–

pentru Asociación Multisectorial de Empresas de la Electrónica, las Tecnologías de la Información y la Comunicación, de las Telecomunicaciones y de los Contenidos Digitales (Ametic), de A. González García, M. Magide Herrero, R. Sánchez Aristi și D. Sarmiento Ramírez‑Escudero, abogados;

–

pentru Asociación para el Desarrollo de la Propiedad Intelectual (ADEPI), de J. J. Marín López, abogado;

–

pentru Artistas Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE), de J. A. Hernández‑Pinzón García, abogado;

–

pentru Artistas Intérpretes, Entidad de Gestión de Derechos de Propiedad Intelectual (AISGE), de J. M. Montes Relazón, abogado;

–

pentru Ventanilla Única Digital, de J. J. Marín López, abogado;

–

pentru Derechos de Autor de Medios Audiovisuales (DAMA), de R. Gómez Cabaleiro, abogado;

–

pentru Centro Español de Derechos Reprográficos (CEDRO), de I. Aramburu Muñoz și J. de Fuentes Bardají, abogados;

–

pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz, în calitate de agent;

–

pentru guvernul francez, de A. Daniel și A.‑L. Desjonquères, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de É. Gippini Fournier și J. Samnadda, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230) și a unor principiilor generale ale dreptului Uniunii.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Asociación Multisectorial de Empresas de la Electrónica, las Tecnologías de la Información y la Comunicación, de las Telecomunicaciones y de los contenidos Digitales (Ametic), pe de o parte, și Administración del Estado (Administrația de Stat, Spania), Entidad de Gestión de Derechos de los Productores Audiovisuales (EGEDA), Asociación para el Desarrollo de la Propiedad Intelectual (ADEPI), Artistas Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE), Artistas Intérpretes, Entidad de Gestión de Derechos de Propiedad Intelectual (AISGE), Ventanilla Única Digital, Derechos de Autor de Medios Audiovisuales (DAMA), Centro Español de Derechos Reprográficos (CEDRO), Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI) și Sociedad General de Autores y Editores (SGAE), pe de altă parte, având ca obiect o cerere de anulare a anumitor dispoziții ale Real Decreto 1398/2018 por el que se desarrolla el artículo 25 del texto refundido de la Ley de Propiedad Intelectual, aprobado por el Real Decreto Legislativo 1/1996, de 12 de abril, en cuanto al sistema de compenssación equitativa por copia privada (Decretul regal 1398/2018 de aplicare a articolului 25 din versiunea codificată a Legii privind proprietatea intelectuală, aprobat prin Decretul regal legislativ 1/1996 din 12 aprilie, în ceea ce privește sistemul compensației echitabile pentru copia privată) din 23 noiembrie 2018 (BOE nr. 298 din 11 decembrie 2018, p. 121354).

3

Considerentele (31), (35) și (38) ale Directivei 2001/29 sunt redactate după cum urmează:

[…]

[…]

4

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Dreptul de reproducere”, prevede:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:

5

Articolul 5 din directiva menționată, intitulat „Excepții și limitări”, prevede la alineatele (2) și (5):

„(2)   Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:

[…]

[…]

(5)   Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”

6

Considerentele (2), (14) și (26) ale Directivei 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă (JO 2014, L 84, p. 72) au următorul cuprins:

[…]

[…]

7

Potrivit articolului 1, directiva menționată definește cerințele necesare pentru asigurarea bunei funcționări a gestionării dreptului de autor și a drepturilor conexe de către organismele de gestiune colectivă.

8

Articolul 3 din această directivă conține următoarele definiții:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]”

9

Articolul 25, intitulat „Compensația echitabilă pentru copia privată”, din Ley de Propiedad Intelectual (Legea privind proprietatea intelectuală), în versiunea consolidată aprobată prin Real Decreto Legislativo 1/1996, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley de Propiedad Intelectual, regularizando, aclarando y armonizando las disposiciones legales vigentes sobre la materia (Decretul regal legislativ 1/1996 de aprobare a versiunii codificate a Legii privind proprietatea intelectuală, care prevede, precizează și armonizează dispozițiile legale în vigoare în acest domeniu) din 12 aprilie 1996 (BOE nr. 97 din 22 aprilie 1996, p. 14369), astfel cum a fost modificat prin Real Decreto‑ley 12/2017 (Decretul‑lege regal 12/2017) din 3 iulie 2017 (BOE nr. 158 din 4 iulie 2017, p. 56444) (denumită în continuare „Legea privind proprietatea intelectuală”), are următorul cuprins:

„1.   Reproducerea operelor divulgate sub formă de cărți sau de publicații asimilate în acest scop prin decret regal, precum și sub formă de fonograme, de videograme sau de alte suporturi sonore, vizuale sau audiovizuale, realizată prin intermediul unor aparate sau instrumente tehnice netipografice exclusiv pentru uz personal, care nu este profesional sau antreprenorial, și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, în conformitate cu articolul 31 alineatele 2 și 3, conferă dreptul la o compensație echitabilă și unică pentru fiecare dintre cele trei moduri de reproducere menționate care urmăresc să compenseze în mod adecvat prejudiciul cauzat creditorilor ca urmare a reproducerilor realizate pe baza limitării legale a copiei private. Această compensație se stabilește pentru fiecare mod de reproducere în funcție de echipamentele, de aparatele și de suporturile materiale care permit realizarea reproducerii, fabricate pe teritoriul spaniol sau achiziționate în afara acestuia în vederea comercializării sau a utilizării lor pe acest teritoriu.

[…]

3.   Fabricanții instalați în Spania, atunci când operează ca distribuitori comerciali, precum și persoanele care achiziționează în afara teritoriului spaniol echipamente, aparate și suporturi materiale de tipul celor menționate la alineatul 1, în vederea distribuirii lor comerciale sau a utilizării lor, sunt debitori ai acestei compensații.

În plus, distribuitorii, angrosiștii și vânzătorii cu amănuntul, care achiziționează succesiv aceste echipamente, aparate și suporturi materiale, răspund în solidar pentru plata compensației față de debitorii care le‑au furnizat, cu excepția cazului în care fac dovada că au plătit‑o efectiv acestora din urmă.

Distribuitorii, angrosiștii și vânzătorii cu amănuntul, care achiziționează succesiv aceste echipamente, aparate și suporturi materiale, pot solicita organismelor de gestiune, în conformitate cu procedura care urmărește să facă efectivă compensația echitabilă, prevăzută de Decretul regal, restituirea compensației menționate în ceea ce privește vânzările de echipamente, de aparate și de suporturi materiale de reproducere către persoanele care beneficiază de o scutire în conformitate cu alineatul 7.

[…]

7.   Următoarele achiziții de echipamente, de aparate și de suporturi materiale de reproducere sunt scutite de la plata compensației:

[…]

[…]

8.   Persoanele juridice sau fizice care nu sunt scutite de plata compensației pot solicita rambursarea acesteia în cazul în care:

[…]

10.   Organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală participă la constituirea, în conformitate cu reglementările în vigoare, la gestionarea și la finanțarea unei persoane juridice care exercită, în calitate de mandatară a tuturor acestora, următoarele atribuții:

11.   Debitorii și responsabilii solidari autorizează persoana juridică, reprezentată de organismele de gestiune în conformitate cu dispozițiile alineatului precedent, să controleze achizițiile și vânzările supuse plății compensației echitabile, precum și pe cele vizate de scutirile prevăzute la alineatul (7). De asemenea, persoanele care au obținut certificatul de scutire furnizează, la cererea persoanei juridice sus‑menționate, datele necesare pentru a verifica dacă sunt încă îndeplinite efectiv condițiile impuse pentru a beneficia de scutire.

12.   […]

[…] Ministerul Educației, Culturii și Sportului soluționează conflictele cu care este sesizat cu privire la refuzul persoanei juridice de a emite certificatele de scutire prevăzute la alineatul 7 literele b) și c) și cererile de rambursare a plății compensației echitabile pentru copia privată prevăzute la alineatul 8.”

10

Dispoziția suplimentară unică din Decretul‑lege regal 12/2017 prevede:

„1. Organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să înființeze persoana juridică prevăzută la articolul 25 alineatul (10) […] din Legea privind proprietatea intelectuală în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului decret‑lege regal.

2. Niciunul dintre organismele de gestiune nu are capacitatea de a controla în sine deciziile persoanei juridice menționate.

[…]”

11

Decretul regal 1398/2018 prevede la articolul 3:

„În sensul prezentului decret legal:

a) certificat de scutire înseamnă fiecare dintre certificatele prevăzute la articolul 25 alineatul 7 literele a)-c) […] din Legea privind proprietatea intelectuală, ale căror titulari pot fi următoarele persoane:

[…]

[…]”

12

Articolul 10 din Decretul regal 1398/2018, intitulat „Procedura de obținere și de utilizare a certificatului de scutire”, prevede:

„1.   Pentru a obține certificatul de scutire prevăzut la articolul 3 litera a) punctul 2°, persoana interesată trebuie să transmită persoanei juridice [menționate la articolul 25 alineatul 10 din Legea privind proprietatea intelectuală] o cerere care, de preferință, trebuie să fie semnată electronic și să cuprindă următoarele informații:

2.   Persoana juridică furnizează pe site‑ul său internet un model standardizat de solicitare a unui certificat de scutire care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul precedent.

[…]

4.   După primirea cererii de eliberare a unui certificat de scutire, persoana juridică dispune de 15 zile lucrătoare pentru a acorda sau a refuza certificatul și pentru a comunica decizia sa solicitantului.

5.   Persoana juridică nu poate refuza acordarea certificatului decât în următoarele cazuri:

În cazurile prevăzute la literele a) și b) de mai sus, persoana juridică acordă în prealabil solicitantului un termen de șapte zile lucrătoare pentru regularizarea cererii.

Refuzul se comunică solicitantului cu o justificare adecvată a motivelor acestei decizii, el fiind informat și cu privire la dreptul de a formula o cale de atac, în termen de o lună de la comunicarea refuzului, la Ministerul Culturii și Sporturilor, în temeiul articolului 25 alineatul 12 […] din Legea privind proprietatea intelectuală.

[…]

10.   Atunci când nu dețin certificat, persoanele care beneficiază de scutire pot utiliza procedura de rambursare.”

13

Articolul 11 din Decretul regal 1398/2018, intitulat „Procedura de rambursare a plății compensației”, are următorul cuprins:

„1.   Cererea de rambursare a plății compensației se transmite persoanei juridice. Această cerere, care trebuie semnată, de preferință pe cale electronică, trebuie să fie însoțită de următoarele informații:

2.   Persoana juridică furnizează pe site‑ul său internet un model standardizat de cerere de rambursare care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul precedent.

3.   Persoana juridică dispune de un termen de o lună de la data primirii cererii pentru a efectua verificările necesare pentru a stabili existența sau inexistența dreptului la rambursare și pentru a‑i comunica decizia sa solicitantului.

[…]

5.   Persoana juridică nu poate refuza rambursarea compensației decât în următoarele cazuri:

În cazurile prevăzute la literele a) și b) de mai sus, solicitantului i se acordă un termen de șapte zile lucrătoare pentru regularizarea cererii.

Refuzul i se comunică solicitantului cu o justificare adecvată a motivelor sale, el fiind informat și cu privire la dreptul de a formula o cale de atac, în termen de o lună de la comunicarea refuzului, la Ministerul Culturii și Sporturilor, în temeiul articolului 25 alineatul 12 […] din Legea privind proprietatea intelectuală.”

14

Articolul 12 din Decretul regal 1398/2018 prevede:

„1.   Organismele de gestiune și persoana juridică respectă caracterul confidențial al oricărei informații de care acestea au cunoștință în exercitarea atribuțiilor lor și, în orice caz, prelucrarea acestor informații este supusă respectării reglementării privind protecția concurenței și protecția datelor.

2.   Debitorii, distribuitorii și titularii certificatelor de scutire nu se pot prevala de secretul contabilității comerciale prevăzut la articolul 32 alineatul 1 din Código de Comercio [Codul comercial] cu ocazia controalelor efectuate de persoana juridică în temeiul competențelor pe care i le conferă articolul 25 alineatul 11 […] din Legea privind proprietatea intelectuală.”

15

Ametic, reclamanta din litigiul principal, este o asociație de fabricanți, de comercianți și de distribuitori din sectorul tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor, a căror activitate include comercializarea de echipamente, de aparate și de suporturi materiale de reproducere supuse compensației pentru copia privată. Prin acțiunea depusă la instanța de trimitere, Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), Ametic solicită în special anularea anumitor dispoziții din Decretul regal 1398/2018, printre care articolele 3 și 10 din acesta. Acest decret regal stabilește normele de aplicare a articolului 25 din Legea privind proprietatea intelectuală, articol care a fost adoptat în urma Hotărârii din 9 iunie 2016, EGEDA și alții (C‑470/14, EU:C:2016:418), prin care articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 a fost interpretat în sensul că se opune vechiului sistem de compensație echitabilă pentru copia privată care era în sarcina bugetului general de stat.

16

Astfel cum reiese din decizia de trimitere, legiuitorul spaniol a introdus la acest articol 25 un sistem de compensație pentru copia privată în beneficiul titularilor drepturilor de autor întemeiat pe reproducerea de opere protejate exclusiv pentru uz personal, prin intermediul unor aparate sau instrumente tehnice netipografice.

17

Instanța de trimitere arată în esență că articolul 25 alineatul (3) din Legea privind proprietatea intelectuală prevede că persoanele care fabrică sau distribuie pe teritoriul spaniol echipamente care pot fi utilizate în scopul reproducerii de opere protejate sunt obligate la plata compensației pentru copia privată. Producătorii și distribuitorii menționați pot repercuta valoarea acesteia asupra clienților, angrosiștilor sau vânzătorilor cu amănuntul, care pot, dacă este cazul, să o repercuteze asupra consumatorilor finali.

18

Această instanță mai precizează că, potrivit articolului 25 alineatul 7 litera b) din această lege, sunt exceptate de la bun început de la plata compensației pentru copia privată achiziționarea de echipamente, de aparate și de suporturi de reproducere realizată de persoane juridice sau fizice care acționează în calitate de consumatori finali, care fac dovada utilizării exclusiv profesionale a echipamentelor, a aparatelor sau a suporturilor materiale achiziționate, cu condiția ca acestea să nu fi fost puse de iure sau de facto la dispoziția utilizatorilor privați și să fie în mod vădit rezervate unor utilizări distincte de realizarea de copii private. Această dovadă trebuie făcută printr‑un certificat eliberat de o persoană juridică, care, în conformitate cu alineatul 10 al acestui articol 25, este înființată de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală și, în calitate de mandatară a acestora, exercită gestionarea scutirilor de plată și a rambursărilor cu titlu de compensație pentru copia privată.

19

Persoanele în cauză care nu sunt titulare ale unui astfel de certificat trebuie să suporte sarcina compensației pentru copia privată la momentul cumpărării. Cu toate acestea, în cazul în care dovedesc utilizarea exclusiv profesională a echipamentelor, a aparatelor sau a suporturilor de reproducere cumpărate și cu condiția să nu fi fost puse la dispoziția utilizatorilor privați și să fie în mod clar rezervate altor utilizări decât copia privată, acestea pot solicita aceleiași persoane juridice rambursarea compensației achitate anterior.

20

Instanța de trimitere adaugă că distribuitorii, angrosiștii și vânzătorii cu amănuntul care achiziționează succesiv bunurile în cauză pot solicita organismelor de gestiune rambursarea compensației pentru copia privată pe care au achitat‑o anterior cu ocazia vânzărilor efectuate către titularii unui certificat de scutire.

21

Articolul 3 litera a) din Decretul regal 1398/2018 califică drept „certificat de scutire” certificatul ai cărui titulari pot fi, printre altele, persoanele prevăzute la articolul 25 alineatul 7 litera b) din Legea privind proprietatea intelectuală. Articolul 10 din acest Decret regal reglementează procedura de obținere și de utilizare a certificatului de scutire menționat.

22

Pe de altă parte, instanța de trimitere precizează că, în conformitate cu articolul 25 alineatul 11 din Legea privind proprietatea intelectuală și cu articolul 12 din Decretul regal menționat, care îl pune în aplicare, persoana juridică este abilitată să solicite comunicarea informațiilor necesare pentru exercitarea competențelor de control cu care este învestită în cadrul atribuțiilor sale referitoare la gestionarea scutirilor de plată și a rambursărilor în temeiul compensației pentru copia privată și că, cu ocazia unor astfel de controale, operatorii economici nu se pot prevala de secretul contabilității comerciale prevăzut de dreptul național.

23

Instanța de trimitere arată că persoana juridică ce gestionează sistemul de scutiri prin acordarea de certificate, care facilitează în mod considerabil activitatea entității care dispune de acestea, precum și sistemul de rambursări este controlată de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, și anume de entități care reprezintă în mod exclusiv interesele creditorilor compensației pentru copia privată. Acest fapt ar putea influența deciziile persoanei juridice în cauză cu privire la acordarea certificatelor de scutire sau a rambursărilor în fiecare caz în parte. În plus, acest caracter „dezechilibrat sau asimetric” al sistemului ar fi, potrivit instanței de trimitere, susceptibil să încalce principiul egalității în fața legii, cu atât mai mult cu cât tocmai de această persoană juridică depinde posibilitatea simplificării demersurilor care trebuie efectuate la achiziționarea de echipamente, de aparate și de suporturi de reproducere. Instanța de trimitere arată că îndoielile sale sunt accentuate de puterile exorbitante cu care este învestită persoana juridică în discuție în materie de control, în temeiul cărora aceasta poate impune să îi fie furnizate informații referitoare la activitățile persoanelor vizate, întinderea acestor puteri mergând până la a priva operatorul economic în cauză de posibilitatea de a opune secretul contabilității comerciale. Faptul că deciziile acestei persoane juridice pot face obiectul unei căi de atac la Ministerul Culturii și Sporturilor, ale cărui decizii pot face ele însele obiectul unei acțiuni în justiție, i se pare insuficient pentru a înlătura dificultățile care rezultă din modul în care este constituită această persoana juridică.

24

În aceste condiții, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

ADEPI, Ventanilla Única Digital și DAMA contestă admisibilitatea primei întrebări pentru motivul că instanța de trimitere nu precizează nici dispoziția Directivei 2001/29, nici principiile generale ale dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită.

26

În această privință este necesar să se constate că, desigur, având în vedere doar modul de redactare a primei întrebări, instanța de trimitere urmărește prin aceasta să obțină din partea Curții o apreciere asupra compatibilității unei dispoziții naționale cu dreptul Uniunii, în speță cu Directiva 2001/29 și cu principiile generale ale acestuia, fără a preciza dispozițiile și principiile la care se referă. Or, Curtea a statuat în mod repetat că, în cadrul procedurii de cooperare între ea și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, nu este de competența sa să se pronunțe cu privire la conformitatea unei legislații naționale cu dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2015, Consorci Sanitari del Maresme, C‑203/14, EU:C:2015:664, punctul 43 și jurisprudența citată).

27

Cu toate acestea, trebuie amintit că, în cadrul acestei proceduri de cooperare instituite la articolul 267 TFUE, este de competența Curții să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, ea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. Astfel, misiunea Curții este aceea de a interpreta toate dispozițiile de drept al Uniunii care sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate de aceste instanțe (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Nederlands Uitgeversverbond și Groep Algemene Uitgevers, C‑263/18, EU:C:2019:1111, punctul 31 și jurisprudența citată).

28

În acest scop, Curtea poate extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele respectivului drept care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului principal (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Nederlands Uitgeversverbond și Groep Algemene Uitgevers, C‑263/18, EU:C:2019:1111, punctul 32 și jurisprudența citată).

29

În speță, reiese fără echivoc din cererea de decizie preliminară că litigiul principal privește sistemul spaniol de colectare a compensației pentru copia privată, instanța de trimitere fiind sesizată cu o cerere de anulare a anumitor dispoziții ale Decretului regal 1398/2018, care pune în aplicare articolul 25 din Legea privind proprietatea intelectuală, acest din urmă articol prevăzând, printre altele, înființarea unei persoane juridice însărcinate cu gestionarea sistemului de compensație pentru copia privată. Or, Directiva 2001/29 conține o singură dispoziție referitoare la o astfel de compensație, și anume articolul 5 alineatul (2) litera (b).

30

În plus, instanța de trimitere se referă în mod expres la principiul egalității între debitorii și creditorii compensației în discuție, în raport cu care este chemată să examineze legalitatea dispozițiilor din litigiul aflat pe rolul său, fără a menționa alte principii generale ale dreptului Uniunii a căror interpretare ar fi în joc, în opinia sa.

31

În aceste condiții, nu se poate considera că prima întrebare ar fi afectată de deficiențe de natură să împiedice Curtea să ofere un răspuns util instanței de trimitere.

32

Această întrebare este, așadar, admisibilă.

33

Având în vedere considerațiile prezentate la punctele 27-30 din prezenta hotărâre, este necesar să se înțeleagă că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 și principiul egalității de tratament trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia se încredințează unei persoane juridice, înființată și controlată de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, gestionarea scutirilor de plată și a rambursărilor compensației pentru copia privată.

34

În această privință trebuie amintit că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 stipulează că statele membre pot să prevadă excepții sau limitări de la dreptul exclusiv de reproducere prevăzut la articolul 2 din această directivă pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile care să țină cont de aplicarea sau neaplicarea măsurilor tehnice menționate la articolul 6 din directiva respectivă pentru operele sau obiectele protejate.

35

Astfel cum reiese din considerentele (35) și (38) ale aceleiași directive, acest articol 5 alineatul (2) litera (b) transpune voința legiuitorului Uniunii de a stabili un sistem special de compensare a cărui aplicare este declanșată de existența unui prejudiciu cauzat titularilor de drepturi ce dă naștere în principiu obligației de „despăgubire” sau de „compensare” a acestora din urmă (Hotărârea din 9 iunie 2016, EGEDA și alții, C‑470/14, EU:C:2016:418, punctul 19 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctul 26 și jurisprudența citată).

36

Întrucât dispozițiile Directivei 2001/29 nu oferă mai multe precizări cu privire la diferitele elemente ale sistemului de compensație echitabilă, statele membre dispun de o marjă largă de apreciere pentru a le delimita. Revine în special statelor membre sarcina de a determina persoanele care trebuie să achite această compensație, precum și de a stabili forma, modalitățile și nivelul respectivei compensații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 20 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 9 iunie 2016, EGEDA și alții, C‑470/14, EU:C:2016:418, punctele 22 și 23, precum și jurisprudența citată).

37

Ținând cont de dificultățile practice de a‑i identifica pe utilizatorii privați, precum și de a‑i obliga să îi despăgubească pe titularii dreptului exclusiv de reproducere pentru prejudiciul cauzat, statele membre pot institui, pentru a finanța compensația echitabilă, o „redevență pentru copia privată” în sarcina nu a persoanelor private vizate, ci a celor care dispun de echipamente, de aparate și de suporturi de reproducere și care, în acest temei, pun respectivele echipamente, în drept sau în fapt, la dispoziția persoanelor private. În cadrul unui asemenea sistem, persoanele care dispun de aceste echipamente au obligația de a plăti redevența pentru copia privată. Astfel, statele membre pot, în anumite condiții, să aplice nediferențiat redevența pentru copia privată în privința suporturilor de înregistrare care pot fi utilizate pentru reproducere, inclusiv în ipoteza în care utilizarea finală a acestora nu intră sub incidența cazului menționat la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 (Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctele 31 și 32, precum și jurisprudența citată).

38

Din moment ce un atare sistem permite debitorilor să repercuteze cuantumul redevenței pentru copia privată asupra prețului de punere la dispoziție a respectivelor echipamente, aparate și suporturi de reproducere, sarcina redevenței va fi suportată, în definitiv, de utilizatorul privat care achită acest preț, în conformitate cu „echilibrul just”, menționat în considerentul (31) al Directivei 2001/29, care trebuie găsit între interesele titularilor dreptului exclusiv de reproducere și cele ale utilizatorilor de obiecte protejate (Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctul 33 și jurisprudența citată).

39

Cu toate acestea, un astfel de sistem trebuie să fie justificat nu numai de dificultăți practice precum imposibilitatea de a identifica utilizatorii finali, ci trebuie de asemenea să excludă de la plata redevenței furnizarea echipamentelor, a aparatelor și a suporturilor de reproducere către alte persoane decât persoanele fizice, în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii pentru uz personal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctele 47-45, și Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctele 34-36).

40

În ceea ce privește, mai precis, condiția legată de scutirea de la plata redevenței a furnizării de echipamente, aparate și suporturi de reproducere către alte persoane decât persoanele fizice, în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii pentru uz personal, este, în principiu, conform cu „echilibrul just” între interesele titularilor dreptului de autor și cele ale utilizatorilor de obiecte protejate, menționat în considerentul (31) al Directivei 2001/29, ca numai cumpărătorul final să poată obține rambursarea acelei redevențe și ca rambursarea să fie condiționată de depunerea unei cereri în acest scop la organizația însărcinată cu gestiunea acestor redevențe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 53).

41

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, posibilitatea recunoscută producătorilor, distribuitorilor și comercianților cu amănuntul de a repercuta asupra clienților lor compensația pentru copia privată pe care au plătit‑o conduce la situația în care operatorii respectivi nu suportă această sarcină financiară. Este cert că, pentru a garanta că sarcina compensației pentru copia privată va reveni, în definitiv, numai utilizatorilor finali prevăzuți la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, un sistem care impune o asemenea redevență pentru copia privată trebuie să garanteze că utilizatorii finali care cumpără echipamentele, aparatele și suporturile de reproducere în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii pentru uz personal pot fi încă scutiți de la plată.

42

În plus, atunci când sistemul de colectare a compensației pentru copia privată prevede că utilizatorul final poate fi scutit de aceasta din momentul în care achiziționează echipamentele, dispozitivele și suporturile de reproducere prin intermediul unui certificat de scutire care atestă în esență că le achiziționează în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii pentru uz personal, vânzătorul care a plătit această redevență furnizorului său, dar căruia îi este interzis, ca urmare a prezentării certificatului menționat, să o repercuteze asupra clientului său trebuie să aibă posibilitatea de a solicita rambursarea acesteia de la organizația căreia îi este încredințată gestionarea redevenței menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Copydan Båndkopi, C‑463/12, EU:C:2015:144, punctul 55).

43

În speță, astfel cum reiese din decizia de trimitere, sistemul de colectare a compensației pentru copia privată în discuție în litigiul principal are drept caracteristică faptul că prevede că utilizatorii finali sunt, în principiu, debitori ai acestei compensații, instituind în același timp proceduri care permit, în anumite condiții, scutirea de compensația menționată, scutire care este supusă acordării unui certificat sau rambursării sale.

44

În acest context, instanța de trimitere adresează prima întrebare pentru motivul că împrejurarea că persoana juridică ce emite certificatele de scutire și efectuează rambursările compensației pentru copia privată este înființată și controlată de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală ar putea conduce la un „dezechilibru” sau la o „asimetrie” în interesele pe care le urmărește, ceea ce s‑ar putea opune articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 și principiului egalității de tratament.

45

În această privință trebuie arătat, în primul rând, că, în ceea ce privește cerințele care decurg din articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă, dreptul la rambursarea redevenței pentru copia privată în beneficiul altor persoane decât persoanele fizice care achiziționează echipamentele de reproducere în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii pentru uz personal trebuie să fie efectiv și să nu facă excesiv de dificilă restituirea redevenței plătite. Întinderea, eficiența, disponibilitatea, publicitatea și simplitatea utilizării dreptului la rambursare trebuie să permită atenuarea eventualelor dezechilibre create de sistemul de redevență pentru copia privată pentru a răspunde dificultăților practice constatate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctul 37 și jurisprudența citată). Situația este aceeași în ceea ce privește acordarea certificatelor de scutire atunci când reglementarea națională prevede de asemenea un astfel de instrument pentru a se asigura că numai debitorii vizați la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din directiva menționată suportă efectiv sarcina compensației pentru copia privată.

46

Pe de altă parte, conform articolului 3 litera (h) din Directiva 2014/26, veniturile colectate de un organism de gestiune colectivă în numele titularilor de drepturi în temeiul unui drept la compensație constituie venituri provenite din drepturile de autor sau din drepturile conexe. Considerentele (2) și (26) ale aceleiași directive precizează că aceste venituri sunt colectate, gestionate și repartizate titularilor de organismele de gestiune colectivă.

47

În această din urmă privință, din articolul 3 litera (a) din Directiva 2014/26 reiese că reprezintă un organism de gestiune colectivă orice organism având drept unic sau principal scop să gestioneze, cu autorizație legală sau în temeiul unui acord, drepturile de autor sau drepturile conexe dreptului de autor în numele unuia sau mai multor titulari de drepturi, acest organism putând fi deținut sau controlat de membrii săi. De altfel, aceasta este, de regulă, situația în practică, așa cum reiese din considerentul (14) al Directivei 2014/26. În sfârșit, la articolul 3 litera (d) din aceeași directivă se precizează că un organism de gestiune colectivă poate avea drept membri atât titularii drepturilor de autor sau drepturilor conexe, cât și alte organisme de gestiune colectivă.

48

Rezultă că, în ceea ce privește gestiunea compensației pentru copia privată în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, spre deosebire de reprezentanții debitorilor acestei compensații, o astfel de gestionare ține, prin definiție, de sarcinile care pot fi încredințate organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, cum sunt organismele de gestiune colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală vizate de Legea privind proprietatea intelectuală.

49

În această privință și în lumina cerințelor expuse la punctul 45 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că înființarea unei persoane juridice, precum cea prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, în scopul gestionării scutirilor de la plată și a rambursărilor compensației pentru copia privată poate răspunde unui obiectiv de simplitate și de eficacitate de care beneficiază și debitorii compensației respective, fără ca aceștia din urmă să se afle într‑o situație mai puțin avantajoasă în raport cu cea care ar fi prevalat în absența unei asemenea persoane juridice ca urmare a simplului fapt că persoana juridică în cauză este controlată de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.

50

Totuși, orice reglementare națională care instituie o compensație pentru copia privată trebuie să prevadă proceduri care, având în vedere cerințele prezentate la punctul 45 din prezenta hotărâre, garantează că numai persoanele obligate la plata taxei prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 suportă efectiv sarcina compensației pentru copia privată.

51

Mai precis, statele membre nu pot să prevadă modalități de compensare echitabilă care ar introduce o inegalitate de tratament nejustificată între diferitele categorii de operatori economici care comercializează bunuri comparabile care fac obiectul excepției privind copia privată sau între diferitele categorii de utilizatori de obiecte protejate (Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctul 45 și jurisprudența citată).

52

Aceste cerințe ar putea fi puse în pericol dacă reglementarea națională ar conferi persoanei juridice competente să acorde certificatele de scutire sau să ramburseze sumele plătite în mod nejustificat cu titlu de compensație pentru copia privată o marjă de apreciere care ar face ca soarta fiecărei cereri depuse în unul sau altul dintre aceste scopuri să depindă de elemente de oportunitate, așa încât această persoană juridică să poată, în exercitarea marjei sale de apreciere, să limiteze în mod nejustificat dreptul la scutire sau la rambursarea compensației menționate. Astfel, existența unei atari marje de apreciere ar putea conduce la o ruptură a justului echilibru între titularii drepturilor și utilizatorii de obiecte protejate, urmărit de considerentul (31) al Directivei 2001/29. Persoana juridică competentă ar putea de asemenea, după cum preconizează instanța de trimitere, să facă o discriminare între diferitele categorii de operatori sau de utilizatori care se află totuși în situații juridice și factuale similare.

53

În schimb, o reglementare națională care prevede că certificatele de scutire și rambursările compensației pentru copia privată trebuie acordate în timp util și în temeiul unor criterii obiective care nu implică o marjă de apreciere a persoanei competente să examineze cererile formulate în acest scop este, în principiu, de natură să respecte cerințele enunțate la punctul 45 din prezenta hotărâre.

54

În plus, pentru a înlătura orice risc de părtinire din partea unei asemenea persoane juridice în acordarea certificatelor de scutire și a rambursărilor și, prin urmare, pentru a preveni o ruptură a echilibrului just între titularii drepturilor și utilizatorii de obiecte protejate urmărit de considerentul (31) al Directivei 2001/29, este necesar ca deciziile acestei persoane juridice prin care se refuză acordarea unui astfel de certificat sau a unei astfel de rambursări să poată face obiectul unei căi de atac, necontencioase sau contencioase, în fața unei instanțe independente.

55

Aparent, în speță, articolele 10 și 11 din Decretul regal 1398/2018 obligă persoana juridică însărcinată cu examinarea cererilor să acorde, în termene precise, certificatul de scutire sau să stabilească existența dreptului la rambursare atunci când solicitantul furnizează informațiile de identificare solicitate și semnează declarațiile puse la dispoziția sa. În plus, ele par să prevadă posibilitatea de a sesiza o entitate independentă, și anume Ministerul Culturii și Sporturilor, cu o cale de atac împotriva deciziilor acestei persoane juridice prin care se refuză o cerere de acordare a unui certificat de scutire sau o cerere de rambursare. În aceste condiții, dispozițiile menționate par în măsură să respecte cerințele expuse la punctul 45 din prezenta hotărâre, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere.

56

În al doilea rând, excepțiile prevăzute la articolul 5 din Directiva 2001/29 trebuie aplicate cu respectarea principiului egalității de tratament, consacrat la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia situațiile comparabile nu pot fi tratate în mod diferit și situațiile diferite nu pot fi tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 22 septembrie 2016, Microsoft Mobile Sales International și alții, C‑110/15, EU:C:2016:717, punctul 44 și jurisprudența citată).

57

Prin urmare, acest principiu nu poate fi interpretat în sensul că se opune atribuirii ca atare a gestionării scutirilor de plată și a rambursărilor compensației pentru copia privată unei persoane care reprezintă interesele colective ale creditorilor acesteia. Creditorii și debitorii compensației pentru copia privată se află, în raport cu această sarcină, în situații juridice radical diferite, așa încât principiul menționat nu poate fi încălcat pentru motivul că sunt supuși unor drepturi și obligații distincte în temeiul regimului de compensație pentru copia privată.

58

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 și principiul egalității de tratament trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia se încredințează unei persoane juridice înființate și controlate de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală gestionarea scutirilor de plată și a rambursărilor compensației pentru copia privată atunci când această reglementare națională prevede că certificatele de scutire și rambursările trebuie acordate în timp util și pe baza unor criterii obiective care nu permit acestei persoane juridice să refuze o cerere de acordare a unui astfel de certificat sau a unei rambursări pe baza unor considerații care implică exercitarea unei marje de apreciere și că deciziile acesteia prin care se refuză o asemenea cerere pot face obiectul unei căi de atac în fața unei instanțe independente.

59

DAMA contestă admisibilitatea acestei întrebări pentru motivul că instanța de trimitere nu precizează dispoziția din Directiva 2001/29 și nici principiile generale ale dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită.

60

Cu toate acestea, având în vedere principiile amintite la punctele 26-28 din prezenta hotărâre și pentru aceleași motive precum cele expuse la punctele 29 și 30 din aceasta, argumentul menționat nu afectează admisibilitatea celei de a doua întrebări.

61

Pe de altă parte, ADEPI și Ventanilla Única Digital arată că din articolul 25 alineatul (7) litera (b) din Legea privind proprietatea intelectuală și din articolul 10 din Decretul regal 1398/2018 nu reiese că persoana juridică poate avea acces la informații contabile. Situația evocată de instanța de trimitere ar fi, așadar, pur ipotetică, așa încât a doua întrebare ar trebui declarată inadmisibilă.

62

În această privință este suficient să se amintească, pe de o parte, că, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele statelor membre, astfel cum este prevăzută la articolul 267 TFUE, numai instanțele naționale care sunt sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată au competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, atunci când întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 12 noiembrie 2015, Hewlett‑Packard Belgium, C‑572/13, EU:C:2015:750, punctul 24 și jurisprudența citată).

63

Din moment ce întrebările care se referă la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență, respingerea de către Curte a unei cereri formulate de o instanță națională este astfel posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 12 noiembrie 2015, Hewlett‑Packard Belgium, C‑572/13, EU:C:2015:750, punctul 25 și jurisprudența citată).

64

Pe de altă parte, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, atribuțiile Curții și cele ale instanței de trimitere sunt în mod clar distincte și este numai de competența acesteia din urmă să interpreteze legislația națională. Așadar, nu este de competența Curții să se pronunțe, în cadrul unei trimiteri preliminare, cu privire la interpretarea dispozițiilor naționale. În acest sens, Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și cele naționale, contextul normativ și factual în care se încadrează întrebările preliminare, astfel cum este definit în decizia de trimitere (Hotărârea din 14 noiembrie 2019, Spedidam, C‑484/18, EU:C:2019:970, punctele 28 și 29).

65

Din aceste elemente rezultă că interpretarea dreptului național invocată de ADEPI și de Ventanilla Única Digital în ceea ce privește informațiile pe care persoana juridică este abilitată să le solicite nu poate fi suficientă pentru răsturnarea prezumției de pertinență evocate la punctul 63 din prezenta hotărâre.

66

Întrucât a doua întrebare nu se încadrează, pe de altă parte, în niciuna dintre cele trei ipoteze vizate de jurisprudența amintită la punctul 63 din prezenta hotărâre, este necesar să se constate că aceasta este admisibilă.

67

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 și principiul egalității de tratament trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care abilitează o persoană juridică, înființată și controlată de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală și căreia i se încredințează gestionarea scutirilor de la plată și a rambursărilor compensației pentru copia privată, să solicite accesul la informațiile necesare exercitării competențelor de control cu care este învestită în acest temei, fără a fi posibil, printre altele, să i se opună secretul contabilității comerciale prevăzut în dreptul național.

68

În primul rând, trebuie arătat că posibilitatea de a solicita informațiile care permit controlul bunei aplicări a reglementării naționale privind compensația pentru copia privată constituie un element inerent excepției prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29.

69

Astfel, din articolul 5 alineatul (2) litera (b), precum și din considerentul (35) al Directivei 2001/29 reiese că, în statele membre care au introdus excepția privind copia privată, titularii de drepturi trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea fără consimțământul lor a operelor lor sau a altor obiecte protejate. În plus, conform alineatului (5) al aceluiași articol, instituirea excepției privind copia privată nu poate aduce atingere în mod nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului de autor. În consecință, pentru a nu fi lipsite de orice efect util, aceste dispoziții impun statului membru care a instituit excepția privind copia privată în dreptul intern o obligație de rezultat, în sensul că acest stat este ținut să asigure, în cadrul competențelor sale, perceperea efectivă a acestei compensații destinate despăgubirii autorilor afectați de prejudiciul suferit, în special dacă acesta s‑a produs pe teritoriul statului membru menționat (Hotărârea din 16 iunie 2011, Stichting de Thuiskopie, C‑462/09, EU:C:2011:397, punctele 33 și 34, precum și Hotărârea din 9 iunie 2016, EGEDA și alții, C‑470/14, EU:C:2016:418, punctul 21 și jurisprudența citată).

70

Astfel, în cadrul unui sistem care se întemeiază pe declarațiile unilaterale ale operatorilor pentru a stabili atât cuantumurile datorate cu titlu de compensație pentru copia privată, cât și vânzările care trebuie scutite de aceasta, abilitarea entității însărcinate cu gestionarea acestei compensații să controleze veridicitatea declarațiilor în discuție constituie o condiție necesară pentru a asigura o colectare efectivă a compensației menționate.

71

Prin urmare, persoana însărcinată cu gestionarea sistemului de compensație pentru copia privată trebuie, pe de o parte, să poată verifica îndeplinirea condițiilor necesare pentru a beneficia de un certificat de scutire. Dacă la finalizarea acestui control se dovedește că nu sunt îndeplinite condițiile, obligația de a asigura colectarea efectivă a compensației pentru copia privată necesită să se asigure că această persoană juridică poate, pe de altă parte, să calculeze și să perceapă cuantumurile datorate cu titlu de compensație din momentul în care condițiile de acordare a unui certificat de scutire nu erau sau nu mai erau îndeplinite. Or, exercitarea acestor atribuții de către respectiva persoană juridică ar fi împiedicată dacă persoana controlată ar putea, invocând secretul contabilității sale comerciale, să refuze accesul la informațiile contabile necesare unei asemenea exercitări.

72

Trebuie adăugat că aceasta este situația și în ceea ce privește persoanele care nu sunt scutite de la plata compensației pentru copia privată, cum sunt producătorii, importatorii sau distribuitorii, dar care pot fie să o repercuteze asupra clientului lor, atunci când acesta nu este titularul unui certificat de scutire, fie să solicite rambursarea ei de la persoana juridică, în cazul în care clientul lor este titularul unui atare certificat. Astfel, persoana juridică căreia i se încredințează gestionarea sistemului de compensare pentru copia privată trebuie să poată solicita accesul la elementele care permit verificarea achizițiilor și a vânzărilor supuse plății compensației pentru copia privată, precum și achizițiile și vânzările scutite de această compensație.

73

Însă aceste controale trebuie să privească exclusiv elemente care permit, pe de o parte, să se verifice dacă sunt îndeplinite efectiv condițiile necesare pentru a beneficia de o scutire sau de o rambursare și, pe de altă parte, să se calculeze cuantumurile eventual datorate cu titlu de compensație pentru copia privată de către persoanele care nu sunt scutite, cum sunt producătorii, importatorii sau distribuitorii, sau de către persoanele care au beneficiat în mod nejustificat de un certificat de scutire sau de o rambursare. În plus, în măsura în care elementele în discuție sunt confidențiale, persoana juridică și organismele de gestiune care iau la cunoștință de asemenea elemente în cadrul misiunii lor sunt obligate să protejeze caracterul lor confidențial. Or, în speță, rezultă că articolul 12 alineatul 1 din Decretul regal 1398/2018 are ca obiect impunerea unei astfel de obligații, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere.

74

În al doilea rând, pentru motive similare celor prezentate la punctele 56 și 57 din prezenta hotărâre, principiul egalității de tratament nu este în măsură să repună în discuție dispoziții precum cele din Legea privind proprietatea intelectuală și din Decretul regal 1398/2018 care se referă la prerogativele conferite persoanei juridice în cadrul gestionării scutirilor de la plată și a rambursărilor cu titlu de compensație pentru copia privată.

75

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, precum și principiul egalității de tratament trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care abilitează o persoană juridică înființată și controlată de organismele de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală și căreia i se încredințează gestionarea scutirilor de la plată și a rambursărilor compensației pentru copia privată să solicite accesul la informațiile necesare exercitării competențelor de control cu care este învestită în acest temei, fără a fi posibil, printre altele, să i se opună secretul contabilității comerciale prevăzut în dreptul național, această persoană juridică fiind obligată să protejeze caracterul confidențial al informațiilor obținute.

76

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: