–

pentru Agrarmarkt Austria, de M. Borotschnik, în calitate de agent;

–

pentru guvernul austriac, de A. Posch, J. Schmoll și A. Kögl, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul spaniol, de A. Pérez‑Zurita Gutiérrez, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de A. C. Becker și A. Sauka, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) literele (b) și (c), precum și a articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608, rectificare în JO 2016, L 130, p. 23).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între IJ und PO GesBR, o societate civilă până în anul 2020 și, din 2021, numai IJ în calitate de persoană fizică (denumite în continuare, împreună, „IJ”), pe de o parte, și Agrarmarkt Austria (denumită în continuare „AMA”), persoană juridică de drept austriac care acționează în calitate de organism plătitor și de lichidator al ajutoarelor în favoarea fermierilor, pe de altă parte, în legătură cu trei decizii prin care AMA a refuzat să îi acorde lui IJ plăți directe pentru anii 2019-2021.

3

Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO 2003, L 270, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177) a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO 2009, L 30, p. 16). Sub titlul „Utilizarea drepturilor la plată”, articolul 44 din Regulamentul nr. 1782/2003 prevedea, la alineatele (2) și (3):

„(2)   Prin «hectar eligibil pentru ajutor» se înțelege orice suprafață agricolă a exploatației, ocupată cu terenuri arabile și pășuni permanente, cu excepția suprafețelor ocupate cu culturi permanente și păduri sau destinate unei activități neagricole.

(3)   Agricultorul declară parcelele care corespund suprafeței eligibile aferente unui drept de plată. Cu excepția cazurilor de forță majoră sau de circumstanțe excepționale, aceste parcele stau la dispoziția agricultorului pe o perioadă de cel puțin zece luni de la o dată care urmează a fi stabilită de statul membru și care nu poate fi anterioară datei de 1 septembrie a anului calendaristic de dinaintea anului de depunere a cererii de participare la regimul de plată unică.”

4

Considerentul (10) al Regulamentului nr. 1307/2013, abrogat prin Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (JO 2021, L 435, p. 1), dar aplicabil ratione temporis litigiului principal, avea următorul cuprins:

„Experiența dobândită în aplicarea diverselor scheme de sprijin pentru fermieri demonstrează că sprijinul a fost, în unele cazuri, acordat unor persoane fizice sau juridice al căror scop comercial nu era deloc sau era doar puțin orientat către realizarea unei activități agricole. Pentru a asigura o mai bună direcționare a sprijinului, statele membre nu ar trebui să acorde plăți directe anumitor persoane fizice și juridice decât dacă acestea pot dovedi că activitatea lor agricolă nu este secundară. De asemenea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a nu acorda plăți directe altor persoane fizice sau juridice a căror activitate agricolă este secundară. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să acorde plăți directe fermierilor mai mici, cu timp parțial, întrucât acești fermieri contribuie direct la asigurarea vitalității zonelor rurale. […]”

5

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevedea:

„Prezentul regulament stabilește:

[…]”

6

Articolul 4 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții și dispoziții conexe”, prevedea:

„(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]

(2)   Statele membre:

[…]

[…]”

7

Articolul 9 din același regulament, intitulat „Fermierul activ”, prevedea la alineatul (1):

„Nu se acordă plăți directe persoanelor fizice sau juridice sau grupurilor de persoane fizice sau juridice ale căror suprafețe agricole sunt în principal suprafețe menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare și care nu desfășoară pe suprafețele în cauză activitatea minimă definită de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b).”

8

Articolul 32 din Regulamentul nr. 1307/2013, intitulat „Activarea drepturilor la plată”, avea următorul cuprins:

„(1)   Sprijinul prevăzut în cadrul schemei de plată de bază se acordă fermierilor printr‑o declarație în conformitate cu articolul 33 alineatul (1), în momentul activării unui drept la plată pe hectar eligibil, în statul membru în care a fost alocat dreptul respectiv. Drepturile la plată activate dau dreptul la plata anuală a cuantumurilor stabilite în drepturile respective […]

(2)   În sensul prezentului titlu, «hectar eligibil» înseamnă:

[…]”

9

Articolul 33 din acest regulament, intitulat „Declararea hectarelor eligibile”, prevedea la alineatul (1):

„În scopul activării drepturilor la plată prevăzute la articolul 32 alineatul (1), fermierul declară parcelele care corespund hectarelor eligibile aferente oricărui drept la plată. Cu excepția cazurilor de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale, parcelele respective sunt la dispoziția fermierului la o dată stabilită de statul membru […]”

10

Articolul 20 din Verordnung des Bundesministers für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft mit orizontale talen Regeln für den Bereich der Gemeinsamen Agrarpolitik (Horizontale GAP‑Verordnung) [Regulamentul ministrului federal al agriculturii, silviculturii, mediului și gospodăririi apelor de stabilire a unor norme orizontale în domeniul politicii agricole comune („Regulamentul orizontal PAC”), BGBl. II, 100/2015], intitulat „Suprafețe utilizate pentru activități neagricole”, prevede la alineatul (3):

„În orice caz, nu fac parte din suprafețele eligibile în sensul articolului 17 alineatul (1) suprafețele pavate sau construite, carierele de pietriș, carierele, parcurile, terenurile de agrement, plantațiile de brazi de Crăciun, suprafețele de manipulare și de depozitare durabile, nici gardurile vii, pădurile și zidurile, cu condiția ca acestea să nu intre sub incidența articolului 18 punctul 1 sau 2.”

11

Articolul 23 din Regulamentul orizontal PAC, intitulat „Dispoziții specifice aplicabile anumitor utilizări”, prevede la alineatul (1):

„Data relevantă la care, în scopul activării drepturilor la plată, suprafețele eligibile trebuie să fie la dispoziția fermierului în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 1307/2013] este data de 9 iunie a anului de cerere în cauză. […]”

12

IJ a introdus în fiecare an, între anii 2019 și 2021, o cerere de plăți directe pentru un teren a cărui proprietară este, cu o suprafață de 1,0840 hectare de teren arabil dedicat exclusiv culturii de legume în câmp și împărțit în parcele de diferite dimensiuni (denumit în continuare „suprafața în cauză”). IJ este responsabilă pentru lucratul pământului, planificarea culturilor și înființarea culturilor de legume. La începutul sezonului, ea predă aceste parcele unor utilizatori, care se ocupă de întreținerea lor, precum și de recoltare, și exploatează ea însăși una dintre parcelele menționate pentru a permite noilor utilizatori să cunoască norma aplicabilă.

13

De la transmiterea parcelelor către utilizatori, în schimbul plății unei „contribuții sezoniere” către IJ, aceștia se obligă, potrivit unei convenții de utilizare încheiate cu aceasta din urmă, să întrețină parcelele menționate cu respectarea orientărilor care reglementează agricultura ecologică și să elimine în mod regulat buruienile pe parcursul întregului sezon de cultură. Din decizia de trimitere rezultă că, la data de 9 iunie a fiecărui an de cerere, care este data relevantă în vederea aplicării articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, stabilită la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul orizontal PAC, suprafața în discuție este „în păstrarea” acestor utilizatori.

14

În perioada în care parcelele se află „în păstrarea” utilizatorilor respectivi, IJ se ocupă de irigarea acestora potrivit propriilor ei criterii. Pe de altă parte, aceasta își rezervă posibilitatea de a smulge buruienile de pe aceste parcele, pe cheltuiala utilizatorilor, dacă aceștia nu o fac. În cazul unei absențe prelungite, acești utilizatori sunt obligați să găsească un înlocuitor care să le întrețină parcela respectivă și să se ocupe de recoltă, pentru care IJ nu oferă nicio garanție, „din cauza caracterului imprevizibil al condițiilor naturale”.

15

În urma unui control la fața locului, efectuat la 13 iulie 2021, AMA, întemeindu‑se pe articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul orizontal PAC, a calificat suprafața în cauză drept „teren de agrement” neeligibil pentru plăți directe, pentru motivul că utilizatorii întrețineau parcelele și le recoltau în timpul lor liber, fără a viza producția sistematică în scopul aprovizionării populației, care ar fi activitatea agricolă care intră în principal sub incidența PAC.

16

Prin deciziile din 10 ianuarie 2022, AMA a refuzat, în primul rând, să acorde plăți directe pentru suprafața în cauză pentru anii de cerere 2019-2021, în al doilea rând, a solicitat rambursarea plăților deja efectuate și, în al treilea rând, i‑a aplicat sancțiuni lui IJ, pentru motivul că această suprafață, începând cu data predării către utilizatorii parcelelor care o compun, nu mai este „la dispoziția” lui IJ, în sensul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013. Întemeindu‑se în special pe Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim (C‑61/09, EU:C:2010:606), AMA apreciază că, la data de 9 iunie a fiecărui an de cerere, IJ nu mai beneficiază de suficientă autonomie pentru a‑și exercita activitatea agricolă pe suprafața respectivă. În plus, din moment ce utilizatorii parcelelor „păstrează recolta”, ei nu ar lucra în numele și pe seama lui IJ, contrar celor impuse de această jurisprudență.

17

IJ a sesizat Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria), instanța de trimitere, cu o acțiune împotriva deciziilor AMA din 10 ianuarie 2022, susținând că parcelele în cauză rămân „la dispoziția sa”, în sensul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, între momentul în care sunt predate utilizatorilor și momentul în care aceștia recoltează, întrucât ea este cea care gestionează în special lucratul pământului pe aceste parcele, irigarea lor și furnizarea tuturor semințelor și răsadurilor. În aceste condiții, obligația utilizatorilor de a întreține ei înșiși în această perioadă parcela lor respectivă nu ar fi decât o măsură de marketing, a cărei nerespectare este susceptibilă să determine o scădere a recoltei respective sau a calității acesteia.

18

Potrivit instanței de trimitere, nu există nicio îndoială că prima condiție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013 pentru a defini o „exploatație”, și anume ca suprafața, situată pe teritoriul aceluiași stat membru, să fie utilizată „pentru activități agricole”, este îndeplinită, suprafața în cauză fiind utilizată pentru cultivarea de produse agricole (legume). Prin urmare, potrivit instanței menționate, calificarea acestei suprafețe drept „teren de agrement”, efectuată de AMA, este incorectă în măsura în care se întemeiază pe o interpretare a articolului 20 alineatul (3) din Regulamentul orizontal PAC care nu este conformă cu dreptul Uniunii.

19

În schimb, având în vedere Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim (C‑61/09, EU:C:2010:606), instanța menționată are îndoieli cu privire la îndeplinirea în speță a celei de a doua condiții prevăzute la acest articol 4 alineatul (1) litera (b), și anume ca suprafața în cauză să fie „gestionată de un fermier”, în măsura în care, potrivit acestei hotărâri, activitatea agricolă pe suprafața respectivă ar trebui să fie desfășurată „în numele și pe seama” fermierului respectiv. În această privință, ea arată că o astfel de condiție a fost stabilită de Curte într‑un caz foarte distinct de prezenta cauză, în care trebuia mai ales să se evite ca mai mulți fermieri să revendice parcelele respective ca făcând parte din exploatația lor. Prin urmare, potrivit instanței de trimitere, o astfel de condiție „nu se impune în aceeași măsură”.

20

În plus, instanța de trimitere are îndoieli că în speță este îndeplinită condiția prevăzută la articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 ca parcelele declarate de IJ în scopul activării drepturilor la plată să fie „la dispoziția” acesteia la data de 9 iunie a fiecărui an de cerere, din moment ce la această dată parcelele respective erau „în păstrarea” utilizatorilor.

21

Această instanță arată că niciuna dintre hotărârile Curții în materie nu acoperă „în detaliu” prezenta situație. Ea apreciază totuși că argumentele cele mai puternice pledează în favoarea calificării suprafeței în cauză drept „hectar eligibil”, în sensul articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013, care poate da dreptul la plățile directe în cauză. În opinia sa, IJ păstrează astfel puterea de dispoziție, precum și o autonomie suficientă în exercitarea activității sale agricole pe suprafața în cauză, în măsura în care alege în mod liber utilizatorii parcelelor acestei suprafețe și exercită, în perioada de cultură, o influență asupra rezultatelor recoltei, efectuând lucrări de pregătire, irigând suprafața menționată, eliminând dacă este cazul buruienile și menținând aceeași suprafață în condiții propice culturii legumelor indicate, chiar dacă nu le recoltează ea.

22

În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) coroborat cu articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 1307/2013] trebuie interpretat în sensul că o suprafață trebuie considerată a fi gestionată de fermier și a fi la dispoziția acestuia în cazul în care această suprafață este în fapt în posesia fermierului, iar […] acesta execută și lucrările inițiale ale solului, plantarea și irigarea curentă a culturilor, chiar dacă […] această suprafață, care este împărțită în parcele de diferite dimensiuni, este predată, de la debutul sezonului, în luna aprilie/începutul lunii mai și până la sfârșitul sezonului, în octombrie, în schimbul unei remunerații fixe, diferiților utilizatori, în scopul întreținerii sale și al recoltării, fără ca fermierul să participe direct la rezultatul recoltei?”

23

Prin intermediul întrebării unice formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (1) literele (b) și (c) și ale articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că se opun ca un fermier să beneficieze de plățile directe prevăzute la articolul 1 litera (a) din acest regulament pentru o suprafață al cărei proprietar este și ca suprafața în cauză să fie calificată drept„exploatație gestionată” de fermierul respectiv și „la dispoziția” sa în cazul în care, pe de o parte, parcelele care compun această suprafață sunt predate unor utilizatori aleși de fermierul menționat, care, în schimbul plății unei remunerații fixe, își asumă întreținerea acestor parcele și recolta, și, pe de altă parte, același fermier, fără a avea dreptul la rezultatele acesteia, asigură lucrarea inițială a solului, plantarea și irigarea curentă a parcelelor în discuție sau chiar întreținerea lor în caz de carențe din partea acestor utilizatori.

24

Noțiunea de „exploatație” este definită la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013 ca fiind „ansamblul unităților utilizate pentru activități agricole și gestionate de un fermier, situate pe teritoriul aceluiași stat membru”.

25

Din însuși modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că sunt necesare două condiții cumulative pentru existența unei „exploatații”. Prima condiție impune ca suprafețele în cauză, situate pe teritoriul aceluiași stat membru, să fie utilizate în scopul unei „activități agricole”, în sensul acestui articol 4 alineatul (1) litera (c). A doua condiție impune ca aceste suprafețe să fie „gestionate” de fermier.

26

În ceea ce privește prima condiție, este cert că suprafața în cauză, care constituie o „suprafață agricolă”, în sensul articolului 4 litera (e) din Regulamentul nr. 1307/2013, este consacrată exclusiv cultivării de legume în câmp. Rezultă că această activitate intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din acest regulament, în calitate de producție, de creștere sau de cultivare de produse agricole, inclusiv recoltarea.

27

Astfel cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, acest articol 4 alineatul (1) litera (c) nu impune ca, pentru a fi calificată drept „activitate agricolă”, această activitate să fie desfășurată numai în perioade de muncă considerate obișnuite, cu excluderea perioadelor de agrement, nici ca fermierul însuși să efectueze recoltarea sau ca produsele acesteia să îi fie rezervate. Această dispoziție nu impune nici ca „activitatea agricolă” să aibă ca scop exclusiv producția sistematică în scopul aprovizionării populației. În această privință, este suficient să se arate că, potrivit punctului (ii) din dispoziția menționată, „menținerea unei suprafețe agricole într‑o stare care o face adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, fără nicio acțiune pregătitoare care depășește cadrul metodelor și al utilajelor agricole uzuale, pe baza criteriilor definite de statele membre în cadrul stabilit de Comisie”, constituie de asemenea o „activitate agricolă”, în sensul aceleiași dispoziții.

28

În ceea ce privește a doua condiție de care depinde existența unei „exploatații”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013, și anume ca suprafețele utilizate „pentru activități agricole [să fie] gestionate de un fermier”, Curtea a precizat deja că o asemenea condiție nu implică existența în beneficiul fermierului a unui drept de dispoziție nelimitat pe suprafața vizată în cadrul utilizării acesteia în scopuri agricole. Este suficient ca fermierul să dispună în ceea ce privește această suprafață de suficientă autonomie sau de o anumită putere de decizie pentru a‑și exercita activitatea agricolă, aspect care trebuie apreciat de instanța de trimitere, având în vedere toate circumstanțele speței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim,C‑61/09, EU:C:2010:606, punctele 61 și 62, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos,C‑116/20, EU:C:2022:273, punctele 49 și 50).

29

În plus, reiese din articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, interpretat în lumina considerentului (10) al acestuia, că, în scopul acordării plăților directe prevăzute la articolul 1 litera (a) din acest regulament, pot fi calificate drept „fermier activ”, în sensul celei dintâi dintre aceste dispoziții, persoanele fizice sau juridice sau grupurile de persoane fizice sau juridice ale căror suprafețe agricole „sunt în principal suprafețe menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare” și care desfășoară pe aceste suprafețe „activitatea minimă”, definită, dacă este cazul, de statele membre în conformitate cu dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (2) litera (b) și alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din regulamentul menționat.

30

Pe de altă parte, în legătură cu cele două condiții prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013, articolul 33 alineatul (1) din acest regulament impune, în scopul activării drepturilor la plăți directe prevăzute la articolul 32 alineatul (1) din regulamentul menționat, ca, exceptând cazurile de forță majoră sau unele circumstanțe excepționale, parcelele suprafeței agricole a exploatației, declarate drept „hectare eligibile”, să fie de asemenea „la dispoziția fermierului la o dată stabilită de statul membru”. Noțiunea de „hectar eligibil” este definită la acest articol 32 alineatul (2) litera (a) ca fiind orice suprafață agricolă a unei exploatații care este utilizată pentru o activitate agricolă sau, în cazul în care suprafața este utilizată și pentru activități neagricole, care este utilizată în principal pentru activități agricole.

31

Curtea a interpretat deja articolul 44 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1782/2003 în sensul că exercitarea activității agricole pe o suprafață trebuie să se realizeze în numele și pe seama fermierului, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere (Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim,C‑61/09, EU:C:2010:606, punctul 69).

32

Cu toate acestea, presupunând că substanța acestor dispoziții corespunde cu cea a articolului 32 alineatul (2) și a articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, trebuie arătat că condiția menționată la punctul precedent, care nu rezultă din modul de redactare a acestor ultime două dispoziții, a fost stabilită de Curte în cadrul unui litigiu între organismul german omolog al AMA și o entitate publică, și anume Landkreis Bad Dürkheim (circumscripția Bad Dürkheim, Germania), care încheiase cu o fermieră un contract prin care aceasta se obliga, în schimbul plății unei remunerații fixe, să întrețină și să exploateze anumite suprafețe din care o parte era proprietatea unui land, iar cealaltă parte aparținea altor proprietari care au autorizat pășunatul în scopul protecției naturii. În vederea acordării de drepturi la plată în cadrul unei scheme de plată unică, această fermieră a declarat suprafețele respective ca făcând parte din exploatația sa, iar cererea sa a fost respinsă de acest organism pentru motivul că suprafețele respective nu puteau fi calificate drept „hectar eligibil pentru ajutor”, în sensul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003.

33

Mai întâi, Curtea a considerat esențial ca, într‑o astfel de situație, suprafețele în cauză să nu facă obiectul niciunei activități agricole desfășurate de un terț pentru a evita ca mai mulți fermieri să revendice aceste suprafețe ca făcând parte din exploatația lor. În continuare, Curtea a interpretat această dispoziție în sensul că nu se opune să se considere că face parte dintr‑o exploatație suprafața care este pusă la dispoziția fermierului cu titlu gratuit, în vederea unei anumite utilizări pentru o perioadă limitată, cu respectarea obiectivelor privind protecția naturii, cu condiția ca fermierul respectiv să fie în măsură să utilizeze o astfel de suprafață cu suficientă autonomie pentru activitățile sale agricole în cursul unei perioade minime de zece luni (Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim, C‑61/09, EU:C:2010:606, punctul 66 și punctul 71 a doua liniuță).

34

În lumina acestei jurisprudențe, este necesar să se considere că o remitere temporară a unei suprafețe agricole diferiților utilizatori aleși în mod liber de fermier, pentru ca aceștia să exercite anumite sarcini care intră sub incidența noțiunii de „activitate agricolă” pentru o remunerație fixă, nu se poate opune dreptului acestui fermier la „plăți directe”, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (1) literele (b) și (c) și ale articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013. Astfel, după cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, este determinant pentru afilierea unei suprafețe agricole la exploatația unui fermier ca, pe de o parte, acest fermier să fie în măsură să garanteze că o astfel de suprafață este efectiv utilizată pentru activități agricole și, pe de altă parte, să poată asigura respectarea cerințelor de fond referitoare la desfășurarea acestor activități agricole.

35

O suprafață agricolă trebuie considerată ca fiind „gestionată de un fermier” și „la dispoziția” acestuia atunci când sunt îndeplinite aceste două condiții. Ea trebuie de asemenea calificată drept „hectar eligibil” pentru aceste plăți, chiar dacă, la data stabilită de statul membru în cauză, se află „în păstrarea” utilizatorilor aleși de fermier. În plus, din moment ce un astfel de fermier desfășoară pe această suprafață cel puțin o activitate agricolă minimă în sensul articolului 9 alineatul (1) din acest regulament, interpretat în lumina considerentului (10) al acestuia, el trebuie să fie calificat drept „fermier activ” în scopul acordării plăților directe prevăzute la articolul 1 litera (a) din regulamentul menționat.

36

În speță, din decizia de trimitere reiese că, pe de o parte, IJ lucrează pământul, planifică culturile și le înființează înainte de a preda diferitele parcele ale suprafeței în cauză utilizatorilor aleși, în vederea întreținerii și a recoltării, și se ocupă de asemenea de irigarea acestor parcele. Pe de altă parte, în temeiul unei convenții de utilizare încheiate cu IJ, acești utilizatori își asumă „responsabilitatea”, printre altele, de a elimina în mod regulat buruienile și sunt obligați să respecte orientările care reglementează agricultura ecologică. Rezultă astfel, sub rezerva verificărilor care revin instanței de trimitere, că suprafața în cauză îndeplinește criteriile enunțate la punctele 34 și 35 din prezenta hotărâre și că IJ este un „fermier activ”, în sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 1307/2013 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.

37

În această privință, trebuie adăugat că decizia de trimitere nu menționează existența în cauza principală a niciunui risc de cerere de plăți directe pentru suprafața în discuție din partea altor fermieri decât IJ. În această măsură, prezenta cauză se distinge de cea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim (C‑61/09, EU:C:2010:606). Astfel, presupunând că articolul 32 alineatul (2) și articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie să facă obiectul aceleiași interpretări pe care în această hotărâre Curtea a dat‑o articolului 44 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1782/2003, în sensul că, într‑o situație precum cea în care s‑a pronunțat hotărârea menționată, acestea impun ca desfășurarea activității agricole pe suprafețele vizate să se facă în numele și pe seama fermierului care solicită plăți directe, o asemenea cerință nu ar fi aplicabilă în prezenta cauză [a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 decembrie 2020, Land Berlin (Drepturi la plată legate de PAC), C‑216/19, EU:C:2020:1046, punctele 43 și 44].

38

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (1) literele (b) și (c) și ale articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un fermier să beneficieze de plățile directe prevăzute la articolul 1 litera (a) din acest regulament pentru o suprafață al cărei proprietar este și ca suprafața în cauză să fie calificată drept „exploatație gestionată” de fermierul respectiv și „la dispoziția” sa în cazul în care, pe de o parte, parcelele care compun această suprafață sunt predate unor utilizatori aleși de fermierul menționat, care, în schimbul plății unei remunerații fixe, își asumă întreținerea acestor parcele și recolta, și, pe de altă parte, același fermier, fără a avea dreptul la rezultatele acesteia, asigură lucrarea inițială a solului, plantarea și irigarea curentă a parcelelor în discuție sau chiar întreținerea lor în caz de carențe din partea acestor utilizatori.

39

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (1) literele (b) și (c) și ale articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun ca un fermier să beneficieze de plățile directe prevăzute la articolul 1 litera (a) din acest regulament pentru o suprafață al cărei proprietar este și ca suprafața în cauză să fie calificată drept „exploatație gestionată” de fermierul respectiv și „la dispoziția” sa în cazul în care, pe de o parte, parcelele care compun această suprafață sunt predate unor utilizatori aleși de fermierul menționat, care, în schimbul plății unei remunerații fixe, își asumă întreținerea acestor parcele și recolta, și, pe de altă parte, același fermier, fără a avea dreptul la rezultatele acesteia, asigură lucrarea inițială a solului, plantarea și irigarea curentă a parcelelor în discuție sau chiar întreținerea lor în caz de carențe din partea acestor utilizatori.