—

reunindu-se la Luanda (Angola) între 30 noiembrie și 3 decembrie 2009,

—

având în vedere articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere rezultatele reuniunilor G20 de la Londra și Pittsburgh din aprilie și septembrie 2009,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei Europene din aprilie 2009 privind ajutarea țărilor în curs de dezvoltare pentru a face față crizei (2),

—

având în vedere Raportul Larosière din februarie 2009 referitor la supravegherea financiară în UE,

—

având în vedere raportul Băncii Mondiale intitulat „Global Development Finance 2009:Charting a Global Recovery” (Finanțarea pentru dezvoltare la nivel mondial: un grafic al redresării mondiale 2009),

—

având în vedere concluziile conferinței ONU privind criza economică și financiară mondială și impactul său asupra dezvoltării, care s-a desfășurat la New York, între 24-26 iunie 2009,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri politice (ACP-UE/100.587/09/fin.),

A.

întrucât lumea se confruntă, în prezent, cu o criză financiară, economică, alimentară, energetică și de mediu fără precedent;

B.

întrucât la originile acestei crize se află națiunile industrializate dar, cu toate acestea, cele mai afectate sunt țările în curs de dezvoltare;

C.

întrucât arhitectura guvernanței la nivel mondial, stabilită într-o eră postbelică, colonială, oglindește încă echilibrul geopolitic al secolului trecut și nu mai corespunde realităților proprii unei planete globalizate;

D.

întrucât instituțiile noastre politice și financiare necesită o revizuire generală, care să le ridice gradul de eficacitate, transparență, reprezentativitate și legitimitate;

E.

întrucât excesele cele mai grave în materie de nereglementare, capitalism neoliberal și fundamentalism al pieței libere au contribuit insidios la eșecul sistemului financiar mondial, au distrus milioane de locuri de muncă și au adâncit sărăcia;

F.

întrucât statului îi revine răspunderea de a promova stabilitatea, creșterea durabilă, în avantajul celor săraci, și de a lua măsurile necesare pentru ca de bogăția creată să beneficieze cei mulți și nu cei puțini, din care cauză trebuie să reglementeze și să supravegheze piețele, asumându-și în economie un rol de redistribuitor;

G.

întrucât respingerea de către unele națiuni a multilateralismului a condus, în ultimii ani, la confruntări, conflicte și tensiuni interculturale;

H.

întrucât se impune să reacționăm pentru a stopa schimbările climatice, pentru a preveni distrugerea devastatoare a mediului și gravele sale consecințe economice și sociale;

I.

întrucât guvernele națiunilor bogate au găsit trilioanele necesare salvării instituțiilor financiare, dar unele dintre ele își retractează angajamentele ODM;

J.

întrucât doar 1,6 % din noile împrumuturi FMI de la summitul G20 de la Londra a fost alocat Africii Subsahariene;

K.

întrucât statele ACP sunt grav subreprezentate în instituții ca Banca Mondială, FMI sau Consiliul de securitate al ONU;

L.

întrucât femeile sunt, la rândul lor, subreprezentate în structurile care asigură guvernanța;

M.

întrucât fluxurile provenind din țările în curs de dezvoltare sub formă de scurgeri de capital ilicite, facilitate în mare măsură de paradisurile fiscale și secretul bancar, sunt estimate la 350-600 miliarde de euro pe an;

N.

întrucât ajutorul țărilor OCDE acordat agricultorilor săraci se ridică la 1 % din subvențiile lor agricole;

O.

întrucât una dintre sarcinile primordiale ale Băncii Mondiale și FMI este reducerea sărăciei;

P.

întrucât Banca Mondială și FMI continuă să condiționeze din punct de vedere economic și al politicilor împrumuturile acordate;

Q.

întrucât G20, care a devenit principalul forum pentru cooperarea internațională economică, este mai cuprinzător decât G8, dar cu toate acestea exclude 85 % din populația globului;

R.

întrucât Comisia de asistență pentru dezvoltare (CAD) din cadrul OCDE este un forum al guvernelor donatoare, în timp ce noul Forum de cooperare pentru dezvoltare se află sub egida ONU și oferă țărilor în curs de dezvoltare posibilitatea de a-și face auzit glasul și de a se manifesta în nume propriu;

S.

întrucât refacerea încrederii sociale în arhitectura guvernanței noastre globale este un deziderat urgent și esențial,

1.

invită comunitatea internațională să creeze instituții mondiale mai reprezentative, mai democratice și integratoare, permițând națiunilor în curs de dezvoltare, în special celor din Africa, să beneficieze de o capacitate decizională mai mare;

2.

solicită G20 să ofere membrilor G77 un loc la masa negocierilor;

3.

salută angajamentul G20 de la Pittsburgh cu privire la o modificare în cota-parte a FMI pentru piețele emergente și țările în curs de dezvoltare dinamice; insistă ca economiilor emergente și în curs de dezvoltare să le fie conferite drepturi de vot mai echitabile în cadrul consiliului de administrație al FMI și al consiliului guvernatorilor Băncii Mondiale; solicită, în consecință, un nou sistem de vot bazat pe dubla majoritate și pe principiul un membru un vot, precum și pe ponderea economică;

4.

solicită abrogarea dreptului de veto al SUA în cadrul FMI și al Băncii Mondiale;

5.

insistă ca G20 să-și mențină angajamentul pentru instituirea unui proces transparent și meritocratic de numire a cadrelor de conducere ale tuturor instituțiilor financiare internaționale;

6.

solicită insistent Consiliului de Securitate al ONU să-și mărească numărul de membri;

7.

solicită comunității internaționale să asigure un cadru normativ mai strict, mai transparent, mai responsabil, pentru piețele financiare mondiale, cu un control sporit, așa cum a solicitat G20;

8.

sprijină ferm revizuirea FMI, astfel ca acesta să poată asuma cu competențe lărgite rolul de organ de supraveghere și monitorizare și să emită din timp semnale de avertizare în caz de dezechilibrare a pieței mondiale sau de risc macroeconomic;

9.

invită toți actorii în cauză să asigure o mai bună coordonare între instituțiile Bretton Woods, G20 și băncile de dezvoltare regională;

10.

îndeamnă insistent membrii G20, statele membre ale UE și ACP, să întreprindă rapid acțiuni pentru desființarea paradisurilor fiscale și combaterea secretului bancar, ameliorarea cooperării internaționale, schimbul automat de informații, norme de raportare la nivel de țară pentru multinaționale și consolidarea capacității în țările afectate de scurgeri de capital; așteaptă cu interes măsurile promise de către G20 de combatere a paradisurilor fiscale începând cu 2010;

11.

îndeamnă guvernele să stabilească un plafon al salariilor cadrelor de conducere pentru a evita niveluri obscene de remunerare și să reglementeze schemele de stimulare din sectorul financiar care amenință stabilitatea sistemului; salută sprijinul G20 de la Pittsburgh pentru creșterea stabilității financiare și pentru alinierea compensațiilor și remunerărilor cu crearea de valoare pe termen lung și nu cu asumarea unor riscuri excesive;

12.

îndeamnă toate statele să sprijine fără rezerve multilateralismul și sistemul ONU;

13.

recomandă ca, împreună cu OCDE/CAD, Forumul ONU de cooperare pentru dezvoltare să constituie principalele două forumuri de cooperare pentru dezvoltare, precum și de analiză și monitorizare a tendințelor globale în materie de ajutoare, inclusiv a agendei privind eficacitatea acestora;

14.

salută decizia SUA de a-și reasuma angajamentele față de Consiliul ONU pentru drepturile omului și de a-și reocupa, în sfârșit, locul; îndeamnă UE, ACP și pe ceilalți parteneri să se asigure că acest Consiliu apără toate victimele abuzurilor în materie de drepturi ale omului;

15.

salută angajamentul G20 de a aloca suma de 1,1 trilioane USD pentru relansarea economiei mondiale, însă regretă că numai o parte este destinată celor mai sărace țări; avertizează că țările în curs de dezvoltare ar putea fi împovărate cu noi și considerabile datorii;

16.

îndeamnă statele membre ale UE să-și respecte angajamentele privind ajutoarele ODM;

17.

recunoaște importanța comerțului, dar subliniază că piețele libere nu garantează, ele singure, eradicarea sărăciei;

18.

îndeamnă insistent toți membrii OMC să conlucreze pentru ca rezultatele Rundei pentru dezvoltare de la Doha să fie echitabile, adică să îngrădească protecționismul, dar să reflecte diferențele în materie de capacitate și nivel de dezvoltare care există între economiile slabe și cele puternice, permițând statelor ACP să-și protejeze cele mai vulnerabile industrii;

19.

solicită UE ca, în contextul acordurilor de parteneriat economic, să respecte țările ACP care decid să nu încheie un acord de parteneriat economic global sau să renegocieze clauzele controversate ale acordurilor de parteneriat economic provizoriu; insistă ca APP să joace un rol plenar în cadrul tuturor structurilor parlamentare de monitorizare a APE;

20.

solicită ca UE să-și reducă semnificativ subvențiile agricole și să elimine toate subvențiile agricole acordate la export;

21.

solicită UE să-și respecte angajamentele în materie de ajutoare pentru comerț și să contribuie în continuare la consolidarea capacității comerciale a țărilor ACP;

22.

invită comunitatea internațională să aplice norme stricte de protecție socială, a mediului și a drepturilor omului, inclusiv agenda privind „munca decentă” (astfel cum sunt definite de Organizația Internațională a Muncii - OIM) și să sprijine țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește aplicarea acestora;

23.

invită toate guvernele să respecte dreptul la negocieri libere și la acorduri colective și să garanteze dreptul la grevă menționat în actele constitutive ale OIM;

24.

îndeamnă ONU să acorde un loc central egalității între genuri și emancipării femeilor;

25.

invită ONU să perfecționeze statutul ECOSOC, astfel încât să promoveze soluționarea durabilă a chestiunilor de ordin economic, social, ocupațional, cultural și a celor legate de sănătate;

26.

invită Banca Mondială să acorde o mai mare prioritate aspectelor legate de dezvoltare, schimbările climatice și promovarea sănătății și educației, în conformitate cu concluziile G20 de la Pittsburgh;

27.

îndeamnă toate guvernele ca, la Summitul privind clima din decembrie, de la Copenhaga, să ajungă la un acord ambițios, echitabil și durabil, de repartizare echitabilă a sarcinilor între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare și luând în considerare gradele diferite de responsabilitate ale țărilor în ceea ce privește schimbările climatice;

28.

îndeamnă statele UE să-și respecte angajamentele G20 de a acorda asistență țărilor în curs de dezvoltare în combaterea schimbărilor climatice; insistă asupra faptului că aceste fonduri trebuie să suplimenteze ajutorul actual pentru dezvoltare;

29.

solicită UE să investească masiv în cercetare, educație și mediu și să majoreze finanțarea și transferul de tehnologie către țările în curs de dezvoltare;

30.

solicită statelor să extindă controlul parlamentar, astfel ca acțiunile guvernelor să devină mai transparente, democratice, responsabile și eficace;

31.

solicită ONU și OMC să acorde mai multă prioritate contribuțiilor din surse parlamentare;

32.

solicită factorilor de elaborare a politicilor, în special din țările ACP, să conlucreze cu societatea civilă și să ofere CSO resursele de bază necesare funcționării;

33.

încredințează copreședinților săi sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului de Miniștri al ACP-UE, Comisiei Uniunii Africane, Parlamentului Pan-african, precum și parlamentelor naționale și regionale din statele ACP, Comisiei Europene, ONU și organizațiilor regionale, Băncii Mondiale, FMI, OMC și Președințiilor UE și ale Uniunii Africane.

—

reunindu-se la Luanda (Angola) între 30 noiembrie și 3 decembrie 2009,

—

având în vedere articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere obiectivele Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific (ACP), pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (Acordul de la Cotonou) și toate amendamentele la acesta,

—

având în vedere Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), asumate de Organizația Națiunilor Unite, în special angajamentul de a stabili un parteneriat global de dezvoltare, precum și concluziile și recomandările Reuniunii la nivel înalt a ONU, desfășurată la New York, la 25 septembrie 2008,

—

având în vedere raportul pe 2009 privind Grupul de lucru pentru reducerea diferențelor în îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, intitulat „Strengthening the Global Partnership for Development in a Time of Crisis” (Consolidarea parteneriatului global în perioadă de criză) și raportul pe 2009 privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului,

—

având în vedere Consensul de la Monterrey, care a fost adoptat în cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind finanțarea dezvoltării din 21 și 22 martie 2002, precum și Declarația de la Doha privind finanțarea dezvoltării, adoptată la 2 decembrie 2008 în cadrul Conferinței internaționale de monitorizare privind finanțarea dezvoltării în vederea revizuirii procesului de punere în aplicare a Consensului de la Monterrey,

—

având în vedere Declarația de la Paris din 2 martie 2005 privind eficacitatea ajutorului și Agenda de măsuri de la Accra, adoptată în cadrul Forumului la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului, desfășurat în perioada 2-4 septembrie 2008,

—

având în vedere declarațiile G20 în urma reuniunii acestuia cu privire la criza financiară, care a avut loc la Washington la 15 noiembrie 2008 și summiturile de la Londra din 2 aprilie 2009 și de la Pittsburgh din 24-25 septembrie 2009,

—

având în vedere apelul Președintelui Băncii Mondiale, Robert B. Zoellick, către țările dezvoltate de a angaja 0,7 % din pachetele de stimulente pentru „Fondul de vulnerabilitate”, destinat țărilor în curs de dezvoltare (4),

—

având în vedere raportul FMI din martie 2009, intitulat „The implications of the Global Financial Crisis for Low-Income Countries” (Implicațiile crizei financiare mondiale pentru țările cu venituri reduse),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 aprilie 2009 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind ajutarea țărilor în curs de dezvoltare pentru a face față crizei (5),

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare economică, finanțe și comerț (ACP-UE/100.510/09/fin.),

A.

întrucât sistemul economic și financiar mondial se caracterizează prin creșterea interdependențelor între toate statele lumii;

B.

întrucât criza financiară și economică își are originea în centrele financiare, precum New York și Londra și întrucât statele ACP nu sunt responsabile pentru criza financiară și economică, ci mai degrabă suportă consecințele acesteia;

C.

întrucât criza financiară și economică este provocată de o disjuncție în creștere dintre crearea de valoare adăugată la nivel internațional, economisire eficientă și o sferă financiară care operează din ce în ce mai mult într-o lume virtuală și speculativă, a cărei principală trăsătură este crearea continuă și necontrolată a unor produse derivative din alte produse derivative;

D.

întrucât, în conformitate cu recentul raport al FMI intitulat „The implications of the Global Financial Crisis for Low-Income Countries (LIC)” (Implicațiile crizei financiare mondiale pentru țările cu venituri reduse), criza va „crește nevoia de finanțare a acestor țări cu cel puțin 25 de miliarde de dolari în 2009”, Africa Subsahariană putând fi deosebit de grav afectată;

E.

întrucât finanțarea comercială a scăzut în mod constant de la debutul crizei financiare, iar în țările în curs de dezvoltare a scăzut cu sume între 100 miliarde USD și 300 miliarde USD, la care se adaugă noile restricții asupra comerțului care au avut un impact negativ în numeroase țări și impasul din negocierile privind comerțul în cadrul Programului de dezvoltare de la Doha;

F.

întrucât țările ACP sunt dependente de exporturile de produse de bază, care reprezintă 50 % din schimburile comerciale, în cazul multor țări în curs de dezvoltare criza conducând la scăderea încasărilor din exporturi, a transferului de fonduri către aceste țări, a investițiilor străine directe și a asistenței oficiale pentru dezvoltare;

G.

întrucât, printre alți factori, prețurile crescute ale combustibililor și ale alimentelor importante, combinate cu cererea scăzută de bunuri exportate, care a redus surse importante de venituri, au afectat capacitatea a numeroase țări în curs de dezvoltare de a-și plăti datoria externă;

H.

întrucât impactul crizei economice și financiare asupra țărilor ACP a întrerupt un ciclu de creștere economică continuă care a început în 2004, periclitând astfel progresele înregistrate și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului;

I.

întrucât în conformitate cu estimările Organizației Națiunilor Unite, contribuțiile donatorilor sunt în continuare cu 35 de miliarde USD pe an mai scăzute decât promisiunea referitoare la fluxurile anuale de ajutor, asumată la reuniunea G8 de la Gleneagles în 2005, și cu 20 miliarde USD pe an mai scăzute în ceea ce privește ajutorul pentru Africa;

J.

întrucât Conferința de la Doha privind finanțarea dezvoltării s-a concentrat asupra aspectelor privind dezvoltarea pe termen mediu, identificând o serie de obiective legate de reforma fundamentală, subliniind necesitatea unei abordări echilibrate a aspectelor economice, sociale și de mediu privind dezvoltarea, și recunoscând diversitatea contextelor naționale;

K.

întrucât arhitectura financiară internațională are puncte slabe care necesită reforma pentru a-i oferi un caracter mai reprezentativ și mai eficient;

L.

întrucât economiile dezvoltate au aplicat o serie de măsuri ca reacție la criză, la niveluri multilaterale, europene și naționale, și întrucât reacția G20 în special, structurată pe măsuri pe termen scurt și reforme structurale, dă prioritate repunerii în funcțiune a piețelor financiare și a mecanismelor de sporire a încrederii în acestea, abordând doar sumar nevoile specifice ale țărilor în curs de dezvoltare sau alte provocări majore legate de soluționarea crizei economice (securitatea alimentară, schimbările climatice, păstrarea biodiversității, accesul la resursele energetice și accesul la apă potabilă și pentru uz menajer, precum și pentru sectoarele de producție);

M.

întrucât țările ACP nu sunt toate afectate în aceeași măsură de criza financiară și economică și întrucât disparitățile se bazează pe criterii precum: gradul de deschidere la comerțul extern, dependența de venituri din export, rezervele financiare și dinamismul piețelor naționale și regionale;

N.

întrucât, cu toate acestea, statele ACP sunt mai vulnerabile la șocurile exogene și întrucât Banca Mondială estimează că, în termeni generali, o scădere cu 1 % a creșterii mondiale ar arunca încă 20 de milioane de persoane în sărăcie, deoarece o astfel de scădere a creșterii globale ar putea periclita progresele înregistrate în domeniul dezvoltării în ultimul deceniu și în special progresele înregistrate în vederea realizării ODM-urilor;

O.

întrucât Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că numărul persoanelor care suferă de foame la nivel mondial a ajuns în prezent la un miliard și că totalul a crescut cu 100 de milioane din cauza crizei financiare mondiale (6);

P.

întrucât riscurile pentru țările ACP, provocate de criză, includ:

Q.

întrucât prețurile resurselor naturale au scăzut, reducând una dintre cele mai importante surse de venit pentru țările ACP;

R.

întrucât țările ACP nu sunt capabile să primească bani sub forma unor obligațiuni de stat,

1.

reamintește că Parteneriatul ACP-UE ar trebui să respecte litera și spiritul Acordului de la Cotonou și subliniază că UE trebuie să joace un rol decisiv în atenuarea efectelor imediate și pe termen lung ale crizei asupra țărilor ACP, datorită, de asemenea, poziției sale de principal partener comercial al statelor ACP, de sursă principală de transferuri de bani efectuate de către lucrătorii migranți, principal furnizor de investiții private, precum și de cel mai mare donator mondial de AOD;

2.

îndeamnă țările donatoare să ia în considerare cu seriozitate, într-un mod coordonat și coerent, efectele crizei asupra țărilor ACP, respectând principiile stabilite în Declarația de la Paris cu privire la eficiența ajutorului și reluate în Agenda de măsuri de la Accra, precum și în conformitate cu promisiunile privind finanțarea pentru dezvoltare, asumate la Monterrey și reafirmate la Conferința de la Doha și la diverse summituri G20;

3.

îndeamnă îndeosebi țările G20 să-și respecte angajamentele asumate față de țările în curs de dezvoltare la summiturile privind criza financiară care au avut loc la Washington, la 15 noiembrie 2008, la Londra, la 2 aprilie 2009, și la Pittsburgh, în perioada 24-25 septembrie 2009;

4.

reafirmă importanța ODM în combaterea sărăciei și solicită respectarea și urmarea angajamentelor asumate de statele membre UE de a crește AOD la 0,56 % din PNB până în 2010 și la 0,7 % până în 2015; solicită noi angajamente de stabilire a unor calendare multianuale ambițioase pentru a măsura creșterea treptată a bugetelor privind ajutorul;

5.

încurajează țările donatoare și țările ACP să direcționeze cheltuielile pe termen scurt și mediu către straturile cele mai sărace ale populației și către sectoarele-cheie (sănătate, educație, agricultură și infrastructura rurală, crearea de locuri de muncă, apă potabilă și sectoarele de producție), precum și către crearea și păstrarea sistemelor adecvate de protecție socială și a rețelelor de siguranță; subliniază importanța acestor măsuri, având în vedere că este imposibil să se finanțeze pachetele de măsuri de redresare în țările ACP și se impune deblocarea resurselor foarte rapid;

6.

subliniază faptul că acest tip de cheltuieli este cel mai afectat în perioadele de criză, în pofida faptului că este cel mai accesibil din punct de vedere financiar și cel mai profitabil pe termen scurt, mediu și lung și în ciuda potențialului pe care îl are de a produce un efect contraciclic;

7.

îndeamnă statele donatoare să folosească această criză fără precedent drept catalizator pentru a explora posibilitățile existente în ceea ce privește sursele suplimentare și inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, precum o taxă pe tranzacțiile financiare internaționale, precum și să identifice altele noi, să permită țărilor în curs de dezvoltare să-și diversifice sursele de venit și să aplice programe de cheltuieli mai eficiente, concrete și operaționale;

8.

invită statele membre UE și țările bogate să anuleze datoriile externe ale tuturor țărilor sărăcite, fără a le impune condiții oneroase legate de politicile economice; subliniază faptul că 60 de țări au nevoie de anularea tuturor datoriilor lor externe pentru a avea vreo șansă de a-și îndeplini ODM-urile; salută măsurile deja luate de numeroase țări UE de a anula datoriile țărilor în curs de dezvoltare, dar își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că astfel de anulări ale datoriilor au ridicat artificial statisticile privind ajutorul UE;

9.

subliniază, în special, beneficiile asociate utilizării tehnicilor de microfinanțare asupra economiei la nivel local și, de asemenea, asupra implicării populației, îndeosebi a femeilor, în dezvoltare;

10.

invită instituțiile financiare internaționale (IFI), inclusiv băncile de dezvoltare multilaterale, să sprijine țările în curs de dezvoltare în vederea depășirii crizei actuale, a revenirii la creșterea economică, a consolidării capacității crescute a pieței și a comerțului și a restabilirii accesului țărilor în curs de dezvoltare la credite și la fluxuri de capital privat;

11.

invită țările dezvoltate să se asigure că IFI au suficiente resurse pentru a-și juca rolul la capacitate maximă;

12.

invită țările ACP să crească, în propriul lor interes, buna guvernare și transparența la nivelul finanțelor naționale pentru a-și îmbunătăți previzibilitatea, aplicarea și controlul bugetului; subliniază importanța controlului parlamentar asupra finanțelor publice;

13.

subliniază necesitatea unei legislații și a unor reglementări adecvate pentru a proteja țările ACP, principalii debitori, față de fondurile prădătoare de tip „vultur”;

14.

subliniază că este necesară o reacție globală la criza economică și financiară, că toate instituțiile financiare, segmentele de piață sau jurisdicțiile trebuie supuse reglementării și controlului și că un nou tip de guvernare financiară internațională trebuie să fie întemeiat pe transparența și responsabilitatea tuturor părților;

15.

subliniază faptul că, pentru a permite creșterea economică, ocuparea forței de muncă și reducerea sărăciei, sunt esențiali factori precum comerțul echitabil, promovarea investițiilor în industrie și producția locală, spiritul antreprenorial și inovarea, precum și piețe financiare reglementate în mod eficient;

16.

invită statele ACP să creeze un mediu legislativ și de reglementare mai sănătos pentru afaceri, pentru a atrage mai multe investiții private, străine și naționale;

17.

îndeamnă statele membre ale UE, precum și țările ACP, să se abțină de la crearea de bariere protecționiste în calea comerțului internațional ca reacție la criza economică;

18.

îndeamnă statele membre ale UE să aibă în vedere și să aplice integral măsurile din afara sectorului financiar, care au un impact pozitiv asupra dezvoltării țărilor ACP, în special transferul de tehnologie de ultimă generație în domenii care favorizează consolidarea capacităților și permit dezvoltarea cercetării și a infrastructurii, inclusiv în domeniul protecției mediului;

19.

subliniază necesitatea consolidării dezvoltării și a procesului de integrare regională la nivelul statelor ACP și solicită, în special, să se țină seama de efectele crizei asupra dezvoltării acestora în cadrul negocierilor privind acordurile de parteneriat economic (APE) între statele ACP și UE, precum și în cadrul aplicării acestora; reamintește că APE trebuie însoțite de noile finanțări promise privind Ajutorul pentru comerț, reprezentând 2 miliarde EUR pe an până în 2010;

20.

reamintește necesitatea, intensificată de criza economică, ca statele membre UE să pună în aplicare o abordare a migrației care să respecte drepturile omului și să fie în concordanță cu obiectivele de dezvoltare; transferurile de fonduri efectuate de migranți către țărilor lor de origine, care au mare nevoie de capital, trebuie facilitate și chiar încurajate; în aceeași măsură, dimensiunile sociale și culturale ale migrației, ca factor al integrării, toleranței, schimburilor și acceptării reciproce dintre popoare, trebuie sporite și trebuie să li se acorde o atenție mai mare în aplicarea Acordului de la Cotonou;

21.

subliniază necesitatea urgentă de a reforma sistemul de guvernanță al instituțiilor financiare internaționale, care cuprinde arhitectura și funcționarea sistemului financiar, ceea ce presupune integrarea deplină și echitabilă a țărilor ACP în cadrul organismelor financiare internaționale pentru a îmbunătăți reprezentarea acestora și, în consecință, pentru a reflecta cu o mai mare legitimitate diversitatea intereselor naționale, regionale și internaționale;

22.

invită țările ACP să-și implice mai îndeaproape parlamentele în procedurile decizionale și, în special, în pregătirea strategiilor lor de dezvoltare;

23.

invită comunitatea internațională să încheie runda de negocieri comerciale pentru dezvoltare de la Doha într-un mod satisfăcător pentru toate părțile;

24.

consideră că efectele crizei asupra statelor ACP le pot servi drept stimulent pentru a investi în sectorul agriculturii, pentru a garanta securitatea alimentară și dreptul la suveranitate alimentară și pentru a iniția un proces de reflecție cu privire la diversificarea producției și transformarea produselor de bază pentru a crește valoarea adăugată, ceea ce ar ameliora condițiile de schimb și ar reduce volatilitatea prețurilor materiilor prime;

25.

încredințează copreședinților săi sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului de miniștri ACP-UE, Parlamentului European, Comisiei Europene, Președinției Consiliului UE, Uniunii Africane, Parlamentului Pan-african, precum și parlamentelor țărilor APC, Băncii Mondiale, FMI, FAO și Băncilor de dezvoltare regională ACP;

—

reunindu-se la Luanda (Angola) între 30 noiembrie și 3 decembrie 2009,

—

având în vedere articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 și revizuit la Luxemburg la 25 iunie 2005, denumit în continuare Acordul de la Cotonou, și în special articolele 9, 13, 26 și 27 ale acestuia,

—

având în vedere articolele 149-150 și articolele 177-181 din Tratatul de instituire a Comunității Europene,

—

având în vedere articolul 13 din Tratatul CE referitor la combaterea discriminării bazate pe sex, origine rasială sau etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală,

—

având în vedere Programul mondial de acțiune pentru tineret pentru anul 2000 și în continuare adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) la 7 noiembrie 1995,

—

având în vedere Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap și Protocolul său opțional, adoptată la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, la 13 decembrie 2006,

—

având în vedere Declarația de la Lisabona privind politicile și programele pentru tineret, adoptată în cadrul Conferinței mondiale a miniștrilor responsabili cu tineretul, care a avut loc la Lisabona în perioada 8-12 august 1998,

—

având în vedere Planul de acțiune pentru tineret de la Braga, adoptat în cadrul celui de-al treilea Forum mondial pentru tineret al ONU, care a avut loc în perioada 2-7 august 1998 la Braga (Portugalia),

—

având în vedere Carta europeană revizuită privind participarea tinerilor la viața locală și regională, adoptată în cadrul Congresului autorităților locale și regionale din Europa la 21 mai 2003,

—

având în vedere Agenda 21 pentru cultură aprobată de cel de-al patrulea Forum al autorităților locale pentru integrarea socială de la Porto Alegre, care a avut loc la Barcelona la 8 mai 2004,

—

având în vedere Declarația de la Dakar cu privire la promovarea culturii și a industriilor culturale din ACP și planul său de măsuri, adoptate de către miniștrii culturii ai statelor ACP la prima lor reuniune, la Dakar (Senegal) în 2004,

—

având în vedere Rezoluția de la Santo Domingo, adoptată de miniștrii culturii ai statelor ACP la a doua lor reuniune, care a avut loc la Santo Domingo (Republica Dominicană), în octombrie 2006,

—

având în vedere Rezoluția privind încadrarea în muncă a tinerilor, adoptată de Conferința internațională a muncii în cadrul celei de-a 93-a sesiune a sa, la Geneva, în iunie 2005,

—

având în vedere Carta tineretului african adoptată de Uniunea Africană la Banjul, Gambia, în iulie 2006,

—

având în vedere Strategia 2010 pentru tineret din zona Pacificului adoptată în cadrul celei de-a doua Conferințe a miniștrilor tineretului din Comunitatea Pacificului, care a avut loc în perioada 5-7 decembrie 2005 la Port Moresby, Papua Noua Guinee,

—

având în vedere Titlul II („Investiții, comerț cu servicii și comerț electronic”) din Acordul de parteneriat economic între statele CARIFORUM și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, care instituie libera circulație a serviciilor între părți, precum și Protocolul III (privind cooperarea culturală),

—

având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 30 octombrie 2008 privind punerea în aplicare a Programului mondial de acțiune pentru tineret: progrese și impedimente în ceea ce privește bunăstarea tinerilor și rolul acestora în societatea civilă,

—

având în vedere Rezoluția Consiliului din 14 decembrie 2000 privind integrarea socială a tinerilor (8),

—

având în vedere Cartea albă a Comisiei Europene privind un nou elan pentru tineretul european, din 21 noiembrie 2001 (9) și Rezoluția Parlamentului European din 14 mai 2002 referitoare la Cartea albă a Comisiei privind un nou elan pentru tineretul european (10),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului din 27 iunie 2002 privind cadrul cooperării europene în domeniul tineretului (11),

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 22-23 martie 2005, prin care s-a adoptat Pactul european pentru tineret (12),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 mai 2005 către Consiliu privind politicile europene pentru tineret referitoare la abordarea preocupărilor tinerilor europeni – punerea în aplicare a Pactului European pentru tineret și promovarea cetățeniei active (13) și Rezoluția Consiliului din 24 noiembrie 2005 referitoare la abordarea preocupărilor tinerilor europeni – punerea în aplicare a Pactului European pentru tineret și promovarea cetățeniei active (14),

—

având în vedere Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2006 privind politica pentru tineret: programul „Tineretul în acțiune” pentru perioada 2007-2013 (15),

—

având în vedere Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului „Europa pentru cetățeni” pentru promovarea cetățeniei europene active (16),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 5 septembrie 2007 intitulată „Promovarea participării depline a tinerilor în domeniul educației, al ocupării forței de muncă și în societate” (17),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 16 noiembrie 2007 privind o abordare transversală a politicii de tineret care să permită tinerilor să își pună în valoare potențialul și să participe activ în societate (18),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 aprilie 2009 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „O strategie a UE pentru tineret - investiție și mobilizare: o metodă deschisă de coordonare reînnoită pentru abordarea provocărilor și oportunităților tineretului (19),” precum și documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei, intitulat „Raportul UE privind tineretul” (20),

—

având în vedere raportul mondial al ONU pe 2003 privind tinerii, raportul mondial al ONU pe 2005 privind tinerii și raportul mondial al ONU pe 2007 privind tinerii,

—

având în vedere raportul PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) din 2004 privind dezvoltarea umană, intitulat „Libertatea culturală într-o lume diversă”,

—

având în vedere Declarația de la Bruxelles cu privire la azil, migrație și mobilitate și planul său de măsuri, adoptate în aprilie 2006 de către miniștrii țărilor ACP responsabili pentru azil, migrație și mobilitate,

—

având în vedere Rezoluția de la Bruxelles a Grupului ACP cu privire la migrație și dezvoltare, adoptată de miniștrii statelor ACP responsabili pentru azil, migrație și mobilitate,

—

având în vedere Decizia nr.2/LXXXVII/08 adoptată la cea de a 27-a sesiune a Consiliului de miniștri ACP, care a avut loc la Addis Abeba (Etiopia) în perioada 8-13 iunie 2008, privind aplicarea rezoluției de la Bruxelles a Grupului ACP referitoare la migrație și dezvoltare,

—

având în vedere raportul Băncii Mondiale pe 2007 privind dezvoltarea mondială: Dezvoltare și noua generație,

—

având în vedere raportul OIM intitulat „Tendințe globale în încadrarea în muncă a tinerilor”, din octombrie 2008,

—

având în vedere Declarația finală a summitului tineretului Africa-Europa, care a avut loc la Lisabona, Portugalia, în perioada 4-7 decembrie 2007,

—

având în vedere documentele de poziție ale Forumului european al tineretului din 3 mai 2008 referitoare la tineri și migrare, precum și la încadrarea în muncă a tinerilor,

—

având în vedere raportul Forumului european al tineretului din 2008, intitulat „Dezvoltarea are nevoie de tineri – organizațiile de tineret în acțiune”,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri sociale și de mediu (ACP-UE/100.504/09/fin.),

A.

întrucât termenul „tineret” definește tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani (21); întrucât tinerii reprezintă 18 % din populația mondială, adică 1,2 miliarde de persoane, din care aproape 85 % trăiesc în țări în curs de dezvoltare;

B.

întrucât mulți tineri trăiesc în sărăcie și sunt afectați de excludere sau marginalizare, în special femeile tinere, tinerii cu handicap, tinerii migranți și refugiați, tinerii care locuiesc în zone rurale și tinerii care aparțin minorităților etnice;

C.

întrucât integrarea socială, economică și culturală și participarea activă a tinerilor la viața socială sunt elemente esențiale atât pentru dezvoltarea lor personală, cât și pentru o dezvoltare armonioasă și democratică la nivel național și mondial;

D.

întrucât educația și încadrarea în muncă reprezintă o premisă pentru succesul integrării și participării tinerilor în societate;

E.

întrucât, cu toate că tinerii de azi reprezintă generația tânără cu cel mai înalt nivel de educație din toate timpurile, șomajul și șomajul parțial în rândul tinerilor a ajuns la un nivel record, accentuat de criza economică; întrucât tinerii reprezintă 25 % din populația mondială de vârstă activă, dar în 2007 însumau 43,7 % din totalul șomerilor (22);

F.

întrucât industriile culturale promovează o dezvoltare economică alternativă, creează prosperitate și oferă locuri de muncă decente pentru tineri;

G.

întrucât migrarea a devenit unul din mecanismele prin care tinerii încearcă să facă față situației și să-și extindă posibilitățile de educație și oportunitățile de găsire a unui loc de muncă, dar aceste oportunități educaționale nu aduc beneficii țărilor în curs de dezvoltare de unde provin tinerii și nu sporesc nivelul de educație din aceste țări;

H.

întrucât globalizarea a contribuit la creșterea mobilității în sectorul educației și al formării profesionale, al vieții profesionale și al voluntariatului, promovând astfel solidaritatea și o mai bună înțelegere interculturală și încurajând respectul pentru diferențe și diversitate;

I.

întrucât cultura joacă un rol important în bunăstarea și dezvoltarea personală a tinerilor;

J.

întrucât proliferarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) oferă tinerilor noi oportunități de dezvoltare personală, integrare și participare civică; întrucât angajamentul guvernelor de a investi în TIC poate reduce decalajul actual în materie de tehnologie digitală dintre UE și țările ACP și poate promova egalitatea;

K.

întrucât numai dacă tinerii sunt recunoscuți ca parteneri în procesul decizional, se pot găsi soluții pe termen lung la amenințările la scară mondială, cum ar fi schimbările climatice, și se pot îndeplini obiectivele de dezvoltare,

1.

îndeamnă guvernele țărilor ACP și ale statelor UE să integreze chestiunile legate de tineret în procesul de elaborare a tuturor politicilor și să consolideze coordonarea dintre politicile de tineret și alte domenii politice, care afectează tinerii în mod direct;

2.

subliniază necesitatea de a proteja în integralitate Declarația Universală a Drepturilor Omului, în special articolele 23, 24, 26 și 27 care se referă la muncă, educație și cultură;

3.

invită Comisia să ofere finanțare echilibrată pentru Acțiunea 3.2 din cadrul Programului actual „Tineretul în acțiune” (2007-2013) în conformitate cu dispozițiile prevăzute și, după exemplul Programului pentru tineret Euromed, să elaboreze un program ACP-UE pentru tineret, în temeiul Acordului de la Cotonou, acordând credite suplimentare în programul de monitorizare a rezultatelor;

4.

subliniază faptul că factorii de decizie politică de la toate nivelurile ar trebui să-și intensifice cooperarea și să stimuleze schimbul de bune practici în ceea ce privește integrarea socială și culturală și participarea tinerilor, de exemplu prin promovarea alianțelor dintre agenții, care să alinieze programele naționale, regionale și internaționale pentru tineret;

5.

invită țările UE și ACP să garanteze tuturor tinerilor că dispun pe deplin de drepturile și libertățile lor și să elimine orice formă de discriminare; invită Comisia, UE și țările ACP să majoreze finanțarea acordată programelor de integrare socială și culturală a tinerilor din grupuri vulnerabile;

6.

consideră că UE ar trebui să elaboreze o politică comună în domeniul migrației, care să fie coerentă, să aibă un simț acut al egalității și să se axeze pe integrarea socială a migranților în societățile gazdă; invită statele membre UE să asigure respectarea drepturilor tinerilor migranți și un acces la educație, servicii sociale și oportunități economice egal cu cel de care se bucură cetățenii țării în cauză;

7.

invită UE să sporească măsurile de protecție pentru toți tinerii resortisanți ai țărilor terțe care muncesc legal în Europa; încurajează UE să acționeze în vederea aplicării statutului de rezidenți pe termen lung în cazul acestora și să definească statutul de lucrător semicalificat și necalificat; consideră, de asemenea, că guvernele țărilor UE și ACP ar trebui să elaboreze programe pentru reducerea exodului tinerilor din țările în curs de dezvoltare și să-și coordoneze măsurile pentru a-l împiedica;

8.

invită guvernele țărilor UE și ACP să ofere tuturor tinerilor acces la informații și servicii de sănătate adecvate și adaptate lor;

9.

invită guvernele țărilor UE și ACP să elaboreze programe care să diminueze gradul de abandon școlar timpuriu, să reducă analfabetismul în rândul tinerilor și să îmbunătățească calitatea educației de bază;

10.

solicită accesul universal la învățământul secundar; invită guvernele ACP și ale UE să elimine obstacolele care stau în calea accesului la educația primară, în special pentru tineri cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile; îndeamnă guvernele să ofere subvenții și credite concesionale studenților din țările în curs de dezvoltare care doresc să urmeze cursurile unei instituții de învățământ terțiar;

11.

invită țările UE și ACP să promoveze o tranziție lină de la sistemul educațional la viața profesională, prin trecerea de la predarea prin metode teoretice, în sala de clasă, la experiență practică în școli și prin introducerea educației antreprenoriale în programa școlară;

12.

îndeamnă guvernele să pună accent pe educația culturală și socială și să încurajeze implicarea tinerilor în activități culturale în cadrul și în afara școlii, activități care le-ar putea îmbogăți existența, ar putea duce la o dezvoltare personală echilibrată și ar putea preveni dependența de droguri și alte abuzuri în rândul tinerilor, stimulând astfel integrarea socială și culturală a acestora în societate;

13.

îndeamnă guvernele ACP și UE să recunoască faptul că tinerii sunt grupul cel mai deschis la schimbări și cei mai buni ambasadori ai schimbării pe care îi are orice societate; invită guvernele ACP și UE să folosească tinerii pentru a introduce schimbări pozitive în societate prin mecanisme precum educarea „de la egal la egal” în privința HIV/SIDA, TIC și a tehnologiilor sustenabile pentru a atenua și a se adapta la schimbările climatice;

14.

solicită accesul universal al tinerilor la TIC; invită guvernele să investească în infrastructura TIC și să echipeze școlile cu instrumente TIC; invită Comisia și țările UE și ale ACP să conecteze sălile de clasă din ACP și din UE prin intermediul tehnologiei eTwinning și să stimuleze învățarea interculturală; invită guvernele ACP și ale UE să promoveze învățarea la distanță ca mijloc de facilitare a integrării sociale a persoanelor provenind din grupuri dezavantajate, în special persoanele cu dizabilități;

15.

invită guvernele ACP și ale UE să elaboreze, în colaborare cu OIM, strategii și planuri de acțiune naționale pentru încadrarea în muncă a tinerilor și să monitorizeze în mod regulat situația încadrării în muncă a tinerilor;

16.

invită guvernele UE și ale ACP să promoveze dreptul la ocuparea unui loc de muncă și o remunerație echitabilă ca mijloace eficace pentru promovarea integrării sociale;

17.

ia notă de faptul că tinerii care lucrează pe durata studiilor dobândesc o experiență utilă, care le facilitează tranziția de la sistemul educațional la piața muncii; încurajează sectorul privat să creeze mai multe posibilități de ucenicie pentru tinerii care nu și-au terminat încă studiile; avertizează împotriva oricărui tip de exploatare la locul de muncă în acest context;

18.

observă că femeile tinere (23) și tinerii cu dizabilități (24) se confruntă cu o rată mai mare a șomajului și a șomajului parțial; solicită elaborarea unor politici specifice care să sprijine angajarea femeilor tinere și a persoanelor din grupurile defavorizate;

19.

subliniază necesitatea creării unor condiții mai avantajoase pentru tinerii întreprinzători, oferindu-le informații și stimulente financiare și eliminând obstacolele administrative din calea celor care doresc să-și deschidă o afacere; invită instituțiile financiare să faciliteze accesul tinerilor la microcredite; invită guvernele să instituie programe de consiliere profesională și de finanțare destinate tinerilor întreprinzători din sectorul cultural și din cel al industriei creative și să încurajeze serviciile comunitare în scopul creșterii gradului de integrare socială la nivel local;

20.

invită parlamentele naționale și guvernele UE și ale ACP să includă în legislația internă protejarea culturilor existente pe teritoriul respectiv, ca garanție a păstrării și dezvoltării acestor culturi;

21.

respinge conceperea cultura ca o marfă aflată sub incidența obligației de a genera profit; susține democratizarea creației și a realizărilor culturale pentru a stimula dezvoltarea culturală la tineri, definită în funcție de propriile lor aspirații și cu participarea acestora;

22.

îndeamnă guvernele ACP și ale UE să elaboreze planuri sau să susțină inițiative existente pentru a da un impuls dezvoltării turismului cultural și a încuraja tinerii să prețuiască patrimoniul cultural și natural al țărilor respective;

23.

invită guvernele ACP și ale UE să elaboreze politici interculturale sau să le consolideze pe cele deja existente, pentru a promova diversitatea culturală și coexistența pașnică a diferitelor culturi în societate; invită, de asemenea, guvernele ACP și ale UE să încurajeze descentralizarea politicilor culturale, promovând astfel dezvoltarea locală pe baza culturii și a subculturilor, precum și respectul pentru diversitate și diferență;

24.

invită guvernele ACP și ale UE, Comisia și organizațiile internaționale să-și consolideze eforturile în vederea organizării de ateliere, seminarii și tabere de tineret pentru tinerii provenind din medii culturale, etnice și religioase diferite, ca o metodă de promovare a înțelegerii interculturale;

25.

consideră că ONU, Comisia și guvernele ar trebui să integreze o dimensiune culturală în politicile, programele și planurile de cooperare pentru dezvoltare;

26.

invită comunitatea internațională și guvernele UE și ale ACP să se concentreze în direcția păstrării artizanatului tradițional prin alocarea de fonduri suplimentare pentru formarea profesională și posibile unități de producție, să sprijine vânzările și comercializarea acestor produse, să îmbunătățească posibilitățile de acces la piață pentru bunurile și serviciile culturale, în special al celor produse de tineri, pentru a ameliora mobilitatea bunurilor și serviciilor culturale și să sprijine inițiativele privind predarea limbilor locale prin intermediul internetului;

27.

invită guvernele ACP și ale UE să se asigure că ideile tinerilor sunt luate în considerare și salută înființarea de parlamente ale tinerilor în cadrul efortului de promovare a culturii politice a tinerilor și dezvoltarea simțului de responsabilitate la aceștia;

28.

salută inițiativa Comisiei referitoare la dialogul structurat cu tinerii și cu organizațiile de tineret privind politicile relevante pentru ei, dar subliniază nevoia de a defini mai bine punerea în aplicare a unui astfel de concept;

29.

observă că îmbunătățirea accesului la informații sporește transparența guvernelor și a administrației publice, fapt care va încuraja responsabilizarea tinerilor și participarea lor la procesul decizional; subliniază importanța TIC pentru îmbunătățirea accesului la informații și invită guvernele să creeze și să implementeze mecanisme care să asigure protecția tinerilor utilizatori de TIC; accentuează rolul TIC în consolidarea unor noi forme de participare a tinerilor, cum ar fi participarea online și e-cetățenia;

30.

consideră că vârsta minimă de vot nu ar trebui să depășească 18 ani, pentru a se asigura participarea deplină a tinerilor la viața socială;

31.

încredințează copreședinților săi sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului ACP-UE, Comisiei Europene, Uniunii Africane, statelor membre ale UE, țărilor ACP, ONU și UNESCO.

—

reunindu-se la Luanda (Angola) între 30 noiembrie și 3 decembrie 2009,

—

având în vedere articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Convenția-cadru privind schimbările climatice a Organizației Națiunilor Unite (CCONUSC) din 1992,

—

având în vedere Protocolul de la Kyoto din 1997,

—

având în vedere planul de acțiune adoptat de Consiliul European în urma raportului Înaltului Reprezentant pentru PESC din martie 2008,

—

având în vedere declarația comună ACP-UE privind schimbările climatice și dezvoltarea adoptată de Consiliul comun în mai 2009,

—

având în vedere Rezoluția A/63/281 privind schimbările climatice și posibilele implicații în materie de securitate adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 3 iunie 2009,

—

având în vedere opiniile exprimate în cadrul Forumului umanitar mondial, care a avut loc la Geneva la 23 iunie 2009, la inițiativa lui Kofi Annan, fost Secretar General al Organizației Națiunilor Unite,

—

având în vedere declarația privind schimbările climatice a Conferinței parlamentare panafricane, care a avut loc la Yaoundé, Camerun, în perioada 25-27 iunie 2009,

—

având în vedere rezoluțiile adoptate la 10 iulie 2009 în cadrul summit-ului G8 și în cadrul Forumului economiilor majore privind energia și clima de la L'Aquila, Italia,

—

având în vedere reuniunea regională a deputaților din parlamentele din Africa de Vest și a reprezentanților aleși la nivel local privind guvernanța în materie de schimbări climatice, care a avut loc la Praia, Capul Verde, în perioada 3-6 august 2009,

—

având în vedere rezoluțiile privind schimbările climatice și conflictele adoptate în cadrul summit-ului Uniunii Africane, care a avut loc la Syrté, în Libia, la 30 august 2009,

—

având în vedere recomandările Reuniunii la nivel înalt privind schimbările climatice organizată la New York, la 22 septembrie 2009, de Ban Ki-moon, Secretar General al Organizației Națiunilor Unite,

—

având în vedere recomandările Forumului mondial privind dezvoltarea durabilă, care a avut loc la Ouagadougou, în Burkina Faso, între 9 și 11 octombrie 2009,

—

având în vedere declarația adoptată la cel de-al doilea summit al Rețelei parlamentare panafricane pe tema schimbărilor climatice, care a avut loc la Nairobi, Kenya, în perioada 12-15 octombrie 2009,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 29 și 30 octombrie 2009,

—

având în vedere declarația adoptată la cea de-a treia Conferință subregională (bazinul Congo) a Rețelei parlamentare panafricane pe tema schimbărilor climatice, care a avut loc la Yaoundé, în Camerun, în perioada 12-13 noiembrie 2009,

—

având în vedere rezoluția Parlamentului European din 25 noiembrie 2009 referitoare la strategia UE pentru Conferința de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15) (26),

—

având în vedere cea de-a cincisprezecea Conferință a părților (COP 15) participante la CCONUSC și cea de-a cincea Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 5), care urmează să aibă loc la Copenhaga, în Danemarca, între 7 și 18 decembrie 2009,

—

având în vedere rezoluția sa din 4 aprilie 2009 privind consecințele sociale și cele privind mediul ale schimbărilor climatice în țările ACP (27),

A.

întrucât încălzirea globală ridică problema, supraviețuirii și dezvoltării durabile a omenirii, al cărei caracter urgent este recunoscut pe plan internațional;

B.

întrucât, potrivit unui raport al Forumului umanitar mondial, condus de Kofi Annan, schimbările climatice au sărăcit deja peste 12 milioane de oameni, în timp ce 300 000 de persoane mor în fiecare an din cauza efectelor negative ale schimbărilor climatice, iar 20 de milioane vor deveni săraci până în 2030;

C.

întrucât caracterul instabil al climei, deja sesizabil datorită intensității și frecvenței dezastrelor naturale observate pe toate continentele (inundații, secetă, eroziune a coastelor, creșterea nivelului mării, etc) reprezintă o amenințare serioasă și înfricoșătoare la adresa țărilor al căror teritoriu constă în principal din deșert, insule sau regiuni de coastă;

D.

întrucât Raportul pe 2009 al Fondului ONU pentru populație (UFPA) privind situația populației la nivel mondial recunoaște faptul că schimbările climatice sunt, de asemenea, o chestiune legată de dinamica populației, sărăcie și egalitatea între sexe;

E.

întrucât despădurirea în regiunea tropicelor este un factor major în schimbările climatice și o amenințare serioasă la adresa biodiversității și a mijloacelor de existență a mai mult de un miliard de oameni săraci, care trăiesc în și de pe urma acestor păduri;

F.

întrucât comunitatea internațională recunoaște impactul schimbărilor climatice asupra securității la nivel internațional;

G.

conștient de faptul că țările cel mai puțin dezvoltate (LDC), care dispun de capacități limitate și nu dispun de resursele necesare adaptării la schimbările climatice, vor avea cel mai mult de suferit, cu toate că au avut cea mai mică contribuție la încălzirea globală;

H.

având în vedere importanța agriculturii, în special a celei la scară mică și mijlocie, din țările cel mai puțin dezvoltate, exprimată în procentul de ocupare din populația activă și impactul schimbărilor climatice în acest sector;

I.

având convingerea că garantarea unui mediu sustenabil pentru generațiile viitoare necesită responsabilitatea comună, dar diferențiată, a întregii omeniri;

J.

întrucât țările industrializate poartă o responsabilitate istorică pentru poluarea la nivel global și, prin urmare, au datoria de a acorda asistență financiară țărilor în curs de dezvoltare, în efortul acestora de a se adapta consecințelor acesteia, inclusiv pentru pierderile și daunele provocate de impactul schimbărilor climatice;

K.

întrucât cea mai mare parte din fondurile promise pentru schimbările climatice provine din bugetele destinate asistenței oficiale pentru dezvoltare (ODA), deturnând, astfel, fonduri din asistența pentru dezvoltare și amenințând în mod serios reducerea sărăciei și îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM);

L.

întrucât strămutarea și migrația forțată din ce în ce mai ample a oamenilor cauzată de schimbările climatice pot duce la complicații și conflicte majore, acest lucru trebuie să fie abordat în mod serios, ținând seama de faptul că acordurile internaționale privind schimbările climatice și dreptul internațional nu prevăd acordarea unei asistențe specifice persoanelor în cauză;

M.

întrucât summit-ul G8 și Forumul economiilor majore privind energia și clima, care au avut loc la L'Aquila, Italia, au recunoscut faptul că, potrivit concluziilor CCONUSC și Protocolului de la Kyoto, temperatura medie în lume nu trebuie să crească cu mai mult de 2 °C peste nivelurile pre-industriale;

N.

subliniază necesitatea urgentă de a se ține seama de situația femeilor atunci când se analizează impactul schimbărilor climatice, precum și de legătura dintre ODM 3 (egalitatea de sexe) și ODM 5 (sănătatea maternă);

1.

salută consensul unanim obținut în cele din urmă cu privire la necesitatea de a acționa rapid și în comun pentru a salva planeta Pământ de la criza ecologică și de mediu care o amenință;

2.

îndeamnă ca acordul care se va încheia la summit-ul de la Copenhaga din decembrie 2009 să pună accent pe echitate și justiție socială, printr-o abordare diferențiată care ține seama de populația, dezvoltarea industrială și nivelul de sărăcie ale țărilor;

3.

subliniază necesitatea de a se ajunge la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic la Copenhaga până la sfârșitul acestui an, care avea la bază pe Protocolul de la Kyoto și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013;

4.

invită reprezentanții țărilor UE și ACP să colaboreze strâns și să-și coordoneze pozițiile pentru a contribui la succesul final al summit-ului de la Copenhaga;

5.

ia act de recunoașterea, de către G8 și de Forumul economiilor majore de la L'Aquila, a necesității unui parteneriat la nivel mondial în scopul promovării tehnologiilor ecologice, care generează emisii de carbon la un nivel scăzut și să dubleze investițiile sectorului public în acestea;

6.

evidențiază faptul că principala cauză a schimbărilor climatice o constituie activitățile economice care nu respectă echilibrele naturale și care au loc începând din perioada Revoluției industriale;

7.

subliniază faptul că acordurile internaționale ar trebui să se bazeze pe principiul unei „responsabilități comune dar diferențiate”, în care țările industrializate să aibă inițiativa în reducerea emisiilor pe plan intern, în timp ce țările în curs de dezvoltare și economiile emergente să se angajeze, de asemenea, să ia măsuri de atenuare adecvate la nivel național, în contextul dezvoltării durabile, care să fie sprijinite și facilitate de tehnologie, finanțări și contribuția de capacități și să poată fi cuantificate, comunicate și verificate;

8.

invită țările industrializate să preia inițiativa în abordarea chestiunilor legate de schimbările climatice prin luarea de angajamente, obligatorii din punct de vedere juridic, de a reduce emisiile cu 25 % - 40 % sub nivelul anului 1990, până în 2020 și cu 80 % - 95 % sub nivelul anului 1990, până în 2050;

9.

invită țările ACP și UE să stabilească un obiectiv-țintă pentru utilizarea energiei regenerabile și consideră că eficiența energetică și energia regenerabilă trebuie să fie plasate în centrul programelor de cooperare pentru dezvoltare ACP-UE aflate sub egida Acordului de la Cotonou;

10.

consideră în mod ferm că politica în domeniul schimbărilor climatice nu trebuie să fie separată de alte politici, cum ar fi agricultura, siguranța alimentară, energia, mediul, sănătatea publică și politica în domeniul comerțului internațional; îndeamnă, prin urmare, UE și guvernele țărilor cu economii emergente și ale celor în curs de dezvoltare să integreze în mod activ dimensiunea socială, precum și cea legată de mediu și de schimbările climatice, în documentele de strategie de țară și regională, precum și în toate programele și proiectele de dezvoltare;

11.

consideră că speranțele create de existența, în special în țările africane, a unor mari rezervații naturale care ar putea constitui, în mod real, plămânii planetei, trebuie să aibă ca rezultat fluxuri financiare care să le faciliteze acestor țări utilizarea resurselor lor naturale, respectând, în același timp, ecosistemul, pentru binele întregii omeniri;

12.

invită Comisia Europeană să elaboreze de urgență un program de lucru cuprinzător pentru reducerea despăduririi și degradării forestiere în țările în curs de dezvoltare, incluzând promovarea acordurilor de parteneriat voluntare în cadrul programelor pentru aplicarea legislației forestiere, guvernare și comerț (FLEGT), pentru a se asigura respectarea drepturilor comunităților forestiere indigene; consideră, în plus, că Comisia trebuie să prezinte propuneri clare și riguroase în vederea interzicerii importului de lemn și de produse din lemn provenite din activități forestiere ilegale pe piața UE; invită Comisia să prezinte rapid propuneri în acest sens;

13.

subliniază faptul că resursele financiare necesare pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie să fie suplimentare, reînnoibile, previzibile, transparente, pe termen lung, adecvate și alocate în principal ca subvenții; evidențiază faptul că țările donatoare trebuie să investească în ameliorarea și sporirea „capacității de absorbție” în țările în curs de dezvoltare, astfel încât acestea din urmă să fie în măsură să utilizeze resursele în mod eficace;

14.

subliniază faptul că finanțarea destinată reducerii și adaptării trebuie să respecte prioritățile stabilite de țările în curs de dezvoltare; subliniază necesitatea integrării cunoștințelor la nivel local în strategiile de atenuare și adaptare, precum și importanța transferurilor de cunoștințe Sud-Sud;

15.

îndeamnă la organizarea rapidă de transferuri tehnologice, astfel încât să se poată aborda situațiile de urgență asociate cu dezastrele ecologice (secetă, inundații etc);

16.

invită comunitatea internațională să studieze utilizarea unor mecanisme de finanțare inovatoare pentru a mări sprijinul financiar pentru adaptare și atenuare a schimbărilor climatice pentru țările în curs de dezvoltare; încurajează guvernele UE și ale ACP să creeze programe pentru atragerea de fonduri suplimentare din sectorul privat, în mod transparent, pentru finanțarea proiectelor de adaptare; subliniază faptul că este necesară o mai bună coordonare a donatorilor și o cooperare mai intensă între țările donatoare și cele beneficiare;

17.

solicită, de asemenea, ca acordul la care a ajuns G8, de a reduce nivelul gazelor de seră până în 2050, să fie însoțit de planuri de acțiune pe termen scurt și mediu;

18.

invită guvernele ACP și UE să includă domeniul agriculturii în orice acord referitor la schimbările climatice care ar fi adoptat la Copenhaga, pentru a lărgi accesul acesteia la fondurile pentru adaptare, care sunt esențiale pentru siguranța alimentară, reducerea nivelului de sărăcie și păstrarea ecosistemului;

19.

invită guvernele ACP să promoveze un fond regional pentru ameliorarea și răspândirea tehnicilor de cooperare printre micii agricultori pentru programele de adaptare și atenuare; subliniază necesitatea intensificării campaniilor de educare și informare cu privire la impactul schimbărilor climatice;

20.

atrage atenția la declarația Raportorului special al ONU privind dreptul la hrană, în care se declară că promovarea biocarburanților creează condițiile pentru o altă criză alimentară în viitorul apropiat; subliniază faptul că primul obiectiv al agriculturii este producția de alimente;

21.

invită, prin urmare, țările dezvoltate prezente la Copenhaga să inițieze activități de cercetare și dezvoltare și să pună noile tehnologii în comun cu țările cel mai puțin dezvoltate și cu țările în curs de dezvoltare;

22.

subliniază necesitatea responsabilității și încrederii instituționale prin stabilirea unei reprezentări egale a țărilor donatoare și beneficiare în organele de conducere ale instituțiilor de finanțare a adaptării;

23.

insistă asupra faptului că acordul pentru perioada de după 2012 cu privire la schimbările climatice ar trebui să țină seama de procesele actuale de dezvoltare atât la nivel internațional, cât și la nivel național; invită Comisia Europeană și statele membre ale UE să dezvolte legăturile necesare între schimbările climatice și ODM prin integrarea atenuării și adaptării la schimbările climatice în proiectele și programele care au ca scop îndeplinirea ODM, precum și în toate strategiile de reducere a sărăciei;

24.

invită comunitatea internațională să identifice și să abordeze carențele legislative existente în ceea ce privește protecția persoanelor strămutate și migrate din cauza schimbărilor climatice și să inițieze un sistem specific de asistență și protecție;

25.

invită la transformarea Programului de Mediu al Organizației Națiunilor Unite (PNUM) într-o veritabilă organizație mondială a mediului, bazată la Nairobi, în Kenya, înzestrată cu capacitate adecvată pentru abordarea gravității catastrofelor ecologice și a problemelor similare în lume;

26.

încredințează copreședinților săi sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului ACP-UE, Comisiei Europene, Secretarului General al ONU, Comisiei Uniunii Africane, Parlamentului Pan-African, CCONUSC și Băncii Mondiale.

—

reunindu-se la Luanda (Angola) între 30 noiembrie și 3 decembrie 2009,

—

având în vedere articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE semnat la Cotonou, la data de 23 iunie 2000, și revizuit la Luxemburg, la 25 iunie 2005,

—

având în vedere declarația Comisiei Uniunii Africane,

—

având în vedere declarația din 31 martie 2009 a Comitetului ambasadorilor ACP privind situația din Madagascar,

—

având în vedere rezoluția privind situația politică din Madagascar adoptată de Adunarea parlamentară ACP la 10 februarie 2009,

—

având în vedere activitatea Grupului internațional de contact pentru Madagascar și, în special, acordurile de la Maputo și Addis Abeba, încheiate la 9 august 2009 și, respectiv, la 6 noiembrie 2009,

—

având în vedere rezoluția (29) Parlamentului European din 7 mai 2009 privind situația din Madagascar,

—

având în vedere declarația din 10 noiembrie 2009 a Secretarului General al Organizației internaționale a țărilor francofone (OIF) privind situația din Madagascar,

A.

întrucât dl Andry Rajoelina, primarul capitalei Antananarivo, a devenit șeful Înaltei Autorități pentru Tranziție la 17 martie 2009, atunci când forțele armate au predat puterea pe care o preluaseră de la fostul președinte Marc Ravalomanana, care a fost obligat să demisioneze și să plece în exil;

B.

întrucât dl Rajoelina, după ce a suspendat Adunarea Națională și Senatul, s-a proclamat președinte al Republicii și șef al Înaltei Autorități pentru Tranziție;

C.

luând act de numeroasele manifestații de protest, care au fost înăbușite cu forța de armată;

D.

constatând că aceste evenimente au fost condamnate de comunitatea internațională și, în special, de Consiliul de Securitate al ONU, de Uniunea Africană (UA), de Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud (SADC), de OIF, de Uniunea Interparlamentară, de Uniunea Europeană, de Statele Unite ale Americii și de Norvegia;

E.

întrucât UA și SADC nu au recunoscut autoritatea dlui Rajoelina și au suspendat Madagascarul din calitatea de membru al celor două organizații;

F.

întrucât la 6 iulie 2009, Uniunea Europeană a inițiat un proces de consultare cu Republica Madagascar în temeiul articolului 96 din Acordul de la Cotonou, deschizând, astfel, un dialog menit să studieze modalitățile de a găsi soluții adecvate pentru problemele politice ale țării;

G.

întrucât Uniunea Europeană a suspendat finanțările către Madagascar, cu excepția asistenței umanitare și a anumitor programe și proiecte de care populația beneficiază în mod direct, până ce va fi satisfăcută că foaia de parcurs pentru revenirea la ordinea constituțională este credibilă și se bazează pe participarea consensuală a tuturor;

H.

întrucât eforturile comunității internaționale având ca obiectiv sprijinirea părților locale în căutarea unei soluții cuprinzătoare pentru criză și restabilirea rapidă a ordinii constituționale în Madagascar sunt zădărnicite de inflexibilitatea de care dă dovadă dl Rajoelina - care este, se pare, prizonier al propriei grupări - și de solicitările președintelui în exil, dl Ravalomanana, care dă dovadă de o lipsă de realism inoportună;

I.

întrucât situația politică din Madagascar afectează negativ economia țării, iar redresarea economică la nivel național este condiționată de stabilitatea politică,

1.

condamnă cu putere acapararea puterii în Madagascar, cu încălcarea flagrantă a Constituției țării și decizia de a încredința președinția Republicii dlui Rajoelina, ceea ce constituie nici mai mult, nici mai puțin, decât o lovitură de stat;

2.

solicită revenirea la ordinea republicană constituțională, pe care să o înfăptuiască părțile malgașe aflate în conflict prin ajungerea la o înțelegere, care să fie aplicată rapid, privind o soluție cuprinzătoare pentru criză;

3.

solicită celor patru grupări politice implicate să acționeze în mod susținut, astfel cum s-au angajat să procedeze la Maputo și Addis Abeba, în vederea ajungerii la un consens cu privire la împărțirea posturilor de răspundere și a funcțiilor guvernamentale, astfel încât tranziția să poată avea loc în conformitate cu programul convenit la Addis Abeba;

4.

subliniază că parlamentul malgaș trebuie să fie repus în drepturi imediat și să fie implicat în toate eforturile de rezolvare a crizei;

5.

consideră că pluralismul politic, libertățile democratice fundamentale, respectarea drepturilor omului și statul de drept pot fi garantate numai prin intermediul unui proces consensual și cuprinzător, bazat pe dialog, care abordează cauzele principale care se află la originea nenumăratelor probleme de ordin economic, social, politic și de mediu cu care se confruntă țara;

6.

salută realizările Grupului internațional de contact, în care, la reuniunile de mediere din Maputo și Addis Abeba au fost implicate ONU, UA, UE și numeroase organizații regionale - Piața Comună a Africii de Est și Sud (COMESA), Comisia pentru Oceanul Indian (COI) și SADC - și îl încurajează să-și continue eforturile vizând normalizarea situației;

7.

solicită o anchetă internațională independentă cu obiectivul de a face lumină asupra încălcărilor drepturilor omului și a numeroaselor acte de represiune împotriva populației;

8.

solicită comunității internaționale să intensifice asistența umanitară acordată poporului malgaș; invită comunitatea internațională și UE să reia, în mod treptat, acordarea de ajutor Madagascarului, de îndată ce instituțiile de tranziție ale guvernului de unitate națională sunt înființate și solicită respectarea deplină a tuturor principiilor democratice și a libertăților fundamentale;

9.

invită orice guvern interimar al Madagascarului să nu finalizeze niciun acord sau contract cu alte țări sau întreprinderi referitor la resursele naturale și la bogățiile sale naționale înainte de organizarea de alegeri și de instalarea unui nou guvern, care să fi primit un mandat legitim de la populația malgașă;

10.

salută poziția principială adoptată, astfel, de comunitatea internațională prin opoziția la orice încercare de preluare a puterii prin metode neconstituționale și își exprimă deosebita satisfacție cu privire la refuzul Adunării Generale a ONU de a acorda dlui Rajoelina o audiere;

11.

invită toți actorii politici să-și fixeze ca prioritate lupta împotriva sărăciei, menită să amelioreze nivelul de trai al populației prin instituirea unei politici solide și sustenabile de dezvoltare, privind, în special, serviciile de bază de îngrijire a sănătății, educația și crearea de locuri de muncă;

12.

se angajează să efectueze o misiune de informare privind aplicarea acordurilor de la Maputo și Addis Abeba și solicită trimiterea, la momentul potrivit, a unei misiuni internaționale de observare a alegerilor, la care este dispusă să ia parte;

13.

solicită eliberarea imediată a deținuți politici și anularea procedurilor judiciare împotriva acestora;

14.

invită Uniunea Africană, Grupul internațional de contact și actorii politici malgași să ia în considerare posibilitatea înființării unui organism de monitorizare și sprijin, menit să asigure respectarea angajamentelor luate la Maputo și Addis Abeba și să încheie cu succes procesul de tranziție;

15.

solicită sancțiuni individuale, în cazul nerespectării angajamentelor luate la Maputo și Addis Abeba;

16.

încredințează copreședinților săi sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului ACP-UE, Comisiei Europene, Secretarului General al ONU, Comunității de Dezvoltare a Africii de Sud (SADC), președintelui Joaquim Chissano și Comisiei Uniunii Africane.

A.

întrucât articolul 95 din Acordul de parteneriat ACP-UE, semnat la Cotonou, în Benin, la 23 iunie 2000, prevede că acesta va fi revizuit la fiecare cinci ani; luând act de faptul că prima revizuire a avut loc în 2005, iar negocierile vizând a doua revizuire sunt în curs și probabil se vor încheia înainte de sfârșitul lui 2010;

B.

întrucât a doua revizuire a Acordului de la Cotonou nu prevede negocieri pentru un nou Fond European de Dezvoltare (FED), deoarece al zecelea FED expiră abia în 2013; întrucât cea de-a treia revizuire a Acordului de la Cotonou este prevăzută să aibă loc în 2015, prin urmare la doi ani de la expirarea celui de-al zecelea FED;

C.

reamintind că obiectivul principal al Acordului de la Cotonou îl constituie reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei, în concordanță cu obiectivele dezvoltării durabile și integrarea treptată a țărilor ACP în economia mondială;

D.

conștientă că, în 2015, data celei de-a treia revizuiri a Acordului de la Cotonou va coincide cu termenul pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM);

E.

reamintind că, de la prima revizuire a Acordului de la Cotonou, au avut loc schimbări importante în situația pe plan internațional, ca rezultat al creșterii prețurilor la alimente și energie, crizele financiară, economică și socială, precum și schimbările climatice, ale căror efecte se resimt în modul cel mai puternic în țările în curs de dezvoltare;

F.

întrucât procesul de negocieri vizând Acordurile de parteneriat economic (APE), împreună cu încheierea și aplicarea acordurilor interimare sau complete, a subminat coeziunea grupului ACP și a procesului în curs de integrare regională;

G.

întrucât orice revizuire a dimensiunii politice a relației ACP-UE, consacrată în partea 1, titlul II al Acordului de la Cotonou, trebuie să se desfășoare cu respectarea deplină a parteneriatului între părți egale;

H.

subliniind faptul că dimensiunea parlamentară a relației ACP-UE nu trebuie în niciun caz să-și piardă din importanță;

I.

întrucât, înainte de începerea negocierilor vizând revizuirea Acordului de la Cotonou, ar fi trebuit să aibă loc un proces de consultări deschis și transparent cu toate părțile interesate, incluzând parlamentele și entitățile neguvernamentale;

1.

subliniază faptul că cea de-a doua revizuire a Acordului de la Cotonou ar trebui să consolideze obiectivele principale ale acordului, și anume eradicarea sărăciei, promovarea dezvoltării durabile, integrarea treptată și eficace a statelor ACP în economia mondială, păstrarea și întărirea „acquis-ului de la Lomé”, precum și intensificarea unității, coeziunii și solidarității ACP; avertizează, în această privință, împotriva introducerii în acord a unor elemente care ar trebui abordate mai degrabă în cadrul altor acorduri de cooperare internațională;

2.

invită părțile implicate în negocieri să dea dovadă de flexibilitate în privința termenului de finalizare a revizuirii, ținând seama de schimbările instituționale care vor avea loc în cadrul Comisiei și al Secretariatului ACP în 2010, împreună cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabon și posibila finalizare a negocierilor pentru APE;

3.

subliniază faptul că îndeplinirea ODM ar trebui să constituie unul din obiectivele fundamentale ale cooperării pentru dezvoltare în cadrul ACP-UE; evidențiază faptul că Acordul de la Cotonou ar trebui să prevadă un volum mai mare de investiții în serviciile publice și în infrastructură;

4.

consideră că revizuirea Acordului de la Cotonou ar trebui să includă un angajament în direcția unei perspective preliminare de finanțare a cooperării ACP-UE pentru perioada de după 2013, independent de finalizarea negocierilor pentru APE;

5.

insistă asupra faptului că încercările de a favoriza diferențierea regională în cadrul grupului ACP nu trebuie să slăbească coeziunea și solidaritatea acestuia, iar această diferențiere nu trebuie să se aplice aspectelor din relația ACP-UE care pot fi abordate în mod adecvat la nivel de ansamblu în cadrul ACP-UE; își exprimă preocuparea, în acest sens, asupra faptului că diferențierea regională nu ar trebui să afecteze funcționarea instituțiilor paritare ACP-UE în cadrul Acordului de la Cotonou sau să împiedice consolidarea relației dintre UE și întregul grup ACP;

6.

recunoaște rolul din ce în ce mai important pe care îl joacă organizațiile la nivel regional sau continental, în special Uniunea Africană (UA), în mediul economic, social și instituțional, în dezvoltarea statelor ACP; consideră, cu toate acestea, în mod ferm că resursele destinate susținerii UA sau altor organizații regionale nu ar trebui să fie retrase din pachetele financiare naționale în cadrul FED sau din inițiativele orizontale pe termen lung; subliniază, în acest sens, faptul că cooperarea ACP-UE și strategiile regionale separate ale UE trebuie să continue să susțină și să consolideze procesul de integrare regională în curs în cadrul grupului ACP;

7.

observă că capitolul referitor la cooperarea economică și comercială ar trebui să fie modificat pentru a ține seama de expirarea regimului comercial de la Cotonou; insistă, cu toate acestea, că noile dispoziții referitoare la regimurile comerciale sub incidența cărora vor funcționa schimburile comerciale ACP-UE, ar trebui, în conformitate cu normele OMC, să țină seama de interesele și preocupările tuturor statelor ACP, în contextul nivelurilor diferite de dezvoltare economică și constrângeri structurale, indiferent dacă au încheiat sau au renunțat la APE;

8.

solicită inițierea unei ample revizuiri pentru a verifica îndeplinirea obiectivelor APE; consideră că este necesar un proces de revizuire oficial și cuprinzător al proiectului APE și că acesta ar trebui să se desfășoare la nivel de ansamblu în cadrul ACP-UE, la o anumită dată în viitor;

9.

solicită consolidarea dispozițiilor pertinente, pentru a se asigura că Comisia Europeană poartă consultări cuprinzătoare cu grupul ACP înainte de a-și lua angajamente care ar putea afecta în mod negativ integrarea economică a regiunilor ACP sau relațiile comerciale ACP-UE;

10.

subliniază faptul că revizuirea Acordului de la Cotonou nu ar trebui să exercite presiuni nejustificate asupra statelor ACP în direcția finalizării negocierilor privind APE;

11.

recunoaște că starea de nesiguranță sau fragilitatea statelor prezintă probleme specifice în materie de dezvoltare și îndeplinire a ODM și, în acest sens, solicită ca cooperarea pentru dezvoltare a ACP-UE să sprijine inițiativele care vizează controlul răspândirii armelor de calibru mic și armamentului ușor în statele și regiunile ACP;

12.

subliniază faptul că, în legătură cu migrația, dispozițiile actuale ale Acordului de la Cotonou referitoare la acordurile de readmisie nu ar trebui modificate în timpul prezentului proces de revizuire;

13.

recunoaște că procedurile de consultare prevăzute la articolele 96 și 97 din Acordul de la Cotonou ar trebui să constituie excepții și să fie utilizate numai în cazul în care toate celelalte modalități de dialog, precum cele menționate în articolul 8, au fost epuizate; consideră, cu toate acestea, că în cazul unor circumstanțe excepționale este important ca oricare din cele două părți la acord să poată iniția procedurile de consultare;

14.

subliniază importanța dimensiunii parlamentare a Acordului de la Cotonou, reprezentată de Adunarea Parlamentară Paritară UE-ACP (APP); își exprimă angajamentul ferm de a garanta că APP și parlamentele naționale contribuie pe deplin la acțiunile și procesele prevăzute în Acordul de la Cotonou, subliniind, în plus, opoziția sa fermă față de orice încercare de a reduce rolul jucat de APP, în special prin propuneri care afectează metodele de lucru și regularitatea reuniunilor sale, aspecte asupra cărora APP ar trebui să decidă singură;

15.

solicită ca Acordul de la Cotonou să prevadă obligația ca documentele de strategie regională și de țară să fie transmise APP, în conformitate cu obligațiile stipulate în prezent în Regulamentul Consiliului UE privind punerea în aplicare a celui de-al zecelea FED (30); consideră, în acest sens, că în viitor APP și parlamentele naționale și regionale ar trebui să fie consultate în cadrul procesului de elaborare a acestor documente de strategie;

16.

subliniază faptul că Acordul de la Cotonou trebuie să includă dispoziții care să permită APP să controleze aplicarea strategiilor regionale și de țară;

17.

crede cu convingere în rolul esențial pe care îl pot juca parlamentele naționale ale statelor ACP în toate aspectele legate de relația UE-ACP; solicită să se acorde parlamentelor naționale responsabilități în supravegherea punerii în aplicare a Acordului de la Cotonou, în special în ce privește planificarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea acțiunilor și programelor privind cooperarea pentru dezvoltare; solicită adoptarea de măsuri eficace pentru monitorizarea asistenței bugetare, în special de către parlamentele naționale și autoritățile superioare de audit; solicită întărirea capacităților parlamentelor din țările ACP pentru ca acestea să poată fi în măsură să preia în mod efectiv sarcinile mai sus-menționate;

18.

recunoaște contribuția vitală a entităților neguvernamentale la intensificarea transparenței și legitimității democratice și la lărgirea posibilităților cetățenilor de a trage la răspundere guvernele și, prin urmare, evidențiază necesitatea unei implicări mai ample a entităților neguvernamentale din statele UE și ACP;

19.

solicită acordarea unei atenții sporite în cadrul Acordului de la Cotonou necesității urgente de a depune eforturi mai mari în vederea îndeplinirii ODM, ținându-se seama, special, de proporțiile problemei și de apropierea termenului de 2015; insistă ferm, prin urmare, ca finanțarea legată de sectoarele ODM să nu fie deturnată spre sprijinirea inițiativelor orizontale din domeniile care au mai puțină legătură cu ODM;

20.

atrage atenția asupra importanței principiilor privind eficiența ajutorului, stabilite în Declarația de la Paris și Declarația de acțiune de la Accra și a importanței principiilor privind coordonarea donatorilor, stabilite în Codul de conduită al UE în materie de diviziune a muncii în cadrul politicii de dezvoltare (31); consideră că acestea sunt vitale pentru utilizarea optimă a fondurilor de cooperare pentru dezvoltare și, prin urmare, solicită să se țină seama pe deplin de aceste principii în momentul revizuirii Acordului de la Cotonou;

21.

solicită mai multă coerență între Fondul European de Dezvoltare (FED) și noul mandat privind dezvoltarea al Băncii Europene de Investiții (BEI);

22.

salută angajamentul UE, consacrat în Tratatul de la Lisabona, de a „ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare” (32); își exprimă, cu toate acestea, preocuparea cu privire la comunicarea Comisiei Europene privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării (33) (CPD), care introduce o nouă abordare a CPD; insistă, în această privință, asupra faptului că abordarea UE față de CPD trebuie să țină seama pe deplin de prioritățile de dezvoltare ale statelor ACP.