1)

Principiul protecției lucrătorilor și principiul responsabilității angajatorului, consacrate prin articolul 1 alineatele (1) și (2) și [prin] articolul 5 alineatul (1) din Directiva Consiliului 89/391/CEE privind [punerea în aplicare] de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (1), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 183/1989, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, citite în lumina articolului 31 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opun unei reglementări precum cea aplicabilă în litigiul principal, impusă de o decizie a instanței constituționale naționale, în baza căreia o instanță administrativă poate să stabilească, în mod definitiv, la cererea angajatorului și în contradictoriu doar cu autoritatea statală administrativă, calificarea evenimentului ca nefiind accident de muncă în sensul directivei și să împiedice astfel instanța penală sesizată atât de procuror cu acțiunea penală împotriva lucrătorului responsabil, cât și de partea civilă cu acțiunea civilă împotriva aceluiași angajator ca parte responsabilă civilmente în procesul penal și a prepusului său lucrător să pronunțe o soluție diferită cu privire la calificarea aceluiași eveniment ca accident de muncă, aspect ce constituie element constitutiv al infracțiunilor deduse judecății penale (în lipsa căruia nu se poate reține nici răspunderea penală și nici răspunderea civilă alăturată celei penale), având în vedere autoritatea de lucru judecat a hotărârii administrative definitive?

2)

În caz[ul] [unui răspuns] afirmativ [la prima întrebare], principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară articolului 1 alineatele (1) și (2) și articolului 5 alineatul (1) din Directiva Consiliului 89/391/CEE, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 319/2006, citite în lumina articolului 31 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?