Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2010/296/14

    Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul COMP/M.6018 – KKR/HgCapital/Archangel) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate Text cu relevanță pentru SEE

    JO C 296, 30.10.2010, p. 46–46 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    30.10.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 296/46


    Notificare prealabilă a unei concentrări

    (Cazul COMP/M.6018 – KKR/HgCapital/Archangel)

    Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    2010/C 296/14

    1.

    La data de 22 octombrie 2010, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile KKR & Co. L.P. („KKR”, Statele Unite) și HgCapital (Marea Britanie) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Archangel AS („Archangel”, Norvegia), prin achiziționare de acțiuni.

    2.

    Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

    în cazul întreprinderii KKR: gestionare de active la nivel mondial și furnizarea de soluții privind piața de capital;

    în cazul întreprinderii HgCapital: companie cu capital privat, care derulează investiții cu precădere în Europa;

    în cazul întreprinderii Archangel: furnizor, prin filiala Visma AS din Norvegia, de programe informatice în domeniul contabilității, finanțelor, salariilor, resurselor umane, logisticii, precum și al gestionării serviciilor de vânzări și de relații cu clienții. Întreprinderea Archangel este prezentă, în principal, pe piețele din Norvegia, Danemarca, Finlanda, Suedia și Țările de Jos.

    3.

    În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

    4.

    Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

    Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6018 – KKR/HgCapital/Archangel, la următoarea adresă:

    European Commission

    Directorate-General for Competition

    Merger Registry

    J-70

    1049 Bruxelles/Brussel

    BELGIQUE/BELGIË


    (1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”].

    (2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32 („Comunicarea privind o procedură simplificată”).


    Top