1

Prin acțiunea formulată, reclamanta, doamna Shahla Makhlouf, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea, în primul rând, a Deciziei de punere în aplicare (PESC) 2022/242 a Consiliului din 21 februarie 2022 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2022, L 40, p. 26) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/237 al Consiliului din 21 februarie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2022, L 40, p. 6) (denumite în continuare împreună „actele inițiale”) și, în al doilea rând, a Deciziei (PESC) 2023/1035 a Consiliului din 25 mai 2023 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2023, L 139 p. 49) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1027 al Consiliului din 25 mai 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2023, L 139, p. 1) (denumite în continuare împreună „actele de menținere”), în măsura în care aceste acte o privesc (denumite în continuare împreună „actele atacate”), și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a adoptării actelor atacate.

2

Reclamanta este una dintre fiicele domnului Mohammed Makhlouf, un om de afaceri de cetățenie siriană.

3

Prezenta cauză se înscrie în cadrul măsurilor restrictive adoptate, începând cu anul 2011, de Consiliul Uniunii Europene împotriva Siriei și a persoanelor răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria.

4

La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2011, L 121, p. 11), „condamn[ând] în mod ferm actele violente de represiune […] îndreptate împotriva demonstranților pașnici din numeroase localități din Siria”. Acesta a instituit printre altele restricții privind intrarea pe teritoriul Uniunii Europene, precum și o înghețare a fondurilor și a resurselor economice ale anumitor persoane și entități „răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria”. Considerând că o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii era necesară pentru a asigura punerea în aplicare a Deciziei 2011/273, Consiliul a adoptat și Regulamentul (UE) nr. 442/2011 din 9 mai 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO 2011, L 121, p. 1).

5

Numele persoanelor „răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria”, precum și cele ale persoanelor fizice sau juridice și ale entităților asociate cu acestea au fost menționate în anexa la Decizia 2011/273 și în anexa II la Regulamentul nr. 442/2011.

6

La 1 august 2011, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare 2011/488/PESC privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/273 (JO 2011, L 199, p. 74) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 755/2011 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 442/2011 (JO 2011, L 199, p. 33), pentru a include printre altele numele domnului Mohammed Makhlouf în anexele respective care enumeră persoanele și entitățile vizate de măsurile restrictive (a se vedea punctul 5 de mai sus).

7

La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (JO 2012, L 16, p. 1) și, la 31 mai 2013, Decizia 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO 2013, L 147, p. 14) (denumite în continuare împreună „actele de bază”), în special pentru a impune măsuri restrictive persoanelor care beneficiază de politicile regimului sirian sau care îl sprijină și persoanelor asociate acestora. Numele lor figurează în prezent în anexa II la Regulamentul nr. 36/2012 și în anexa la Decizia 2013/255 (denumite în continuare „listele în litigiu”).

8

Ținând seama de gravitatea situației din Siria, după cum reiese din considerentul (5) al acesteia, Consiliul a adoptat, la 12 octombrie 2015, Decizia (PESC) 2015/1836 de modificare a Deciziei 2013/255 (JO 2015, L 266, p. 75) și Regulamentul (UE) 2015/1828 de modificare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO 2015, L 266, p. 1) (denumite în continuare împreună „actele din anul 2015”).

9

În această privință, apreciind că măsurile restrictive adoptate inițial prin Decizia 2011/273 nu au permis să se pună capăt represiunii violente exercitate de regimul sirian împotriva populației civile, Consiliul a decis, astfel cum reiese din considerentul (5) al Deciziei 2015/1836, „că [era] necesar să mențină și să asigure eficacitatea măsurilor restrictive în vigoare prin continuarea dezvoltării acestora, menținându‑și, în același timp, abordarea specifică și diferențiată și ținând cont de condițiile umanitare ale populației siriene”, apreciind că „anumite categorii de persoane și entități [prezentau] o relevanță specială pentru eficacitatea acestor măsuri restrictive, dat fiind contextul specific [de atunci] al Siriei”.

10

În consecință, redactarea articolelor 27 și 28 din Decizia 2013/255 a fost modificată prin Decizia 2015/1836. Aceste articole prevăd în prezent restricții privind intrarea sau tranzitarea pe teritoriul statelor membre, precum și înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor din una dintre categoriile de persoane menționate la alineatul (2) literele (a)-(g), a căror listă figurează în anexa I, cu excepția, în conformitate cu alineatul (3) al acestora, a cazului în care există „suficiente informații privind faptul că aceste persoane nu sunt sau nu mai sunt asociate regimului ori [ele] nu exercită influență asupra acestuia sau nu prezintă un risc real de eludare”.

11

În special, în măsura în care, după cum reiese din considerentul (7) al Deciziei 2015/1836, „puterea este exercitată în Siria, în mod tradițional, pe baza legăturilor de familie, în actualul regim sirian puterea este concentrată în principal în rândul membrilor influenți ai familiilor Assad și Makhlouf”, trebuiau să se prevadă măsuri restrictive împotriva anumitor membri ai acestor familii, atât pentru a influența în mod direct regimul sirian, prin intermediul membrilor familiilor respective, să își modifice politicile de represiune, cât și pentru a evita riscul de eludare a măsurilor restrictive prin intermediul membrilor familiei.

12

Astfel, în urma adoptării actelor din anul 2015, articolul 27 alineatul (2) litera (b) și articolul 28 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2013/255 supun în prezent măsurilor restrictive și „membri[i] familiilor Assad și Makhlouf” (denumit în continuare „criteriul apartenenței familiale”). În paralel, articolul 15 din Regulamentul nr. 36/2012 a fost completat cu un alineat (1a) litera (b), care prevede înghețarea activelor membrilor acestor familii [denumite în continuare, coroborate cu articolul 27 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 28 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2013/255, „dispozițiile care instituie criteriul apartenenței familiale”).

13

La 12 septembrie 2020, domnul Mohammed Makhlouf a decedat (denumit în continuare „defunctul”). La această dată, numele său figura încă pe listele în litigiu.

14

La 21 februarie 2022, prin actele inițiale, Consiliul a inclus numele reclamantei la rândul 320 din listele în litigiu pentru următorul motiv:

„Fiica lui Mohammed Makhlouf. Membră a familiei Makhlouf.”

15

Pentru a justifica includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu, Consiliul s‑a întemeiat pe decizia de deschidere a succesiunii defunctului pronunțată de un judecător sirian cu data de 27 septembrie 2020 (denumită în continuare „decizia de deschidere a succesiunii”).

16

La trei zile după adoptarea actelor inițiale, și anume la 24 februarie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/306 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255 (JO 2022, L 46, p. 95) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/299 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO 2022, L 46, p. 1), pentru a elimina numele defunctului de pe listele în litigiu.

17

La 12 aprilie 2022, reclamanta a adresat Consiliului o cerere prin care solicita retragerea numelui său de pe listele în litigiu.

18

Consiliul a respins această cerere de reexaminare printr‑o scrisoare din 31 mai 2022 (denumită în continuare „răspunsul Consiliului”), pentru motivul că existau motive suficiente pentru a menține includerea numelui reclamantei pe listele în litigiu ca membră a familiei Makhlouf și moștenitoare a defunctului. Cu această ocazie, Consiliul i‑a comunicat decizia de deschidere a succesiunii în susținerea motivului de includere a numelui acesteia pe listele respective.

19

În răspunsul său, Consiliul a informat reclamanta cu privire la adoptarea Deciziei (PESC) 2022/849 a Consiliului din 30 mai 2022 de modificare a Deciziei 2013/255 (JO 2022, L 148, p. 52) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/840 al Consiliului din 31 mai 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO 2022, L 148, p. 8), prin care menținuse numele acesteia pe listele în litigiu până la 1 iunie 2023.

20

La 25 mai 2023, Consiliul a adoptat actele de menținere care prelungesc în esență aplicarea actelor de bază și a listelor în litigiu, în special împotriva reclamantei, până la 1 iunie 2024.

21

În urma adaptării cererii introductive în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanta solicită Tribunalului:

22

Consiliul solicită Tribunalului:

23

Prin memoriul în adaptare, reclamanta solicită extinderea obiectului acțiunii sale, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură, pentru ca prin aceasta să se urmărească anularea actelor de menținere în măsura în care o privesc.

24

În ședință, Consiliul a contestat admisibilitatea adaptării cererii introductive, arătând că reclamanta nu contestase Decizia 2022/849 și nici Regulamentul de punere în aplicare 2022/840, prin care includerea numelui acesteia pe listele în litigiu fusese menținută în vigoare înainte de adoptarea actelor de menținere.

25

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, „[a]tunci când un act, a cărui anulare este solicitată, este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate, înainte de închiderea fazei orale a procedurii […], să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou”.

26

În speță, în primul rând, trebuie să se observe că atât actele inițiale, cât și actele de menținere, în măsura în care o privesc pe reclamantă, au ca obiect să îi impună acesteia măsuri restrictive individuale constând în restricții privind admiterea și înghețarea tuturor fondurilor și resurselor sale economice.

27

În al doilea rând, în cadrul regimului prin care se instituie măsuri restrictive împotriva Siriei, măsurile restrictive individuale iau forma includerii numelui persoanelor, entităților sau organismelor vizate pe listele în litigiu care figurează în anexele la Decizia 2013/255 și la Regulamentul nr. 36/2012.

28

În acest context, actele inițiale au modificat anexele la Decizia 2013/255 și la Regulamentul nr. 36/2012 pentru a include printre altele numele reclamantei pe listele în litigiu. În ceea ce privește actele de menținere, este necesar să se constate, pe de o parte, că Decizia 2023/1035, care a prelungit până la 1 iunie 2024 aplicabilitatea Deciziei 2013/255, inclusiv a anexei I, astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare 2022/242, menționează numele respectiv și, pe de altă parte, că Regulamentul de punere în aplicare 2023/1027 a modificat anexa II la Regulamentul nr. 36/2012, menținând în același timp, cel puțin implicit, includerea acelui nume în această din urmă anexă. În consecință, trebuie să se considere că actele de menținere au înlocuit, în sensul articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, actele inițiale.

29

Rezultă că, în conformitate cu obiectivul de economie a procedurii care stă la baza articolului 86 din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Almaz‑Antey/Consiliul, T‑515/15, nepublicată, EU:T:2018:545, punctele 43 și 44), întrucât a solicitat anularea actelor inițiale în cererea introductivă, reclamanta avea dreptul, în cadrul prezentei proceduri, să adapteze cererea introductivă pentru a solicita de asemenea anularea actelor de menținere, chiar dacă nu adaptase anterior cererea introductivă pentru a solicita anularea Deciziei 2022/849 și a Regulamentului de punere în aplicare 2022/840.

30

Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că adaptarea cererii introductive este admisibilă.

31

În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă patru motive, întemeiate în esență:

32

Tribunalul consideră util să înceapă examinarea acțiunii cu analiza celui de al doilea motiv.

33

În cadrul prezentului motiv, întemeiat în mod formal pe o eroare vădită de apreciere, reclamanta contestă legalitatea actelor atacate și, în consecință, temeinicia includerii numelui său pe listele în litigiu. În opinia sa, simplul fapt de a aparține familiei Makhlouf nu poate justifica adoptarea măsurilor restrictive în privința sa.

34

Consiliul contestă argumentele reclamantei.

35

Trebuie arătat de la bun început că prezentul motiv trebuie considerat ca fiind întemeiat pe o eroare de apreciere, iar nu pe o eroare vădită de apreciere. Astfel, chiar dacă este adevărat că Consiliul dispune de o anumită putere de apreciere pentru a stabili, de la caz la caz, dacă sunt îndeplinite criteriile juridice pe care se întemeiază măsurile restrictive în cauză, nu este mai puțin adevărat că instanțele Uniunii trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii (Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctul 61 și jurisprudența citată).

36

Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune ca instanța Uniunii să se asigure că decizia prin care au fost adoptate sau menținute măsurile restrictive, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana sau entitatea în cauză, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea aceleiași decizii – sunt întemeiate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119).

37

Instanța Uniunii are sarcina să procedeze la această examinare solicitând, dacă este cazul, autorității competente a Uniunii să prezinte informațiile sau elementele de probă, confidențiale sau neconfidențiale, relevante pentru efectuarea unei asemenea examinări (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 120).

38

În caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 121).

39

În acest scop, autoritatea menționată nu este obligată să prezinte instanței Uniunii toate informațiile și toate elementele de probă inerente motivelor invocate în actul a cărui anulare se solicită. Se impune totuși ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei sau a entității vizate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 122).

40

În cazul în care autoritatea competentă a Uniunii furnizează informații sau elemente de probă pertinente, instanța Uniunii trebuie să verifice exactitatea materială a faptelor invocate prin prisma acestor informații sau elemente de probă și să aprecieze forța probantă a acestora din urmă în funcție de împrejurările speței și în lumina eventualelor observații formulate în legătură cu acestea, în special de persoana sau entitatea vizată (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 124).

41

Aprecierea temeiniciei unei includeri trebuie efectuată prin examinarea elementelor de probă nu în mod izolat, ci în contextul în care se înscriu (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul,T‑249/20, EU:T:2022:140, punctul 41 și jurisprudența citată).

42

În sfârșit, în cadrul aprecierii gravității mizei, care face parte din controlul proporționalității măsurilor restrictive în cauză, se poate ține seama de contextul în care se înscriu aceste măsuri, de faptul că era urgentă adoptarea unor astfel de măsuri, care au ca obiect efectuarea de presiuni asupra regimului sirian pentru a înceta represiunea violentă împotriva populației, și de dificultatea obținerii unor probe mai precise într‑un stat aflat în situație de război civil și care are un regim de natură autoritară (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul,T‑249/20, EU:T:2022:140, punctul 42 și jurisprudența citată).

43

Astfel, potrivit jurisprudenței, în lipsa unor competențe de anchetă în țări terțe, aprecierea autorităților Uniunii trebuie de fapt să se întemeieze pe surse de informare accesibile publicului, pe rapoarte, pe articole de presă sau pe alte surse de informare similare (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2020, Haswani/Consiliul, T‑521/19, nepublicată, EU:T:2020:608, punctul 142 și jurisprudența citată).

44

În lumina acestor principii trebuie analizat prezentul motiv.

45

Numele reclamantei a fost inclus pe listele în litigiu pentru motivul că era „[f]iica lui Mohammed Makhlouf[; m]embră a familiei Makhlouf” (a se vedea punctul 10 de mai sus). Astfel, Consiliul s‑a întemeiat pe criteriul apartenenței familiale pentru a justifica adoptarea de măsuri restrictive împotriva reclamantei în actele atacate, întemeindu‑se pe decizia de deschidere a succesiunii (a se vedea punctul 17 de mai sus) din care reiese că reclamanta era una dintre moștenitoarele defunctului.

46

Este necesar să se arate că, pe de o parte, reclamanta nu contestă nici autenticitatea, nici valoarea probantă a deciziei de deschidere a succesiunii. Pe de altă parte, ea nu contestă nici legătura sa de filiație cu defunctul și, prin urmare, apartenența sa la familia Makhlouf.

47

În aceste împrejurări, Consiliul se putea întemeia pe decizia de deschidere a succesiunii pentru a justifica motivul includerii numelui reclamantei pe listele în litigiu.

48

Reclamanta arată însă că dispozițiile care instituie criteriul apartenenței familiale se opun oricărei includeri sistematice întemeiate pe simplul fapt de a aparține familiei Makhlouf. Ea amintește că, în temeiul Deciziei 2015/1836, numai un membru important al familiei menționate poate face obiectul unor măsuri restrictive având în vedere situația din Siria.

49

În această privință, trebuie amintit mai întâi că criteriul de includere general de asociere cu regimul sirian prevăzut la articolul 27 alineatul (1) și la articolul 28 alineatul (1) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, care corespunde, în ceea ce privește înghețarea fondurilor, articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828, permite includerea pe listele în litigiu a unei persoane sau a unei entități care beneficiază de pe urma regimului sirian sau care sprijină regimul, precum și a persoanelor asociate cu acesta.

50

În continuare, în anul 2015, criteriile de includere specifice au completat criteriul general de asociere cu regimul sirian. Acestea figurează în prezent la articolul 27 alineatul (2) și la articolul 28 alineatul (2) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, și la articolul 15 alineatul (1a) litera (b) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828. Potrivit jurisprudenței, aceste dispoziții instituie în privința a șapte categorii de persoane care aparțin unor grupuri determinate o prezumție refragabilă a unei legături cu regimul sirian. Printre aceste categorii figurează printre altele „membrii familiilor Assad sau Makhlouf” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2020, Makhlouf/Consiliul, C‑157/19 P, nepublicată, EU:C:2020:777, punctul 98).

51

În sfârșit, s‑a statuat că criteriile de includere specifice în privința celor șapte categorii de persoane, menționate la punctul 50 de mai sus, sunt autonome în raport cu criteriul general de asociere cu regimul sirian astfel încât simplul fapt de a aparține uneia dintre aceste șapte categorii de persoane este suficient pentru a permite luarea măsurilor restrictive prevăzute la aceste articole, fără să fie necesar să se facă dovada sprijinului pe care persoanele în cauză l‑ar acorda regimului sirian existent sau a beneficiului pe care l‑ar obține de pe urma acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2020, Makhlouf/Consiliul, C‑157/19 P, nepublicată, EU:C:2020:777, punctul 83).

52

Trebuie să se deducă de aici că criteriul apartenenței familiale, introdus prin actele din anul 2015, instituie un criteriu obiectiv, autonom și suficient în sine pentru a justifica adoptarea unor măsuri restrictive împotriva „membri[lor] famili[ei] […] Makhlouf” prin includerea numelor lor pe listele persoanelor care fac obiectul unor astfel de măsuri pentru simplul motiv că aceștia din urmă aparțin familiei menționate. Contrar celor susținute de reclamantă la punctul 48 de mai sus, criteriul nu este limitat la membrii „importanți” ai acestei familii.

53

Nu este mai puțin adevărat că articolul 27 alineatul (3) și articolul 28 alineatul (3) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, și articolul 15 alineatul (1b) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulament 2015/1828, prevăd în esență că persoanele vizate de dispozițiile care instituie criteriile de includere nu sunt înscrise pe listele în litigiu în cazul în care există suficiente informații privind faptul că acestea nu sunt asociate regimului sirian, nu exercită influență asupra acestuia sau nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive.

54

Astfel, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 50-52 de mai sus, Consiliul putea a priori, ținând seama de decizia de deschidere a succesiunii, să includă numele reclamantei pe listele în litigiu în temeiul prezumției refragabile a unei legături cu regimul sirian care rezultă din criteriul apartenenței familiale.

55

Îi revenea ulterior reclamantei, în cadrul contestării actelor atacate, sarcina de prezenta dovezi pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian pe care s‑a întemeiat Consiliul.

56

În această privință, jurisprudența a reținut, după cum s‑a amintit la punctul 38 de mai sus, că, în măsura în care sarcina probei în ceea ce privește temeinicia motivelor care susțin măsurile restrictive revine în principiu Consiliului, reclamantului nu i se poate impune un nivel de probațiune excesiv pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul,T‑249/20, EU:T:2022:140, punctele 132 și 133 și jurisprudența citată).

57

Așadar, trebuie să se considere că reclamantul a reușit să răstoarne prezumția unei legături cu regimul, instituită printre altele prin dispozițiile care stabilesc criteriul apartenenței familiale, dacă invocă argumente sau elemente de natură să repună în discuție în mod serios fiabilitatea elementelor de probă prezentate de Consiliu sau aprecierea acestora sau dacă prezintă în fața instanței Uniunii o serie de indicii concrete, precise și concordante privind inexistența sau dispariția legăturii cu regimul sirian, privind lipsa unei influențe asupra regimului amintit sau privind faptul că nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive, în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) și cu articolul 28 alineatul (3) din Decizia 2013/255, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2015/1836, și cu articolul 15 alineatul (1b) din Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2015/1828 (a se vedea Hotărârea din 16 martie 2022, Sabra/Consiliul,T‑249/20, EU:T:2022:140, punctul 133 și jurisprudența citată).

58

Pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian, reclamanta susține că și‑a petrecut copilăria și adolescența alături de mama sa în Liban și nu a locuit niciodată în Siria. În această privință, ea precizează că a rezultat dintr‑o căsătorie care a durat numai câteva luni, între defunct și fosta soție a acestuia, doamna Nawal Jazaeri, și adaugă că și‑a întâlnit tatăl abia la vârsta de 11 ani și că a petrecut foarte puțin timp cu el ulterior. În sfârșit, ea arată că are cetățenie siriană, dar că a emigrat în anul 1990 cu mama sa în Statele Unite, unde a dobândit cetățenia americană și a urmat un ciclu de studii de învățământ superior. Ea susține că locuiește în Statele Unite împreună cu soțul său de cetățenie saudită, cu care s‑a căsătorit în anul 1999, și cu cei doi copii ai lor care au de asemenea cetățenie americană.

59

În susținerea argumentației sale, reclamanta prezintă următoarele elemente de probă:

60

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că elementele de probă prezentate de reclamantă, dintre care unele provin de la autorități guvernamentale și administrative, precum și de la întreprinderi private care nu sunt, în principiu, susceptibile de a fi manipulate sau influențate de reclamantă, au fost întocmite in tempore non suspecto, în afara utilizării lor în cadrul prezentei proceduri sau al procedurii administrative care a precedat‑o.

61

Pe de altă parte, afirmația reclamantei potrivit căreia nu a locuit niciodată în Siria este confirmată de copia pașaportului său în care se indică Libanul ca locul nașterii și de o diplomă de studii secundare eliberată de o instituție de învățământ libaneză.

62

Celelalte elemente de probă demonstrează că reclamanta locuiește de mai multe zeci de ani în Statele Unite, este căsătorită cu un resortisant al Arabiei Saudite și copiii lor sunt cetățeni ai Statelor Unite, unde merg la școală.

63

Potrivit jurisprudenței, simplul fapt de a locui în afara Siriei nu constituie în sine o împrejurare suficientă pentru a permite să se afirme că nu este asociată cu regimul sirian (Hotărârea din 12 martie 2014, Al Assad/Consiliul,T‑202/12, EU:T:2014:113, punctul 104, și Hotărârea din 14 aprilie 2021, Al‑Tarazi/Consiliul, T‑260/19, nepublicată, EU:T:2021:187, punctul 149) și Consiliul, care nu contestă niciunul dintre elementele de probă invocate de reclamantă, apreciază că acestea nu sunt de natură să răstoarne prezumția unei legături cu regimul, astfel cum a fost instituită prin criteriul apartenenței familiale.

64

Cu toate acestea, în stadiul replicii, reclamanta a prezentat anunțul de deces al tatălui său publicat în arabă (denumit în continuare „anunțul de deces”), despre care declară că nu a luat cunoștință decât în urma comunicării acestuia către terți în cursul unei alte proceduri jurisdicționale. Aceasta precizează că nu dispunea de el la momentul introducerii acțiunii, în măsura în care trăia total înstrăinată de contextul sirian și nu fusese implicată în ceremoniile funerare ale defunctului.

65

Pe de o parte, această declarație este confirmată de faptul că anunțul de deces menționează numele a cinci fii și a două fiice ale defunctului, dar nu pe cel al reclamantei.

66

Pe de altă parte, anunțul de deces menționează numele a două soții ale defunctului, și anume doamnele Ghada Mhana și Hala Tarif Almaghout, fără a face însă referire la mama reclamantei, doamna Nawal Jazaeri. Această omisiune este cu atât mai clară cu cât respectivul anunț menționează alți apropiați ai defunctului care au decedat înaintea sa.

67

Astfel, nemenționarea numelui mamei reclamantei în anunțul de deces este de natură să confirme afirmația reclamantei cu privire la durata scurtă a relației dintre mama sa și defunct.

68

În acest context, trebuie arătat că reclamanta s‑a născut în anul 1967, în timp ce listele în litigiu atestă că domnul Rami Makhlouf, fiul mai mare al defunctului și al celei de a doua soții a acestuia, s‑a născut în anul 1969, ceea ce este de asemenea de natură să confirme durata scurtă a uniunii dintre părinții reclamantei.

69

Aceste elemente care reies din anunțul de deces sunt, mai general, de natură să susțină afirmația reclamantei cu privire la înstrăinarea sa, încă din copilărie, nu numai de contextul sirian, ci și de familia defunctului, căreia îi este străină.

70

Această concluzie se impune cu atât mai mult având în vedere elementele de probă prezentate de reclamantă care atestă că, de la mutarea sa în 1990, centrul intereselor sale se află în Statele Unite. Pe de o parte, acest lucru este confirmat de două diplome eliberate de instituții universitare americane, prima datând din anul 1992, iar cea de a doua din anul 2016.

71

Pe de altă parte, reclamanta prezintă de asemenea diverse facturi legate de stabilirea căminului său în Fairfax.

72

În lumina considerațiilor care figurează la punctul 60 de mai sus, este necesar să se aprecieze că elementele prezentate de reclamantă au un caracter concordant și credibil și că, luate în ansamblu, acestea susțin corespunzător cerințelor legale afirmațiile sale cu privire la înstrăinarea de familia Makhlouf.

73

Astfel, elementele de probă furnizate de reclamantă constituie o serie de indicii suficient de concrete, precise și concordante ale inexistenței sau ale dispariției legăturii cu regimul sirian ori ale lipsei unei influențe asupra regimului respectiv ori ale faptului că nu prezintă un risc real de eludare a măsurilor restrictive în sensul jurisprudenței amintite la punctul 57 de mai sus, astfel încât trebuie să se considere că reclamanta a răsturnat în mod valabil prezumția unei legături cu regimul sirian care decurge din criteriul apartenenței familiale.

74

În această privință, în înscrisurile sale, Consiliul se limitează la a susține că actele atacate aveau ca scop nu numai să evite devoluțiunea masei succesorale a defunctului către moștenitorii săi, printre care se numără și reclamanta, după cum rezultă din considerentul (3) al actelor inițiale, ci și să împiedice ca cei patru fii ai defunctului, care erau deja vizați de măsurile restrictive, să se înțeleagă cu reclamanta pentru a evita înghețarea fondurilor aferente cotei lor de moștenire. În continuare, în ședință, acesta a susținut că îndepărtarea fizică a reclamantei, și anume reședința sa în Statele Unite, nu implică o distanțare a reclamantei față de regimul sirian sau de restul familiei Makhlouf.

75

Cu toate acestea, o argumentație atât de generală, chiar ipotetică, nicidecum susținută, nu repune în discuție credibilitatea indiciilor prezentate de reclamantă pentru a răsturna prezumția unei legături cu regimul sirian.

76

Rezultă că Consiliul nu și‑a îndeplinit sarcina probei care îi revine pentru a stabili temeinicia actelor atacate în urma contestării actelor atacate de către reclamantă, însoțită de probe justificative, în sensul jurisprudenței citate la punctele 38-40 de mai sus.

77

În aceste împrejurări, actele atacate sunt afectate de o eroare de apreciere.

78

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se admită al doilea motiv și, în consecință, să se anuleze actele atacate, fără a fi necesar să se procedeze la analiza primului, a celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv.

79

În ceea ce privește cererea formulată de Consiliu cu titlu subsidiar în memoriul în apărare, prin care se urmărește menținerea efectelor Deciziei de punere în aplicare 2022/242 până când anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare 2022/237 va produce efecte în privința reclamantei, trebuie amintit că, prin această decizie, Consiliul a inclus, începând cu 21 februarie 2022, numele reclamantei pe lista persoanelor vizate de măsurile restrictive care figurează în anexa I la Decizia 2013/255. În urma adoptării Deciziei 2022/849 (a se vedea punctul 19 de mai sus), includerea reclamantei pe listele în litigiu a fost prelungită până la 1 iunie 2023.

80

În plus, prin Decizia 2023/1035, Consiliul a actualizat anexa I la Decizia 2013/255 și a menținut în aceasta numele reclamantei până la 1 iunie 2024 (a se vedea punctul 20 de mai sus).

81

Or, prin Decizia (PESC) 2024/1510 a Consiliului din 27 mai 2024 de modificare a Deciziei 2013/255 (JO L, 2024/1510), Consiliul a actualizat lista persoanelor vizate de măsurile restrictive care figurează în anexa I la Decizia 2013/255, menținând numele reclamantei pe această listă până la 1 iunie 2025.

82

Prin urmare, deși anularea Deciziei de punere în aplicare 2022/242 și a Deciziei 2023/1035, în măsura în care o privesc pe reclamantă, implică anularea includerii numelui său pe lista care figurează în anexa I la Decizia 2013/255 pentru perioada cuprinsă între 21 februarie 2022 și 1 iunie 2024, o asemenea anulare nu se extinde, în schimb, la Decizia 2024/1510, care nu este avută în vedere de prezenta acțiune.

83

În consecință, întrucât, în prezent, reclamanta face obiectul unor măsuri restrictive noi, cererea subsidiară a Consiliului referitoare la efectele în timp ale anulării în parte a Deciziei de punere în aplicare 2022/242, amintită la punctul 79 de mai sus, a rămas fără obiect.

84

Reclamanta arată că eroarea de apreciere săvârșită de Consiliu, care afectează actele atacate, constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Aceasta adaugă de asemenea că actele atacate dăunează grav reputației sale.

85

Consiliul contestă argumentele reclamantei, susținând în special că actele atacate nu ar fi afectate de nicio nelegalitate și că, prin urmare, concluziile în despăgubire trebuie respinse de la bun început.

86

Consiliul remarcă de asemenea că reclamanta nu a prezentat niciun element care să permită determinarea cu precizia necesară a caracterului, realității și întinderii prejudiciului moral pe care îl invocă. În consecință, acesta are îndoieli cu privire la admisibilitatea concluziilor referitoare la despăgubiri.

87

În această privință, trebuie amintit că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a unui comportament ilicit al organelor sale, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat. În plus, în măsura în care aceste trei condiții de angajare a răspunderii sunt cumulative, lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru a se respinge o acțiune în despăgubire, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții (Hotărârea din 22 iunie 2022, Haswani/Consiliul, T‑479/21, nepublicată, EU:T:2022:383, punctul 155).

88

În susținerea concluziilor sale în despăgubire, reclamanta invocă în esență că, prin faptul că nu a dispus de informații sau de elemente de probă care să dovedească temeinicia măsurilor restrictive care o vizează, Consiliul s‑a făcut vinovat de o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor în sensul jurisprudenței întemeiate pe articolul 340 al doilea paragraf TFUE.

89

Astfel, trebuie să se stabilească dacă eroarea de apreciere constatată în cadrul celui de al doilea motiv constituie o nelegalitate de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii.

90

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, constatarea nelegalității unui act juridic al Uniunii nu este suficientă, oricât de regretabilă ar fi respectiva nelegalitate, pentru a considera că răspunderea extracontractuală a acesteia pentru nelegalitatea comportamentului uneia dintre instituțiile sale este, pentru acest motiv, angajată automat. Pentru a admite că se îndeplinește această condiție, jurisprudența impune astfel ca reclamantul să dovedească faptul că instituția în discuție a săvârșit nu o simplă nelegalitate, ci o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor (a se vedea Hotărârea din 7 iulie 2021, HTTS/Consiliul, T‑692/15 RENV, EU:T:2021:410, punctul 53 și jurisprudența citată).

91

Or, în conformitate cu jurisprudența, pentru a evalua dacă o încălcare a unei norme de drept al Uniunii este suficient de gravă, instanța Uniunii ține seama în special de complexitatea situațiilor pe care trebuie să le soluționeze, de dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor și, mai ales, de marja de apreciere de care dispune autorul actului pus în discuție (Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul,C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 42).

92

Astfel, numai constatarea unei nereguli pe care nu ar fi săvârșit‑o, în împrejurări similare, o administrație care acționează cu prudența și diligența obișnuite permite să se angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii (Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul,C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 43).

93

Dovada unei încălcări suficient de grave urmărește să se evite, în special în domeniul măsurilor restrictive, ca misiunea pe care instituția în cauză este chemată să o îndeplinească în interesul general al Uniunii și al statelor sale membre să fie limitată de riscul ca această instituție să fie chemată în cele din urmă să suporte prejudiciile pe care persoanele vizate de actele sale le‑ar putea eventual suferi, asigurându‑se în același timp că acestea nu suportă consecințele patrimoniale sau morale ale neîndeplinirii obligațiilor pe care instituția în cauză ar fi săvârșit‑o în mod flagrant și inexcuzabil (a se vedea Hotărârea din 7 iulie 2021, Bateni/Consiliul,T‑455/17, EU:T:2021:411, punctul 87 și jurisprudența citată).

94

În speță, după cum s‑a menționat la punctul 15 de mai sus, Consiliul dispunea, la momentul includerii numelui reclamantei pe listele în litigiu, de decizia de deschidere a succesiunii defunctului care menționa printre altele apartenența reclamantei la familia Makhlouf. Aceasta nu contestă nici exactitatea sau veridicitatea informațiilor factuale, nici valoarea probantă a acestei decizii. Astfel, documentul respectiv, care provine de la un judecător sirian, constituie un element de probă suficient care permite Consiliului să justifice, a priori, motivul includerii reclamantei pe listele în litigiu pe baza criteriului apartenenței familiale.

95

În această privință, trebuie amintit că criteriul apartenenței familiale constituie un criteriu de includere obiectiv, autonom și suficient, astfel încât Consiliul nu era obligat să demonstreze existența unei legături între reclamantă, membră a familiei Makhlouf, și regimul sirian (a se vedea punctul 52 de mai sus).

96

Astfel, Consiliul dispunea, la momentul adoptării actelor atacate, de un element de probă suficient pentru a considera că erau îndeplinite condițiile prezumției unei legături cu regimul sirian, astfel încât argumentul reclamantei potrivit căruia în esență eroarea de apreciere săvârșită de Consiliu constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor nu poate fi admis.

97

Astfel, eroarea de apreciere, ca motiv invocat în susținerea unei acțiuni în anulare, trebuie diferențiată de nerespectarea vădită și gravă a limitelor care se impun puterii de apreciere invocate pentru a constata o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor în cadrul acțiunii în despăgubire (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2021, Bateni/Consiliul,T‑455/17, EU:T:2021:411, punctul 113).

98

În această privință, trebuie arătat că reclamanta nu dezvoltă nicio argumentație specifică care să permită să se înțeleagă în ce măsură faptul că Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii. Ea se limitează să evoce incapacitatea Consiliului de a furniza elementele de probă care să permită să se stabilească temeinicia actelor atacate.

99

Or, existența unei erori de apreciere nu permite să se concluzioneze, în mod automat și după cum sugerează reclamanta, că Consiliul a săvârșit o încălcare suficient de gravă a condițiilor materiale de includere a numelui reclamantei pe listele în litigiu.

100

Prin urmare, în pofida nelegalității de care sunt afectate actele atacate, în vederea deciziei de deschidere a succesiunii apreciate din perspectiva prezumției unei legături cu regimul sirian care decurge din criteriul apartenenței familiale, nu se poate reține că Consiliul nu a respectat în mod vădit și grav limitele care se impuneau puterii sale de apreciere pentru a angaja astfel răspunderea extracontractuală a Uniunii.

101

În aceste împrejurări, chiar dacă Consiliul nu a îndeplinit sarcina probei care îi revenea pentru a dovedi temeinicia actelor atacate în cadrul contestării acestora, nu se poate considera că eroarea de apreciere respectivă avea caracter flagrant și inexcuzabil, în sensul jurisprudenței citate la punctele 95 și 96 de mai sus, astfel încât nu ar fi fost săvârșită de o administrație obișnuit de prudentă și și de diligentă, plasată în împrejurări similare.

102

Întrucât condițiile pentru angajarea răspunderii Uniunii sunt cumulative, concluziile în despăgubire trebuie respinse fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții evocate la punctul 89 de mai sus și nici, cu atât mai puțin, a admisibilității concluziilor respective.

103

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă)

declară și hotărăște: