1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamantul, UF, solicită, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei Europene din 8 aprilie 2022 prin care aceasta a reziliat contractul său de agent temporar pe perioadă nedeterminată (denumită în continuare „decizia atacată”) și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a acestui fapt.

2

La 16 iulie 2016, reclamantul a fost angajat de Comisie ca agent temporar recrutat în sensul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), în cadrul unui contract pe perioadă nedeterminată.

3

Reclamantul a exercitat atribuții de agent gardă de corp pentru membri ai Comisiei, printre care domnul vicepreședinte A și, mai recent, domnul vicepreședinte B (denumit în continuare „domnul vicepreședinte”). Funcția reclamantului implica purtarea unei arme.

4

În cadrul atribuțiilor sale, reclamantul trebuia să se supună în mod regulat unor teste virologice de reacții în lanț ale polimerazei, denumite „PCR”, pentru a stabili dacă era purtător al virusului responsabil de pandemia de COVID-19.

5

La 22 octombrie 2021, reclamantul a fost supus unui test PCR (denumit în continuare „testul PCR din 22 octombrie 2021”) în vederea unei misiuni în Rwanda.

6

La 25 octombrie 2021, superiorul ierarhic al reclamantului i‑a transmis acestuia din urmă un mesaj primit de la un medic din cadrul serviciului medical al Comisiei (denumit în continuare „serviciul medical”), prin care acesta din urmă solicita superiorului ierarhic al reclamantului informații cu privire la fapte care ar fi avut loc cu ocazia testului PCR din 22 octombrie 2021. Potrivit asistentului medical care a efectuat acest test, reclamantul s‑ar fi comportat în mod inadecvat, mai ales „strig[ând] «ajunge» și „lovi[ndu‑l] peste mână”, iar apoi plecând fără să dea explicații și fără ca acesta să fi putut termina testul respectiv.

7

La 26 octombrie 2021, reclamantul a trimis un e‑mail superiorilor săi ierarhici, afirmând că era șocat de plângerea menționată la punctul 6 de mai sus. Acesta a explicat că testul PCR în discuție era mai lung și invaziv decât de obicei, dar că nu l‑a lovit pe asistentul medical. Cu toate acestea, i‑a cerut scuze acestuia dacă l‑a ofensat sau dacă a reacționat într‑un mod care i‑ar fi putut da o impresie greșită. Pe de altă parte, a adăugat că domnul vicepreședinte era prezent la testul PCR din 22 octombrie 2021 și putea cu certitudine să confirme aceste fapte.

8

La 28 octombrie 2021, a avut loc o întrevedere între reclamant, asistentul medical care efectuase testul PCR din 22 octombrie 2021 și superiorii lor ierarhici respectivi.

9

La 4 martie 2022, reclamantul a fost supus unui test PCR (denumit în continuare „testul PCR din 4 martie 2022”) în vederea unei misiuni în Franța.

10

La 5 martie 2022, reclamantul a trimis un e‑mail serviciului medical prin care a explicat că, la fel ca și testul PCR din 22 octombrie 2021, testul PCR din 4 martie 2022 era la fel de lung și invaziv ca de obicei, că a avut o senzație de durere și iritație întreaga zi după test și că s‑a deplasat chiar la spital.

11

La 14 martie 2022, arma reclamantului a fost confiscată de agenții Direcției de securitate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și Securitate a Comisiei (denumită în continuare „Direcția de securitate”) și consemnată în armurăria clădirii Berlaymont a Comisiei, în aceeași zi.

12

La 23 martie 2022, echipa de investigații interne a Direcției de securitate a consemnat declarațiile scrise ale celor doi asistenți medicali care efectuaseră testele PCR din 22 octombrie 2021 și din 4 martie 2022.

13

În ceea ce privește testul PCR din 22 octombrie 2021, asistentul medical menționează în declarația sa că, în esență, în timp ce se pregătea să introducă tamponul nazofaringian în nasul reclamantului, acesta a început să se miște și să dea din cap, ceea ce a făcut aproape imposibilă efectuarea testului. Pe când asistentul medical abia introdusese tamponul în nasul reclamantului, acesta l‑ar fi lovit peste braț și ar fi spus „ajunge”. Reclamantul ar fi văzut că domnul vicepreședinte terminase deja testul și ar fi plecat împreună cu acesta. În ceea ce privește testul PCR din 4 martie 2022, asistenta medicală a indicat în esență că se afla împreună cu asistentul medical care efectuase testul PCR din 22 octombrie 2021. Acesta din urmă l‑ar fi recunoscut pe reclamant și i‑ar fi spus asistentului medical că îl va testa pe domnul vicepreședinte. Asistenta trebuia să efectueze două teste, un test PCR și un test antigen. Când asistenta a încercat să efectueze primul test, conform acesteia, reclamantul nu ar fi încetat să‑și miște capul. Aceasta ar fi reușit doar să introducă superficial tamponul nazofaringian în nasul reclamantului. După acest prim test, ea i‑ar fi spus că urma să efectueze al doilea test. Reclamantul s‑ar fi ridicat și ar fi spus ferm: „nu vedeți că mă faceți să plâng?”. Asistenta medicală ar fi încercat să facă al doilea test, dar acest lucru s‑ar fi dovedit imposibil, întrucât reclamantul își mișca întruna capul. Apoi s‑ar fi ridicat și s‑ar fi dus la domnul vicepreședinte, care, între timp, își terminase testele.

14

La 24 martie 2022, reclamantului i s‑a notificat, prin sistemul informatic de comunicare internă al Comisiei ARES, o decizie privind retragerea drepturilor sale de acces la clădirile Comisiei și a legitimației sale de acces.

15

La 24 martie 2022, reclamantul a fost convocat la o reuniune cu directorul Direcției de securitate, în cursul căreia a fost informat, pe de o parte, că fuseseră primite plângeri din partea serviciului medical cu privire la comportamentul său la testele PCR din 22 octombrie 2021 și din 4 martie 2022 și, pe de altă parte, despre intenția Direcției de securitate de a solicita autorității abilitate să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) rezilierea contractului său pentru ruperea legăturii de încredere.

16

La 30 martie 2022, șefa Direcției „Resurse umane pentru servicii și situri specifice” din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și Securitate a Comisiei, în calitatea sa de AAIC, i‑a trimis reclamantului o scrisoare, cu data de 25 martie 2022, prin care îi comunica intenția de a‑i rezilia contractul în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA pentru ruperea legăturii de încredere, ca urmare a observațiilor care îi fuseseră comunicate cu ocazia reuniunii menționate la punctul 15 de mai sus. Aceasta l‑a invitat pe reclamant să își prezinte eventualele observații în termen de cinci zile.

17

Tot la 30 martie 2022, reclamantul a trimis AAIC un e‑mail prin care, pe de o parte, a solicitat o prelungire a termenului menționat la punctul 16 de mai sus pentru a‑și putea prezenta observațiile cu privire la rezilierea contractului și, pe de altă parte, și‑a prezentat versiunea faptelor în ceea ce privește testul PCR din 4 martie 2022.

18

La 1 aprilie 2022, avocatul reclamantului a adresat AAIC o scrisoare prin care solicita ca faptele cu privire la care reclamantul era invitat să își prezinte comentariile să îi fie transmise pentru ca acesta să poată fi ascultat în mod util. El a contestat de asemenea acuzațiile care fuseseră formulate în privința sa în scrisoarea din 30 martie 2022.

19

Prin decizia atacată, AAIC a reziliat contractul de agent temporar al reclamantului în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA, cu un preaviz de cinci luni.

20

La 24 iunie 2022, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziei atacate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”).

21

Prin Decizia R/303/22 din 20 octombrie 2022, AAIC a respins reclamația reclamantului.

22

Reclamantul solicită Tribunalului:

23

Comisia solicită Tribunalului:

24

Reclamantul invocă trei motive în susținerea concluziilor sale în anulare, primul, întemeiat, pe de o parte, pe inexactitatea materială a faptelor aflate la originea deciziei atacate și, pe de altă parte, pe erori vădite de apreciere și pe un abuz de putere, al doilea, întemeiat pe o motivare insuficientă, pe încălcarea obligației de solicitudine, pe încălcarea principiului proporționalității și pe încălcarea dreptului la apărare și, al treilea, întemeiat pe încălcarea articolului 2 litera (c) din RAA și a dreptului la apărare.

25

În susținerea primului motiv, reclamantul afirmă în esență că decizia atacată nu se întemeiază pe fapte stabilite din punct de vedere material, că este afectată de mai multe erori vădite de apreciere, precum și de un abuz de putere.

26

Primo, în ceea ce privește materialitatea faptelor, reclamantul contestă criticile aduse de AAIC, precum și versiunea faptelor asistentului medical care a efectuat testul PCR din 22 octombrie 2021.

27

În primul rând, reclamantul contestă că ar fi plecat de la serviciul medical fără să fi terminat testul menționat. El arată că, dacă așa ar fi stat lucrurile, asistentul medical nu ar fi putut solicita laboratorului să analizeze eșantionul colectat, nu ar fi obținut rezultatele testului său PCR și, în consecință, nu ar fi putut să se deplaseze în timpul misiunii în străinătate, care urmase testul PCR menționat.

28

În al doilea rând, reclamantul susține că, dacă ar fi strigat „ajunge”, așa cum pretinde asistentul medical (a se vedea punctul 6 de mai sus), domnul vicepreședinte, care era prezent la test, l‑ar fi auzit cu siguranță. Or, acesta din urmă a dat o declarație scrisă pe proprie răspundere în care susține că, în opinia sa, reclamantul nu s‑a comportat în mod necorespunzător.

29

În al treilea rând, reclamantul adaugă că declarația scrisă a asistentului medical, care a fost dată la cinci luni de la data faptelor, o contrazice pe cea a superiorului ierarhic al asistentului medical. Astfel, acesta din urmă afirmă că asistentul medical a declarat că reclamantul i‑a „împins mâna”, iar nu că l‑a „lovit pe braț”. Pe de altă parte, în această declarație, superiorul ierarhic afirmă că asistentul medical nu era „foarte supărat” în urma acestui incident, dar credea că trebuie să îl declare din cauza „aspectului fizic al incidentului”. Reclamantul consideră că această afirmație este contradictorie în măsura în care, dacă asistentul medical ar fi fost realmente agresat verbal și fizic, așa cum pretinde, el nu ar fi avut această stare de spirit în privința incidentului. Astfel, acesta consideră că expunerea faptelor prezentată de Comisie nu este nici coerentă, nici plauzibilă, nici credibilă.

30

În al patrulea rând, reclamantul arată că argumentul AAIC potrivit căruia asistenții medicali se bucură de „încrederea superiorilor lor ierarhici” nu înseamnă că versiunile faptelor prezentate de ei sunt confirmate automat și că cea pe care a prezentat‑o el trebuie înlăturată. Reclamantul consideră că, în fața unor contradicții cu privire la fapte, precum în speță, AAIC ar fi trebuit să efectueze investigații suplimentare pentru a verifica afirmațiile în discuție.

31

În al cincilea rând, în ceea ce privește elementele de probă privind incidentele în discuție, reclamantul susține că, contrar argumentului Comisiei, faptele nu au putut fi stabilite în mod obiectiv și independent având în vedere declarațiile asistenților din cadrul serviciului medical. Astfel, dat fiind că nu existau alte elemente probatorii pe care AAIC ar fi putut să le ia în considerare, pe lângă declarațiile asistenților medicali respectivi și pe lângă declarația superiorului ierarhic al acestora din urmă, care nu era prezent la data faptelor în litigiu, Comisia nu putea stabili situația de fapt în mod „obiectiv și independent”. Potrivit reclamantului, AAIC a stabilit situația de fapt exclusiv pe baza plângerilor depuse de asistenții medicali, care, în opinia sa, sunt incorecte din punct de vedere material și care stau la baza deciziei atacate.

32

Secundo, reclamantul susține că AAIC a săvârșit mai multe erori vădite de apreciere și un abuz de putere.

33

În primul rând, reclamantul afirmă că, spre deosebire de cele pretinse de Comisie, el nu a omis să coopereze în timpul testului PCR din 22 octombrie 2021 și din 4 martie 2022. Astfel, el s‑ar fi supus testelor respective și nu ar fi plecat fără ca acesta să se fi încheiat.

34

Pe de o parte, Comisia ar fi considerat că împrejurarea că reclamantul a resimțit dureri și iritații (a se vedea punctul 10 de mai sus) constituia o lipsă de cooperare. Reclamantul susține că această afirmație constituie de asemenea o eroare vădită de apreciere. Reclamantul susține, în această privință, că iritațiile pe care le‑a evidențiat au fost constatate de un medic, cu ocazia unei consultații de urgență la spital în urma testului PCR din 4 martie 2022. El adaugă că, potrivit informațiilor informale care au fost transmise domnului vicepreședinte, decizia atacată se datorează faptului că a informat Serviciul medical cu privire la iritațiile resimțite după testul PCR din 4 martie 2022. Această informație ar fi fost luată drept o acuzație intolerabilă față de asistenta medicală și s‑ar afla astfel la originea deciziei atacate. Faptul de a nu dezvălui motivele reale ale acestei decizii ar constitui un abuz de putere din partea AAIC.

35

În al doilea rând, reclamantul susține că faptul că Comisia nu a ținut seama de durerile și iritațiile de care a suferit constituie o încălcare a obligației de solicitudine.

36

În al treilea rând, reclamantul contestă că și‑ar fi „pierdut sângele rece” în cursul celor două teste PCR. Desigur, acesta s‑a plâns de modul în care fuseseră efectuate testele menționate, însă simplul fapt că testele au fost percepute ca fiind invazive în mod nejustificat, având în vedere numeroase alte teste efectuate anterior de reclamant, nu poate justifica concedierea sa, care ar fi, în orice caz, total disproporționată. Pe de altă parte, reclamantul arată că, în cazul în care AAIC ar intenționa să repună în discuție capacitățile sale de muncă și sângele rece, ar fi trebuit să îi interogheze pe domnul vicepreședinte A și pe domnul vicepreședinte, în preajma cărora a avut de gestionat situații stresante și periculoase cu ocazia diferitelor misiuni.

37

În al patrulea rând, reclamantul afirmă că la testul PCR din 4 martie 2022 erau prezente patru persoane, și anume el însuși, domnul vicepreședinte, asistenta medicală care a efectuat testul și asistentul medical care a efectuat testul PCR din 22 octombrie 2021. Astfel, întrucât contestă versiunea faptelor prezentată de cei doi asistenți medicali cu privire la cele două incidente, reclamantul consideră că singura versiune pertinentă a faptelor este cea a domnului vicepreședinte.

38

Potrivit reclamantului, domnul vicepreședinte a putut auzi și vedea foarte bine interacțiunile dintre el și asistenții medicali în cadrul testului PCR în discuție. În fapt, dat fiind că testele se efectuau în încăperi separate de un simplu paravan pe roți și că domnul vicepreședinte îl terminase deja pe al său, acesta putea vedea ceea ce se întâmpla cu referire la testul pe care îl efectua el.

39

Astfel, refuzul AAIC de a ține seama de mărturia domnului vicepreședinte constituie, pe lângă o eroare vădită de apreciere, un indiciu suplimentar al unui abuz de putere. Reclamantul arată că, chiar presupunând că domnul vicepreședinte nu era un martor direct, așa cum pretinde Comisia, AAIC ar fi trebuit totuși să îl audieze pentru a se convinge în acest sens, dat fiind că a declarat în mod clar că nu a avut un comportament inadecvat în cadrul testelor PCR în discuție.

40

În al cincilea rând, reclamantul arată că acuzația AAIC, potrivit căreia toate comportamentele sale din cadrul testului PCR din 22 octombrie 2021 și din 4 martie 2022 constituie o atingere adusă imaginii serviciului, este de asemenea o eroare vădită de apreciere. Potrivit reclamantului, această afirmație este arbitrară și evidențiază o încălcare a obligației de solicitudine.

41

În sfârșit, reclamantul susține că, în ceea ce privește materialitatea faptelor, AAIC nu dispune de o putere discreționară și nu poate afirma că detaliile comportamentului său nu constituie elemente decisive pentru decizia atacată. AAIC s‑ar fi întemeiat exclusiv pe procesele‑verbale ale audierilor reclamantului, ale asistenților medicali și ale superiorului ierarhic al acestora din urmă și nu ar fi căutat alte elemente pentru a stabili situația de fapt, în special audierea domnului vicepreședinte în calitate de martor. Prin urmare, potrivit recurentului, numai faptele privind cele două teste PCR, din 22 octombrie 2021 și din 4 martie 2022, au condus la ruperea legăturii de încredere, iar aceste fapte nu sunt stabilite în mod corespunzător. Pe de altă parte, adaugă că domnul vicepreședinte a confirmat că nu și‑a pierdut încrederea în el. Prin urmare, decizia atacată este afectată de nelegalitate în măsura în care Comisia nu putea pur și simplu să invoce o rupere a legăturii de încredere fără a fi stabilit în prealabil faptele pe care se întemeiază decizia menționată.

42

Comisia contestă argumentele prezentate de reclamant. Primo, în ceea ce privește erorile vădite de apreciere invocate de acesta din urmă (a se vedea punctele 32-40 de mai sus), Comisia susține că contractul a fost reziliat ca urmare a ruperii legăturii de încredere dintre ea și reclamant. Această ruptură ar decurge din comportamentele inadecvate pe care reclamantul le‑ar fi avut de două ori în cadrul testelor PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022, în timpul cărora s‑ar fi dovedit a fi agresiv verbal sau fizic față de asistenții din cadrul serviciului medical care efectuau testele respective.

43

Comisia susține că comportamentele inadecvate ale reclamantului au fost stabilite în mod obiectiv și independent de conținutul mărturiilor asistenților medicali. Potrivit Comisiei, detaliile comportamentului reclamantului nu constituie elementul decisiv care să permită stabilirea unei ruperi a legăturii de încredere. Lucrul cel mai important ar fi acela că, în două rânduri, reclamantul s‑a arătat agresiv față de asistenții din cadrul serviciului medical. Aceasta nu ar constitui o percepție subiectivă a evenimentelor, ci ar decurge din obligația Direcției de securitate de a asigura securitatea membrilor săi și a persoanelor prezente în incinta Comisiei. Prin urmare, AAIC nu ar fi săvârșit nicio eroare vădită de apreciere a faptelor.

44

Potrivit Comisiei, reclamantul trebuia să dea dovadă de un comportament ireproșabil și să fie capabil să își păstreze sângele rece în orice împrejurare în calitate de agent gardă de corp, cu atât mai mult cu cât purta o armă în clădirile Comisiei. Aceasta adaugă că, pentru a exercita această funcție, reclamantul trebuie să se bucure atât de încrederea membrului pe care îl protejează, cât și de cea a instituției în ansamblul său. Nu ar fi suficient, după cum pretinde reclamantul (a se vedea punctul 41 de mai sus) să se bucure de încrederea membrilor pe lângă care își exercită funcția. Astfel, Direcția de securitate ar trebui să fie sigură că reclamantul nu reprezintă nici cel mai mic risc pentru securitatea membrilor și a altor persoane prezente la sediul Comisiei. Prin urmare, potrivit Comisiei, Direcția de securitate a solicitat în mod întemeiat rezilierea contractului reclamantului.

45

Secundo, în ceea ce privește inexactitatea factuală invocată de reclamant, în primul rând, Comisia susține că asistenții medicali nu aveau niciun motiv să raporteze fapte inexacte cu privire la reclamant și că aceștia se bucură de încrederea deplină a departamentului lor. Potrivit Comisiei, incidentele în cauză reprezintă singurele incidente raportate în timpul pandemiei și au fost transmise imediat superiorului ierarhic al asistenților medicali (a se vedea punctul 6 de mai sus), chiar dacă declarația oficială privind primul incident nu a fost consemnată decât mai târziu.

46

În al doilea rând, Comisia susține că declarațiile asistenților medicali și ale superiorului lor ierarhic nu sunt contradictorii, în măsura în care acțiunea de a lovi peste braț sau de a împinge o mână nu se exclud. În plus, aceasta adaugă că AAIC nu s‑a întemeiat exclusiv pe procesele‑verbale ale audierilor reclamantului, ale asistenților medicali și ale superiorului lor ierarhic, ci a luat în considerare ruperea legăturii de încredere a Direcției de securitate față de reclamant.

47

Comisia adaugă că faptul că asistentul medical care a efectuat testul din 22 octombrie 2021 a putut afirma că nu era „foarte supărat” se datorează faptului că este un profesionist care știe să își îndeplinească sarcinile, chiar în condiții dificile. Acest lucru ar demonstra de asemenea că asistentul medical nu are nimic personal cu reclamantul și nu avea niciun motiv să raporteze fapte inexistente.

48

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantului cu privire la motivele pe care le‑ar fi urmărit în realitate cei doi asistenți medicali ca urmare a plângerilor lor (a se vedea punctul 34 de mai sus), Comisia reiterează că acești asistenți medicali au raportat incidentele imediat după ce s‑au petrecut faptele. Pe de altă parte, Comisia arată că reclamantul nu s‑a deplasat la spital decât în urma celui de al doilea test PCR și că, în orice caz, documentele furnizate demonstrează numai că s‑a plâns de dureri la nivelul feței, însă nu a precizat cauza acestor dureri.

49

În al patrulea rând, Comisia susține că, întrucât administrația s‑a putut considera suficient de lămurită cu privire la incidentele în litigiu, nu era util să asculte mărturia domnului vicepreședinte. Aceasta arată că locul în care se afla exact domnul vicepreședinte la testele PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022 nu este stabilit, în special dacă se afla într‑o altă cabină decât cea în care se afla reclamatul atunci când acesta din urmă efectua fiecare dintre testele în litigiu sau în zona situată în jurul cabinelor menționate. Ea subliniază, în orice caz, că aceste cabine erau separate și garantau intimitatea procesului, astfel încât domnul vicepreședinte nu putea fi un martor direct al faptelor în litigiu. Prin urmare, mărturia sa nu ar fi fost relevantă.

50

În al cincilea rând, în ceea ce privește testul PCR din 22 octombrie 2021, Comisia susține că, deși reclamantul a primit rezultatele testului, aceasta nu înseamnă că el a fost corect efectuat. Într‑adevăr, asistentul medical nu a putut introduce decât superficial tamponul nazofaringian pentru a efectua testul înainte ca reclamantul să plece și, prin urmare, nu a putut finaliza testul. Totuși, acesta ar fi trimis eșantionul recoltat pentru analiză.

51

În al șaselea rând, Comisia contestă faptul că patru persoane erau prezente la testul PCR din 4 martie 2022, astfel cum susține reclamantul (a se vedea punctul 37 de mai sus). Aceasta arată că testele PCR se efectuau în cabine separate care garantau intimitatea procesului. Astfel, erau prezenți numai reclamantul și asistenta medicală care a efectuat testul, motiv pentru care mărturia domnului vicepreședinte nu ar fi fost pertinentă.

52

Tertio, în ceea ce privește argumentele reclamantului referitoare la un abuz de putere (a se vedea punctele 34 și 39 de mai sus), Comisia susține că reclamantul nu explică în ce ar consta acest abuz. Potrivit Comisiei, reclamantul nu prezintă niciun element de probă care să constituie un abuz de putere, în special cu privire la scopurile care ar fi fost urmărite prin decizia atacată, altele decât cele invocate prin această decizie. Astfel, aceasta consideră că afirmațiile privind abuzul de putere trebuie înlăturate ca fiind nedovedite.

53

Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, în ceea ce privește procedura care permite rezilierea contractului pe perioadă nedeterminată al unui agent temporar, din articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA reiese că contractul de muncă încetează la sfârșitul perioadei de preaviz prevăzute în acest contract. În plus, articolul 49 alineatul (1) din RAA prevede că, după îndeplinirea procedurii disciplinare prevăzute în anexa IX la statut, care se aplică prin analogie, contractul de muncă poate fi reziliat fără preaviz din motive disciplinare în caz de încălcare gravă, în mod deliberat sau din neglijență, a obligațiilor care îi revin agentului contractual.

54

Potrivit unei jurisprudențe consacrate, în temeiul puterii largi de apreciere de care dispune AAIC în cazul unei greșeli care poate să justifice concedierea unui agent temporar, nimic nu o obligă să inițieze o procedură disciplinară împotriva acestuia din urmă în loc să recurgă la posibilitatea de reziliere unilaterală a contractului prevăzută la articolul 47 litera (c) din RAA și numai în ipoteza în care AAIC intenționează să concedieze un agent temporar fără preaviz, în cazul încălcării grave a obligațiilor sale, trebuie inițiată, în conformitate cu articolul 49 alineatul (1) din RAA, procedura disciplinară reglementată în anexa IX la statut pentru funcționari și aplicabilă prin analogie agenților temporari (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2021, CE/Comitetul Regiunilor, T‑355/19, EU:T:2021:369, punctul 61 și jurisprudența citată).

55

Rezultă că, în principiu, AAIC era abilitată să rezilieze contractul reclamantului în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA înainte de expirarea acestuia și cu un preaviz de o lună pe an de serviciu efectuat, cu un minimum de trei luni și un maximum de zece luni, fără a trebui să inițieze o procedură disciplinară.

56

În speță, trebuie constatat că rezilierea contractului reclamantului, al cărui preaviz a fost respectat, a fost motivată de ruperea legăturii de încredere dintre Comisie și reclamant, din cauza comportamentelor care i‑au fost imputate cu ocazia testelor PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022. Astfel, AAIC a ales să rezilieze contractul în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA, iar nu să aplice articolul 49 alineatul (1) din RAA.

57

În această privință, deși nu revine AAIC posibilitatea de a înlocui aprecierea superiorului ierarhic al reclamantului cu propria apreciere în ceea ce privește realitatea ruperii legăturii de încredere, AAIC trebuie totuși să verifice mai întâi dacă lipsa sau pierderea unei legături de încredere este invocată efectiv, apoi să controleze exactitatea materială a faptelor și, în cele din urmă, să se asigure că, având în vedere motivele invocate, cererea de reziliere nu este afectată de o încălcare a drepturilor fundamentale sau de un abuz de putere. În acest context, AAIC poate în special să aprecieze, ținând seama de observațiile prezentate de persoana în cauză, că există împrejurări concrete care justifică preconizarea unor alte măsuri decât concedierea, de exemplu stabilirea unor alte atribuții pentru această persoană în cadrul Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2019, RY/Comisia, T‑160/17, EU:T:2019:1, punctul 38 și jurisprudența citată).

58

În plus, trebuie arătat că, în cazul în care o instituție care decide rezilierea unui contract de agent temporar se referă în special la fapte materiale precise aflate la originea deciziei de concediere ca urmare a pierderii încrederii, instanța este obligată să verifice veridicitatea acestor fapte materiale. În special, în măsura în care o instituție detaliază motivele aflate la originea pierderii încrederii făcând trimitere la fapte materiale precise, instanța trebuie să verifice dacă aceste motive se întemeiază pe fapte exacte din punct de vedere material. Procedând astfel, instanța nu înlocuiește aprecierea autorității competente, potrivit căreia pierderea încrederii este dovedită, cu propria apreciere, ci se limitează să controleze dacă faptele aflate la originea deciziei detaliate de instituție sunt exacte din punct de vedere material (Hotărârea din 11 septembrie 2013, L/Parlamentul, T‑317/10 P, EU:T:2013:413, punctul 70).

59

În speță, AAIC a indicat, în decizia atacată, că rezilierea contractului reclamantului era motivată de ruperea legăturii de încredere dintre reclamant și instituție, din cauza „mai multor incidente grave” în cursul exercitării atribuțiilor sale, despre care ar fi fost informat, și anume comportamentul său în timpul testelor PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022.

60

În lumina jurisprudenței menționate la punctele 57 și 58 de mai sus, trebuie, așadar, să se examineze elementele de probă prezentate de părți pentru a stabili dacă, luate separat, iar apoi global, aceste elemente sunt de natură să confirme sau, dimpotrivă, să lipsească de temei motivul rezilierii contractului invocat de Direcția de securitate și reținut de AAIC.

61

Pentru a contesta comportamentele care îi sunt imputate în mărturiile scrise ale asistenților medicali care au efectuat cele două teste PCR în litigiu (a se vedea punctul 13 de mai sus), reclamantul a furnizat, pe lângă versiunea sa cu privire la situația de fapt din cauză, o declarație scrisă a domnului vicepreședinte, pe care îl însoțea cu ocazia testelor PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022 și care era, așadar, prezent în sala serviciului medical în care s‑au produs faptele în litigiu.

62

În această privință, pe de o parte, este necesar să se constate că, în cursul procedurii precontencioase și în prezenta acțiune, reclamantul a pus în discuție versiunea faptelor celor doi asistenți medicali care efectuaseră testele PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022, versiune pe care AAIC a preluat‑o în decizia atacată. Astfel, reclamantul contestă că ar fi fost agresiv și că ar fi avut un comportament inadecvat față de acești asistenți medicali. În ceea ce privește testul PCR din 22 octombrie 2021, acesta contestă în special că l‑a lovit pe braț sau pe mână pe unul dintre asistenții medicali și că a strigat „ajunge” (a se vedea punctele 7 și 29 de mai sus). Cu referire la testul din 4 martie 2022, acesta contestă că ar fi avut un comportament inadecvat. Astfel, confruntat cu contradicțiile dintre versiunea faptelor prezentată, în primul rând, de asistenții medicali și, în al doilea rând, de reclamant, acesta din urmă a solicitat, în mai multe rânduri, ca domnul vicepreședinte să fie audiat în calitate de martor (a se vedea punctele 7 și 39 de mai sus).

63

Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 49 și 51 de mai sus, AAIC a considerat că era suficient de lămurită cu privire la situația de fapt și că nu avea nevoie să îl audieze pe domnul vicepreședinte. În fapt, Comisia susține în esență, în primul rând, că detaliile privind comportamentele reclamantului nu sunt decisive și, în al doilea rând, că aceste comportamente au fost stabilite în mod obiectiv și independent de conținutul specific al mărturiilor asistenților medicali (a se vedea punctul 43 de mai sus). În schimb, astfel cum se menționează la punctul 49 de mai sus, Comisia susține că locul în care se afla exact domnul vicepreședinte nu a fost stabilit, și anume dacă se afla într‑o altă cabină decât cea în care se afla reclamantul atunci când acesta din urmă era supus fiecăruia dintre testele în litigiu sau în zona situată în jurul cabinelor menționate. Comisia concluzionează că domnul vicepreședinte nu putea fi, așadar, un martor direct al faptelor.

64

În această privință, pe de o parte, este necesar să se constate că Comisia nu precizează ce alte elemente de probă, pe lângă mărturiile asistenților din cadrul serviciului său medical, au utilizat pentru a dovedi faptele în litigiu. Pe de altă parte, reiese din dosar că singurele elemente aflate la dispoziția AAIC care au putut justifica rezilierea contractului reclamantului erau mărturiile scrise ale asistenților medicali respectivi și ale superiorului lor ierarhic menționate la punctele 12 și 13 de mai sus. Pe de altă parte, din decizia de respingere a reclamației reiese că mărturiile menționate au avut, pentru AAIC, o valoare probatorie decisivă.

65

Or, Comisia nu explică modul în care comportamentele reclamantului au putut fi stabilite „în mod obiectiv și independent de conținutul specific” al acestor mărturii, după cum arată Comisia (a se vedea punctul 43 de mai sus). Astfel, ea nu invocă alte elemente care ar fi putut confirma o asemenea afirmație, deși singurul alt element de probă disponibil, anexat de reclamant la reclamația împotriva deciziei atacate, este o declarație scrisă pe proprie răspundere din partea domnului vicepreședinte, în care acesta din urmă susține că, în opinia sa, reclamantul nu s‑a comportat în mod necorespunzător în cadrul testelor în litigiu (a se vedea punctul 28 de mai sus).

66

În această privință, în primul rând, este necesar să se constate că Comisia, în pofida contradicțiilor dintre versiunea faptelor prezentată de asistenții medicali, pe de o parte, și de reclamant, pe de altă parte, a refuzat să efectueze demersuri suplimentare pentru a stabili faptele, în special, astfel cum a solicitat reclamantul în mai multe rânduri, să îl audieze în calitate de martor pe domnul vicepreședinte. În această privință, Comisia nu contestă că acesta din urmă era prezent în sala serviciului medical în care erau instalate cabinele individuale în care au fost efectuate testele PCR din 22 octombrie 2021 și 4 martie 2022. Comisia se mărginește să exprime îndoieli cu privire la aspectul unde anume, în sala menționată, se afla domnul vicepreședinte la momentul faptelor în litigiu.

67

În al doilea rând, trebuie constatat că Comisia se contrazice în ceea ce privește pertinența mărturiei domnului vicepreședinte.

68

Astfel, pe de o parte, Comisia arată că locul anume în care se afla domnul vicepreședinte la testele PCR în litigiu nu era stabilit (a se vedea punctul 49 de mai sus) și că mărturia sa nu ar fi, așadar, utilă. Pe de altă parte, aceasta afirmă că testele PCR, precum cele în discuție în speță, se efectuează în cabine separate și că, în consecință, domnul vicepreședinte nu putea fi un martor direct al faptelor (a se vedea punctul 51 de mai sus). Or, dacă locul în care se afla exact domnul vicepreședinte la testele PCR în litigiu nu era stabilit, este contradictoriu să se afirme, astfel cum procedează Comisia, că acesta din urmă nu putea, în orice caz, să fie un martor direct al faptelor care s‑au desfășurat cu ocazia acelorași teste.

69

Rezultă că demersurile AAIC nu au permis să se stabilească, având în vedere probele aduse la cunoștința Tribunalului, existența comportamentelor reproșate reclamantului și care se află la originea deciziei atacate în temeiul ruperii legăturii de încredere dintre Comisie și el însuși.

70

În lumina acestor considerații, este necesar să se concluzioneze că decizia AAIC a fost afectată de nelegalitate prin faptul că aceasta a considerat că este suficient de lămurită de mărturiile asistenților medicali și că a refuzat să procedeze la o verificare a faptelor aflate la originea deciziei atacate în raport cu alte elemente de probă, care erau totuși disponibile, sau chiar prin organizarea unei anchete administrative.

71

Prin urmare, argumentația reclamantului, prezentată în susținerea primului motiv, întemeiată pe faptul că faptele care justifică decizia atacată nu sunt dovedite, trebuie admisă.

72

Prin urmare, se impune anularea deciziei atacate, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive și argumente invocate de reclamant, precum și a măsurilor de cercetare judecătorească solicitate de acesta din urmă și a admisibilității documentelor pe care le‑a depus în replică și la 10 noiembrie 2023.

73

Reclamantul susține că, din cauza concedierii sale abuzive, a suferit un prejudiciu moral important ca urmare a încălcării drepturilor sale fundamentale, în special a dreptului său la apărare, ca urmare a erorilor vădite de apreciere săvârșite de administrație și a încălcării obligației de solicitudine. Decizia atacată ar fi adus atingere onoarei sale și i‑ar fi cauzat un prejudiciu moral important, întrucât Comisia a refuzat, printre altele, să îi dea acces la plângerile scrise, să adopte măsuri pentru a verifica faptele și să îl audieze pe domnul vicepreședinte în calitate de martor.

74

Reclamantul solicită, în consecință, ca Tribunalul să oblige Comisia, ex aequo et bono, să îl despăgubească pentru acest prejudiciu moral.

75

Comisia contestă argumentele reclamantului. Aceasta susține că nu aduce niciun element de probă cu privire la pretinsul prejudiciu moral și că se limitează să invoce o atingere adusă onoarei sale în mod generic.

76

În această privință, în ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, este necesar să se arate că, potrivit jurisprudenței, anularea unui act nelegal poate constitui în sine o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑ar fi putut cauza, cu excepția cazului în care reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi reparat integral prin această anulare [a se vedea în acest sens Ordonanța din 3 septembrie 2019, FV/Consiliul, C‑188/19 P, nepublicată, EU:C:2019:690, punctul 4 (Luarea de poziție a avocatei generale Kokott, punctul 26), și Hotărârea din 28 aprilie 2021, Correia/CESE, T‑843/19, EU:T:2021:221, punctul 86].

77

Caracterul moral al prejudiciului pretins suferit nu este susceptibil să răstoarne sarcina probei în ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului care revine reclamantului. Astfel, răspunderea Uniunii Europene nu este angajată decât dacă reclamantul a reușit să demonstreze caracterul real al prejudiciului său [a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2021, CE/Comitetul Regiunilor, T‑355/19, EU:T:2021:369, punctul 148 (nepublicată) și jurisprudența citată].

78

În speță, reclamantul nu a explicat de ce ar exista un prejudiciu moral care nu poate fi reparat integral prin anularea acestei decizii. Astfel, în înscrisurile sale, el s‑a limitat să susțină că decizia atacată i‑a adus atingere onoarei sale și i‑a cauzat un prejudiciu moral, fără a preciza nici conținutul, nici întinderea acestui prejudiciu, și nu a susținut că a suferit un prejudiciu moral care nu putea fi reparat integral prin anularea acestei decizii.

79

Rezultă că reclamantul nu a reușit să demonstreze, astfel cum îi revenea în lumina jurisprudenței citate la punctele 76 și 77 de mai sus, că prejudiciul moral pe care îl invocă nu putea fi reparat integral prin anularea deciziei atacate și, ca atare, reparabil.

80

În aceste condiții, al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

81

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

82

Întrucât, în speță, Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște: