–

pentru guvernul finlandez, de M. Pere, în calitate de agent;

–

pentru guvernul estonian, de M. Kriisa, în calitate de agent;

–

pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz, în calitate de agent;

–

pentru guvernul neerlandez, de K. Bulterman și A. Hanje, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de L. Armati, M. Huttunen, M. Mataija și I. Söderlund, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3), precum și a articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO 2005, L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 (JO 2013, L 354, p. 132) (denumită în continuare „Directiva 2005/36”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate de A cu privire la decizia emisă de Opetushallitus (Oficiul Național pentru Educație, Finlanda) prin care i‑a fost respinsă cererea de recunoaștere a calificării profesionale de educator în învățământul preșcolar.

3

Considerentele (1) și (14) ale Directivei 2005/36 sunt redactate după cum urmează:

[…]

4

Potrivit articolului 1 din Directiva 2005/36:

„Prezenta directivă stabilește normele conform cărora un stat membru care condiționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, pe teritoriul său, de posesia anumitor calificări profesionale (denumit în continuare «stat membru gazdă») recunoaște, pentru accesul la această profesie și exercitarea acesteia, calificările profesionale obținute în unul sau mai multe dintre celelalte state membre (denumite în continuare «state membre de origine») și care permit titularului respectivelor calificări să exercite aceeași profesie în respectivul sau respectivele state membre.

[…]”

5

Articolul 2 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede:

„(1)   Prezenta directivă se aplică oricărui resortisant al unui stat membru, inclusiv membrilor profesiilor liberale, care doresc să exercite o profesie reglementată într‑un stat membru, altul decât cel în care și‑a obținut calificările profesionale, fie cu titlu independent, fie cu titlu salariat.

[…]

(2)   Fiecare stat membru poate permite, pe teritoriul său, în conformitate cu reglementările sale, exercitarea unei profesii reglementate în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) resortisanților statelor membre, titulari ai unor calificări profesionale care nu au fost obținute într‑un stat membru. […]”

6

Articolul 3 din directiva menționată prevede:

„(1)   În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

[…]

[…]

(3)   Se consideră titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într‑o țară terță de îndată ce titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de trei ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), certificată de respectivul stat membru.”

7

Potrivit articolului 4 din Directiva 2005/36, intitulat „Efectele recunoașterii”:

„(1)   Recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarilor să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care sunt calificați în statul membru de origine și să o exercite în statul membru gazdă în aceleași condiții ca și resortisanții acestuia.

(2)   În sensul prezentei directive, profesia pe care solicitantul dorește să o exercite în statul membru gazdă este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activitățile respective sunt comparabile.

[…]”

8

Articolul 13 din directiva menționată, intitulat „Condiții de recunoaștere”, prevede:

„(1)   Atunci când, într‑un stat membru gazdă, accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiționat(ă) de deținerea unor calificări profesionale determinate, autoritatea competentă a respectivului stat membru acordă solicitanților accesul la respectiva profesie și dreptul de exercitare a acesteia, în aceleași condiții ca cele pentru resortisanții săi, dacă aceștia dețin un atestat de competență sau titlul de calificare menționat la articolul 11, prevăzut de un alt stat membru pentru a avea acces la aceeași profesie sau pentru a o exercita pe teritoriul său.

Atestatele de competență sau titlurile de calificare se eliberează de o autoritate competentă dintr‑un stat membru, desemnată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale respectivului stat membru.

(2)   Accesul la profesie și exercitarea acesteia, astfel cum se precizează la alineatul (1), se acordă, de asemenea, solicitanților care au exercitat profesia respectivă cu normă întreagă timp de un an sau durată globală echivalentă cu normă redusă în cei zece ani anteriori într‑un alt stat membru ce nu reglementează respectiva profesie și care dețin unul sau mai multe atestate de competență sau titluri de calificare emise de un alt stat membru care nu reglementează profesia respectivă.

Atestatele de competență sau titlurile de calificare îndeplinesc următoarele condiții:

Experiența profesională de un an menționată la primul paragraf nu poate fi solicitată în cazul în care titlurile de calificare deținute de solicitant fac dovada educației și formării reglementate.

[…]”

9

Articolul 59 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„(1)   Statele membre notifică Comisiei [Europene] până la 18 ianuarie 2016 o listă a profesiilor reglementate existente, specificând activitățile acoperite de fiecare profesie, și o listă a formelor de educație și formare reglementate și de formare cu structură specială menționate la articolul 11 litera (c) punctul (ii) pe teritoriul lor. Orice modificare a acestor liste se notifică, de asemenea, Comisiei, fără întârziere nejustificată. Comisia creează și gestionează o bază de date disponibilă publicului a profesiilor reglementate, care include o descriere generală a activităților care corespund fiecărei profesii.”

10

Potrivit articolului 1 primul paragraf din laki ammattipätevyyden tunnustamisesta (1384/2015) [Legea privind recunoașterea calificărilor profesionale (1384/2015)], această lege reglementează recunoașterea calificărilor profesionale și libera prestare a serviciilor în conformitate cu Directiva 2005/36. Articolul 6 din lege detaliază condițiile pentru o asemenea recunoaștere.

11

Cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar din Estonia sunt stabilite de haridusministri 26. augusti 2002. aasta määrus „Koolieelse lasteasutuse pedagoogide kvalifikatsiooninõuded” (RTL 2002, 96, 1486; RT I, 03.09.2013, 36) (Regulamentul ministrului educației privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar) din 26 august 2002 (denumit în continuare „Regulamentul privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar”).

12

Potrivit articolului 1 alineatul 1 din acest regulament:

„Angajatorul evaluează aptitudinea lucrătorului de a ocupa postul, precum și conformitatea cu cerințele de calificare prevăzute de prezentul regulament. […]”

13

În temeiul articolului 18 din regulamentul menționat, cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar sunt o diplomă de studii universitare, precum și competențe pedagogice. Articolul 37 din același regulament prevede că aceste cerințe de calificare nu se aplică cadrelor didactice care au lucrat ca educator în învățământul preșcolar anterior datei de 1 septembrie 2013 și care sunt calificate sau sunt considerate calificate în mod corespunzător pentru ocuparea unui post similar în conformitate cu dispozițiile Regulamentului privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar în vigoare înainte de 1 septembrie 2013.

14

În urma aderării Republicii Estonia la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, Vabariigi Valitsuse 6. juuni 2005. a määrus nr. 120 „Eesti Vabariigi kvalifikatsioonide ja 20. augustit 1991. a antud enter NSV Liidu kvalifikatsioonies vastavus” (RT I 2005, 32, 241; RT I, 28.07.2020, 6) (Regulamentul guvernului nr. 120 privind corespondența dintre diplomele eliberate în Republica Estonia și diplomele eliberate în fosta URSS înainte de 20 august 1991), din 6 iunie 2005, stabilește corespondența dintre calificările recunoscute de fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice și acordate înainte de 20 august 1991 și nivelurile de învățământ general și superior din sistemul educațional al Republicii Estonia.

15

A depus la Oficiul Național pentru Educație o cerere de recunoaștere a calificărilor sale profesionale de educator în învățământul preșcolar, pe baza următoarelor documente:

16

Totodată, este necontestat faptul că A exercitat funcția de educator în învățământul preșcolar în Republica Socialistă Sovietică Estonă între anii 1980 și 1984, apoi, din nou, într‑o creșă privată în Finlanda în cursul anilor 2016 și 2017.

17

Prin decizia din 8 martie 2018, Oficiul Național pentru Educație a respins cererea lui A.

18

Prin decizia din 18 aprilie 2019, Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda) a respins calea de atac formulată de A împotriva deciziei Oficiului Național pentru Educație. Această instanță a considerat că, în speță, calificările obținute de A și experiența sa profesională nu îndeplineau condițiile prevăzute pentru recunoașterea unei calificări profesionale în temeiul Legii privind recunoașterea calificărilor profesionale (1384/2015).

19

A sesizat instanța de trimitere, Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda), cu un recurs împotriva acestei hotărâri.

20

În primul rând, instanța de trimitere ridică problema dacă profesia de educator din învățământul preșcolar este o „profesie reglementată” în Estonia, în sensul Directivei 2005/36.

21

Ea arată că există mai multe elemente care par să indice că profesia menționată ar fi într‑adevăr o profesie reglementată în Estonia. Astfel, condițiile de aptitudine cerute unui educator din învățământul preșcolar, prevăzute în Regulamentul privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar, ar fi obținerea unei diplome de studii universitare și deținerea de competențe pedagogice. Or, aceste din urmă competențe ar fi atestate de un document eliberat, la cerere, de Asociația Estoniană a Cadrelor Didactice în considerarea dosarului solicitantului și după un interviu.

22

Instanța de trimitere reține totodată că Republica Estonia a înscris profesia de educator în învățământul preșcolar în baza de date a profesiilor reglementate instituită de Comisie.

23

Totuși, există și elemente care ridică îndoieli instanței de trimitere în privința faptului că profesia de educator în învățământul preșcolar este o profesie reglementată în Estonia.

24

Ea observă că, spre deosebire de dreptul finlandez, reglementarea estoniană nu impune ca diploma de studii universitare menționată la punctul 21 din prezenta hotărâre să se refere la educația copiilor preșcolari.

25

În plus, ea observă că angajatorul care recrutează un asemenea cadru didactic dispune de o putere discreționară pentru a aprecia dacă un candidat la postul de educator în învățământul preșcolar îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar. În special, certificatul privind competențele pedagogice ar fi facultativ și nu ar fi obligatoriu pentru angajator. Acesta din urmă ar aprecia în mod autonom dacă un candidat deține competențele pedagogice necesare.

26

Prin urmare, potrivit instanței de trimitere, doi angajatori diferiți ar putea aprecia în mod distinct competențele pedagogice ale aceluiași candidat.

27

În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema dacă reglementarea estoniană rezervă într‑adevăr exercitarea profesiei de educator în învățământul preșcolar persoanelor care îndeplinesc anumite condiții și interzice accesul altora.

28

În al doilea rând, presupunând că profesia în cauză ar fi considerată reglementată în Estonia, instanța de trimitere ridică problema dacă certificatul eliberat lui A de Asociația Estoniană a Cadrelor Didactice în anul 2017, menționat la punctul 15 din prezenta hotărâre, poate fi considerat un atestat de competență sau un titlu de calificare, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2005/36, în condițiile în care experiența profesională pe care o atestă a fost dobândită într‑o perioadă în care statul membru de origine era o republică socialistă sovietică.

29

În al treilea rând, în legătură cu diploma obținută în anul 1980 de A în Republica Socialistă Sovietică Estonă și cu experiența pe care aceasta a dobândit‑o în respectivul stat între anii 1980 și 1984, instanța de trimitere ridică problema dacă trebuie să se considere că această diplomă și această experiență atestă calificări profesionale obținute într‑o țară terță, în sensul articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36, și dacă, în consecință, aceste calificări ar putea fi recunoscute numai cu condiția ca persoana interesată să dovedească, în plus, o experiență profesională de trei ani dobândită în statul membru de origine după reinstaurarea independenței.

30

Instanța de trimitere arată totuși că legea estoniană din anul 2005 a asimilat diplomele obținute în Republica Socialistă Sovietică Estonă cu diplomele obținute în Estonia după reinstaurarea independenței.

31

În aceste condiții, Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

32

Astfel cum reiese din considerentul (1) al Directivei 2005/36, obiectivul pe care îl urmărește aceasta este de a promova recunoașterea calificărilor profesionale pentru a permite resortisanților statelor membre să exercite o profesie, ca lucrători salariați sau lucrători care desfășoară o activitate independentă, într‑un alt stat membru decât cel în care și‑au obținut calificările profesionale și de a contribui astfel la libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

33

În temeiul articolelor 1 și 2, această directivă nu se aplică decât dacă profesia în cauză este reglementată în statul membru gazdă.

34

În speță, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că profesia de educator în învățământul preșcolar este o profesie reglementată în Finlanda. În consecință, accesul în acest stat membru la profesia respectivă și exercitarea acesteia de către resortisanții unui alt stat membru sunt reglementate de dispozițiile Directivei 2005/36.

35

În cazul în care profesia vizată este reglementată și în statul membru de origine, statul membru gazdă trebuie să acorde, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2005/36, accesul la respectiva profesie sau dreptul de exercitare a acesteia resortisanților altor state membre care dețin un atestat de competență sau un titlu de calificare impus de statul membru de origine în aceleași condiții ca cele pentru resortisanții proprii.

36

În schimb, în cazul în care profesia în cauză nu este reglementată în statul membru de origine, rezultă din articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2005/36 că accesul la profesie și exercitarea acesteia trebuie să fie acordate în statul membru gazdă dacă solicitantul a exercitat profesia în discuție cu normă întreagă timp de un an sau o durată globală echivalentă cu normă redusă în cei zece ani anteriori într‑un alt stat membru și dacă deține unul sau mai multe atestate de competență sau titluri de calificare emise de statul membru de origine. Totuși, articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2005/36 prevede că cerința privind experiența profesională nu se aplică atunci când solicitantul deține un titlu de calificare care face dovada educației și formării reglementate.

37

Prin urmare, cererea de recunoaștere a calificărilor profesionale de educator în învățământul preșcolar formulată de A în statul membru gazdă, și anume Republica Finlanda, trebuie apreciată în raport cu condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2005/36, dacă această profesie este reglementată în statul membru de origine, și anume Republica Estonia, și în raport cu condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2005/36, dacă ea nu este reglementată.

38

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că trebuie considerată profesie reglementată, în sensul acestei dispoziții, o profesie pentru care reglementarea națională impune condiții de aptitudine în privința accesului și a exercitării acesteia, dar lasă angajatorilor o putere discreționară pentru a aprecia dacă aceste condiții sunt îndeplinite.

39

În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36, prin „profesie reglementată” se înțelege „o activitate sau un ansamblu de activități profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalitățile de exercitare este condiționată, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege și acte administrative, de posesia anumitor calificări profesionale”.

40

În plus, reiese din jurisprudența Curții că o profesie trebuie considerată reglementată, în sensul Directivelor 89/48 și 92/51, în cazul în care accesul la activitatea profesională în care constă această profesie sau exercitarea acesteia este reglementat prin acte cu putere de lege și prin acte administrative care instituie un regim care are ca efect să rezerve în mod expres această activitate profesională persoanelor care îndeplinesc anumite condiții și să interzică accesul acelora care nu le îndeplinesc (Hotărârea din 1 februarie 1996, Aranitis, C‑164/94, EU:C:1996:23, punctul 19, și Hotărârea din 8 mai 2008, Comisia/Spania, C‑39/07, EU:C:2008:265, punctul 33). Având în vedere definițiile care figurează în Directivele 89/48 și 92/51 și ținând seama de considerentul (14) al Directivei 2005/36, această jurisprudență este aplicabilă prin analogie noțiunii de „profesie reglementată”, în sensul acestei directive.

41

În speță, trebuie să se constate că, în Estonia, Regulamentul privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar prevede la articolul 1 alineatul 1 că „[a]ngajatorul evaluează aptitudinea lucrătorului de a ocupa postul, precum și conformitatea cu cerințele de calificare prevăzute de prezentul regulament”.

42

După cum a arătat instanța de trimitere, fără să fie fost contrazisă de guvernul estonian în această privință, articolul 1 alineatul 1 din regulamentul menționat conferă angajatorului o putere discreționară pentru a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile de aptitudine cerute în privința accesului la profesia de educator în învățământul preșcolar, în special condiția referitoare la competențele pedagogice, astfel încât, în temeiul dispoziției menționate, doi angajatori diferiți ar putea aprecia în mod distinct aspectul dacă același candidat îndeplinește condițiile menționate.

43

Este adevărat că guvernul estonian a explicat în fața Curții că, atunci când îi este prezentat un certificat eliberat de Asociația Estoniană a Cadrelor Didactice, angajatorul nu are niciun motiv să se îndoiască de competențele pedagogice ale candidatului. Totuși, după cum a amintit domnul avocat general la punctul 60 din concluzii, acest guvern a arătat că legislația estoniană nu conține nicio normă în acest sens. Această împrejurare confirmă, așadar, interpretarea pe care o dă instanța de trimitere articolului 1 alineatul 1 din Regulamentul privind cerințele de calificare impuse educatorilor din învățământul preșcolar, potrivit căreia revine angajatorului sarcina de a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile de aptitudine.

44

O asemenea putere de apreciere trebuie distinsă de competența angajatorului de a recruta sau nu o persoană care îndeplinește condițiile de aptitudine în privința accesului la profesia respectivă și de a alege între doi candidați care îndeplinesc aceste condiții.

45

Situația care rezultă dintr‑o asemenea putere de apreciere este de natură să estompeze distincția dintre persoanele care dețin calificările profesionale impuse de reglementarea națională pentru exercitarea profesiei respective și cele care nu le dețin.

46

În aceste condiții, dreptul estonian nu garantează că accesul și exercitarea profesiei în cauză sunt rezervate persoanelor care au anumite calificări profesionale.

47

Prin urmare, profesia de educator în învățământul preșcolar, astfel cum este organizată în Estonia, nu pare să poată fi calificată drept „profesie reglementată”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36.

48

Această apreciere nu este repusă în discuție de împrejurările că Republica Estonia consideră că profesia de educator în învățământul preșcolar este „reglementată”, că a inclus această profesie pe lista profesiilor reglementate existente notificată Comisiei și că profesia respectivă este menționată în baza de date a profesiilor reglementate actualizată de Comisie, în temeiul articolului 59 din Directiva 2005/36.

49

În fapt, pe de o parte, definiția noțiunii de „profesie reglementată”, care figurează la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36, nu face trimitere la dreptul statelor membre. De asemenea, această noțiune, în sensul directivei, ține exclusiv de dreptul Uniunii (Hotărârea din 21 septembrie 2017, Malta Dental Technologists Association și Reynaud, C‑125/16, EU:C:2017:707, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

50

În consecință, faptul că Republica Estonia consideră că profesia de educator în învățământul preșcolar este „reglementată” și că a inclus‑o pe lista profesiilor reglementate existente pe care a notificat‑o Comisiei nu este suficient pentru a permite calificarea acestei profesii drept „profesie reglementată” în sensul Directivei 2005/36.

51

Pe de altă parte, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 45 din concluzii, nici articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36 nu face trimitere la conținutul bazei de date actualizate de Comisie, menționată la punctul 48 din prezenta hotărâre. Prin urmare, aceasta din urmă nu are decât o valoare orientativă.

52

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că nu trebuie considerată „profesie reglementată”, în sensul acestei dispoziții, o profesie pentru care reglementarea națională impune condiții de aptitudine în privința accesului și a exercitării acesteia, dar lasă angajatorilor o putere discreționară pentru a aprecia dacă aceste condiții sunt îndeplinite.

53

A doua întrebare este adresată în mod expres în ipoteza în care profesia în cauză ar fi reglementată în statul membru de origine, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36, iar răspunsul la prima întrebare ar fi, în consecință, afirmativ. Ținând seama de răspunsul negativ dat primei întrebări, nu este necesar, așadar, să se răspundă la a doua întrebare.

54

A treia întrebare este adresată în ipoteza în care profesia în cauză nu ar fi reglementată în statul membru de origine.

55

În această ipoteză, după cum s‑a amintit la punctul 36 din prezenta hotărâre, rezultă din articolul 13 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2005/36 că accesul la profesie și exercitarea acesteia trebuie să fie acordate în statul membru gazdă solicitantului care a exercitat profesia în discuție cu normă întreagă timp de un an (sau o durată globală echivalentă cu normă redusă) în cei zece ani anteriori într‑un alt stat membru și care deține unul sau mai multe atestate de competență sau titluri de calificare eliberate de statul membru de origine. Totuși, articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2005/36 prevede că această condiție referitoare la experiența profesională de un an într‑un alt stat membru în cursul ultimilor zece ani nu este solicitată dacă titlul de calificare pe care îl deține solicitantul face dovada educației și formării reglementate.

56

În speță, contrar a ceea ce impune articolul 13 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2005/36, A nu a exercitat profesia de educator în învățământul preșcolar într‑un alt stat membru decât statul membru gazdă în cei zece ani care au precedat cererea sa.

57

În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema dacă diploma în domeniul educației copiilor preșcolari obținută de A în 1980 în Republica Socialistă Sovietică Estonă poate fi considerată un titlu de calificare care face dovada unei formări reglementate, în sensul articolului 13 alineatul (2) al treilea paragraf din aceeași directivă.

58

Astfel, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36, „[s]e consideră titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într‑o țară terță de îndată ce titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de trei ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), certificată de respectivul stat membru”.

59

Rezultă că este necesar să se considere că, prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție este aplicabilă în ipoteza în care titlul de calificare prezentat în statul membru gazdă a fost obținut pe teritoriul unui alt stat membru într‑o perioadă în care acest stat membru nu exista ca stat independent, ci ca republică socialistă sovietică, iar titlul de calificare menționat a fost asimilat în statul membru respectiv cu un titlu de calificare eliberat în acest din urmă stat după reinstaurarea independenței sale.

60

Din însuși modul de redactare a articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36 reiese că această dispoziție privește orice titlu de calificare eliberat de o țară terță și recunoscut de un stat membru în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din aceeași directivă.

61

Or, trebuie arătat că diploma obținută de A în anul 1980 în Republica Socialistă Sovietică Estonă nu poate fi considerată ca fiind eliberată de o țară terță, în sensul acestei dispoziții.

62

În fapt, după cum reiese din explicațiile furnizate Curții de instanța de trimitere, această diplomă a fost asimilată de Republica Estonia, după reinstaurarea independenței și în urma aderării sale la Uniune, în temeiul Regulamentului guvernului nr. 120 din 6 iunie 2005 privind corespondența dintre diplomele Republicii Estonia și diplomele fostei URSS eliberate anterior datei de 20 august 1991, cu o diplomă obținută în Republica Estonia ulterior reinstaurării independenței acestui stat membru.

63

În consecință, această diplomă trebuie considerată un titlu de calificare eliberat de un stat membru, iar nu de o țară terță, contrar prevederilor articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36.

64

Rezultă că articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36 nu este aplicabil în împrejurări precum cele din litigiul principal.

65

Rezultă din cele ce precedă că articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2005/36 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu este aplicabilă în ipoteza în care titlul de calificare prezentat în statul membru gazdă a fost obținut pe teritoriul unui alt stat membru într‑o perioadă în care acest stat membru nu exista ca stat independent, ci ca republică socialistă sovietică, iar titlul de calificare menționat a fost asimilat în statul membru respectiv cu un titlu de calificare eliberat în acest din urmă stat după reinstaurarea independenței sale. Un asemenea titlu de calificare trebuie considerat ca fiind obținut într‑un stat membru, iar nu într‑o țară terță.

66

Trebuie adăugat că, având în vedere răspunsurile date la punctele 52 și 65 din prezenta hotărâre, din care rezultă că cererea de recunoaștere a calificărilor profesionale nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2005/36, revine autorităților competente ale statului membru gazdă, astfel cum a precizat domnul avocat general la punctele 90-93 din concluzii, sarcina de a examina situația lui A în raport cu dispozițiile articolelor 45 și 49 TFUE, conform jurisprudenței Curții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2022, Sosiaali- ja terveysalan lupa- ja valvontavirasto (Formare medicală de bază), C‑634/20, EU:C:2022:149, punctele 38-46, precum și jurisprudența citată].

67

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: