EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62022CJ0589

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 22 februarie 2024.
J.L.O.G. și J.J.O.P. împotriva Resorts Mallorca Hotels International SL.
Cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de las Islas Baleares.
Trimitere preliminară – Politica socială – Concedieri colective – Directiva 98/59/CE – Articolul 2 alineatul (1) – Nașterea obligației de informare și de consultare – Numărul concedierilor preconizate sau reale – Articolul 1 alineatul (1) – Încetări voluntare ale contractelor de muncă înainte de concedieri – Modalități de calculare a numărului de concedieri.
Cauza C-589/22.

Court reports – general – 'Information on unpublished decisions' section

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2024:155

 HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

22 februarie 2024 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Politica socială – Concedieri colective – Directiva 98/59/CE – Articolul 2 alineatul (1) – Nașterea obligației de informare și de consultare – Numărul concedierilor preconizate sau reale – Articolul 1 alineatul (1) – Încetări voluntare ale contractelor de muncă înainte de concedieri – Modalități de calculare a numărului de concedieri”

În cauza C‑589/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Superior de Justicia de las Islas Baleares (Curtea Superioară de Justiție din Insulele Baleare, Spania), prin decizia din 29 august 2022, primită de Curte la 23 septembrie 2022, în procedura

J.L.O.G.,

J.J.O.P.

împotriva

Resorts Mallorca Hotels International SL,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul F. Biltgen (raportor), președinte de cameră, domnul N. Wahl și doamna M. L. Arastey Sahún, judecători,

avocat general: domnul P. Pikamäe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru J.L.O.G. și J.J.O.P., de J. L. Valdés Alias, abogado;

pentru Resorts Mallorca Hotels International SL, de M. Sánchez Rubio, abogado;

pentru guvernul spaniol, de I. Herranz Elizalde, în calitate de agent;

pentru Comisia Europeană, de I. Galindo Martín și B.‑R. Killmann, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (1) și a articolului 2 alineatul (1) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (JO 1998, L 225, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 95).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între J.L.O.G. și J.J.O.P, pe de o parte, și Resorts Mallorca Hotels International SL, pe de altă parte, în legătură cu legalitatea concedierii lor.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 98/59 prevede:

„În sensul prezentei directive:

(a)

«concedieri colective» reprezintă concedierile efectuate de un angajator dintr‑unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, în cazul în care, conform opțiunii statelor membre, numărul concedierilor este:

(i)

fie, pentru o perioadă de 30 de zile:

de cel puțin 10 în unitățile care încadrează în mod normal mai mult de 20 și mai puțin de 100 de lucrători;

de cel puțin 10 % din numărul lucrătorilor în unitățile care încadrează în mod normal cel puțin 100, dar nu mai mult de 300 de lucrători;

de cel puțin 30 în unitățile care încadrează în mod normal cel puțin 300 de lucrători;

(ii)

fie, într‑o perioadă de 90 de zile, de cel puțin 20, indiferent de numărul lucrătorilor angajați în mod normal în unitățile respective;

[…]

În scopul calculării numărului de concedieri prevăzut la litera (a) primul paragraf, încetarea contractului de muncă care se produce la inițiativa angajatorului dintr‑unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, este asimilată concedierilor, cu condiția existenței a cel puțin cinci concedieri.”

4

Articolul 2 din această directivă, care face parte din secțiunea II din aceasta, intitulată „Informarea și consultarea”, prevede:

„(1)   În cazul în care un angajator are în vedere concedieri colective, acesta inițiază în timp util consultări cu reprezentanții lucrătorilor pentru a ajunge la un acord.

(2)   Aceste consultări se referă cel puțin la posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectați, precum și la posibilitățile de a atenua consecințele prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând, între altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați.

[…]”

Dreptul spaniol

5

Articolul 51 din Estatuto de los Trabajadores (Statutul lucrătorilor), în versiunea care rezultă din Real Decreto Legislativo 2/2015, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Estatuto de los Trabajadores (Decretul regal legislativ 2/2015 de aprobare a textului consolidat al Legii privind Statutul lucrătorilor) din 23 octombrie 2015 (BOE nr. 255 din 24 octombrie 2015, p. 100224), intitulat „Concedierea colectivă”, prevede:

„1.   „În sensul dispozițiilor [Statutului lucrătorilor], prin «concediere colectivă» se înțelege încetarea contractelor de muncă pentru cauze economice, tehnice sau legate de organizare ori de producție, în cazul în care, pentru o perioadă de 90 de zile, aceasta afectează cel puțin:

a)

10 lucrători în întreprinderile care încadrează mai puțin de 100 de lucrători;

b)

10 % din numărul lucrătorilor în întreprinderile care încadrează între 100 și 300 de lucrători;

c)

30 de lucrători în întreprinderile care încadrează mai mult de 300 de lucrători.

[…]

La calcularea numărului de încetări ale contractului de muncă, la care se referă primul paragraf al prezentului alineat, se va ține seama de orice încetare care a avut loc în perioada de referință la inițiativa angajatorului, pentru alte motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, diferite de cele prevăzute la articolul 49 alineatul 1 litera c) din prezenta lege, cu condiția ca numărul încetărilor de acest tip să fie de cel puțin cinci.

În cazul în care, în perioade succesive de 90 de zile și în scopul eludării prevederilor prezentului articol, întreprinderea efectuează încetări ale contractelor în temeiul articolului 52 litera c) din prezenta lege, numărul încetărilor fiind inferior pragurilor indicate, fără a exista noi motive care să justifice acest comportament, aceste noi încetări sunt considerate a fi efectuate cu încălcarea legii și vor fi declarate nule și fără efect.

2.   Concedierea colectivă trebuie să fie precedată de o perioadă de consultări cu reprezentanții legali ai lucrătorilor pentru o durată maximă de 30 de zile calendaristice sau de 15 zile în cazul întreprinderilor cu mai puțin de 50 de lucrători. Consultarea cu reprezentanții legali ai lucrătorilor va trebui să privească cel puțin posibilitățile de a evita sau de a reduce concedierile colective și de a atenua consecințele acestora prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare, cum ar fi măsuri de reclasificare sau acțiuni de formare ori de recalificare profesională în vederea ameliorării încadrării în muncă. […]”

Litigiul principal și întrebările preliminare

6

Pârâta din litigiul principal are ca activitate gestionarea și exploatarea hotelurilor.

7

La 25 septembrie 2019, pârâta din litigiul principal a notificat Juzgado de lo Mercantil de Palma (Tribunalul Comercial din Palma de Mallorca, Spania) începutul negocierilor pentru a încheia un acord de refinanțare sau pentru a obține aderări la un concordat preventiv cu creditorii. La această dată, pârâta din litigiul principal dispunea de un efectiv de 43 de salariați care lucrau la sediul său.

8

Între lunile august 2019 și decembrie 2019, numărul hotelurilor gestionate și exploatate de pârâta din litigiul principal s‑a redus de la 20 la 7. Dintre cele 13 hoteluri a căror gestionare a fost abandonată, 7 aparțineau unor diverse societăți ale grupului Grupo Globales.

9

La 30 decembrie 2019, pârâta din litigiul principal a semnat un acord cu societățile proprietare ale acestor șapte unități hoteliere, precum și cu Amla Explotaciones Turísticas SA (denumită în continuare „Amla Explotaciones”), de asemenea aparținând Grupo Globales. Acest acord prevedea că, de la 1 ianuarie 2020, contractele de închiriere a unităților menționate, gestionate până atunci de pârâta din litigiul principal, vor fi reziliate, că exploatarea unităților va fi transferată către Amla Explotaciones și că toate contractele de muncă ale personalului unităților în vigoare la 31 decembrie 2019 vor fi transferate către Grupo Globales, acesta subrogându‑se astfel, în calitate de angajator, în aceste contracte.

10

Având în vedere aceste împrejurări, pârâta din litigiul principal a solicitat într‑un document întocmit ad‑hoc tuturor membrilor personalului său care lucrau la sediu să precizeze dacă erau dispuși să susțină interviuri cu responsabilii Grupo Globales pentru a ocupa 10 posturi de care noul operator ar putea avea nevoie pentru a face față creșterii sarcinii de lucru în serviciile sale comune, rezultată din preluarea celor șapte unități hoteliere.

11

La 30 decembrie 2019, în urma acestor interviuri, nouă lucrători au semnat un document cu un conținut identic, indicându‑și intenția de a părăsi pârâta din litigiul principal cu efect de la 14 ianuarie 2020. Acești nouă lucrători au semnat, la 15 ianuarie 2020, contracte de muncă cu Amla Explotaciones. Aceste contracte conțineau o clauză prin care le era recunoscută vechimea, categoria și remunerația de care beneficiau la pârâta din litigiul principal și care preciza că aceste condiții erau recunoscute cu titlu personal, iar ele nu implicau în niciun caz existența unei subrogații de întreprindere, întrucât angajarea a fost precedată de încetarea raporturilor lor de muncă cu angajatorul anterior.

12

În luna ianuarie 2020, pârâta din litigiul principal nu mai avea decât 32 de lucrători angajați la sediul său. Printre cei 11 lucrători care încetaseră să lucreze acolo se numărau cei 9 lucrători care au semnat la 30 decembrie 2019 preavizul menționat de plecare voluntară.

13

La 31 ianuarie 2020, celor 2 reclamanți din litigiul principal, precum și altor 7 lucrători, la momentul respectiv angajați ai pârâtei din litigiul principal, le‑a fost notificată concedierea obiectivă din motive organizatorice și de producție. În urma acestor 9 concedieri, efectivul de la sediul pârâtei din litigiul principal s‑a redus la 23 de lucrători.

14

Reclamanții din litigiul principal au introdus o acțiune împotriva concedierii lor la Juzgado de lo Social no 2 de Palma (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 2 din Palma de Mallorca, Spania), susținând că pârâta din litigiul principal ar fi trebuit să inițieze o procedură de concediere colectivă și că aceasta a acționat în mod fraudulos, încurajând în mod artificial plecări voluntare ale anumitor lucrători pentru a evita inițierea unei astfel de proceduri.

15

Întrucât această acțiune a fost respinsă pentru motivul că numărul de concedieri nu atingea pragurile stabilite pentru declanșarea obligatorie a unei proceduri de concediere colectivă, reclamanții din litigiul principal au declarat apel la instanța de trimitere.

16

În fața acesteia, pârâta din litigiul principal a susținut că plecările voluntare nu puteau fi luate în considerare în scopul calculării numărului de concedieri sau de încetări care puteau fi asimilate unor concedieri și că, întrucât aceste plecări voluntare nu puteau fi luate în considerare, nu erau atinse pragurile definite pentru declanșarea obligatorie a unei proceduri de concediere colectivă. Potrivit pârâtei din litigiul principal, decizia sa de a concedia nouă salariați din motive obiective nu ar fi ținut seama de rezultatul procesului de interviuri, care a fi fost transparent și voluntar, prin care salariații care au considerat‑o oportună au acceptat propunerea de plecare voluntară. Dimpotrivă, această decizie ar fi fost luată în funcție de realitatea care prevala la data adoptării sale și ar fi răspuns la analiza necesităților sale în materie de organizare și de producție după preluarea de către Grupo Globales a unei părți a efectivului.

17

Instanța de trimitere, făcând totodată trimitere la jurisprudența Curții, în special la Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții (C‑44/08, EU:C:2009:533), la Hotărârea din 11 noiembrie 2015, Pujante Rivera (C‑422/14, EU:C:2015:743), și la Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ciupa și alții (C‑429/16, EU:C:2017:711), are îndoieli cu privire la aspectul dacă, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, pe de o parte, un angajator care preconizează, într‑o situație de criză, plecarea unui număr de lucrători susceptibil să depășească și care a depășit efectiv pragurile prevăzute pentru o concediere colectivă, fără a respecta totuși obligațiile de notificare și de consultare, încalcă efectul util al Directivei 98/59 și, pe de altă parte, plecările pretins voluntare a nouă lucrători înaintea concedierii reclamanților din litigiul principal și a altor lucrători trebuie asimilate unor concedieri și luate în considerare pentru calcularea numărului de concedieri prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din această directivă.

18

În aceste condiții, Tribunal Superior de Justicia de las Islas Baleares (Curtea Superioară de Justiție din Insulele Baleare, Spania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

Articolul 2 din Directiva [98/59] trebuie interpretat, în lumina jurisprudenței Curții stabilite prin Hotărârea din 10 septembrie 2009, [Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții] (C‑44/08, EU:C:2009:533), în sensul că obligațiile de consultare și de notificare, care constituie efectul util al directivei, iau naștere din momentul în care întreprinderea, în cadrul unui proces de restructurare, planifică rezilierea anumitor contracte de muncă al căror număr poate depăși pragul prevăzut pentru concedierile colective, indiferent dacă, în cele din urmă, numărul concedierilor sau al rezilierilor care pot fi asimilate unor concedieri nu depășește pragul respectiv deoarece acest număr a fost redus prin măsuri luate de întreprindere fără consultarea prealabilă a reprezentanților lucrătorilor?

2)

Articolul 1 alineatul (1) ultimul paragraf din Directiva [98/59], care prevede că, «[î]n scopul calculării numărului de concedieri prevăzut la litera (a) primul paragraf, încetarea contractului de muncă care se produce la inițiativa angajatorului dintr‑unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, este asimilată concedierilor, cu condiția existenței a cel puțin cinci concedieri», înglobează, într‑un context de criză în care se preconizează reducerea personalului, inclusiv disponibilizări, plecarea lucrătorilor propusă de întreprindere, nesolicitată, dar acceptată după ce au primit o ofertă fermă de angajare imediată de la o altă întreprindere, angajatorul fiind cel care a realizat demersuri pe lângă întreprinderea respectivă pentru ca lucrătorii săi să susțină interviuri în vederea unei eventuale angajări?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

19

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (1) din Directiva 98/59 trebuie interpretat în sensul că obligația de consultare pe care o prevede ia naștere din momentul în care angajatorul, în cadrul unui plan de restructurare, preconizează sau planifică o reducere a locurilor de muncă, al căror număr îl poate depăși pe cel stabilit pentru a se încadra în noțiunea de „concedieri colective” în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, sau numai din momentul în care, după adoptarea de măsuri care constau în reducerea acestui număr, angajatorul a dobândit certitudinea că trebuie să procedeze efectiv la concedierea unui număr de lucrători superior celui stabilit de această din urmă dispoziție.

20

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie amintit mai întâi că, în ceea ce privește obligația angajatorului de a iniția consultările prevăzute la articolul 2 din directiva menționată, Curtea a statuat în mod repetat că obligațiile de consultare și de notificare se nasc înaintea unei decizii a angajatorului de a rezilia contractele de muncă (Hotărârea din 27 ianuarie 2005, Junk,C‑188/03, EU:C:2005:59, punctul 37, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții, C‑44/08, EU:C:2009:533, punctul 38).

21

Astfel, realizarea obiectivului exprimat la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 98/59, de a evita rezilierile de contracte de muncă sau de a reduce numărul acestora, ar fi compromisă dacă consultarea reprezentanților lucrătorilor ar fi ulterioară deciziei angajatorului de a rezilia contractele de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2005, Junk,C‑188/03, EU:C:2005:59, punctul 38, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții, C‑44/08, EU:C:2009:533, punctul 46).

22

Potrivit jurisprudenței Curții, procedura de consultare prevăzută la articolul 2 din Directiva 98/59 trebuie, așadar, declanșată de angajator în momentul în care s‑a adoptat o decizie strategică sau comercială care îl constrânge să preconizeze sau să planifice concedieri colective (Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții, C‑44/08, EU:C:2009:533, punctul 48, precum și Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ciupa și alții, C‑429/16, EU:C:2017:711, punctul 34).

23

În această privință, trebuie arătat că respectivele cauze în care s‑au pronunțat Hotărârea din 21 septembrie 2017, Ciupa și alții (C‑429/16, EU:C:2017:711), și Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții (C‑44/08, EU:C:2009:533), aveau legătură cu decizii economice care nu aveau în mod direct ca obiect să pună capăt unor raporturi de muncă specifice, dar care puteau avea totuși repercusiuni asupra locului de muncă al unui anumit număr de lucrători.

24

Într‑adevăr, Curtea a considerat, pe de o parte, că o declanșare precoce a obligației de consultare poate conduce la rezultate contrarii obiectivului Directivei 98/59, cum ar fi o restrângere a flexibilității întreprinderilor privind restructurarea lor, creșterea constrângerilor administrative și provocarea unei îngrijorări inutile a lucrătorilor în privința siguranței locului lor de muncă (Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții, C‑44/08, EU:C:2009:533, punctul 45). Aceasta a statuat, pe de altă parte, că, în scopul de a purta consultări în conformitate cu obiectivele acestora, și anume pentru a evita rezilierile de contracte de muncă sau pentru a reduce numărul acestora, precum și pentru a le atenua consecințele, este necesară stabilirea factorilor și a elementelor pertinente privind concedierile colective preconizate. Or, în cazul în care o decizie care ar determina concedieri colective este doar preconizată și, prin urmare, astfel de concedieri sunt numai o probabilitate, iar factorii pertinenți pentru consultări nu sunt cunoscuți, obiectivele menționate nu pot fi atinse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții, C‑44/08, EU:C:2009:533, punctul 46).

25

Totuși, Curtea a precizat de asemenea că, întrucât, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 98/59, consultările trebuie să se refere printre altele la posibilitatea de a evita sau de a reduce concedierile colective preconizate, o consultare ce ar debuta în condițiile în care o decizie care impune astfel de concedieri colective a fost deja adoptată nu ar mai putea avea în mod util ca obiect examinarea alternativelor posibile în vederea evitării acestora (Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK și alții, C‑44/08, EU:C:2009:533, punctul 47).

26

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că, între luna august 2019 și sfârșitul lunii decembrie 2019, numărul hotelurilor gestionate și exploatate de pârâta din litigiul principal s‑a redus de la 20 la 7. Mai precis, la 30 decembrie 2019, aceasta a încheiat un acord în temeiul căruia gestionarea a șapte dintre aceste 13 unități a fost abandonată și preluată, de la 1 ianuarie 2020, de Amla Explotaciones.

27

Având în vedere anvergura modificării activității de gestionare și de exploatare astfel efectuate și a consecințelor care pot fi preconizate în mod rezonabil la nivelul sarcinii de lucru la sediul său, decizia de a inița discuții privind cesiunea activității de gestionare și de exploatare a acestor șapte unități este susceptibilă să fie considerată drept o decizie strategică sau comercială care constrângea pârâta din litigiul principal să preconizeze sau să planifice concedieri colective, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 22 din prezenta hotărâre, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere.

28

În această privință, pe de o parte, trebuie subliniat că pârâta din litigiul principal știa că transferul gestionării unităților menționate urma să determine o creștere a sarcinii de lucru la Amla Explotaciones care necesita angajarea a zece noi lucrători, motiv pentru care a solicitat membrilor personalului său care lucrau la sediu să precizeze dacă erau dispuși să susțină interviuri cu responsabilii Grupo Globales. Ea putea să se îndoiască, prin urmare, că se va confrunta cu o scădere a sarcinii de lucru de aceeași amploare sau de o amploare similară creșterii sarcinii de lucru pe care urma să o suporte Amla Explotaciones.

29

Pe de altă parte, în cererea de decizie preliminară s‑a arătat că decizia pârâtei din litigiul principal de a concedia nouă salariați răspundea la analiza necesităților sale în materie de organizare și de producție după cesiunea gestionării și exploatării celor șapte unități în discuție către Amla Explotaciones și plecarea a nouă dintre lucrătorii săi către aceasta din urmă. Ținând seama de această decizie, pârâta din litigiul principal trebuia în mod rezonabil să se aștepte să trebuiască să reducă în mod semnificativ numărul lucrătorilor de la sediul său pentru ca acest număr să corespundă volumului activității sale, precum și sarcinii de lucru rămase.

30

Prin urmare, din moment ce decizia de a ceda activitatea de gestionare și de exploatare a șapte hoteluri către Amla Explotaciones presupunea în mod necesar ca pârâta din litigiul principal să preconizeze concedieri colective, acesteia îi revenea sarcina de a iniția consultările prevăzute la articolul 2 din Directiva 98/59, în măsura în care exista o posibilitate să fie îndeplinite condițiile definite la articolul 1 alineatul (1) din această directivă.

31

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât finalitatea obligației de consultare prevăzute la articolul 2 din directiva menționată – și anume evitarea rezilierilor de contracte de muncă sau reducerea numărului acestora, precum și atenuarea consecințelor lor – și obiectivul pe care îl urmărea în speță pârâta din litigiul principal solicitând lucrătorilor săi să precizeze dacă erau dispuși să aibă discuții cu Amla Explotaciones – și anume să permită unora dintre lucrătorii săi să intre într‑un raport contractual cu aceasta din urmă și, prin urmare, să reducă numărul concedierilor individuale – se suprapun în foarte mare măsură. Astfel, întrucât o decizie care determina o reducere semnificativă a numărul de hoteluri gestionate și exploatate de pârâta din litigiul principal era susceptibilă să determine o reducere la fel de semnificativă a activității sale și a sarcinii de lucru la sediul său și, așadar, a numărului de lucrători de care avea nevoie acolo, plecarea voluntară a unui anumit număr de lucrători spre societatea care prelua o parte a activității cedate era în mod vădit susceptibilă să permită evitarea concedierilor colective.

32

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 2 alineatul (1) din Directiva 98/59 trebuie interpretat în sensul că obligația de consultare pe care o prevede ia naștere din momentul în care angajatorul, în cadrul unui plan de restructurare, preconizează sau planifică o reducere a locurilor de muncă, al căror număr poate depăși pragurile de desființare de locuri de muncă stabilite la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, iar nu în momentul în care, după adoptarea de măsuri care constau în reducerea acestui număr, angajatorul dobândește certitudinea că trebuie să procedeze efectiv la concedierea unui număr de lucrători superior acestor praguri.

Cu privire la a doua întrebare

33

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

34

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

 

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective

 

trebuie interpretat în sensul că

 

obligația de consultare pe care o prevede ia naștere din momentul în care angajatorul, în cadrul unui plan de restructurare, preconizează sau planifică o reducere a locurilor de muncă, al căror număr poate depăși pragurile de desființare de locuri de muncă stabilite la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, iar nu în momentul în care, după adoptarea de măsuri care constau în reducerea acestui număr, angajatorul dobândește certitudinea că trebuie să procedeze efectiv la concedierea unui număr de lucrători superior acestor praguri.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: spaniola.

Top