–

pentru Norra Stockholm Bygg AB, de H. Täng Nilsson și E. Wassén, advokater;

–

pentru Per Nycander AB, de P. Degerfeldt și V. Hermansson, advokater;

–

pentru guvernul suedez, de C. Meyer‑Seitz, H. Shev și O. Simonsson, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de O. Serdula, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și J. Sawicka, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Bouchagiar, M. Gustafsson și H. Kranenborg, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1, denumit în continuare „RGPD”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Norra Stockholm Bygg AB (denumită în continuare „Fastec”), pe de o parte, și Per Nycander AB (denumită în continuare „Nycander”), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de comunicare a registrului electronic al personalului Fastec care a efectuat lucrări pentru Nycander, în vederea stabilirii valorii lucrărilor pe care trebuia să le plătească aceasta din urmă.

3

Considerentele (1), (2), (4), (20), (26), (45) și (50) ale RGPD au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare material”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr‑un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr‑un sistem de evidență a datelor.

(2)   Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:

(3)   Pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, se aplică Regulamentul (CE) nr. 45/2001 [al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142)]. Regulamentul [nr. 45/2001] și alte acte juridice ale Uniunii aplicabile unei asemenea prelucrări a datelor cu caracter personal se adaptează la principiile și normele din prezentul regulament în conformitate cu articolul 98.”

5

Potrivit articolului 4 din regulamentul menționat:

„În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]

[…]”

6

Articolul 5 din același regulament, intitulat „Principii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal”, prevede la alineatul (1):

„Datele cu caracter personal sunt:

[…]”

7

Articolul 6 din RGPD, intitulat „Legalitatea prelucrării”, prevede:

„(1)   Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

[…]

[…]

[…]

(3)   Temeiul pentru prelucrarea menționată la alineatul (1) literele (c) și (e) trebuie să fie prevăzut în:

Scopul prelucrării este stabilit pe baza respectivului temei juridic sau, în ceea ce privește prelucrarea menționată la alineatul (1) litera (e), este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini efectuate în interes public sau în cadrul exercitării unei funcții publice atribuite operatorului. […] Dreptul Uniunii sau dreptul intern urmărește un obiectiv de interes public și este proporțional cu obiectivul legitim urmărit.

(4)   În cazul în care prelucrarea în alt scop decât cel pentru care datele cu caracter personal au fost colectate nu se bazează pe consimțământul persoanei vizate sau pe dreptul Uniunii sau dreptul intern, care constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică pentru a proteja obiectivele menționate la articolul 23 alineatul (1), operatorul, pentru a stabili dacă prelucrarea în alt scop este compatibilă cu scopul pentru care datele cu caracter personal au fost colectate inițial, ia în considerare, printre altele:

[…]”

8

Articolul 23 din acest regulament, intitulat „Restricții”, prevede:

„(1)   Dreptul Uniunii sau dreptul intern care se aplică operatorului de date sau persoanei împuternicite de operator poate restricționa printr‑o măsură legislativă domeniul de aplicare al obligațiilor și al drepturilor prevăzute la articolele 12-22 și 34, precum și la articolul 5 în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 12-22, atunci când o astfel de restricție respectă esența drepturilor și libertăților fundamentale și constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică, pentru a asigura:

[…]

[…]

[…]”

9

Proba cu înscrisuri este reglementată de dispozițiile capitolului 38 din rättegångsbalken (Codul de procedură judiciară, denumit în continuare „RB”).

10

În temeiul primului paragraf al articolului 2 din capitolul 38 din RB, orice persoană care se află în posesia unui document care poate fi considerat ca având forță probantă este obligată să îl prezinte.

11

Excepțiile de la această obligație de prezentare sunt prevăzute în special la al doilea paragraf al acestui articol. Exercitarea anumitor funcții scutește de obligația menționată dacă se poate prezuma că deținătorul documentului nu poate fi audiat ca martor cu privire la conținutul acestuia. Această excepție se aplică avocaților, medicilor, psihologilor, preoților și oricărei alte persoane căreia i s‑au comunicat informații cu titlu confidențial în cadrul exercitării atribuțiilor sale sau în împrejurări similare. Domeniul de aplicare al obligației menționate astfel corespunde obligației de a depune mărturie în justiție.

12

În cazul în care o persoană are obligația să prezinte un document ca mijloc de probă, instanța poate, în conformitate cu articolul 4 din capitolul 38 din RB, să oblige persoana interesată să îl prezinte.

13

În temeiul articolelor 11a-11c din capitolul 39 din skatteförfarandelagen (2011:1244) [Legea (2011:1244) privind procedura fiscală], oricine desfășoară o activitate de construcții are obligația, în anumite cazuri, să țină un registru electronic al personalului. Acest registru înregistrează datele de identificare necesare referitoare la persoanele care participă la această activitate economică. Această obligație revine dezvoltatorului, care poate să o delege însă unui operator independent. Conform articolului 12 din capitolul 39 din această lege, registrul personalului trebuie să fie pus la dispoziția administrației fiscale suedeze.

14

Datele care trebuie înregistrate în registrul personalului sunt precizate la articolul 5 din capitolul 9 din skatteförfarandeförordningen (2011:1261) [Regulamentul (2011:1261) privind procedura fiscală]. Este vorba în special despre identitatea și numărul național de identificare al oricărei persoane care participă la activitatea economică, precum și orele de începere și de terminare a serviciului.

15

Fastec a construit o clădire de birouri pentru Nycander. Persoanele care lucrau pe șantierul de construcții în cauză își înregistrau prezența prin intermediul unui registru electronic al personalului. Acest registru al personalului era pus la dispoziție de către societatea Entral AB, care acționa în numele Fastec.

16

Fastec a sesizat tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Suedia) cu o acțiune privind plata lucrărilor executate. În cadrul acestei acțiuni, Fastec a solicitat societății Nycander plata unei sume care corespunde, potrivit Fastec, soldului datorat de Nycander. Această din urmă societate s‑a opus cererii Fastec, arătând printre altele că numărul de ore prestate de personalul Fastec ar fi mai mic decât cel indicat în această cerere.

17

În fața acestei instanțe, Nycander a solicitat ca Entral să fie obligată să prezinte registrul personalului Fastec corespunzător perioadei cuprinse între 1 august 2016 și 30 noiembrie 2017, cu titlu principal, fără anonimizare sau, cu titlu subsidiar, cu anonimizarea codurilor numerice personale. În susținerea acestei cereri, Nycander a arătat că Entral deținea acest registru al personalului și că registrul menționat putea constitui o probă importantă pentru soluționarea acțiunii formulate de Fastec, în măsura în care datele înregistrate în registrul personalului amintit ar permite dovedirea orelor prestate de personalul Fastec.

18

Fastec s‑a opus acestei cereri arătând, cu titlu principal, că aceasta era contrară articolului 5 alineatul (1) litera (b) din RGPD. Registrul personalului Fastec ar conține date cu caracter personal colectate în vederea controlului activității acestei societăți de către administrația fiscală suedeză, iar divulgarea acestor date în fața instanței nu ar fi conformă cu acest obiectiv.

19

Tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță) a dispus prezentarea fără anonimizare a registrului personalului Fastec pentru personalul vizat de șantierul în discuție în litigiul principal în perioada examinată. Svea hovrätt (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, Suedia) a confirmat decizia tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță).

20

Fastec a formulat recurs împotriva deciziei Svea hovrätt (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm) în fața instanței de trimitere, Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia), și a solicitat respingerea cererii societății Nycander, menționată la punctul 17 din prezenta hotărâre.

21

Instanța de trimitere ridică problema dacă este necesar să se aplice și, dacă este cazul, în ce mod este necesar să se aplice dispozițiile RGPD în cadrul litigiului principal.

22

În ceea ce privește obligația prezentării de documente, această instanță observă că reiese din propria jurisprudență privind interpretarea dispozițiilor relevante ale RB că trebuie să se evalueze comparativ relevanța elementelor de probă în discuție și interesul părții adverse de a nu divulga aceste elemente. Aceasta precizează că, în cadrul acestei evaluări comparative, nu se ține seama în principiu de natura privată a informațiilor cuprinse în documentul în cauză sau de interesul altor persoane de a avea acces la conținutul acestui document, în afara a ceea ce poate rezulta din excepțiile prevăzute în mod specific de legislație.

23

Instanța menționată precizează că obligația prevăzută de RB de a prezenta un document ar urmări în special să permită oricărei persoane care are nevoie de un document ca element de probă să aibă acces la acesta. În definitiv, ar fi vorba despre a asigura justițiabilului posibilitatea de a‑și valorifica drepturile atunci când există un „interes probatoriu justificat”.

24

În aceste condiții, Högsta domstolen (Curtea Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatele (3) și (4) din RGPD trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică, în cadrul unei proceduri jurisdicționale civile, prezentării ca element de probă a unui registru al personalului care conține date cu caracter personal ale unor terți colectate în principal în scopul controlului fiscal.

26

Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să se arate, în primul rând, că articolul 2 alineatul (1) din RGPD prevede că acest regulament se aplică oricărei „[prelucrări a] datelor cu caracter personal, efectuată total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr‑un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr‑un sistem de evidență a datelor”, fără a face distincție în funcție de identitatea autorului prelucrării în cauză. Rezultă că, sub rezerva cazurilor menționate la articolul 2 alineatele (2) și (3), RGPD se aplică operațiunilor de prelucrare efectuate atât de persoanele private, cât și de autoritățile publice, inclusiv autoritățile judiciare, precum instanțele judecătorești, astfel cum arată considerentul (20) al acestuia (Hotărârea din 24 martie 2022, Autoriteit Persoonsgevens,C‑245/20, EU:C:2022:216, punctul 25).

27

În al doilea rând, potrivit articolului 4 punctul 2 din acest regulament, se încadrează în definiția „prelucrării” datelor cu caracter personal printre altele orice operațiune efectuată asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod.

28

Prin urmare, constituie o prelucrare de date cu caracter personal care intră în domeniul de aplicare material al RGPD nu numai crearea și menținerea registrului electronic al personalului (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 mai 2013, Worten, C‑342/12, EU:C:2013:355, punctul 19), dar și prezentarea ca element de probă a unui document, digital sau fizic, care conține date cu caracter personal, dispusă de o instanță în cadrul unei proceduri jurisdicționale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2022, Inspektor v Inspektorata kam Visshia sadeben savet (Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal – Anchetă penală), C‑180/21, EU:C:2022:967, punctul 72].

29

În al treilea rând, este necesar să se sublinieze că orice prelucrare a datelor cu caracter personal, inclusiv o prelucrare efectuată de autoritățile publice precum instanțele, trebuie să îndeplinească condițiile de legalitate stabilite la articolul 6 din RGPD.

30

În această privință, este necesar să se arate, primo, că, potrivit articolului 6 alineatul (1) litera (e) din RGPD, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul.

31

Conform articolului 6 alineatul (3) din RGPD coroborat cu considerentul (45) al acestuia, temeiul pentru prelucrarea menționată la articolul 6 alineatul (1) litera (e) din acest regulament trebuie să fie prevăzut în dreptul Uniunii sau în dreptul intern care se aplică operatorului. În plus, este necesar ca dreptul Uniunii sau dreptul intern să răspundă unui obiectiv de interes public și să fie proporțional cu obiectivul legitim urmărit.

32

Dispozițiile coroborate ale articolului 6 alineatul (1) litera (e) din RGPD și ale articolului 6 alineatul (3) din acest regulament impun, așadar, existența un temei juridic, în special național, care servește drept fundament pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către operatorii în cauză care acționează pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau a unei sarcini care rezultă din exercitarea autorității publice, precum cele îndeplinite de instanțe în cadrul funcțiilor lor jurisdicționale.

33

Secundo, atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuată într‑un alt scop decât cel pentru care au fost colectate aceste date, rezultă din articolul 6 alineatul (4) din RGPD, interpretat în lumina considerentului (50) al acestui regulament, că o astfel de prelucrare este permisă cu condiția ca aceasta să se bazeze în special pe dreptul intern și să constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică pentru a proteja unul dintre obiectivele prevăzute la articolul 23 alineatul (1) din RGPD. Așa cum se arată în acest considerent, pentru a salvgarda aceste obiective importante de interes public general, operatorul are astfel posibilitatea de a prelucra în continuare datele cu caracter personal indiferent de compatibilitatea acestei prelucrări cu scopurile pentru care datele cu caracter personal au fost colectate inițial.

34

În speță, dispozițiile relevante din capitolul 38 din RB, care prevăd obligația de a prezenta un document ca element de probă și posibilitatea instanțelor naționale de a dispune prezentarea acestui document, constituie temeiul juridic care servește drept fundament pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Chiar dacă aceste dispoziții constituie, în principiu, un temei juridic suficient pentru a autoriza o asemenea prelucrare, din decizia de trimitere reiese că acest temei juridic este diferit de cel constituit de Legea privind procedura fiscală, pe baza căreia registrul personalului în discuție în litigiul principal a fost elaborat în scopul controlului fiscal. În plus, obligația de prezentare prevăzută de aceste dispoziții din RB urmărește, potrivit instanței de trimitere, să permită oricărei persoane care are nevoie de un document ca element de probă să aibă acces la acesta. În opinia acesteia, este vorba despre asigurarea posibilității justițiabilului de a‑și valorifica drepturile atunci când există un „interes probatoriu justificat”.

35

Potrivit instanței de trimitere, din lucrările pregătitoare care au condus la Legea privind procedura fiscală reiese că datele cu caracter personal înregistrate în registrul personalului urmăresc să permită agenților administrației fiscale suedeze să efectueze verificări cu ocazia inspecțiilor la fața locului. Obiectivul principal este de a preveni munca nedeclarată și de a îmbunătăți condițiile de concurență. Prelucrarea datelor cu caracter personal se justifică prin necesitatea de a îndeplini obligația legală ce revine operatorului, și anume păstrarea unui registru al personalului.

36

În consecință, este necesar să se considere că prelucrarea acestor date în cadrul unei proceduri jurisdicționale, precum cea în discuție în litigiul principal, constituie o prelucrare efectuată într‑un alt scop decât cel pentru care au fost colectate datele, și anume în scopul controlului fiscal, și care nu se întemeiază pe consimțământul persoanelor vizate, în sensul articolului 6 alineatul (1) litera (a) din RGPD.

37

În aceste condiții, prelucrarea datelor cu caracter personal într‑un alt scop decât cel pentru care au fost colectate aceste date trebuie nu numai să se bazeze pe dreptul național, precum dispozițiile capitolului 38 din RB, ci și să constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică, în sensul articolului 6 alineatul (4) din RGPD, și să protejeze unul dintre obiectivele vizate la articolul 23 alineatul (1) din RGPD.

38

Printre aceste obiective figurează, în conformitate cu litera (f) a alineatului (1) al articolului 23 din acest regulament, „protejarea independenței judiciare și a procedurilor judiciare”, acest obiectiv trebuind să fie înțeles, așa cum a subliniat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, ca vizând protejarea administrării justiției împotriva ingerințelor interne sau externe, dar și buna administrare a justiției. Pe de altă parte, potrivit literei (j) a alineatului (1) al acestui articol, punerea în aplicare a pretențiilor de drept civil constituie de asemenea un obiectiv care poate justifica o prelucrare a datelor cu caracter personal într‑un alt scop decât cel pentru care au fost colectate. Prin urmare, nu este exclus ca prelucrarea datelor cu caracter personal ale unor terți în cadrul unei proceduri jurisdicționale civile să se poată întemeia pe astfel de obiective.

39

Cu toate acestea, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă dispozițiile relevante din capitolul 38 din RB, pe de o parte, răspund unuia și/sau altuia dintre aceste obiective și, pe de altă parte, sunt necesare și proporționale cu obiectivele menționate, așa încât să poată intra în cazurile de prelucrare a datelor cu caracter personal considerate legale în temeiul dispozițiilor articolului 6 alineatele (3) și (4) din RGPD coroborat cu articolul 23 alineatul (1) literele (f) și (j) din acesta.

40

În această privință, este irelevant dacă prelucrarea datelor cu caracter personal se întemeiază pe o dispoziție a dreptului național material sau procedural, întrucât dispozițiile articolului 6 alineatul (3) litera (b) și alineatul (4) din acest regulament nu fac nicio distincție între aceste două tipuri de dispoziții.

41

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 6 alineatele (3) și (4) din RGPD trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică, în cadrul unei proceduri jurisdicționale civile, prezentării ca element de probă a unui registru al personalului care conține date cu caracter personal ale unor terți colectate în principal în scopul controlului fiscal.

42

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 5 și 6 din RGPD trebuie interpretate în sensul că, la aprecierea aspectului dacă trebuie să fie dispusă prezentarea unui document care conține date cu caracter personal în cadrul unei proceduri jurisdicționale civile, instanța națională este obligată să ia în considerare interesele persoanelor vizate. În cazul unui răspuns afirmativ, această instanță solicită, în plus, să se stabilească dacă dreptul Uniunii și în special RGPD impune cerințe specifice în raport cu modalitățile acestei aprecieri.

43

Mai întâi, trebuie subliniat că este necesar ca orice prelucrare a datelor cu caracter personal, sub rezerva derogărilor admise la articolul 23, să respecte principiile care reglementează prelucrările datelor cu caracter personal, precum și drepturile persoanei în cauză prevăzute în capitolele II și, respectiv, III din acest regulament. În special, orice prelucrare a datelor cu caracter personal trebuie, pe de o parte, să fie conformă cu principiile enunțate la articolul 5 din regulamentul menționat și, pe de altă parte, să îndeplinească condițiile de legalitate enumerate la articolul 6 din același regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net și alții, C‑511/18, C‑512/18 și C‑520/18, EU:C:2020:791, punctul 208, precum și jurisprudența citată).

44

În speță, instanța de trimitere arată că dispozițiile relevante din capitolul 38 din RB nu impun în mod explicit, în cadrul aprecierii aspectului dacă trebuie să se dispună prezentarea unui document care conține date cu caracter personal, luarea în considerare a intereselor persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt în discuție. Potrivit unei jurisprudențe naționale, aceste dispoziții ar impune doar o evaluare comparativă a relevanței probei și a interesului părții adverse de a nu divulga informațiile în cauză.

45

După cum s‑a constatat la punctul 39 din prezenta hotărâre, întrucât aceste dispoziții de drept național vizează prezentarea unui document ca element de probă, ele se pot încadra în cazurile de prelucrare a datelor cu caracter personal considerate a fi legale în temeiul dispozițiilor articolului 6 alineatele (3) și (4) din RGPD coroborat cu articolul 23 alineatul (1) literele (f) și (j) din acesta. Situația este aceasta în măsura în care dispozițiile menționate, pe de o parte, au ca obiect să asigure buna desfășurare a procedurii jurisdicționale, garantând că justițiabilul își poate valorifica drepturile atunci când există un „interes probatoriu justificat”, și, pe de altă parte, sunt necesare și proporționale cu acest obiectiv.

46

Astfel, din articolul 6 alineatul (4) din RGPD rezultă că asemenea prelucrări de date cu caracter personal sunt legale, cu condiția să constituie măsuri necesare și proporționale într‑o societate democratică pentru a proteja obiectivele pe care le urmăresc, menționate la articolul 23 din RGPD. Rezultă că, pentru a proceda la verificarea acestor cerințe, o instanță națională este obligată să ia în considerare interesele contrare existente atunci când apreciază oportunitatea de a dispune prezentarea unui document ce conține date cu caracter personal ale unor terți.

47

În această privință, trebuie subliniat că rezultatul ponderării pe care este necesar să o efectueze instanța națională poate varia atât în funcție de împrejurările fiecărei spețe, cât și de tipul de procedură în cauză.

48

În ceea ce privește interesele existente în cadrul unei proceduri jurisdicționale civile, instanța națională trebuie, așa cum rezultă în special din considerentele (1) și (2) ale RGPD, să garanteze protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, care este un drept fundamental consacrat la articolul 8 alineatul (1) din cartă și la articolul 16 TFUE. Această instanță trebuie de asemenea să garanteze dreptul la respectarea vieții private, consacrat la articolul 7 din cartă, care este strâns legat de dreptul la protecția datelor cu caracter personal.

49

Cu toate acestea, după cum se arată în considerentul (4) al RGPD, dreptul la protecția datelor cu caracter personal nu este un drept absolut, ci trebuie luat în considerare în raport cu funcția pe care o îndeplinește în societate și echilibrat cu alte drepturi fundamentale, în conformitate cu principiul proporționalității, precum dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, garantat la articolul 47 din cartă.

50

Or, prezentarea unui document care conține date cu caracter personal ale unor terți în cadrul unei proceduri jurisdicționale civile contribuie, așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 61 din concluziile prezentate, la respectarea acestui drept la o protecție jurisdicțională efectivă.

51

În această privință, întrucât articolul 47 al doilea paragraf din cartă corespunde articolului 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, sensul și domeniul său de aplicare sunt, conform articolului 52 alineatul (3) din cartă, aceleași cu cele pe care le conferă convenția menționată la respectivul articol 6 paragraful 1.

52

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere poziția esențială pe care dreptul la un proces echitabil o ocupă într‑o societate democratică, este esențial ca justițiabilul să aibă posibilitatea de a‑și apăra în mod util cauza în fața unei instanțe și să beneficieze de egalitatea armelor cu partea adversă [a se vedea în acest sens Curtea EDO, Hotărârea Zayidov împotriva Azerbaidjanului (nr. 2) din 24 iunie 2022, CE:ECHR:2022:0324JUD000538610, § 87 și jurisprudența citată]. Rezultă de aici în special că justițiabilul trebuie să poată beneficia de o procedură în contradictoriu și prezenta, în diferitele stadii ale acesteia, argumentele pe care le consideră relevante pentru apărarea cauzei sale (Curtea EDO, Hotărârea García Ruiz împotriva Spaniei din 21 ianuarie 1999, CE:ECHR:1999:0121JUD003054496, § 29).

53

În consecință, pentru a se asigura că justițiabilii pot beneficia de un drept la protecție jurisdicțională efectivă și în special de un drept la un proces echitabil, în sensul articolului 47 al doilea paragraf din cartă, este necesar să se considere că părțile la o procedură jurisdicțională civilă trebuie să fie în măsură să aibă acces la probele necesare pentru a stabili în mod satisfăcător temeinicia criticilor lor, care pot include eventual date cu caracter personal ale părților sau ale terților.

54

În aceste condiții, așa cum s‑a arătat la punctul 46 din prezenta hotărâre, luarea în considerare a intereselor în cauză se înscrie în cadrul examinării necesității și a proporționalității măsurii, care sunt prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) din RGPD și care condiționează legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal. În această privință, trebuie, așadar, să se țină seama și de articolul 5 alineatul (1) din acesta și în special de principiul „reducerii la minimum a datelor” inclus la litera (c) a acestei dispoziții, care constituie expresia principiului proporționalității. Potrivit acestui principiu al reducerii la minimum a datelor, datele cu caracter personal trebuie să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2021, Latvijas Republikas Saeima (Puncte de penalizare), C‑439/19, EU:C:2021:504, punctul 98 și jurisprudența citată].

55

Prin urmare, instanța națională este obligată să stabilească dacă divulgarea datelor cu caracter personal este adecvată și relevantă pentru a proteja obiectivul urmărit de dispozițiile aplicabile din dreptul național și dacă acest obiectiv nu poate fi realizat prin recurgerea la mijloace de probă mai puțin intruzive în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal ale unui număr ridicat de terți, precum, de exemplu, audierea unor martori selecționați.

56

În ipoteza în care prezentarea documentului care conține date cu caracter personal se dovedește a fi justificată, rezultă în plus din principiul menționat că atunci când doar o parte din aceste date este necesară în scopuri probatorii, instanța națională trebuie să aibă în vedere luarea unor măsuri suplimentare în materie de protecție a datelor, precum pseudonimizarea, definită la articolul 4 punctul 5 din RGPD, a numelor persoanelor vizate sau a oricărei alte măsuri destinate să minimizeze obstacolul în calea dreptului la protecția datelor cu caracter personal pe care îl constituie prezentarea unui atare document. Asemenea măsuri pot cuprinde printre altele limitarea accesului public la dosar sau o somație adresată părților cărora le‑au fost comunicate documentele ce conțin date cu caracter personal de a nu utiliza aceste date într‑un alt scop decât cel al administrării probelor în cadrul procedurii jurisdicționale în discuție.

57

În această privință, trebuie precizat că din articolul 4 punctul 5 din RGPD coroborat cu considerentul (26) al acestui regulament rezultă că datele cu caracter personal care au făcut obiectul unei pseudonimizări și care ar putea fi atribuite unei persoane fizice prin utilizarea de informații suplimentare ar trebui să fie considerate informații referitoare la o persoană fizică identificabilă, cărora li se aplică principiile protecției datelor. În schimb, din cuprinsul acestui considerent rezultă că aceste principii nu se aplică nici „informațiilor anonime, adică informațiilor care nu sunt legate de o persoană fizică identificată sau identificabilă sau datelor cu caracter personal care sunt anonimizate astfel încât persoana vizată nu este sau nu mai este identificabilă”.

58

Rezultă că o instanță națională poate aprecia că trebuie să îi fie comunicate date cu caracter personal ale părților sau ale terților pentru a putea să pondereze, în deplină cunoștință de cauză și cu respectarea principiului proporționalității, interesele implicate. Această apreciere poate, dacă este cazul, să o determine să autorizeze divulgarea completă sau parțială către partea adversă a datelor cu caracter personal care i‑au fost comunicate, în cazul în care consideră că o asemenea divulgare nu depășește ceea ce este necesar pentru a garanta beneficiul efectiv al drepturilor conferite justițiabililor de articolul 47 din cartă.

59

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolele 5 și 6 din RGPD trebuie interpretate în sensul că, la aprecierea aspectului dacă trebuie să fie dispusă prezentarea unui document care conține date cu caracter personal, instanța națională este obligată să ia în considerare interesele persoanelor vizate și să le pondereze în funcție de împrejurările fiecărei spețe, de tipul de procedură în cauză și ținând seama în mod corespunzător de cerințele care decurg din principiul proporționalității și în special de cele care decurg din principiul reducerii la minimum a datelor menționat la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din acest regulament.

60

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații în fața Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: