–

pentru A, de I. Balmaks, advokāts;

–

pentru guvernul leton, de J. Davidoviča și K. Pommere, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul estonian, de N. Grünberg, în calitate de agent;

–

pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér și Zs. Biró‑Tóth, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de L. Baumgart, V. Hitrovs, H. Leupold și M. Wasmeier, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 1 alineatul (1), a articolului 6 alineatul (1) litera (a) și a articolului 24 alineatul (1) din Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală (JO 2014, L 130, p. 1), precum și a articolului 8 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor proceduri penale împotriva A, B, C, D, F, E, G, SIA „AVVA” și SIA „Liftu alianse” (C‑255/23), precum și împotriva A, B, C, Z, F, AS „Latgales Invest Holding”, SIA „METEOR HOLDING”, METEOR Kettenfabrik GmbH, SIA „Tool Industry” și AS „Ditton pievadķēžu rūpnīca” (C‑285/23) pentru acte de înșelăciune agravată în grup organizat, de spălare de bani în grup organizat, de abuz în serviciu, precum și de complicitate la înșelăciune agravată și la spălare de bani agravată.

3

Potrivit primei teze a considerentului (8) al Directivei 2014/41, „[o]rdinul european de anchetă ar trebui să aibă un domeniu de aplicare orizontal și, în consecință, să se aplice tuturor măsurilor de investigare destinate strângerii de probe”.

4

Articolul 1 din această directivă, intitulat „Ordinul european de anchetă și obligația de executare a acestuia”, prevede la alineatele (1) și (3):

„(1)   Ordinul european de anchetă reprezintă o decizie judiciară emisă sau validată de o autoritate judiciară a unui stat membru (denumit în continuare «statul emitent») pentru a pune în aplicare una sau mai multe măsuri de investigare specifice într‑un alt stat membru (denumit în continuare «statul executant») în vederea obținerii de probe în conformitate cu prezenta directivă.

Ordinul european de anchetă poate fi emis și pentru obținerea de probe care se află deja în posesia autorităților competente ale statului executant.

[…]

(3)   Emiterea unui ordin european de anchetă poate fi solicitată de o persoană suspectată sau acuzată sau de un avocat în numele său, în cadrul drepturilor de apărare aplicabile în conformitate cu procedura penală internă.”

5

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare al ordinului european de anchetă”, are următorul cuprins:

„Ordinul european de anchetă include orice măsură de investigare cu excepția instituirii unei echipe comune de anchetă și strângerii de probe în cadrul unei echipe comune de anchetă, instituită în conformitate cu articolul 13 din Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene […] și [cu] Decizia‑cadru 2002/465/JAI a Consiliului [din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (JO 2002, L 162, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 249)], cu excepția cazului în care scopul este aplicarea articolului 13 alineatul (8) din [această convenție] și, respectiv, a articolului 1 alineatul (8) din [decizia‑cadru menționată].”

6

Articolul 6 din Directiva 2014/41, intitulat „Condițiile pentru emiterea și transmiterea unui ordin european de anchetă”, prevede la alineatul (1):

„Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

7

Articolul 24 din această directivă, intitulat „Audierea prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală”, prevede la alineatul (1):

„Atunci când o persoană se află pe teritoriul statului executant și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale statului emitent, autoritatea emitentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală în conformitate cu alineatele (5)-(7).

Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă în scopul audierii unei persoane suspectate sau acuzate prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală.”

8

Potrivit considerentului (9) al Directivei 2016/343, „[s]copul prezentei directive este acela de a consolida dreptul la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale prin stabilirea unor norme minime comune privind anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale dreptului de a fi prezent la proces”.

9

Articolul 8 din această directivă, intitulat „Dreptul de a fi prezent la proces”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate au dreptul de a fi prezente la propriul proces.

(2)   Statele membre pot să prevadă că un proces care poate duce la o hotărâre privind vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau acuzate poate avea loc în absența persoanei în cauză, cu condiția ca:

10

Articolul 140 din Kriminālprocesa likums (Codul de procedură penală) are următorul cuprins:

„(1)   Persoana responsabilă cu desfășurarea procedurii poate efectua un act de procedură prin mijloace tehnice (conferință telefonică, videoconferință) dacă interesele procedurii penale impun acest lucru.

(2)   În cursul efectuării unui act de procedură prin mijloace tehnice, trebuie să se asigure că persoana responsabilă cu desfășurarea procedurii și persoanele care participă la actul de procedură, aflate în spații sau clădiri diferite, se pot auzi în timpul unei conferințe telefonice și se pot auzi și vedea în timpul unei videoconferințe.

(21)   În cazul prevăzut la alineatul (2) al prezentului articol, persoana responsabilă cu desfășurarea procedurii desemnează – sau îl însărcinează pe conducătorul instituției situate în cel de al doilea loc de efectuare a actului de procedură să desemneze – o persoană care să asigure efectuarea actului de procedură în locul în care se află (denumită în continuare „persoana desemnată”).

[…]

(5)   Persoana desemnată verifică și certifică identitatea persoanelor care participă la actul de procedură, dar care nu se află în același loc cu persoana responsabilă cu desfășurarea procedurii.

[…]

(7)   Persoana desemnată întocmește un certificat în care menționează locul, data și ora efectuării actului de procedură, funcția, numele și prenumele său, datele de identificare și adresa fiecăreia dintre persoanele prezente la locul efectuării actului de procedură, precum și avertismentul comunicat acestor persoane în cazul în care legea prevede că pot fi trase la răspundere pentru nerespectarea obligațiilor. Persoanele avertizate confirmă prin semnătură că au primit această informație. Certificatul trebuie totodată să menționeze orice întreruperi care se produc în efectuarea actului de procedură și ora la care acesta din urmă a luat sfârșit. Certificatul se semnează de toate persoanele prezente la locul efectuării actului de procedură și se transmite apoi persoanei responsabile cu desfășurarea procedurii pentru a fi atașat la procesul‑verbal al actului de procedură.

(71)   Se poate deroga de la dispozițiile alineatelor (21), (5) și (7) ale prezentului articol dacă persoana responsabilă cu desfășurarea procedurii are posibilitatea de a verifica, prin mijloace tehnice, identitatea persoanelor prezente în alte spații sau clădiri.

[…]”

11

În temeiul articolului 463 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură penală:

„(1)   Participarea persoanei acuzate la procesul penal este obligatorie.

(2)   Dacă persoana acuzată nu se prezintă la ședință, procesul penal se amână.”

12

Articolul 464 din acest cod prevede:

„(1)   O instanță poate judeca o cauză penală privind o infracțiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani fără participarea persoanei acuzate dacă aceasta nu se înfățișează la ședință de mai multe ori fără un motiv întemeiat sau dacă a formulat în fața instanței o cerere de judecare a cauzei penale fără participarea sa.

(2)   O cauză penală poate fi judecată fără participarea persoanei acuzate dacă aceasta suferă de o boală gravă care o împiedică să asiste la procesul penal.

(3)   O cauză penală care implică mai multe persoane acuzate poate fi judecată fără participarea uneia dintre ele dacă ședința privește o parte din acuzațiile îndreptate împotriva celorlalte persoane acuzate, dacă prezența la ședință a acestei persoane acuzate nu este necesară și dacă ea a comunicat instanței că nu dorește să participe la ședința respectivă.”

13

Articolul 465 din codul menționat prevede la alineatul (1):

„O cauză penală poate fi judecată de instanță în lipsa persoanei acuzate (in absentia) în unul dintre următoarele cazuri:

14

Ekonomisko lietu tiesa (Tribunalul pentru Litigii Economice, Letonia), care este instanța de trimitere, a fost sesizată cu o procedură penală împotriva, printre alte persoane acuzate, a lui E, trimis în judecată pentru spălare de bani agravată. E este un resortisant lituanian care are reședința în Lituania.

15

În cursul ședinței din 22 septembrie 2022, Ministerul Public a formulat, ținând seama de cererea lui E, o obiecție cu privire la participarea acestuia din urmă la ședințe de la distanță, prin videoconferință, întemeindu‑se pe dispozițiile articolului 140 alineatul (71) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate de plenul secției penale a Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia) în decizia sa din 4 noiembrie 2021.

16

La 16 octombrie 2022, apărătorul lui E a solicitat instanței de trimitere să adreseze Curții întrebări preliminare privind interpretarea dispozițiilor Directivei 2014/41 pentru a preciza natura drepturilor lui E de a participa la procedura judiciară de la distanță prin mijloace tehnice.

17

Instanța de trimitere arată că articolul 140 alineatul (71) din Codul de procedură penală extinde posibilitățile de a efectua acte de procedură de la distanță și că, prin această adăugare la lege, legiuitorul național a urmărit să promoveze recurgerea la mijloace tehnice în procedura penală, raționalizând și simplificând desfășurarea acesteia, în special în cazurile în care părțile la o procedură se află în orașe sau în țări diferite.

18

Or, potrivit instanței de trimitere, interpretarea articolului 140 alineatul (71) din Codul de procedură penală dată de plenul secției penale a Augstākā tiesa (Curtea Supremă) are drept consecință că, în cazul în care o parte la procedură nu se află în jurisdicția Republicii Letonia, și anume pe teritoriul național, recurgerea la mijloace tehnice pentru efectuarea unui act de procedură nu este posibilă decât prin intermediul unui ordin european de anchetă sau al unui alt instrument de cooperare judiciară. Astfel, o persoană care are reședința în altă țară decât Letonia și care face obiectul unei urmăriri penale nu ar putea participa de la distanță la o ședință prin mijloace tehnice, chiar dacă participă în mod pasiv la desfășurarea procedurii penale.

19

Dat fiind că E are reședința în Lituania, participarea sa de la distanță, prin mijloace tehnice, la procedura judiciară din Letonia ar presupune ca instanța letonă să solicită instanței lituaniene, în cadrul unui ordin european de anchetă, să asigure o posibilitate de participare de la distanță pentru o perioadă lungă. Or, având în vedere durata și costul aferent executării sale, instanța de trimitere consideră că emiterea unui ordin european de anchetă pentru a asigura participarea pasivă a persoanei acuzate la ședințe nu este proporțională în sensul articolului 6 din Directiva 2014/41.

20

Întrucât E este acuzat de spălare de bani agravată, participarea sa la ședințe ar fi, ținând seama de gravitatea infracțiunii imputate, obligatorie în cursul administrării probelor referitoare la acuzarea sa, chiar dacă el nu dorește să participe la ședințe. Având în vedere interpretarea dată de plenul secției penale a Augstākā tiesa (Curtea Supremă), E ar fi obligat, în cursul administrării acestor probe, fie să asiste în mod regulat și pentru o perioadă lungă la ședințele din Letonia, fie să solicite instanței lituaniene, în cadrul unui ordin european de anchetă, să facă posibilă participarea sa de la distanță la ședință pentru o perioadă lungă.

21

Întrucât are îndoieli cu privire la aplicabilitatea Directivei 2014/41 în cazul participării unei persoane acuzate la ședințe în cursul cărora nu este ascultată, Ekonomisko lietu tiesa (Tribunalul pentru Litigii Economice) a hotărât să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22

Instanța de trimitere arată că, la data adoptării cererii de decizie preliminară, rămân aproximativ 60 de mărturii de administrat care nu privesc acuzația împotriva lui E. Or, i‑ar fi în mod considerabil mai dificil să se pronunțe asupra cauzei principale într‑un termen rezonabil în cazul în care ar decide să suspende procedura. În consecință, instanța de trimitere consideră că poate continua procedura judiciară, cel puțin atât timp cât probele pe care se întemeiază acuzarea lui E nu sunt administrate, iar prezența sa nu este obligatorie.

23

Întrucât Curtea a adresat, la 7 martie 2024, o cerere de lămuriri, în cadrul acestei cauze, instanței de trimitere, în temeiul articolului 101 din Regulamentul de procedură, aceasta a răspuns, prin scrisoarea depusă la grefa Curții la 21 martie 2024, arătând că toți martorii citați de Ministerul Public și toți cei citați de apărare au fost ascultați. În special, diferitele ședințe ar fi permis audierea a 12 martori, a căror mărturie ar fi relevantă pentru dovedirea vinovăției persoanei acuzate, aceasta participând la ședințele respective atât în persoană, cât și de la distanță, prin videoconferință.

24

Ekonomisko lietu tiesa (Tribunalul pentru Litigii Economice), care este instanța de trimitere, a fost sesizată cu o procedură penală în care una dintre persoanele acuzate, A, un resortisant german cu reședința în Germania, a fost trimisă în judecată pentru înșelăciune agravată în grup organizat și spălare de bani agravată în grup organizat. Aceste infracțiuni sunt calificate drept infracțiuni grave și sunt pasibile de pedepse privative de libertate.

25

Infracțiunile imputate lui A constituie infracțiuni grave în dreptul leton. Ținând seama de această calificare și de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru judecarea unei cauze penale în lipsa persoanei acuzate, prevăzute la articolul 465 din Codul de procedură penală, rezultă că, în conformitate cu articolele 463 și 464 din acest cod, un proces fără participarea persoanei acuzate nu este posibil și că prezența sa este obligatorie.

26

A și avocatul său au informat instanța de trimitere cu privire la împrejurări, legate în special de vârsta și de situația personală și familială a lui A, care îl împiedică să asiste în persoană la majoritatea ședințelor din prezenta cauză. Întrucât nu intenționează să se sustragă de la judecată, acesta dorește să asiste la proces, însă prin videoconferință din Germania.

27

Atât ordinul european de anchetă emis de instanța de trimitere, cât și cererea de asistență formulată de ministerul justiției leton s‑au lovit de refuzul autorităților germane competente. Acestea au arătat că executarea ordinului european de anchetă nu era posibilă pentru motivul că nu se solicita asigurarea executării unei măsuri de anchetă, ci a participării unei persoane acuzate la o ședință prin videoconferință. În plus, în cadrul unei cereri de asistență, nu ar exista niciun temei juridic care să permită participarea la procedură prin videoconferință. În dreptul german, prezența fizică a persoanei acuzate la proces ar fi obligatorie, iar participarea de la distanță prin videoconferință la proces ar fi contrară principiilor fundamentale ale dreptului german.

28

Potrivit precizărilor din decizia plenului secției penale a Augstākā tiesa (Curtea Supremă) din 4 noiembrie 2021, ținând seama de domeniul de aplicare teritorial al Codului de procedură penală, jurisdicția Republicii Letonia este limitată la teritoriul național. Așadar, organizarea unei videoconferințe în afara asistenței judiciare internaționale ar fi posibilă numai dacă actul de procedură este efectuat cu respectarea jurisdicției Republicii Letonia.

29

Or, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă audierea unei persoane acuzate prin videoconferință, astfel cum este prevăzută la articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2014/41, implică participarea acestei persoane la procesul penal, care include dreptul de a asista la proces și de a‑l urmări. Instanța de trimitere ridică de asemenea problema dacă articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2016/343 consacră dreptul persoanei acuzate de a participa prin videoconferință la procesul penal din statul său membru de reședință.

30

În aceste condiții, Ekonomisko lietu tiesa (Tribunalul pentru Litigii Economice) a hotărât să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31

Instanța de trimitere consideră că, din moment ce problema care trebuie soluționată în raport cu dreptul Uniunii nu privește decât forma de participare a persoanei acuzate, și anume în persoană sau prin videoconferință, poate, în așteptarea pronunțării unei decizii preliminare, să continue examinarea cauzei, astfel cum a procedat până în prezent, cu prezența fizică a lui A. Astfel, nu s‑ar aduce atingere, în procedura penală din litigiul principal, dreptului persoanelor acuzate de a fi judecate într‑un termen rezonabil, în conformitate cu articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecință, în prezenta cauză nu a fost suspendată judecarea litigiului principal.

32

Prin decizia din 14 iunie 2023, cauzele C‑255/23 și C‑285/23 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

33

Având în vedere natura întrebărilor adresate, președintele Curții, prin decizia din 14 iunie 2023, a dispus judecarea cu prioritate a cauzelor C‑255/23 și C‑285/23, în temeiul articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

34

În schimb, întrucât instanța de trimitere a solicitat, în cauza C‑285/23, în temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, ca această cauză să fie judecată potrivit procedurii accelerate, președintele Curții, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, a respins această cerere prin decizia din 21 iulie 2023.

35

Conform unei jurisprudențe constante, articolul 267 TFUE instituie un dialog de la instanță la instanță între Curte și instanțele din statele membre, care are drept scop asigurarea unității de interpretare a dreptului Uniunii, permițând astfel asigurarea coerenței acestuia, a efectului său deplin și a autonomiei sale, precum și, în ultimă instanță, a caracterului propriu al dreptului instituit de tratate [Hotărârea din 17 mai 2023, BK și ZhP (Suspendare parțială a procedurii principale), C‑176/22, EU:C:2023:416, punctul 26 și jurisprudența citată].

36

Astfel, o hotărâre pronunțată în cadrul acestei proceduri este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea dreptului Uniunii pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată [Hotărârea din 17 mai 2023, BK și ZhP (Suspendare parțială a procedurii principale), C‑176/22, EU:C:2023:416, punctul 27].

37

Or, menținerea efectului util al procedurii menționate nu devine imposibilă în practică sau excesiv de dificilă printr‑o normă națională care permite, între data la care o cerere de decizie preliminară este adresată Curții și cea a ordonanței sau a hotărârii prin care aceasta din urmă răspunde la respectiva cerere, continuarea procedurii principale pentru efectuarea unor acte de procedură, pe care instanța de trimitere le consideră necesare și care privesc aspecte care nu au legătură cu întrebările preliminare adresate, și anume acte de procedură care nu sunt de natură să împiedice instanța de trimitere să se conformeze, în cadrul litigiului principal, acestei ordonanțe sau acestei hotărâri [Hotărârea din 17 mai 2023, BK și ZhP (Suspendare parțială a procedurii principale), C‑176/22, EU:C:2023:416, punctul 28].

38

În speță, instanța de trimitere a arătat, în cadrul cauzei C‑255/23, că, în pofida introducerii cererii sale de trimitere preliminară, nu a suspendat procedura și a continuat ședințele la care E a participat atât în persoană, cât și de la distanță prin videoconferință. În ceea ce privește cauza C‑285/23, instanța de trimitere a precizat că nici ea nu a suspendat procedura și că intenționa să continue ședințele cu prezența fizică a lui A. Or, astfel de acte de procedură, care includ printre altele administrarea probelor pe care se întemeiază trimiterea în judecată a persoanelor acuzate, sunt susceptibile să golească întrebările preliminare referitoare la posibilitatea persoanei acuzate de a participa la procedură prin videoconferință de obiectul și de interesul lor în raport cu litigiile principale și, prin urmare, sunt susceptibile să împiedice instanța de trimitere să se conformeze, în cadrul litigiilor principale, deciziilor prin care Curtea ar răspunde la cererile de decizie preliminară.

39

În această privință, trebuie amintit că Curtea nu este competentă să ofere, în materie preliminară, răspunsuri care au un efect pur consultativ (Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler și alții, C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 12).

40

În plus, articolul 23 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede că cererea de decizie preliminară suspendă procedura națională. Deși este adevărat că Curtea a admis, în împrejurări speciale, excepții în această privință, trebuie arătat că, după cum reiese din jurisprudența citată la punctul 37 din prezenta hotărâre, a făcut‑o cu condiția ca astfel de excepții să nu aducă atingere efectului util al mecanismului de cooperare prevăzut la articolul 267 TFUE. Or, în speță, s‑ar aduce atingere acestui efect util dacă întrebările adresate în cadrul cauzelor C‑255/23 și C‑285/23 ar fi declarate admisibile, întrucât instanța de trimitere, după data introducerii cererilor de decizie preliminară, a continuat procedurile principale pentru a efectua acte de procedură privind aspecte legate de întrebările adresate.

41

Având în vedere considerațiile care precedă, nu este necesar să se răspundă la întrebările preliminare adresate în cauzele C‑255/23 și C‑285/23.

42

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:

Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra cererilor de decizie preliminară formulate de Ekonomisko lietu tiesa (Tribunalul pentru Litigii Economice, Letonia) prin deciziile din 28 martie 2023 și din 21 aprilie 2023.