–

pentru Eurocostruzioni Srl, de M. Sanino și S. Sticchi Damiani, avvocati;

–

pentru Regione Calabria, de M. Manna și G. Naimo, avvocati;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de A. Grumetto, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de P. Carlin și P. Rossi, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1685/2000 al Comisiei din 28 iulie 2000 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului în ceea ce privește eligibilitatea cheltuielilor în cadrul operațiunilor cofinanțate de Fondurile Structurale (JO 2000, L 193, p. 39, Ediție specială 14/vol. 1, p. 29), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 448/2004 al Comisiei din 10 martie 2004 (JO 2004, L 72, p. 66, Ediție specială 14/vol. 1, p. 144) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1685/2000”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Eurocostruzioni Srl, pe de o parte, și Regione Calabria (Regiunea Calabria, Italia), pe de altă parte, în legătură cu plata soldului unei subvenții în vederea construirii și a mobilării unui hotel, precum și a unor instalații sportive adiacente acestuia, în comuna Rossano (Italia), în cadrul Programului operațional regional (POR) 2000-2006 care fusese aprobat de Comisia Europeană pentru regiunea menționată.

3

Considerentele (35), (41) și (43) ale Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale (JO 1999, L 161, p. 1) aveau următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 30 alineatul (3) din acest regulament:

„Normele de drept intern relevante se aplică cheltuielilor eligibile cu excepția cazurilor în care, dacă este necesar, Comisia stabilește norme comune de eligibilitate a cheltuielilor în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 53 alineatul (2).” [traducere neoficială]

5

Articolul 32 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul menționat prevedea:

„Plățile pot fi sub formă de avansuri, de plăți intermediare sau de plăți ale soldului. Plățile intermediare și plățile soldului se referă la cheltuielile efectiv plătite, care trebuie să corespundă plăților efectuate de beneficiarii finali și să fie justificate prin facturi achitate sau prin documente contabile cu valoare doveditoare echivalentă.” [traducere neoficială]

6

Articolul 38 alineatul (1) din regulamentul menționat prevedea:

„Fără a aduce atingere responsabilității Comisiei privind execuția bugetului general al Uniunii Europene, statele membre își asumă responsabilitatea, în primă instanță, pentru controlul financiar al intervenției. În acest scop, acestea adoptă următoarele măsuri:

[…]

[…] ” [traducere neoficială]

7

Considerentul (5) al Regulamentului nr. 1685/2000 prevede:

„[…] Pentru anumite tipuri de operațiuni, Comisia poate considera necesar să adopte o serie de norme comune privind cheltuielile eligibile în scopul garantării aplicării uniforme și echitabile a Fondurilor Structurale în Comunitate. Adoptarea unei norme referitoare la un anumit tip de operațiune nu aduce atingere Fondului, în numele căruia poate fi cofinanțată această operațiune. Adoptarea acestor norme nu împiedică statele membre, în anumite cazuri care trebuie menționate, să aplice dispoziții de drept intern mai stricte. […]”

8

Potrivit punctului 2.1 din Norma nr. 1, intitulată „Cheltuieli contractate efectiv”, din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000, ea însăși intitulată „Norme de eligibilitate”:

„Ca regulă generală, plățile efectuate de beneficiarii finali și declarate cu titlu de plăți intermediare și sold sunt însoțite de facturi achitate. În cazul în care acest lucru se dovedește imposibil, plățile vor fi însoțite de documente contabile cu valoare justificativă echivalentă.”

9

Articolul 4 alineatul 4 litera c) din legge n. 59 – Delega al Governo per il conferimento di funzioni e compiti alle regioni ed enti locali, per la riforma della pubblica amministrazione e per la semplificazione amministrativa (Legea nr. 59 pentru delegarea către guvern în scopul stabilirii de atribuții și sarcini regiunilor și organismelor locale pentru reforma administrației publice și pentru simplificarea administrativă) din 15 martie 1997 (GURI nr. 63 din 17 martie 1997) prevedea delegarea către regiuni a unor atribuții și sarcini administrative în materie de politici regionale, structurale și de coeziune a Uniunii. Această delegare a fost pusă în aplicare prin decreto legislativo n. 123 – Disposizioni per la razionalizzazione degli interventi di sostegno pubblico alle imprese, a norma dell’articolo 4, comma 4, lettera c), della legge 15 marzo 1997, n. 59 [Decretul legislativ nr. 123 privind dispoziții pentru raționalizarea măsurilor de sprijin public în favoarea întreprinderilor, în conformitate cu articolul 4 alineatul 4 litera c) din Legea nr. 59 din 15 martie 1997] din 31 martie 1998 (GURI nr. 99 din 30 aprilie 1998).

10

Legge regionale n. 7 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale 2001 e pluriennale 2001/2003 della Regione Calabria (Legge Finanziaria) [Legea regională nr. 7 privind formarea bugetului anual pentru anul 2001 și multianual 2001/2003 ale Regiunii Calabria (Legea finanțelor)] din 2 mai 2001 (Bollettino ufficiale della Regione Calabria nr. 41 din 9 mai 2001) prevedea posibilitatea de a sprijini întreprinderile mici și mijlocii locale prin intermediul unor ajutoare acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii (JO 2001, L 10, p. 33, Ediție specială 08/vol. 1, p. 98) „și cu referire la dispozițiile Programului operațional regional (POR) pentru Calabria 2000-2006 aprobat de Comisia Europeană prin Decizia C(2000) 2345 din 8 august 2000”. Articolul 31quater din legea menționată prevedea adoptarea de către Consiliul Regional al Calabriei a unor acte care reglementează modalitățile de acordare a acestor ajutoare.

11

Prin Decizia nr. 398 din 14 mai 2002, Consiliul Regional al Calabriei a aprobat un anunț de participare la proiecte (denumit în continuare „anunțul de participare la proiecte”), al cărui articol 8 făcea referire la Regulamentul nr. 1685/2000 și prevedea că erau eligibile pentru sprijin cheltuielile privind terenurile, clădirile și instalațiile, mobilierul și echipamentele, precum și proiectarea și studiile.

12

Articolul 9 din anunțul de participare la proiecte prevedea că, în ceea ce privește clădirile și instalațiile, lucrările urmau să fie cuantificate în conformitate cu baremul Inspectoratului pentru Lucrări Publice al Regiunii Calabria din 1994, majorat cu 15 % și, pentru elementele care nu sunt prevăzute în acesta, la prețurile curente ale pieței estimate de proiectant.

13

Potrivit articolului 11 din anunțul de participare la proiecte, plata subvenției trebuia să fie reglementată prin decretul de acordare a subvenției care stabilea cerințele pe care trebuia să le îndeplinească beneficiarul final.

14

Decretul de subvenție nr. 4457 din 20 aprilie 2004 (denumit în continuare „decretul de subvenție”) enunța dispozițiile referitoare la documentele care trebuie prezentate de beneficiarul final al ajutorului pentru a dovedi cheltuielile efectuate. În special, în ceea ce privește lucrările realizate, decretul impunea prezentarea documentației contabile aferente, inclusiv ținerea de către beneficiarul final a unui jurnal de șantier și a unui registru contabil, semnate în mod corespunzător de dirigintele de șantier și de beneficiarul respectiv.

15

În sfârșit, decretul de subvenție prevedea că subvenția care trebuia plătită pentru executarea lucrărilor efectuate prin mijloace proprii nu putea fi stabilită decât după verificarea de către o comisie de control a respectării de către beneficiarul final a limitelor stabilite de baremul prevăzut la articolul 9 din anunțul de participare la proiecte, și anume după constatarea realizării lucrărilor pe baza documentelor contabile sus‑menționate (jurnalul de șantier și registrul contabil).

16

Eurocostruzioni este o întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul construcțiilor.

17

În urma anunțului de participare la proiecte, respectiva întreprindere a obținut o finanțare în capital pentru construirea unui hotel, inclusiv pentru mobilarea acestuia, și a unor instalații sportive adiacente acestuia în municipalitatea Rossano, situată în Regiunea Calabria (Italia), în calitate de beneficiar final al unui sprijin în cadrul Programului operațional regional (POR) 2000-2006. Comisia aprobase cadrul de sprijin și programul operațional în cauză pentru Regiunea Calabria, în Deciziile C(2000) 2050 din 1 august 2000 și C(2000) 2345 din 8 august 2000.

18

Cheltuielile eligibile pentru sprijin în cadrul programului operațional menționat cuprindeau printre altele pe cele referitoare la construirea clădirilor și a instalațiilor. În temeiul articolului 9 din anunțul de participare la proiecte, cheltuielile aferente construcției de clădiri puteau fi cuantificate în limitele baremului standard al Inspectoratului pentru Lucrări Publice al Regiunii Calabria din 1994, majorat cu 15 %, și pentru pozițiile neprevăzute în aceasta, în limitele prețurilor pieței în vigoare, estimate de proiectant.

19

În ceea ce privește lucrările realizate prin mijloacele proprii ale beneficiarului final, decretul de subvenție preciza că acesta trebuia să furnizeze documentele referitoare la contabilitatea lucrărilor, și anume jurnalul de șantier și registrul contabil, semnate de dirigintele de șantier și de beneficiarul respectiv.

20

Eurocostruzioni a realizat lucrarea prevăzută, a achiziționat mobilier și a furnizat Regiunii Calabria documentația solicitată în decretul de subvenție, și anume – pentru lucrări – jurnalul de șantier și registrul contabil. În urma unui control de conformitate a acestor lucrări, a obținut aprobarea comisiei tehnice competente. Cu toate acestea, ea nu a obținut plata soldului subvenției pentru lucrări, întrucât Regiunea Calabria considera că întreprinderea nu furnizase facturi sau documente contabile cu valoare justificativă echivalentă, în conformitate cu punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000, la care anunțul de participare la proiecte făcea referire.

21

Eurocostruzioni a inițiat așadar o procedură de somație de plată la Tribunale di Catanzaro (Tribunalul din Catanzaro, Italia), în scopul obligării Regiunii Calabria la plata soldului subvenției. Prin hotărârea din 4 aprilie 2012, tribunalul sesizat a admis cererea acestei întreprinderi și a obligat regiunea respectivă la plata sumei solicitate de întreprinderea menționată.

22

Regiunea Calabria a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Corte d’appello di Catanzaro (Curtea de Apel din Catanzaro, Italia). Prin hotărârea din 27 octombrie 2014, aceasta a considerat că, dat fiind că anunțul de participare la proiecte făcea referire la Regulamentul nr. 1685/2000, plata soldului subvenției era condiționată de prezentarea unor facturi achitate sau a unor documente contabile cu valoare justificativă echivalentă, chiar dacă lucrările fuseseră efectuate de Eurocostruzioni prin propriile mijloace. Astfel, întreprinderea ar fi fost obligată să prezinte documentația contabilă adecvată pentru a stabili plățile efectuate printre altele pentru cumpărarea de materiale, pentru închirierea de vehicule și pentru remunerarea lucrătorilor sau a subcontractanților. În această privință, documentele furnizate de întreprindere, precum jurnalul de șantier și registrul contabil, ar fi fost necesare, însă nu ar fi fost suficiente. În consecință, instanța menționată a admis apelul introdus de Regiunea Calabria.

23

La 27 octombrie 2015, Eurocostruzioni a declarat recurs la Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), instanța de trimitere. În susținerea recursului, întreprinderea a susținut printre altele că punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000, al cărui text începe cu termenii „[c]a regulă generală”, nu face decât să enunțe un principiu general care poate cunoaște excepții. În această privință, Eurocostruzioni a susținut de asemenea că a realizat în mod corespunzător lucrările prevăzute și că a prezentat toate documentele contabile impuse în decretul de subvenție, astfel încât refuzul care îi este opus de Regiunea Calabria în temeiul Regulamentului nr. 1685/2000 ar fi contrar principiilor bunei‑credințe, loialității și încrederii legitime.

24

Instanța de trimitere ridică problema interpretării punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 și arată în plus că această anexă nu pare să prevadă scenariul construirii directe a unui imobil de către un beneficiar final cu propriile materiale, echipamente și forță de muncă.

25

În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 trebuie interpretat în sensul că permite beneficiarului final al unei finanțări pentru construirea unei clădiri, care a realizat‑o prin mijloace proprii, să justifice cheltuielile efectuate prin prezentarea altor documente decât cele expres menționate de această dispoziție.

27

Regiunea Calabria apreciază că prima întrebare este inadmisibilă, pentru motivul că interpretarea solicitată a Regulamentului nr. 1685/2000 nu ar prezenta nicio legătură cu litigiul principal și că instanța de trimitere ar fi omis să expună motivele care au determinat‑o să aibă îndoieli cu privire la această interpretare.

28

Potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei cereri formulate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [Hotărârea din 27 octombrie 2022, Proximus (Liste publice electronice de abonați), C‑129/21, EU:C:2022:833, punctul 38 și jurisprudența citată].

29

În speță, din decizia de trimitere reiese că litigiul principal privește tocmai obligațiile Eurocostruzioni, în calitate de beneficiar final, în temeiul Regulamentului nr. 1685/2000 și în special cerințele care rezultă din cuprinsul punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la acesta, a cărei aplicabilitate nu este contestată de Regiunea Calabria. În plus, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 33 din concluzii, instanța de trimitere a explicat motivele pentru care interpretarea acestei dispoziții era necesară.

30

În aceste condiții, obiecțiile Regiunii Calabria cu privire la admisibilitatea primei întrebări trebuie să fie înlăturate.

31

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că fondurile structurale erau reglementate, la data acordării subvenției în discuție în litigiul principal, și anume 20 aprilie 2004, de Regulamentul nr. 1260/1999. Articolul 30 alineatul (3) din acest regulament coroborat cu considerentul (41) al acestuia abilita Comisia să instituie norme comune de eligibilitate a cheltuielilor, în caz de necesitate, în vederea asigurării unei aplicări uniforme și echitabile a fondurilor structurale în cadrul Uniunii. În acest temei a fost adoptat Regulamentul nr. 1685/2000.

32

În ceea ce privește justificarea cheltuielilor efectuate de un beneficiar final, Regulamentul nr. 1260/1999 și Regulamentul nr. 1685/2000 prevăd cerințe diferite, pe de o parte, pentru avansuri și, pe de altă parte, pentru plățile intermediare și pentru plățile soldului.

33

Potrivit articolului 32 alineatul (1) al treilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1260/1999, „plățile intermediare și plățile soldului se referă la cheltuielile efectiv plătite, care trebuie să corespundă plăților efectuate de beneficiarii finali, și justificate prin facturi achitate sau documente contabile cu valoare doveditoare echivalentă” [traducere neoficială].

34

Punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 reflectă această cerință, prevăzând: „[c]a regulă generală, plățile efectuate de beneficiarii finali și declarate cu titlu de plăți intermediare și sold sunt însoțite de facturi achitate. În cazul în care acest lucru se dovedește imposibil, plățile vor fi însoțite de documente contabile cu valoare justificativă echivalentă.”

35

Astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia în conformitate cu sensul său obișnuit în limbajul curent, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 22 iunie 2022, Leistritz, C‑534/20, EU:C:2022:495, punctul 18 și jurisprudența citată).

36

Din modul de redactare a punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 reiese că, pentru a fi eligibile, în sensul Regulamentului nr. 1685/2000, cheltuielile efectuate de beneficiarii finali trebuie, „ca regulă generală”, să fie justificate prin facturi achitate sau, dacă acest lucru se dovedește imposibil, prin documente contabile cu valoare justificativă echivalentă. Contrar celor susținute de reclamanta din litigiul principal, termenii „ca regulă generală” se referă în mod clar la obligația de a prezenta facturi achitate, menționată în prima teză a acestui punct, în timp ce prezentarea de documente contabile cu valoare justificativă echivalentă, prevăzută la a doua teză a punctului menționat, constituie excepția de la această regulă generală.

37

Prin urmare, modul de redactare a punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 nu admite o altă excepție decât cea prevăzută în mod expres de această dispoziție.

38

Această interpretare este confirmată de contextul dispoziției menționate. Astfel, reiese din considerentul (43) al Regulamentului nr. 1260/1999 necesitatea „justific[ării] și [a] certific[ării]” cheltuielilor, ceea ce pledează pentru o interpretare restrictivă a celei de a doua teze a punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000, facturile achitate și documentele contabile cu valoare justificativă echivalentă fiind singurele documente care pot îndeplini această cerință. Aceasta este a fortiori situația din moment ce Comisia a intenționat să stabilească reguli uniforme în ceea ce privește cheltuielile eligibile, sub rezerva posibilității statelor membre de a aplica dispoziții naționale mai stricte, astfel cum demonstrează considerentul (5) al Regulamentului nr. 1685/2000.

39

În sfârșit, această interpretare este conformă și cu obiectivul bunei gestiuni financiare, menționat în considerentele (35) și (43), precum și la articolul 38 alineatul (1) literele (c) și (d) din Regulamentul nr. 1260/1999. În temeiul acestor din urmă dispoziții, statele membre se asigură în special că fondurile puse la dispoziția lor sunt utilizate în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare și că declarațiile de cheltuieli provin din sisteme contabile bazate pe documente justificative verificabile.

40

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, sistemul instituit prin articolul 32 din Regulamentul nr. 1260/1999, precum și prin Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 se întemeiază pe principiul rambursării cheltuielilor (Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Italia/Comisia, C‑138/03, C‑324/03 și C‑431/03, EU:C:2005:714, punctul 45).

41

O astfel de rambursare nu poate privi decât cheltuielile care sunt efectiv realizate și justificate în mod corespunzător. Orice altă interpretare a cerinței de justificare a acestor cheltuieli ar putea pune în pericol buna gestionare financiară a fondurilor structurale. În special, nu se poate reține interpretarea propusă de reclamanta din litigiul principal, potrivit căreia punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 nu ar face decât să reflecte o orientare generală, susceptibilă să cunoască alte excepții decât cea care a fost prevăzută în mod expres de această dispoziție.

42

În speță, în cadrul litigiului principal, Eurocostruzioni solicită o „[plată] a soldului”, în sensul articolului 32 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999 și al punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000. Pentru a fi eligibile, în sensul acestor regulamente, cheltuielile invocate în susținerea cererii sale trebuie așadar să poată fi justificate prin facturi achitate sau, dacă acest lucru se dovedește imposibil, prin înscrisuri contabile cu valoare justificativă echivalentă.

43

Astfel cum a arătat în esență avocatul general la punctele 48-50 din concluzii, împrejurarea că beneficiarul final a efectuat, prin mijloace proprii, realizarea lucrării nu poate avea ca efect scutirea acesteia de cerințele de justificare prevăzute de Regulamentele nr. 1260/1999 și nr. 1685/2000.

44

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 trebuie interpretat în sensul că nu permite beneficiarului final al unei finanțări pentru construirea unei clădiri, care a realizat‑o prin mijloace proprii, să justifice cheltuielile efectuate prin prezentarea altor documente decât cele expres menționate de această dispoziție.

45

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește beneficiarul final al unei finanțări pentru construirea unei clădiri, care a realizat‑o prin mijloace proprii, un jurnal de șantier și un registru contabil pot fi calificate drept „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă”, în sensul acestei dispoziții.

46

Regiunea Calabria apreciază că a treia întrebare este inadmisibilă, pentru motivul că instanța de trimitere ar fi omis să expună legătura dintre Regulamentul nr. 1685/2000 și reglementările, atât naționale, cât și regionale, menționate în decizia de trimitere, care ar fi fost, pe de altă parte, insuficient prezentate.

47

În temeiul articolului 94 literele (b) și (c) din Regulamentul de procedură al Curții, revine instanței de trimitere sarcina de a prezenta printre altele conținutul dispozițiilor naționale relevante, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între dreptul Uniunii și acestea.

48

În speță, trebuie să se constate că instanța de trimitere a respectat această obligație, invocând conținutul legilor naționale și regionale, al anunțului de cerere de proiecte și al decretului de subvenție în discuție în litigiul principal. În ceea ce privește legătura dintre dispozițiile naționale relevante și dreptul Uniunii, Regiunea Calabria a recunoscut ea însăși, în observațiile sale scrise, că anunțul de participare la proiecte includea o trimitere la Regulamentul nr. 1685/2000.

49

În aceste condiții, obiecțiile Regiunii Calabria cu privire la admisibilitatea celei de a treia întrebări trebuie să fie înlăturate.

50

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că nici Regulamentul nr. 1260/1999, nici Regulamentul nr. 1685/2000 nu cuprind o definiție a noțiunii „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă”.

51

Astfel cum s‑a amintit la punctul 35 din prezenta hotărâre, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii trebuie să se țină seama nu numai de termenii utilizați în conformitate cu sensul lor obișnuit în limbajul curent, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

52

În ceea ce privește sensul obișnuit în limbajul curent al termenilor „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă”, trebuie arătat că acestea vizează toate documentele contabile care sunt de natură să dovedească, asemenea facturilor achitate, efectivitatea cheltuielilor efectuate de un beneficiar final și cărora li se recunoaște în acest temei o valoare justificativă comparabilă cu cea a facturilor plătite.

53

În ceea ce privește contextul acestei noțiuni, trebuie amintit că dreptul de a prezenta documente contabile cu valoare justificativă echivalentă constituie o excepție de la norma generală care prevede obligația de a prezenta facturi achitate pentru a justifica cheltuielile efectuate de un beneficiar final. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, o excepție de la o regulă generală trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2022, Commissioner of An Garda Síochána și alții, C‑140/20, EU:C:2022:258, punctul 40, precum și jurisprudența citată).

54

În această privință, trebuie să se țină seama în special de cerința prevăzută la articolul 32 alineatul (1) al treilea paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1260/1999, potrivit căreia plățile intermediare și plățile soldului se referă la „cheltuielile efectiv plătite, care trebuie să corespundă plăților efectuate” de beneficiarii finali. Pentru a răspunde la această cerință, domeniul de aplicare al noțiunii „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă” trebuie să fie restrâns la documentele contabile care sunt de natură să demonstreze efectivitatea cheltuielilor efectuate și să dea o imagine atât fidelă, cât și exactă a acestora, corespunzătoare plăților efectuate de beneficiarul final în cauză.

55

În acest sens, nu se poate admite, fără a contraveni dispozițiilor articolului 32 din Regulamentul nr. 1260/1999, interpretarea extensivă care a fost propusă de guvernul italian în observațiile sale scrise, care ar avea ca efect să permită o valorificare a lucrărilor fără legătură directă cu plățile executate, doar pe baza unei evaluări efectuate de un profesionist independent și/sau de un organism oficial autorizat.

56

Această interpretare strictă este de asemenea conformă cu obiectivul bunei gestiuni financiare și cu principiul rambursării cheltuielilor, amintite la punctele 39 și 40 din prezenta hotărâre, în măsura în care urmărește să evite orice risc de dublă contabilizare a cheltuielilor și de fraudă în detrimentul fondurilor structurale ale Uniunii.

57

În consecință, astfel cum a arătat Comisia în esență în observațiile sale scrise, trebuie să se constate că pot constitui „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă” documentele contabile care sunt autorizate de dreptul național al unui stat membru, printre altele atunci când emiterea unei facturi nu este relevantă potrivit normelor fiscale și contabile naționale, și care sunt de natură să dovedească efectivitatea cheltuielilor efectuate, dând o imagine fidelă și precisă a acestora.

58

În speță, în ceea ce privește un beneficiar final care a construit o clădire prin mijloace proprii, reglementarea națională în discuție în litigiul principal prevede un sistem de control al cheltuielilor care impune o cuantificare prealabilă a lucrărilor ce urmează să fie realizate, întemeiată pe un barem standard, și o verificare ulterioară, întemeiată pe constatarea realizării lucrărilor menționate și pe simpla prezentare a unui jurnal de șantier și a unui registru contabil. Anunțul de participare la proiecte citează în mod expres Regulamentul nr. 1685/2000 în ceea ce privește definirea cheltuielilor eligibile. Deși decretul de subvenție nu amintește obligația de a prezenta facturi achitate și/sau documente contabile cu valoare justificativă echivalentă pentru a justifica cheltuielile efectuate în cadrul lucrărilor de construcții, această împrejurare nu are totuși nicio incidență asupra aplicabilității regulamentului menționat.

59

În aceste condiții, astfel cum a arătat avocatul general în esență la punctele 71 și 76 din concluzii, revine, așadar, instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă reclamanta din litigiul principal se afla în imposibilitatea de a justifica cheltuielile efectuate prin facturi achitate și, în cazul în care o astfel de imposibilitate este stabilită, sarcina de a aprecia dacă jurnalul de șantier menționat și registrul contabil menționat pot fi calificate, având în vedere conținutul lor concret și normele naționale relevante, drept „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă”.

60

După cum reiese din cuprinsul punctului 54 din prezenta hotărâre, aceasta ar fi situația dacă respectivele documente ar dovedi, având în vedere ansamblul împrejurărilor relevante ale cauzei principale, efectivitatea cheltuielilor efectuate, corespunzătoare plăților executate de Eurocostruzioni, oferind o imagine fidelă și precisă a cheltuielilor menționate.

61

În schimb, dacă acest jurnal de șantier și acest registru contabil ar trebui, de exemplu, să se limiteze la a consemna avansarea lucrărilor referindu‑se numai la o cuantificare prealabilă, întemeiată pe un barem standard, care prezintă un caracter abstract și fără o corelare obiectivă cu cheltuielile suportate efectiv, aceste documente nu pot fi calificate drept „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă”, în sensul punctului 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000.

62

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare că punctul 2.1 din Norma nr. 1 din anexa la Regulamentul nr. 1685/2000 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește beneficiarul final al unei finanțări pentru construirea unei clădiri, care a realizat‑o prin mijloace proprii, un jurnal de șantier și un registru contabil nu pot fi calificate drept „documente contabile cu valoare justificativă echivalentă”, în sensul acestei dispoziții, decât în cazul în care, având în vedere conținutul lor concret și normele naționale pertinente, respectivele documente sunt de natură să dovedească eficiența cheltuielilor efectuate de beneficiarul final menționat, oferind o imagine fidelă și exactă a acestora.

63

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: