1)

Articolul 46 alineatele (1) și (3) din Directiva 2013/32/UE (2), coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și cu obligația de evaluare individuală prevăzută la articolul 4 alineatul (3) litera (c) din Directiva 2011/95/UE (3), cu obligația de cooperare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă și cu obligația de cooperare loială prevăzută la articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei dispoziții naționale care să prevadă în mod expres competența instanței naționale, în sensul articolului 46 menționat, de a dispune supunerea reclamantului unor examene medicale, instanța în cauză își poate întemeia în mod direct pe dispoziția menționată dreptul de a da o ordonanță prin care să dispună supunerea reclamantului unor examene medicale, în cazul în care se consideră că acest lucru este necesar pentru examinarea deplină și ex nunc a unei cereri de protecție internațională?

2)

Articolul 46 alineatele (1) și (3) din Directiva 2013/32/UE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și cu obligația de evaluare individuală prevăzută la articolul 4 alineatul (3) litera (c) din Directiva 2011/95/UE, cu obligația de cooperare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă și cu obligația de cooperare loială prevăzută la articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei dispoziții naționale care să prevadă în mod expres competența instanței naționale, în sensul articolului 46 menționat, de a dispune supunerea reclamantului unor examene medicale și, prin extensie, în lipsa unei dispoziții legale exprese referitoare la un mecanism de trimitere în ceea ce privește examenele medicale de care instanța națională să dispună în mod direct în temeiul aceluiași articol, instanța în cauză are competența de a sesiza autoritatea decizională (care este de asemenea parte în procedura desfășurată în fața sa) pentru ca aceasta să poată, prin analogie, să activeze mecanismul prevăzut la articolul 18 din Directiva 2013/32/UE, furnizând instanței naționale rezultatul examenului medical al reclamantului?

3)

Articolul 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32/UE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că modalitățile de desfășurare a unei examinări depline și ex nunc a unei cereri de protecție internațională țin de autonomia procedurală a statelor membre? În cazul unui răspuns afirmativ, articolul 46 alineatele (1) și (3) din Directiva 2013/32/UE coroborat cu articolul 47 din cartă, precum și cu obligația de cooperare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2011/95/UE și cu obligația de cooperare loială prevăzută la articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei dispoziții naționale care să prevadă în mod expres competența instanței naționale de a dispune supunerea reclamantului unor examene medicale și, prin extensie, în lipsa unei dispoziții legale exprese referitoare la un mecanism de trimitere la examene medicale de care să dispună instanța națională, instanța în cauză are competența de a sesiza autoritatea decizională (care este de asemenea parte în procedura desfășurată în fața sa) pentru ca aceasta să poată, prin analogie, să activeze mecanismul prevăzut la articolul 18 din Directiva 2013/32/UE, furnizând instanței naționale rezultatul examenului medical al reclamantului, în cazul în care aceasta din urmă consideră că măsurile naționale nu respectă principiul efectivității?

4)

Articolul 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32/UE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că, în cazurile în care se stabilește că nu există mecanisme adecvate pentru a efectua examinarea individuală, deplină și ex nunc prevăzută la articolul 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32/UE, garanțiile prevăzute la aceste articole sunt respectate atunci când instanța națională este competentă să anuleze decizia de respingere a unei cereri de protecție internațională?