—

declararea cererii lor introductive ca fiind admisibilă;

—

anularea deciziilor atacate în măsura în care acestea nu exprimă o poziție în mod definitiv cu privire la realitatea faptelor de hărțuire morală denunțate;

—

obligarea pârâtului la plata, către fiecare dintre aceștia, a unui cuantum de 5 000 de euro, ex aequo et bono, pentru repararea prejudiciului cauzat de depășirea termenului rezonabil, majorat cu dobânzi de întârziere până la plata integrală;

—

obligarea pârâtului la plata, către fiecare dintre aceștia, a unui cuantum de 100 000 de euro, ex aequo et bono, pentru repararea prejudiciului cauzat de lipsa unei luări de poziție definitive cu privire la realitatea faptelor de hărțuire morală denunțate, majorat cu dobânzi de întârziere până la plata integrală;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de asistență și a articolului 24 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) pentru motivul că autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a Parlamentului a încălcat obligația de asistență de care este ținută prin faptul că nu a luat poziție în mod definitiv cu privire la existența faptelor de hărțuire morală denunțate.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a obligației de solicitudine și a principiului bunei administrări, precum și pe o încălcare a dreptului la demnitate și a articolelor 1 și 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pentru motivul că, prin faptul că nu a luat poziție în mod definitiv cu privire la existența faptelor de hărțuire morală denunțate, autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a Parlamentului a încălcat principiul bunei administrări și obligația sa de solicitudine, încălcând astfel dreptul la demnitate umană al reclamanților.