Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62020CJ0251

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021.
Gtflix Tv împotriva DR.
Cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation (Franța).
Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 7 punctul 2 – Competență specială în materie delictuală și cvasidelictuală – Publicare pe internet a unor afirmații pretins denigratoare față de o persoană – Locul materializării prejudiciului – Instanțe din fiecare stat membru pe teritoriul căruia un conținut publicat online este sau a fost accesibil.
Cauza C-251/20.

Court reports – general – 'Information on unpublished decisions' section

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2021:1036

 HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

21 decembrie 2021 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 7 punctul 2 – Competență specială în materie delictuală și cvasidelictuală – Publicare pe internet a unor afirmații pretins denigratoare față de o persoană – Locul materializării prejudiciului – Instanțe din fiecare stat membru pe teritoriul căruia un conținut publicat online este sau a fost accesibil”

În cauza C‑251/20,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), prin decizia din 13 mai 2020, primită de Curte la 10 iunie 2020, în procedura

Gtflix Tv

împotriva

DR

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul L. Bay Larsen, vicepreședinte, domnul A. Arabadjiev, doamna A. Prechal și domnii I. Jarukaitis și N. Jääskinen, președinți de cameră, domnii T. von Danwitz, M. Safjan (raportor), doamna L. S. Rossi și domnii A. Kumin și N. Wahl, judecători,

avocat general: domnul G. Hogan,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Gtflix Tv, de P. Spinosi, L. Chevallier și A. Michel, avocats;

pentru guvernul francez, de E. de Moustier și A. Daniel, în calitate de agenți;

pentru guvernul elen, de S. Chala, A. Dimitrakopoulou și K. Georgiadis, în calitate de agenți;

pentru Comisia Europeană, de M. Heller și M. Wilderspin, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 septembrie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Gtflix Tv, o societate de divertisment pentru adulți cu sediul în Republica Cehă, pe de o parte, și DR, un alt profesionist din acest domeniu, domiciliat în Ungaria, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de rectificare și eliminare a unor afirmații pretins denigratoare față de respectiva societate pe care acesta din urmă le‑ar fi publicat pe mai multe site‑uri și forumuri pe internet, precum și cu o cerere de reparare a prejudiciului care ar fi rezultat din această publicare online.

Cadrul juridic

3

Din considerentul (4) al Regulamentului nr. 1215/2012 reiese că acesta urmărește, în interesul bunei funcționări a pieței interne, să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și să asigure recunoașterea și executarea rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într‑un stat membru.

4

Considerentele (15) și (16) ale acestui regulament au următorul cuprins:

„(15)

Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.

(16)

În afară de instanța domiciliului pârâtului, ar trebui să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și acțiune sau în scopul bunei administrări a justiției. Existența unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.”

5

Normele de competență figurează în capitolul II din regulamentul menționat. Secțiunea 1 din acest capitol II, intitulată „Dispoziții generale”, cuprinde articolele 4-6 din Regulamentul nr. 1215/2012.

6

Potrivit articolului 4 alineatul (1) din acest regulament:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”

7

Articolul 5 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.”

8

În cadrul secțiunii 2 din capitolul II din același regulament, intitulată „Competențe speciale”, articolul 7 punctul 2 din acesta prevede:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]

2.

în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă.”

9

Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 este redactat în termeni în esență identici cu cei ai articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), care a fost abrogat prin Regulamentul nr. 1215/2012.

10

În secțiunea 4 din capitolul II din Regulamentul nr. 1215/2012, intitulată „Competența în materia contractelor încheiate de consumatori”, figurează articolul 17 alineatul (1) din acesta, care prevede:

„(1)   În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într‑un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 6 și articolului 7 punctul 5, în cazul în care:

[…]

(c)

în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfășoară activități comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, își direcționează activitățile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

11

Gtflix Tv, care are sediul în Republica Cehă și care își are centrul intereselor în acest stat membru, produce și difuzează, printre altele prin intermediul site‑ului său internet, conținuturi audiovizuale pentru adulți. DR, domiciliat în Ungaria, este un realizator, producător și distribuitor de filme de același gen care sunt comercializate pe site‑uri internet găzduite în Ungaria.

12

Gtflix Tv îi reproșează lui DR că a făcut afirmații denigratoare în privința sa, pe care acesta din urmă le‑ar fi difuzat pe mai multe site‑uri și forumuri pe internet.

13

După ce l‑a pus în întârziere pentru a retrage aceste afirmații, societatea menționată a inițiat împotriva lui DR o procedură privind măsurile provizorii la președintele tribunal de grande instance de Lyon (Tribunalul de Mare Instanță din Lyon, Franța), mai întâi pentru a se dispune obligarea lui, sub sancțiunea unei penalități cu titlu cominatoriu, la încetarea oricărui act de denigrare față de aceasta și față de un site internet aparținând aceleiași societăți și la publicarea unui comunicat judiciar în limbile franceză și engleză pe fiecare dintre forumurile pe internet în cauză, pentru a fi, apoi, ea însăși autorizată să publice un comentariu pe aceste forumuri și, în sfârșit, pentru a obține plata cu titlu provizoriu a sumei simbolice de un euro pentru repararea prejudiciului său economic și a aceleiași sume pentru repararea prejudiciului său moral.

14

În fața acestei instanțe, DR a ridicat o excepție de necompetență a instanței franceze, care a fost admisă prin ordonanța din 10 aprilie 2017.

15

Gtflix Tv a formulat apel împotriva acestei ordonanțe la cour d’appel de Lyon (Curtea de Apel din Lyon, Franța), majorând suma provizorie solicitată pentru prejudiciul economic și moral suferit în Franța la 10000 de euro. Prin hotărârea confirmativă din 24 iulie 2018, această instanță a admis, la rândul său, excepția de necompetență.

16

În fața instanței de trimitere, Gtflix Tv reproșează hotărârii menționate că a declarat instanța franceză necompetentă în favoarea instanțelor cehe, în condițiile în care, în opinia sa, instanțele dintr‑un stat membru sunt competente să se pronunțe cu privire la prejudiciul cauzat pe teritoriul acestui stat membru printr‑un conținut publicat pe internet din momentul în care conținutul respectiv este accesibil pe teritoriul acestuia. Gtflix Tv susține că cour d’appel de Lyon (Curtea de Apel din Lyon) a încălcat articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 atunci când a statuat, pentru a înlătura competența instanțelor franceze, că nu este suficient ca afirmațiile considerate denigratoare să fie accesibile pe raza de competență teritorială a instanței sesizate, ci că trebuie de asemenea ca acestea să poată prezenta un oarecare interes pentru utilizatorii de internet care au reședința pe această rază de competență teritorială și să fie susceptibile să cauzeze un prejudiciu în interiorul acesteia.

17

În lumina Hotărârii din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan (C‑194/16, EU:C:2017:766), instanța de trimitere a statuat că instanțele franceze nu sunt competente să soluționeze cererea având ca obiect eliminarea afirmațiilor pretins denigratoare și rectificarea informațiilor prin publicarea unui comunicat, printre altele pentru motivul că centrul intereselor Gtflix Tv era stabilit în Republica Cehă și că DR are domiciliul în Ungaria.

18

Cu toate acestea, instanța de trimitere ridică problema dacă o persoană care, considerând că drepturile sale au fost încălcate prin difuzarea unor afirmații denigratoare pe internet, exercită o acțiune atât în scopul rectificării informațiilor și al eliminării conținutului, cât și pentru repararea prejudiciilor moral și economic care rezultă din acestea, poate solicita, în fața instanțelor din fiecare stat membru pe teritoriul căruia aceste afirmații publicate online sunt sau au fost accesibile, repararea prejudiciului cauzat pe teritoriul acestui stat membru, în conformitate cu Hotărârea din 25 octombrie 2011, eDate Advertising și alții (C‑509/09 și C‑161/10, EU:C:2011:685, punctele 51 și 52), sau dacă, în temeiul Hotărârii din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan (C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 48), trebuie să formuleze această cerere de despăgubire în fața instanței competente să dispună rectificarea informațiilor și eliminarea afirmațiilor denigratoare.

19

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dispozițiile articolului 7 punctul 2 din [Regulamentul nr. 1215/2012] trebuie interpretate în sensul că persoana care, considerând că drepturile sale au fost încălcate prin difuzarea unor afirmații denigratoare pe internet, exercită o acțiune atât în scopul rectificării informațiilor și al eliminării conținuturilor, cât și pentru repararea prejudiciilor moral și economic care rezultă din acestea, poate solicita, în fața instanțelor din fiecare stat membru pe teritoriul căruia un conținut publicat pe internet este sau a fost accesibil, repararea prejudiciului cauzat pe teritoriul acestui stat membru, în conformitate cu Hotărârea din 25 octombrie 2011, eDate Advertising și alții (C‑509/09 și C‑161/10, EU:C:2011:685, punctele 51 și 52), sau dacă, în temeiul Hotărârii din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan (C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 48), trebuie să formuleze această cerere de despăgubire în fața instanței competente să dispună rectificarea informațiilor și eliminarea comentariilor denigratoare?”

Cu privire la întrebarea preliminară

20

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o persoană care, apreciind că s‑a adus atingere drepturilor sale prin difuzarea unor afirmații denigratoare pe internet în ceea ce o privește, acționează simultan, pe de o parte, pentru rectificarea informațiilor și pentru eliminarea conținuturilor publicate online care o privesc și, pe de altă parte, pentru repararea prejudiciului care ar fi rezultat din această publicare online, poate solicita instanțelor din fiecare stat membru pe al cărui teritoriu aceste afirmații sunt sau au fost accesibile repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat în statul membru al instanței sesizate, deși aceste instanțe nu sunt competente să judece cererea de rectificare și eliminare.

21

În această privință, trebuie amintit că articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 prevede că, în materie delictuală și cvasidelictuală, o persoană domiciliată pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă.

22

Întrucât această dispoziție este echivalentă cu articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, interpretarea dată de Curte în privința acestuia este valabilă și în privința articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 24, precum și jurisprudența citată).

23

Potrivit unei jurisprudențe constante, norma privind competența specială în materie delictuală și cvasidelictuală trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome, prin referire la sistemul și la obiectivele regulamentului din care face parte (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 25, precum și jurisprudența citată).

24

Această normă de competență specială se întemeiază pe existența unei legături deosebit de strânse între litigiu și instanțele de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă, care justifică atribuirea competenței în favoarea acestora din urmă pentru motive legate de buna administrare a justiției și de organizarea utilă a procesului (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 26, precum și jurisprudența citată).

25

După cum reiese din considerentul (16) al Regulamentului nr. 1215/2012, existența unei asemenea legături trebuie să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta, acest lucru fiind important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 28).

26

Or, în materie delictuală și cvasidelictuală, instanța de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă este în mod normal cea mai adecvată să se pronunțe asupra cauzei în special din motive legate de proximitatea față de litigiu și de facilitatea administrării probelor (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 27, precum și jurisprudența citată).

27

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, expresia „locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă” vizează atât locul unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului, cât și locul materializării prejudiciului, întrucât fiecare dintre aceste două locuri este susceptibil, în funcție de împrejurări, să furnizeze indicii deosebit de utile în ceea ce privește probele și organizarea procesului (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

28

Decizia de trimitere nu conține niciun element care să sugereze că litigiul principal privește posibilitatea de a sesiza instanțele franceze pe baza locului unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului. În schimb, se pune problema dacă aceste instanțe sunt competente pe baza locului în care s‑a materializat prejudiciul invocat. Mai mult, după cum a subliniat instanța de trimitere, Gtflix Tv nu a solicitat ca informațiile și afirmațiile în discuție în litigiul principal să fie inaccesibile pe teritoriul francez.

29

În această privință, Curtea a considerat, în cazul unor acțiuni având ca obiect repararea unui pretins prejudiciu moral cauzat printr‑un articol defăimător publicat în presa scrisă, că victima poate formula o acțiune în despăgubire împotriva editorului în fața instanțelor din fiecare stat membru în care a fost difuzată publicația și în care victima pretinde că ar fi suferit o atingere adusă reputației sale, competente să se pronunțe numai asupra prejudiciului cauzat în statul instanței sesizate (Hotărârea din 7 martie 1995, Shevill și alții, C‑68/93, EU:C:1995:61, punctul 33).

30

În ceea ce privește în mod specific afirmațiile privind atingerea adusă drepturilor referitoare la personalitate prin intermediul unor conținuturi publicate pe un site internet, Curtea a declarat că, în conformitate cu articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, persoana care se consideră prejudiciată poate să sesizeze cu o acțiune în răspundere, pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, fie instanțele de la locul de stabilire a emitentului acestor conținuturi pe baza locului unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului, fie instanțele din statul membru în care se află centrul intereselor sale pe baza materializării prejudiciului. De asemenea, în locul unei acțiuni în răspundere pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, această persoană poate să formuleze acțiune la instanțele din fiecare stat membru pe teritoriul căruia un conținut publicat este sau a fost accesibil. Acestea sunt competente să se pronunțe numai asupra prejudiciului cauzat pe teritoriul statului membru al instanței sesizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, eDate Advertising și alții, C‑509/09 și C‑161/10, EU:C:2011:685, punctul 52).

31

Beneficiază de asemenea de aceste posibilități de sesizare o persoană juridică ce desfășoară o activitate economică și solicită repararea prejudiciului rezultat din atingerile aduse reputației sale comerciale prin publicarea pe internet a unor informații inexacte referitoare la ea și prin omisiunea de a elimina comentarii în privința sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 44).

32

Având în vedere natura ubicuă a informațiilor și a conținuturilor publicate pe un site internet și faptul că întinderea difuzării lor este în principiu universală, Curtea a precizat totuși că o cerere având ca obiect rectificarea celor dintâi și eliminarea celor din urmă publicate pe un site internet este unitară și indivizibilă și, în consecință, nu poate fi formulată decât în fața unei instanțe competente să soluționeze integralitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, iar nu în fața unei instanțe care nu are o astfel de competență (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 48).

33

Rezultă că, în conformitate cu articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, o persoană care se consideră lezată de publicarea de informații pe un site internet va putea sesiza, în vederea rectificării acestor informații și a eliminării conținuturilor publicate, fie instanța de la locul de stabilire a emitentului acestor conținuturi, fie cea în a cărei rază teritorială se află centrul intereselor acestei persoane.

34

Potrivit instanței de trimitere, ca urmare a „legăturii de dependență necesară” care există între cererea având ca obiect rectificarea informațiilor și eliminarea conținuturilor publicate online și cea conexă privind repararea integrală sau în parte a prejudiciului rezultat din această publicare, ar trebui să se considere că una dintre instanțele menționate la punctul anterior deține o competență exclusivă pentru soluționarea acestor două cereri. Interesul unei bune administrări a justiției ar putea justifica astfel această atribuire de competență exclusivă.

35

Cu toate acestea, o asemenea atribuire de competență nu poate decurge din articolul 7 punctul 2 din regulamentul nr. 1215/2012, astfel cum a fost interpretat la punctul 32 din prezenta hotărâre, din moment ce, spre deosebire de o cerere de rectificare a informațiilor și de eliminare a conținuturilor, care este una și indivizibilă, o cerere care are legătură cu repararea prejudiciului poate avea ca obiect fie o despăgubire integrală, fie o despăgubire parțială. Or, deși faptul de a nu putea introduce o cerere de rectificare a informațiilor și de eliminare a conținuturilor publicate online în fața unei alte instanțe decât cea competentă să judece integralitatea unei cereri de reparare a prejudiciului este justificată pentru motivul că este una și indivizibilă, nu s‑ar justifica, în schimb, excluderea, pentru același motiv, a posibilității reclamantului de a formula cererea de despăgubire în parte în fața oricărei alte instanțe în a cărei rază teritorială apreciază că a suferit un prejudiciu.

36

De altfel, nevoia unei atribuiri de competență exclusivă instanței de la locul de reședință al emitentului conținuturilor publicate online sau celei în a cărei rază de competență teritorială se găsește centrul de interese al reclamantului nu decurge în special din faptul că instanța de trimitere prezintă ca fiind o „legătură de dependență necesară” între, pe de o parte, cererea de rectificare a informațiilor și de eliminare a conținuturilor publicate și, pe de altă parte, cererea de reparare a prejudiciului care ar fi rezultat din această publicare online. Astfel, în măsura în care, independent de identitatea faptelor care constituie temeiul acestor cereri, obiectul lor, cauza lor și capacitatea lor de a fi divizate sunt diferite, nu există o necesitate juridică de a fi examinate împreună de o singură instanță.

37

O asemenea atribuire de competență nu se impune nici în ceea ce privește buna administrare a justiției.

38

În această privință, instanța competentă să se pronunțe numai cu privire la prejudiciul în cauză în statul membru de care aparține este pe deplin aptă să aprecieze, în cadrul unei proceduri desfășurate în acest stat membru și având în vedere probele obținute în acesta, producerea și întinderea prejudiciului invocat.

39

În plus, posibilitatea de care dispune reclamantul de a introduce o acțiune în despăgubire în fața instanțelor din fiecare stat membru competente să se pronunțe cu privire la prejudiciul cauzat pe teritoriul statului membru de care aparțin contribuie la buna administrare a justiției, atunci când centrul intereselor acestui reclamant nu poate fi identificat. Într‑o asemenea ipoteză, Curtea a statuat că această persoană nu ar putea să beneficieze, în temeiul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, de dreptul de a acționa în justiție autorul prezumat al unei atingeri aduse drepturilor sale referitoare la personalitate, pe baza locului materializării prejudiciului, în scopul obținerii unei reparări integrale a prejudiciului suferit (Hotărârea din 17 octombrie 2017, Bolagsupplysningen și Ilsjan, C‑194/16, EU:C:2017:766, punctul 43). În schimb, persoana menționată va putea, în temeiul acestei posibilități și în același temei, să beneficieze de asemenea de acest drept în vederea unei despăgubiri parțiale care este limitată numai la prejudiciul cauzat în statul membru al instanței sesizate.

40

Realizarea obiectivului de a asigura buna administrare a justiției nu este, așadar, repusă în discuție de posibilitatea de care dispune reclamantul de a introduce o acțiune în despăgubire în fața instanțelor competente pentru a soluționa prejudiciul cauzat în statul membru de care aparțin acestea.

41

În sfârșit, trebuie amintit că atribuirea în favoarea acestor din urmă instanțe a competenței de a se pronunța numai cu privire la prejudiciul cauzat pe teritoriul statului membru de care aparțin este supusă doar condiției ca respectivul conținut prejudiciabil să fie sau să fi fost accesibil pe teritoriul acestuia. Astfel, contrar articolului 17 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1215/2012, articolul 7 punctul 2 din acesta nu impune o condiție suplimentară pentru a determina instanța competentă, precum cea potrivit căreia activitatea unei persoane trebuie să fie „direcționată spre” statul membru al instanței sesizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Pinckney,C‑170/12, EU:C:2013:635, punctul 42, și Hotărârea din 22 ianuarie 2015, Hejduk, C‑441/13, Eu:C:2015:28, punctul 32).

42

Or, o limitare, prin intermediul unor condiții suplimentare, a posibilității de a formula o cerere de despăgubire în fața uneia dintre instanțele menționate la punctul 40 din prezenta hotărâre ar putea conduce, de la caz la caz, la excluderea, în fapt, a acestei posibilități, deși, potrivit jurisprudenței constante a Curții, citată la punctul 26 din prezenta hotărâre, persoana care se consideră vătămată trebuie să aibă întotdeauna posibilitatea de a introduce cererea în fața instanțelor de la locul materializării prejudiciului.

43

Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că o persoană care, apreciind că s‑a adus atingere drepturilor sale prin difuzarea unor afirmații denigratoare pe internet în ceea ce o privește, acționează simultan, pe de o parte, pentru rectificarea informațiilor și pentru eliminarea conținuturilor publicate online care o privesc și, pe de altă parte, pentru repararea prejudiciului care ar fi rezultat din această publicare online, poate solicita instanțelor din fiecare stat membru pe al cărui teritoriu aceste afirmații sunt sau au fost accesibile repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat în statul membru al instanței sesizate, deși aceste instanțe nu sunt competente să judece cererea de rectificare și eliminare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

44

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

 

Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o persoană care, apreciind că s‑a adus atingere drepturilor sale prin difuzarea unor afirmații denigratoare pe internet în ceea ce o privește, acționează simultan, pe de o parte, pentru rectificarea informațiilor și pentru eliminarea conținuturilor publicate online care o privesc și, pe de altă parte, pentru repararea prejudiciului care ar fi rezultat din această publicare online, poate solicita instanțelor din fiecare stat membru pe al cărui teritoriu aceste afirmații sunt sau au fost accesibile repararea prejudiciului care i‑ar fi fost cauzat în statul membru al instanței sesizate, deși aceste instanțe nu sunt competente să judece cererea de rectificare și eliminare.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: franceza.

Top