–

pentru B, de C. Friis Bach Ryhl și T. Ryhl, advokater;

–

pentru guvernul danez, de J. Nymann‑Lindegren și M. Wolff, în calitate de agenți, asistați de R. Holdgaard, advokat;

–

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și L. Grønfeldt, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 13 din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia. Consiliul de asociere a fost instituit prin Acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia, care a fost semnat la 12 septembrie 1963, la Ankara, de Republica Turcia, pe de o parte, precum și de statele membre ale CEE și de Comunitate, pe de altă parte, și care a fost încheiat, aprobat și confirmat în numele acesteia din urmă prin Decizia 64/732/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1963 (JO 1964, 217, p. 3685, Ediție specială, 11/vol. 1, p. 10).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între B, resortisant turc, pe de o parte, și Udlændingenævnet (Comisia de Soluționare a Contestațiilor în materie de Imigrație, Danemarca), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către aceasta din urmă a cererii lui B având ca obiect obținerea unui permis de ședere în Danemarca în scopul reîntregirii familiei.

3

Articolul 13 din Decizia nr. 1/80 prevede:

„Statele membre ale Comunității și Turcia nu pot introduce noi restricții privind condițiile de acces la încadrarea în muncă a lucrătorilor și a membrilor familiei lor care se găsesc pe teritoriul acestor state în situație legală în ceea ce privește șederea și accesul pe piața muncii.” [traducere neoficială]

4

Potrivit articolului 14 din această decizie:

„(1)   Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicate sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, de siguranță publică și de sănătate publică.

(2)   Aceste dispoziții nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care decurg din legislațiile naționale sau din acordurile bilaterale existente între Turcia și statele membre ale Comunității, în măsura în care acordurile prevăd, în favoarea resortisanților lor, un regim mai favorabil.” [traducere neoficială]

5

Articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164) prevede:

„Prin derogare, statele membre pot solicita ca cererile de reîntregire a familiei pentru copii minori să fie depuse înainte ca aceștia să fi împlinit vârsta de 15 ani, în conformitate cu dispozițiile legislației lor interne în vigoare la data punerii în aplicare a prezentei directive. În cazul în care cererile sunt depuse ulterior, statele membre care decid să aplice prezenta derogare autorizează intrarea și șederea acestor copii din alte motive [decât] pentru reîntregirea familiei.”

6

Articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din Udlændingeloven (Legea privind străinii), astfel cum a fost modificată prin lov nr. 427 (Legea nr. 427) din 9 iunie 2004, prevede:

„Un permis de ședere poate fi eliberat, la cerere:

[…]

[…]

[…]”

7

Articolul 9 c alineatul (1) punctul 1 din Legea privind străinii, astfel cum a fost modificată prin lov nr. 567 (Legea nr. 567) din 18 iunie 2012, prevede:

„La cerere, unui străin i se poate elibera un permis de ședere în cazul în care motive specifice, în special unitatea familială și, în cazul în care străinul are vârsta sub 18 ani, interesul superior al copilului, pledează în acest sens.”

8

B este un resortisant turc născut la 5 august 1994 în Turcia. La 31 ianuarie 2012, acesta a introdus la Udlændingestyrelsen (Oficiul pentru Migrație, Danemarca) o cerere de acordare a unui permis de ședere în Danemarca în scopul reîntregirii familiei cu tatăl său, F, lucrător turc care are reședința legală în acest stat membru de la 13 octombrie 2003.

9

Printr‑o decizie din 6 noiembrie 2012, Oficiul pentru Migrație a respins această cerere în temeiul articolului 9 alineatul (1) punctul 2 și al articolului 9 c alineatul (1) punctul 1 din Legea privind străinii, pentru motivul că B, în vârstă de peste 15 ani la data introducerii cererii sale, nu demonstrase că motive foarte specifice, legate printre altele de unitatea familială și de interesul superior al copilului, justificau eliberarea în favoarea sa a unui permis de ședere în temeiul acestei dispoziții.

10

La 5 ianuarie 2017, B a formulat o cale de atac împotriva acestei decizii la Udlændinge- og Integrationsministeriet (Ministerul pentru Străini și Integrare, Danemarca), care, printr‑o decizie din 30 ianuarie 2017, a trimis această cale de atac la Oficiul pentru Migrație, solicitându‑i să examineze aspectul dacă B putea beneficia de un drept de ședere întemeiat pe Decizia nr. 1/80.

11

Printr‑o decizie din 5 iulie 2017, Oficiul pentru Migrație, întemeindu‑se pe Hotărârea din 10 iulie 2014, Dogan (C‑138/13, EU:C:2014:2066), a considerat că nu era necesar să reexamineze cererea formulată de B.

12

B a atacat această decizie la Udlændingenævnet (Comisia de Soluționare a Contestațiilor în materie de Imigrație, Danemarca). Printr‑o decizie din 15 ianuarie 2018, această comisie a confirmat decizia Oficiului pentru Migrație din 5 iulie 2017.

13

La 5 ianuarie 2017, B a sesizat Københavns Byret (Tribunalul Municipal din Copenhaga, Danemarca) cu o acțiune având ca obiect obligarea Oficiului pentru Migrație să îi recunoască un drept de ședere în Danemarca în temeiul dreptului Uniunii. La 15 decembrie 2017, această instanță a trimis cauza la Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca), dreptul național autorizând tribunalele de primă instanță să trimită curților de apel cauzele care ridică chestiuni de principiu, astfel încât acestea să statueze în primă instanță.

14

Pornind, asemenea părților din litigiul principal, de la principiul potrivit căruia limita de vârstă prevăzută la articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din Legea privind străinii, care a fost redusă în anul 2004 de la 18 la 15 ani, constituie o „nouă restricție”, în sensul articolului 13 din Decizia nr. 1/80, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă o astfel de restricție poate fi justificată de motivul imperativ de interes general, invocat de Comisia de Soluționare a Contestațiilor în materie de Imigrație, care constă în garantarea unei integrări reușite a resortisanților țărilor terțe.

15

În această privință, instanța menționată consideră, în primul rând, că o condiție legată de o limită de vârstă poate contribui favorabil la integrarea unui copil într‑un stat membru. Astfel, împrejurarea că un copil sosește la o vârstă cât mai fragedă posibil în Danemarca ar favoriza integrarea sa în acest stat membru, în măsura în care ar petrece acolo cea mai mare parte a copilăriei sale și ar efectua în acest stat cea mai mare parte a școlarizării și a educației sale.

16

În al doilea rând, instanța menționată arată că articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din Legea privind străinii trebuie coroborat cu articolul 9 c alineatul (1) punctul 1 din această lege. Ar rezulta că limita de vârstă prevăzută la articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din legea menționată nu constituie o condiție absolută, în măsura în care un permis de ședere mai poate fi eliberat unui copil cu vârsta sub 18 ani, în temeiul articolului 9 c alineatul (1) punctul 1 din aceeași lege, cu condiția ca motive foarte specifice, referitoare, printre altele, la unitatea familială și la interesul superior al copilului, să pledeze în acest sens.

17

În aceste condiții, Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 13 din [Decizia nr. 1/80] se opune adoptării și aplicării unei noi măsuri naționale potrivit căreia reîntregirea familiei între un resortisant turc, activ din punct de vedere economic și care are reședința legală pe teritoriul statului membru respectiv, și copilul său cu vârsta de peste 15 ani este condiționată de existența unor motive foarte specifice, legate printre altele de unitatea familială și de interesul superior al copilului, care să pledeze în acest sens?”

18

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 13 din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că o măsură națională care reduce de la 18 la 15 ani vârsta limită pentru ca copilul unui lucrător turc care are reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă să poată depune o cerere de reîntregire a familiei constituie o „nouă restricție”, în sensul acestei dispoziții, și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă o astfel de măsură poate fi justificată de obiectivul care constă în garantarea unei integrări reușite a resortisanților țărilor terțe în cauză.

19

În această privință trebuie amintit că clauza de standstill prevăzută la articolul 13 din Decizia nr. 1/80 interzice în mod general introducerea oricărei noi măsuri interne care ar avea ca obiect sau ca efect să supună exercitarea de către un resortisant turc a liberei circulații a lucrătorilor pe teritoriul național unor condiții mai restrictive decât cele aplicabile la data la care Decizia nr. 1/80 a intrat în vigoare în statul membru în cauză (Hotărârea din 10 iulie 2019, A,C‑89/18, EU:C:2019:580, punctul 23 și jurisprudența citată).

20

În special, potrivit unei jurisprudențe constante, o reglementare națională care înăsprește condițiile reîntregirii familiei lucrătorilor turci cu reședința legală în statul membru în cauză în raport cu cele aplicabile la intrarea în vigoare a Deciziei nr. 1/80 în acest stat membru constituie o „nouă restricție”, în sensul articolului 13 din această decizie, privind exercitarea de către acești lucrători turci a liberei circulații a lucrătorilor în statul membru menționat (Hotărârea din 10 iulie 2019, A,C‑89/18, EU:C:2019:580, punctul 28 și jurisprudența citată).

21

În speță, din decizia de trimitere reiese că articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din Legea privind străinii, care a redus de la 18 la 15 ani limita de vârstă pentru ca copiii minori să poată solicita reîntregirea familiei, a fost introdus după data intrării în vigoare a Deciziei nr. 1/80 în Danemarca și că acest articol a înăsprit, în materie de reîntregire a familiei, condițiile care reglementează prima admitere pe teritoriul danez a copiilor unor resortisanți turci care au reședința legală în acest stat membru în raport cu cele aplicabile la momentul intrării în vigoare în statul membru menționat a Deciziei nr. 1/80.

22

În aceste condiții, este necesar să se constate că o măsură națională precum cea în discuție în litigiul principal constituie o „nouă restricție” în sensul articolului 13 din Decizia nr. 1/80.

23

Or, trebuie amintit că o astfel de restricție este interzisă, cu excepția cazului în care ea face parte din restricțiile prevăzute la articolul 14 din Decizia nr. 1/80 sau este justificată de un motiv imperativ de interes general, este de natură să garanteze realizarea obiectivului legitim urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv (Hotărârea din 10 iulie 2019, A,C‑89/18, EU:C:2019:580, punctul 31 și jurisprudența citată).

24

În această privință, din dosarul de care dispune Curtea reiese că măsura națională în discuție în litigiul principal nu face parte din restricțiile prevăzute la articolul 14 din Decizia nr. 1/80.

25

Din acest dosar reiese în schimb că obiectivul urmărit de măsura respectivă ar consta în esență în garantarea unei integrări reușite a resortisanților țărilor terțe în Danemarca.

26

Curtea a statuat deja că un asemenea obiectiv poate constitui un motiv imperativ de interes general în scopul articolului 13 din Decizia nr. 1/80 (Hotărârea din 10 iulie 2019, A,C‑89/18, EU:C:2019:580, punctul 34 și jurisprudența citată).

27

În consecință, trebuie să se examineze dacă o măsură națională precum cea în discuție în litigiul principal, care limitează reîntregirea familiei pentru copiii minori cu vârsta de peste 15 ani, este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

28

În ceea ce privește, în primul rând, caracterul adecvat al unei astfel de măsuri în vederea garantării obiectivului urmărit, din decizia de trimitere reiese că măsura națională în discuție în litigiul principal urmărește să țină seama de capacitatea de integrare a copiilor minori care doresc să beneficieze de reîntregirea familiei. În această privință, Curtea a precizat deja că vârsta constituie unul dintre factorii care caracterizează situația personală a copilului și care pot avea incidență asupra integrării sale în statul membru în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 aprilie 2016, Genc,C‑561/14, EU:C:2016:247, punctul 61). Într‑adevăr, integrarea copiilor în statul membru gazdă este favorizată dacă aceștia sosesc în acest stat membru la o vârstă cât mai fragedă. O asemenea împrejurare permite, printre altele, copiilor vizați să fie școlarizați în statul membru menționat, precum și să dobândească cunoștințe lingvistice esențiale pentru integrarea lor.

29

În plus, trebuie arătat că legiuitorul Uniunii a prevăzut el însuși, în Directiva 2003/86, posibilitatea statelor membre de a limita reîntregirea familiei pentru copiii minori care au împlinit o anumită vârstă. Deși această directivă nu este aplicabilă Danemarcei, este necesar să se arate, cu titlu de element de context, că articolul 4 alineatul (6) din directiva menționată prevede că statele membre pot solicita ca cererile de reîntregire a familiei pentru copii minori să fie depuse înainte ca aceștia să fi împlinit vârsta de 15 ani.

30

În consecință, trebuie să se considere că o măsură națională precum cea în discuție în litigiul principal este de natură să garanteze obiectivul urmărit.

31

În ceea ce privește, în al doilea rând, caracterul proporțional al unei condiții de vârstă precum cea prevăzută la articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din Legea privind străinii, este necesar să se arate că dreptul danez prevede excepții de la aplicarea acestei dispoziții.

32

Astfel, instanța de trimitere arată că articolul 9 c alineatul (1) punctul 1 din Legea privind străinii, potrivit căruia un permis de ședere poate fi eliberat unui străin dacă motive foarte specifice, legate printre altele de unitatea familială și, dacă străinul are vârsta sub 18 ani, de interesul superior al copilului, pledează în acest sens, este aplicabil atunci când un permis de ședere nu poate fi eliberat unui copil minor în temeiul articolului 9 alineatul (1) punctul 2 din această lege.

33

Astfel, un permis de ședere ar mai putea fi eliberat unui copil minor cu vârsta peste 15 ani dacă motive care țin de unitatea familială sau de interesul superior al copilului ar justifica acest lucru. Autoritățile naționale competente ar fi, așadar, obligate să efectueze o apreciere individuală a situației copilului și, în fiecare caz în parte, să ia în considerare aceste interese.

34

Pe de altă parte, din decizia de trimitere reiese că, în practică, au fost eliberate numeroase permise de ședere unor copii cu vârsta de peste 15 ani, în temeiul articolului 9 c alineatul (1) punctul 1 din Legea privind străinii. Prin urmare, nu pare să existe o practică administrativă de respingere sistematică a acestor cereri de reîntregire a familiei.

35

În aceste condiții, nu rezultă că măsura națională în discuție în litigiul principal depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, aspect a cărui verificare revine însă, în cele din urmă, instanței de trimitere.

36

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 13 din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că o măsură națională care reduce de la 18 la 15 de ani vârsta limită pentru ca copilul unui lucrător turc cu reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă să poată depune o cerere de reîntregire a familiei constituie o „nouă restricție”, în sensul acestei dispoziții. O astfel de restricție poate fi totuși justificată de obiectivul care constă în garantarea unei integrări reușite a resortisanților țărilor terțe în cauză, cu condiția ca modalitățile sale de punere în aplicare să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

37

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 13 din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia trebuie interpretat în sensul că o măsură națională care reduce de la 18 la 15 de ani vârsta limită pentru ca copilul unui lucrător turc cu reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă să poată depune o cerere de reîntregire a familiei constituie o „nouă restricție”, în sensul acestei dispoziții. O astfel de restricție poate fi totuși justificată de obiectivul care constă în garantarea unei integrări reușite a resortisanților țărilor terțe în cauză, cu condiția ca modalitățile sale de punere în aplicare să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.