Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)

17 iulie 2024(*)

„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanism unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Fondul unic de rezoluție (FUR) – Decizia SRB privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 – Obligația de motivare – Protecție jurisdicțională efectivă – Egalitate de tratament – Principiul proporționalității – Marja de apreciere a SRB – Excepție de nelegalitate – Marja de apreciere a Comisiei – Limitarea în timp a efectelor hotărârii”

În cauza T‑396/21,

Deutsche Bank AG, cu sediul în Frankfurt am Main (Germania), reprezentată de H. Berger, M. Weber și D. Schoo, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comitetului unic de rezoluție (SRB), reprezentat de J. Kerlin, T. Wittenberg și D. Ceran, în calitate de agenți, asistați de H.‑G. Kamann, F. Louis, P. Gey și L. Hesse, avocați,

pârât,

susținut de

Parlamentul European, reprezentat de U. Rösslein, M. Menegatti și G. Bartram, în calitate de agenți,

de

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de J. Bauerschmidt, J. Haunold și A. Westerhof Löfflerová, în calitate de agenți,

și de

Comisia Europeană, reprezentată de D. Triantafyllou și A. Steiblytė, în calitate de agenți,

interveniente,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă),

compus din domnii A. Kornezov, președinte, G. De Baere, D. Petrlík (raportor) și K. Kecsmár și doamna S. Kingston, judecători,

grefier: doamna S. Jund, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 7 martie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre(1)

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Deutsche Bank AG, solicită anularea Deciziei SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție (denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care o privește.

[omissis]

III. Concluziile părților

19      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate, inclusiv a anexelor la aceasta, în măsura în care o privește;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

20      SRB solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată;

–        cu titlu subsidiar, în cazul anulării deciziei atacate, menținerea efectelor deciziei atacate până la înlocuirea acesteia sau, cel puțin, pentru o perioadă de șase luni de la data la care hotărârea rămâne definitivă.

21      Parlamentul European solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii în măsura în care aceasta se întemeiază pe excepția de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

22      Consiliul Uniunii Europene solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

23      Comisia Europeană solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

IV.    În drept

[omissis]

A.      Cu privire la excepțiile de nelegalitate a articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și a articolelor 4-9 și 20, precum și a anexei I la Regulamentul delegat 2015/63

1.      Cu privire la al doilea și la al treilea aspect ale celui de al patrulea motiv, întemeiate pe o nelegalitate a articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 

27      În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta a invocat în esență trei aspecte. Primul privește o încălcare prin decizia atacată a articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 coroborat cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și va fi astfel examinat în cadrul aprecierii legalității acestei decizii. Al doilea și al treilea aspect, în ceea ce le privește, se întemeiază pe nelegalitatea articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, întrucât această dispoziție ar fi contrară, pe de o parte, „cerinței calculării contribuțiilor în funcție de risc” și, pe de altă parte, articolului 114 TFUE.

28      Reclamanta a invocat al doilea și al treilea aspect în ipoteza în care articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 ar trebui interpretat în sensul că ar baza calculul nivelului‑țintă final care trebuie atins de suma contribuțiilor ex ante prelevate înainte de 31 decembrie 2023 (denumit în continuare „nivelul‑țintă final”) pe cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale de opt ani de la data de 1 ianuarie 2016 (denumită în continuare „perioada inițială”). Înainte de a examina aspectele menționate, este astfel necesar să se clarifice de la bun început domeniul de aplicare al articolului 69 alineatul (1) din regulamentul menționat.

a)      Cu privire la domeniul de aplicare al articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014

29      Reclamanta susține că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 trebuie interpretat în sensul că nivelul‑țintă final trebuie determinat în mod „static”, și anume prin raportare la cuantumul depozitelor garantate la momentul intrării în vigoare a acestui regulament. Astfel, potrivit dispoziției menționate, acest nivel‑țintă nu ar trebui determinat prin raportare la nivelul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale.

30      Mai întâi, formularea articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 ar face trimitere de fapt numai la termenul de constituire a mijloacelor financiare ale FUR. În schimb, aceasta nu ar însemna că nivelul‑țintă final trebuie definit prin raportare la cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale.

31      În continuare, lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 806/2014 ar arăta că la crearea FUR era prevăzut un nivel‑țintă final „static” de circa 55 de miliarde de euro, ceea ce ar corespunde cu 1 % din depozitele garantate prevăzute de toate instituțiile în momentul intrării în vigoare a acestui regulament.

32      În sfârșit, în raport cu o interpretare teleologică și sistematică a articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, riscul acoperit de FUR nu ar trebui măsurat prin referire la evoluția depozitelor garantate, creșterea acestor depozite neconducând la o creștere a riscului ca FUR să fie utilizat.

33      SRB, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

34      Articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că, „[p]ână la sfârșitul [perioadei] inițiale”, „mijloacele financiare disponibile ale [FUR] ajung la cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în toate statele membre participante”.

35      Mai întâi, reiese din modul de redactare a acestei dispoziții că data de sfârșit a perioadei inițiale nu este determinantă numai pentru a stabili data la care mijloacele financiare disponibile ale FUR trebuie să atingă cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate în toate statele membre participante la MUR, și anume nivelul‑țintă final, ci și pentru a preciza cuantumul acestor depozite care trebuie luat în considerare în scopul calculării acestui nivel‑țintă.

36      În continuare, reiese din lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 806/2014 că, contrar celor susține de reclamantă, articolul 69 alineatul (1) din acest regulament se întemeiază pe o abordare dinamică a nivelului‑țintă final, în sensul că acesta din urmă trebuie determinat prin raportare la cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale. Astfel, la punctul 4.3.2 din expunerea de motive a Propunerii COM(2013) 520 final din 10 iulie 2013, care a condus la adoptarea regulamentului menționat, Comisia a explicat că nivelul‑țintă final va rămâne dinamic și va crește în cazul în care sectorul bancar se va dezvolta.

37      În sfârșit, necesitatea de a lua în considerare evoluția cuantumului depozitelor garantate se explică prin obiectivul perceperii contribuțiilor ex ante, care este de a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură MUR resurse financiare suficiente pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile, după cum reiese din considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014 (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113). Obiectivul MUR constă, în conformitate cu considerentul (12) al acestui regulament, în a spori la rândul său stabilitatea instituțiilor în statele membre participante și în a împiedica propagarea unor eventuale crize în statele membre neparticipante.

38      În această privință, reiese din cuprinsul punctului 4.3.2 din expunerea de motive a Propunerii COM(2013) 520 final că, pe măsură ce dimensiunea sectorului bancar crește în timp, ar trebui să crească și resursele financiare care trebuie puse la dispoziția FUR. O estimare a acestei dimensiuni permite astfel să se prevadă cuantumul mijloacelor financiare care ar trebui procurate FUR pentru ca acesta din urmă să poată fi utilizat, în caz de criză care afectează sectorul bancar, pentru a finanța instrumentele de rezoluție și a asigura astfel aplicarea lor eficace, în conformitate cu articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 interpretat în lumina considerentului (101) al aceluiași regulament.

39      Or, în cadrul articolului 69 alineatul (1) al Regulamentului nr. 806/2014, legiuitorul Uniunii a optat pentru o abordare potrivit căreia cuantumul depozitelor garantate urmărește să estimeze dimensiunea sectorului bancar și să calculeze astfel resursele financiare care trebuie puse la dispoziția FUR. Într‑o astfel de optică, o creștere eventuală a cuantumului depozitelor garantate între începutul și sfârșitul perioadei inițiale reflectă o mărire a dimensiunii sectorului bancar, ceea ce implică o creștere a mijloacelor financiare necesare FUR la sfârșitul acestei perioade.

40      Din ceea ce precedă reiese că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 trebuie interpretat în sensul că cuantumul nivelului‑țintă final, prevăzut de această dispoziție, trebuie să fie determinat prin raportare la cuantumul depozitelor garantate existent la sfârșitul perioadei inițiale.

b)      Cu privire la legalitatea articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014

1)      Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe faptul că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 încalcă „cerința calculării contribuțiilor în funcție de risc”

41      Reclamanta susține că, dacă articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul 806/2014 este interpretat în sensul că nivelul‑țintă final este determinat prin raportare la cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale, această dispoziție încalcă „cerința calculării contribuțiilor în funcție de risc”, care ar constitui exprimarea principiului proporționalității și ar rezulta din articolele 16, 17 și 52 din cartă, din articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 și din articolul 103 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2014/59.

42      Astfel, având în vedere creșterea importantă a cuantumului depozitelor garantate în cursul ultimilor ani, articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 ar impune instituțiilor cheltuieli nejustificate și disproporționate. Contribuțiile ex ante ale tuturor instituțiilor ar fi crescut astfel de la circa 6,9 miliarde de euro în 2016 la circa 11,3 miliarde de euro în 2021, ceea ce ar reprezenta o majorare cu 64 %.

43      Or, riscul acoperit de MUR și FUR nu ar fi crescut în mod semnificativ în această perioadă.

44      SRB, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

45      Astfel cum s‑a arătat la punctele 35-40 de mai sus, nivelul‑țintă final este definit, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 prin referire la cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor în cauză la sfârșitul perioadei inițiale.

46      Deși, pentru a contesta acest mod de determinare a nivelului‑țintă final, reclamanta susține că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 încalcă „cerința calculării contribuțiilor în funcție de risc”, reiese din înscrisurile sale, în special din memoriul său în replică și din observațiile sale privind memoriile Parlamentului și Consiliului, că ea apreciază că această „cerință” rezultă din principiul proporționalității, astfel cum este consacrat de articolul 5 alineatul (4) TUE.

47      În aceste condiții, nu este necesară pronunțarea cu privire la aspectul dacă există, în dreptul Uniunii, o „cerință” autonomă numită a „calculării contribuțiilor ex ante în funcție de risc”. Este suficient, urmând argumentația reclamantei, să se aprecieze dacă articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 încalcă principiul proporționalității.

48      Principiul proporționalității, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 165, și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 142).

49      În ceea ce privește controlul jurisdicțional al condițiilor menționate la punctul 48 de mai sus, trebuie amintit că, la stabilirea modului de calcul al contribuțiilor ex ante, legiuitorul Uniunii beneficiază de o putere largă de apreciere, întrucât este pus în situația de a interveni într‑un domeniu care implică alegeri de natură politică, economică și socială din partea sa și în care trebuie să efectueze aprecieri complexe (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctele 117 și 118).

50      În aceste condiții și în conformitate cu jurisprudența, controlul exercitat de Tribunal cu privire la respectarea principiului proporționalității trebuie să se limiteze să examineze dacă măsurile adoptate de legiuitorul Uniunii sunt vădit inadecvate în raport cu obiectivul urmărit, dacă nu depășesc în mod vădit ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv sau dacă nu determină inconveniente în mod vădit disproporționate în raport cu obiectivul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2016, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑358/14, EU:C:2016:323, punctele 79, 96 și 97).

51      În ceea ce privește, în primul rând, caracterul adecvat al normei prevăzute la articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, reiese din cuprinsul punctului 37 de mai sus că ea urmărește să pună la dispoziția MUR suficiente resurse pentru ca acesta din urmă să își poată îndeplini funcțiile, care includ printre altele realizarea rezoluțiilor instituțiilor aflate în dificultate.

52      În această privință, pentru a demonstra caracterul vădit inadecvat al modului de determinare a nivelului‑țintă final pentru a atinge obiectivul menționat la punctul 51 de mai sus, reclamanta invocă în esență două categorii de argumente, prima privind relevanța depozitelor garantate ca parametru pentru definirea acestui nivel‑țintă, iar a doua privind luarea în considerare a cuantumului acestor depozite la sfârșitul perioadei inițiale.

53      Astfel, primo, reclamanta susține în esență că depozitele garantate nu constituie un criteriu adecvat pentru determinarea nivelului‑țintă final, dat fiind că aceste depozite nu prezintă în mod necesar un risc ca FUR să fie utilizat în cadrul unei proceduri de rezoluție.

54      În această privință, trebuie arătat că, pentru a atinge obiectivul enunțat la punctul 51 de mai sus și astfel cum reiese din considerentele (101), (104) și (105) ale Regulamentului nr. 806/2014, revenea legiuitorului Uniunii sarcina de a pune la dispoziția FUR resurse financiare suficiente pentru a‑i permite să intervină în caz de criză a sectorului bancar și să finanțeze o eventuală procedură de rezoluție a instituțiilor, în cadrul atribuțiilor care îi sunt încredințate prin articolul 76 alineatul (1) din același regulament.

55      Aceste resurse financiare, care corespund nivelului‑țintă final, trebuie estimate prin raportare la dimensiunea sectorului bancar, precizându‑se că riscul pe care îl acoperă FUR este cel pe care întregul sector financiar îl prezintă pentru stabilitatea sistemului financiar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctele 71 și 72).

56      În această privință, SRB a explicat în înscrisurile sale, fără a fi contrazis în mod serios de reclamantă, că depozitele garantate ar permite să se estimeze în mod aproximativ dimensiunea sectorului bancar și să se calculeze astfel resursele financiare necesare pentru FUR, în scopul finanțării aplicării instrumentelor de rezoluție în caz de criză a acestui sector.

57      Astfel, aceste depozite constituie pasive asumate de instituții, precizându‑se că, astfel cum susține Comisia în memoriul său în intervenție, fără a fi contrazisă de reclamantă, aceste depozite reprezintă chiar majoritatea pasivelor, cel puțin pentru instituțiile mari.

58      În aceste condiții, nu s‑a dovedit că, în calitate de categorie specifică de pasive asumate de instituții, depozitele garantate sunt vădit inadecvate pentru a estima dimensiunea sectorului bancar și a calcula astfel resursele necesare pentru FUR.

59      Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căreia, în caz de rezoluție, depozitele garantate sunt protejate de SGD, astfel încât majorarea lor nu determină creșterea riscului acoperit de FUR.

60      Astfel, fără a fi necesar să se examineze în ce măsură depozitele garantate prezintă un risc pentru utilizarea mijloacelor financiare ale FUR, trebuie arătat că argumentul reclamantei se bazează, în realitate, pe premisa potrivit căreia aceste depozite pot crește în mod izolat, fără ca o astfel de creștere să fie însoțită de o creștere a altor pasive ale instituțiilor, care poate prezenta un risc pentru FUR.

61      Or, nimic nu indică faptul că aceasta este situația.

62      În această privință, astfel cum afirmă în esență SRB și Parlamentul în înscrisurile lor, fără ca reclamanta să invoce vreun element concret pentru a contesta aceste afirmații, cuantumul depozitelor garantate deținut de toate instituțiile poate fi de natură să reflecte evoluția globală a sectorului bancar. În special, nimic nu indică faptul că o eventuală majorare a acestui cuantum nu poate fi însoțită de o creștere a altor pasive asumate de aceste instituții, precum depozitele negarantate, care nu sunt protejate de SGD și care implică, în ceea ce le privește, o creștere a riscului acoperit de FUR.

63      În acest context, reclamanta nu poate pretinde că depozitele garantate constituie o măsură vădit inadecvată pentru a calcula nivelul‑țintă final, întemeindu‑se pe considerentul (105) al Regulamentului nr. 806/2014, potrivit căruia:

„Nivelul‑țintă al [FUR] ar trebui stabilit ca procentaj din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în statele membre participante. Cu toate acestea, întrucât cuantumul total al pasivelor respectivelor instituții ar fi o valoare de referință mai adecvată având în vedere funcțiile [FUR], Comisia ar trebui să evalueze dacă depozitele garantate sau cuantumul total al pasivelor sunt o bază mai adecvată și dacă o valoare minimă absolută pentru [FUR] ar trebui introdusă în viitor, menținând condiții de concurență echitabile cu Directiva [2014/59].”

64      Astfel, simplul fapt că un alt criteriu poate fi la fel de adecvat ca cel reținut în reglementarea în cauză și că legiuitorul Uniunii arată că revine Comisiei sarcina de a reevalua viitorul aplicării acestui criteriu nu înseamnă că criteriul reținut în deplină cunoștință de cauză de respectivul legiuitor este vădit inadecvat pentru a atinge obiectivul legitim vizat. În această privință, din jurisprudență reiese că nu revine Tribunalului, în cadrul controlului respectării principiului proporționalității, sarcina de a determina dacă măsura adoptată de legiuitorul menționat era singura sau cea mai adecvată posibil, ci numai dacă era vădit inadecvată (Hotărârea din 12 iulie 2001, Jippes și alții, C‑189/01, EU:C:2001:420, punctul 83).

65      Secundo, reclamanta susține că luarea în considerare a cuantumului depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale, în scopul determinării nivelului‑țintă final, constituie o măsură vădit inadecvată pentru a atinge obiectivul citat la punctul 51 de mai sus, și anume a pune la dispoziția MUR suficiente resurse pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile.

66      În această privință, rezultă din cuprinsul punctelor 38 și 40 de mai sus că, pentru a permite MUR să își îndeplinească funcțiile în mod eficace, legiuitorul Uniunii a prevăzut finanțarea FUR ținând seama de evoluția sectorului bancar, înțelegându‑se că o eventuală creștere a dimensiunii acestui sector în timp ar presupune de asemenea o creștere a resurselor financiare care trebuie puse la dispoziția FUR și, în consecință, a nivelului‑țintă final. Or, ținând seama de constatarea făcută la punctul 58 de mai sus, cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale nu este vădit lipsit de relevanță pentru a reflecta dimensiunea viitoare a sectorului menționat și pentru a garanta astfel o finanțare suficientă a FUR în funcție de situația previzibilă din același sector.

67      Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 62 de mai sus, nu este vădit inadecvat să se ia în considerare evoluția depozitelor garantate pentru a prezuma o creștere a altor pasive asumate de instituții și pentru a estima astfel eventuala creștere a riscului acoperit de FUR.

68      În acest context, reclamanta nu se poate întemeia printre altele pe articolele 428m și 428n din Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1), susținând că, potrivit acestor dispoziții, depozitele garantate reduc riscul de lichiditate al instituțiilor, astfel încât creșterea lor nu implică niciun risc de utilizare a FUR și nu trebuie, astfel, să determine o creștere a nivelului‑țintă final.

69      În această privință, reiese din considerentul (32) al Regulamentului nr. 575/2013 coroborat cu considerentul (12) al Regulamentului nr. 806/2014 că reglementarea privind cerințele prudențiale urmărește un obiectiv diferit de cel al reglementării aferente rezoluției instituțiilor. În aceste condiții, articolele 428m și 428n din Regulamentul nr. 575/2013 nu sunt de natură să stabilească caracterul vădit inadecvat al modului de determinare a nivelului țintă‑final, acest mod intrând sub incidența reglementării referitoare la rezoluția instituțiilor.

70      De asemenea, reclamanta nu poate pretinde în mod întemeiat că creșterea acestor depozite nu ar trebui să determine o creștere a nivelului țintă‑final, întemeindu‑se pe împrejurarea că luarea în considerare a lichidităților ridicate în ceea ce privește depozitele garantate la calculul indicatorului de risc „indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate”, în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul delegat 2015/63, ar conduce la o reducere a multiplicatorului de ajustare al instituției în cauză.

71      Astfel, această împrejurare singură nu este de natură să demonstreze că evoluția cuantumului depozitelor garantate este vădit inadecvată pentru a reflecta modificările dimensiunii sectorului bancar și pentru a determina în consecință nevoile financiare ale FUR și în special pentru a estima creșterea pasivelor care prezintă un risc pentru FUR și a măsura astfel un asemenea risc pe care FUR ar urma să îl acopere în cadrul procedurilor de rezoluție.

72      Rezultă din ceea ce precedă că reclamanta nu a demonstrat că modul de determinare a nivelului‑țintă final, astfel cum este prevăzut de articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, era vădit inadecvat pentru a atinge obiectivul menționat la punctul 51 de mai sus.

73      În al doilea rând, reclamanta nu explică modul în care metoda de determinare a nivelului‑țintă final, astfel cum reiese din articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, depășește în mod vădit ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul vizat la punctul 51 de mai sus. În special, ea nu prezintă elemente concrete pentru a demonstra că acest obiectiv ar putea fi atins prin măsuri la fel de eficiente precum cele prevăzute de această dispoziție, dar mai puțin constrângătoare pentru instituțiile în cauză decât determinarea acestui nivel‑țintă prin raportare la cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale.

74      În această privință, presupunând că reclamanta consideră că determinarea nivelului‑țintă final în funcție de cuantumul depozitelor garantate în momentul intrării în vigoare a Regulamentului nr. 806/2014 constituie o astfel de măsură mai puțin constrângătoare, ea nu dovedește modul în care această măsură ar permite FUR să dispună de resurse financiare suficiente pentru a asigura o funcționare eficace a MUR.

75      De asemenea, reclamanta nu poate susține că, pentru determinarea nivelului‑țintă final, legiuitorul Uniunii ar fi trebuit să țină seama de reducerea riscului de utilizare a FUR în funcție de pasivele eligibile deținute de instituții, în conformitate cu cerința minimă pentru fondurile proprii și pasivele eligibile (denumită în continuare „CMPE”) și cu cerința unei capacități de absorbție a pierderilor. În această privință, reclamanta nu a explicat printre altele modul în care luarea în considerare a acestor pasive, în scopul stabilirii modalităților de calcul al nivelului‑țintă final, ar determina mai puține cheltuieli pentru instituțiile în cauză, permițând totodată FUR să dispună de resurse financiare suficiente.

76      În sfârșit, presupunând că calculul nivelului‑țintă final prin raportare la ansamblul pasivelor instituțiilor constituie o măsură adecvată, reclamanta nu a demonstrat că un astfel de calcul ar conduce la mai puține cheltuieli pentru instituțiile în cauză decât determinarea acestui nivel‑țintă pe baza cuantumului depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale.

77      În al treilea rând, reclamanta nu a prezentat Tribunalului niciun element concret care să demonstreze că, determinând nivelul‑țintă final prin referire la depozitele garantate existente la sfârșitul perioadei inițiale, articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 a determinat inconveniente în mod vădit disproporționate pentru instituții în raport cu obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii.

78      Având în vedere ceea ce precedă, prezentul aspect trebuie respins.

2)      Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe faptul că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 încalcă articolul 114 TFUE

79      Reclamanta susține că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 nu intră în domeniul de aplicare al articolului 114 alineatul (1) TFUE. În special, stabilind nivelul‑țintă final în funcție de evoluția dinamică a cuantumului depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale, această dispoziție nu ar contribui la atingerea obiectivului de armonizare a condițiilor de finanțare a rezoluțiilor în raport cu riscul prezentat de sectorul bancar. Astfel, creșterea contribuțiilor ex ante în urma creșterii depozitelor garantate, în pofida unei reduceri a riscului de rezoluție, ar conduce la o acumulare de resurse care nu ar fi necesară pentru a realiza acest obiectiv de armonizare. Din cauza lipsei de legătură între cuantumul depozitelor garantate și riscul pentru SRB, o determinare dinamică a nivelului‑țintă final ar conduce la un caracter disproporționat al acestuia din urmă.

80      În plus, contribuția ex ante s‑ar transforma într‑un impozit care nu ar fi acoperit de competența de armonizare a legiuitorului Uniunii în temeiul articolului 114 alineatul (2) TFUE.

81      SRB, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

82      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să se bazeze pe elemente obiective, care pot fi supuse unui control jurisdicțional, printre care figurează finalitatea și conținutul actului [a se vedea Avizul 1/15 (Acordul PNR UE‑Canada) din 26 iulie 2017, EU:C:2017:592, punctul 76 și jurisprudența citată, Hotărârea din 4 septembrie 2018, Comisia/Consiliul (Acord cu Kazahstanul), C‑244/17, EU:C:2018:662, punctul 36].

83      Actele legislative adoptate în temeiul articolului 114 alineatul (1) TFUE trebuie, pe de o parte, să cuprindă măsuri privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre și, pe de altă parte, să aibă ca scop instituirea și funcționarea pieței interne (Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 100).

84      În primul rând, trebuie amintit că articolul 114 TFUE poate fi utilizat ca temei juridic numai în cazul în care din actul juridic rezultă în mod evident și obiectiv că scopul acestuia constă în îmbunătățirea condițiilor pentru instituirea și funcționarea pieței interne (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 113 și jurisprudența citată).

85      În speță, rezultă în special din considerentele (1) și (3) ale Regulamentului nr. 806/2014, precum și din considerentul (1) al Directivei 2014/59 că acest regulament a fost adoptat într‑un context de criză economică și financiară, care a evidențiat, în ceea ce privește Uniunea, o lipsă de instrumente care să permită abordarea eficace a riscului prezentat de instituțiile cu dificultăți financiare, ceea ce obliga statele membre să utilizeze mijloacele financiare publice pentru a sprijini astfel de instituții.

86      Rezultă de asemenea din considerentul (1) al Regulamentului nr. 806/2014 că această criză a demonstrat că funcționarea pieței interne a serviciilor bancare se află în pericol și că există un risc din ce în ce mai ridicat de fragmentare financiară. Acest fapt reprezenta un motiv real de îngrijorare în cadrul pieței interne în care băncile ar fi trebuit să poată desfășura activități transfrontaliere semnificative, în condițiile în care aceste activități erau în scădere din cauza temerilor în ceea ce privește riscul de contagiune.

87      Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (2)-(4) și (12) ale Regulamentului nr. 806/2014, că divergențele dintre normele naționale în materie de rezoluție și dintre practicile administrative aferente ale acestora, precum și lipsa unui proces decizional unificat pentru rezoluție în uniunea bancară contribuiau la o lipsă de încredere a sistemelor bancare naționale în cele ale celorlalte state membre, inclusiv ale statelor membre care nu participă la SRB, și contribuiau la instabilitatea pieței, deoarece nu asigurau previzibilitatea în ceea ce privește rezultatul posibil al situației de dificultate a unei bănci. Aceste divergențe puteau determina de asemenea costuri ale împrumutului mai ridicate pentru anumite bănci și clienți doar pe baza locului de stabilire și indiferent de bonitatea lor reală.

88      În sfârșit, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (9) și (19) ale Regulamentului nr. 806/2014, că, atât timp cât normele în materie de rezoluție, practicile, precum și abordările privind repartizarea sarcinilor în acest domeniu ar rămâne la nivel național, iar resursele financiare necesare pentru finanțarea rezoluției ar fi colectate și cheltuite la nivel național, legătura dintre statele membre și sectorul bancar nu s‑ar rupe în totalitate, iar piața internă ar rămâne fragmentată. Acest lucru ar restrânge activitățile transfrontaliere ale băncilor, creând astfel obstacole în calea exercitării libertăților fundamentale și denaturând concurența pe piața internă.

89      Având în vedere aceste considerații, Regulamentul nr. 806/2014 urmărește să limiteze legătura dintre percepția poziției bugetare a statelor membre, luate separat, și costurile de finanțare ale băncilor și ale întreprinderilor care își desfășoară activitatea în statele membre respective, precum și să pună responsabilitatea finanțării stabilizării sistemului financiar asupra sectorului financiar în ansamblul său.

90      Astfel, după cum prevede articolul 1 din Regulamentul nr. 806/2014, acesta instituie printre altele norme uniforme și o procedură uniformă pentru rezoluția instituțiilor, care ar trebui să fie aplicate de SRB, pentru a contracara amenințările menționate la punctele 85-88 de mai sus.

91      Un element esențial al acestor norme și al acestei proceduri este FUR, care permite, astfel cum reiese din articolele 67 și 76 din Regulamentul nr. 806/2014 și din considerentul (107) al acestui regulament, să se asigure exercitarea eficientă a competențelor de rezoluție și să se contribuie la finanțarea instrumentelor de rezoluție asigurând aplicarea lor eficientă.

92      Pentru a garanta mijloace financiare suficiente în FUR, acesta din urmă este finanțat, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 85-88 de mai sus, în special prin contribuțiile ex ante plătite de instituții, al căror cuantum depinde de nivelul‑țintă final stabilit în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

93      În consecință, plata acestor contribuții, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, asigură aplicarea eficientă a unor norme uniforme și a procedurii uniforme de rezoluție a instituțiilor. Normele care stabilesc contribuțiile menționate permit, la rândul lor, astfel cum reiese din considerentele (12) și (19) ale aceluiași regulament, să se evite ca practicile naționale divergente să împiedice exercitarea libertăților fundamentale sau să denatureze concurența pe piața internă.

94      Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 se disociază de obiectivul de armonizare, întrucât cuantumul nivelului‑țintă final, prevăzut de această dispoziție, este determinat prin raportare la cuantumul depozitelor garantate existent la sfârșitul perioadei inițiale.

95      Astfel, pe de o parte, calculul contribuțiilor ex ante prin raportare la nivelul‑țintă final urmărește să procure FUR resurse financiare pe baza unei valori de referință uniforme, iar aceasta în scopul unei aplicări eficiente a măsurilor de rezoluție în cadrul unei proceduri uniforme. Un asemenea calcul este astfel de natură să întrerupă legătura dintre o instituție și statul membru în care aceasta are sediul, contribuind totodată la instituirea și funcționarea pieței interne în sensul articolului 114 alineatul (1) TFUE. Pe de altă parte, ținând seama de motivele expuse la punctele 66 și 67 de mai sus, faptul că nivelul‑țintă final este determinat prin raportare la cuantumul depozitelor garantate la sfârșitul perioadei inițiale nu poate fi considerat ca fiind disociat de obiectivul de armonizare.

96      Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că Regulamentul nr. 806/2014, în special articolul 69 alineatul (1) din acesta, are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de instituire și de funcționare a pieței interne.

97      În al doilea rând, trebuie amintit că, prin expresia „măsuri privind apropierea”, care figurează la articolul 114 TFUE, autorii Tratatului FUE au dorit să confere legiuitorului Uniunii, în funcție de contextul general și de împrejurările specifice ale materiei care trebuie armonizată, o marjă de apreciere cu privire la cea mai adecvată tehnică de apropiere pentru a atinge rezultatul dorit, în special în domenii care se caracterizează prin particularități tehnice complexe (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 102 și jurisprudența citată).

98      Prin urmare, legiuitorul Uniunii, în alegerea sa referitoare la tehnica de apropiere și ținând seama de marja de apreciere de care beneficiază în ceea ce privește măsurile prevăzute la articolul 114 TFUE, poate delega unui organ sau unui organism al Uniunii competențe vizând punerea în aplicare a armonizării urmărite. Printre altele, acesta este cazul atunci când măsurile care urmează a fi luate trebuie să se întemeieze pe o experiență profesională și tehnică specială, precum și pe o capacitate reactivă a unei astfel de entități (Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 105).

99      În acest context, trebuie arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 85-88 de mai sus, măsurile care trebuie luate în domeniul rezoluției trebuie să se întemeieze pe o expertiză profesională și tehnică specifică. În aceste condiții, legiuitorul Uniunii putea încredința SRB competențele de a stabili, având în vedere articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, cuantumul contribuțiilor ex ante și de a gestiona mijloacele financiare ale FUR în conformitate cu articolul 67 alineatele (2) și (3) din acest regulament.

100    În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 92 și 93 de mai sus, articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 este un element esențial al normelor și al procedurii de rezoluție a instituțiilor, care contribuie la a evita ca unele practici naționale divergente să împiedice exercitarea libertăților fundamentale sau să denatureze concurența pe piața internă.

101    În aceste condiții, articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 poate fi considerat o dispoziție referitoare la apropierea dispozițiilor statelor membre în materie de rezoluție a instituțiilor în uniunea bancară.

102    Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 114 alineatul (1) TFUE.

103    În al treilea rând, trebuie analizat argumentul reclamantei potrivit căruia, din cauza stabilirii nivelului‑țintă final prin raportare la cuantumul depozitelor garantate, contribuția ex ante constituie în esență un impozit și nu este, prin urmare, acoperită de competența de armonizare a legiuitorului Uniunii în temeiul articolului 114 alineatul (2) TFUE.

104    Articolul 114 alineatul (2) TFUE prevede că alineatul (1) al acestei dispoziții nu se aplică printre altele „dispozițiilor fiscale”.

105    În ceea ce privește interpretarea expresiei „dispoziții fiscale”, este necesar să se constate că Tratatul FUE nu conține o definiție a acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/Consiliul, C‑338/01, EU:C:2004:253, punctul 63).

106    În aceste condiții, reiese din jurisprudența Curții că o prelevare plătită de operatorii economici dintr‑un anumit sector nu are natură fiscală într‑o situație în care, în special, este alocată în mod direct numai finanțării cheltuielilor din respectivul sector și în care cheltuielile respective sunt necesare pentru funcționarea acestuia din urmă, în special în scopul de a‑l stabiliza (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 iulie 1989, Schräder HS Kraftfutter, 265/87, EU:C:1989:303, punctele 9 și 10).

107    Or, acest raționament se aplică și în cazul contribuțiilor ex ante, care urmează o logică de ordin asiguratoriu și care sunt plătite de operatorii economici dintr‑un anumit sector în vederea finanțării exclusiv a cheltuielilor din acest sector.

108    Astfel, în ceea ce privește natura contribuțiilor ex ante, s‑a arătat deja la punctul 85 de mai sus că Regulamentul nr. 806/2014 fusese adoptat într‑un context de criză economică și financiară care evidențiase, în ceea ce privește Uniunea, o lipsă de instrumente care să permită să se facă față în mod eficient riscului prezentat de instituțiile cu dificultăți financiare, ceea ce obliga statele membre să utilizeze mijloacele financiare publice pentru a susține astfel de instituții. MUR urmărește să evite daunele provocate de intrarea în dificultate a unor instituții survenită în astfel de crize, din moment ce intrarea în dificultate a instituțiilor într‑un singur stat membru poate afecta stabilitatea piețelor financiare în ansamblu, astfel cum reiese din considerentele (8) și (12) ale acestui regulament.

109    În acest context, legiuitorul Uniunii a considerat că revenea ansamblului sectorului financiar sarcina de a finanța stabilizarea sistemului financiar, astfel cum reiese în special din considerentul (100) al Regulamentului nr. 806/2014.

110    Din această perspectivă, natura specifică a contribuțiilor ex ante constă, astfel cum confirmă considerentele (105)-(107) ale Directivei 2014/59 și considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014, în a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură MUR resurse financiare suficiente pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

111    În consecință, în conformitate cu articolul 67 alineatele (2) și (4) și cu considerentul (61) al Regulamentului nr. 806/2014, contribuțiile ex ante sunt colectate de la operatorii economici din sectorul financiar pentru a alimenta FUR, la care se poate recurge numai în scopul aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluție și al exercitării eficiente a competențelor de rezoluție în cazul în care aceste măsuri se dovedesc necesare pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară a acestui sector.

112    În această privință, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din articolul 1 din Regulamentul nr. 806/2014, măsurile menționate la punctul 111 de mai sus nu sunt aplicate decât în beneficiul instituțiilor care sunt obligate să plătească contribuțiile ex ante.

113    Desigur, Regulamentul nr. 806/2014 nu stabilește nicio legătură automată între plata contribuției ex ante și rezoluția instituției în cauză. Acesta este motivul pentru care contribuțiile ex ante nu pot fi considerate prime de asigurare a căror plată lunară și rambursare ar fi posibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctele 70 și 73).

114    Nu este mai puțin adevărat că instituțiile profită în două privințe de FUR, care este finanțat tocmai prin contribuțiile lor ex ante.

115    Pe de o parte, în cazul în care instituțiile se află sau sunt susceptibile de a intra în dificultate, situația lor financiară poate fi regularizată în cadrul unei proceduri de rezoluție care poate fi inițiată în favoarea lor dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014. O asemenea procedură permite astfel utilizarea mijloacelor financiare ale FUR în beneficiul unor asemenea instituții, înțelegându‑se că aceste mijloace au fost alimentate prin contribuțiile acestora din urmă.

116    Pe de altă parte, toate instituțiile beneficiază de contribuțiile lor ex ante prin intermediul stabilității sistemului financiar, care este asigurată de FUR.

117    Astfel, riscul acoperit de FUR este cel pe care întregul sector financiar îl prezintă pentru stabilitatea sistemului financiar (Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 72).

118    Rezultă că FUR urmărește, dintr‑o perspectivă de ordin nu fiscal, ci asiguratoriu, să garanteze stabilitatea sectorului financiar în ansamblul său, având ca obiectiv asigurarea unei protecții împotriva propriei crize în beneficiul tuturor instituțiilor.

119    Această finalitate de ordin asiguratoriu se reflectă, de altfel, și în calculul contribuțiilor ex ante, dat fiind că acestea nu rezultă din aplicarea unei anumite rate la o bază de impozitare, ci, în temeiul articolelor 102 și 103 din Directiva 2014/59, precum și al articolelor 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, din definirea unui nivel‑țintă final, apoi a unui nivel‑țintă anual, care este apoi repartizat între instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113). Această repartizare a nivelului‑țintă anual se întemeiază în special, astfel cum rezultă și din considerentul (109) al Regulamentului nr. 806/2014, pe riscul pe care îl reprezintă fiecare instituție pentru stabilitatea sistemului financiar, ceea ce determină instituțiile să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.

120    Din cele de mai sus rezultă că instituțiile plătesc contribuțiile ex ante într‑o logică de ordin asiguratoriu, dat fiind că aceste contribuții sunt direct alocate numai finanțării cheltuielilor din sectorul financiar din care fac parte aceste instituții și că aceste cheltuieli se dovedesc necesare pentru funcționarea acestui sector, în special pentru a‑l stabiliza în cazul intrării în dificultate a anumitor instituții și pentru a limita efectele de contagiune.

121    În consecință, dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 care obligă instituțiile să plătească contribuții ex ante și precizează modalitățile de calculare a acestora, în special articolul 69 alineatul (1) din acesta, nu constituie „dispoziții fiscale” în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE.

122    Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căreia articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 se disociază de obiectivul de armonizare, întrucât cuantumul nivelului‑țintă final prevăzut de această dispoziție este determinat prin raportare la cuantumul depozitelor garantate existent la sfârșitul perioadei inițiale, astfel încât contribuția ex ante s‑ar transforma în impozit.

123    Astfel, pe de o parte, pentru motivele expuse la punctul 95 de mai sus, un astfel de mod de calcul al nivelului‑țintă final nu poate fi considerat ca fiind disociat de obiectivul de armonizare. Pe de altă parte, modalitățile de calcul al acestui cuantum nu au incidență asupra faptului că venitul aferent contribuțiilor ex ante este alocat în mod specific și direct exclusiv finanțării cheltuielilor sectorului financiar și că aceste contribuții pot fi considerate ca fiind necesare pentru funcționarea sectorului menționat, pentru a‑l stabiliza.

124    Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolul 114 TFUE constituia un temei juridic adecvat pentru adoptarea articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

125    Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se respingă al treilea aspect al celui de al patrulea motiv.

c)      Concluzie cu privire la al doilea și al treilea aspect ale celui de al patrulea motiv

126    Rezultă din ceea ce precedă că al patrulea motiv trebuie respins întrucât se întemeiază pe o excepție de nelegalitate a articolului 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

[omissis]

B.      Cu privire la motivele privind legalitatea deciziei atacate

1.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe vicii de motivare

[omissis]

d)      Cu privire la al doilea aspect, referitor la motivarea nivelului‑țintă anual

338    Potrivit reclamantei, determinarea nivelului‑țintă anual nu este motivată în mod corespunzător în decizia atacată. În special, SRB ar fi trebuit să explice în ce măsură a luat în considerare eventualul impact pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor în cauză. În plus, SRB nu ar fi comunicat nivelul‑țintă final prognozat, nici interpretarea sa cu privire la plafonul menționat la articolul 70 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014. Or, astfel cum ar arăta decizia de stabilire a contribuțiilor ex ante pentru perioada de contribuție 2022, SRB consideră că ar avea competența să majoreze fără restricții nivelul‑țintă anual prin aplicarea unui coeficient care nu este prevăzut de reglementarea aplicabilă și să impună astfel instituțiilor o sarcină disproporționată.

339    SRB răspunde că din considerentele (35)-(48) ale deciziei atacate reiese că și‑a respectat obligația de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021.

340    În special, din considerentele (43)-(48) ale deciziei atacate ar rezulta că SRB a ținut cont de pandemia de COVID-19 în cadrul analizei etapei ciclului economic, precum și de potențialele efecte prociclice ale contribuțiilor asupra situației financiare a instituțiilor care contribuie. În această privință, SRB ar fi explicat că anticipa o redresare economică în cursul anului 2021, chiar dacă această redresare rămânea dificil de prevăzut.

341    Pe de altă parte, SRB ar fi publicat pe site‑ul său internet nivelul‑țintă final prognozat, iar reclamanta ar fi avut cunoștință de această publicare. Pretinsa nedivulgare a interpretării SRB cu privire la plafonul de 12,5 % prevăzut la articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 nu ar fi de natură să afecteze legalitatea motivării deciziei atacate.

342    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, până la sfârșitul perioadei inițiale, mijloacele financiare disponibile în FUR trebuie să atingă nivelul‑țintă final, care corespunde cu cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

343    Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, pe parcursul perioadei inițiale, contribuțiile ex ante trebuie să fie repartizate cât mai uniform posibil în timp până la atingerea nivelului‑țintă final menționat la punctul 342 de mai sus, ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor.

344    Articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 precizează că, anual, contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final.

345    În ceea ce privește modul de calcul al contribuțiilor ex ante, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că SRB stabilește cuantumul acestora pe baza nivelului‑țintă anual, având în vedere nivelul‑țintă final, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor garantate în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.

346    În speță, astfel cum reiese din considerentul (48) al deciziei atacate, SRB a stabilit, pentru perioada de contribuție 2021, cuantumul nivelului‑țintă anual la 11 287 677 212,56 euro.

347    În considerentele (36) și (37) ale deciziei atacate, SRB a explicat în esență că nivelul‑țintă anual trebuia determinat pe baza unei analize privind evoluția depozitelor garantate în cursul anilor precedenți și privind toate evoluțiile pertinente ale situației economice, precum și pe baza unei analize cu privire la indicatorii referitori la etapa ciclului de activitate și efectele pe care contribuțiile prociclice le‑ar avea asupra situației financiare a instituțiilor. Ulterior, SRB a considerat adecvat să stabilească un coeficient care se întemeia pe această analiză și pe mijloacele financiare disponibile în FUR (denumit în continuare „coeficientul”). SRB a aplicat acest coeficient unei optimi din cuantumul mediu al depozitelor garantate în anul 2020, pentru a obține nivelul‑țintă anual.

348    SRB a prezentat demersul urmat pentru a stabili coeficientul în considerentele (38)-(47) ale deciziei atacate.

349    În considerentul (38) al deciziei atacate, SRB a constatat o tendință constantă de creștere a depozitelor garantate pentru toate instituțiile din statele membre participante. În special, cuantumul mediu al acestor depozite, calculat trimestrial, se ridica pentru anul 2020 la 6,689 mii de miliarde de euro.

350    În considerentele (40) și (41) ale deciziei atacate, SRB a prezentat evoluția prognozată a depozitelor garantate pentru cei trei ani rămași din perioada inițială, și anume 2021-2023. Acesta a apreciat că ratele anuale de creștere a depozitelor garantate până la sfârșitul perioadei inițiale se vor situa între 4 % și 7 %.

351    În considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate, SRB a prezentat o evaluare a etapei ciclului de activitate și a potențialului efect prociclic pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor. În acest scop, SRB a arătat că a ținut seama de mai mulți indicatori, precum previziunile Comisiei de creștere a produsului intern brut și proiecțiile BCE în această privință sau fluxul de credite din sectorul privat ca procent din produsul intern brut.

352    În considerentul (46) al deciziei atacate, SRB a concluzionat că, deși era rezonabil să preconizeze continuarea creșterii depozitelor garantate în cadrul uniunii bancare, ritmul acestei creșteri ar fi inferior celui din anul 2020. În această privință, SRB a arătat, în considerentul (47) al deciziei atacate, că a adoptat o „abordare prudentă” în ceea ce privește ratele de creștere a depozitelor garantate pentru anii următori până în anul 2023.

353    Având în vedere aceste considerații, SRB a stabilit, în considerentul (48) al deciziei atacate, valoarea coeficientului la 1,35 %. SRB a calculat apoi cuantumul nivelului‑țintă anual înmulțind cuantumul mediu al depozitelor garantate în anul 2020 cu acest coeficient și împărțind rezultatul acestui calcul la opt, în conformitate cu următoarea formulă matematică, care figurează în considerentul (48) al deciziei menționate:

„Ținta0 [cuantumul nivelului‑țintă anual] = Total depozite garantate2020 * 0,0135 * ⅛ = 11 287 677 212,56 euro”.

354    În ședință, SRB a arătat însă că a stabilit nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 după cum urmează.

355    În primul rând, pe baza unei analize prospective, SRB a stabilit cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, prognozat la sfârșitul perioadei inițiale, la aproximativ 7,5 mii de miliarde de euro. Pentru a ajunge la acest cuantum, SRB a ținut seama de cuantumul mediu al depozitelor garantate în anul 2020, și anume 6,689 mii de miliarde de euro, de o rată anuală de creștere a depozitelor garantate de 4 %, precum și de numărul de perioade de contribuție rămase până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume trei.

356    În al doilea rând, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB a calculat 1 % din această sumă de 7,5 mii de miliarde de euro pentru a obține cuantumul estimat al nivelului‑țintă final care trebuia atins la 31 decembrie 2023, și anume aproximativ 75 de miliarde de euro.

357    În al treilea rând, SRB a dedus din acest din urmă cuantum resursele financiare disponibile deja în FUR în anul 2021, cu alte cuvinte aproximativ 42 miliarde de euro, pentru a obține cuantumul care rămânea de perceput în perioadele de contribuție rămase înainte de sfârșitul perioadei inițiale, și anume 2021-2023. Acest cuantum se ridica la aproximativ 33 de miliarde de euro.

358    În al patrulea rând, SRB a împărțit acest cuantum la trei pentru a‑l repartiza uniform între cele trei perioade de contribuție rămase. Nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 a fost astfel stabilit la cuantumul menționat la punctul 346 de mai sus, și anume la aproximativ 11,287 miliarde de euro.

359    SRB a afirmat de asemenea în ședință că a făcut publice informațiile pe care se întemeiase metodologia descrisă la punctele 355-358 de mai sus și care ar fi permis reclamantei să înțeleagă metodologia prin care fusese stabilit nivelul‑țintă anual. În special, acesta a precizat că publicase pe site‑ul său web, în mai 2021, și anume după adoptarea deciziei atacate, însă înainte de introducerea prezentei acțiuni, o fișă descriptivă intitulată „Fact Sheet 2021” (denumită în continuare „fișa descriptivă”) care indica cuantumul estimat al nivelului‑țintă final. În mod similar, SRB a afirmat că cuantumul mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR era de asemenea accesibil pe site‑ul său web, precum și prin intermediul altor surse publice, iar aceasta cu mult timp înainte de adoptarea deciziei atacate.

360    Pentru a examina dacă SRB și‑a respectat obligația de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual, trebuie amintit mai întâi că nemotivarea sau motivarea insuficientă constituie un motiv de ordine publică care poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată). În consecință, Tribunalul poate și chiar trebuie să ia în considerare și alte vicii de motivare decât cele invocate de reclamantă, în special atunci când acestea apar în cursul procedurii.

361    În acest scop, părțile au fost ascultate, în faza orală a procedurii, cu privire la toate eventualele vicii de motivare care ar afecta decizia atacată în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual. În special, întrebat în mod expres și în repetate rânduri în această privință, SRB a descris, etapă cu etapă, metodologia pe care o urmase efectiv pentru a determina nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021, astfel cum este prezentată la punctele 355-358 de mai sus.

362    În ceea ce privește, în continuare, conținutul obligației de motivare, reiese din jurisprudență că motivarea unei decizii luate de o instituție sau un organ al Uniunii trebuie printre altele să fie lipsită de contradicții, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele reale ale deciziei, pentru a‑și apăra drepturile în fața instanței competente, iar acesteia din urmă să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 169 și jurisprudența citată, Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 20 și 45-47, și Hotărârea din 16 decembrie 2015, Grecia/Comisia, T‑241/13, EU:T:2015:982, punctul 56).

363    De asemenea, atunci când autorul deciziei atacate furnizează anumite explicații cu privire la motivele acesteia în cursul procedurii în fața instanței Uniunii, aceste explicații trebuie să fie coerente cu considerațiile prezentate în această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 45-47, și Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia, T‑95/15, EU:T:2016:722, punctele 54 și 55).

364    Astfel, dacă considerațiile prezentate în decizia atacată nu sunt coerente cu asemenea explicații furnizate în cursul procedurii jurisdicționale, motivarea deciziei în cauză nu îndeplinește funcțiile amintite la punctele 299 și 300 de mai sus. În special, o astfel de neconcordanță împiedică, pe de o parte, persoanele interesate să cunoască motivele reale ale deciziei atacate, înainte de introducerea acțiunii, și să își pregătească apărarea în privința acestora și, pe de altă parte, instanța Uniunii să identifice motivele care au servit drept veritabil temei juridic pentru această decizie și să examineze conformitatea lor cu normele aplicabile.

365    În sfârșit, trebuie amintit că, atunci când adoptă o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante, SRB trebuie să aducă la cunoștința instituțiilor în cauză metoda de calcul al acestor contribuții (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).

366    Același lucru este valabil pentru metoda de determinare a nivelului‑țintă anual, acest cuantum având o importanță esențială în economia unei astfel de decizii. Într‑adevăr, după cum reiese din cuprinsul punctului 15 de mai sus, modul de calcul al contribuțiilor ex ante constă în repartizarea acestui cuantum între toate instituțiile în cauză, astfel încât o creștere sau o reducere a cuantumului respectiv determină o creștere sau o reducere corespunzătoare a contribuției ex ante a fiecăreia dintre aceste instituții.

367    Reiese din cele ce precedă că, deși SRB este obligat să furnizeze instituțiilor, prin intermediul deciziei atacate, explicații privind metoda de determinare a nivelului‑țintă anual, aceste explicații trebuie să fie coerente cu explicațiile furnizate de SRB în cursul procedurii jurisdicționale și să privească metodologia aplicată efectiv.

368    Această situație nu se regăsește însă în prezenta cauză.

369    Astfel, trebuie să se arate mai întâi că decizia atacată a indicat, în considerentul (48), o formulă matematică care a fost prezentată ca stând la baza determinării nivelului‑țintă anual. Or, rezultă că această formulă nu integrează elementele metodologiei aplicate efectiv de SRB, astfel cum a fost explicată în ședință. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 355-358 de mai sus, SRB a obținut cuantumul nivelului‑țintă anual, în cadrul acestei metodologii, prin deducerea din nivelul‑țintă final a mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR, în vederea calculării cuantumului care rămânea de perceput până la sfârșitul perioadei inițiale, și împărțirea acestui din urmă cuantum la trei. Or, cele două etape ale calculului nu își găsesc nicio expresie în formula matematică menționată.

370    Desigur, rezultă din argumentația reclamantei, în cadrul prezentului motiv, că aceasta avea cunoștință de fișa descriptivă și, în consecință, de eventualele cuantumuri ale nivelului‑țintă final indicate în intervalul inclus în aceasta. Cu toate acestea, presupunând că reclamanta ar fi cunoscut de asemenea cuantumul mijloacelor financiare disponibile în FUR, aceste împrejurări nu erau, în sine, de natură să îi permită să înțeleagă că cele două operațiuni menționate la punctul 369 de mai sus fuseseră aplicate efectiv de SRB, cu precizarea, de altfel, a faptului că formula matematică prevăzută în considerentul (48) al deciziei atacate nici măcar nu le menționa.

371    Neconcordanțe similare afectează de asemenea modul în care a fost stabilit coeficientul de 1,35 %, care joacă, cu toate acestea, un rol primordial în formula matematică menționată la punctul 370 de mai sus. Astfel, acest coeficient ar putea fi înțeles în sensul că se întemeiază, printre alți parametri, pe creșterea prognozată a depozitelor garantate în anii rămași din perioada inițială. Or, astfel cum a recunoscut SRB în ședință, acest coeficient a fost stabilit astfel încât să poată justifica rezultatul calculului cuantumului nivelului‑țintă anual, cu alte cuvinte după ce SRB a calculat acest cuantum prin aplicarea celor patru etape prezentate la punctele 355-358 de mai sus, în special prin împărțirea la trei a cuantumului rezultat din deducerea mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR din nivelul‑țintă final. Or, acest demers nu reiese nicidecum din decizia atacată.

372    În plus, trebuie amintit că, potrivit fișei descriptive, cuantumul nivelului‑țintă final estimat se situa într‑o plajă de valori cuprinsă între 70 și 75 de miliarde de euro. Or, această plajă de valori nu este în concordanță cu intervalul ratei de creștere a depozitelor garantate, cuprinsă între 4 % și 7 %, care figurează în considerentul (41) al deciziei atacate. Astfel, SRB a arătat în ședință că, în vederea determinării nivelului‑țintă anual, ținuse seama de rata de creștere a depozitelor garantate de 4 % – care era cea mai mică rată din cadrul celui de al doilea interval – și că obținuse astfel nivelul‑țintă final estimat de 75 de miliarde de euro – care constituia valoarea cea mai ridicată a primului interval. Se confirmă astfel că există o discrepanță între aceste două intervale. Astfel, pe de o parte, intervalul privind rata de evoluție a depozitelor garantate cuprinde de asemenea valori superioare ratei de 4 %, a căror aplicare ar fi condus însă la un cuantum estimat al nivelului‑țintă final superior celor incluse în intervalul referitor la acest nivel‑țintă. Pe de altă parte, este imposibil pentru reclamantă să înțeleagă motivul pentru care SRB a inclus în intervalul aferent nivelului‑țintă menționat cuantumuri inferioare sumei de 75 de miliarde de euro. Astfel, pentru a ajunge aici, ar fi fost necesar să se aplice o rată mai mică de 4 %, care nu este însă cuprinsă în intervalul referitor la rata de creștere a depozitelor garantate. În aceste condiții, reclamanta nu era în măsură să determine modul în care SRB utilizase intervalul privind rata de evoluție a acestor depozite pentru a ajunge la calculul nivelului‑țintă final estimat.

373    Rezultă că, în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual, metodologia aplicată efectiv de SRB, astfel cum a fost explicată în ședință, nu corespunde celei descrise în decizia atacată, astfel încât motivele reale în raport cu care a fost stabilit acest nivel‑țintă nu puteau fi identificate pe baza deciziei atacate nici de către instituții, nici de Tribunal.

374    Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se constate că decizia atacată este afectată de vicii de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual.

375    Prin urmare, al doilea aspect al primului motiv trebuie admis. Ținând seama de implicațiile juridice și economice ale prezentei cauze, este totuși în interesul unei bune administrări a justiției să se continue examinarea celorlalte motive ale acțiunii.

[omissis]

3.      Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 coroborat cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014

488    Reclamanta susține, în cadrul primului aspect invocat în susținerea celui de al patrulea motiv, că SRB a încălcat articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 coroborat cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, întrucât, atunci când a determinat nivelul‑țintă final, a luat în considerare cuantumul prevăzut al depozitelor garantate ale instituțiilor la sfârșitul perioadei inițiale. Or, având în vedere articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB ar fi trebuit să determine acest nivel‑țintă în mod „static”, ținând seama de cuantumul depozitelor garantate ale instituțiilor în momentul intrării în vigoare a acestui din urmă regulament.

489    SRB, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

490    În această privință, reiese din cuprinsul punctelor 35-40 de mai sus că articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 trebuie interpretat în sensul că determinarea nivelului‑țintă final trebuie efectuată prin raportare la cuantumul depozitelor garantate existent la sfârșitul perioadei inițiale. În consecință, SRB a ținut seama în mod justificat, în considerentele (38)-(41) ale deciziei atacate, de evoluția depozitelor garantate până la sfârșitul perioadei inițiale, pentru a determina nivelul‑țintă final și pentru a deduce ulterior din acesta nivelul‑țintă anual.

491    Astfel, primul aspect al celui de patrulea motiv trebuie de asemenea respins.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție, în măsura în care privește Deutsche Bank AG.

2)      Menține efectele Deciziei SRB/ES/2021/22, în măsura în care privește Deutsche Bank AG, până la intrarea în vigoare, într‑un termen rezonabil care nu poate depăși șase luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a unei noi decizii a SRB de stabilire a contribuției ex ante la Fondul unic de rezoluție a acestei instituții pentru perioada de contribuție 2021.

3)      SRB va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Deutsche Bank AG.

4)      Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 iulie 2024.

Semnături

*      Limba de procedură: germana.

1      Sunt redate numai punctele din prezenta hotărâre a căror publicare este considerată utilă de către Tribunal.