Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 iunie 2024 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht – Germania) – QY/Bundesrepublik Deutschland

[Cauza C-753/22  (1) , Bundesrepublik Deutschland (Efectul unei decizii de acordare a statutului de refugiat)]

(Trimitere preliminară - Spațiul de libertate, securitate și justiție - Proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale - Directiva 2013/32/UE - Articolul 33 alineatul (2) litera (a) - Imposibilitatea autorităților unui stat membru de a respinge o cerere de azil ca inadmisibilă ca urmare a acordării prealabile a statutului de refugiat într-un alt stat membru - Articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Risc de a fi supus unui tratament inuman sau degradant în acest alt stat membru - Examinare de către aceste autorități a respectivei cereri de azil, în pofida acordării statutului de refugiat în acest alt stat membru - Directiva 2011/95/UE - Articolul 4 - Examinare individuală)

(C/2024/4696)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă și recurentă: QY

Pârâtă și intimată: Bundesrepublik Deutschland

Dispozitivul

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid, articolul 4 alineatul (1) și articolul 13 din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, precum și articolul 10 alineatele (2) și (3) și articolul 33 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale

trebuie interpretate în sensul că,

atunci când autoritatea competentă a unui stat membru nu poate exercita posibilitatea oferită de această din urmă dispoziție de a respinge ca inadmisibilă o cerere de protecție internațională prezentată de un solicitant căruia un alt stat membru i-a acordat deja o astfel de protecție, din cauza unui risc serios pentru respectivul solicitant de a fi supus în acest alt stat membru unui tratament inuman sau degradant în sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene, această autoritate trebuie să efectueze o nouă examinare individuală, completă și actualizată a respectivei cereri cu ocazia unei noi proceduri de protecție internațională desfășurate în conformitate cu Directivele 2011/95 și 2013/32. În cadrul acestei examinări, autoritatea menționată trebuie totuși să țină seama pe deplin de decizia celuilalt stat membru amintit de a acorda protecție internațională solicitantului respectiv și de elementele care susțin această decizie.

(1)   JO C 104, 20.3.2023.