1.

„Confidențialitatea datelor dumneavoastră este importantă pentru noi. Utilizăm cookie‑uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Vă rugăm să verificați preferințele în materie de confidențialitate. Acceptați toate setările implicite/Setări. Consultați politica noastră de confidențialitate și politica privind cookie‑urile” ( 2 ).

2.

La vizitarea oricărui site internet, va apărea un mesaj similar.

3.

Acesta lucru se datorează Regulamentului general privind protecția datelor (denumit în continuare „RGPD”) ( 3 ), care a devenit principalul instrument de protecție a datelor cu caracter personal în Uniunea Europeană.

4.

Se adresează RGPD și instanțelor naționale? Mai precis, se aplică acest regulament obligațiilor de divulgare a informațiilor în cadrul unei proceduri civile în fața unei instanțe naționale? Dacă răspunsul este afirmativ, ce obligații creează pentru aceste instanțe? Acestea sunt aspectele pe care Curtea este invitată să le clarifice în prezenta cauză.

5.

Aceste aspecte au fost aduse în discuție într‑o cauză aflată pe rolul instanței de trimitere, Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia). Situația de fapt poate fi rezumată după cum urmează. Norra Stockholm Bygg AB (denumită în continuare „Fastec”), recurenta din litigiul principal, a construit o clădire de birouri pentru Per Nycander AB (denumită în continuare „Nycander”), intimata din litigiul principal. În scopuri fiscale, persoanele care executau lucrările în temeiul contractului respectiv își înregistrau prezența într‑un registru electronic al personalului. Registrul personalului a fost pus la dispoziție de către Entral AB, care acționa în numele Fastec.

6.

Litigiul principal are la origine o controversă privind contraprestația pentru lucrările efectuate. Nycander a contestat cererea de plată a Fastec [în valoare de puțin peste 2000000 de coroane suedeze) (SEK), aproximativ 190133 de euro), susținând că perioada pe care Fastec a consacrat‑o lucrărilor este mai mică decât perioada pentru care Fastec solicită plata.

7.

Pentru a dovedi acest lucru, Nycander a solicitat ca Entral să prezinte registrul personalului pe care l‑a ținut în numele Fastec. Fastec se opune acestei cereri, susținând că o astfel de divulgare ar încălca RGPD, întrucât datele solicitate au fost colectate în alt scop și nu pot fi utilizate ca elemente de probă în cadrul litigiului principal.

8.

Tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Suedia) a dispus ca Entral să prezinte registrul, iar această decizie a fost confirmată în apel de Svea hovrätt (Curtea de Apel din Stockholm, Suedia).

9.

Fastec a formulat recurs împotriva deciziei Svea hovrätt (Curtea de Apel, Stockholm) în fața Högsta domstolen (Curtea Supremă) și a solicitat acestei instanțe să respingă cererea de divulgare a informațiilor formulată de Nycander sau, în subsidiar, să dispună prezentarea unei versiuni anonimizate a registrului personalului. În cadrul acestei proceduri, Högsta domstolen (Curtea Supremă) a adresat Curții de Justiție o cerere de decizie preliminară cu următoarele întrebări:

10.

În cursul procedurii, Fastec, guvernele ceh, polonez și suedez, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. La 27 iunie 2022, s‑a desfășurat o ședință în cadrul căreia Nycander, guvernele polonez și suedez, precum și Comisia au prezentat observații orale.

11.

Articolul 5 din RGPD stabilește principiile care trebuie respectate în cadrul oricărei prelucrări de date cu caracter personal:

„(1)   Datele cu caracter personal sunt:

(2)   Operatorul este responsabil de respectarea alineatului (1) și poate demonstra această respectare («responsabilitate»).”

12.

Articolul 6 din RGPD, intitulat „Legalitatea prelucrării”, prevede la alineatele (1), (3) și (4):

„(1)   Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

[…]

[…]

[…]

(3)   Temeiul pentru prelucrarea menționată la alineatul (1) literele (c) și (e) trebuie să fie prevăzut în:

Scopul prelucrării este stabilit pe baza respectivului temei juridic sau, în ceea ce privește prelucrarea menționată la alineatul (1) litera (e), este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini efectuate în interes public sau în cadrul exercitării unei funcții publice atribuite operatorului. Respectivul temei juridic poate conține dispoziții specifice privind adaptarea aplicării normelor prezentului regulament, printre altele: condițiile generale care reglementează legalitatea prelucrării de către operator; tipurile de date care fac obiectul prelucrării; persoanele vizate; entitățile cărora le pot fi divulgate datele și scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate; limitările legate de scop; perioadele de stocare; și operațiunile și procedurile de prelucrare, inclusiv măsurile de asigurare a unei prelucrări legale și echitabile cum sunt cele pentru alte situații concrete de prelucrare astfel cum sunt prevăzute în capitolul IX. Dreptul Uniunii sau dreptul intern urmărește un obiectiv de interes public și este proporțional cu obiectivul legitim urmărit.

(4)   În cazul în care prelucrarea în alt scop decât cel pentru care datele cu caracter personal au fost colectate nu se bazează pe consimțământul persoanei vizate sau pe dreptul Uniunii sau dreptul intern, care constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică pentru a proteja obiectivele menționate la articolul 23 alineatul (1), operatorul, pentru a stabili dacă prelucrarea în alt scop este compatibilă cu scopul pentru care datele cu caracter personal au fost colectate inițial, ia în considerare, printre altele:

13.

În plus, articolul 23 alineatul (1) din RGPD reglementează restricțiile aduse drepturilor și obligațiilor în temeiul RGPD:

„(1)   Dreptul Uniunii sau dreptul intern care se aplică operatorului de date sau persoanei împuternicite de operator poate restricționa printr‑o măsură legislativă domeniul de aplicare al obligațiilor și al drepturilor prevăzute la articolele 12-22 și 34, precum și la articolul 5 în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 12-22, atunci când o astfel de restricție respectă esența drepturilor și libertăților fundamentale și constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică, pentru a asigura:

[…]

[…]”

14.

Primul alineat al articolului 2 din capitolul 38 din rättegångsbalken (Codul de procedură judiciară, denumit în continuare „RB”) prevede că orice persoană care se află în posesia unui înscris care poate fi considerat ca având forță probantă este obligată să prezinte respectivul document. Al doilea alineat al aceleiași dispoziții prevede excepțiile de la o astfel de obligație, care se aplică inclusiv avocaților, medicilor, psihologilor, preoților și altor funcționari cărora li s‑au încredințat informații pe parcursul exercitării profesiei lor sau a unor activități echivalente. Articolul 4 din capitolul 38 din RB acordă apoi instanței competența de a dispune prezentarea unui înscris ca mijloc de probă.

15.

Potrivit instanței de trimitere, atunci când analizează dacă o persoană ar trebui să fie obligată să prezinte un document, instanța trebuie să evalueze comparativ relevanța elementelor de probă și interesul părții adverse de a nu le prezenta. Cu toate acestea, după cum explică instanța de trimitere, acest lucru nu implică luarea în considerare a caracterului privat al informațiilor care sunt divulgate.

16.

RGPD este principalul act al Uniunii ce reglementează protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor lor cu caracter personal. Spre deosebire de precursoarea sa, Directiva 95/46/CE ( 4 ), RGPD a fost adoptat în temeiul articolului 16 TFUE ( 5 ). Acest temei juridic a împuternicit legiuitorul Uniunii cu salvgardarea dreptului fundamental la protecția datelor cu caracter personal, prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) ( 6 ).

17.

Atunci când sunt prelucrate date cu caracter personal, RGPD atribuie responsabilitatea pentru respectarea acestui instrument „operatorului de date” ( 7 ). Prin urmare, în fiecare caz de prelucrare a datelor cu caracter personal, este important să se stabilească cine este operatorul de date.

18.

În conformitate cu articolul 4 punctul 7 din RGPD, operatorul de date este persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.

19.

În speță, au avut loc două prelucrări distincte ale datelor cu caracter personal. Prima prelucrare privește registrul electronic al personalului ținut de Entral în numele Fastec, aceasta din urmă având obligația, prevăzută de dreptul suedez, de a colecta în scopuri fiscale date privind orele lucrate. În acest context, Fastec este operatorul, iar Entral este persoana împuternicită de operator ( 8 ).

20.

Nu se contestă că această primă prelucrare a fost în conformitate cu RGPD. Mai precis, articolul 6 alineatul (1) litera (c) din acest regulament permite prelucrarea datelor cu caracter personal necesare pentru îndeplinirea unei obligații legale care îi revine operatorului, în speță Fastec ( 9 ). Desigur, dacă această primă prelucrare ar fi considerată ilegală în temeiul RGPD, prelucrarea în alt scop a unor astfel de date ar fi, prin extensie, de asemenea ilegală ( 10 ).

21.

De interes în prezenta cauză este însă a doua prelucrare (în alt scop) a acelorași date care au fost colectate inițial în scopuri fiscale. Noul scop îl constituie prezentarea de către Entral a registrului personalului ca element de probă în cadrul procedurii civile dintre Fastec și Nycander. Prezentarea acestui registru în vederea utilizării sale în cadrul procedurilor civile ar implica în mod necesar prelucrarea datelor cu caracter personal.

22.

În cadrul acestei a doua prelucrări, rolurile în temeiul RGPD se modifică în comparație cu prima prelucrare. Cel mai important, prin emiterea ordinului ca Entral să prezinte registrul personalului (denumit în continuare „ordinul de divulgare a informațiilor”), instanța națională este entitatea care stabilește scopurile și mijloacele celei de a doua prelucrări de date ( 11 ). Prin urmare, această instanță devine operatorul de date ( 12 ).

23.

În cadrul acestei a doua prelucrări, s‑ar putea considera că Fastec este în continuare operatorul sau că și‑a schimbat rolul, fiind acum destinatarul datelor, împreună cu Nycander ( 13 ). Cu toate acestea, chiar dacă Fastec este în continuare operator împreună cu instanța de trimitere ( 14 ), aceasta nu ar avea nicio influență asupra obligațiilor instanței naționale în calitate de operator ( 15 ). În cele din urmă, rolul pe care îl are Entral nu se modifică. Aceasta rămâne persoana împuternicită de operator și continuă să prelucreze aceleași date cu caracter personal, dar în prezent în numele noului operator, instanța națională.

24.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă instanța națională poate deveni într‑adevăr operator în temeiul RGPD și dacă, în acest caz, regulamentul menționat impune cerințe referitoare la normele procedurale naționale privind competențele și obligațiile instanțelor în cadrul procedurilor civile. În cazul în care RGPD se aplică, iar instanța națională este operatorul, instanța de trimitere solicită, prin intermediul celei de a doua întrebări, să se stabilească modul în care o astfel de instanță ar trebui să decidă cu privire la divulgarea datelor cu caracter personal atunci când acestea urmează să fie utilizate ca elemente de probă în cadrul procedurilor civile.

25.

Pentru a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere, vom proceda în modul următor. Vom explica mai întâi motivele pentru care considerăm că RGPD este aplicabil procedurilor civile în fața instanțelor statelor membre și modul în care acest lucru influențează normele procedurale existente ale statelor membre (B). Apoi, vom aborda aspectul legat de metodologia pe care instanțele naționale, în calitate de operatori de date, ar trebui să o aplice pentru a îndeplini cerințele RGPD (C).

26.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă RGPD se aplică procedurilor judiciare civile și ce influență are asupra normelor procedurale relevante. Mai precis, se ridică problema dacă acest regulament afectează normele naționale ce reglementează competențele și obligațiile instanțelor de judecată atunci când dispun divulgarea de mijloace de probă scrise. Vom răspunde la această întrebare în trei etape.

27.

Domeniul de aplicare material al RGPD este definit la articolul 2 alineatul (1), abordarea fiind una funcțională, iar nu instituțională. Important pentru aplicabilitatea RGPD este ce (activitate de prelucrare a datelor cu caracter personal) o declanșează, iar nu cine ( 16 ).

28.

Situațiile excluse din domeniul de aplicare al RGPD, enumerate la articolul 2 alineatul (2) din acest regulament, au, de asemenea, un caracter funcțional. Dat fiind că acestea constituie excepția de la aplicarea RGPD, Curtea a considerat că ar trebui interpretate în mod restrictiv ( 17 ).

29.

Prin urmare, activitățile autorităților publice nu sunt excluse din domeniul de aplicare al RGPD ca atare, ci numai în legătură cu activitățile enumerate la articolul 2 alineatul (2) din RGPD ( 18 ). În această privință, dispoziția menționată nu exclude din domeniul de aplicare material al RGPD activitățile judiciare din cadrul procedurilor civile.

30.

Concluzia că RGPD se aplică activităților judiciare este confirmată de considerentul (20) al RGPD ( 19 ), potrivit căruia acest act se aplică activităților instanțelor și ale altor autorități judiciare ( 20 ).

31.

Excluderea competenței autorităților de supraveghere în privința instanțelor atunci când acestea acționează în exercițiul funcției lor judiciare, prevăzută la articolul 55 alineatul (3) din RGPD, nu afectează concluzia anterioară. Dimpotrivă, această dispoziție confirmă, în opinia noastră, că instanțele care acționează în exercițiul funcției lor judiciare sunt supuse obligațiilor impuse de RGPD. Aceasta le garantează independența și imparțialitatea prin interzicerea supravegherii de către organismul de supraveghere a operațiunilor lor de prelucrare.

32.

În speță, este vorba despre o prelucrare de date cu caracter personal care intră în domeniul de aplicare material al RGPD. Crearea și menținerea registrului electronic al personalului privește prelucrarea de date cu caracter personal ( 21 ). De asemenea, dispunerea divulgării unor astfel de date cu caracter personal în contextul procedurilor civile constituie un caz de prelucrare a acestor date ( 22 ). Astfel, situația din litigiul principal intră în domeniul de aplicare material al RGPD.

33.

Ce înseamnă acest lucru pentru funcționarea normelor procedurale naționale, cum ar fi RB?

34.

Temeiul juridic pentru adoptarea ordinului de divulgare a informațiilor în discuție în prezenta cauză este RB.

35.

RGPD impune într‑adevăr ca prelucrarea datelor într‑o situație precum cea din speță să aibă ca temei juridic dreptul statului membru (sau dreptul Uniunii) ( 23 ).

36.

Inițial colectate și prelucrate în scopuri fiscale, potrivit ordinului de divulgare a informațiilor din prezenta cauză, datele în cauză trebuie prelucrate în prezent în scop probatoriu în cadrul unei proceduri judiciare.

37.

Articolul 6 alineatul (4) din RGPD permite prelucrarea datelor în alt scop dacă se bazează pe dreptul statului membru, care constituie o măsură necesară și proporțională într‑o societate democratică pentru a proteja obiectivele menționate la articolul 23 alineatul (1) din RGPD. Printre aceste obiective, articolul 23 alineatul (1) litera (f) enumeră „protejarea independenței judiciare și a procedurilor judiciare”.

38.

Toți participanții la prezenta procedură a trimiterii preliminare sunt de acord că articolul 23 alineatul (1) litera (f) din RGPD este dispoziția adecvată pentru a justifica prelucrarea datelor în alt scop pe baza RB ( 24 ).

39.

RB împuternicește instanțele naționale să dispună prezentarea documentelor în cazul în care acestea au forță probantă în cadrul unei proceduri civile. După cum s‑a explicat, dacă un document care urmează să fie prezentat conține date cu caracter personal, instanța care dispune o astfel de măsură devine operatorul de date în temeiul RGPD.

40.

Astfel cum a subliniat Comisia în ședință, instanța națională nu este decât într‑o anumită măsură un operator obișnuit. Mai precis, instanțele naționale pot prelucra date numai în cadrul exercitării funcției lor publice.

41.

Atunci când prelucrarea datelor are loc în cadrul exercitării funcției publice ( 25 ), articolul 6 alineatul (3) din RGPD impune ca aceasta să se bazeze pe dreptul Uniunii sau pe dreptul intern.

42.

Prin urmare, atât articolul 6 alineatul (4) din RGPD (care permite prelucrarea în alt scop), cât și articolul 6 alineatul (3) din acest regulament (care permite prelucrarea datelor în cadrul exercitării funcției publice) impun ca temeiul juridic pentru prelucrare să se regăsească în dreptul intern (sau în dreptul Uniunii) ( 26 ).

43.

RB, care împuternicește instanța să adopte ordinul de divulgare a informațiilor, este, prin urmare, o condiție necesară pentru legalitatea prelucrării în cauză.

44.

În cazul în care există temeiul juridic impus de RGPD, iar ordinul care conduce la prelucrarea datelor cu caracter personal este adoptat în conformitate cu dreptul statului membru respectiv, sunt îndeplinite cerințele RGPD pentru prelucrarea legală?

45.

În opinia noastră, existența unui temei juridic în dreptul național, deși necesară, nu este suficientă pentru ca ordinul de divulgare a informațiilor să fie în conformitate cu RGPD.

46.

Instanța de trimitere a explicat că, în principiu, în temeiul RB, nu se ține seama de caracterul privat al informațiilor atunci când se iau decizii cu privire la prezentarea elementelor de probă. Instanțele sunt obligate să ia în considerare interesele celor două părți adverse, dar reglementarea în sine nu menționează că interesele persoanelor vizate joacă vreun rol.

47.

Este RB incompatibil cu RGPD pentru că nu obligă în mod explicit instanțele, atunci când devin operatori de date, să ia în considerare interesele persoanelor vizate atunci când adoptă decizii care pot avea un impact asupra datelor lor cu caracter personal?

48.

În opinia noastră, nu aceasta este situația. Trebuie să se țină seama de faptul că diferite acte naționale care servesc drept temei juridic pentru prelucrarea datelor nu au fost adoptate în mod specific în cadrul punerii în aplicare a RGPD, ci au scopuri proprii. În plus, RGPD este direct aplicabil în ordinile juridice ale statelor membre și nu necesită punere în aplicare. Prin urmare, ceea ce este important este ca, atunci când sunt aplicabile atât norme procedurale naționale, cât și RGPD, normele procedurale naționale să permită aplicarea simultană a RGPD.

49.

În ședință, guvernul suedez a confirmat că RB nu impune, dar nici nu interzice instanțelor să ia în considerare interesele persoanelor vizate. Acesta nu se opune, prin urmare, aplicării directe a RGPD în cazul procedurii judiciare reglementate de acest cod.

50.

Prin urmare, instanțele naționale se supun în paralel normelor procedurale interne și RGPD, acesta din urmă completând normele naționale în cazul în care activitățile procedurale ale instanțelor implică prelucrarea de date cu caracter personal.

51.

În concluzie, reglementarea națională nu trebuie să facă trimitere în mod expres la RGPD sau să oblige instanțele să ia în considerare interesele persoanelor vizate. Este suficient ca o astfel de reglementare să permită o aplicare complementară a RGPD. Numai în caz contrar, reglementarea națională ar fi contrară RGPD. Or, nu aceasta pare să fie situația RB ( 27 ).

52.

Pentru a răspunde la prima întrebare adresată de instanța de trimitere, concluzionăm, așadar, că articolul 6 alineatele (3) și (4) din RGPD impune cerințe referitoare la normele procedurale naționale privind obligațiile de divulgare a informațiilor ori de câte ori aceasta implică prelucrarea datelor cu caracter personal. Normele procedurale naționale trebuie să permită, într‑un astfel de caz, luarea în considerare a intereselor persoanelor vizate. Aceste interese vor fi protejate dacă instanțele naționale respectă normele prevăzute de RGPD atunci când decid cu privire la divulgarea de mijloace de probă scrise într‑o anumită cauză.

53.

În calitate de subiecți ai RGPD, instanțele naționale, în calitate de operatori de date, trebuie să ia în considerare interesele persoanelor vizate. Cum ar trebui luate în considerare aceste interese atunci când se adoptă o decizie concretă privind divulgarea informațiilor? Aceasta este în esență cea de a doua întrebare a instanței de trimitere.

54.

Interesele persoanelor vizate vor fi protejate atunci când prelucrarea datelor lor cu caracter personal respectă articolele 5 și 6 din RGPD ( 28 ). Pentru a‑l cita pe avocatul general Pikamäe, respectarea articolelor 5 și 6 din RGPD asigură protecția dreptului la viața privată și de familie și protecția datelor cu caracter personal, astfel cum sunt garantate de articolele 7 și 8 din cartă ( 29 ).

55.

Scopurile legitime ale prelucrării sunt enumerate la articolul 6 din RGPD ( 30 ). Astfel cum s‑a explicat în secțiunea anterioară din prezentele concluzii, prelucrarea în cauză urmărește un scop legitim, având în vedere că instanța și‑a exercitat funcția publică atunci când a dispus divulgarea informațiilor în temeiul reglementării naționale ce are drept scop asigurarea bunei desfășurări a procedurilor judiciare. Cu toate acestea, atât articolul 6, cât și articolul 5 din RGPD impun nu numai un scop legitim, ci și ca prelucrarea specifică să fie necesară pentru atingerea scopului respectiv.

56.

Prin urmare, RGPD impune instanței să efectueze o analiză a proporționalității atunci când stabilește dacă divulgarea datelor cu caracter personal într‑o situație concretă este necesară pentru a servi scopului probatoriu în cadrul procedurilor judiciare ( 31 ).

57.

În această privință, articolul 6 alineatul (4) din RGPD impune ca dreptul intern pe care se bazează prelucrarea cu un alt scop să constituie o măsură necesară și proporțională pentru a proteja unul dintre obiectivele enumerate la articolul 23 alineatul (1) din RGPD, în speță protejarea independenței judiciare și a procedurilor judiciare. În plus, articolul 6 alineatul (3) din RGPD prevede că prelucrarea în cadrul exercitării funcției publice trebuie să fie necesară pentru exercitarea unei astfel de funcții publice atribuite operatorului.

58.

Dreptul intern care stă la baza prelucrării poate, in abstracto, să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) din RGPD. Cu toate acestea, legalitatea fiecărei prelucrări individuale (inclusiv a unui ordin judecătoresc specific de divulgare a informațiilor) depinde de evaluarea comparativă concretă a tuturor intereselor implicate, ținând seama de scopul legitim pentru care se solicită în primul rând divulgarea informațiilor ( 32 ). Numai în acest mod instanța națională poate decide dacă și în ce măsură este necesară divulgarea informațiilor.

59.

Prin urmare, este clar că RGPD impune o analiză a proporționalității. RGPD cuprinde și alte dispoziții care pot fi utile în a stabili care sunt măsurile concrete pe care instanța trebuie să le ia în cadrul unei astfel de analize?

60.

Analiza proporționalității, astfel cum s‑a explicat, trebuie efectuată în fiecare caz în parte, luând în considerare toate interesele implicate. În situații precum cea din speță, interesele care stau la baza divulgării informațiilor trebuie să fie puse în balanță cu ingerința în dreptul la protecția datelor cu caracter personal ( 33 ).

61.

Interesele care stau la baza divulgării informațiilor reflectă dreptul la o cale de atac eficientă (articolul 47 din cartă). Interesele persoanelor vizate, cu care dreptul menționat anterior intră în conflict, reflectă dreptul la viața privată și de familie (articolul 7 din cartă) și dreptul la protecția datelor cu caracter personal (articolul 8 din cartă). Aceste drepturi trebuie evaluate comparativ pentru a decide dacă este necesară divulgarea datelor cu caracter personal.

62.

În cele ce urmează, vom oferi anumite sugestii cu privire la măsurile specifice care pot fi adoptate de instanța națională.

63.

Mai întâi, se poate prezuma întotdeauna că persoanele care nu și‑au dat consimțământul pentru prelucrare au interesul de a restricționa prelucrarea datelor lor cu caracter personal. Prin urmare, aceasta este prezumția implicită de la care trebuie să pornească instanța națională: a justifica de ce ar trebui să se aducă atingere acestui interes.

64.

În opinia noastră, instrucțiunile pentru efectuarea acestei evaluări pot fi găsite la articolul 5 din RGPD, care conține principiile pe care operatorul de date trebuie să le respecte atunci când prelucrează date cu caracter personal.

65.

În această privință, principiul reducerii la minimum a datelor, prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din RGPD, este de o importanță crucială. Această cerință constituie, astfel cum a subliniat Curtea ( 34 ), expresia principiului proporționalității. Ea impune ca datele cu caracter personal să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate.

66.

Prin urmare, prima întrebare care trebuie pusă este dacă datele din registrul personalului ținut de Entral sunt adecvate. Acestea vor fi adecvate scopului pentru care trebuie dezvăluite dacă indică într‑adevăr numărul de ore de lucru petrecute pe șantier de angajații Fastec.

67.

A doua întrebare este aceea dacă datele din registrul personalului ținut de Entral sunt relevante pentru scopul pentru care sunt solicitate. Scopul pare să îl constituie interesul Nycander de a‑și dovedi susținerea potrivit căreia lucrătorii Fastec au lucrat mai puține ore decât cele indicate pe factură. În astfel de împrejurări, registrul personalului ar fi relevant dacă poate într‑adevăr să dovedească sau să infirme o astfel de susținere. Instanța națională trebuie să evalueze relevanța registrului în lumina altor elemente ale cauzei (de exemplu, susținerea Fastec potrivit căreia registrul personalului conține doar o parte din orele de lucru relevante, altele fiind petrecute în afara șantierului).

68.

Pentru a răspunde la cea de a treia cerință legată de reducerea la minimum a datelor, instanța națională trebuie să stabilească dacă toate sau numai unele dintre datele conținute în registru sunt suficiente în scopuri probatorii. În plus, dacă există alte modalități de a demonstra același fapt, reducerea la minimum a datelor impune utilizarea acelor alte modalități. De exemplu, instanța națională ar putea fi nevoită să aprecieze susținerea Fastec potrivit căreia orele efectiv lucrate pot fi verificate pe baza documentelor care au fost deja depuse la dosarul cauzei aflat pe rolul instanței de trimitere. În cazul în care constată că această susținere este adevărată, instanța națională nu poate dispune divulgarea datelor cu caracter personal din registrul personalului.

69.

Instanța națională trebuie să stabilească ce tipuri de date cu caracter personal din registru sunt suficiente pentru a dovedi sau a infirma faptele relevante. În această privință, principiul reducerii la minimum a datelor impune ca numai datele strict necesare să fie divulgate. Prin urmare, ar putea fi necesar ca Entral, în calitate de persoană împuternicită de operator, să modifice registrul personalului într‑un asemenea mod, încât să limiteze datele cu caracter personal la minimul necesar, permițând în același timp să se ajungă la o concluzie cu privire la orele efectiv lucrate.

70.

În această privință, instanța națională trebuie să stabilească dacă este necesar ca persoanele ale căror date sunt înscrise în registru să fie identificabile pentru ca divulgarea să aibă forță probantă (de exemplu, în cazul în care este necesară menționarea numelui fiecărui lucrător în parte pentru a putea fi citat ca martor). În caz contrar, poate fi suficient să existe informații privind numărul total de ore petrecute pe șantier și/sau numărul de persoane care au lucrat în orele respective.

71.

În funcție de răspunsurile la întrebările de mai sus, instanța poate decide să solicite divulgarea de date pseudonimizate sau anonimizate ( 35 ).

72.

În conformitate cu considerentul (26) al RGPD, datele care au fost supuse pseudonimizării se află în continuare în domeniul de aplicare material al RGPD. Situația este aceasta deoarece este posibilă în continuare detectarea identității unei persoane pentru care a fost utilizat un pseudonim. Opusul este valabil pentru datele anonimizate, care nu intră în domeniul său de aplicare. Prin urmare, modalitatea de prezentare a informațiilor dispusă în cele din urmă de instanța națională va avea de asemenea un efect asupra aplicabilității ulterioare a RGPD ( 36 ).

73.

În cele din urmă, va reveni instanței naționale sarcina de a stabili forța probantă a diferitelor versiuni ale registrului personalului pentru a decide ce tip de reducere la minimum a datelor, dacă este cazul, este necesară pentru buna soluționare a procedurii judiciare cu care este sesizată.

74.

Pe lângă principiul reducerii la minimum a datelor prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din RGPD, alte principii cuprinse la articolul 5 din RGPD sunt de asemenea obligatorii pentru instanța națională și sunt relevante pentru metoda de adoptare a ordinului de divulgare a informațiilor.

75.

De exemplu, articolul 5 alineatul (1) litera (a) din RGPD, pe lângă trimiterea la principiul legalității (detaliat la articolul 6 din acest regulament), menționează de asemenea principiul transparenței. În opinia noastră, acest principiu impune ca instanța națională să explice în mod clar decizia sa de a dispune divulgarea datelor cu caracter personal, precizând printre altele modul în care a evaluat comparativ diferitele interese și argumente ale părților referitoare la divulgarea informațiilor.

76.

O motivare adecvată în cuprinsul ordinului de divulgare a informațiilor îndeplinește totodată cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din RGPD, care impune ca operatorul de date să fie în măsură să demonstreze respectarea principiilor enunțate la articolul 5 alineatul (1) din acest regulament.

77.

Modul de respectare a principiilor prevăzute la articolul 5 din RGPD reiese de asemenea din considerentul (31) al RGPD. Acesta prevede că „[c]ererile de divulgare trimise de autoritățile publice ar trebui să fie întotdeauna prezentate în scris, motivate și ocazionale și nu ar trebui să se refere la un sistem de evidență în totalitate sau să conducă la interconectarea sistemelor de evidență”.

78.

Guvernul polonez a ridicat o problemă legată de aprecierea proporționalității de către instanța națională: în cazul în care instanța națională trebuie să aprecieze forța probantă a registrului personalului sau a unui alt element de probă în cadrul procedurii cu care este sesizată, aceasta nu devine deja prea implicată în ceea ce ar trebui să rămână rolul părților, și anume încercarea de a invoca cu succes un argument referitor tocmai la forța probantă a unor astfel de elemente de probă?

79.

În opinia noastră, aprecierea forței probante, care ia în considerare interesele persoanelor vizate, nu conduce la o ingerință mai mare în cauză decât aprecierea forței probante a oricărui alt element de probă în cadrul unei proceduri civile ( 37 ).

80.

Nivelul ingerinței instanței naționale va depinde de caracterul evident al forței probante a datelor a căror divulgare este solicitată în împrejurările din fiecare cauză în parte. Va depinde întotdeauna de fiecare cauză în parte în ce măsură divulgarea informațiilor ar putea aduce atingere intereselor persoanelor vizate.

81.

De exemplu, unele cauze pot implica date sensibile cu un regim special de protecție în temeiul articolului 9 din RGPD sau date privind sancțiunile penale care se încadrează în regimul prevăzut la articolul 10 din aceeași reglementare. În astfel de situații, interesele persoanelor vizate vor dobândi în mod necesar o pondere mai mare în cadrul evaluării comparative ( 38 ). În mod similar, interesul pentru divulgarea informațiilor poate fi diferit de la o situație la alta. În timp ce uneori va fi clar că relevanța elementelor de probă solicitate este marginală, în alte situații acestea vor fi esențiale pentru soluționarea cauzei. În această privință, este util punctul de vedere al Comisiei în sensul că instanța națională ar trebui să dispună de o largă putere de apreciere atunci când efectuează astfel de aprecieri. Cu toate acestea, instanța națională nu ar trebui să fie niciodată exonerată de obligația de a lua în considerare interesele persoanelor vizate.

82.

Guvernul ceh a exprimat o altă preocupare: a impune în sarcina instanțelor naționale obligația de a lua în considerare interesele persoanelor vizate ori de câte ori acestea dispun divulgarea de mijloace de probă scrise ar împiedica buna desfășurare a procedurilor judiciare. RGPD introduce într‑adevăr pentru instanțe obligația suplimentară ( 39 ) de a efectua controlul proporționalității înainte de a dispune divulgarea de probă scrise care conțin date cu caracter personal. Cu toate acestea, evaluarea comparativă a intereselor nu este un exercițiu intelectual neobișnuit pe care instanțele trebuie să îl efectueze, la fel cum nici sarcina impusă de RGPD instanțelor naționale nu este diferită de cea impusă oricărui operator de date.

83.

Pentru ca cetățenii Uniunii să beneficieze de un nivel ridicat de protecție a datelor lor cu caracter personal, în conformitate cu alegerea legiuitorului Uniunii exprimată în RGPD, luarea în considerare a intereselor persoanelor vizate nu poate fi considerată o sarcină excesivă pentru instanțele statelor membre.

84.

Prin urmare, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare adresată de instanța de trimitere după cum urmează: atunci când hotărăște dacă să dispună, în cadrul procedurilor civile, divulgarea informațiilor care implică prelucrarea datelor cu caracter personal, instanța națională trebuie să efectueze o analiză a proporționalității care să țină seama de interesele persoanelor vizate ale căror date cu caracter personal urmează să fie prelucrate și să evalueze aceste interese comparativ cu interesul părților la procedură de a obține elemente de probă. Această evaluare a proporționalității se întemeiază pe principiile prevăzute la articolul 5 din RGPD, inclusiv pe principiul reducerii la minimum a datelor.

85.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la cele două întrebări preliminare adresate de Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia) după cum urmează: