–

pentru Enedis SA, de G. Thouvenin, avocat;

–

pentru guvernul francez, de A.‑L. Desjonquères și W. Zemamta, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara și K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 și a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect (JO 1985, L 210, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 183), astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 1999 (JO 1999, L 141, p. 20, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 34).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Cafpi SA și asigurătorul său, Aviva assurances SA, pe de o parte, și Enedis SA, operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică, pe de altă parte, în legătură cu repararea prejudiciilor cauzate de o supratensiune electrică.

3

Al patrulea și al cincilea considerent ale Directivei 85/374 au următorul cuprins:

„[Î]ntrucât protecția consumatorului impune ca toți producătorii implicați în procesul de producție să fie trași la răspundere, în măsura în care produsul finit, o parte componentă a acestuia sau materia primă furnizată de ei a fost defectă; întrucât, din același motiv, răspunderea ar trebui extinsă și în privința importatorilor de produse în Comunitate, precum și în privința persoanelor care se prezintă ca producători prin marcarea numelui, mărcii sau altui semn distinctiv sau care furnizează un produs al cărui producător nu poate fi identificat;

întrucât, în situații în care mai multe persoane sunt răspunzătoare de provocarea unui prejudiciu, protecția consumatorului prevede ca persoana prejudiciată să poată cere repararea integrală a prejudiciului oricăreia dintre acestea”.

4

Articolul 1 din această directivă enunță:

„Producătorul este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de un defect al produsului său.”

5

Articolul 2 din directiva menționată prevede:

„În sensul prezentei directive, «produs» înseamnă toate bunurile mobile, chiar în cazul în care sunt încorporate în alte bunuri mobile sau într‑un bun imobil. Termenul «produs» se referă și la electricitate.”

6

Potrivit articolului 3 din aceeași directivă:

„(1)   «Producător» reprezintă fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părți componente, precum și orice persoană care, aplicându‑și numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs, se prezintă drept producătorul acestuia.

(2)   Fără a aduce atingere răspunderii producătorului, orice persoană care importă un produs în Comunitate, în scopul vânzării, locațiunii, leasing‑ului sau altei forme de distribuție în cadrul activității sale comerciale, este considerat producător în înțelesul prezentei directive și este răspunzător ca producător.

(3)   Atunci când nu poate fi identificat producătorul produsului, orice furnizor este considerat drept producător, cu excepția cazului în care acesta comunică persoanei prejudiciate, în termen util, identitatea producătorului sau a persoanei care i‑a furnizat produsul. Aceleași norme se aplică în cazul unui produs importat, în cazul în care pe acesta nu este indicată identitatea importatorului menționat la alineatul (2), chiar în cazul în care numele producătorului este indicat.”

7

Articolul 5 din Directiva 85/374 prevede:

„În cazul în care, ca urmare a dispozițiilor prezentei directive, două sau mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru același prejudiciu, răspunderea lor este solidară, fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern cu privire la acțiunea în regres.”

8

Articolul 9 din această directivă enunță:

„În sensul articolului 1, «prejudiciu» reprezintă:

[…]

[…]”

9

Articolul 11 din directiva menționată are următorul cuprins:

„Statele membre prevăd în legislația lor că drepturile conferite persoanei prejudiciate în temeiul prezentei directive se sting la expirarea unui termen de zece ani de la data la care producătorul a pus în circulație produsul care a provocat prejudicii, cu excepția cazului în care persoana prejudiciată a inițiat, în această perioadă, o procedură judiciară împotriva producătorului.”

10

Directiva 85/374 a fost transpusă în ordinea juridică franceză prin loi no 98‑389 relative à la responsabilité du fait des produits défectueux (Legea nr. 98‑389 privind răspunderea pentru produsele cu defect) din 19 mai 1998 (JORF din 21 mai 1998, p. 7744), care a introdus în code civil (Codul civil) articolele 1386‑1-1386‑18, devenite articolele 1245-1245‑17 din acest cod.

11

Articolul 1386-1 din Codul civil, devenit articolul 1245 din acest cod, prevede:

„Producătorul este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de un defect al produsului său, indiferent dacă acesta are sau nu o relație contractuală cu persoana prejudiciată.”

12

Articolul 1386-2 din codul menționat, devenit articolul 1245-1 din același cod, enunță:

„Dispozițiile prezentului capitol se aplică reparării prejudiciului care rezultă dintr‑o atingere adusă persoanei.

Acestea se aplică și reparării prejudiciului superior unei sume stabilite prin decret, care rezultă dintr‑o atingere adusă unui alt bun decât produsul cu defect însuși.”

13

Articolul 1386-3 din Codul civil, devenit articolul 1245-2 din acest cod, prevede:

„Este un produs orice bun mobil, chiar în cazul în care este încorporat într‑un imobil, inclusiv produsele solului, creșterii animalelor, vânătorii și pescuitului. Electricitatea este considerată un produs.”

14

Articolul 1386-6 primul paragraf din codul menționat, devenit articolul 1245‑5 primul paragraf din același cod, are următorul cuprins:

„Este producător, atunci când acționează cu titlu profesional, fabricantul unui produs finit, producătorul unei materii prime, fabricantul unei părți componente.”

15

Potrivit articolului 1386-7 din Codul civil, devenit articolul 1245‑6 primul paragraf din acest cod:

„În cazul în care producătorul nu poate fi identificat, vânzătorul, locatorul, cu excepția finanțatorului leasingului sau a locatorului asimilabil finanțatorului leasingului ori a oricărui alt furnizor profesionist, este răspunzător pentru lipsa de siguranță a produsului, în aceleași condiții ca producătorul, cu excepția cazului în care îl desemnează pe propriul său furnizor sau producător, în termen de trei luni de la data la care i‑a fost notificată cererea persoanei prejudiciate.”

16

La 28 iulie 2010, au apărut disfuncționalități la aparate electrice cu care era echipată o agenție a Cafpi. Potrivit unei expertize amiabile, aceste disfuncționalități ar fi fost cauzate de o supratensiune provocată de o întrerupere a circuitului neutru al rețelei de distribuție de energie electrică administrate de Enedis.

17

Cafpi a fost despăgubită parțial de asigurătorul său, Aviva assurances. Cafpi și Aviva assurances au chemat în judecată Enedis pentru repararea prejudiciului suferit în temeiul dispoziției generale în materia răspunderii contractuale, și anume fostul articol 1147 din Codul civil. Enedis a arătat că erau aplicabile numai normele Codului civil referitoare la răspunderea pentru produsele cu defect și că acțiunea în despăgubire introdusă de Cafpi și de Aviva assurances era prescrisă.

18

Prin hotărârea din 6 iulie 2018, instanța sesizată cu această acțiune a înlăturat aplicarea acestor din urmă norme respingând în același timp cererile reclamantelor pe fond.

19

Prin hotărârea din 6 februarie 2020, cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles, Franța) a infirmat această hotărâre. Ea a considerat, pe de o parte, că energia electrică produsă de Électricité de France SA nu era un produs finit prin faptul că era de înaltă tensiune și, prin urmare, era improprie consumului și, pe de altă parte, că Enedis efectua transformarea energiei electrice pentru a o putea distribui consumatorului final, astfel încât ea era fabricantul produsului finit destinat a fi distribuit consumatorului și avea, prin urmare, calitatea de producător, în sensul legislației privind răspunderea pentru produsele cu defect. În consecință, această instanță a statuat că legislația respectivă este aplicabilă și că acțiunea formulată de Cafpi și de Aviva assurances este inadmisibilă din motive de prescripție.

20

Cafpi și Aviva assurances au declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), instanța de trimitere.

21

Instanța de trimitere ridică problema dacă operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică, care modifică nivelul de intensitate și de tensiune al energiei electrice în vederea distribuirii sale către consumatorul final, trebuie considerat un „producător” de energie electrică, în sensul Directivei 85/374.

22

Mai întâi, această instanță arată că, potrivit avocatului său general, calificarea unui operator precum Enedis drept producător de energie electrică „este contrară realității raporturilor contractuale și economice dintre diferiții actori din sector”, dat fiind, pe de o parte, că operatorul unei rețele de distribuție nu poate produce energie electrică pornind de la o materie primă pe care nu a cumpărat‑o și, pe de altă parte, că operatorul respectiv nu vinde energie electrică, aceasta fiind cumpărată de consumator de la furnizor.

23

În continuare, instanța menționată arată că, într‑un caz similar, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) a statuat, printr‑o hotărâre din 25 februarie 2014, că operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică trebuie să fie calificat drept producător, din moment ce modifică în mod semnificativ energia electrică, transformând nivelul de tensiune al acesteia în scopul utilizării sale de către consumatorul final.

24

În sfârșit, instanța de trimitere exprimă îndoieli cu privire la o astfel de apreciere, pentru motivul că ar putea să nu fie compatibilă cu directivele privind piața internă a energiei electrice, și anume cu Directiva 96/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 decembrie 1996 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică (JO 1997, L 27, p. 20), cu Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (JO 2003, L 176, p. 37, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 61) și cu Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO 2009, L 211, p. 55), care au impus independența operatorilor de rețele de transport și distribuție a energiei electrice față de activitățile de producere sau de furnizare a energiei electrice deschise concurenței.

25

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 2 și articolul 3 alineatul (1) din Directiva [85/374] trebuie interpretate în sensul că operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică poate fi considerat «producător», din moment ce modifică nivelul de tensiune al energiei electrice a furnizorului în vederea distribuirii sale către clientul final?”

26

Comisia Europeană, fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate, evocă posibilitatea ca întrebarea adresată să fie inadmisibilă pentru motivul că nu ar fi relevantă pentru soluționarea litigiului principal, dat fiind că prejudiciul a cărui reparare o solicită Cafpi este un prejudiciu cauzat unor aparate electrice utilizate în cadrul activității profesionale a acestei societăți, în timp ce Directiva 85/374 ar reglementa, în temeiul articolului 9 din aceasta, numai răspunderea unui operator pentru produsele sale cu defect față de un consumator.

27

În această privință, trebuie arătat că, desigur, din articolul 9 litera (b) din Directiva 85/374 reiese că aceasta se aplică prejudiciului sau distrugerii unui bun, cu condiția ca acest bun să fie în mod normal destinat utilizării sau consumului privat și să fie utilizat de persoana prejudiciată mai ales pentru uz propriu sau pentru consum privat.

28

Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței Curții, întrucât armonizarea realizată de Directiva 85/374 nu acoperă repararea prejudiciilor cauzate unui bun destinat unui uz profesional și utilizat în acest scop, directiva respectivă nu împiedică un stat membru să prevadă în această privință un regim de răspundere corespunzător celui instituit prin directiva menționată (Hotărârea din 4 iunie 2009, Moteurs Leroy Somer, C‑285/08, EU:C:2009:351, punctul 31).

29

Or, în speță, după cum a arătat instanța de trimitere în răspunsul la o cerere de lămuriri adresată de Curte, reiese din articolul 1386‑2 din Codul civil, devenit articolul 1245‑1 din acest cod, că, la transpunerea Directivei 85/374 în ordinea juridică franceză, legiuitorul național nu a limitat domeniul de aplicare al regimului răspunderii pentru produsele cu defect la repararea prejudiciilor cauzate unui bun destinat unei utilizări sau unui consum privat și utilizat în acest scop.

30

Potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea este competentă să se pronunțe asupra unei cereri de decizie preliminară referitoare la dispoziții ale dreptului Uniunii în cazuri în care, deși situația de fapt din litigiul principal nu intră direct în domeniul de aplicare al acestui drept, dispozițiile dreptului menționat au devenit aplicabile prin intermediul dreptului național ca urmare a trimiterii realizate de acesta din urmă la conținutul acelor dispoziții (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, K și B, C‑380/17, EU:C:2018:877, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

31

Astfel, în asemenea cazuri, există un interes cert al Uniunii Europene ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, dispozițiile preluate din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, K și B, C‑380/17, EU:C:2018:877, punctul 35, precum și jurisprudența citată).

32

Așadar, o interpretare dată de Curte dispozițiilor dreptului Uniunii în situații care nu intră în domeniul de aplicare al acestora este justificată atunci când dispozițiile menționate au devenit aplicabile în mod direct și necondiționat în asemenea situații prin intermediul dreptului național pentru a se asigura un tratament identic acestor situații și situațiilor care intră în domeniul de aplicare al respectivelor dispoziții (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, K și B, C‑380/17, EU:C:2018:877, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

33

În măsura în care, după cum s‑a arătat la punctul 29 din prezenta hotărâre, legiuitorul francez a efectuat, la transpunerea Directivei 85/374 în ordinea juridică franceză, alegerea de a aplica regimul răspunderii pentru produsele cu defect instituit prin această directivă și prejudiciilor suferite de bunuri care nu sunt destinate unei utilizări sau unui consum privat și nu sunt utilizate în acest scop, trebuie să se concluzioneze, în lumina jurisprudenței citate la punctele 30-32 din prezenta hotărâre, că există un interes cert al Uniunii ca Curtea să se pronunțe cu privire la cererea preliminară, astfel încât aceasta trebuie considerată admisibilă.

34

Cu titlu introductiv, în măsura în care instanța de trimitere vizează, în întrebarea sa, articolul 2 din Directiva 85/374, este necesar să se arate că articolul respectiv conține definiția termenului „produs” și, în acest context, prevede în mod explicit că energia electrică trebuie considerată un produs, în sensul acestei directive.

35

Cercul persoanelor răspunzătoare împotriva cărora persoana prejudiciată are dreptul să intenteze o acțiune în temeiul regimului de răspundere prevăzut de Directiva 85/374 este definit la articolele 1 și 3 din aceasta. Ținând seama de faptul că această directivă urmărește o armonizare totală cu privire la aspectele pe care le reglementează, determinarea cercului persoanelor răspunzătoare efectuată la articolele respective trebuie considerată exhaustivă și nu poate fi condiționată de stabilirea unor criterii suplimentare care nu decurg din modul de redactare a acestor articole (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Skov și Bilka, C‑402/03, EU:C:2006:6, punctele 32 și 33, precum și Hotărârea din 7 iulie 2022, Keskinäinen Vakuutusyhtiö Fennia, C‑264/21, EU:C:2022:536, punctul 29).

36

În aceste condiții, întrebarea adresată trebuie înțeleasă în sensul că vizează aspectul dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 trebuie interpretat în sensul că operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică trebuie considerat un „producător”, în sensul acestei dispoziții, din moment ce modifică nivelul de tensiune al energiei electrice în vederea distribuirii sale către clientul final.

37

Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din 17 decembrie 2020, CLCV și alții (Dispozitiv de manipulare pe motor diesel), C‑693/18, EU:C:2020:1040, punctul 94, precum și jurisprudența citată].

38

În primul rând, potrivit însuși modului de redactare a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374, „«[p]roducător» reprezintă fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părți componente, precum și orice persoană care, aplicându‑și numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs, se prezintă drept producătorul acestuia”.

39

În al doilea rând, în ceea ce privește contextul în care se înscrie această dispoziție, este necesar să se arate că reiese din articolul 5 din Directiva 85/374 interpretat în lumina celui de al patrulea considerent al acesteia că mai multe persoane pot fi calificate drept „producător”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată, al aceluiași produs și, în acest temei, pot fi toate responsabile în solidar pentru prejudiciul cauzat de produsul respectiv.

40

În ceea ce privește rolurile respective ale diferiților operatori economici care intervin în lanțurile de fabricație și de comercializare a unui produs, Curtea a precizat că s‑a făcut alegerea de a imputa în principiu producătorului sarcina răspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defect, dat fiind că, în marea majoritate a cazurilor, furnizorul se limitează să revândă produsul așa cum l‑a cumpărat și că numai producătorul are posibilitatea de a acționa asupra calității acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Skov și Bilka, C‑402/03, EU:C:2006:6, punctele 28 și 29).

41

În această privință, referitor la delimitarea dintre procesele de fabricație și de comercializare a unui produs, trebuie amintit de asemenea că reiese din jurisprudența Curții că trebuie să se considere că un produs a fost pus în circulație, în sensul articolului 11 din Directiva 85/374, atunci când a ieșit din procesul de fabricație implementat de producător și a intrat într‑un proces de comercializare în care se află în starea în care este oferit publicului pentru a fi utilizat sau consumat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2006, O’Byrne, C‑127/04, EU:C:2006:93, punctul 27).

42

În al treilea rând, în ceea ce privește obiectivul urmărit de Directiva 85/374, al patrulea considerent al acesteia arată că protecția consumatorului impune ca toți producătorii implicați în procesul de producție să fie trași la răspundere, în măsura în care produsul finit, o parte componentă a acestuia sau materia primă furnizată de ei a fost defectă.

43

Noțiunea de „producător”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374, care este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, răspunde astfel obiectivului de protecție a consumatorului, care impune, pe de o parte, ca mai multe persoane să poată fi considerate producători și, pe de altă parte, ca consumatorul să poată introduce cererea sa împotriva oricăreia dintre acestea, așa încât căutarea unei singure persoane răspunzătoare, „cea mai adecvată”, împotriva căreia consumatorul ar trebui să își valorifice drepturile, nu este pertinentă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2022, Keskinäinen Vakuutusyhtiö Fennia, C‑264/21, EU:C:2022:536, punctul 35).

44

În speță, întrebarea adresată vizează ipoteza unui operator al rețelei de distribuție de energie electrică care modifică nivelul de tensiune al energiei electrice în vederea distribuirii sale către clientul final, precizându‑se că, în lipsa oricărei intervenții a acestui operator, nu ar fi posibilă nicio utilizare de către consumator a energiei electrice de înaltă tensiune produse de Électricité de France.

45

În consecință, un operator care acționează în acest mod nu se limitează să livreze un produs, în speță energie electrică, ci participă la procesul său de producție prin modificarea uneia dintre caracteristicile sale, și anume tensiunea, astfel încât să se afle într‑o stare în care să fie oferit publicului pentru a fi utilizat sau consumat.

46

Contrar celor susținute de guvernul francez, nivelul de tensiune a energiei electrice este o caracteristică a produsului respectiv, iar aceasta independent de aspectul dacă o supratensiune electrică constituie o lipsă de siguranță la care publicul larg se poate aștepta în mod legitim. În această privință, este necesar să se arate că o caracteristică a unui produs poate fi modificată fără ca acesta să fie cu defect, înainte sau după modificarea în cauză.

47

Rezultă că un operator al unei rețele de distribuție de energie electrică care modifică nivelul de tensiune al energiei electrice trebuie considerat un „producător”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374.

48

Contrar celor arătate de instanța de trimitere, această interpretare a noțiunii de „producător” nu este contrară dispozițiilor directivelor vizate la punctul 24 din prezenta hotărâre, în special dispozițiilor care au impus o separare între sarcinile de producție și cele de distribuție a energiei electrice.

49

Astfel, după cum rezultă din jurisprudența citată la punctul 35 din această hotărâre, determinarea sferei persoanelor răspunzătoare împotriva cărora persoana prejudiciată are dreptul să intenteze o acțiune în temeiul regimului de răspundere prevăzut de Directiva 85/374 trebuie să fie efectuată numai în raport cu articolele 1 și 3 din această directivă, fără a fi posibilă stabilirea unor criterii suplimentare, neprevăzute la articolele respective. În ceea ce privește directivele vizate la punctul 24 din prezenta hotărâre, ele urmăresc obiective diferite.

50

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea preliminară că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 trebuie interpretat în sensul că operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică trebuie considerat un „producător”, în sensul acestei dispoziții, din moment ce modifică nivelul de tensiune al energiei electrice în vederea distribuirii sale către clientul final.

51

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a depune observații în fața Curții, altele decât cele ale părților, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect, astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 1999,

trebuie interpretat în sensul că

operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică trebuie considerat un „producător”, în sensul acestei dispoziții, din moment ce modifică nivelul de tensiune al energiei electrice în vederea distribuirii sale către clientul final.