52010PC0105

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 24.3.2010

COM(2010) 105 final

2010/0067 (CNS)

.

Propunere de

REGULAMENT (UE) AL CONSILIULUI

de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept

{COM(2010) 104 final}

EXPUNERE DE MOTIVE

1. INTRODUCERE

1.1. Istoricul propunerii

La 17 iulie 2006, Comisia a adoptat, în temeiul articolului 61 litera (c) și al articolului 67 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene [în prezent articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene], o propunere[1] de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003[2] în ceea ce privește competența și introducerea unor norme privind legislația aplicabilă în materie matrimonială („Roma III”). Regulament trebuia adoptat de Consiliu, hotărând în unanimitate, după consultarea Parlamentului European. Parlamentul European și-a dat avizul privind această propunere la 21 octombrie 2008[3].

Din luna octombrie 2006, propunerea Comisiei a fost analizată de Comitetul pentru chestiuni de drept civil (Roma III). Cu toate acestea, s-a constatat lipsa unanimității cu privire la toate soluțiile propuse în legătură cu normele privind legislația aplicabilă din cadrul regulamentului, precum și cu privire la derogările propuse. Prin urmare, la 5 și 6 iunie 2008, Consiliul a constatat că unanimitatea nu poate fi atinsă în ceea ce privește Regulamentul „Roma III” și că există dificultăți insurmontabile care, în momentul respectiv și în viitorul apropiat, fac imposibilă atingerea unanimității. Consiliul a stabilit că obiectivele Regulamentului „Roma III” nu pot fi atinse într-un termen rezonabil prin aplicarea dispozițiilor relevante din tratate.

La 25 iulie 2008, Consiliul a luat act de faptul că: cel puțin opt state membre intenționau să invite Comisia să prezinte o propunere de cooperare consolidată și că exista posibilitatea ca și alte state membre să participe la aceasta, în urma propunerii din partea Comisiei; numai o sesizare oficială a Comisiei de către aceste state membre ar duce la o eventuală propunere din partea Comisiei, ceea ce ar permite fiecărei delegații să se pronunțe definitiv dacă o cooperare consolidată ar fi adecvată și dacă ar participa la această cooperare consolidată; eventuala invitație adresată Comisiei de cel puțin opt state membre de a prezenta o propunere de cooperare consolidată nu ar aduce atingere desfășurării procedurii și, în special, autorizării pe care Consiliul va fi solicitat să o acorde.

La 28 iulie, 12 august 2008 și 12 ianuarie 2009, zece state membre[4] au adresat Comisiei o cerere în care își exprimă intenția de a stabili între ele o cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile în materie matrimonială și îi solicită Comisiei să îi prezinte Consiliului o propunere în acest sens. La 3 martie 2010, Grecia și-a retras cererea.

Propunerea de Decizie a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept și prezenta propunere de Regulament al Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate, pe care Comisia le-a adoptat în același timp, constituie răspunsul Comisiei la solicitarea celor nouă state membre, denumite în continuare „statele membre participante”. Propunerea de decizie a Consiliului cuprinde o evaluare detaliată a condițiilor juridice și a oportunității creării unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept.

2. MOTIVELE șI OBIECTIVELE PROPUNERII

2.1. Consolidarea securității juridice și a previzibilității

În procedurile matrimoniale cu caracter internațional, diferențele considerabile între legislațiile naționale, în special în ceea ce privește normele privind conflictul de legi, sunt o sursă de mare insecuritate juridică. Din cauza diferențelor pronunțate și a complexității normelor naționale privind conflictul de legi, pentru cuplurile „internaționale” este foarte dificil să prevadă ce legislație se va aplica procedurii lor de divorț sau separării lor de drept. De altfel, statele membre participante nu oferă soților nicio posibilitate de a alege legislația aplicabilă acestor proceduri, ceea ce poate duce la situația în care se aplică o legislație cu care soții nu au legături nu foarte strânse și la un rezultat care nu corespunde așteptărilor lor legitime. Acest fapt nu încurajează nici soluționarea pe cale amiabilă.

Luând în considerare părțile relevante ale expunerii de motive a propunerii de regulament al Comisiei din 17 iulie 2006 („Roma III”), obiectivul prezentei propuneri de regulament este instituirea unui cadru juridic clar în Uniunea Europeană, care să reglementeze legislația aplicabilă divorțului și separării de drept și să ofere părților o anumită libertate de a alege legislația aplicabilă. Cooperarea consolidată nu se referă decât la legislația aplicabilă, nu și la competența judiciară, așa cum era cazul propunerii inițiale a Comisiei, pentru a nu se aduce atingere legislației Uniunii, mai precis Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, pe care propunerea inițială urma să îl modifice. Cu toate că apărea printre dispozițiile inserate de Comitetul pentru chestiuni de drept civil (Roma III)[5], articolul 20e alineatul (1) nu a fost păstrat în cadrul prezentei propuneri de regulament. Într-adevăr, acest articol conține în substanță o normă privind competența judiciară și este strâns legat de articolul 7a privind forum necessitatis , care a fost, de asemenea, scos, deoarece și acesta se referea la competența judiciară.

2.2. Sporirea flexibilității prin introducerea unei anumite autonomii a părților

În prezent, autonomia părților în chestiunile matrimoniale este extrem de limitată. Propunerea dă cadrului juridic mai multă flexibilitate, oferind soților o anumită posibilitate de a alege o altă legislație care se va aplica procedurii lor de divorț sau de separare de drept. Soții pot alege numai între legislații cu care căsătoria lor are legături strânse, pentru a evita situația în care se aplică legislații cu care soții nu au decât puține legături sau nicio legătură.

Faptul că soții ar putea conveni asupra acestor aspecte va fi util mai ales în cazul divorțului prin acordul părților. Aceasta ar constitui, pentru cuplurile în cauză, un puternic stimulent de a prevedea din timp consecințele unei eventuale desfaceri a legăturii conjugale și ar încuraja divorțurile amiabile, fapt crucial pentru cuplurile cu copii. De asemenea, Regulamentul „Roma III” ar contribui la integrarea resortisanților țărilor terțe, deoarece le-ar da posibilitatea de a substitui legislația din țara lor de origine cu legislația noii reședințe.

Se introduc garanții speciale pentru a se asigura faptul că soții sunt conștienți de consecințele alegerii lor și pentru a proteja soțul mai vulnerabil.

2.3. Împiedicarea „precipitării la tribunal” a unuia dintre soți

Propunerea abordează, în sfârșit, problema „precipitării la tribunal” a unuia dintre soți, adică situația în care unul dintre soți cere divorțul înaintea celuilalt pentru a se asigura că procedura va face obiectul unei anumite legislații, pe care o consideră a fi mai favorabilă pentru protejarea propriilor interese. Aceasta poate duce la aplicarea unei legislații cu care celălalt soț nu are decât puține legături sau care nu ține seama de interesele sale, ceea ce complică și mai mult eforturile de conciliere și lasă puțin timp pentru mediere.

Introducerea unor norme armonizate privind conflictele de legi ar trebui să reducă în mod considerabil riscul „precipitării la tribunal”, deoarece orice instanță judecătorească sesizată într-unul din statele membre participante ar aplica legislația desemnată după normele comune.

În cazul în care soții nu optează pentru o legislație, legislația aplicabilă ar fi determinată pe baza unei ierarhizări a factorilor de legătură, care ar da prioritate legislației locului unde soții își au reședința obișnuită, ceea ce ar garanta că procedura de divorț sau de separare de drept ar fi reglementate de o ordine juridică cu care cuplul are legături strânse. Acest lucru ar consolida securitatea juridică și previzibilitatea atât pentru soții în cauză, cât și pentru practicieni.

Norma privind legislația aplicabilă în cazul în care nu s-a optat pentru o legislație are ca scop protejarea soțului mai vulnerabil, deoarece dă prioritate aplicării legislației locului unde familia își are reședința obișnuită înaintea separării, oricare ar fi instanța judecătorească sesizată de oricare dintre soți. Această normă ar permite soților să prevadă cu ușurință ce legislație se va aplica procedurii lor de divorț sau de separare de drept.

3. CONSULTAREA PăRțILOR INTERESATE șI EVALUAREA IMPACTULUI MăSURII DE COOPERARE CONSOLIDATă

Publicarea propunerii Comisiei din luna iulie 2006 a fost precedată de o largă consultare a părților interesate. Ultima versiune a negocierilor din Consiliu, pe care Comisia o reia parțial în propunerea sa, nu diferă foarte mult de propunerea Comisiei din iulie 2006. De fapt, această versiune păstrează aceleași soluții de principiu pentru legislația aplicabilă divorțului și separării de drept (de exemplu alegerea legislației aplicabile, reședința obișnuită a soților ca principal factor de legătură, excepția de ordine publică etc.).

Comisia a realizat un studiu de impact atașat propunerii sale inițiale din iulie 2006, care rămâne relevant pentru chestiunea legislației aplicabile și la care se vor face trimiteri[6]. Prezenta propunere a Comisiei pune în aplicare o cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept. Procedura de cooperare consolidată nu poate fi utilizată decât în ultimă instanță, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Astfel, Comisia poate propune o formă de cooperare consolidată, iar Consiliul își poate da acordul numai cu privire la subiectele pe care Consiliul le-a tratat deja și despre care a concluzionat că nu se poate găsi nicio altă soluție deoarece „obiectivele urmărite prin această cooperare nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său”. Prin urmare, Comisia nu poate schimba nici domeniul cooperării consolidate, și anume legislația aplicabilă divorțului și separării de drept, nici normele fundamentale ale instrumentului, care figurează în ultima versiune a textului negociat în cadrul Consiliului. În plus, conținutul propunerii Comisiei de punere în aplicare a unei cooperări consolidate este limitat de domeniul de aplicare precizat în cererile de cooperare consolidată din partea statelor membre participante, și anume legislația aplicabilă în materie matrimonială. În acest caz, nu se justifică un nou studiu de impact pe același subiect.

4. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

4.1. Temeiul juridic

Temeiul juridic al prezentei propuneri este articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care conferă Consiliului competența de a adopta, după consultarea Parlamentului European, măsuri privind dreptul familiei care au implicații transfrontaliere.

Propunerea se referă la legislația aplicabilă divorțului și separării de drept. Aceste chestiuni țin de dreptul familiei. Normele privind legislația aplicabilă care apar în propunere intervin numai în situații cu caracter internațional, și anume, de exemplu, în situații în care soții au cetățenii diferite sau locuiesc în state membre diferite sau într-un stat membru, cel puțin unul dintre soți nefiind resortisant al statului membru respectiv. Prin urmare, se respectă condiția implicațiilor transfrontaliere menționate la articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

4.2. Principiul subsidiarității

Obiectivele propunerii nu pot fi realizate decât la nivelul Uniunii, sub forma unor norme comune în ceea ce privește legislația aplicabilă, în cazul de față prin intermediul unei cooperări consolidate. Aceste norme privind conflictul de legi trebuie să fie identice pentru a realiza obiectivele propunerii, și anume consolidarea securității juridice, previzibilitatea și flexibilitatea pentru cetățeni. Prin urmare, o acțiune a statelor membre acționând pe cont propriu ar contrazice aceste obiective. Nu există nicio convenție internațională în vigoare între statele membre privind chestiunea legislației aplicabile în materie matrimonială. Consultarea publică și studiul de impact realizate cu ocazia propunerii Comisiei din iulie 2006 au demonstrat amploarea problemelor vizate de prezenta propunere, cu care se confruntă zeci de mii de cetățeni în fiecare an. Având în vedere natura și amploarea problemei, obiectivele propunerii nu pot fi realizate decât la nivelul Uniunii.

4.3. Principiul proporționalității

Propunerea este conformă cu principiul proporționalității deoarece se limitează la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor. Propunerea nu va implica o sarcină financiară sau administrativă suplimentară pentru cetățeni și va crea o sarcină suplimentară foarte redusă pentru autoritățile naționale relevante.

4.4. Alegerea instrumentului

Natura și obiectivul propunerii impun ca formă un regulament. Necesitatea de a asigura securitate juridică și previzibilitate impune stabilirea unor norme clare și uniforme. Normele propuse în ceea ce privește legislația aplicabilă sunt precise și detaliate și nu trebuie transpuse în legislația națională. Faptul de a lăsa statelor membre participante o marjă de apreciere cu privire la punerea în aplicare a acestor norme ar periclita obiectivele securității juridice și al previzibilității.

4.5. Poziția Regatului Unit, a Irlandei și a Danemarcei

Regatul Unit și Irlanda nu participă la cooperarea în domeniile reglementate de partea a treia titlul V din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene decât dacă își exprimă dorința în acest sens, în conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Danemarca nu participă la adoptarea regulamentului propus, nu se află sub incidența acestuia și nici nu are obligația de a-l aplica, în temeiul articolelor 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

5. IMPLICAțII BUGETARE, SIMPLIFICARE șI COERENțA CU CELELALTE POLITICI ALE UNIUNII

5.1. Implicații bugetare

Propunerea nu va avea implicații asupra bugetului Uniunii.

5.2. Simplificare

Propunerea prevede simplificarea procedurilor administrative atât pentru cetățeni, cât și pentru practicieni. În special, armonizarea normelor privind conflictul de legi va simplifica în mod considerabil procedurile, permițând determinarea legislației aplicabile pe baza unui set de reguli unic, care înlocuiesc normele naționale privind conflictele de legi existente în statele membre participante.

5.3. Coerența cu celelalte politici și obiective ale Uniunii

Propunerea respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ca principii generale ale dreptului Uniunii.

6. OBSERVAțII PE MARGINEA ARTICOLELOR

Articolul 1

Regulamentul propus se aplică în toate situațiile în care există un conflict de legi, mai precis în situațiile în care apar unul sau mai multe elemente de extraneitate în raport cu viața socială internă a unei țări și care pot implica mai multe sisteme juridice. Regulamentul intervine numai în situații cu caracter internațional, ca de exemplu situații în care soții au cetățenii diferite sau locuiesc în state membre diferite sau într-un stat membru, cel puțin unul dintre soți nefiind resortisant al statului membru respectiv („cupluri internaționale”).

Normele propuse în ceea ce privește legislația aplicabilă se limitează la divorț și separarea de drept și nu se aplică procedurii de anulare a căsătoriei, pentru care atât autonomia părților, cât și alegerea altei legislații decât cea a instanței judecătorești sesizate sunt considerate inadecvate. În ceea ce privește normele privind competența judiciară, anularea căsătoriei, ca și divorțul și separarea de drept, sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

Articolul 2

În temeiul articolului 2, prezentul regulament are un caracter universal, ceea ce înseamnă că normele sale uniforme privind conflictul de legi pot desemna legislația unui stat membru participant, legislația unui stat membru neparticipant sau legislația unui stat care nu este membru al Uniunii Europene. Acesta este un principiu profund ancorat în dreptul pozitiv al normelor privind conflictul de legi, pe care îl regăsim deja în Convenția de la Roma din 1980, în convențiile încheiate în cadrul Conferinței de la Haga, precum și în normele naționale privind conflictele de legi din statele membre participante. Au fost introduse clauze de salvgardare pentru a împiedica aplicarea unor legislații străine privind divorțul sau separarea de drept care sunt incompatibile cu valorile comune ale Uniunii Europene. În cazul desemnării legislației unui alt stat membru, Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială poate oferi informații instanțelor judecătorești cu privire la conținutul legislației străine.

Articolul 3

Marea majoritate a normelor naționale privind conflictele de legi nu prevăd decât o singură soluție într-o situație dată. Propunerea are ca scop să ofere soților o mai mare flexibilitate prin faptul că le-ar permite să aleagă legislația aplicabilă divorțului și separării de drept. Legislațiile susceptibile a fi alese sunt numai cele cu care soții au legături strânse, pe baza locului unde își au reședința obișnuită sau a locului unde au avut ultima reședința obișnuită comună, în cazul în care unul dintre soți locuiește încă acolo, pe baza cetățeniei unuia dintre soți sau a legii forului.

Aceleași norme privind conflictul de legi ar trebui să se aplice și separării de drept, și divorțului, deoarece, în multe cazuri, separarea de drept constituie o etapă necesară dinaintea divorțului. Statele membre participante care recunosc separarea de drept îi aplică aceleași norme privind conflictul de legi ca și divorțului.

Această sporire a autonomiei părților va îmbunătăți securitatea juridică și previzibilitatea pentru soți. Trebuie respectate anumite cerințe formale pentru a se asigura faptul că soții sunt conștienți de consecințele alegerii lor și pentru a proteja soțul mai vulnerabil. Comisia împărtășește opinia Parlamentului European potrivit căreia trebuie evitată situația în care alegerea de către părți a legislației aplicabile duce la aplicarea unei legislații contrare drepturilor fundamentale și dreptului Uniunii. Prin urmare textul limitează alegerea de către părți doar la legislații străine privind divorțul și separarea de drept care sunt compatibile cu valorile comune ale Uniunii Europene.

Articolul 4

În cazul în care soții nu optează pentru una din legislații, legislația aplicabilă este stabilită pe baza unei ierarhizări a factorilor succesivi de legătură, pe primul loc aflându-se legislația locului unde soții își au reședința obișnuită. Această normă uniformă va garanta securitatea juridică și previzibilitatea. Introducerea unor norme armonizate privind conflictele de legi ar trebui să reducă în mod considerabil riscul „precipitării la tribunal”, deoarece orice instanță judecătorească sesizată într-unul din statele membre participante va aplica legislația desemnată pe baza normelor comune.

Faptul că această normă se va baza, în primul rând, pe reședința obișnuită a soților și, dacă nu este cazul, pe ultima reședință obișnuită a acestora dacă unul dintre soți locuiește încă acolo, va determina, în marea majoritate a cazurilor, aplicarea legislației instanței judecătorești sesizate [însă nu întotdeauna, în special atunci când unul dintre soți se întoarce în țara sa și sesizează acolo o instanță judecătorească, în conformitate cu normele privind competența, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 2201/2003]. Prin urmare, cazurile în care se va aplica o legislație străină vor fi limitate.

Articolul 5

Se prevede o normă menită să evite discriminarea. În anumite situații, în care legislația aplicabilă nu prevede divorțul sau nu acordă unuia dintre soți, din cauza apartenenței la unul dintre sexe, egalitate de acces la divorț sau separarea de drept, va trebui aplicată instanței judecătorești sesizate.

Articolul 6

Posibilitatea retrimiterii ar compromite obiectivul securității juridice. Desemnarea unei legislații în temeiul unor norme uniforme privind conflictul de legi înseamnă desemnarea unor norme materiale ale acestei legislații și nu a normelor sale de drept internațional privat.

Articolul 7

Mecanismul excepției de ordine publică permite judecătorului să nu aplice normele legislației străine desemnate pe baza normei privind conflictul de legi în situațiile în care aplicarea legislației străine într-un anumit caz ar fi incompatibilă cu ordinea publică a instanței judecătorești sesizate. Termenul „vădit” arată că recurgerea la excepția de ordine publică trebuie să rămână o situație excepțională.

Articolul 8

În cazul în care un stat cuprinde mai multe unități teritoriale cu norme proprii de drept diferite în materie de divorț și separare de drept, prezentul regulament trebuie să se aplice și conflictelor de legi existente între aceste unități teritoriale, în scopul asigurării securității juridice, previzibilității și aplicării uniforme a normelor Uniunii Europene în orice situație în care există un conflict de legi.

Articolul 9

Această dispoziție reglementează transparența pentru cetățeni a normelor aplicabile contractelor de căsătorie în statele membre participante. Comisia va pune la dispoziția cetățenilor aceste informații pe site-ul internet al Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială.

Articolul 10

Acest articol se referă la aplicarea instrumentului în timp.

Articolul 11

Dispozițiile propuse urmăresc atingerea unui echilibru corect între respectarea obligațiilor internaționale de către statele membre participante, pe de o parte, și obiectivul construirii unui adevărat spațiu european de justiție, pe de altă parte. Alineatul (1) le permite statelor membre participante să continue aplicarea normelor privind conflictele de legi prevăzute de convențiile bilaterale sau multilaterale la care statele în cauză sunt părți în momentul adoptării regulamentului. Cu toate acestea, coexistența a două sisteme paralele – faptul că unele state membre participante aplică normele convențiilor pe care le-au ratificat, iar alte state membre participante aplică normele regulamentului propus – ar fi contrară bunei funcționări a spațiului european de justiție.

Articolele 12 și 13

În ceea ce privește articolele privind revizuirea instrumentului, intrarea sa în vigoare și punerea în aplicare a acestuia, sunt reluate dispozițiile standard.

2010/0067 (CNS)

Propunere de

REGULAMENT (UE) AL CONSILIULUI

de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (3),

având în vedere Decizia [...] Consiliului din [...] de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept[7],

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Parlamentului European[8],

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[9],

hotărând în conformitate cu procedura legislativă specială,

întrucât:

(1) Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spațiu, Uniunea trebuie să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă cu implicații transfrontaliere.

(2) În conformitate cu articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Consiliului adoptă măsuri privind dreptul familiei care au implicații transfrontaliere.

(3) La 14 martie 2005, Comisia a adoptat o carte verde privind legislația aplicabilă și competența în materie de divorț. Această carte verde a lansat o consultare publică largă în vederea identificării unor soluții posibile la problemele care ar putea apărea în situația actuală.

(4) La 17 iulie 2006, Comisia a propus un regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 în ceea ce privește competența și introducerea unor norme privind legislația aplicabilă în materie matrimonială.

(5) Reunit la Luxemburg la 5 și 6 iunie 2008, Consiliul a concluzionat că unanimitatea privind această propunere nu poate fi atinsă și că există dificultăți insurmontabile care, în momentul respectiv și în viitorul apropiat, fac imposibilă atingerea unanimității. Consiliul a stabilit că obiectivele propunerii nu pot fi atinse într-un termen rezonabil prin aplicarea dispozițiilor relevante din tratate.

(6) Bulgaria, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Ungaria, Austria, România și Slovenia au adresat ulterior Comisiei o cerere în care își exprimau intenția de a stabili între ele o cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile în materie matrimonială și au invitat Comisia să prezinte Consiliului o propunere în acest sens. La 3 martie 2010, Grecia și-a retras cererea.

(7) La data de [...], Consiliul a adoptat Decizia [...] de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept.

(8) În conformitate cu articolul 328 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de la data stabilirii lor, formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiții de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcționării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condițiile menționate anterior, și a actelor deja adoptate în cadrul lor.

(9) Prezentul regulament ar trebui să instituie un cadru juridic clar și complet în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept în statele membre participante, să garanteze cetățenilor soluții corespunzătoare în materie de securitate juridică, previzibilitate și flexibilitate și să împiedice situația în care unul dintre soți cere divorțul înaintea celuilalt pentru a se asigura că procedura va face obiectul unei anumite legislații, pe care o consideră a fi mai favorabilă pentru protejarea propriilor interese.

(10) Pentru a delimita în mod clar domeniul de aplicare teritorială a prezentului regulament, trebuie definite statele membre care participă la cooperarea consolidată.

(11) Prezentul regulament ar trebui să se aplice indiferent de natura instanței judecătorești sesizate.

(12) Pentru a oferi soților libertatea de a desemna o legislație aplicabilă cu care au legături strânse sau, în cazul în care nu se optează pentru o legislație, pentru ca această legislație să se aplice divorțului sau separării de drept a soților, legislația respectivă ar trebui să se aplice chiar și dacă nu este legislația unui stat membru participant. În cazul desemnării legislației unui alt stat membru, rețeaua creată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială[10] poate oferi informații instanțelor judecătorești cu privire la conținutul legislației străine.

(13) Mobilitatea din ce în ce mai mare a cetățenilor necesită, pe de o parte, o flexibilitate mai mare și, pe de altă parte, un nivel mai ridicat de securitate juridică. Pentru a răspunde acestui obiectiv, prezentul regulament ar trebui să consolideze autonomia părților în materie de divorț și de separare de drept, dând soților posibilitatea de a alege legislația aplicabilă divorțului și separării de drept a acestora. O astfel de posibilitate nu ar trebui să se aplice si anulării căsătoriei, care este strâns legată de condițiile de valabilitate a căsătoriei, și în cazul căreia autonomia părților nu este adecvată.

(14) Soții ar trebui să poată alege ca legislație aplicabilă divorțului și separării de drept legislația unui stat cu care au o legătură specială sau legea forului. Legislația aleasă de soți trebuie să respecte drepturile fundamentale definite în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Posibilitatea de a alege legislația aplicabilă divorțului și separării de drept nu trebuie să aducă atingere interesului superior al copilului.

(15) Înaintea desemnării legislației aplicabile, este important ca soții să aibă acces la informații actualizate privind aspectele esențiale ale legislației naționale și a Uniunii, precum și privind procedurile în materie de divorț și separare de drept. Pentru a asigura accesul la informații adecvate și de calitate, Comisia actualizează în mod regulat sistemul public de informare pe internet, creat prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului.

(16) Alegerea în cunoștință de cauză a celor doi soți reprezintă un principiu fundamental al prezentului regulament. Fiecare dintre soți trebuie să cunoască exact consecințele juridice și sociale ale alegerii legislației aplicabile. Posibilitatea de a alege de comun acord legislația aplicabilă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor și egalității de șanse de care beneficiază cei doi soți. Prin urmare, judecătorii din statele membre ar trebui să realizeze cât de important este ca cei doi soți să ajungă la o înțelegere cunoscând pe deplin consecințele legale ale acesteia.

(17) Ar trebui introduse anumite garanții pentru a se asigura faptul că soții sunt conștienți de consecințele alegerii lor. O condiție minimă ar fi ca acordul privind alegerea legislației aplicabile să fie încheiat în scris, datat și semnat de ambele părți. Cu toate acestea, în cazul în care legislația statului membru participant în care ambii soți își au reședința obișnuită prevede cerințe formale suplimentare, trebuie respectate astfel de cerințe. De exemplu, asemenea cerințe formale suplimentare pot exista într-un stat membru participant în care acordul este inclus într-un contract de căsătorie.

(18) Acordul care desemnează legislația aplicabilă poate fi încheiat și modificat în orice moment, cel târziu la data sesizării instanței, chiar și în cursul procedurii, dacă legea forului prevede acest lucru. În acest caz, ar trebui să fie suficient ca desemnarea respectivă să fie înregistrată de instanța judecătorească, în conformitate cu legea forului.

(19) În cazul în care nu se optează pentru una din legislații, prezentul regulament ar trebui să introducă norme armonizate privind conflictul de legi, având la bază o ierarhizare a factorilor de legătură în funcție de existența unei legături strânse între soți și legislația respectivă, care să permită securitatea juridică și previzibilitatea și care să împiedice situația în care unul dintre soți cere divorțul înaintea celuilalt pentru a se asigura că procedura va face obiectul unei anumite legislații, pe care o consideră a fi mai favorabilă pentru protejarea propriilor interese. Acești factori de legătură au fost aleși astfel încât să se asigure că procedurile de divorț sau de separare de drept sunt reglementate de o legislație cu care soții au o legătură strânsă și se bazează în primul rând pe legislația locului unde soții își au reședința obișnuită.

(20) În anumite situații, ar trebui aplicată legislația instanței judecătorești sesizate atunci când legislația aplicabilă nu prevede divorțul sau nu acordă unuia dintre soți, din cauza apartenenței la unul dintre sexe, egalitate de acces la divorț sau la separarea de drept.

(21) În circumstanțe excepționale, considerente de interes public ar trebui să dea instanțelor judecătorești ale statelor membre posibilitatea de a nu aplica legislația străină, atunci când aplicarea acesteia într-un anumit caz ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanței sesizate. Cu toate acestea, instanțele judecătorești nu ar trebui să poată aplica excepția de ordine publică pentru a refuza legislația unui alt stat membru, în cazul în care aceasta ar încălca dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale, în special articolul 21, care interzice orice tip de discriminare.

(22) Având în vedere că există state și state membre participante în care coexistă două sau mai multe sisteme de drept sau ansambluri de norme privind problemele reglementate de prezentul regulament, ar trebui prevăzut în ce măsură dispozițiile prezentului regulament se aplică în unitățile teritoriale diferite ale acestor state și state membre participante.

(23) Având în vedere că obiectivele prezentului regulament, și anume consolidarea securității juridice, previzibilitatea și flexibilitatea – și prin urmare, libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene – în ceea ce privește procedurile matrimoniale internaționale nu pot fi îndeplinite în suficientă măsură de statele membre, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, aceste obiective pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, dacă este cazul, printr-o cooperare consolidată între aceste state membre, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(24) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dispozițiile articolului 21, care interzice orice discriminare pe motiv de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credință, opinii politice sau alte opinii, apartenență la o minoritate națională, proprietate, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Prezentul regulament trebuie aplicat de instanțele judecătorești ale statelor membre respectând aceste drepturi și principii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Capitolul I – Domeniu de aplicare

Articolul 1 Domeniul de aplicare material

1. Prezentul regulament se aplică divorțului și separării de drept în situațiile în care există un conflict de legi.

2. În sensul prezentului regulament, prin „stat membru participant” se înțelege un stat membru care participă la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept în temeiul Deciziei [...] Consiliului din [...] de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept.

Articolul 2 Aplicarea universală

Legea desemnată în temeiul prezentului regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru participant.

Capitolul II – Norme uniforme privind legislația aplicabilă divorțului și separării de drept

Articolul 3 Alegerea legislației aplicabile de către părți

1. Soții pot alege de comun acord legislația aplicabilă divorțului și separării de drept, cu condiția ca legislația respectivă să fie în conformitate cu drepturile fundamentale definite în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu principiul ordinii publice, și pot alege una dintre următoarele legislații:

a) legislația statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în momentul încheierii acordului;

b) legislația statului pe teritoriul căruia soții și-au avut ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă în momentul încheierii acordului;

c) legislația statului de cetățenie a unuia dintre soți în momentul încheierii acordului;

d) legea forului.

2. Fără a aduce atingere alineatului (4), acordul care desemnează legislația aplicabilă poate fi încheiat și modificat în orice moment, dar nu ulterior datei sesizării instanței judecătorești.

3. Acordul menționat la alineatul (2) este redactat în scris, datat și semnat de ambii soți. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată ca reprezentând o formă scrisă.

Cu toate acestea, în cazul în care legislația statului membru participant în care ambii soți își au reședința obișnuită în momentul încheierii acordului prevede cerințe formale suplimentare în cazul unor astfel de acorduri, se aplică aceste cerințe. În cazul în care soții își au reședința obișnuită în state membre participante diferite, iar legislațiile din acele state membre prevăd cerințe formale diferite, acordul este formal valid dacă satisface cerințele prevăzute de oricare dintre acele legislații.

4. În cazul în care această posibilitate este prevăzută de legea forului, soții pot desemna legislația aplicabilă și în fața instanței judecătorești pe parcursul procedurii. În acest caz, instanța judecătorească înregistrează desemnarea respectivă, în conformitate cu legea forului.

Articolul 4 Legislația aplicabilă în absența exprimării opțiunii părților

În absența unei opțiuni în temeiul articolului 3, divorțul si separarea de drept sunt reglementate de legislația statului:

a) pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în momentul sesizării instanței judecătorești, sau, în lipsa acesteia,

b) pe teritoriul căruia soții își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea sesizării instanței judecătorești, atâta timp cât unul dintre ei încă mai are reședința respectivă în momentul sesizării instanței judecătorești, sau, în lipsa acesteia,

c) a cărui cetățenie este deținută de ambii soți în momentul sesizării instanței judecătorești, sau, în lipsa acesteia,

d) unde este sesizată instanța judecătorească.

Articolul 5 Aplicarea legii forului

În cazul în care legislația aplicabilă în temeiul articolelor 3 sau 4 nu prevede divorțul sau nu acordă unuia dintre soți, din cauza apartenenței la unul dintre sexe, egalitate de acces la divorț sau la separarea de drept, se aplică legea forului.

Articolul 6 Excluderea posibilității de retrimitere

În cazul în care prin prezentul regulament se prevede aplicarea legislației unui stat, noțiunea de legislație cuprinde normele de drept în vigoare în acest stat, cu excepția normelor de drept internațional privat.

Articolul 7 Ordinea publică

Aplicarea unei dispoziții din legislația desemnată în temeiul prezentului regulament nu poate fi înlăturată decât dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a forului.

Articolul 8 State cu mai multe sisteme juridice

1. În cazul în care un stat cuprinde mai multe unități teritoriale care au norme de drept diferite în materie de divorț și separare de drept, fiecare unitate teritorială se consideră ca fiind un stat în scopul determinării legislației aplicabile în temeiul prezentului regulament.

2. Un stat membru participant cu unități teritoriale care au propriile lor norme de drept în materie de divorț și separare de drept nu este obligat să aplice prezentul regulament în cazul conflictelor de legi care privesc exclusiv aceste unități teritoriale.

Capitolul III – Alte dispoziții

Articolul 9 Informații furnizate de statele membre participante

1. Cel târziu la [ trei luni după data punerii în aplicare a prezentului articol ], statele membre participante informează Comisia, dacă este cazul, cu privire la dispozițiile naționale referitoare la:

a) cerințele formale pentru acordurile privind alegerea legislației aplicabile și

b) posibilitatea de a desemna legislația aplicabilă în conformitate cu articolul 3 alineatul (4).

Statele membre participante informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor dispoziții.

2. Informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1) sunt puse la dispoziția publicului de către Comisie prin mijloacele corespunzătoare, în special prin intermediul site-ului internet al Rețelei Judiciare Europene în materie civilă si comercială.

Articolul 10 Dispoziții tranzitorii

1. Prezentul regulament se aplică acțiunilor judiciare intentate și acordurilor menționate la articolul 3 și încheiate după data punerii sale în aplicare sale în conformitate cu articolul 13.

Cu toate acestea, un acord privind alegerea legislației aplicabile încheiat în conformitate cu legislația unui stat membru participant înainte de data punerii în aplicare a prezentului regulament este, de asemenea, aplicabil, cu condiția să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (3) primul paragraf.

2. Prezentul regulament nu aduce atingere acordurilor privind alegerea legislației aplicabile încheiate în conformitate cu legislația statului membru participant pe teritoriul căruia se află instanța judecătorească sesizată înainte de data punerii în aplicare a prezentului regulament.

Articolul 11 Relația cu convențiile internaționale în vigoare

1. Prezentul regulament nu afectează aplicarea convențiilor bilaterale sau multilaterale la care sunt părți unul sau mai multe state membre participante la data adoptării prezentului regulament și care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament, fără a aduce atingere obligațiilor ce revin statelor membre participante în temeiul articolului 351 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

2. Prin derogare de la alineatul (1), prezentul regulament prevalează, în relațiile dintre statele membre participante, asupra convențiilor care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament și la care statele membre participante sunt părți.

Articolul 12 Clauza de revizuire

Până cel târziu la [ cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament ], Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. În cazul în care este necesar, raportul este însoțit de propuneri de adaptare.

Capitolul IV – Dispoziții finale

Articolul 13 Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Se aplică de la [ douăsprezece luni de la data adoptării prezentului regulament ], cu excepția articolului 9, care se aplică de la [ șase luni de la data adoptării prezentului regulament ].

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre participante în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Președintele

[1] COM(2006) 399.

[2] Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, 23.12.2003, p. 1).

[3] JO C 15 E, 21.1.2010, p. 128.

[4] Bulgaria, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Ungaria, Austria, România și Slovenia.

[5] A se vedea doc. 9712/08 al Consiliului Uniunii Europene.

[6] SEC(2006) 949.

[7] JO L[…], […], p. […].

[8] JO C [...], [...], p. [...].

[9] JO C [...], [...], p. [...].

[10] JO L 174, 27.6.2001, p. 25.