–

pentru Nemzeti Útdíjfizetési Szolgáltató Zrt., de M. Tändler, Rechtsanwalt;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Heller și I. Zaloguin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Nemzeti Útdíjfizetési Szolgáltató Zrt., o societate pe acțiuni de drept maghiar cu sediul în Budapesta (Ungaria), pe de o parte, și NW, cu domiciliul în Germania, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de recuperare a unei taxe aferente utilizării unui drum supus taxei de trecere.

3

Considerentele (10) și (15) ale Regulamentului nr. 1215/2012 sunt redactate după cum urmează:

[…]

4

Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta iure imperii).”

5

Articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”

6

Legea nr. I din 1988 privind circulația rutieră (denumită în continuare „Legea privind circulația rutieră”) prevede la articolul 33/A alineatul (1) că utilizarea anumitor drumuri este supusă plății unei taxe de utilizare. În cazul neplății acesteia, este impusă o taxă suplimentară.

7

Această lege abilitează ministrul competent să supună, prin decret, utilizarea anumitor drumuri unei taxe de trecere și să stabilească cuantumul taxelor de utilizare și al taxelor suplimentare pe care trebuie să le plătească titularul înregistrat al unui vehicul.

8

Legea privind circulația rutieră constituie temeiul juridic al Decretului ministrului economiei și transporturilor nr. 36/2007 privind taxa de utilizare a autostrăzilor, a drumurilor exprese și a drumurilor principale (denumit în continuare „Decretul nr. 36/2007”).

9

În temeiul articolului 1 din Decretul nr. 36/2007, utilizarea drumurilor supuse taxei de trecere se face „în cadrul unui raport de drept privat”.

10

Cuantumul taxei de utilizare este stabilit la articolul 6 din acest decret. În temeiul alineatului (6) al acestui articol, cuantumul acestei taxe pentru o săptămână și pentru un vehicul de categoria D 1 se ridică la 2975 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 10 euro).

11

Potrivit articolului 7/A alineatul (1) din decretul menționat, taxa suplimentară este datorată dacă se constată că un vehicul nu dispune de un titlu valabil care să ateste plata taxei de utilizare. Alineatul (7) al articolului respectiv prevede că taxa suplimentară este încasată de Nemzeti Útdíjfizetési Szolgáltató.

12

Cuantumul taxei suplimentare este stabilit prin dispozițiile coroborate ale articolului 7/A alineatul (10) și ale punctului 1 din anexa 1 la Decretul nr. 36/2007. În cazul plății în termen de 60 de zile de la primirea somației de plată, cuantumul acestei taxe este de 14875 HUF (aproximativ 50 de euro). În lipsa plății în termen de 60 de zile de la primirea acestei somații, cuantumul taxei menționate este majorat la 59500 HUF (aproximativ 190 de euro).

13

Reclamanta din litigiul principal a mandatat Ungarische Autobahn Inkasso GmbH (denumită în continuare „UAI”), al cărei sediu se află la Eggenfelden (Germania), să identifice vehiculele și pe deținătorii acestora înregistrați în Germania care sunt vizați de taxa suplimentară, precum și să o colecteze.

14

După identificarea deținătorului vehiculului în cauză cu ajutorul plăcii de înmatriculare a acestui vehicul, UAI îi solicită, printr‑o primă scrisoare de punere în întârziere, plata taxei suplimentare, în cuantum de 14875 HUF, însoțită de cheltuielile de recuperare. În lipsa plății după această primă scrisoare de punere în întârziere, cuantumul taxei suplimentare este majorat la 59500 HUF.

15

NW este deținătorul unui vehicul înmatriculat în Germania. La 19 decembrie 2019, el a efectuat cu acest vehicul o călătorie scurtă pe un drum cu taxă în Ungaria, înainte de a achiziționa titlul necesar care să ateste plata taxei aferente.

16

Printr‑o scrisoare de punere în întârziere din 10 martie 2020, UAI i‑a solicitat lui NW plata taxei suplimentare, însoțită de cheltuielile de recuperare. În lipsa unei reacții din partea NW, la 13 mai 2020, i‑a fost trimisă o a doua scrisoare pentru recuperarea taxei suplimentare majorate, însoțită de cheltuielile de soluționare a dosarului, de cheltuielile de identificare a deținătorului vehiculului, de alte cheltuieli forfetare și de taxa pe valoarea adăugată.

17

În cadrul procedurii principale, reclamanta îi solicită astfel lui NW plata unei sume totale de 260,76 euro. Aceasta apreciază că litigiul se întemeiază pe un raport juridic contractual de drept privat și precizează că ea trebuie să se supună normelor de drept comun în vederea recuperării creanței sale.

18

Instanța de trimitere ridică problema domeniului de aplicare al noțiunii de „materie civilă și comercială”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, pentru a ști dacă o procedură precum cea din litigiul principal intră sub incidența acestei noțiuni.

19

Potrivit respectivei instanțe, în măsura în care utilizatorul unui drum supus taxei de trecere nu a achiziționat un titlu care să ateste plata acesteia, trebuie să se considere că taxa suplimentară constituie o penalitate aplicată unilateral în temeiul unei norme de drept public și nu se limitează la o simplă contraprestație a unui serviciu furnizat, în sensul punctului 36 din Hotărârea din 9 martie 2017, Pula Parking, C‑551/15, EU:C:2017:193. Stabilirea și colectarea acestei taxe care, potrivit instanței menționate, prezintă un caracter de sancțiune, ar trebui, prin urmare, să fie calificate drept acte de autoritate publică și, în consecință, să fie excluse din domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1215/2012.

20

În aceste condiții, Amtsgericht Lennestadt (Tribunalul Districtual din Lennestadt, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 1215/2012] trebuie interpretat în sensul că o procedură judiciară inițiată de o societate de stat împotriva unei persoane fizice domiciliate în alt stat membru, în vederea recuperării unei taxe cu caracter de sancțiune ca urmare a utilizării neautorizate a unui drum care face obiectul unei taxe de trecere, intră în domeniul de aplicare al acestui regulament?”

21

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la o întrebare poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

22

Este necesar să se facă aplicarea acestei dispoziții în cadrul prezentei trimiteri preliminare.

23

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, o acțiune privind recuperarea pe cale judiciară a unei taxe aferente utilizării unui drum supus taxei de trecere, inițiată de o societate mandatată în temeiul legii.

24

În ceea ce privește noțiunea de „materie civilă și comercială”, care figurează la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, Curtea a statuat în mod repetat că, pentru a asigura, în măsura posibilului, egalitatea și uniformitatea drepturilor și a obligațiilor care decurg din acest regulament pentru statele membre și pentru persoanele interesate, noțiunea menționată nu trebuie interpretată ca reprezentând o simplă trimitere la dreptul intern al unui stat membru. Noțiunea respectivă trebuie considerată o noțiune autonomă, care trebuie interpretată prin referire, pe de o parte, la obiectivele și la sistemul regulamentului amintit și, pe de altă parte, la principiile generale care reies din ansamblul ordinilor juridice naționale (Hotărârea din 28 februarie 2019, Gradbeništvo Korana, C‑579/17, EU:C:2019:162, punctul 46 și jurisprudența citată).

25

Pentru a determina dacă o materie intră sau nu sub incidența noțiunii de „materie civilă și comercială” în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 și, pe cale de consecință, în domeniul de aplicare al acestui regulament, trebuie să se identifice raportul juridic existent între părțile din litigiu și obiectul acestuia sau, alternativ, să se examineze temeiul și modalitățile de exercitare a acțiunii formulate (Hotărârea din 16 iulie 2020, Movic și alții, C‑73/19, EU:C:2020:568, punctul 37, precum și jurisprudența citată).

26

Așadar, deși anumite litigii dintre o autoritate publică și o persoană de drept privat pot intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 atunci când acțiunea în justiție privește acte îndeplinite iure gestionis, situația este diferită atunci când autoritatea publică acționează în exercitarea puterii publice (Hotărârea din 25 martie 2021, Obala i lučice, C‑307/19, EU:C:2021:236, punctul 63 și jurisprudența citată).

27

Astfel, manifestarea unor prerogative de putere publică de către una dintre părțile din litigiu ca urmare a exercitării de către aceasta a unor puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relațiile dintre particulari exclude un asemenea litigiu din „materia civilă și comercială” în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 (Hotărârea din 3 septembrie 2020, Supreme Site Services și alții, C‑186/19, EU:C:2020:638, punctul 57, precum și jurisprudența citată).

28

Pe de altă parte, finalitatea publică a anumitor activități nu constituie în sine un element suficient pentru a califica aceste activități ca fiind îndeplinite iure imperii, în măsura în care ele nu corespund exercitării unor puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relațiile dintre particulari (Hotărârea din 3 septembrie 2020, Supreme Site Services și alții, C‑186/19, EU:C:2020:638, punctul 66, precum și jurisprudența citată).

29

În speță, în ceea ce privește obiectul acțiunii principale, din decizia de trimitere reiese că aceasta privește recuperarea unei creanțe care corespunde unei taxe suplimentare pentru utilizarea unui drum supus taxei de trecere. Astfel, ca urmare a nerespectării obligației de plată a taxei pentru utilizarea unui asemenea drum, reglementarea națională prevede majorări ale cuantumului inițial. Suma solicitată în speță corespunde acestei taxe suplimentare, însoțită de alte cheltuieli, legate de procedura de identificare a deținătorului vehiculului și de recuperare. Această acțiune, inițiată de reclamanta din litigiul principal, vizează un raport de drept privat în sensul Decretului nr. 36/2007.

30

După cum reiese din decizia de trimitere, atât cuantumul taxei de utilizare în discuție în litigiul principal, cât și cuantumul taxei suplimentare sunt prevăzute prin acest decret, reclamanta din litigiul principal neavând nicio putere de apreciere în ceea ce privește oportunitatea aplicării lor. Pe de altă parte, deși taxa suplimentară determină o creștere semnificativă a sumei datorate inițial, din informațiile de care dispune Curtea nu rezultă că aceasta ar constitui o sancțiune pentru săvârșirea unei contravenții rutiere. Astfel, după cum precizează reclamanta menționată în observațiile sale scrise, obligația de a plăti taxa de utilizare și taxa suplimentară se distinge de puterea autorității competente de a aplica o amendă, al cărei cuantum poate varia de la 10000 la 300000 HUF (de la aproximativ 25 la aproximativ 830 de euro), în temeiul articolului 21 alineatul (2) din Legea privind circulația rutieră, atunci când proprietarul vehiculului își încalcă obligația de a plăti taxele rutiere.

31

În ceea ce privește temeiul și modalitățile de exercitare a acțiunii principale, trebuie arătat că recuperarea taxei suplimentare este urmărită de reclamanta din litigiul principal potrivit normelor de drept comun, în cadrul procedurii inițiate în fața instanței de trimitere.

32

În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o procedură ține de „materia civilă și comercială”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, dacă reclamanta nu își acordă ea însăși un titlu executoriu, prin derogare de la normele de drept comun, ci este doar abilitată de reglementarea națională să recupereze taxele suplimentare, însoțite de cheltuielile legate de această recuperare, și să inițieze o procedură judiciară în acest scop (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2013, Sunico și alții, C‑49/12, EU:C:2013:545, punctul 39, Hotărârea din 9 martie 2017, Pula Parking, C‑551/15, EU:C:2017:193, punctul 37, precum și Hotărârea din 25 martie 2021, Obala i lučice, C‑307/19, EU:C:2021:236, punctul 71).

33

Rezultă că nici raportul juridic existent între părțile la o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, nici temeiul și modalitățile unei asemenea acțiuni nu pot fi considerate ca revelatoare ale exercitării unor prerogative de putere publică, în sensul dreptului Uniunii, astfel încât trebuie să se considere că o acțiune de acest tip intră sub incidența noțiunii de „materie civilă și comercială”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, și se circumscrie domeniului de aplicare al acestui regulament.

34

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, o acțiune privind recuperarea pe cale judiciară a unei taxe aferente utilizării unui drum supus taxei de trecere, inițiată de o societate mandatată în temeiul legii, care califică raportul născut din utilizarea menționată ca fiind de drept privat.

35

Întrucât, în raport cu părțile din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident apărut la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, o acțiune privind recuperarea pe cale judiciară a unei taxe aferente utilizării unui drum supus taxei de trecere, inițiată de o societate mandatată în temeiul legii, care califică raportul născut din utilizarea menționată ca fiind de drept privat.