Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62023CN0051

    Cauza C-51/23 P: Recurs introdus la 1 februarie 2023 de Validity Foundation – Mental Disability Advocacy Centre împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 22 noiembrie 2022 în cauza T-640/20, Validity/Comisia

    JO C 189, 30.5.2023, p. 8–9 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    30.5.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 189/8


    Recurs introdus la 1 februarie 2023 de Validity Foundation – Mental Disability Advocacy Centre împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șaptea) din 22 noiembrie 2022 în cauza T-640/20, Validity/Comisia

    (Cauza C-51/23 P)

    (2023/C 189/12)

    Limba de procedură: engleza

    Părți

    Recurentă: Validity Foundation – Mental Disability Advocacy Centre (reprezentanți: B. Van Vooren și R. Oyarzabal Arigita, avocați)

    Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

    Concluzii

    Recurenta solicită Curții:

    declararea recursului ca fiind admisibil și fondat;

    anularea Ordonanței Tribunalului din 22 noiembrie 2022 în cauza T-640/20, Validity/Comisia;

    anularea Deciziei C (2020) 5540 final a Comisiei din 6 august 2020 și a Deciziei C (2021) 2834 final a Comisiei din 19 aprilie 2021; și

    obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă; sau

    cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra fondului și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    În cadrul primului motiv, recurenta contestă aprecierile Tribunalului potrivit cărora nu există niciun risc ca, în viitor, Comisia să încalce articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, întrucât:

    i.

    motivul întemeiat pe „climatul de încredere reciprocă” nu constituie o prezumție generală de confidențialitate; și

    ii.

    nu există niciun risc ca Comisia să opună din nou un motiv vag, precum „climatul de încredere reciprocă”, în cadrul unor viitoare cereri de acces la documente.

    Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că nu există niciun risc de reiterare a încălcărilor principiilor transparenței și bunei administrări, precum și a încălcărilor procedurale ale Regulamentului privind transparența [(CE) nr. 1049/2001] săvârșite în procedura care a condus la prezenta cauză.


    Top