdo					X	X
Corticaria planula					X
Cucujus cinnaberinus					X	X
Dorcadion fulvum cervae					X	X
Duvalius gebhardti					X	X
Duvalius hungaricus					X	X
Dytiscus latissimus					X	X
Graphoderus bilineatus					X	X
Leptodirus hochenwarti					X	X
Limoniscus violaceus					X
Lucanus cervus					X
Macroplea pubipennis					X
Mesosa myops					X
Morimus funereus					X
* Osmoderma eremita					X	X
Oxyporus mannerheimii					X
Pilemia tigrina					X	X
* Phryganophilus ruficollis					X	X
Probaticus subrugosus					X	X
Propomacrus cypriacus					X	X
* Pseudogaurotina excellens					X	X
Pseudoseriscius cameroni					X	X
Pytho kolwensis					X	X
Rhysodes sulcatus					X
* Rosalia alpina					X	X
Stephanopachys linearis					X
Stephanopachys substriatus					X
Xyletinus tremulicola					X
Hemiptera
Aradus angularis					X
Lepidoptera
Agriades glandon aquilo					X
Apatura metis						X
Arytrura musculus					X	X
* Callimorpha (Euplagia, Panaxia) quadripunctaria					X
Catopta thrips					X	X
Chondrosoma fiduciarium					X	X
Clossiana improba					X
Coenonympha hero						X
Coenonympha oedippus					X	X
Colias myrmidone					X	X
Cucullia mixta					X	X
Dioszeghyana schmidtii					X	X
Erannis ankeraria					X	X
Erebia calcaria					X	X
Erebia christi					X	X
Erebia medusa polaris					X
Erebia sudetica						X
Eriogaster catax					X	X
Euphydryas (Eurodryas, Hypodryas) aurinia					X
Fabriciana elisa						X
Glyphipterix loricatella					X	X
Gortyna borelii lunata					X	X
Graellsia isabellae					X		X
Hesperia comma catena					X
Hypodryas maturna					X	X
Hyles hippophaes						X
Leptidea morsei					X	X
Lignyoptera fumidaria					X	X
Lopinga achine						X
Lycaena dispar					X	X
Lycaena helle					X	X
Maculinea arion						X
Maculinea nausithous					X	X
Maculinea teleius					X	X
Melanargia arge					X	X
* Nymphalis vaualbum					X	X
Papilio alexanor						X
Papilio hospiton					X	X
Parnassius apollo						X
Parnassius mnemosyne						X
Phyllometra culminaria					X	X
Plebicula golgus					X	X
Polymixis rufocincta isolata					X	X
Polyommatus eroides					X	X
Proterebia afra dalmata					X	X
Proserpinus proserpina						X
Pseudophilotes bavius					X	X
Xestia borealis					X
Xestia brunneopicta					X
* Xylomoia strix					X	X
Zerynthia polyxena						X
Mantodea
Apteromantis aptera					X	X
Odonata
Aeshna viridis						X
Coenagrion hylas					X
Coenagrion mercuriale					X
Coenagrion ornatum					X
Cordulegaster heros					X	X
Cordulegaster trinacriae					X	X
Gomphus graslinii					X	X
Leucorrhina albifrons						X
Leucorrhina caudalis						X
Leucorrhinia pectoralis					X	X
Lindenia tetraphylla					X	X
Macromia splendens					X	X
Ophiogomphus cecilia					X	X
Oxygastra curtisii					X	X
Stylurus flavipes						X
Sympecma braueri						X
Orthoptera
Baetica ustulata					X	X
Brachytrupes megacephalus					X	X
Isophya costata					X	X
Isophya harzi					X	X
Isophya stysi					X	X
Myrmecophilus baronii					X	X
Odontopodisma rubripes					X	X
Paracaloptenus caloptenoides					X	X
Pholidoptera transsylvanica					X	X
Saga pedo						X
Stenobothrus (Stenobothrodes) eurasius					X	X
ARACHNIDA
Araneae
Macrothele calpeiana						X
Pseudoscorpiones
Anthrenochernes stellae					X
COELENTERATA
Cnidaria
Corallium rubrum							X
MOLUȘTE
GASTROPODA
Anisus vorticulus					X	X
Caseolus calculus					X	X
Caseolus commixta					X	X
Caseolus sphaerula					X	X
Chilostoma banaticum					X	X
Discula leacockiana					X	X
Discula tabellata					X	X
Discula testudinalis						X
Discula turricula						X
Discus defloratus						X
Discus guerinianus					X	X
Elona quimperiana					X	X
Geomalacus maculosus					X	X
Geomitra moniziana					X	X
Gibbula nivosa					X	X
* Helicopsis striata austriaca					X
Helix pomatia							X
Hygromia kovacsi					X	X
Idiomela (Helix) subplicata					X	X
Lampedusa imitatrix					X	X
* Lampedusa melitensis					X	X
Leiostyla abbreviata					X	X
Leiostyla cassida					X	X
Leiostyla corneocostata					X	X
Leiostyla gibba					X	X
Leiostyla lamellosa					X	X
* Paladilhia hungarica					X	X
Patella feruginea						X
Sadleriana pannonica					X	X
Theodoxus prevostianus						X
Theodoxus transversalis					X	X
Vertigo angustior					X
Vertigo genesii					X
Vertigo geyeri					X
Vertigo moulinsiana					X
BIVALVIA
Anisomyaria
Lithophaga lithophaga						X
Pinna nobilis						X
Unionoida
Margaritifera auricularia						X
Margaritifera durrovensis (Margaritifera margaritifera)					X		X
Margaritifera margaritifera					X		X
Microcondylaea compressa							X
Unio crassus					X	X
Unio elongatulus							X
Dreissenidae
Congeria kusceri					X	X
ECHINODERMATA
Echinoidea
Centrostephanus longispinus						X

ANEXA III

Punerea în aplicare a articolului 12 din Directiva Habitate

Exemplul referitor la lup

1. Context general – Introducere

Lupul aparține faunei indigene europene și face parte integrantă din biodiversitatea și patrimoniul nostru natural. Ca prădător principal, acesta joacă un rol ecologic important, contribuind la sănătatea și la funcționarea ecosistemelor. În special, el contribuie la reglarea densității speciilor pe care le vânează 167  (de obicei ungulate sălbatice, cum ar fi căprioara, cerbul comun și mistrețul, dar și capra-neagră și elanul, în funcție de zonă) și la îmbunătățirea sănătății acestora prin prădarea selectivă. Lupul era prezent peste tot în Europa continentală, dar a fost exterminat din majoritatea regiunilor și țărilor până în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Raportul din 2020 privind starea naturii 168 , bazat pe datele raportate de statele membre, confirmă faptul că populațiile de lupi sunt, în general, în curs de refacere (stabile sau în creștere) în UE și recolonizează părți din aria lor de extindere istorică, deși au ajuns la un stadiu corespunzător de conservare numai în unele state membre 169 . Revenirea lupului este un succes major în materie de conservare 170 , fiind posibil datorită protecției juridice, atitudinilor publice mai favorabile, precum și refacerii speciilor-pradă ale acestuia (de exemplu, cervide și mistreți) și a suprafețelor împădurite (ca urmare a abandonării terenurilor rurale).

În același timp, revenirea lupului în regiunile în care a fost absent timp de câteva decenii sau mai mult reprezintă o provocare semnificativă pentru statele membre, deoarece această specie este adesea asociată mai multor tipuri de conflicte și poate provoca reacții și proteste sociale puternice în rândul comunităților rurale vizate.

La fel ca în cazul altor carnivore mari, lupii au nevoie de suprafețe foarte mari, indivizii și haitele utilizând sute de mii de km2 pentru teritoriile lor. Prin urmare, aceștia sunt prezenți la o densitate foarte scăzută, iar populațiile lor tind să se răspândească pe suprafețe foarte întinse, de obicei dincolo de multe frontiere administrative, atât în interiorul țărilor, cât și între acestea. Din punct de vedere biologic, se recomandă, prin urmare, ca măsurile de conservare și gestionare să fie cât mai coordonate și mai coerente posibil. Acest lucru evidențiază necesitatea cooperării transfrontaliere, de exemplu prin aplicarea unor abordări coerente și coordonate la nivelul populației de lupi. Orientări suplimentare sunt disponibile în Guidelines for population-level management plans of large carnivores in Europe (Orientările privind planurile de gestionare a populației de carnivore mari din Europa), document elaborat pentru Comisia Europeană (Linnell et al., 2008) 171 .