–

pentru guvernul german, de J. Möller și R. Kanitz, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de W. Ferrante, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de C. Cattabriga și D. Schaffrin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) și a articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164).

2

Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), pe de o parte, și XC, resortisant sirian, pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către Republica Federală Germania a cererii formulate de XC privind eliberarea unei vize naționale în scopul reîntregirii familiei.

3

Considerentele (2), (4), (6), (8) și (9) ale Directivei 2003/86 prevăd:

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 1 din Directiva 2003/86 are următorul cuprins:

„Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.”

5

Potrivit articolului 2 litera (f) din această directivă:

„În sensul prezentei directive:

[…]

6

Articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

[…]

[…]

Copiii minori menționați de prezentul articol trebuie să aibă sub vârsta majoratului stabilită prin lege în statul membru în cauză și să nu fie căsătoriți.

[…]”

7

Articolul 5 din aceeași directivă prevede:

„(1)   Statele membre stabilesc dacă, în scopul exercitării dreptului la reîntregirea familiei, o cerere de intrare și de ședere trebuie depusă pe lângă autoritățile competente ale statului membru în cauză fie de către susținătorul reîntregirii, fie de către membrii familiei.

[…]

(5)   În timpul examinării cererii, statele membre se asigură că acordă atenția cuvenită interesului superior al copilului minor.”

8

Articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2003/86 precizează:

„În cazul în care refugiatul este un minor neînsoțit, statele membre:

[…]”

9

Articolul 16 alineatul (1) din această directivă este formulat după cum urmează:

„Statele membre pot respinge o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage permisul de ședere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea acestuia în unul dintre următoarele cazuri:

[…]

[…]”

10

Potrivit articolului 17 din Directiva 2003/86:

„Statele membre țin seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei și de durata rezidenței sale în statul membru, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara de origine, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire al permisului de ședere, precum și în cazul luării unei măsuri de îndepărtare a susținătorului reîntregirii sau a membrilor familiei sale.”

11

Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet (Legea privind șederea, exercitarea unei activități remunerate și integrarea străinilor pe teritoriul federal) din 25 februarie 2008 (BGBl. 2008 I, p. 162), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „AufenthG”), prevede la articolul 6 alineatul (3):

„Pentru șederile pe termen lung, este necesară o viză pentru teritoriul federal german (viză națională) care trebuie eliberată înainte de intrarea pe acest teritoriu. Această viză este acordată în conformitate cu dispozițiile în vigoare privind permisul de ședere pe durată limitată, cartea albastră a UE, permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, cartea de rezidență permanentă și permisul de ședere pentru rezidenți pe termen lung în UE. […]”

12

Articolul 25 din această lege, intitulat „Ședere pentru motive umanitare”, prevede la alineatul (2):

„Permisul de ședere pe durată limitată se eliberează unui resortisant străin atunci când Bundesamt für Migration und Flüchtlinge [Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați] i‑a acordat acestuia statutul de refugiat în sensul articolului 3 alineatul (1) din Legea germană privind azilul (Asylgesetz) sau statutul conferit prin protecția subsidiară în sensul articolului 4 alineatul (1) din Legea germană privind azilul. […]”

13

Articolul 32 din AufenthG, intitulat „Reîntregirea familiei cu copiii”, prevede la alineatul (1):

„Permisul de ședere pe durată limitată se eliberează copilului minor necăsătorit al unui resortisant străin dacă ambii părinți sau singurul părinte căruia îi este încredințat minorul dețin unul dintre următoarele permise de ședere:

[…]

2. Permis de ședere pe durată limitată în temeiul articolului 25 alineatul (1) sau alineatul (2) prima teză prima ipoteză;

[…]”

14

Articolul 36 din această lege, intitulat „Reîntregirea familiei cu părinții și cu ceilalți membri de familie”, prevede:

„(1)   Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1) punctul 1 și de la articolul 29 alineatul (1) punctul 2, se eliberează un permis de ședere pe durată limitată părinților unui străin minor care deține un permis de ședere pe durată limitată în temeiul articolului 23 alineatul (4), al articolului 25 alineatul (1) sau al articolului 25 alineatul (2) prima teză prima ipoteză, un permis de ședere permanentă în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) sau un permis de ședere permanentă în conformitate cu articolul 26 alineatul (4) după eliberarea unui permis de ședere cu durată limitată în temeiul articolului 25 alineatul (2) prima teză a doua ipoteză, dacă pe teritoriul federal nu locuiește niciun părinte căruia îi este încredințat minorul.

(2)   Se poate elibera un permis de ședere celorlalți membri ai familiei unui străin în scopul reîntregirii familiei, dacă acest lucru este necesar pentru evitarea unor dificultăți excesive. Membrilor de familie majori li se aplică prin analogie articolul 30 alineatul (3) și articolul 31, iar membrilor de familie minori li se aplică prin analogie articolul 34.”

15

XC, născută la 1 ianuarie 1999, a solicitat, în calitate de resortisantă siriană care locuiește în Turcia de mai mulți ani, eliberarea unei vize naționale în scopul reîntregirii familiei cu tatăl său, care a obținut statutul de refugiat în Germania.

16

Mama acesteia a decedat. Tatăl său a intrat pe teritoriul Germaniei în anul 2015 și a depus în mod oficial o cerere de azil în luna aprilie a anului 2016. Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați i‑a acordat tatălui lui XC statutul de refugiat în luna iulie a anului 2017, după admiterea acțiunii introduse de acesta. În luna septembrie a anului 2017, Serviciul pentru străini i‑a eliberat un permis de ședere pe durată limitată de trei ani, în temeiul articolului 25 alineatul (2) din AufenthG.

17

La 10 august 2017, XC, care a împlinit vârsta majoratului la 1 ianuarie 2017, a solicitat la Consulatul General al Republicii Federale Germania din Istanbul (Turcia) eliberarea unei vize naționale în scopul reîntregirii familiei cu tatăl său care locuiește în Germania. Consulatul general a refuzat să elibereze viza solicitată, ultima dată printr‑o decizie din 11 decembrie 2017 prin care a respins o cerere de reexaminare. Acesta a considerat că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 32 din AufenthG, întrucât XC împlinise vârsta majoratului înainte ca tatăl său să fi obținut un permis de ședere în calitate de refugiat. În plus, potrivit consulatului general menționat, în conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din AufenthG, reîntregirea familiei cu copiii majori necesită existența unor dificultăți excesive, ceea ce nu era cazul în speță, întrucât nu rezulta că XC nu putea duce o viață autonomă în Turcia.

18

Prin hotărârea din 12 martie 2019, Verwaltungsgericht (tribunalul administrativ, Germania) a admis acțiunea formulată de XC împotriva acestei decizii a consulatului general și a dispus ca Republica Federală Germania să îi elibereze persoanei interesate o viză în scopul reîntregirii familiei. Instanța și‑a motivat decizia arătând că, potrivit Hotărârii din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), referitoare la reîntregirea familiei cu părinții a unui refugiat minor neînsoțit, care ar putea fi transpusă la situația inversă din speță, referitoare la reîntregirea familiei cu un copil a unui părinte care a obținut statutul de refugiat, data determinantă pentru aprecierea calității de minor a lui XC nu este cea a depunerii cererii de viză în scopul reîntregirii familiei, ci data depunerii cererii de azil de către tatăl părții interesate. Astfel, articolul 4 alineatul (1) [primul paragraf] litera (b) din Directiva 2003/86 ar trebui interpretat în sensul că un copil al susținătorului reîntregirii trebuie considerat minor dacă avea această calitate la momentul depunerii cererii de azil de către susținătorul reîntregirii. În plus, potrivit Verwaltungsgericht (tribunalul administrativ), și în cazul reîntregirii familiei cu copiii, stabilirea datei relevante pentru aprecierea calității de minor a copilului în cauză nu este lăsată la discreția statelor membre, ci trebuie să rezulte dintr‑o interpretare autonomă a acestei directive. Această instanță a precizat că ar fi pus sub semnul întrebării efectul util al dreptului la reîntregirea familiei și ar fi încălcate principiile securității juridice și egalității de tratament dacă, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din această directivă, data reținută pentru a aprecia calitatea de minor a copilului în cauză ar fi cea a depunerii cererii de viză a acestuia. Instanța menționată a constatat că, în speță, XC a depus cererea de viză în termenul de trei luni prevăzut de jurisprudența în materie a Curții, calculat de la data recunoașterii statutului de refugiat al persoanei titulare a dreptului de ședere inițial.

19

Republica Federală Germania a introdus recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania). În sprijinul recursului său, aceasta susține că, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), erau vizate fapte diferite de cele în discuție în prezenta cauză și interpretarea unei alte dispoziții din Directiva 2003/86 decât cea în discuție în această cauză. Considerațiile enunțate de Curte cu privire la interpretarea articolului 2 litera (f) din această directivă nu s‑ar aplica în ceea ce privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) [primul paragraf] litera (c) din directiva menționată, cu atât mai mult cu cât această din urmă dispoziție face trimitere în mod expres la dreptul statelor membre.

20

Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) constată că XC nu are dreptul la viza solicitată în temeiul dreptului național, întrucât, potrivit acestui drept, faptul că ea a împlinit vârsta majoratului înainte de data introducerii cererii de viză se opune acordării acestei vize. Totuși, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) are îndoieli cu privire la conformitatea reglementării naționale cu Directiva 2003/86. Instanța de trimitere ridică, în special, problema posibilității aplicării în prezenta cauză a soluției reținute de Curte în Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), potrivit căreia un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care nu a împlinit vârsta de 18 ani în momentul intrării pe teritoriul unui stat membru și al depunerii cererii de azil în acest stat, dar care, în cursul procedurii de azil, împlinește vârsta majoratului și i se recunoaște ulterior statutul de refugiat, trebuie să fie calificat drept „minor” în sensul articolului 2 partea introductivă și litera (f) din această directivă coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta.

21

Or, instanța de trimitere are îndoieli în această privință, întrucât hotărârea menționată viza reîntregirea familiei cu părinții a unui refugiat minor neînsoțit, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale articolului 2 litera (f) și ale articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86. În schimb, cauza din litigiul principal privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) din această directivă, care reglementează reîntregirea familiei cu copiii a resortisanților adulți din țări terțe care au obținut statutul de refugiat și care, prin urmare, sunt autorizați să locuiască într‑un stat membru.

22

În plus, această instanță are îndoieli cu privire la criteriile în funcție de care trebuie să aprecieze dacă este îndeplinită cerința unei vieți de familie efective, de care articolul 16 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată condiționează dreptul la reîntregirea familiei.

23

În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

Prin decizia din 3 august 2020, președintele Curții a solicitat instanței de trimitere să precizeze dacă dorește să își mențină cererea de decizie preliminară, având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor) (C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577).

25

Prin decizia din 8 septembrie 2020, primită la grefa Curții la 9 septembrie 2020, instanța menționată a informat Curtea că dorește să mențină această cerere în măsura în care consideră că hotărârea respectivă nu răspunde în mod suficient la întrebările ridicate în prezenta cauză.

26

La 12 mai 2021, Curtea a adresat o întrebare guvernului german, în conformitate cu articolul 61 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, prin care a solicitat ca acesta să își exprime poziția cu privire la eventuala incidență a Hotărârii din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), în scopul de a răspunde la prima întrebare. La 21 iunie 2021, guvernul german a depus un răspuns la întrebarea adresată de Curte.

27

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că data de referință pentru a stabili dacă copilul unui susținător al reîntregirii care a obținut statutul de refugiat este un copil minor, în sensul acestei dispoziții, în situația în care respectivul copil a devenit major înainte de acordarea statutului de refugiat părintelui susținător al reîntregirii și înainte de depunerea cererii de reîntregire a familiei, este data la care părintele susținător al reîntregirii a depus cererea de azil în vederea obținerii statutului de refugiat.

28

Cu titlu preliminar, trebuie observat că această întrebare rezultă din circumstanțele specifice ale cauzei din litigiul principal, în care copilul vizat era minor în momentul în care tatăl său a depus cererea de azil în luna aprilie a anului 2016, dar a devenit major înainte ca tatăl său să obțină statutul de refugiat în luna iulie a anului 2017, cererea acestuia din urmă fiind inițial respinsă de autoritățile germane competente și, prin urmare, înainte de a fi avut posibilitatea de a introduce o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei cu părintele în cauză, această cerere fiind depusă la 10 august 2017.

29

Instanța de trimitere consideră, după cum reiese din răspunsul la o întrebare adresată de Curte, menționată la punctul 25 din prezenta hotărâre, că cauza din litigiul principal se distinge de cele care au condus la pronunțarea Hotărârii din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor) (C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577), având în vedere, în special, diferențele dintre contextul factual și juridic al cauzelor în care a fost pronunțată această hotărâre și cauza din litigiul principal. În special, instanța menționată arată că, deși, în hotărârea respectivă, Curtea a precizat că articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că data de referință pentru a stabili dacă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid necăsătorit este un copil minor este data la care este depusă cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei pentru copii minori, iar nu cea la care autoritățile competente din acest stat membru pronunță decizia cu privire la această cerere, eventual după o acțiune îndreptată împotriva unei decizii de respingere a unei astfel de cereri, Curtea nu a răspuns la întrebarea dacă, în cazul reîntregirii familiei unui copil cu părintele care beneficiază de statutul de refugiat, este posibil să se rețină o dată anterioară celei a cererii de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei, și anume data cererii de azil introduse de acest părinte, întrucât această întrebare nu era decisivă pentru soluționarea cauzelor menționate.

30

Se pune, așadar, întrebarea dacă, având în vedere circumstanțele specifice menționate, este posibil să se aplice în prezenta cauză soluția adoptată de Curte în Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), în ceea ce privește data determinantă pentru a aprecia calitatea de minor a copilului unui solicitant de azil căruia i s‑a acordat statutul de refugiat.

31

Astfel, instanța de trimitere consideră că Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor) (C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577), nu rezolvă problema dacă este posibilă aplicarea, în prezenta cauză, a soluției adoptate de Curte în Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), astfel cum este prezentată la punctul 20 din prezenta hotărâre.

32

Ținând seama de aceste observații introductive trebuie să se răspundă la prima întrebare.

33

În această privință, trebuie amintit că obiectivul urmărit de Directiva 2003/86 este favorizarea reîntregirii familiei și că această directivă urmărește, în plus, să acorde o protecție resortisanților unor țări terțe, în special minorilor [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 25, precum și jurisprudența citată].

34

În acest context, articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată impune statelor membre obligații pozitive precise, cărora le corespund drepturi subiective clar definite. Acesta le obligă, în ipotezele stabilite de aceeași directivă, să permită reîntregirea familiei anumitor membri ai familiei susținătorului reîntregirii fără a putea exercita marja lor de apreciere în această privință [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 26, precum și jurisprudența citată].

35

Printre membrii de familie ai susținătorului reîntregirii a căror intrare și ședere trebuie autorizate de statul membru în cauză se numără, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86, „copiii minori, inclusiv copiii adoptați, ai susținătorului reîntregirii, atunci când acesta exercită drepturile părintești asupra copiilor și aceștia se află în întreținerea sa”.

36

În această privință, chiar dacă, potrivit articolului 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2003/86, copiii minori trebuie să aibă sub vârsta majoratului stabilită prin lege în statul membru în cauză, acest articol nu precizează momentul care trebuie să fie avut în vedere pentru a aprecia îndeplinirea acestei condiții, nici nu face trimitere, în această din urmă privință, la dreptul statelor membre [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 28].

37

Deși, în conformitate cu dispoziția menționată, stabilirea vârstei majoratului rămâne la latitudinea statelor membre, acestora nu li se poate acorda, în schimb, nicio marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea momentului care trebuie să fie avut în vedere pentru a aprecia vârsta solicitantului în sensul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86. Astfel, trebuie amintit că, în conformitate atât cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și cu cea a principiului egalității, o dispoziție a acestui drept care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama în special de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctele 29 și 30, precum și jurisprudența citată].

38

Astfel cum s‑a amintit la punctul 33 din prezenta hotărâre, obiectivul urmărit de Directiva 2003/86 este favorizarea reîntregirii familiei. În acest scop, după cum se precizează la articolul 1 al acesteia, directiva menționată stabilește condițiile în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.

39

În plus, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii, statele membre respectă drepturile și principiile prevăzute de cartă și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate.

40

Potrivit unei jurisprudențe constante, statele membre, în special instanțele acestora, au nu numai obligația de a interpreta dreptul lor național într‑un mod conform dreptului Uniunii, ci și de a se asigura că nu se întemeiază pe o interpretare a unui text de drept derivat ce ar intra în conflict cu drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 33, precum și jurisprudența citată].

41

În special, articolul 7 din cartă recunoaște dreptul la respectarea vieții private sau de familie. În conformitate cu o jurisprudență constantă, acest articol 7 din cartă trebuie să fie interpretat prin coroborare cu obligația de a lua în considerare interesul superior al copilului, recunoscut la articolul 24 alineatul (2) din cartă, și ținând seama de nevoia copilului de a întreține cu regularitate relații personale cu ambii părinți, menționată la articolul 24 alineatul (3) din aceasta [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge [Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 34, precum și jurisprudența citată].

42

În consecință, dispozițiile Directivei 2003/86 trebuie interpretate și aplicate în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din cartă, astfel cum reiese, de altfel, din cuprinsul considerentului (2) și al articolului 5 alineatul (5) din această directivă, care impun statelor membre să examineze cererile de reîntregire a familiei în interesul copiilor vizați și acordând atenția cuvenită favorizării vieții de familie [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 35 și jurisprudența citată].

43

În prezenta cauză, rezultă din cererea de decizie preliminară că, deși dreptul german nu impune ca un copil să fie minor la data adoptării deciziei privind cererea de reîntregire a familiei, acesta trebuie să fie minor la data la care depune cererea de viză și la data la care părintele său obține permisul de ședere care îi dă dreptul la reîntregirea familiei.

44

În acest context, XC s‑ar putea prevala de articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 și ar putea obține astfel un rezultat favorabil în cadrul procedurii în fața instanței de trimitere numai în cazul în care calitatea sa de minor trebuie stabilită la data la care tatăl său a solicitat azil.

45

În această privință, trebuie subliniat de la bun început că copilul unui solicitant de azil poate depune în mod valabil o cerere de reîntregire a familiei în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 numai în cazul în care cererea de acordare a statutului de refugiat a părintelui solicitant de azil a făcut deja obiectul unei decizii pozitive definitive. După cum a statuat deja Curtea, această condiție se explică cu ușurință prin faptul că, înainte de adoptarea unei asemenea decizii, este imposibil să se știe cu certitudine dacă persoana interesată îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, ceea ce condiționează, la rândul său, dreptul de a obține reîntregirea familiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctele 51 și 63).

46

În plus, trebuie amintit că recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ și un refugiat are astfel dreptul de a fi recunoscut ca atare de la data depunerii cererii de acordare a acestui statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctele 53 și 54).

47

După cum a amintit domnul avocat general la punctul 42 din concluzii, rezultă de asemenea din Hotărârea Curții din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), și din Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor) (C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577), că dreptul la reîntregirea familiei în ceea ce privește un copil minor nu poate fi erodat prin trecerea timpului necesar pentru soluționarea cererilor de protecție internațională sau de reîntregire a familiei.

48

Or, trebuie subliniat că reținerea datei la care autoritatea competentă a statului membru în cauză soluționează cererea de azil depusă de părintele în cauză sau reținerea datei ulterioare la care copilul în cauză depune cererea sa de viză în scopul reîntregirii familiei ca fiind cea care trebuie să fie avută în vedere pentru a aprecia calitatea de minor în scopul aplicării articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 nu ar fi conformă numai cu obiectivele urmărite de această directivă, care vizează favorizarea reîntregirii familiei și acordarea unei protecții speciale refugiaților, ci nici cu cerințele care decurg din articolul 7 și din articolul 24 alineatul (2) din cartă, întrucât această din urmă dispoziție impune ca, în toate acțiunile referitoare la copii, în special cele efectuate de statele membre la aplicarea directivei menționate, interesul superior al copilului să fie considerat primordial [a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 36].

49

În fapt, autoritățile și instanțele naționale competente nu ar fi încurajate să examineze cu prioritate cererile depuse de părinții unor minori cu urgența necesară pentru a ține seama de vulnerabilitatea acestor minori și ar putea să acționeze astfel încât să pună în pericol dreptul la viața de familie atât al unui părinte cu copilul său minor, cât și al acestuia din urmă cu un membru al familiei sale [a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctul 58, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709, punctul 40, precum și jurisprudența citată].

50

În plus, o astfel de interpretare ar fi contrară principiilor egalității de tratament și securității juridice, întrucât nu ar permite garantarea unui tratament identic și previzibil pentru toți solicitanții care se află din punct de vedere cronologic în aceeași situație, în măsura în care ar conduce la condiționarea succesului cererii de reîntregire a familiei în principal de circumstanțe imputabile administrației sau instanțelor naționale, în special celeritatea mai mare sau mai mică cu care este examinată cererea de protecție internațională sau se soluționează o acțiune îndreptată împotriva unei decizii de respingere a unei astfel de cereri, iar nu de circumstanțe imputabile solicitantului [a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctele 56 și 60, precum și jurisprudența citată].

51

În plus, întrucât ar avea ca efect să condiționeze dreptul la reîntregirea familiei al copilului minor în cauză de împrejurări aleatorii și imprevizibile, imputabile în întregime autorităților și instanțelor naționale competente ale statului membru în cauză, interpretarea menționată ar putea conduce la diferențe importante în examinarea cererilor de reîntregire a familiei între statele membre și în cadrul aceluiași stat membru [a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 43].

52

Rezultă că, pentru motive în esență similare celor reținute pentru a fundamenta, în Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, interpretarea articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta, este necesar, în scopul de a stabili dacă copilul unui susținător al reîntregirii care beneficiază de statutul de refugiat este minor, în sensul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86, în situația în care copilul respectiv a devenit major înainte ca susținătorului reîntregirii să i se acorde statutul de refugiat și înainte de depunerea cererii de reîntregire a familiei, să fie luată în considerare data la care susținătorul reîntregirii depune cererea de azil. Numai luarea în considerare a unei astfel de date este în concordanță cu obiectivele acestei directive, precum și cu drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii. În această privință, este lipsit de relevanță faptul că se ia o decizie cu privire la această cerere imediat după depunerea ei sau, precum în cauza din litigiul principal, după anularea unei decizii de respingere a cererii menționate.

53

Cu toate acestea, este important să se precizeze în această privință că, într‑o astfel de situație, cererea de reîntregire a familiei în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie depusă într‑un termen rezonabil, și anume în termen de trei luni de la data la care a fost acordat statutul de refugiat părintelui susținător al reîntregirii.

54

Având în vedere toate considerațiile menționate anterior, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că data de referință pentru a stabili dacă copilul unui susținător al reîntregirii care a obținut statutul de refugiat este un copil minor, în sensul acestei dispoziții, în situația în care respectivul copil a devenit major înainte de acordarea statutului de refugiat părintelui susținător al reîntregirii și înainte de depunerea cererii de reîntregire a familiei, este data la care părintele susținător al reîntregirii a depus cererea sa de azil în vederea obținerii statutului de refugiat, cu condiția ca o cerere de reîntregire a familiei să fi fost depusă în termen de trei luni de la recunoașterea statutului de refugiat părintelui susținător al reîntregirii.

55

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește în esență să afle care sunt condițiile necesare pentru a considera că există o relație de familie efectivă, în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86, în cazul reîntregirii familiei cu un copil minor a unui părinte care a obținut statutul de refugiat, atunci când respectivul copil a devenit major înainte de acordarea statutului de refugiat părintelui susținător al reîntregirii și înainte de depunerea cererii de reîntregire a familiei.

56

În special, instanța de trimitere solicită Curții să precizeze dacă, în acest scop, este suficient raportul juridic de filiație sau dacă este necesară de asemenea o viață de familie efectivă și, în caz afirmativ, care trebuie să fie intensitatea acesteia. De asemenea, această instanță solicită să se stabilească dacă reîntregirea familiei presupune ca, după intrarea copilului pe teritoriul statului membru în cauză, viața de familie să fie reluată în acest din urmă stat.

57

În această privință, este important să se reamintească faptul că articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 permite statelor membre să respingă o cerere de reîntregire a familiei, să retragă permisul de ședere acordat pe această bază sau să refuze reînnoirea acestuia atunci când susținătorul reîntregirii și membrii familiei sale nu au sau nu mai au o relație conjugală sau o relație de familie efectivă. Totuși, această dispoziție nu stabilește criterii care să permită evaluarea existenței unor astfel de legături familiale efective și nici nu impune vreo cerință specifică privind intensitatea relațiilor de familie în cauză. În plus, această dispoziție nu face referire, în acest sens, nici la dreptul statelor membre.

58

După cum s‑a amintit la punctul 37 din prezenta hotărâre, în conformitate atât cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și cu cea a principiului egalității, o dispoziție a acestui drept care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama în special de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză.

59

Or, trebuie remarcat faptul că Directiva 2003/86, în conformitate cu considerentul (6) al acesteia, urmărește să asigure protecția familiei, precum și menținerea sau crearea unei vieți de familie prin intermediul reîntregirii familiei. În plus, în conformitate cu considerentului (4) al acestei directive, reîntregirea familiei este o modalitate necesară pentru a face posibilă viața în familie și contribuie la crearea unei stabilități socioculturale.

60

Totodată, astfel cum s‑a amintit la punctul 42 din prezenta hotărâre, măsurile privind reîntregirea familiei, inclusiv cele prevăzute la articolul 16 din această directivă, trebuie să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat de articolul 7 și articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă, care impun statelor membre să examineze cererile de reîntregire a familiei în interesul copiilor vizați și acordând atenția cuvenită favorizării vieții de familie.

61

De asemenea, este important de amintit că, în conformitate cu considerentul (8) al Directivei 2003/86, o atenție deosebită ar trebui acordată situației refugiaților, ca urmare a motivelor care i‑au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață în familie normală în țara lor. Pentru acest motiv, directiva prevede condiții mai favorabile pentru refugiați în ceea ce privește exercitarea dreptului acestora la reîntregirea familiei.

62

În sfârșit, aprecierea condițiilor necesare pentru a considera că există o relație de familie efectivă, în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86, necesită o apreciere de la caz la caz, astfel cum reiese de altfel din articolul 17 din această directivă, prin utilizarea tuturor elementelor relevante din fiecare caz și în lumina obiectivelor urmărite de directiva menționată.

63

În acest scop, simplul raport juridic de filiație nu este suficient pentru a stabili o legătură de familie efectivă. Într‑adevăr, deși dispozițiile relevante ale Directivei 2003/86 și ale cartei protejează dreptul la o viață de familie și promovează menținerea acesteia, ele lasă, cu condiția ca persoanele în cauză să continue să ducă o viață de familie efectivă, la latitudinea titularilor acestui drept decizia cu privire la modalitățile potrivit cărora doresc să își ducă viața de familie și nu impun în special nicio cerință în ceea ce privește intensitatea relației lor de familie [a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709, punctul 58].

64

În prezenta cauză, pe de o parte, este cert că XC era încă minoră în momentul în care tatăl său a fost constrâns să își părăsească țara de origine și, prin urmare, făcea parte din familia nucleară a acestuia din urmă, astfel cum este menționată în considerentul (9) al Directivei 2003/86, care, potrivit aceluiași considerent, este „în orice caz”, vizată de reîntregirea familiei. Or, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, nimic nu pare să indice că persoanele în cauză nu au menținut o viață de familie efectivă în perioada care a precedat plecarea tatălui.

65

Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de faptul că, în prezenta cauză, XC și tatăl său nu au putut să ducă o viață de familie veritabilă în perioada separării lor survenite în particular din cauza situației speciale a acestuia din urmă de refugiat, această unică împrejurare neputând, în consecință, să constituie ca atare un temei pentru a se constata lipsa unei relații de familie efective în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86. De asemenea, nu se poate presupune nici faptul că relația de familie dintre un părinte și un copil încetează în întregime imediat ce copilul minor împlinește vârsta majoratului.

66

În aceste condiții, existența unei vieți de familie efective presupune demonstrarea caracterului real al legăturilor de familie sau a voinței de a stabili sau de a menține asemenea legături.

67

Astfel, faptul că persoanele în cauză intenționează să se viziteze ocazional, în măsura în care este posibil, și să aibă contacte regulate de orice fel, ținând seama în special de împrejurările materiale caracteristice situației persoanelor respective, inclusiv de vârsta copilului, poate fi suficient pentru a considera că aceste persoane își reconstruiesc relații personale și afective și pentru a atesta existența unei relații de familie efective.

68

În plus, nu se poate solicita nici ca părintele susținător al reîntregirii și copilul său să își acorde reciproc sprijin financiar, întrucât probabil ca aceștia să nu dispună de mijloacele materiale pentru a face acest lucru.

69

Având în vedere toate considerațiile menționate anterior, este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare că articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, pentru a considera că există o relație de familie efectivă în sensul acestei dispoziții în cazul reîntregirii familiei cu un copil minor a unui părinte care a obținut statutul de refugiat, atunci când respectivul copil a devenit major înainte de acordarea statutului de refugiat părintelui susținător al reîntregirii și înainte de depunerea cererii de reîntregire a familiei, nu este suficient numai raportul juridic de filiație. Nu este necesar însă ca părintele susținător al reîntregirii și copilul în cauză să coabiteze în aceeași gospodărie sau să locuiască sub același acoperiș pentru ca respectivul copil să beneficieze de reîntregirea familiei. Vizitele ocazionale, în măsura în care sunt posibile, și contactele regulate de orice fel pot fi suficiente pentru a considera că aceste persoane își reconstruiesc relații personale și afective și pentru a atesta existența unei relații de familie efective. În plus, nu se poate solicita nici ca părintele susținător al reîntregirii și copilul său să își acorde sprijin financiar reciproc.

70

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit în fața instanței de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) hotărăște: