Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62021TN0597

    Cauza T-597/21: Acțiune introdusă la 18 septembrie 2021 – Basaglia/Comisia

    JO C 462, 15.11.2021, p. 56–56 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    15.11.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 462/56


    Acțiune introdusă la 18 septembrie 2021 – Basaglia/Comisia

    (Cauza T-597/21)

    (2021/C 462/68)

    Limba de procedură: italiana

    Părțile

    Reclamant: Giorgio Basaglia (Milano, Italia) (reprezentant: G. Balossi, avocat)

    Pârâtă: Comisia Europeană

    Concluziile

    Reclamantul solicită Tribunalului:

    Anularea Deciziei Comisiei Europene din 27 iulie 2021 C(2021) 5741 final în temeiul articolului 4 din dispozițiile de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 (1), comunicată în versiunea în limba italiană la 23 august 2021.

    Motivele și principalele argumente

    În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv unic.

    1.

    Motivul unic, prin care se invocă o restrângere unilaterală a domeniului de aplicare al cererii inițiale.

    Reclamantul susține în această privință că prin Hotărârea pronunțată în cauza T-727/19, Basaglia/Comisia (hotărâre din 23 septembrie 2020, nepublicată, EU:T:2020:446), Tribunalul dispusese anularea deciziei adoptate de Comisie de reducere unilaterală a cererii de acces la documente prezentată de solicitant; în special, fusese confirmată nelegalitatea comportamentului Comisiei constând în aceea că restrânsese unilateral dreptul solicitantului de acces la documentația solicitată; prin noua sa decizie adoptată în urma anulării deciziei anterioare, Comisia europeană nu s-a conformat celor decise de Tribunal la 23 septembrie 2020 și a încălcat din nou dreptul de acces al reclamantului.


    (1)  Decizia Comisiei din 5 decembrie 2001 de modificare a regulamentului său de procedură (JO 2001, L 345, p. 94).


    Top