1.

Cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC AA SRL, o societate cu răspundere limitată de drept românesc (denumită în continuare „AA”), pe de o parte, și Ministerul Fondurilor Europene (România, denumit în continuare „MFE”), pe de altă parte, în legătură cu plata unor dobânzi de întârziere pentru rambursarea cu întârziere de către MFE a cheltuielilor eligibile datorate în temeiul unui contract de finanțare încheiat de acesta cu AA în executarea unui program cofinanțat din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).

2.

Prezentele concluzii se concentrează în esență pe două chestiuni. Pe de o parte, se ridică problema dacă principiul bunei gestiuni financiare, prevăzut la articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 ( 2 ), coroborat cu principiul echivalenței impune sau exclude posibilitatea ca o persoană juridică să obțină de la autoritatea națională competentă dobânzi de întârziere pentru rambursarea cu întârziere a unor cheltuieli eligibile în cadrul fondurilor europene pentru perioada în care era în vigoare un act administrativ de reziliere a contractului de finanțare, act care, ulterior, a fost anulat de instanța națională competentă. Pe de altă parte, în cazul în care este recunoscută posibilitatea de a obține astfel de dobânzi, se ridică problema dacă instanța de trimitere poate limita cuantumul acestor dobânzi din cauza unor neregularități săvârșite de beneficiar în executarea contractului de finanțare, în lipsa unor corecții financiare aplicate de autoritatea națională competentă.

3.

Articolul 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 ( 3 ), intitulat „Eligibilitatea cheltuielilor”, are următorul cuprins la alineatul (1) litera (a):

„Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru o contribuție a [FEDR]:

4.

Articolul 14 din Regulamentul nr. 1083/2006, intitulat „Gestionare partajată”, prevede la alineatul (1):

„Bugetul Uniunii Europene alocat fondurilor este executat în cadrul gestionării partajate între statele membre și Comisie, în sensul articolului 53 […] litera (b) din [Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 ( 4 )], cu excepția instrumentului menționat la articolul 36a din prezentul regulament și cu excepția asistenței tehnice menționate la articolul 45 din prezentul regulament.

Principiul bunei gestiuni financiare se aplică în conformitate cu articolul 48 alineatul (2) din [Regulamentul nr. 1605/2002].”

5.

Articolul 60 din acest regulament, intitulat „Funcțiile autorității de gestionare”, prevede:

„Autoritatea de gestionare este însărcinată cu gestionarea și aplicarea programului operațional în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, în special:

[…]”

6.

Articolul 70 din regulamentul menționat, intitulat „Gestionare și control”, prevede:

„(1)   Statele membre își asumă responsabilitatea gestionării și controlului programelor operaționale, în special prin următoarele măsuri:

(2)   În cazul în care sumele plătite în mod necuvenit unui beneficiar nu pot fi recuperate, statul membru este responsabil pentru rambursarea sumelor pierdute în bugetul general al Uniunii Europene, în cazul în care se stabilește că pierderea rezultă din vina sau neglijența proprie.

(3)   Normele de aplicare a alineatelor (1) și (2) se adoptă de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 103 alineatul (3).”

7.

Articolul 80 din același regulament, intitulat „Integralitatea plăților către beneficiari”, are următorul cuprins:

„Statele membre se asigură că organismele însărcinate cu efectuarea plăților se asigură că beneficiarii primesc suma totală a participării publice în cele mai scurte termene și integral. Nu se procedează la nici un fel de deducere sau reținere și nici la vreun fel de taxă specifică sau cu efect echivalent care ar reduce sumele datorate beneficiarilor.”

8.

Articolul 98 din Regulamentul nr. 1083/2006, intitulat „Corecții financiare ale statelor membre”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Este în primul rând responsabilitatea statelor membre să caute neregularitățile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condițiile de aplicare sau de control al operațiunilor sau al programelor operaționale și să procedeze la corecțiile financiare necesare.

(2)   Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional. Statele membre țin seama de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri.

[…]”

9.

Articolul 28 alineatul (1) din Legea nr. 554/2004 ( 5 ) prevede:

„Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării excepțiilor.”

10.

Articolul 1535 din Codul civil ( 6 ), intitulat „Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești”, prevede:

11.

Articolul 1 din OG nr. 13/2011 ( 7 ) are următorul cuprins:

[…]”

12.

Articolul 3 din această ordonanță, cu modificările ulterioare, are următorul cuprins:

„(1)   Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.

(2)   Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

(21)   În raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.

(3)   În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul articolului 3 alineatul (3) din [Codul civil] […] rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alineatului (1), respectiv alineatului (2), diminuat cu 20 %.

[…]”

13.

Potrivit articolului 10 din ordonanța menționată, „[d]ispozițiile articolului 1535 și articolelor 1538-1543 [din Codul civil] […] sunt aplicabile dobânzii penalizatoare”.

14.

Articolul 42 alineatele (1) și (2) din OUG nr. 66/2011 ( 8 ), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:

„(1)   Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță.

(2)   Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alineatului (1), până la data stingerii acesteia, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd altfel.”

15.

La 22 aprilie 2015, MFE, autoritatea de gestionare a programului operațional sectorial al FEDR „Creșterea competitivității economice 2007-2013”, și AA, o societate cu răspundere limitată de drept românesc, au încheiat în cadrul acestui program un contract de finanțare (denumit în continuare „contractul de finanțare”) pentru implementarea proiectului intitulat „Achiziție echipamente pentru creșterea capacității de producție a societății AA” (denumit în continuare „proiectul în discuție”). În temeiul acestui contract, MFE s‑a angajat să acorde societății AA o finanțare nerambursabilă într‑un cuantum de 3334257,20 lei (RON) (aproximativ 753000 de euro) pentru realizarea proiectului în discuție ( 9 ).

16.

În vederea demarării procedurilor de achiziții de echipamente din cadrul proiectului respectiv, AA a contractat de la o instituție bancară un credit echivalent cu cuantumul finanțării destinat acoperirii cheltuielilor eligibile rambursabile.

17.

Executarea contractului de finanțare a făcut obiectul a două acțiuni, dintre care prima a condus la trimiterea preliminară care face obiectul prezentei cauze.

18.

Prima acțiune rezultă din faptul că, după finalizarea proiectului în discuție, AA a formulat o cerere de rambursare a cheltuielilor eligibile, căreia nu i s‑a dat curs ( 10 ), ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare legate de prelungirea creditului ( 11 ). În consecință, la 18 aprilie 2016, AA a sesizat Curtea de Apel Cluj (România), instanța de trimitere, cu o acțiune prin care a solicitat să se dispună obligarea MFE, în primul rând, la emiterea unei decizii de acceptare integrală la plată a cererii de rambursare, în al doilea rând, la rambursarea cheltuielilor eligibile reprezentând contravaloarea asistenței financiare nerambursabile datorate în baza contractului de finanțare, în al treilea rând, la plata dobânzii legale calculate asupra sumei respective de la data formulării acțiunii și, în al patrulea rând, în subsidiar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit.

19.

A doua acțiune rezultă din faptul că, în acest interval, la 29 august 2016, MFE a reziliat contractul de finanțare din cauza anumitor neregularități ( 12 ). În consecință, la 27 aprilie 2017, AA a sesizat Curtea de Apel Cluj cu o acțiune formulată împotriva MFE, solicitând de această dată anularea rezilierii contractului de finanțare. Printr‑o hotărâre rămasă definitivă la 10 martie 2021 ( 13 ), această instanță a admis acțiunea pentru motivul că, în pofida anumitor neregularități săvârșite de AA în executarea contractului de finanțare, rezilierea acestui contract este disproporționată, având în vedere că neregularitățile au fost de mică însemnătate. În fapt, instanța menționată apreciază că MFE ar fi putut să aplice măsuri mai puțin drastice, respectiv corecții financiare ( 14 ).

20.

În urma acestei hotărâri și a plății ulterioare de către MFE a cuantumului cheltuielilor eligibile ( 15 ), instanța de trimitere a rămas învestită, în cadrul primei acțiuni, exclusiv cu capetele de cerere referitoare, pe de o parte, la plata dobânzilor de întârziere aferente sumei plătite de MFE în executarea hotărârii respective și, pe de altă parte, la plata de daune interese pentru prejudiciul material ( 16 ).

21.

În această privință, instanța respectivă ridică mai precis problema dacă dreptul Uniunii și, în special, principiul bunei gestiuni financiare și protecția intereselor financiare ale Uniunii se opun ca dreptul național să prevadă plata către beneficiarul unui contract de finanțare a unor dobânzi de întârziere pentru cheltuielile eligibile aflate în sarcina FEDR, rambursate cu întârziere de către autoritatea de gestionare în urma anulării rezilierii contractului de finanțare în discuție, pentru perioada în care era în vigoare această reziliere, anulată ulterior în justiție.

22.

În lipsa unor dispoziții specifice în dreptul Uniunii, precum și în dreptul național și în prezența unei jurisprudențe naționale contradictorii în materie, instanța de trimitere a considerat că dreptul național este cel care trebuie să prevadă modalitățile și condițiile aplicabile dobânzilor, potrivit principiului autonomiei procedurale ( 17 ). Cu toate acestea, ea își pune problema dacă, într‑o asemenea situație, plata unor dobânzi de întârziere în temeiul normelor naționale, conform principiului echivalenței, este compatibilă cu protecția intereselor financiare ale Uniunii și în special cu principiul bunei gestiuni financiare sau dacă, dimpotrivă, acest principiu nu îi impune mai degrabă să aplice, prin analogie, dispozițiile de drept național care reglementează retragerea avantajului financiar în caz de neregularități și care nu prevăd plata de dobânzi ( 18 ). În plus, această instanță ridică problema dacă o instanță națională poate să limiteze cuantumul dobânzilor de întârziere eventual datorate pentru a ține seama de neregularitățile săvârșite de beneficiar în executarea contractului de finanțare, atunci când, precum în speță, autoritatea respectivă nu a aplicat nicio corecție financiară în această privință.

23.

În acest context, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții patru întrebări preliminare, dintre care următoarele trei fac obiectul prezentelor concluzii specifice:

24.

MFE, guvernele român și portughez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise la Curte.

25.

Prin intermediul primelor trei întrebări preliminare, care fac obiectul prezentelor concluzii specifice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în speță, AA are dreptul la plata unor dobânzi de întârziere (prima și a treia întrebare) și dacă cuantumul acestor dobânzi poate fi limitat din cauza neregularităților săvârșite de societatea respectivă (a doua întrebare).

26.

Vom examina, așadar, într‑o primă etapă, prima și a treia întrebare preliminară împreună și, într‑o a doua etapă, a doua întrebare preliminară.

27.

În ceea ce privește prima și a treia întrebare preliminară, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în conformitate cu principiile Uniunii și în special cu principiile bunei gestiuni financiare și echivalenței, o persoană juridică are dreptul la plata dobânzilor de întârziere aferente plății cu întârziere a cheltuielilor eligibile din fondurile Uniunii pentru perioada în care era în vigoare un act de retragere a acestui avantaj care a fost anulat ulterior de instanța națională competentă.

28.

În lipsa unor dispoziții exprese în dreptul Uniunii și în dreptul național, această instanță are în vedere două soluții posibile:

29.

În această privință, MFE subliniază că principiul echivalenței nu poate constitui, în speță, temeiul obligației de a plăti dobânzi de întârziere în situația caracterizată în esență prin inegalitatea între părți ( 23 ), cu atât mai mult cu cât AA nu și‑a îndeplinit obligațiile ( 24 ), iar principiul bunei gestiuni financiare nu poate justifica nici el o astfel de obligație, care ar conduce la producerea de pagube semnificative în bugetul statului membru în cauză în beneficiul solicitanților de fonduri, fără să existe vreo prevedere contractuală sau bază legală în acest sens. Prin urmare, MFE pledează în favoarea aplicării dispoziției de drept național care reglementează retragerea avantajului financiar în caz de nereguli ( 25 ). În mod similar, guvernele român și portughez exclud acordarea de dobânzi de întârziere, în speță, în temeiul principiului bunei gestiuni financiare ( 26 ), precum și principiului echivalenței, în lipsa unor dispoziții naționale care să reglementeze situații similare ( 27 ), și subliniază existența unei importante marje de apreciere recunoscute statelor membre într‑o asemenea situație.

30.

Comisia consideră că, în lipsa unor dispoziții explicite ( 28 ), ordinea juridică a statului membru în cauză trebuie să reglementeze chestiunea în temeiul principiului autonomiei procedurale, cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității, cu condiția ca plata acestor dobânzi să nu încalce principiul bunei gestiuni financiare ( 29 ). În ceea ce privește, în mod specific, aplicarea principiului echivalenței, Comisia apreciază că este de competența instanței de trimitere să identifice procedurile comparabile în dreptul național, cu precizarea că dispoziția de drept național care reglementează retragerea avantajului financiar în caz de nereguli ( 30 ) nu este relevantă în această privință, fiind o categorie de acțiuni care se întemeiază și ele pe dreptul Uniunii.

31.

Subliniem, cu titlu introductiv, că executarea bugetului Uniunii în temeiul Regulamentului nr. 1083/2006 ( 31 ) face obiectul unei gestionări partajate, în cadrul căreia, pe de o parte, Comisia este responsabilă, printre altele, de planificarea și de aprobarea programelor și, pe de altă parte, statele membre, prin intermediul autorităților de gestionare ale acestora, sunt responsabile de gestionarea și de punerea în aplicare a programelor operaționale ( 32 ), în special în privința beneficiarilor, care au dreptul de a primi suma totală a participării publice în cele mai scurte termene și integral ( 33 ). Prin urmare, statul membru în cauză este responsabil de gestionarea și de controlul programului operațional și, în special, de prevenirea, detectarea și corectarea neregularităților, precum și de recuperarea sumelor plătite în mod necorespunzător, însoțite, după caz, de dobânzile de întârziere ( 34 ).

32.

Mai precis, autoritatea de gestionare este însărcinată cu gestionarea și aplicarea programului operațional în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare ( 35 ). În temeiul acestui principiu, execuția bugetului trebuie pusă în aplicare în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității ( 36 ), ceea ce înseamnă că fondurile structurale și de investiții europene sunt utilizate de statele membre în conformitate cu principiile și cu cerințele legale care stau la baza reglementării sectoriale a Uniunii ( 37 ).

33.

Or, reglementările sectoriale ale Uniunii, interpretate în lumina principiului bunei gestiuni financiare, nu conțin niciun principiu care să prevadă dacă dobânzile de întârziere pentru rambursarea sau recuperarea cu întârziere care implică statele membre și beneficiarii trebuie sau nu să fie plătite, pe lângă rambursarea sau recuperarea plăților nedatorate ( 38 ). Aceste regulamente și principiul bunei gestiuni financiare se limitează să confere statelor membre posibilitatea de a solicita dobânzi aferente sumelor recuperate în conformitate cu dreptul național, fără a defini natura și modalitățile de obținere a acestor dobânzi ( 39 ).

34.

În aceste împrejurări, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a stabili, în temeiul principiului autonomiei procedurale, modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure apărarea drepturilor justițiabililor, cu condiția însă ca acestea să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității) ( 40 ).

35.

În speță, în ceea ce privește, în primul rând, principiul echivalenței, niciun element din dreptul Uniunii nu se opune, în opinia noastră, ca instanța de trimitere să adopte una dintre cele două soluții avute în vedere la punctul 28 din prezentele concluzii, cu condiția ca aceasta să verifice care dispoziție ar fi aplicabilă, în dreptul național, unei situații similare. Mai precis, în acest context, instanței respective îi revine sarcina de a aprecia relevanța normei de drept național pe care a indicat‑o în cea de a treia întrebare preliminară ( 41 ) și potrivit căreia sunt datorate dobânzi numai în cazul în care restituirea unui avantaj nedatorat nu intervine în termenul prevăzut de lege.

36.

Odată făcute aceste precizări și fără a aduce atingere verificărilor care revin instanței de trimitere, subliniem că, în dreptul statelor membre, dobânzile de întârziere urmăresc în mod normal repararea întârzierii în executarea unei obligații fără a avea o funcție stricto sensu„compensatorie” ( 42 ) și intervin în mod normal în urma unei puneri în întârziere a debitorului din partea creditorului ( 43 ). Există însă situații în care dobânzile de întârziere se aplică chiar și în lipsa unei întârzieri reale la plată și urmăresc în esență să compenseze simpla privare de beneficiul sumei plătite în mod nelegal ( 44 ).

37.

În ceea ce privește, în al doilea rând, principiul efectivității, în lipsa unei abordări comune în legislația Uniunii, precum și în jurisprudența Uniunii și a statelor membre, apreciem că, în principiu, plata unor dobânzi de întârziere de către autoritatea de gestionare, în cazul întârzierii în rambursarea cheltuielilor eligibile din fondurile Uniunii, deși nu este prevăzută în mod explicit de legislația Uniunii, nu s‑ar opune obiectivelor reglementării aplicabile și nu ar fi contrară principiilor și cerințelor juridice care stau la baza reglementărilor sectoriale ale Uniunii și în special principiului bunei gestiuni financiare ( 45 ).

38.

Pe de altă parte, acordarea de dobânzi de întârziere în speță nu ar fi în măsură să afecteze interesele financiare ale Uniunii, dat fiind că asemenea cheltuieli nu sunt eligibile pentru a fi rambursate statului membru de către Comisie ( 46 ).

39.

Având în vedere cele ce precedă, propunem să se răspundă la prima și la a treia întrebare preliminară că principiul bunei gestiuni financiare coroborat cu principiul echivalenței trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia beneficiarul unei finanțări nerambursabile din FEDR poate obține din partea autorității de gestionare a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente plății cu întârziere a cheltuielilor eligibile pentru o perioadă în care era în vigoare un act administrativ care excludea rambursarea acestor cheltuieli și care a fost anulat ulterior printr‑o hotărâre judecătorească și că, în această privință, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, în conformitate cu principiul echivalenței, relevanța unei norme de drept național precum cea potrivit căreia se datorează dobânzi numai în cazul în care restituirea unui avantaj financiar nedatorat nu intervine în termenul prevăzut de lege.

40.

În ceea ce privește a doua întrebare preliminară, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă cuantumul dobânzilor de întârziere poate fi limitat din cauza unor neregularități săvârșite de beneficiar în executarea contractului de finanțare, în condițiile în care autoritatea competentă nu a aplicat nicio corecție financiară în această privință.

41.

MFE și guvernul român susțin în esență că, din moment ce hotărârea judecătorească prin care s‑a anulat rezilierea contractului de finanțare a constatat și neregularități săvârșite de AA în executarea contractului de finanțare, aceste neregularități ar împiedica plata dobânzilor de întârziere, cel puțin în parte. Potrivit Comisiei, revine instanței naționale sarcina de a stabili dacă aceste neregularități pot fi luate în considerare la calcularea cuantumului dobânzilor de întârziere, în temeiul dreptului național aplicabil unor litigii naționale similare, cu respectarea principiilor generale ale dreptului Uniunii și în special a principiului proporționalității.

42.

În opinia noastră, în lipsa unor norme de drept al Uniunii aplicabile în speță, revine, și în acest caz, ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a stabili, în temeiul principiului autonomiei procedurale, modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure apărarea drepturilor conferite justițiabililor, cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității ( 47 ). În plus, întrucât procedura în discuție în litigiul principal, care privește acordarea unor finanțări din bugetul Uniunii, este o măsură de punere în aplicare a dreptului Uniunii, ea este supusă principiilor generale ale dreptului Uniunii, printre care figurează în special principiul proporționalității ( 48 ).

43.

În consecință, mai întâi, revine instanței de trimitere, în conformitate cu principiul echivalenței, sarcina de a aprecia dacă neregularitățile săvârșite de beneficiar trebuie luate în considerare în cadrul unor litigii naționale similare și dacă modalitățile prevăzute de dreptul național sunt conforme cu dreptul Uniunii.

44.

În această privință, fără a dori să aducem atingere aprecierilor care revin instanței de trimitere, considerăm că ar trebui să se distingă, pe de o parte, problema eventualei impuneri a unor corecții financiare având în vedere încălcările obligațiilor contractuale de către beneficiar, apreciată în lumina normelor Uniunii și a normelor naționale referitoare la acordarea fondurilor Uniunii, și, pe de altă parte, cea a plății dobânzilor de întârziere pentru întârzierea în acordarea fondurilor, apreciată în lumina dispozițiilor naționale care reglementează plata dobânzilor de întârziere în situații similare. Prin urmare, această instanță va trebui să verifice în ce măsură dreptul național îi permite să ia în considerare neregularitățile săvârșite în cadrul executării proiectului pentru a justifica numai refuzul sau reducerea dobânzilor de întârziere ( 49 ).

45.

În ceea ce privește, în continuare, principiul efectivității, trebuie amintit că este responsabilitatea statului membru în cauză să țină seama de respectarea normelor Uniunii și, prin urmare, să identifice și să corecteze eventualele neregularități prin anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional, în funcție de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri ( 50 ).

46.

În speță, MFE a procedat la rambursarea integrală a cheltuielilor eligibile, fără a efectua corecții ( 51 ). În aceste împrejurări specifice, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă și în ce măsură dreptul național îi permite să țină seama, în cauza principală referitoare la cererea de dobânzi de întârziere, eventual din oficiu ( 52 ), de neregularitățile evidențiate în hotărârea pronunțată în cadrul celei de a doua acțiuni, având în vedere și faptul că rambursarea a fost efectuată de MFE în executarea hotărârii definitive pronunțate în cadrul celei de a doua acțiuni ( 53 ). Astfel, nu rezultă cu claritate dacă și în ce măsură autoritatea națională avea posibilitatea de a impune corecții financiare cu ocazia rambursării cuantumului cheltuielilor eligibile, din moment ce aceasta impusese inițial, fără succes, o măsură mai rigidă precum rezilierea contractului de finanțare ( 54 ). În consecință, dreptul Uniunii nu se opune ca instanța de trimitere să repună în discuție, în măsura în care legislația națională permite acest lucru, cuantumul dobânzilor de întârziere eventual datorate, în considerarea neregularităților constatate. În caz contrar, aceste neregularități ar rămâne fără consecințe, în favoarea beneficiarului.

47.

În ceea ce privește, în sfârșit, principiul proporționalității, în lipsa unor elemente din dosarul prezentat Curții referitoare la neregularitățile eventual imputabile AA în executarea contractului de finanțare, trebuie să se constate că este de competența instanței de trimitere, odată recunoscută competența sa în lumina considerațiilor care precedă, să aprecieze dacă, în speță, în cazul în care există aceste neregularități, ele justifică eliminarea sau reducerea eventualelor dobânzi, ținând seama de faptul că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri la fel de adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare în temeiul principiului proporționalității ( 55 ).

48.

În aceste împrejurări, propunem să se răspundă la a doua întrebare preliminară că, atunci când beneficiarul unei finanțări nerambursabile din FEDR trebuie să obțină din partea autorității publice a unui stat membru dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere a cheltuielilor eligibile pentru o perioadă în care un act administrativ care excludea rambursarea era în vigoare și care a fost ulterior anulat printr‑o hotărâre judecătorească, este de competența instanței naționale să stabilească, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale, dacă neregularitățile săvârșite de beneficiarul finanțării pot fi luate în considerare la calcularea cuantumului dobânzilor de întârziere în temeiul dreptului intern aplicabil litigiilor naționale similare, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității, precum și a principiilor generale ale dreptului Uniunii și în special a principiului proporționalității.

49.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la primele trei întrebări preliminare adresate de Curtea de Apel Cluj (România) după cum urmează: