–

pentru QT, de D. Rašovský, advokat;

–

pentru O2 Czech Republic a.s., de L. Duffek și M. Olík, advokáti;

–

pentru guvernul ceh, de T. Machovičová, O. Serdula, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul german, de J. Möller, U. Bartl, J. Heitz și M. Hellmann, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de L. Armati, M. Mataija și P. Němečková, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți (JO 1986, L 382, p. 17, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 176).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între QT, un agent comercial, pe de o parte, și societatea O2 Czech Republic a.s., pe de altă parte, în legătură cu o cerere de despăgubire pentru încetarea contractului de agenție comercială dintre acest agent comercial și această societate.

3

Al doilea și al treilea considerent ale Directivei 86/653 au următorul cuprins:

„întrucât diferențele dintre legislațiile interne privind reprezentarea comercială afectează în mod considerabil condițiile de concurență și de derulare a activității respective în cadrul Comunității și dăunează atât protecției agenților comerciali în raporturile cu comitenții lor, cât și siguranței tranzacțiilor comerciale; întrucât, în plus, diferențele respective inhibă în mod substanțial încheierea și derularea contractelor de reprezentanță comercială în care comitentul și agentul comercial sunt stabiliți în state membre diferite;

întrucât schimbul de mărfuri între statele membre trebuie să aibă loc în condiții similare celor de pe piața unică, iar acest lucru necesită apropierea sistemelor juridice din statele membre în asemenea măsură încât să satisfacă buna funcționare a pieței comune; întrucât, în această privință, regulile referitoare la conflictul dintre legi nu înlătură, în materie de reprezentare comercială, incompatibilitățile sus-menționate și nici nu ar putea să o facă chiar dacă ar fi uniformizate și, prin urmare, armonizarea propusă este necesară făcând abstracție de existența regulilor respective”.

4

Potrivit articolului 1 din această directivă:

„(1)   Armonizarea măsurilor prevăzute în prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative din statele membre, care reglementează relațiile dintre agenții comerciali și comitenții lor.

(2)   În sensul prezentei directive, «agentul comercial» reprezintă intermediarul care desfășoară o activitate independentă și care este în permanență autorizat să negocieze vânzarea sau cumpărarea produselor în numele altei persoane, denumită în continuare «comitent», sau să negocieze și să încheie astfel de tranzacții pentru și în numele comitentului în cauză.

[…]”

5

Articolul 6 din directiva menționată prevede:

„(1)   În absența unui acord între părți asupra acestei probleme și fără să aducă atingere aplicării dispozițiilor obligatorii ale statelor membre cu privire la nivelul remunerației, agentul comercial are dreptul la remunerația de care agenții comerciali numiți pentru comercializarea produsele care fac obiectul contractului său de agenție beneficiază în mod obișnuit în locul în care acesta își desfășoară activitățile. În lipsa unei astfel de uzanțe, agentul comercial este îndreptățit să primească o remunerație rezonabilă, având în vedere toate aspectele tranzacției.

(2)   Orice parte din remunerație care variază în funcție de numărul sau valoarea tranzacțiilor comerciale se consideră comision în sensul prezentei directive.

(3)   Articolele 7-12 nu se aplică dacă agentul comercial nu este remunerat, în tot sau în parte, prin comision.”

6

Articolul 7 din aceeași directivă are următorul cuprins:

„(1)   Agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzacțiile comerciale încheiate în termenul prevăzut în contractul de agenție:

(2)   Agentul comercial are totodată dreptul la comision pentru tranzacțiile încheiate în termenul prevăzut în contractul de agenție:

și în cazul în care tranzacția a fost încheiată împreună cu un client care aparține zonei sau grupului respectiv.

Statele membre trebuie să includă în legislația lor una dintre posibilitățile menționate la cele două liniuțe menționate anterior.”

7

Articolul 8 din Directiva 86/653 prevede:

„Agentul are dreptul la comision pentru tranzacțiile comerciale încheiate după expirarea contractului de agenție:

8

Articolul 17 din această directivă prevede:

„(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura agentului comercial, după expirarea contractului de agenție, o indemnizație potrivit alineatului (2) sau repararea prejudiciului potrivit alineatului (3).

(2)   

(3)   Agentul comercial are dreptul la repararea prejudiciului datorat încetării relațiilor sale cu comitentul.

Acest prejudiciu decurge, în special, în cazul în care încetarea relațiilor intervine în condițiile în care:

(4)   Dreptul la indemnizație potrivit alineatului (2) sau la repararea prejudiciului potrivit alineatului (3) poate fi totodată exercitat în cazul în care contractul de agenție este reziliat ca urmare a decesului agentului comercial.

(5)   Agentul comercial își pierde dreptul la indemnizație prevăzut la alineatul (2) sau dreptul la repararea prejudiciului în cazurile menționate la alineatul (3), în cazul în care în decurs de un an de la rezilierea contractului nu l‑a înștiințat pe comitent că intenționează să beneficieze de drepturile sale.

(6)   Comisia [Europeană] prezintă Consiliului [Uniunii Europene], în termen de opt ani de la data aducerii la cunoștință a prezentei directive, un raport cu privire la aplicarea prezentului articol și, dacă este necesar, îi face acestuia propuneri de modificare.”

9

Articolul 18 din directiva menționată precizează:

„Indemnizația sau reparația menționate la articolul 17 nu sunt datorate:

10

Articolul 19 din aceeași directivă prevede:

„Părțile nu pot deroga de la articolele 17 și 18 în detrimentul agentului comercial înainte de expirarea contractului.”

11

Articolul 652 alineatul 1 din zákon č. 513/1991 Sb., obchodní zákoník (Legea nr. 513/1991 privind Codul comercial), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Codul comercial”), prevedea în esență că, printr‑un contract de agenție, agentul comercial se angajează să negocieze și să încheie tranzacții cu clienții, precum și să desfășoare tranzacții aferente, în numele comitentului și pe seama sa.

12

Articolul 669 alineatul 1 din acest cod, care transpune articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 în ordinea juridică cehă, prevedea:

„Agentul comercial are dreptul la indemnizație în cazul încetării contractului de agenție dacă:

13

La 1 ianuarie 1998, reclamantul din litigiul principal a încheiat un contract de agenție comercială cu predecesorul în drepturi al lui O2 Czech Republic (denumit în continuare de asemenea „O2 Czech Republic”). Acest raport contractual a încetat la 31 martie 2010. Acest contract avea ca obiect oferirea și vânzarea de servicii de telecomunicații prestate de această societate, furnizarea și vânzarea de telefoane mobile, de accesorii pentru acestea și, dacă este necesar, de alte produse și servicii de asistență pentru abonați.

14

Potrivit contractului menționat, reclamantul din litigiul principal primea un comision unic pentru fiecare contract încheiat în numele societății O2 Czech Republic.

15

În cursul anilor 2006 și 2007, reclamantul din litigiul principal a adus O2 Czech Republic noi clienți și a încheiat alte contracte cu clienți existenți. Ținând seama de durata maximă a angajamentului tarifar, aceste contracte nu depășeau data încetării contractului de agenție în discuție în litigiul principal, și anume 31 martie 2010.

16

În schimb, în ceea ce privește anii 2008 și 2009, această dată a fost depășită pentru un total de 431 de abonamente, dintre care 155 de abonamente și 276 de modificări de abonamente existente, pentru care reclamantul din litigiul principal a primit plata comisioanelor corespunzătoare de la O2 Czech Republic.

17

Apreciind că această societate nu îi plătise însă indemnizația care îi era datorată în temeiul articolului 669 alineatul (1) din Codul comercial, care transpune articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653, reclamantul din litigiul principal a solicitat Obvodní soud pro Prahu 4 (Tribunalul Districtual Praga 4, Republica Cehă) obligarea O2 Czech Republic la plata către acesta a sumei de 2023799 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 82000 de euro).

18

Această instanță a respins cererea pentru motivul că reclamantul din litigiul principal nu demonstrase că, după încetarea contractului de agenție în cauză, O2 Czech Republic păstra încă avantaje substanțiale rezultate din tranzacții cu clienții pe care îi adusese.

19

Această decizie a fost confirmată în apel de Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă). Prin hotărârea din 27 noiembrie 2019, această instanță a subliniat că comisioanele unice convenite între părțile la acest contract fuseseră plătite în mod corespunzător reclamantului din litigiul principal. Aceasta a constatat că argumentul potrivit căruia acest reclamant ar avea dreptul la comisioane care ar putea fi obținute în mod ipotetic nu justifica dreptul său la indemnizație. Desigur, reclamantul din acțiunea principală ar fi adus noi clienți și ar fi dezvoltat tranzacțiile cu clienții existenți, din care O2 Czech Republic putea obține avantaje după încetarea contractului menționat. Totuși, această societate i‑ar fi plătit comisioane în acest scop și în temeiul aceluiași contract. Această instanță a dedus de aici că plata unei indemnizații nu ar fi echitabilă, în sensul articolului 669 alineatul (1) litera (b) din Codul comercial, și că era necesar, numai pentru acest motiv, să se respingă cererea.

20

Reclamantul din litigiul principal a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Nejvyšší soud (Curtea Supremă, Republica Cehă), instanța de trimitere din prezenta cauză.

21

Prin recursul formulat, recurentul din litigiul principal critică jurisprudența constantă a acestei instanțe referitoare la articolul 669 alineatul (1) litera (b) din Codul comercial, potrivit căreia „comisionul pierdut de agentul comercial” este cel pe care l‑ar fi primit pentru tranzacții deja realizate, respectiv tranzacții pe care el însuși le‑a încheiat sau la care a contribuit substanțial. El susține, dimpotrivă, că această noțiune ar trebui să includă comisionul pe care agentul respectiv l‑ar fi primit ipotetic, în temeiul tranzacțiilor pe care comitentul le‑a realizat, după rezilierea contractului de agenție în cauză, cu clienții pe care agentul menționat îi adusese sau cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri pe durata executării contractului.

22

Instanța de trimitere arată că jurisprudența sa este diferită de jurisprudența germană. Potrivit acesteia din urmă, „comisionul pierdut de agentul comercial” este comisionul corespunzător unor tranzacții pe care agentul comercial le‑ar fi încheiat în numele comitentului dacă contractul de agenție ar fi continuat în mod ipotetic. Pe de altă parte, potrivit acestei jurisprudențe germane, dacă, în cazul unor comisioane unice, agentul comercial nu pierde niciun comision, acesta ar putea beneficia în continuare de dreptul la indemnizație. Ar exista, așadar, o îndoială serioasă cu privire la interpretarea articolului 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653.

23

În aceste condiții, Nejvyšší soud (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

În primul rând, în ceea ce privește competența Curții de a răspunde la întrebările preliminare, trebuie arătat, pe de o parte, că contractul de agenție comercială în discuție în litigiul principal a fost încheiat la 1 ianuarie 1998, respectiv înainte de aderarea Republicii Cehe la Uniunea Europeană, la 1 mai 2004. Acest contract a fost valabil între părțile din litigiul principal până la 31 martie 2010, dată la care O2 Czech Republic a reziliat contractul menționat. Întrucât consecințele juridice ale acestei rezilieri, care au intervenit după această aderare, sunt cele care fac obiectul litigiului principal, Directiva 86/653 se aplică ratione temporis în cazul acestui litigiu.

25

În ceea ce privește, pe de altă parte, domeniul de aplicare material al acestei directive, reiese din articolul 1 alineatul (2) că aceasta se aplică numai vânzării sau cumpărării de bunuri, iar nu prestărilor de servicii. Obiectul contractului de agenție comercială în discuție în litigiul principal privește atât vânzarea de mărfuri, cât și prestarea de servicii. Prin urmare, el nu ar intra decât parțial în acest domeniu de aplicare material.

26

Cu toate acestea, rezultă că, prin articolul 652 din Codul comercial, legiuitorul ceh a decis, cu ocazia transpunerii Directivei 86/653 în ordinea juridică cehă, să includă toate cauzele pe care un agent comercial le poate trata și a înțeles astfel să aplice dispozițiile acestei directive atât în cazul tranzacțiilor de cumpărare și de vânzare, cât și în cel al prestărilor de servicii.

27

Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții, atunci când, în soluționarea unor situații strict interne, o legislație națională înțelege să se conformeze soluțiilor adoptate în dreptul Uniunii, în special pentru a evita apariția unor discriminări față de resortisanții naționali sau a unor eventuale denaturări ale concurenței ori chiar pentru a asigura o procedură unică în situații comparabile, există un interes cert ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, dispozițiile sau noțiunile preluate din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă, indiferent de condițiile în care acestea urmează a fi aplicate (Hotărârea din 3 decembrie 2015, Quenon K., C‑338/14, EU:C:2015:795, punctul 17 și jurisprudența citată).

28

Rezultă că împrejurarea că contractul în discuție în litigiul principal privește atât mărfuri, cât și servicii nu împiedică Curtea să răspundă la întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere.

29

Astfel, din considerațiile care precedă rezultă că Curtea este competentă să răspundă la întrebările adresate.

30

În al doilea rând, O2 Czech Republic susține că întrebările menționate sunt inadmisibile întrucât nu ar fi pertinente pentru soluționarea litigiului principal.

31

În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, revine doar instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, din moment ce întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 56 și jurisprudența citată).

32

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare formulate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 57 și jurisprudența citată).

33

În speță, instanța de trimitere a expus în mod suficient, în cererea sa de decizie preliminară, nu numai motivele care au determinat‑o să solicite Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor Directivei 86/653, ci și pe cele pentru care această interpretare îi pare necesară pentru soluționarea litigiului principal.

34

În aceste condiții, întrebările preliminare sunt admisibile.

35

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că interpretarea articolului 17 din Directiva 86/653, la care se referă prima întrebare, trebuie avută în vedere în raport cu obiectivul urmărit de această directivă și cu sistemul pe care aceasta îl instituie. Acest obiectiv constă în armonizarea dreptului statelor membre în ceea ce privește raporturile juridice dintre părțile la un contract de agenție comercială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2015, Quenon K., C‑338/14, EU:C:2015:795, punctele 21 și 22, precum și jurisprudența citată).

36

Astfel cum reiese din al doilea și al treilea considerent ale acesteia, Directiva 86/653 urmărește protejarea agenților comerciali în raporturile cu comitenții lor, promovarea tranzacțiilor comerciale și facilitarea schimburilor de mărfuri între statele membre prin apropierea sistemelor juridice ale acestora din urmă în domeniul reprezentării comerciale. În acest scop, directiva menționată stabilește printre altele, la articolele 13-20, reguli pentru încheierea și rezilierea contractului de agenție (Hotărârea din 3 decembrie 2015, Quenon K., C‑338/14, EU:C:2015:795, punctul 23 și jurisprudența citată).

37

În ceea ce privește, mai precis, încetarea contractului de agenție, articolul 17 din Directiva 86/653 impune statelor membre să instituie un mecanism de despăgubire a agentului comercial, permițându‑le să aleagă între două opțiuni, fie o indemnizație stabilită potrivit criteriilor menționate la alineatul (2) al acestui articol, și anume un sistem al indemnizației de clientelă, fie repararea prejudiciului în funcție de criteriile enumerate la alineatul (3) al articolului menționat, și anume un sistem al reparării prejudiciului (Hotărârea din 3 decembrie 2015, Quenon K., C‑338/14, EU:C:2015:795, punctul 24 și jurisprudența citată).

38

Potrivit cererii de decizie preliminară, Republica Cehă a optat pentru sistemul indemnizației de clientelă, prevăzut la articolul 17 alineatul (2) din Directiva 86/653.

39

Acest sistem al indemnizației de clientelă este structurat în trei etape. Mai întâi, scopul primei etape este să se cuantifice beneficiile comitentului rezultate din tranzacțiile cu clienții aduși de agentul comercial, conform criteriilor articolului 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță. A doua etapă urmărește, în continuare, să verifice, potrivit celei de a doua liniuțe a articolului 17 alineatul (2) litera (a), dacă cuantumul indemnizației, calculat pe baza acestor criterii, este echitabil, ținând seama de toate împrejurările specifice ale speței și în special de pierderile de comision suferite de agentul comercial. În sfârșit, în a treia etapă, acest cuantum este supus limitei maxime prevăzute la același articol 17 alineatul (2) litera (b), care se aplică numai în cazul în care cuantumul respectiv depășește această limită maximă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2015, Quenon K., C‑338/14, EU:C:2015:795, punctul 28 și jurisprudența citată).

40

În speță, prima întrebare privește în mod specific sensul expresiei „comisionul pierdut de agentul comercial”, utilizată la articolul 17 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță din Directiva 86/653, care corespunde în mod formal celei de a doua etape a sistemului menționat de indemnizație de clientelă. Din decizia de trimitere reiese însă că problema ridicată de instanța de trimitere este mai generală și că nu privește numai această a doua fază. Astfel, aceasta privește și elementele care trebuie luate în considerare pentru aprecierea beneficiilor pe care comitentul le păstrează după încetarea contractului de agenție comercială, care se încadrează în prima fază a aceluiași sistem, iar nu numai calcularea indemnizației corespunzătoare în scopul de a o face echitabilă.

41

Prin urmare, este necesar să se considere că, prin intermediul primei întrebări, această instanță solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi încasat în cazul continuării ipotetice a contractului de agenție pentru tranzacțiile care ar fi fost încheiate după încetarea acestui contract de agenție cu noii clienți pe care i‑a adus comitentului anterior acestei încetări sau cu clienții cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri înainte de încetarea menționată trebuie să fie luate în considerare în cadrul stabilirii indemnizației prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din această directivă.

42

În primul rând, articolul 17 alineatul (2) litera (a) din directiva menționată coroborat cu articolul 17 alineatul (1) din aceeași directivă prevede condițiile în care un agent comercial are dreptul la indemnizație după încetarea contractului de agenție și conține precizări cu privire la modalitățile de calcul al acestei indemnizații. Astfel, dreptul agentului comercial la indemnizație prevăzut de aceste dispoziții este condiționat de încetarea relației sale contractuale cu comitentul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2018, CMR, C‑645/16, EU:C:2018:262, punctul 23).

43

În această privință, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 53 din concluzii, articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653 precizează că agentul comercial are dreptul la indemnizație dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative. Pe de o parte, agentul comercial trebuie să fi adus comitentului noi clienți sau să fi contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri întreprinse cu clienții existenți. Pe de altă parte, comitentul trebuie să mai aibă beneficii substanțiale rezultate din tranzacțiile cu acești clienți.

44

Or, atât utilizarea adverbelor „encore”, „noch”, „fortsat”, „nadále”, „todavía”, „ancora”, „nadal”, „ainda”, „nog”, „naďalej”, în versiunile în limbile franceză, germană, daneză, cehă, spaniolă, italiană, polonă, portugheză, neerlandeză și, respectiv, slovacă ale acestei prevederi, cât și a formelor verbale „продължава”, „jätkuvalt”, „διατηρείεί”, „to derive from”, „továbbra is […] tesz szert”, „continuă”, „jatkuvasti”, „fortsätter”, în versiunile în limbile bulgară, estonă, greacă, engleză, maghiară, română, finlandeză și, respectiv, suedeză ale prevederii menționate indică în mod clar că aceste beneficii sunt cele care continuă după încetarea contractului de agenție și care, prin urmare, se referă la tranzacțiile realizate cu clienții respectivi după această încetare. Cu alte cuvinte, avantajele menționate le corespund celor pe care comitentul continuă să le obțină, după încetarea menționată, din relațiile comerciale stabilite sau dezvoltate de agentul comercial în cursul executării acestui contract.

45

Din această perspectivă, articolul 17 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță din Directiva 86/653 precizează în esență că calculul indemnizației la care are dreptul agentul comercial după încetarea contractului de agenție trebuie să țină seama, pentru a fi echitabil, de toate circumstanțele acestui contract de agenție și în special de comisioanele pe care agentul comercial le pierde și care rezultă din tranzacțiile realizate cu clienții menționați. Astfel, aceste comisioane corespund avantajelor menționate la articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță, în măsura în care acestea rezultă, la fel ca aceste avantaje, din tranzacțiile realizate cu clienții vizați de această din urmă dispoziție după încetarea contractului menționat.

46

Astfel, „comisionul pierdut de agentul comercial”, în sensul articolului 17 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță din Directiva 86/653, este cel pe care agentul comercial ar fi trebuit să îl primească în cazul în care contractul de agenție ar fi continuat și care corespunde avantajelor, în beneficiul comitentului, care persistă după încetarea contractului de agenție și care rezultă din relațiile comerciale stabilite sau crescute în mod substanțial de acest agent comercial înainte de încetarea respectivă.

47

Rezultă, așadar, din modul de redactare a articolului 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 că comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi primit în cazul unei continuări ipotetice a contractului de agenție pentru tranzacțiile care ar fi fost încheiate după încetarea acestui contract de agenție cu noii clienți pe care i i‑a adus comitentului anterior acestei încetări sau cu clienții cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri înainte de încetarea menționată trebuie să fie luate în considerare cu ocazia stabilirii indemnizației prevăzute la acest articol 17 alineatul (2).

48

În al doilea rând, această interpretare este confirmată de contextul în care se înscrie articolul 17 alineatul (2) litera (a) din această directivă.

49

În primul rând, astfel cum s‑a amintit la punctul 37 din prezenta hotărâre, articolul 17 din directiva menționată lasă statelor membre posibilitatea de a alege, pentru a asigura despăgubirea agentului comercial, în cazul încetării contractului de agenție, între două sisteme, prevăzute la alineatele (2) și (3) ale acestui articol. În măsura în care ambele urmăresc să asigure o astfel de despăgubire, aceste sisteme trebuie interpretate în sensul că acoperă premise identice, și anume pierderile care corespund perioadei ulterioare încetării contractului de agenție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2018, CMR, C‑645/16, EU:C:2018:262, punctul 28).

50

Or, Curtea a statuat deja, în ceea ce privește articolul 17 alineatul (3) din Directiva 86/653, că agentul comercial are dreptul la repararea prejudiciului suferit în special atunci când acest prejudiciu rezultă din încetarea relațiilor sale contractuale cu comitentul în condițiile în care agentului respectiv nu i s‑au plătit comisioanele de care ar fi beneficiat din executarea contractului de agenție, în timp ce comitentul obține beneficii substanțiale legate de activitatea acestui agent comercial și/sau în condiții care nu au permis acestuia din urmă să amortizeze costurile și cheltuielile pe care le‑a suportat pentru îndeplinirea contractului de agenție la sugestia comitentului (Hotărârea din 19 aprilie 2018, CMR, C‑645/16, EU:C:2018:262, punctul 27). Acest articol 17 alineatul (3) acoperă, așadar, ipoteza unor comisioane viitoare care ar fi fost obținute dacă încetarea contractului de agenție nu ar fi intervenit.

51

Rezultă că articolul 17 alineatul (2) din Directiva 86/653 trebuie să acopere de asemenea această ipoteză și că indemnizația pe care o prevede trebuie să țină seama, în anumite condiții pe care le definește, de comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi primit în cazul unei continuări ipotetice a contractului de agenție.

52

În al doilea rând, o interpretare a acestei dispoziții în lumina articolelor 7 și 8 din directiva menționată confirmă de asemenea această interpretare. Astfel, acest articol 7 prevede că agentul comercial are dreptul la un comision pentru orice tranzacție comercială încheiată pe durata contractului de agenție în anumite condiții precizate la articolul 7 menționat. Articolul 8 din directiva menționată adaugă că agentul comercial are de asemenea dreptul de a primi un comision pentru o tranzacție comercială chiar dacă va fi încheiată după încetarea acestui contract atunci când, în esență, această tranzacție era pe punctul de a fi realizată la data acestei încetări.

53

În acest context, articolul 17 alineatul (2) din Directiva 86/653 trebuie interpretat, pentru a garanta efectul său util, în sensul că acoperă o ipoteză diferită de cele care sunt deja acoperite de articolele 7 și 8 din această directivă. Acest articol 17 alineatul (2) nu poate, așadar, să acopere situațiile în care agentul comercial nu a primit totalitatea comisioanelor care trebuiau să îi fie plătite, dat fiind că aceste situații intră sub incidența articolului 7 din directiva menționată. De asemenea, acesta nu poate fi interpretat în sensul că se aplică tranzacțiilor care erau pe punctul de a fi încheiate înainte de încetarea contractului și care au fost încheiate ulterior acesteia și intră sub incidența articolului 8 din aceeași directivă. Astfel, comisioanele prevăzute la articolele 7 și 8 din Directiva 86/653 sunt, prin natura lor, drepturi dobândite și nu sunt supuse limitărilor și cerințelor specifice prevăzute la articolele 17 și 18 din această directivă.

54

Astfel, indemnizația prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Directiva 86/653 face trimitere în mod necesar la comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi primit în cazul unei continuări ipotetice a contractului de agenție, pentru tranzacțiile încheiate cu noii clienți pe care i i‑a adus comitentului sau cu clienții cu privire la care agentul comercial a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri.

55

În al treilea rând, trebuie să se facă referire la raportul privind aplicarea articolului 17 din Directiva Consiliului privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, prezentat de Comisie la 23 iulie 1996 [COM(96) 364 final], în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din Directiva 86/653, care furnizează informații detaliate cu privire la calculul efectiv al indemnizației prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din această directivă și urmărește să faciliteze o interpretare mai uniformă a acestui articol 17 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2009, Semen, C‑348/07, EU:C:2009:195, punctul 22 și jurisprudența citată). În raportul menționat se arată că indemnizația respectivă corespunde beneficiilor care continuă să rezulte pentru comitent din activitatea agentului comercial după încetarea contractului de agenție. Se precizează că este vorba despre despăgubirea plusvalorii generate pentru comitent. Din aceste explicații rezultă că indemnizația menționată trebuie să acopere și comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi primit în cazul unei continuări ipotetice a acestui contract de agenție, pentru tranzacțiile încheiate cu noii clienți pe care i i‑a adus comitentului sau cu clienții cu privire la care agentul comercial a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri cu ocazia executării contractului menționat.

56

În al treilea rând, obiectivele urmărite de Directiva 86/653 pledează de asemenea în favoarea interpretării menționate a articolului 17 alineatul (2) litera (a) din această directivă. Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 36 din prezenta hotărâre, directiva urmărește protejarea agenților comerciali în raporturile cu comitenții, promovarea tranzacțiilor comerciale și facilitarea schimburilor de mărfuri între state membre prin apropierea sistemelor juridice ale acestora din urmă în domeniul reprezentării comerciale.

57

În acest context, Curtea a statuat că articolele 17-19 din Directiva 86/653 au ca obiectiv protecția agentului comercial după încetarea contractului de agenție comercială și că regimul instituit în acest scop de această directivă are caracter imperativ. Curtea a dedus de aici că orice interpretare a articolului 17 din directiva menționată care s‑ar putea dovedi a fi în detrimentul agentului comercial este exclusă (Hotărârea din 19 aprilie 2018, CMR, C‑645/16, EU:C:2018:262, punctele 34 și 35, precum și jurisprudența citată). Curtea a statuat de asemenea, mai precis, că articolul 17 alineatul (2) din aceeași directivă trebuie interpretat într‑un sens care să contribuie la această protecție a agentului comercial și care să ia pe deplin în considerare meritele acestuia din urmă în îndeplinirea tranzacțiilor cu care este mandatat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2016, Marchon Germany, C‑315/14, EU:C:2016:211, punctul 33).

58

Or, astfel cum a observat în esență doamna avocată generală la punctul 73 din concluzii, limitarea domeniului de aplicare al noțiunii „comisioane pe care agentul comercial le pierde” la tranzacțiile care erau deja realizate înainte de încetarea contractului de agenție ar risca să priveze agentul comercial de o importantă parte din plusvaloarea obținută de comitent după această încetare pe baza muncii efectuate totuși de acest agent comercial.

59

Astfel, o interpretare a articolului 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 care ar exclude de la stabilirea indemnizației comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi primit în cazul unei continuări ipotetice a contractului de agenție, pentru tranzacțiile care ar fi fost încheiate după încetarea acestui contract cu noii clienți pe care i i‑a adus comitentului anterior acestei încetări sau în temeiul unor tranzacții care ar fi fost încheiate după încetarea menționată cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri înainte de aceeași încetare, ar fi contrară obiectivelor acestei directive.

60

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că comisioanele pe care agentul comercial le‑ar fi primit în cazul unei continuări ipotetice a contractului de agenție pentru tranzacțiile care ar fi fost încheiate după încetarea acestui contract de agenție cu noii clienți pe care i i‑a adus comitentului înainte de această încetare sau cu clienții cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri înainte de încetarea menționată trebuie să fie luate în considerare cu ocazia stabilirii indemnizației prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din această directivă.

61

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că plata unor comisioane unice exclude din calculul indemnizației, prevăzută la acest articolul 17 alineatul (2), comisionul pierdut de agentul comercial și care rezultă din tranzacțiile realizate de comitent, după încetarea contractului de agenție comercială, cu noii clienți pe care i i‑a adus comitentului anterior acestei încetări sau cu clienții cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri înainte de încetarea menționată.

62

În această privință, astfel cum s‑a arătat la punctul 39 din prezenta hotărâre, articolul 17 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță din această directivă impune în esență ca cuantumul indemnizației să fie calculat în mod echitabil, ținând seama de toate împrejurările specifice ale speței și în special de pierderile de comision suferite de agentul comercial.

63

Rezultă că „comisionul pierdut de agentul comercial”, în sensul acestei dispoziții, nu constituie decât unul dintre elementele care trebuie luate în considerare pentru aprecierea caracterului echitabil al indemnizației. Alegerea unui anumit tip de comision, precum, de exemplu, comisioane unice, nu poate repune în discuție dreptul la indemnizație prevăzut de dispoziția menționată. În caz contrar, ar exista un risc de eludare a caracterului obligatoriu al acestui drept la indemnizație prevăzut la articolul 19 din directiva menționată.

64

În speță, dosarul de care dispune Curtea nu cuprinde decât puține precizări cu privire la ceea ce acoperă comisioanele unice primite de reclamantul din litigiul principal în cadrul contractului de agenție comercială încheiat cu O2 Czech Republic. În ședință, aceasta din urmă a indicat totuși că comisioanele unice în discuție în litigiul principal corespundeau unor remunerații forfetare în temeiul oricărui nou contract încheiat cu noi clienți sau cu clienți existenți, prin intermediul reclamantului din litigiul principal.

65

Dacă aceasta ar fi situația, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, clientela creată sau dezvoltată de reclamantul din litigiul principal ar putea genera o plusvaloare prin intermediul unor noi tranzacții care ar fi dat dreptul la plata unui comision dacă contractul de agenție nu ar fi încetat. În asemenea împrejurări, astfel cum a subliniat în esență doamna avocată generală la punctul 89 din concluzii, asemenea comisioane unice nu acoperă comisionul pierdut de agentul comercial și care rezultă din tranzacțiile realizate cu acești clienți de către comitent după încetarea contractului de agenție comercială.

66

În lumina celor de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că plata unor comisioane unice nu exclude din calculul indemnizației prevăzute la acest articol 17 alineatul (2) comisionul pierdut de agentul comercial și care rezultă din tranzacțiile realizate de comitent, după încetarea contractului de agenție comercială, cu clienții noi pe care i i‑a adus comitentului anterior acestei încetări sau cu clienții cu privire la care a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri înainte de încetarea menționată, atunci când acest comision corespunde remunerației forfetare pentru orice contracte noi încheiate cu acești noi clienți sau cu clienții existenți ai comitentului prin intermediul agentului comercial.

67

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: