1)

O procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională depusă la frontieră sau într-o zonă de tranzit de către un solicitant care, pe parcursul acestei proceduri, este plasat în detenție într-un loc situat geografic pe teritoriu, dar asimilat printr-un text normativ unui loc situat la frontieră intră în domeniul de aplicare al articolului 43 din Directiva 2013/32/UE (2)?

2)

Examinarea unei asemenea cereri de protecție internațională a unui solicitant care, după expirarea termenului de patru săptămâni prevăzut la articolul 43 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE, este admis de plin drept pe teritoriu în temeiul dreptului național, dar continuă să fie plasat în detenție, pe baza unei noi decizii de plasare, în același loc de detenție care era considerat inițial un loc la frontieră și calificat în prezent de autorități ca un loc situat pe teritoriu, intră tot în domeniul de aplicare al articolului 43 din Directiva 2013/32/UE?

3)

1. Autoritatea decizională care a inițiat examinarea unei cereri de protecție internațională în cadrul unei proceduri la frontieră și care lasă să treacă termenul de patru săptămâni prevăzut la articolul 43 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE pentru a se pronunța cu privire la această cerere sau care a adoptat în prealabil o decizie de examinare ulterioară, poate, deși toate actele de cercetare, inclusiv interviul personal, au fost efectuate înainte de expirarea acestui termen, să continue examinarea cererii respective pe baza unui tratament prioritar în sensul articolului 31 alineatul (7) din directiva menționată, atunci când solicitantul continuă să fie plasat în detenție, pe baza deciziei unei alte autorități, în același loc de detenție, asimilat inițial unui loc la frontieră, pentru motivul că detenția sa este necesară «pentru a stabili elementele pe care se bazează solicitarea de protecție internațională, care nu ar putea fi obținute dacă solicitantul nu ar fi plasat în detenție, în special în cazul în care există un risc de sustragere a solicitantului» ?

2.

Autoritatea decizională care a inițiat examinarea unei cereri de protecție internațională în cadrul unei proceduri la frontieră și care lasă să treacă termenul de patru săptămâni prevăzut la articolul 43 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE pentru a se pronunța cu privire la această cerere sau care a adoptat în prealabil o decizie de examinare ulterioară, fără să fi efectuat un interviu personal cu solicitantul în acest termen, poate continua examinarea acestei cereri pe baza unui tratament prioritar în sensul articolului 31 alineatul (7) din directiva menționată, atunci când solicitantul continuă să fie plasat în detenție, pe baza deciziei unei alte autorități, în același loc de detenție, asimilat inițial unui loc la frontieră, pentru motivul că detenția sa este necesară «pentru a stabili elementele pe care se bazează solicitarea de protecție internațională, care nu ar putea fi obținute dacă solicitantul nu ar fi plasat în detenție, în special în cazul în care există un risc de sustragere a solicitantului» ?

4)

O asemenea aplicare a reglementării naționale este compatibilă cu caracterul excepțional al detenției solicitantului care decurge din articolul 8 din Directiva 2013/33/UE (3) și al obiectivului general al Directivei 2013/32/UE?

5)

Articolele 31, 43 și 46 din Directiva 2013/32/UE coroborate cu articolul 47 din cartă (4) trebuie interpretate în sensul că [Conseil du contentieux des étrangers], atunci când este sesizat cu o cale de atac împotriva unei decizii adoptate în cadrul unei proceduri inițiate la frontieră, trebuie să invoce din oficiu depășirea termenului de patru săptămâni?