Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL JEAN RICHARD DE LA TOUR

prezentate la 13 iunie 2024(1)

Cauza C‑80/23

Procedură penală

privind pe

V.S.,

cu participarea

Ministerstvo na vatreshnite raboti, Glavna direktsia za borba s organiziranata prestapnost

[cerere de decizie preliminară formulată de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria)]

„Trimitere preliminară – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva (UE) 2016/680 – Persoană inculpată – Înregistrare polițienească a datelor cu caracter personal – Date sensibile – Date biometrice și genetice – Executare coercitivă – Obiective de prevenire și de depistare a infracțiunilor – Soluționarea anchetei în curs – Comparație cu date cu caracter personal colectate în cadrul altor anchete – Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție) (C‑205/21, EU:C:2023:49) – Interpretarea hotărârii Curții – Obligație de interpretare conformă – Articolul 10 – Articolul 6 litera (a) – Verificarea caracterului «strict necesar» al prelucrării de date sensibile de către autoritățile competente – Condiții – Control”

I.      Introducere

1.        Dialogul interjurisdicțional nu se încheie întotdeauna după primul schimb de informații între interlocutorii în cauză. Este posibil să aibă loc un dialog mai îndelungat între Curte și instanța națională care a sesizat‑o deja atunci când aceasta din urmă apreciază, după ce a luat cunoștință de hotărârea preliminară a Curții, că îi lipsesc în continuare informații pe care le consideră indispensabile pentru a putea soluționa litigiul pendinte în fața sa. Această situație se regăsește în prezenta cauză.

2.        Cererea de decizie preliminară formulată de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria) privește articolul 6 litera (a) și articolul 10 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului(2), astfel cum au fost interpretate de Curte în Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție)(3).

3.        Este a doua cerere pe care această instanță o adresează Curții în cadrul aceluiași litigiu principal(4). Acesta privește o cerere formulată de autoritățile de poliție bulgare de executare coercitivă a colectării datelor fotografice, dactiloscopice și genetice(5) ale lui V.S. în scopul înregistrării lor. În urma punerii sale sub acuzare pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, V.S. a fost invitată să se supună acestei înregistrări a datelor sale, ceea ce a refuzat să facă. Autoritățile de poliție au solicitat, așadar, instanței de trimitere să dispună executarea coercitivă a înregistrării polițienești.

4.        În cererea autorităților de poliție adresată acestei instanțe s‑a arătat că au fost reunite probe suficiente privind vinovăția lui V.S. În cuprinsul cererii s‑a precizat că aceasta era acuzată în mod oficial pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și că a refuzat să se supună colectării datelor. La actul de sesizare menționat au fost anexate numai copiile ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale față de V.S. și ale declarației în care aceasta a refuzat să își dea acordul pentru înregistrarea polițienească. Având în vedere numai aceste elemente, instanța menționată ar fi trebuit, în temeiul dreptului său național, să dispună executarea coercitivă a înregistrării polițienești a datelor lui V.S.

5.        Cu toate acestea, la momentul examinării cererii, instanța de trimitere avea îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de situații cu cerințele care decurg din Directiva 2016/680 în ceea ce privește în special colectarea și prelucrarea datelor sensibile. Curtea a răspuns la întrebările acestei instanțe în Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I.

6.        Adresând Curții două noi întrebări preliminare, instanța de trimitere explică faptul că încă nu a reușit să stabilească dacă putea, fără a încălca dreptul Uniunii, să dispună o astfel de executare.

7.        Aceste întrebări invită Curtea, pe de o parte, să explice sensul Hotărârii Înregistrarea de date biometrice și genetice I în ceea ce privește cerința ca prelucrarea unor categorii speciale de date cu caracter personal, considerate date sensibile, care figurează la articolul 10 din Directiva 2016/680(6), să fie „strict necesară” și, pe de altă parte, să precizeze ce trebuie să facă instanța de trimitere pentru a remedia incompatibilitatea cu această directivă a legislației bulgare privind înregistrarea polițienească.

II.    Cadrul juridic

8.        În ceea ce privește cadrul juridic, facem trimitere la punctele 3-34 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I.

III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

9.        Instanța de trimitere arată că a luat cunoștință de această hotărâre la 26 ianuarie 2023. Aceasta consideră totuși că anumite împrejurări nu au fost clarificate și că nu este încă în măsură să stabilească dacă trebuie să încuviințeze sau nu colectarea datelor biometrice și genetice ale lui V.S.

10.      În primul rând, instanța de trimitere consideră că, pentru a se pronunța cu privire la cererea de încuviințare a executării coercitive care i‑a fost prezentată de autoritățile de poliție, nu poate efectua verificările indicate la punctul 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, întrucât nu dispune de baza de documente necesară în acest scop. Astfel, dreptul bulgar prevede că aceasta se pronunță numai pe baza cererii(7) – care menționează procedura penală în curs în privința lui V.S., precizează că au fost reunite suficiente probe privind vinovăția acesteia și confirmă punerea sa sub acuzare –, la care sunt anexate ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și opoziția scrisă a lui V.S. de a se supune înregistrării polițienești. Acesta nu prevede că instanței de trimitere îi sunt înaintate alte înscrisuri din dosar.

11.      Instanța de trimitere arată că o interpretare conformă a dreptului său național ar fi posibilă dacă ar recurge la normele generale ale Nakazatelno‑protsesualen kodeks (Codul de procedură penală, denumit în continuare „NPK”), în special la articolul 158(8) din acesta, în locul dispoziției speciale reprezentate de articolul 68 din ZMVR. Aceasta ar putea dispune astfel de întregul dosar. Într‑adevăr, măsurile de investigare luate în cursul procedurii penale preliminare(9) care aduc atingere sferei private a persoanelor, precum colectarea datelor de conectare sau examinarea fizică a unei persoane, sunt puse în aplicare de autoritățile însărcinate cu efectuarea anchetei după ce primesc în prealabil încuviințarea instanței. Dosarul de procedură este, așadar, înaintat acesteia din urmă, care poate astfel să examineze toate înscrisurile din acesta, pentru a aprecia dacă cererea de încuviințare prealabilă este întemeiată(10). Instanța de trimitere identifică motivele acestei diferențe de regim juridic după cum urmează: pe de o parte, colectarea datelor biometrice și genetice este solicitată de poliție, iar nu de parchet și, pe de altă parte, această colectare are loc numai în scopul unei eventuale utilizări ulterioare a acestor date, dacă în viitor va apărea o astfel de necesitate.

12.      Instanța de trimitere mai arată că înaintarea dosarului pentru încuviințarea prealabilă nu este considerată, în dreptul bulgar, ca fiind de natură a împiedica desfășurarea anchetei penale. Justificarea neînaintării dosarului de procedură instanței sesizate cu o cerere de încuviințare a executării coercitive a unei înregistrări polițienești nu ar putea fi, așadar, întemeiată pe motivul menționat la punctul 100 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, și anume pe riscul de a împiedica buna desfășurare a anchetei penale.

13.      Or, deși din această hotărâre rezultă că este conform cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(11) ca dosarul să nu fie transmis instanței sesizate cu o cerere de încuviințare a executării coercitive a înregistrării polițienești, instanța de trimitere ridică problema modului în care ar putea proceda la verificările care decurg din interpretarea punctelor 132 și 133 din hotărârea menționată pentru a aprecia caracterul „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, al prelucrării datelor biometrice și genetice ale lui V.S. și a verifica dacă natura și gravitatea infracțiunii de care este suspectată în procedura penală sau alte elemente pertinente, precum împrejurările specifice ale infracțiunii, eventuala legătură a infracțiunii menționate cu alte proceduri în curs, antecedentele judiciare sau profilul individual al lui V.S., se pot dovedi de natură să stabilească o astfel de necesitate.

14.      Instanța de trimitere solicită astfel să se stabilească dacă articolul 10 din Directiva 2016/680 trebuie interpretat în sensul că se poate verifica caracterul „strict necesar” fără ca instanța să aibă acces la întregul dosar al cauzei sau dacă, dimpotrivă, o astfel de verificare impune ca aceasta să aibă acces la întregul dosar, deși Curtea pare să fi considerat legitim ca instanța să nu aibă acces la dosar(12).

15.      În al doilea rând, în ipoteza în care Directiva 2016/680 ar impune înaintarea întregului dosar, instanța de trimitere consideră că ar trebui să procedeze la aprecierea temeiniciei punerii în mișcare a acțiunii penale. O astfel de apreciere ar fi necesară din moment ce ar rezulta din cuprinsul punctelor 130 și 131 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I că simplul fapt că o persoană este inculpată nu este suficient pentru a constata caracterul „strict necesar” al colectării și că trebuie să existe motive serioase să se creadă că persoana în cauză a săvârșit infracțiunea.

16.      Instanța de trimitere deduce că trebuie să poată aprecia dacă punerea sub acuzare este susținută în mod suficient de elementele de probă și pentru că, în primul rând, este vorba despre o cerință care decurge din articolul 6 litera (a) din Directiva 2016/680; în al doilea rând, această apreciere ar trebui, în orice caz, să fie efectuată în cadrul procedurilor reglementate la articolul 158 din NPK care sunt cele mai asemănătoare cu cea reglementată la articolul 68 alineatul 5 din ZMVR; în al treilea rând, posibilitatea ca o astfel de apreciere să aibă loc ulterior nu exclude ca, la momentul încuviințării de către instanță a colectării coercitive a datelor biometrice și genetice, punerea sub acuzare să nu fie, în fapt, susținută de elemente de probă; în al patrulea rând, obiectivul Directivei 2016/680 ar fi tocmai acela de a institui un mecanism prin care să se evite ca date cu caracter personal, în special date biometrice și genetice, să fie colectate în lipsa unui temei juridic în acest scop, ceea ce ar trebui verificat imediat, și, în al cincilea rând, cel puțin o parte dintre verificările necesare în sensul punctelor 132 și 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I ar presupune tocmai aprecierea elementelor de probă colectate, din moment ce din cuprinsul acestor puncte ar rezulta că trebuie apreciate natura și gravitatea infracțiunii, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită. Or, pentru a aprecia aceste împrejurări, ar fi necesar să se stabilească faptul că există motive serioase să se creadă că persoana în cauză a săvârșit infracțiunea, această apreciere presupunând că au fost deja reunite suficiente elemente de probă.

17.      Verificarea caracterului „strict necesar” al colectării ar presupune astfel să se efectueze și o apreciere a probelor pe care se întemeiază punerea sub acuzare și a existenței unor motive serioase pentru a crede că persoana a săvârșit o infracțiune.

18.      Instanța de trimitere ridică problema dacă, din momentul în care dispune de dosarul cauzei, este obligată să efectueze un control complet al legalității colectării coercitive, inclusiv în ceea ce privește caracterul întemeiat al punerii sub acuzare, sau dacă trebuie să se limiteze la verificarea celorlalte împrejurări, menționate la punctele 132 și 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, străine de această problematică (precum antecedentele judiciare sau profilul persoanei inculpate) fără a realiza controlul punerii în mișcare a acțiunii penale.

19.      În aceste condiții, Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Cerința privind verificarea caracterului «strict necesar» în sensul articolului 10 din Directiva [2016/680], astfel cum a fost interpretat de Curte la punctul 133 din Hotărârea [Înregistrarea de date biometrice și genetice I], este îndeplinită dacă această verificare se efectuează numai pe baza ordonanței de acuzare formală a persoanei în cauză și a opoziției scrise a acesteia față de colectarea datelor sale biometrice și genetice sau este necesar ca instanței să i se înainteze toate înscrisurile de la dosar care îi sunt puse la dispoziție potrivit dreptului național atunci când este sesizată cu o cerere de încuviințare a luării măsurilor de investigare care aduc atingere sferei juridice a persoanelor fizice, în situația în care această cerere este prezentată într‑o cauză penală?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ [la prima întrebare], instanța, după ce i‑a fost pus la dispoziție dosarul cauzei, poate să examineze, în cadrul verificării caracterului «strict necesar» în sensul articolului 10 coroborat cu articolul 6 litera (a) din Directiva 2016/680, și aspectul dacă există motive serioase să se creadă că persoana inculpată a săvârșit infracțiunea reținută în actul de acuzare?”

20.      Guvernul maghiar și Comisia Europeană au depus observații scrise. Guvernele bulgar și maghiar, precum și Comisia au participat la ședința care a avut loc la 20 martie 2024, în cursul căreia aceste părți au răspuns de asemenea la întrebările cu solicitare de răspuns oral adresate de Curte.

IV.    Analiză

21.      Pentru ca dialogul pe care l‑am evocat mai sus(13) să aibă succes și să permită celor două părți să se audă și să se înțeleagă, acestea trebuie să se asigure că se exprimă într‑un limbaj inteligibil pentru ambele.

22.      Comisia a propus să se pună capăt dialogului într‑un mod oarecum abrupt, solicitând Curții să declare întrebările preliminare ca fiind inadmisibile întrucât s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a Hotărârii Înregistrarea de date biometrice și genetice I. Dimpotrivă, considerăm că o abordare mai didactică trebuie să prevaleze și că, în orice caz, aceste întrebări sunt admisibile(14).

23.      Din moment ce din interpretarea Hotărârii Înregistrarea de date biometrice și genetice I iau naștere noi întrebări pentru instanța de trimitere, trebuie să se asigure că hotărârea a fost înțeleasă în mod corespunzător. Or, nu aceasta pare să fie situația.

24.      Instanța de trimitere pornește de la premisa, în opinia noastră eronată, potrivit căreia Curtea i‑ar fi acordat un mandat pentru a remedia ea însăși, prin improvizarea unui control ad‑hoc, lacunele dreptului său național. Pe de altă parte, rolul atribuit autorităților competente prin Directiva 2016/680 în ceea ce privește verificarea caracterului „strict necesar”, condiție indispensabilă pentru prelucrarea datelor sensibile, nu pare să fi fost bine perceput. În sfârșit, corelarea justă dintre verificarea acestui caracter „strict necesar” și cea a temeiniciei punerii sub acuzare nu s‑a impus, după interpretarea de către instanța de trimitere a Hotărârii Înregistrarea de date biometrice și genetice I, cu forța evidenței.

25.      Prin urmare, Curții îi revine sarcina, în cadrul acestei noi proceduri de cooperare care se desfășoară între ea și instanța de trimitere, să dea acesteia din urmă un răspuns util care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Pentru aceasta, Curtea trebuie să răspundă la o întrebare care nu îi este adresată în mod real, al cărei răspuns se întemeiază, în parte, pe interpretarea dreptului național. Prin urmare, pentru Curte este o sarcină mai puțin ortodoxă.

26.      Astfel, este esențial, pentru continuarea analizei, să se sublinieze că instanța de trimitere nu este sesizată cu verificarea aprecierii – de către autoritățile competente în sensul articolului 3 punctul 7 din Directiva 2016/680 (în speță autoritățile de poliție) – a caracterului „strict necesar” al colectării și prelucrării datelor sensibile ale lui V. S. Și pe bună dreptate: dreptul bulgar nu prevede ca o astfel de apreciere să fie efectuată de aceste autorități.

27.      În aceste condiții, întrebările preliminare ridică următoarea întrebare fundamentală prealabilă: poate instanța de trimitere, numai prin controlul său întemeiat în prezent pe articolul 158 din NPK(15) – care prevede măsuri de investigare în cadrul procedurilor penale de drept comun și în special o prelevare în vederea stabilirii unui profil ADN –, să asigure deplina eficacitate a articolului 10 din Directiva 2016/680?

28.      Vom propune să se concluzioneze că interpretarea conformă sugerată nu este de natură să facă situația din litigiul principal compatibilă cu cerințele articolului 10 din Directiva 2016/680 (A). Un răspuns la cele două întrebări adresate ar trebui să își păstreze utilitatea pentru soluționarea litigiului principal numai în cazul în care Curtea ar reține o abordare diferită. Prin urmare pe acest temei, în opinia noastră subsidiar, și în urma unei analize mai rapide, vom furniza elemente de răspuns la aceste întrebări (B).

A.      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, obligația de interpretare conformă și definirea sarcinii instanței de trimitere

29.      Mai întâi, trebuie să se revină asupra concluziilor care trebuie desprinse din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, înainte de a examina, ulterior, rezultatele la care ar trebui să ducă interpretarea propusă de instanța de trimitere, pentru a putea aprecia, în sfârșit, dacă această interpretare este într‑adevăr de natură să asigure conformitatea dreptului bulgar cu cerințele articolului 10 din Directiva 2016/680, astfel cum rezultă din această hotărâre.

1.      Concluziile Hotărârii Înregistrarea de date biometrice și genetice I

30.      În această hotărâre, s‑a solicitat Curții să se pronunțe în special cu privire la problema dacă articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și cu articolul 8 din această directivă trebuia interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice și genetice ale oricărei persoane inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, în scopul înregistrării lor, fără a prevedea obligația autorității competente de a verifica și de a demonstra, pe de o parte, că această colectare este strict necesară pentru realizarea obiectivelor concrete urmărite și, pe de altă parte, că aceste obiective nu pot fi atinse numai prin colectarea unei părți a datelor în cauză(16).

31.      Întrucât prelucrarea categoriilor speciale de date reprezentate de datele biometrice și genetice trebuie să fie autorizată „numai atunci când este strict necesară”(17), Curtea a statuat că o astfel de prelucrare nu va putea fi considerată necesară decât într‑un număr limitat de cazuri și că această necesitate trebuia să fie apreciată într‑un mod deosebit de riguros(18), obiectivul articolului 10 din Directiva 2016/680 fiind acela de a oferi o protecție sporită persoanelor ale căror date sensibile vor face obiectul unei prelucrări(19).

32.      În ceea ce privește înregistrarea polițienească, Curtea a arătat, așadar, că caracterul „strict necesar” al colectării datelor biometrice și genetice ale persoanelor inculpate în vederea înregistrării lor trebuie stabilit în raport cu scopurile acestei colectări, aceste scopuri trebuind să fie determinate, explicite și legitime. Pe de altă parte, datele colectate trebuie să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate(20). Dispozițiile dreptului național trebuie să garanteze legalitatea prelucrării numai dacă și în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de către o autoritate competentă în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2016/680 și să precizeze cel puțin obiectivele prelucrării, datele cu caracter personal în cauză și scopurile prelucrării(21). Acestea din urmă trebuie să fie definite în mod suficient de precis și de concret pentru a permite evaluarea caracterului „strict necesar” al prelucrării(22).

33.      Se adaugă un control deosebit de strict al respectării principiului reducerii la minimum a datelor. Pe de o parte, nu trebuie ca obiectivul urmărit să poată fi atins în mod rezonabil la fel de eficient prin alte mijloace care să afecteze mai puțin drepturile fundamentale ale persoanelor vizate. Operatorul trebuie să se asigure că acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin recurgerea la alte categorii de date decât cele enumerate la articolul 10 din Directiva 2016/680(23). Pe de altă parte, cerința de a fi „strict necesară” presupune să se țină seama de importanța deosebită a obiectivului pe care îl urmărește o astfel de prelucrare(24).

34.      Pe baza acestor considerații, Curtea a statuat în mod explicit că „o legislație națională care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice și genetice ale oricărei persoane inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu este, în principiu, contrară cerinței prevăzute la articolul 10 din Directiva 2016/680”(25). O asemenea legislație „poate conduce, în mod nediferențiat și generalizat, la colectarea datelor biometrice și genetice ale majorității persoanelor inculpate, din moment ce noțiunea de «săvârșire cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu» are un caracter deosebit de general și se poate aplica unui număr mare de infracțiuni, indiferent de natura și de gravitatea lor”(26). În special „simplul fapt că o persoană este inculpată pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu nu poate fi considerat un element care să permită, în sine, să se prezume că colectarea datelor sale biometrice și genetice este strict necesară în raport cu finalitățile pe care aceasta le vizează și ținând seama de atingerile aduse drepturilor fundamentale, în special drepturilor la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal garantate de articolele 7 și 8 din cartă, care rezultă din colectare”(27).

35.      Curtea a continuat precizând că, deși există motive serioase să se creadă că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune, care justifică punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa – ceea ce presupune că au fost deja reunite suficiente elemente de probă privind implicarea acestei persoane în infracțiune –, vor putea exista cazuri în care colectarea atât a datelor biometrice, cât și a datelor genetice nu va fi supusă niciunei necesități concrete în vederea desfășurării procedurii penale în curs(28). Probabilitatea ca colectarea acestor date să fie strict necesară în cadrul altor proceduri nu se poate prezuma, ci trebuie apreciată ținând seama de alte elemente pertinente, cum ar fi printre altele natura și gravitatea presupusei infracțiuni pentru care a fost inculpată, împrejurările specifice ale acestei infracțiuni, eventuala legătură a infracțiunii menționate cu alte proceduri în curs, antecedentele judiciare sau profilul individual al persoanei în cauză(29).

36.      Prin urmare, după ce a oferit toate aceste indicații, Curtea a statuat că revine instanței de trimitere „sarcina de a verifica dacă, pentru a garanta efectivitatea articolului 10 din Directiva 2016/680, este posibil să se interpreteze legislația națională care prevede [executarea coercitivă a înregistrării polițienești] în conformitate cu dreptul Uniunii. În special, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă dreptul național permite aprecierea caracterului «strict necesar» al colectării atât a datelor biometrice, cât și a datelor genetice ale persoanei vizate, în scopul înregistrării lor. În special, ar fi necesar, în acest sens, să se poată verifica dacă natura și gravitatea infracțiunii de care persoana în cauză este suspectată în procedura penală din litigiul principal sau dacă alte elemente pertinente, precum [împrejurările specifice ale acestei infracțiuni, eventuala legătură a infracțiunii cu alte proceduri în curs, antecedentele judiciare sau profilul individual al acestei persoane], pot constitui împrejurări de natură să dovedească un asemenea caracter «strict necesar». În plus, ar trebui să se verifice dacă simpla colectare a datelor de stare civilă […] nu permite atingerea obiectivelor urmărite”(30).

37.      În sfârșit, Curtea a indicat foarte clar că, „[î]n ipoteza în care dreptul național nu garantează un astfel de control al măsurii de colectare a datelor biometrice și genetice, revine instanței de trimitere sarcina de a asigura efectul deplin al articolului 10 menționat, respingând cererea autorităților de poliție de a autoriza executarea coercitivă a acestei colectări”(31).

2.      Motivele incompatibilității legislației bulgare cu articolul 10 din Directiva 2016/680 și insuficiențele interpretării conforme propuse

38.      Concluzia(32) la care a ajuns Curtea în Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, deși însoțită de precauțiile obișnuite(33), este clară: regimul de înregistrare polițienească, din care face parte și executarea coercitivă, nu este compatibil cu cerințele articolului 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din această directivă.

39.      Reprezentantul guvernului bulgar nu a susținut altceva în cadrul pledoariei din prezenta cauză atunci când a recunoscut imposibilitatea autorităților competente de a verifica caracterul „strict necesar” al înregistrării polițienești și a indicat Curții că a fost informat de Ministerul de Interne că era în curs de adoptare o modificare a articolului 68 din ZMVR, care trebuia să stabilească obligația autorităților competente de a verifica, de la caz la caz, imperativul caracterului „strict necesar” în ceea ce privește colectarea datelor biometrice și genetice ale persoanelor inculpate.

40.      Este adevărat că Curtea nu s‑a limitat la această constatare a incompatibilității și că a însărcinat instanța de trimitere să verifice dacă era posibil să interpreteze legislația națională care prevede executarea coercitivă a înregistrării polițienești în conformitate cu dreptul Uniunii. În acest scop, Curtea a încredințat instanței de trimitere în special sarcina de a verifica dacă dreptul național permite aprecierea caracterului „strict necesar” al colectării datelor în scopul înregistrării lor(34).

41.      Pentru a interpreta articolul 68 din ZMVR în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2016/680, instanța de trimitere intenționează să aplice, atunci când se pronunță asupra cererii de încuviințare a executării coercitive a înregistrării polițienești, garanțiile prevăzute la articolul 158 din NPK, din care pare să rezulte că strângerea de probe sub forma unor date biometrice și genetice în cadrul anchetei penale trebuie, în principiu, să fie supusă încuviințării prealabile din partea instanței, care va putea verifica necesitatea acestora în scopul anchetei penale pe baza tuturor înscrisurilor din dosarul de procedură pe care trebuie să îl aibă la dispoziție.

42.      Cu toate acestea, pe de o parte, după cum a subliniat în mod corect Comisia, punctul 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I nu poate fi interpretat în sensul că Curtea a considerat că o apreciere a caracterului „strict necesar” al colectării datelor, efectuată chiar de instanța de trimitere, ar fi de natură să îndeplinească cerințele articolului 10 din Directiva 2016/680. Pe de altă parte, considerăm că lipsa aprecierii caracterului „strict necesar”, impusă de acest articol 10, al colectării datelor biometrice și genetice ale lui V.S. de către înseși autoritățile competente nu poate fi compensată de instanța de trimitere, având în vedere rolul central al acestor autorități în sistemul instituit de această directivă(35). Astfel, problema controlului jurisdicțional al caracterului „strict necesar” al colectării datelor sensibile, în cadrul unei proceduri penale, este o chestiune distinctă, eventual ulterioară, de cea a aprecierii de către autoritățile competente a unei asemenea necesități.

43.      Interpretarea conformă pe care instanța de trimitere propune să o dea nu va avea, așadar, în opinia noastră, ca rezultat eliminarea din ordinea juridică bulgară a tuturor elementelor de incompatibilitate cu articolul 10 din Directiva 2016/680 pe care le conține.

44.      Pentru a ne convinge de acest lucru, este suficient să se ia în considerare următoarele elemente.

45.      În primul rând, dacă nu ne înșelăm, în cadrul regimului prevăzut la articolul 158 din NPK(36), numai caracterul necesar al colectării în raport cu finalitatea urmărită de această dispoziție este apreciat de instanță. Încuviințarea prealabilă de a colecta datele vizate de măsura de investigare ar putea fi acordată luând în considerare elementele de probă deja strânse care stau la baza îndoielilor serioase cu privire la participarea persoanei în cauză la săvârșirea infracțiunii și care pot susține utilitatea acestei colectări pentru soluționarea anchetei.

46.      La rândul său, articolul 10 din Directiva 2016/680 impune ca o condiție de a fi strict necesară, așadar consolidată, să fie verificată de autoritățile competente. Pe de altă parte, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, finalitățile înregistrării polițienești par mai largi decât cele urmărite de articolul 158 din NPK.

47.      Astfel, din cuprinsul punctului 99 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I reiese că înregistrarea polițienească urmărește două finalități esențiale, și anume, pe de o parte, confruntarea cu date deja colectate în cadrul altor anchete penale în scopul eventualei lor soluționări și, pe de altă parte, utilizarea acestor date în cadrul anchetei penale în curs(37). În cursul ședinței care a avut loc în fața Curții în prezenta cauză, guvernul bulgar a arătat că scopul principal al înregistrării polițienești constă în utilizarea datelor colectate în cadrul cauzei penale în curs. Eventuala utilizare viitoare a acestor date ar constitui un scop secundar. În schimb, instanța de trimitere afirmă că, în cazul înregistrării polițienești, colectarea datelor are loc numai în perspectiva utilizării lor în viitor, dacă este necesar(38).

48.      O astfel de afirmație ridică trei serii de întrebări(39). Astfel, primo, din moment ce articolul 68 din ZMVR urmărește un scop identic cu cel urmărit de articolul 158 din NPK, ne putem întreba în ce caz colectarea datelor biometrice și genetice ar trebui să necesite încuviințarea prealabilă a instanței și în ce caz o astfel de încuviințare nu ar fi necesară. Prin urmare, ar părea să coexiste, în același scop, două proceduri paralele, care oferă garanții semnificativ diferite. Înregistrarea polițienească ar constitui astfel un mod de obținere a probelor utilizate în cadrul procedurii în curs. Or, instanța de trimitere a subliniat în mod repetat că această înregistrare „este diferită de procedura penală și nu face parte din ea”(40).

49.      Secundo, dacă, astfel cum a afirmat guvernul bulgar, scopul principal al înregistrării polițienești este colectarea de probe în cadrul anchetei penale în curs, faptul că legislația are ca efect autorizarea, în principiu, a colectării datelor biometrice și genetice ale unei persoane inculpate „numai” pentru evaziune fiscală este cel puțin derutant(41).

50.      Pe de altă parte, articolul 158 din NPK nu prevede ca instanța să poată lua în considerare, atunci când încuviințează măsura, caracterul „strict necesar” al înregistrării polițienești în vederea comparării cu datele colectate în cadrul altor anchete, ceea ce pare a fi totuși una dintre finalitățile urmărite de legislația bulgară pe care se întemeiază înregistrarea polițienească.

51.      Tertio, rezultă în mod evident din considerațiile exprimate la punctul 47 din prezentele concluzii că obiectivele urmărite prin înregistrarea polițienească nu sunt încă clar stabilite. Și nici nu ar fi dacă ar trebui să se aplice articolul 158 din NPK.

52.      În al doilea rând, efectivitatea articolului 10 din Directiva 2016/680 ar fi vădit eludată în cazul în care problema caracterului „strict necesar” al prelucrării datelor sensibile ar trebui ridicată pentru prima dată numai cu ocazia încuviințării prealabile de către instanță a măsurii colectării, în temeiul articolului 158 din NPK.

53.      Rezultă din interpretarea coroborată a articolelor 27 și 68 din ZMVR că persoanele cărora li se solicită să se supună înregistrării polițienești constituie o vastă categorie de persoane(42) și că întotdeauna aceleași date sunt prelevate de la aceste persoane, fără a se face vreo distincție. Fiecare persoană inculpată va trebui să se supună automat, în scopul înregistrării polițienești, prelevării acelorași categorii de date, fără ca, în niciun moment, autoritățile competente, în sensul articolului 3 punctul 7 din Directiva 2016/680, să examineze dacă colectarea datelor sensibile este absolut necesară în scopul soluționării anchetei penale în curs sau în scopul elucidării altor anchete. Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 113 și 114 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I reiese că legislația națională nu impune să se constate necesitatea concretă de a colecta toate datele vizate de înregistrarea polițienească și că nu este prevăzută obligația autorității competente de a stabili și de a demonstra că această colectare este strict necesară pentru realizarea obiectivelor concrete urmărite.

54.      Rezultă că condițiile în care s‑ar putea concluziona că înregistrarea polițienească astfel cum este prevăzută la articolul 68 din ZMVR este strict necesară nu sunt prevăzute de legislația națională și că prelucrarea datelor biometrice și genetice de către autoritățile competente în scopuri care intră sub incidența Directivei 2016/680 nu este încadrată de garanții adecvate(43). Aplicarea articolului 158 din NPK nu este de natură să modifice această constatare.

55.      Deși caracterul „strict necesar” al colectării și al prelucrării datelor sensibile nu este definit de lege și nici garantat de exercitarea puterii de apreciere a autorităților competente, nu poate reveni instanței sarcina de a remedia lipsa acestor două etape prealabile în ordinea sa juridică internă. Cu privire la acest aspect, suntem de acord cu poziția exprimată de Comisie în ședință, potrivit căreia controlul jurisdicțional este un control secundar, în sensul că este un control realizat de instanță cu privire la verificarea caracterului „strict necesar” efectuată de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile legale. Adăugăm că se poate ridica în mod legitim problema criteriilor pe care instanța de trimitere le‑ar putea aplica cu ocazia unui astfel de control, din moment ce noțiunea de „necesitate strictă” nu este definită din punct de vedere legal.

56.      În al treilea rând, chiar dacă garanțiile oferite de articolul 158 din NPK ar fi suficiente – quod non –, ele nu ar putea fi în avantajul persoanelor inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu care nu s‑au opus înregistrării polițienești. Caracterul „strict necesar” al prelucrării nu va fi niciodată verificat de autoritățile competente în cazul acestor persoane, astfel cum a confirmat în ședință guvernul bulgar(44). Aceasta este o situație deosebit de îngrijorătoare. Astfel, este rezonabil să presupunem ca fiind deosebit de redusă capacitatea unei persoane care tocmai a fost pusă sub acuzare de rezistență în fața unui ordin al poliției de a se supune înregistrării polițienești. Conformarea dreptului național care ar decurge din aplicarea articolului 158 din NPK nu ar fi, așadar, decât parțială, întrucât înregistrarea polițienească fără examinarea caracterului „strict necesar” de către autoritățile competente ar putea continua pentru toate persoanele care intră în domeniul său de aplicare – deosebit de larg – care nu s‑au opus acesteia(45).

3.      Concluzie

57.      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din această directivă trebuie interpretat în sensul că verificarea, în condițiile descrise la punctul 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, a caracterului „strict necesar” al înregistrării polițienești, în raport cu ansamblul finalităților pe care se presupune că le urmărește, trebuie realizată în mod efectiv de autoritățile competente să efectueze această înregistrare, înainte ca acestea să poată eventual solicita executarea coercitivă a acesteia. În acest scop, nu este suficient ca verificarea caracterului „strict necesar” al înregistrării polițienești să fie efectuată pentru prima dată de instanța căreia i se solicită să încuviințeze executarea coercitivă numai în cazul refuzului persoanei inculpate de a se supune acestei înregistrări și numai în privința uneia dintre finalitățile pretins urmărite de legislația națională care constituie temeiul legal al acesteia.

58.      Interpretarea conformă pe care o propune instanța de trimitere nu pare, așadar, suficientă pentru a asigura conformitatea dreptului bulgar cu cerințele pe care tocmai le‑am amintit. Prin urmare, această instanță ar trebui, în conformitate cu ceea ce anticipa deja Curtea la punctul 134 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, să respingă cererea autorităților de poliție de a autoriza executarea coercitivă a colectării datelor lui V.S.

B.      Cu privire la întrebările preliminare

59.      În măsura în care întrebările adresate pornesc de la premisa că instanța de trimitere ar putea remedia deficiențele legislației bulgare în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal de către autoritățile competente, în raport cu cerințele articolului 10 din Directiva 2016/680, prin aplicarea unor norme de procedură penală, și în măsura în care considerăm acest remediu insuficient pentru ca legislația menționată să poată fi considerată conformă cu dreptul Uniunii, vom examina aceste întrebări cu titlu subsidiar, pentru cazul în care Curtea ar avea o poziție diferită.

60.      În esență, instanța de trimitere solicită Curții să precizeze dacă controlul caracterului „strict necesar” al prelucrării datelor sensibile poate fi efectuat numai pe baza ordonanței de acuzare sau dacă este necesar să i se comunice toate înscrisurile din dosar (prima întrebare preliminară) pentru ca aceasta să aprecieze ea însăși dacă există motive serioase să se creadă că persoana inculpată a săvârșit infracțiunea reținută în actul de acuzare (a doua întrebare preliminară).

61.      Din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere pare să identifice o anumită tensiune între, pe de o parte, punctele 100 și 101 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I și, pe de altă parte, punctele 130-133 din această hotărâre.

62.      La punctul 100 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, Curtea a statuat că „faptul de a sustrage temporar de la controlul instanței aprecierea probelor pe care se întemeiază punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei în cauză și, prin urmare, colectarea datelor sale biometrice și genetice se poate dovedi justificat în cursul fazei preliminare a procedurii penale. Astfel, un asemenea control, în cursul acestei faze, ar putea împiedica desfășurarea anchetei penale în cursul căreia sunt colectate aceste date și ar putea limita în mod excesiv capacitatea anchetatorilor de a elucida alte infracțiuni pe baza unei comparații a acestor date cu date adunate în cursul altor anchete. Această limitare a protecției jurisdicționale efective nu este, așadar, disproporționată, din moment ce dreptul național garantează ulterior un control jurisdicțional efectiv”. Ea a dedus de aici că articolul 47 din cartă nu se opune ca o instanță națională care se pronunță cu privire la o cerere de încuviințare a executării coercitive a colectării datelor sensibile ale unei persoane împotriva căreia s‑a pus în mișcare acțiunea penală „să nu aibă posibilitatea de a aprecia probele pe care se întemeiază această punere în mișcare a acțiunii penale, în măsura în care dreptul național garantează ulterior un control jurisdicțional efectiv al condițiilor punerii în mișcare a acțiunii penale menționate, din care decurge autorizarea de a efectua această colectare”(46).

63.      De asemenea, Curtea a statuat, de această dată interpretând articolul 10 din Directiva 2016/680, că „simplul fapt că o persoană este inculpată pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu nu poate fi considerat un element care să permită, în sine, să se prezume că colectarea datelor sale biometrice și genetice este strict necesară în raport cu finalitățile pe care aceasta le vizează și ținând seama de atingerile aduse drepturilor fundamentale […] care rezultă din colectare”(47). Ea a precizat în continuare că, „pe de o parte, deși există motive serioase să se creadă că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune, care justifică punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, ceea ce presupune că au fost deja reunite suficiente elemente de probă privind implicarea acestei persoane în infracțiune, vor putea exista cazuri în care colectarea atât a datelor biometrice, cât și a datelor genetice nu va fi supusă niciunei necesități concrete în vederea desfășurării procedurii penale în curs”(48). Pe de altă parte, „probabilitatea ca datele biometrice și genetice ale unei persoane inculpate să fie strict necesare în cadrul altor proceduri decât cea în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală nu se poate stabili decât în raport cu ansamblul elementelor pertinente, cum ar fi printre altele natura și gravitatea presupusei infracțiuni pentru care a fost inculpată, împrejurările specifice ale acestei infracțiuni, eventuala legătură a infracțiunii menționate cu alte proceduri în curs, antecedentele judiciare sau profilul individual al persoanei în cauză”(49).

64.      Astfel, Curtea a admis că faptul că instanța competentă, pentru a autoriza executarea coercitivă a înregistrării polițienești, nu poate efectua un control pe fond al condițiilor punerii în mișcare a acțiunii penale care constituie temeiul legal de colectare(50) poate constitui o restrângere permisă a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă din cauza riscului de a împiedica buna desfășurare a anchetei penale.

65.      În ceea ce privește controlul caracterului „strict necesar” al colectării, nu rezultă din cuprinsul punctelor 130-133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I că Curtea a impus un control al temeiniciei punerii în mișcare a acțiunii penale. Aceasta nu a făcut decât să indice că punerea în mișcare a acțiunii penale constituia, în cadrul litigiului principal, o condiție necesară, dar nu suficientă, pentru a constata caracterul „strict necesar” al colectării datelor sensibile ale persoanei vizate. Pe de altă parte, elementele menționate la punctul 132 din această hotărâre, precum natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările specifice ale acestei infracțiuni, eventuala sa legătură cu alte proceduri în curs, antecedentele judiciare sau profilul individual al persoanei în cauză, sunt criterii distincte de cele pe care se întemeiază punerea în mișcare a acțiunii penale, și anume, în principiu, prezența unor indicii grave și concordante care sugerează că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune.

66.      În aceste condiții, controlul instanței cu privire la caracterul „strict necesar” al colectării datelor biometrice și genetice nu impune controlul temeiniciei punerii în mișcare a acțiunii penale. Nici articolul 10 din Directiva 2016/680 nu impune, fără a se opune însă, înaintarea întregului dosar al cauzei, cu condiția ca verificarea caracterului „strict necesar”, potrivit modalităților indicate de Curte la punctul 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, să poată fi efectuată în mod efectiv numai pe baza ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.

67.      În sfârșit, din moment ce modul de redactare a celei de a doua întrebări preliminare vizează și articolul 6 litera (a) din Directiva 2016/680, ne vom limita să amintim, din motive de exhaustivitate, că acest articol obligă în principiu statele membre să se asigure că se face o distincție clară între datele diferitor categorii de persoane vizate, astfel încât să nu li se impună în mod nediferențiat același grad de ingerință în dreptul fundamental la protecția datelor lor cu caracter personal, indiferent de categoria din care fac parte(51). Potrivit acestui articol, una dintre aceste categorii este constituită din „persoane în privința cărora există motive serioase să se creadă că au săvârșit sau că urmează să săvârșească o infracțiune”.

68.      Curtea a statuat că existența unui număr suficient de elemente de probă privind vinovăția unei persoane constituie în principiu un motiv serios de a crede că aceasta a săvârșit infracțiunea în cauză și că articolul 6 litera (a) din Directiva 2016/680 nu se opune unei legislații naționale care prevede colectarea coercitivă a datelor biometrice și genetice, în scopul înregistrării lor, privind persoane în privința cărora sunt adunate suficiente elemente de probă referitor la faptul că sunt vinovate de săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care au fost inculpate pentru acest motiv(52). Contrar interpretării reținute de instanța de trimitere, această dispoziție nu poate impune ca instanța însărcinată să verifice caracterul „strict necesar” al unei măsuri de colectare a datelor sensibile să se asigure de temeinicia punerii în mișcare a acțiunii penale, apreciind ea însăși elementele de probă pe care se întemeiază.

69.      Din aceste considerații rezultă că articolul 6 litera (a) și articolul 10 din Directiva 2016/680 trebuie interpretate în sensul că controlul instanței cu privire la caracterul „strict necesar” al colectării datelor biometrice și genetice nu impune controlul temeiniciei punerii în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, fără a i se opune însă, acestea nu impun înaintarea întregului dosar al cauzei, cu condiția ca verificarea caracterului „strict necesar”, potrivit modalităților indicate de Curte la punctul 133 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, să poată fi efectuată în mod efectiv numai pe baza ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.

V.      Concluzie

70.      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria) după cum urmează:

Cu titlu principal:

Articolul 10 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din această directivă

trebuie interpretat în sensul că:

–        verificarea, în condițiile descrise la punctul 133 din Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție) (C‑205/21, EU:C:2023:49), a caracterului „strict necesar” al înregistrării polițienești, în raport cu ansamblul finalităților pe care se presupune că le urmărește, trebuie realizată în mod efectiv de autoritățile competente să efectueze această înregistrare, înainte ca acestea să poată eventual solicita executarea coercitivă a acesteia.

–        în acest scop, nu este suficient ca verificarea caracterului „strict necesar” al înregistrării polițienești să fie efectuată pentru prima dată de instanța căreia i se solicită să încuviințeze executarea coercitivă numai în cazul refuzului persoanei inculpate de a se supune acestei înregistrări și numai în privința uneia dintre finalitățile pretins urmărite de legislația națională care constituie temeiul legal al acesteia.

Cu titlu subsidiar

Articolul 6 litera (a) și articolul 10 din Directiva 2016/680

trebuie interpretate în sensul că:

controlul instanței cu privire la caracterul „strict necesar” al colectării datelor biometrice și genetice nu impune controlul temeiniciei punerii în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, fără a i se opune însă, acestea nu impun înaintarea întregului dosar al cauzei, cu condiția ca verificarea caracterului „strict necesar”, potrivit modalităților indicate de Curte la punctul 133 din Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție) (C‑205/21, EU:C:2023:49), să poată fi efectuată în mod efectiv numai pe baza ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.

1      Limba originală: franceza.

2      JO 2016, L 119, p. 89.

3      C‑205/21, denumită în continuare „Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I”, EU:C:2023:49.

4      Deși cauza C‑205/21 a fost introdusă în fața Curții de Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria), acesta a fost desființat în cursul procedurii, iar cauza principală a fost apoi transferată, pe parcursul procesului, la Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia): a se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 51).

5      O prelevare în vederea stabilirii profilului ADN al persoanei inculpate face parte din datele colectate cu ocazia acestei înregistrări polițienești.

6      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 63).

7      Cererea din litigiul principal indică temeiul juridic al înregistrării polițienești, și anume articolul 68 alineatul 1 din zakon za Ministerstvoto na vatreshnite raboti (Legea privind Ministerul de Interne) (DV nr. 53 din 27 iunie 2014, denumită în continuare „ZMVR”) și articolul 11 alineatul 4 din naredba za reda za izvarshvane i snemane na politseyska registratsia (Regulamentul de stabilire a normelor de punere în aplicare a înregistrării polițienești) (DV nr. 90 din 31 octombrie 2014).

8      Din dosarul de care dispune Curtea reiese că articolul 158 din NPK privește examinarea unei persoane ca măsură de anchetă în cadrul procedurii preliminare. Această examinare poate conduce la colectarea datelor biometrice și genetice. Examinarea persoanei se efectuează cu consimțământul scris al acesteia. În lipsa consimțământului, procurorul trebuie să solicite instanței de prim grad competente sau instanței de prim grad în a cărei circumscripție se exercită acțiunea încuviințarea prealabilă pentru a proceda la executarea coercitivă a examinării [articolul 158 alineatul 3 din NPK]. În caz de urgență, examinarea se realizează fără încuviințarea instanței, dar este necesară obținerea confirmării ulterioare din partea instanței [articolul 158 alineatul 4 din NPK]. Potrivit indicațiilor furnizate Curții de instanța de trimitere, dosarul de procedură este înaintat instanței, care poate verifica toate înscrisurile din acesta pentru a aprecia dacă cererea de încuviințare prealabilă sau de confirmare ulterioară este întemeiată.

9      Se pare, la cererea parchetului: a se vedea punctele 16 și 24 din cererea de decizie preliminară.

10      Sau la cererea de confirmare ulterioară, după caz.

11      Denumită în continuare „carta”.

12      Potrivit concluziei pe care instanța de trimitere a tras‑o pe baza punctelor 100 și 101 din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I.

13      A se vedea punctul 1 din prezentele concluzii.

14      Astfel, reiese din jurisprudența Curții că, chiar în prezența unei jurisprudențe care soluționează problema de drept în cauză, instanțele naționale își păstrează în întregime libertatea să sesizeze Curtea în cazul în care consideră oportun. Împrejurarea că Curtea a interpretat deja aceeași dispoziție de drept al Uniunii din perspectiva aceleiași reglementări naționale nu poate determina inadmisibilitatea întrebărilor [a se vedea Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Bauer și Willmeroth (C‑569/16 și C‑570/16, EU:C:2018:871, punctul 21 și jurisprudența citată, precum și punctul 22)] În plus, din cererea de decizie preliminară reiese că întrebările adresate au o legătură directă cu litigiul principal și sunt pertinente pentru a permite instanței de trimitere să îl soluționeze. Această cerere conține în plus elemente suficiente pentru a determina obiectul acestor întrebări și pentru a oferi un răspuns util. Prin urmare, acestea trebuie să fie considerate admisibile [a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 decembrie 2017, Schweppes (C‑291/16, EU:C:2017:990, punctul 25)].

15      A se vedea nota de subsol 8 din prezentele concluzii.

16      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 114).

17      Amintim că reiese din jurisprudență că finalitatea articolului 10 din Directiva 2016/680 este aceea de a asigura o protecție sporită în privința acestor prelucrări care, din cauza caracterului deosebit de sensibil al datelor în cauză și a contextului în care sunt prelucrate, sunt susceptibile să genereze, astfel cum reiese din considerentul (37) al directivei menționate, riscuri importante pentru libertățile și pentru drepturile fundamentale, precum dreptul la respectarea vieții private și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, garantate de articolele 7 și 8 din cartă [a se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 116 și jurisprudența citată)].

18      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 118).

19      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 120).

20      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 122).

21      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 123).

22      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 124).

23      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 125 și 126).

24      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 127).

25      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 128). Sublinierea noastră.

26      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 129).

27      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 130).

28      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 131).

29      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 132).

30      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 133).

31      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 134). Prin urmare, Curtea pare să fi recunoscut efectul direct al articolului 10 din Directiva 2016/680. Astfel, o instanță națională nu este obligată, numai în temeiul dreptului Uniunii, să lase neaplicată o dispoziție a dreptului său intern contrară unei dispoziții a dreptului Uniunii dacă această din urmă dispoziție este lipsită de efect direct [a se vedea Hotărârea din 20 februarie 2024, X (Lipsa motivelor de reziliere) (C‑715/20, EU:C:2024:139, punctul 74)].

32      Amintită la punctul 3 din dispozitivul Hotărârii Înregistrarea de date biometrice și genetice I.

33      Întrucât procedura prevăzută la articolul 267 TFUE este întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul principal, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național: a se vedea, în cadrul unei jurisprudențe iterative a Curții, Hotărârea din 9 aprilie 2024, Profi Credit Polska (Redeschiderea procedurii finalizate printr‑o hotărâre definitivă) (C‑582/21, EU:C:2024:282, punctul 31).

34      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 133).

35      Amintim că domeniul de aplicare al Directivei 2016/680 este definit cu precizie prin referire la aceste autorități, întrucât din articolul 2 alineatul (1) din această directivă rezultă că aceasta „se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1)”.

36      A se vedea nota de subsol 8 din prezentele concluzii.

37      Articolul 27 din ZMVR prevede, la rândul său, că datele înregistrate de poliție în temeiul articolului 68 din această lege sunt utilizate numai în cadrul protecției securității naționale, al combaterii criminalității și al menținerii ordinii publice.

38      A se vedea punctul 25 din cerere de decizie preliminară.

39      Amintim că definirea precisă și concretă a acestor scopuri este o condiție prealabilă indispensabilă pentru a putea fi apreciat caracterul „strict necesar” al prelucrării: a se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 124).

40      Punctul 21 din cererea de decizie preliminară. A se vedea de asemenea punctul 6 din această cerere.

41      Din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că aplicarea, în cadrul litigiului principal, a articolului 158 din NPK ar permite instanței să adapteze cantitatea și calitatea datelor, în special sensibile, care trebuie prelevate.

42      A se vedea de asemenea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 78).

43      Potrivit indicațiilor Curții cuprinse în Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 63).

44      În această privință, amintim că considerentul (37) al Directivei 2016/680 enunță că „consimțământul persoanei vizate nu ar trebui să constituie, în sine, un temei juridic pentru prelucrarea unor astfel de date sensibile cu caracter personal de către autoritățile competente”. În orice caz, pe de o parte, consimțământul persoanei nu echivalează cu scutirea de obligația de apreciere a caracterului „strict necesar” al colectării și, pe de altă parte, acest caracter necesar trebuie verificat chiar înainte de exprimarea consimțământului.

45      Dosarul de care dispune Curtea nu conține informații cu privire la posibilitatea acestor persoane de a introduce o cale de atac în conformitate cu prevederile articolului 54 din Directiva 2016/680. Cu toate acestea, atât instanța de trimitere în cererea de decizie preliminară (a se vedea punctul 25 din această cerere), cât și guvernul bulgar în ședința în fața Curții par să considere că nu există o cale de atac jurisdicțională disponibilă într‑o asemenea situație.

46      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 101).

47      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 130).

48      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 131).

49      Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 132).

50      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 88).

51      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 83).

52      A se vedea Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I (punctul 85 și 86).