1

Prin acțiunea sa întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamanta, doamna Ana Carla Mendes de Almeida, solicită anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1117 a Consiliului din 27 iulie 2020 de numire a procurorilor europeni ai Parchetului European (JO 2020, L 244, p. 18), în partea în care domnul José Eduardo Moreira Alves d’Oliveira Guerra este numit procuror european al Parchetului European (denumită în continuare „decizia atacată”), precum și anularea deciziei Consiliului Uniunii Europene din 8 martie 2021 privind respingerea reclamației acesteia introduse la 10 februarie 2021 împotriva deciziei atacate (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).

2

La 12 octombrie 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO 2017, L 283, p. 1). Potrivit articolelor 1 și 8 din regulamentul menționat, prin acesta se instituie Parchetul European ca organ al Uniunii Europene și se stabilesc normele privind funcționarea acestuia.

3

Potrivit articolului 8 alineatul (2) din același regulament, referitor la structura Parchetului European, acesta din urmă este organizat la nivel central și la nivel descentralizat.

4

Potrivit articolului 2 punctul 4 din Regulamentul 2017/1939, personalul [Parchetului European] înseamnă personalul la nivel central care sprijină colegiul, camerele permanente, procurorul‑șef european, procurorii europeni, procurorii europeni delegați și directorul administrativ în activitatea de zi cu zi a acestora în îndeplinirea atribuțiilor [Parchetului European] în temeiul prezentului regulament.

5

Procurorii europeni au atribuțiile și funcțiile definite la articolul 12 din regulamentul menționat.

6

În ceea ce privește numirea acestora, conform articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939, fiecare stat membru care participă la cooperarea consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European trebuie să desemneze trei candidați pentru funcția de procuror european din rândul candidaților care sunt membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii statului membru relevant, care oferă toate garanțiile de independență și care dețin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor și al magistraturilor din statele lor membre respective și care dispun de experiența practică relevantă în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală.

7

Articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1939 prevede că, după primirea avizului motivat din partea juriului de selecție menționat la articolul 14 alineatul (3), Consiliul selectează și numește pe unul dintre candidații pentru postul de procuror european din statul membru în cauză. În cazul în care juriul de selecție constată că un candidat nu îndeplinește condițiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor procurorului european, avizul acestuia este obligatoriu pentru Consiliu. Conform articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939, Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, selectează și numește procurorii europeni pentru un mandat de șase ani care nu poate fi reînnoit și poate decide să extindă mandatul cu maximum trei ani la sfârșitul perioadei de șase ani. Articolul 16 alineatul (4) din același regulament prevede că, la fiecare trei ani, are loc o reînnoire parțială a unei treimi dintre procurorii europeni și că Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, adoptă normele tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat și pe durata lui.

8

În conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939, Consiliul stabilește regulamentul de funcționare al juriului de selecție.

9

Articolul 96 din Regulamentul 2017/1939, referitor la dispozițiile generale în materie de personal, prevede la alineatul (1) primul paragraf că Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii (denumit în continuare „RAA”), precum și normele adoptate de comun acord de instituțiile Uniunii de punere în aplicare a statutului și a RAA aplicabil se aplică în cazul procurorului‑șef european, al procurorilor europeni, al procurorilor europeni delegați, al directorului administrativ și al personalului Parchetului European, cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute în acest regulament. Potrivit celui de al doilea paragraf al acestei dispoziții, procurorul‑șef european și procurorii europeni sunt angajați ca agenți temporari ai Parchetului European în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA.

10

În ceea ce privește personalul Parchetului European, alineatul (2) al aceluiași articol 96 prevede că acest personal este recrutat în conformitate cu normele și statutele aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii Europene.

11

La 13 iulie 2018, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1696 privind regulamentul de funcționare al juriului de selecție prevăzut la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939 (JO 2018, L 282, p. 8).

12

La 23 aprilie 2019, după procedura de selecție națională, cei trei candidați la postul de procuror european care trebuiau desemnați de Republica Portugheză au fost selectați. Reclamanta se număra printre aceștia. Ea exercită începând din anul 2012 funcția de procuror al Republicii Portugheze la Departamento Central de Investigação e Ação Penal (Parchetul Central de Investigare și Urmărire Penală) și, în cursul lunii ianuarie 2020, a fost desemnată coordonatoare a secției de investigare și prevenire a criminalității referitoare la fondurile Uniunii. Printre ceilalți doi candidați selectați figura pe domnul Moreira Alves d’Oliveira Guerra. Numele celor trei candidați selectați au fost comunicate juriului de selecție prevăzut la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939. Candidații erau clasificați în ordine alfabetică.

13

La 24 octombrie 2019, reclamanta a fost ascultată de juriul de selecție și, la 18 noiembrie 2019, acesta a adresat Consiliului avizul său motivat și a indicat următoarea ordine de preferință pentru cei trei candidați desemnați de Republica Portugheză: 1) reclamanta; 2) domnul Moreira Alves d’Oliveira Guerra; 3) domnul João Conde Correia dos Santos.

14

La 27 iulie 2020, Consiliul a adoptat decizia atacată.

15

Potrivit articolului 2 din această decizie:

„Următoarele persoane sunt numite procurori europeni ai [Parchetului European], ca agenți temporari cu gradul AD 13, pentru o perioadă de trei ani începând de la 29 iulie 2020, care nu poate fi reînnoită:

[…]

Domnul […] Moreira Alves de Oliveira Guerra.”

16

La 22 octombrie 2020, reclamanta a adresat Consiliului, în temeiul articolului 90 din statut, o reclamație împotriva deciziei atacate.

17

La 5 februarie 2021, reclamanta a introdus o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE, înregistrată la grefa Tribunalului sub numărul de referință T‑75/21, având ca obiect anularea deciziei atacate.

18

La 10 februarie 2021, reclamanta a introdus o reclamație suplimentară, în care a invocat intervenția unor fapte noi care trebuiau luate în considerare de Consiliu în răspunsul la reclamația ei.

19

Prin decizia de respingere a reclamației, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a Consiliului a considerat reclamația ca fiind vădit inadmisibilă din cauza necompetenței sale de a o admite.

20

Prin Ordonanța din 8 iulie 2021, Mendes de Almeida/Consiliul (T‑75/21, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2021:424), Tribunalul a respins acțiunea introdusă la 5 februarie 2021 ca inadmisibilă pe motiv de tardivitate. Recursul al cărui obiect îl constituie această ordonanță este pendinte în fața Curții.

21

Reclamanta solicită Tribunalului:

22

Consiliul solicită Tribunalului:

23

În temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când acesta este în mod vădit necompetent să judece o acțiune sau atunci când acțiunea este în mod vădit inadmisibilă sau în mod vădit nefondată, Tribunalul poate oricând să decidă, la propunerea judecătorului raportor, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

24

În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă de la dosar și decide, în temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură, să se pronunțe fără continuarea procedurii.

25

De la bun început, trebuie amintit că reclamanta a formulat prezenta acțiune, având ca obiect anularea deciziei atacate și a deciziei de respingere a reclamației, în temeiul articolului 270 TFUE.

26

Din termenii acestui articol rezultă că competența care este prevăzută de acesta se extinde la orice litigiu dintre Uniune și agenții acesteia în limitele și condițiile stabilite prin statut și RAA.

27

În această privință, în cererea introductivă, reclamanta justifică formularea acțiunii în temeiul articolului menționat prin faptul că articolul 96 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 prevede că statutul și RAA, precum și normele adoptate de comun acord de instituții de punere în aplicare a statutului și a RAA se aplică și în cazul procurorilor europeni, cu excepția cazului unor dispoziții contrare, și că aceștia sunt angajați ca agenți temporari ai Parchetului European în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA. Or, nicio dispoziție din Regulamentul 2017/1939 nu ar exclude aplicarea statutului și a RAA în privința numirii acestora.

28

Reclamanta precizează că, deși numirea procurorilor europeni are loc la cel mai înalt nivel politic, acest lucru este valabil și pentru procurorul‑șef european, care este numit de Consiliu și de Parlamentul European. Or, ea arată că Decizia de punere în aplicare 2018/1696, la alineatul VII.1 din anexa la aceasta, prevede în mod expres aplicarea căilor de atac din statut candidaților la postul de procuror‑șef european exclus de juriul de selecție. Acest lucru ar trebui să conducă, din motive de coerență organică internă, la interpretarea acestei decizii de punere în aplicare în sensul că aceleași căi de atac sunt aplicabile candidaților la un post de procuror european. Legiuitorul nu ar fi intenționat să înlăture decât normele din statut care sunt incompatibile cu natura procedurii de selecție a procurorilor europeni pentru a garanta alegerea unui procuror european pentru fiecare stat membru participant la această formă de cooperare consolidată și inadmisibilitatea candidaturilor resortisanților celorlalte state membre.

29

Faptul că Decizia de punere în aplicare 2018/1696 nu prevede în mod expres aplicarea dispozițiilor statutului în cazul procurorilor europeni nu ar împiedica posibilitatea formulării unei acțiuni împotriva deciziei atacate în temeiul articolului 270 TFUE. Ar fi posibil să se introducă o reclamație în temeiul articolului 90 din statut, cu condiția ca aceasta să îndeplinească cerințele de formă și de termen care îi sunt aplicabile, iar articolul 270 TFUE ar trebui interpretat în sensul că se aplică, în mod exclusiv, nu numai persoanelor care au calitatea de funcționar sau de alt agent decât cel local, ci și celor care revendică aceste calități. Conform articolului 46 din RAA, dispozițiile titlului VII din statut, care precizează că acei candidați la o funcție care intră în domeniul de aplicare al RAA sunt supuși articolelor 90 și 91 din statut, ar fi aplicabile prin analogie. Reclamanta se referă în plus la jurisprudența potrivit căreia articolul 270 TFUE se aplică și candidaților la funcția de funcționar sau de agent, altul decât cel local.

30

Reclamanta adaugă că faptul că ea a introdus de asemenea, la 5 februarie 2021, o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE, înregistrată sub numărul de referință T‑75/21, împotriva deciziei atacate este lipsit de consecințe și contestă posibilitatea existenței unei situații de litispendență în ceea ce privește prezenta acțiune.

31

În ceea ce privește atât decizia atacată, cât și decizia de respingere a reclamației, Consiliul solicită respingerea acțiunii. Acesta consideră vădit inadmisibilă cererea de anulare a deciziei atacate, din motive de litispendență și, în orice caz, ca urmare a necompetenței Tribunalului de a o judeca în temeiul articolului 270 TFUE. El consideră vădit nefondată cererea de anulare a deciziei de respingere a reclamației.

32

În speță, trebuie arătat că litigiul privește două decizii ale Consiliului, una prin care se urmărește numirea unei persoane mai degrabă decât alta în calitate de procuror european pentru Republica Portugheză, iar cealaltă având ca obiect respingerea reclamației pe care reclamanta, care nu a fost numită în postul de procuror european pentru acest stat membru, a formulat‑o împotriva deciziei de numire adoptate de Consiliu.

33

Pentru a stabili dacă reclamanta a introdus în mod întemeiat acțiunea împotriva acestor decizii în temeiul articolului 270 TFUE, trebuie să se examineze dacă litigiul dintre ea și Consiliu cu privire la deciziile în cauză intră sub incidența litigiilor dintre Uniune și agenții acesteia în limitele și condițiile stabilite prin statut și RAA.

34

În această privință, trebuie amintit că noțiunea de litigiu între Uniune și agenții acesteia este interpretată de jurisprudență în mod extensiv, ceea ce conduce la examinarea în acest cadru a litigiilor referitoare la persoane care nu au nici calitatea de funcționar, nici pe cea de agent, dar care le revendică (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, EU:T:2004:289, punctul 45 și jurisprudența citată). Aceasta vizează persoanele care sunt candidate la un post ale cărui condiții de numire sunt stabilite prin statut sau RAA.

35

În ceea ce privește Parchetul European, trebuie subliniat că nu toate dispozițiile din statut îi sunt aplicabile per se. Din dispozițiile regulamentului reiese că dispozițiile acestui regulament stabilesc în ce măsură anumite dispoziții din statut sau RAA se aplică procurorilor europeni.

36

Astfel, articolul 96 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 prevede că statutul și RAA se aplică și în cazul procurorului‑șef european, al procurorilor europeni, al procurorilor europeni delegați, al directorului administrativ și al personalului Parchetului European, „cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute în prezentul regulament”.

37

Este util să se sublinieze că, în conformitate cu dispozițiile articolului 2 punctul 4 și ale articolului 12 din Regulamentul 2017/1939, astfel cum sunt menționate la punctele 4 și 5 de mai sus, procurorii europeni nu fac parte din personalul Parchetului European.

38

În ceea ce privește numirea lor, care este în discuție în prezenta cauză, articolul 16 din regulamentul menționat, așa cum a fost amintit la punctele 6 și 7 de mai sus, stabilește o procedură specifică cu modalități proprii.

39

Printre altele, această dispoziție garantează numai statelor membre care participă la cooperarea consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European că vor avea, la finalul procedurii de numire, un procuror european numit de Consiliu. Ea le permite, anterior acestei numiri, să desemneze trei candidați care, ținând seama de obligația care le revine acestora de a fi membri activi ai parchetelor sau ai magistraturilor din statul membru care îi desemnează, au în principiu cetățenia acestuia.

40

În aceste condiții, dispoziția menționată prevede o procedură sui generis care este diferită de cea aplicabilă recrutării personalului Parchetului European, cu precizarea că acesta este recrutat, în conformitate cu articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1939, în conformitate cu normele și statutele aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii.

41

Trebuie observat că procedura de numire a procurorilor europeni nu impune respectarea principiului nediscriminării pe motiv de cetățenie, astfel cum este prevăzut la articolul 27 din statut, în beneficiul resortisanților tuturor statelor membre, și anume chiar al celor care nu participă la cooperarea consolidată.

42

În plus, din articolul 16 din Regulamentul 2017/1939 rezultă că nici AIPN, nici autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) din cadrul Parchetului European nu sunt cele care numesc procurorii europeni, ci Consiliul. Faptul că, în decizia atacată, se arată că persoanele selecționate, printre care domnul Moreira Alves d’Oliveira Guerra, sunt numite procurori europeni ca agenți temporari cu gradul AD 13 nu poate fi de altfel suficient pentru a se deduce că Consiliul a acționat în calitate de AIPN sau AAIC la numirea procurorilor europeni.

43

Caracterul sui generis al procedurii de numire a procurorilor europeni se poate explica prin faptul că, după cum arată în esență Consiliul în mod întemeiat, aceasta privește personalități care trebuie să exercite, în cadrul acestei cooperări, o răspundere specifică de înalt nivel în sistemul instituțional al Uniunii.

44

Trebuie precizat că numai după numirea procurorilor europeni, în temeiul articolului 16 din Regulamentul 2017/1939, aceștia sunt angajați, în conformitate cu articolul 96 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menționat, în calitate de agenți temporari ai Parchetului European în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA. Din cuprinsul paragrafului menționat rezultă că numai condițiile de încadrare și de remunerare a procurorilor europeni intră sub incidența RAA și a competenței de AAIC a Parchetului European. Situația este diferită în ceea ce privește condițiile și procedurile care conduc la numirea acestora.

45

Întrucât aceste din urmă condiții și proceduri nu sunt stabilite prin statut sau prin RAA, litigiile referitoare la acestea nu pot fi considerate, așadar, litigii între Uniune și unul dintre agenții acesteia, în sensul articolului 270 TFUE.

46

Celelalte argumente ale reclamantei nu sunt de natură să repună în discuție o astfel de concluzie.

47

Pe de o parte, reclamanta nu se poate prevala în mod valabil de Ordonanța din 11 iulie 1996, Gomes de Sá Pereira/Consiliul (T‑30/96, EU:T:1996:107), pentru a susține că a introdus în mod întemeiat acțiunea în temeiul articolului 270 TFUE.

48

Este adevărat că punctele 22-25 din Ordonanța din 11 iulie 1996, Gomes de Sá Pereira/Consiliul (T‑30/96, EU:T:1996:107), conțin în esență o evocare a jurisprudenței potrivit căreia competența instanței Uniunii de a se pronunța asupra oricărui litigiu între Uniune și agenții acesteia trebuie înțeleasă în sensul că privește nu numai litigiile privind persoanele care au calitatea de funcționar sau de agent, altul decât cel local, ci și cele referitoare la persoane care revendică această calitate, și s‑a considerat că numirea membrilor camerelor de recurs ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) trebuie contestată urmând căile de atac prevăzute de statut.

49

Cu toate acestea, soluția reținută în Ordonanța din 11 iulie 1996, Gomes de Sá Pereira/Consiliul (T‑30/96, EU:T:1996:107), nu poate fi transpusă în prezenta cauză, având în vedere că, după cum arată în mod întemeiat Consiliul, numirea membrilor camerelor de recurs ale EUIPO rezultă dintr‑o reglementare diferită de cea aplicabilă numirii procurorilor europeni. În ceea ce privește membrii acestor camere de recurs, reglementarea referitoare la acesta prevede aplicarea statutului, a RAA și a reglementărilor de punere în aplicare a acestor dispoziții personalului, din care fac parte membrii respectivi (a se vedea în acest sens Ordonanța din 11 iulie 1996, Gomes de Sá Pereira/Consiliul,T‑30/96, EU:T:1996:107, punctele 22 și 23). În schimb, în ceea ce privește numirea procurorilor europeni, după cum reiese din cuprinsul punctelor 35-44 de mai sus, legiuitorul, în Regulamentul 2017/1939, a ales să instituie un sistem sui generis potrivit căruia procurorii europeni nu fac parte din personalul Parchetului European, așa cum s‑a arătat deja la punctul 37 de mai sus.

50

Pe de altă parte, anexa la Decizia de punere în aplicare 2018/1696, în partea referitoare la numirea procurorului‑șef european, pe care reclamanta o invocă de altfel, nu îi permite acesteia să își întemeieze acțiunea pe articolul 270 TFUE.

51

Astfel, din dispozițiile acestei anexe coroborate cu articolele 14 și 16 din Regulamentul 2017/1939 reiese că mecanismele de numire a procurorului‑șef european și a procurorilor europeni sunt, fiecare, guvernate de specificități proprii în toate stadiile procedurii.

52

În această privință, ținând seama în special de faptul că procedura de selecție a procurorului‑șef european începe cu un apel deschis pentru candidaturi, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, posibilitatea de a depune o reclamație la Consiliu, în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din statut, este deschisă numai candidaților la acest post de procuror‑șef european împotriva deciziilor juriului de selecție care îi lezează, precum și a listei stabilite de acest juriu în care candidații respectivi nu sunt incluși.

53

În schimb, în cadrul procedurii de numire a procurorilor europeni, care începe prin desemnarea a trei candidați de către fiecare stat membru participant la cooperarea consolidată, posibilitatea unei reclamații nu poate fi extinsă la deciziile Consiliului de a nu numi anumiți candidați la postul de procuror european, în lipsa unei voințe exprimate în mod clar de legiuitor.

54

Rezultă din tot ceea ce precedă că prezentul litigiu nu poate fi considerat un litigiu între Uniune și unul dintre agenții acesteia în limitele și condițiile stabilite prin statut și RAA, în sensul articolului 270 TFUE.

55

Prin urmare, Tribunalul este vădit necompetent să judece prezenta acțiune împotriva deciziei atacate.

56

Pe de altă parte, având în vedere că aceasta din urmă nu este o decizie care intră sub incidența statutului și a RAA, nu se poate considera că reclamația formulată de reclamantă împotriva deciziei atacate, precum și decizia adoptată de Consiliu pentru respingerea acestei reclamații pot intra sub incidența statutului și a RAA. Prin urmare, Tribunalul este, așadar, de asemenea vădit necompetent să judece decizia de respingere a reclamației.

57

Potrivit jurisprudenței, reclamantul este cel care trebuie să aleagă temeiul juridic al acțiunii sale, nefiind de competența instanței Uniunii să aleagă temeiul juridic cel mai adecvat (a se vedea Hotărârea din 24 octombrie 2014, Technische Universität Dresden/Comisia, T‑29/11, EU:T:2014:912, punctul 24 și jurisprudența citată). Or, nu se poate considera că prezenta acțiune împotriva deciziei atacate este formulată în temeiul articolului 263 TFUE, dat fiind că reclamanta a invocat în mod expres articolul 270 TFUE, independent de faptul că a introdus deja o acțiune întemeiată pe articolul 263 TFUE împotriva deciziei atacate în cauza T‑75/21, care a condus deja la Ordonanța din 8 iulie 2021, Mendes de Almeida/Consiliul (T‑75/21, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2021:424).

58

În ceea ce privește decizia de respingere a reclamației, în orice caz, chiar presupunând că reclamanta a intenționat să introducă acțiunea împotriva acestei decizii în temeiul articolului 263 TFUE în prezenta cauză și fără să fie necesar să se statueze cu privire la problema dacă o astfel de acțiune este admisibilă, este suficient să se constate, pentru aceleași motive precum cele expuse la punctele 35-54 de mai sus, că AIPN din cadrul Consiliului nu era competentă să soluționeze reclamația formulată de reclamantă în temeiul articolului 90 din statut și că, așadar, aceasta a fost îndreptățită să o respingă. Așadar, acțiunea este, în orice caz, vădit nefondată în această privință.

59

În consecință, acțiunea trebuie respinsă.

60

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliu, conform concluziilor acestuia din urmă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

dispune: