Cadrul juridic

Dreptul OMC

Dreptul Uniunii

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților în fața Curții

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază

Argumentația părților

– Cu privire la primul aspect

– Cu privire la al doilea aspect

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată

1

Prin recursul formulat, Yieh United Steel Corp. (denumită în continuare „Yieh”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 3 decembrie 2019, Yieh United Steel/Comisia (T‑607/15, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2019:831), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1429 al Comisiei din 26 august 2015 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de produse plate din oțeluri inoxidabile laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și Taiwan (JO 2015, L 224, p. 10, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”).

2

Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexele 1-3 la acest acord, printre care figurează Acordul privind punerea în aplicare a articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”).

3

Articolul 2 din Acordul antidumping, intitulat „Stabilirea existenței unui dumping”, prevede:

„2.1   În sensul prezentului acord, un produs poate fi considerat ca făcând obiectul unui dumping, adică fiind introdus pe piața unei alte țări la un preț inferior valorii sale normale, dacă prețul de export al acestui produs atunci când este exportat dintr‑o țară în alta este inferior prețului comparabil, practicat în cursul unor operațiuni comerciale normale, pentru produsul similar destinat consumului în țara exportatoare.

2.2   În cazul în care nu există vânzări ale produsului similar pe piața internă a țării exportatoare, în cursul operațiuni1or comerciale normale, sau în cazul în care datorită situației specifice a pieței sau a volumului redus de vânzări pe piața internă a țării exportatoare […], asemenea vânzări nu permit o comparație adecvată, marja de dumping trebuie să fie determinată fie prin comparație cu un preț comparabil al produsului similar atunci când acesta este exportat într‑o țară terță corespunzătoare, dacă acest preț este reprezentativ, fie prin comparație cu costul de producție din țara de origine, majorat cu o sumă rezonabilă pentru costurile de administrare, comercializare sau costurile cu caracter general și pentru profituri.

[…]”

4

La data adoptării regulamentului în litigiu, dispozițiile care reglementau adoptarea de măsuri antidumping de către Uniunea Europeană figurau în Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 765/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 (JO 2012, L 237, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

5

Articolul 1 din regulamentul de bază, intitulat „Principii”, prevedea la alineatele (1) și (2):

„(1)   Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Uniunii cauzează un prejudiciu.

(2)   Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Uniune este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru un produs similar în țara exportatoare.”

6

Potrivit articolului 2 din regulamentul menționat, intitulat „Stabilirea existenței dumpingului”:

„A. VALOAREA NORMALĂ

(1)   Valoarea normală se stabilește de obicei pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți din țara exportatoare.

[…]

(2)   Vânzările produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare se utilizează în mod normal la stabilirea valorii normale în cazul în care volumul acestor vânzări reprezintă cel puțin 5 % din volumul vânzărilor produsului în cauză în Comunitate. […]

(3)   În cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și pentru profit sau pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară terță adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative.

Se poate considera că există o situație specială a pieței în ceea ce privește produsul respectiv în sensul primului paragraf mai ales în cazul în care prețurile sunt în mod artificial scăzute, când se practică intens barterul sau când există regimuri de prelucrare necomerciale.

(4)   Nu se poate considera că vânzările produsului similar pe piața internă a țării exportatoare sau vânzările către o terță țară la prețuri mai mici decât costurile de producție unitare (fixe și variabile), la care se adaugă costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale, nu au loc în cadrul operațiunilor comerciale normale din cauza prețului lor și nu pot fi eliminate din calculul pentru stabilirea valorii normale decât în cazul în care se stabilește că aceste vânzări se efectuează pe o perioadă extinsă, în cantități substanțiale și la prețuri care nu pot acoperi toate costurile într‑o perioadă de timp rezonabilă.

[…]

(5)   Valoarea cheltuielilor se calculează în mod normal pe baza registrelor contabile ale părții care face obiectul examinării ei, cu condiția ca aceste registre să respecte principiile contabile general acceptate ale țării respective și să țină seama în mod rezonabil de cheltuielile de producție și de vânzare ale produsului respectiv.

În cazul în care costurile aferente producției și vânzării produsului care face obiectul unei examinări nu se reflectă în mod rezonabil în registrele contabile ale părții în cauză, acestea sunt ajustate sau stabilite pe baza costurilor altor producători sau exportatori din aceeași țară sau, în cazul în care aceste informații nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, pe baza oricăror alte informații rezonabile, inclusiv a informațiilor de pe alte piețe reprezentative.

Se iau în considerare elementele de probă aduse privind repartizarea corectă a costurilor, cu condiția să se demonstreze că această modalitate de repartizare a fost utilizată în mod constant și în trecut. În absența unei metode mai potrivite, se preferă un sistem de repartizare a cheltuielilor bazat pe cifra de afaceri. În cazul în care nu s‑a ținut deja seama de acest lucru la repartizarea cheltuielilor menționată în prezentul paragraf, cheltuielile se ajustează corespunzător în funcție de elementele care nu sunt recurente de care beneficiază producția viitoare și/sau curentă.

[…]”

7

Articolul 6 din regulamentul de bază, intitulat „Ancheta”, prevedea la alineatul (8):

„Cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 18, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează constatările trebuie verificate în măsura posibilului.”

8

Articolul 10 din acest regulament, intitulat „Retroactivitatea”, prevedea la alineatul (4):

„Poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele care se declară că urmează să fie puse în consum cu cel mult nouăzeci de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii, dar nu anterior deschiderii anchetei, cu condiția ca importurile să fi fost înregistrate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5), iar Comisia [Europeană] să le fi dat importatorilor posibilitatea de a‑și prezenta comentariile și:

[…]”

9

La punctele 1-11 din hotărârea atacată, istoricul cauzei este rezumat după cum urmează:

[…]

10

Regulamentul în litigiu nu mai este în vigoare de la 16 septembrie 2021.

11

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 octombrie 2015, Yieh a formulat o acțiune având ca obiect anularea regulamentului în litigiu.

12

În susținerea acțiunii formulate, Yieh a invocat două motive, întemeiate pe încălcarea articolului 2 alineatele (3) și (5) din regulamentul de bază, precum și pe un abuz de putere și, respectiv, pe încălcarea articolului 2 alineatele (1) și (2) din acest regulament.

13

Prin intermediul primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatele (3) și (5) din regulamentul de bază și pe un abuz de putere, Yieh susținea că, prin respingerea cererii sale de deducere a valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză, Comisia săvârșise o eroare vădită în aprecierea faptelor.

14

În cadrul acestui motiv, Yieh reproșa Comisiei că a încălcat articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază prin refuzul său de a lua în considerare registrele sale contabile, precum și metoda de repartizare a costurilor pe care aceasta ar fi aplicat‑o pentru pierderile de bobine laminate la cald constatate cu ocazia producerii produsului în cauză.

15

În considerarea acestei încălcări, Comisia ar fi ajuns la concluzia vădit eronată potrivit căreia Yieh nu ar fi inclus pe deplin pierderea de producție a bobinelor laminate la cald în costul de producție al produsului în cauză, astfel încât, în consecință, Comisia ar fi refuzat de asemenea în mod greșit deducerea valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al acestui produs, ceea ce ar fi umflat artificial valoarea normală, cu încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază.

16

În sfârșit, acest refuz al Comisiei de a deduce valoarea fierului vechi reciclat constituia, potrivit Yieh, un abuz de putere.

17

Prin intermediul celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază, Yieh susținea că Comisia încălcase, pe de o parte, articolul 2 alineatul (1) din acest regulament refuzând, fără o justificare adecvată, luarea în considerare, în vederea stabilirii valorii normale, a vânzărilor produsului în cauză către clientul său independent din Taiwan efectuate în cursul unor operațiuni comerciale normale și, pe de altă parte, a încălcat articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat prin respingerea vânzărilor în cauză pentru simplul motiv că produsul în cauză ar fi fost exportat de clientul respectiv după aceste vânzări, deși Comisia nu ar fi demonstrat că Yieh intenționase ca acest produs să nu fie destinat consumului intern.

18

Prin Ordonanța din 20 iulie 2016, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis cererea de intervenție formulată de Eurofer în susținerea concluziilor Comisiei.

19

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins cele două motive invocate de Yieh și, prin urmare, acțiunea în totalitate.

20

Prin recursul formulat, Yieh solicită Curții:

21

Comisia solicită Curții:

22

Eurofer solicită Curții:

23

În susținerea recursului formulat, Yieh invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, întrucât Tribunalul ar fi înlăturat în mod eronat aplicarea acestei dispoziții, al doilea, pe încălcarea articolului 2 alineatul (5) din acest regulament, întrucât Tribunalul nu ar fi efectuat în mod adecvat o evaluare comparativă a nevoilor de verificare ale Comisiei în cadrul anchetei sale și a intereselor Yieh, și, al treilea, pe încălcarea articolului 2 alineatul (2) din regulamentul menționat, întrucât Tribunalul ar fi statuat că Comisia putea să excludă vânzări realizate pe piața internă a țării exportatoare (denumite în continuare „vânzările interne”) din calcularea valorii normale fără a fi necesar să dovedească o intenție a vânzătorului sau o cunoaștere specifică de către vânzător cu privire la exportul final al produsului în cauză.

24

Primul motiv, care vizează punctele 60 și 61 din hotărârea atacată, se împarte în două aspecte.

25

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Yieh reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare vădită în interpretarea argumentului său întemeiat pe articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, ceea ce l‑ar fi determinat să înlăture în mod eronat aplicarea acestei dispoziții.

26

Astfel, punctul 60 din hotărârea atacată ar fi afectat de o eroare vădită, în măsura în care Tribunalul ar fi impus în cuprinsul acestuia ca înainte de invocarea unei încălcări a articolului 2 alineatul (3) din regulamentul menționat să se stabilească o încălcare a articolului 2 alineatul (4) din regulamentul de bază.

27

Astfel, potrivit Yieh, articolul 2 alineatul (4) din regulamentul de bază nu este relevant în speță.

28

Pe de altă parte, Tribunalul ar fi apreciat în mod eronat, la același punct 60 din hotărârea atacată, că respectivul caracter nerentabil al vânzărilor în cauză ar fi constituit singurul motiv care a determinat Comisia să construiască valoarea normală.

29

Or, ar rezulta în special din considerentul (74) al regulamentului provizoriu, pe de o parte, că valoarea normală a fost construită pentru tipurile de produse pentru care s‑au realizat vânzări insuficiente sau nu s‑au realizat vânzări, sau nu s‑au realizat vânzări în cursul unor operațiuni comerciale normale, și, pe de altă parte, că Comisia nu a utilizat o valoare normală construită pentru tipurile de produse pentru care s‑au constatat vânzări nerentabile, ci mai degrabă un preț de vânzare mediu ponderat.

30

Yieh contestă, în plus, afirmația, expusă la punctul 61 din hotărârea atacată, potrivit căreia „[Yieh] nu contestă, în cadrul prezentei acțiuni, metoda urmată de Comisie pentru construirea valorii normale, astfel cum este indicată la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază”.

31

Astfel, Yieh susține că a contestat în mod expres, la punctul 44 din acțiunea sa în fața Tribunalului, metoda de calcul a valorii normale, astfel cum a fost aplicată de Comisie, în măsura în care aceasta a refuzat să admită cererea sa de deducere a valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză, în temeiul articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază.

32

Comisia susține că, în lipsa unor elemente de probă suficiente, nu a avut altă opțiune decât să refuze să deducă valoarea fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză, din moment ce nu era în măsură să stabilească în mod fiabil, pe baza verificărilor impuse la articolul 6 alineatul (8) din regulamentul de bază, dacă pierderea declarată includea costurile materiale revendicate, nici cuantumul deducerii valorii fierului vechi reciclat.

33

În plus, Comisia contestă interpretarea reținută de Yieh cu privire la punctele 60 și 61 din hotărârea atacată.

34

Eurofer invocă inadmisibilitatea primului aspect al primului motiv deoarece, astfel cum Tribunalul ar fi constatat în mod corect la punctul 61 din hotărârea atacată, argumentul Yieh întemeiat pe natura eronată a construirii valorii normale nu fusese invocat în primă instanță.

35

Aceasta subliniază, în plus, că Yieh nu a invocat argumente care să demonstreze o eroare vădită a Tribunalului în examinarea fondului acestui argument. Aceasta amintește astfel că refuzul Comisiei de a deduce valoarea fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză în vederea calculării valorii normale construite este justificat de riscul unei duble deduceri și al unei reduceri artificiale a costurilor.

36

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Yieh susține că Tribunalul a considerat în mod eronat că articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază nu are un caracter autonom. Astfel, la punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi condiționat constatarea unei încălcări a acestei dispoziții de constatări efectuate anterior în temeiul articolului 2 alineatul (4) sau al articolului 2 alineatul (5) din acest regulament.

37

Or, o astfel de negare a naturii autonome a articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază nu numai că ar fi contrară practicii decizionale a OMC referitoare la dispoziția corespunzătoare a articolului 2 alineatul (2) din Acordul antidumping, dar, în plus, nu ar permite Yieh să conteste numai metoda de calcul utilizată de Comisie pentru a stabili valoarea normală construită.

38

În plus, întinderea examinării de către Comisie a problemei deducerii valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză ar trebui să fie diferită după cum această examinare se efectuează în cadrul articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază sau în cadrul articolului 2 alineatul (4) din regulamentul menționat. Această din urmă dispoziție nu ar fi relevantă în speță în considerarea caracterului rentabil al vânzărilor interne. Prin urmare, sarcina care revine Comisiei în cadrul articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază nu poate fi identică cu cea în legătură cu articolul 2 alineatul (4) din regulamentul menționat, sugerată de Tribunal la punctele 78-80 din hotărârea atacată.

39

Comisia și Eurofer contestă interpretarea reținută de Yieh la punctul 60 din hotărârea atacată. Tribunalul nu ar fi statuat că articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază nu este o dispoziție autonomă, ci mai degrabă că construirea valorii normale era consecința aplicării de către Comisie a articolului 2 alineatul (4) din regulamentul de bază.

40

Prin intermediul primului motiv, care vizează punctele 60 și 61 din hotărârea atacată și care este împărțit în două aspecte care se suprapun în mare parte și care pot fi, așadar, examinate împreună, Yieh reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază.

41

În această privință, trebuie să se constate că, astfel cum susține și Comisia, diferitele critici îndreptate de Yieh, în cadrul primului său motiv, împotriva punctelor 60 și 61 din hotărârea atacată se întemeiază în mare măsură pe o interpretare eronată a acestor puncte. Or, din moment ce, la punctele menționate, Tribunalul, ca răspuns la argumentația specială dezvoltată de Yieh, a stabilit în mod corect interacțiunea dintre dispozițiile articolului 2 alineatul (3) și cele ale articolului 2 alineatele (4) și (5) din regulamentul de bază, este necesar să se considere că aceleași puncte nu sunt afectate de o eroare de drept.

42

Astfel, contrar celor susținute de Yieh în cadrul primului aspect al primului motiv, din cuprinsul punctelor 60 și 61 din hotărârea atacată nu se poate deduce că Tribunalul ar fi „înlăturat aplicarea” articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază.

43

În plus, contrar celor afirmate de Yieh în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, nu se poate deduce nici din cuprinsul punctelor 60 și 61 menționate că Tribunalul ar fi considerat că articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază nu are „caracter autonom”, întrucât ar fi condiționat constatarea unei încălcări a acestei dispoziții de constatări efectuate anterior în temeiul articolului 2 alineatul (4) sau al articolului 2 alineatul (5) din regulamentul menționat, care să permită să se concluzioneze în sensul unei încălcări a acestor din urmă dispoziții, ceea ce, potrivit Yieh, nu i‑ar fi permis să conteste numai metoda de calcul utilizată de Comisie pentru a stabili valoarea normală construită, deși ar fi invocat această critică în fața Tribunalului.

44

În această privință, este important ca punctele 60 și 61 din hotărârea atacată să fie replasate în contextul în care Tribunalul a examinat primul motiv al acțiunii, și anume, în esență, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 29, 48, 49 și 56 din hotărârea atacată, în raport cu argumentația Yieh potrivit căreia refuzul Comisiei, cu încălcarea articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, de a deduce valoarea fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză a avut drept consecință „să umfle în mod artificial” valoarea normală, cu încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul menționat, ceea ce ar fi avut drept efect majorarea cotei tipurilor de produse pentru care a fost construită valoarea normală în considerarea vânzărilor realizate la prețuri inferioare costurilor de fabricație.

45

Or, la punctele 52-55 din hotărârea atacată, Tribunalul se referă în mod întemeiat la jurisprudența rezultată din Hotărârea din 1 octombrie 2014, Consiliul/Alumina (C‑393/13 P, EU:C:2014:2245), privind interacțiunea dintre, în special, dispozițiile articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază și cele ale articolului 2 alineatul (4) din același regulament.

46

În ceea ce privește o situație precum cea din speță, această interacțiune se manifestă după cum urmează.

47

În cazul în care, în cadrul anchetei sale, Comisia constată că anumite vânzări interne nu sunt rentabile având în vedere că au fost efectuate la prețuri inferioare „costului de producție”, și anume costurile de producție unitare (fixe și variabile), la care se adaugă costuri de vânzare, cheltuieli administrative și alte costuri generale, pe o perioadă extinsă, în cantități substanțiale și la prețuri care nu pot acoperi toate costurile într‑o perioadă de timp rezonabilă, aceste vânzări sunt considerate ca neavând loc în cursul unor „operațiuni comerciale normale” și, prin urmare, trebuie să fie înlăturate din baza de calcul ce servește la stabilirea valorii normale în temeiul articolului 2 alineatul (4) din regulamentul de bază. În acest caz, era aplicabil articolul 2 alineatul (3) din acest regulament, care prevedea că pentru tipurile de produse în cauză, o altă valoare normală, denumită „construită”, era calculată pe baza costului de producție menționat majorat cu o marjă de profit rezonabilă.

48

În acest context, la punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul constată că utilizarea de către Comisie, pentru anumite vânzări interne, a unei valori normale construite nu provine din constatarea unei „situații speciale a pieței” legate de faptul că prețurile ar fi „în mod artificial scăzute”, în sensul articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază. Această constatare, de natură în esență factuală, nu este contestată de Yieh în stadiul recursului.

49

Trebuie arătat că, la același punct 60, în ceea ce privește tocmai interacțiunea amintită la punctul 47 din prezenta hotărâre, Tribunalul afirmă în mod întemeiat că această recurgere la o valoare normală construită „este consecința directă” a constatării de către Comisie a faptului că anumite vânzări interne au fost efectuate la prețuri inferioare costurilor de producție, în sensul articolului 2 alineatul (4) primul paragraf din regulamentul de bază, „în urma respingerii de către Comisie a cererii de deducere a fierului vechi depusă de reclamantă”.

50

Astfel cum confirmă punctul 56 din hotărârea atacată, la punctul 60 din această hotărâre, Tribunalul a efectuat o constatare de fapt, și anume că, în speță, utilizarea de către Comisie, pentru o „minoritate” de vânzări interne, a unei valori normale construite, conform articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, decurge în mod direct din faptul că, în urma respingerii de către Comisie a cererii de deducere a valorii fierului vechi reciclat din costul de producție a produsului în cauză pe care ar fi solicitat‑o Yieh, s‑a considerat că aceste vânzări interne au fost efectuate la prețuri inferioare costului de producție, în sensul articolului 2 alineatul (4) din regulamentul menționat, deși ar fi fost rentabile și, așadar, nu ar fi fost înlăturate în temeiul acestei din urmă dispoziții în cazul în care Comisia ar fi admis această cerere de deducere și ar fi redus în consecință costul de producție menționat în limita cuantumurilor solicitate și, prin urmare, valoarea normală.

51

Această constatare de fapt, în măsura în care privește doar un „anumit număr de operațiuni comerciale declarate de [Yieh]”, nu poate fi interpretată, contrar celor afirmate de aceasta, în sensul că o valoare normală nu ar fi fost construită decât în cazurile vânzărilor nerentabile. Nu există, așadar, nicio contradicție între punctul 60 din hotărârea atacată și considerentul (74) al regulamentului provizoriu care arată că o valoare construită a fost utilizată de asemenea în cazul unor vânzări interne insuficiente, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază.

52

Deși, prin intermediul primului motiv, Yieh repune în discuție aceeași constatare de fapt, trebuie amintit, cu titlu introductiv, în primul rând, că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte, precum și elementele de probă. Aprecierea acestor fapte și a acestor elemente de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din26 septembrie 2018, Philips și Philips France/Comisia, C‑98/17 P, nepublicată, EU:C:2018:774, punctul 40, precum și Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctele 92 și 93, precum și jurisprudența citată).

53

În plus, atunci când invocă o denaturare a faptelor sau a elementelor de probă de către Tribunal, recurentul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice în mod precis elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctul 94, precum și jurisprudența citată).

54

Curtea a dedus din acestea că nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Această apreciere nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 2 iunie 2016, Photo USA Electronic Graphic/Consiliul, C‑31/15 P, nepublicată, EU:C:2016:390, punctul 51 și jurisprudența citată).

55

În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice și politice pe care trebuie să le examineze (Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube,C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 35 și jurisprudența citată).

56

Potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, controlul jurisdicțional al acestei puteri largi de apreciere trebuie să se limiteze, așadar, la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 36 și jurisprudența citată).

57

Astfel cum a afirmat Tribunalul la punctul 68 din hotărârea atacată, acest control jurisdicțional limitat se extinde în special la alegerea între diferite metode de calcul al marjei de dumping și la aprecierea valorii normale a unui produs.

58

De asemenea, Curtea a statuat în mod repetat că controlul realizat de Tribunal referitor la elementele de probă pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările nu constituie o nouă apreciere a faptelor care să o înlocuiască pe cea a acestor instituții. Acest control nu afectează puterea largă de apreciere a acestor instituții în domeniul politicii comerciale, ci se limitează să arate dacă aceste elemente sunt de natură să susțină concluziile la care au ajuns instituțiile. Prin urmare, Tribunalul trebuie să verifice nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse (Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 37 și jurisprudența citată).

59

Având în vedere această jurisprudență, constatarea factuală efectuată de Tribunal la punctul 60 din hotărârea atacată nu ar putea fi repusă în discuție decât dacă s‑ar demonstra că inexactitatea sa materială rezultă din înscrisurile din dosar care au fost depuse la Tribunal. Or, în cazul față, Yieh nu a demonstrat că această situație se regăsește în speță.

60

În plus, Yieh nu susține și nici nu dovedește o denaturare a faptelor de către Tribunal cu ocazia aprecierii acestora.

61

Ea nu demonstrează nici că s‑ar putea reproșa Tribunalului că a omis să constate că, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 56 din prezenta hotărâre, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere a acestor fapte.

62

Pe de altă parte, din considerentul (74) al regulamentului provizoriu nu reiese că, astfel cum susține Yieh, Comisia nu ar fi utilizat o valoare normală construită pentru tipurile de produse pentru care au fost constatate vânzări nerentabile, ci mai degrabă un preț de vânzare mediu ponderat. Astfel, acest considerent se limitează să indice că o valoare normală construită a fost utilizată și ținând seama de „cazul în care nu s‑au constatat vânzări în cadrul unor operațiuni comerciale normale”.

63

În sfârșit, contrar celor susținute de Yieh, la punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat efectiv argumentul său întemeiat pe o încălcare a articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază.

64

Astfel, în cuprinsul acestui punct, Tribunalul a dedus din excluderea, în regulamentul în litigiu, a anumitor vânzări interne de la stabilirea valorii normale, ca urmare a constatării caracterului nerentabil al acestora în temeiul articolului 2 alineatul (4) din regulamentul de bază, că „o încălcare a articolului 2 alineatul (3) [din acest regulament], în măsura în care enumeră diferitele situații care determină obligația autorității responsabile cu ancheta de a calcula valoarea normală a produsului în cauză al producătorului‑exportator, nu poate, în orice caz, să fie stabilită pentru anularea [regulamentului în litigiu] independent de constatarea unei nerespectări a articolului 2 alineatul (4) din același regulament”. Acesta a adăugat că, „în rest, [Yieh] nu contestă, în cadrul [prezentei acțiuni în primă instanță], metoda urmată de Comisie pentru construirea valorii normale, astfel cum este indicată la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază”.

65

Deși, la punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul nu reține respingerea criticii întemeiate pe încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, această respingere este enunțată în mod clar la punctul 111 din această hotărâre după ce, la punctele 62-110 din aceeași hotărâre, Tribunalul a efectuat o examinare exhaustivă și a respins critica întemeiată pe încălcarea articolului 2 alineatul (5) din acest regulament.

66

Având în vedere considerațiile care precedă, primul motiv trebuie respins.

67

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Yieh susține că Tribunalul nu a procedat în mod adecvat la evaluarea comparativă a intereselor sale și a nevoilor de verificare ale Comisiei în cadrul anchetei sale, ceea ce ar constitui o încălcare a articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

68

Cu toate acestea, Tribunalul însuși ar fi recunoscut, în conformitate cu anexa II la Acordul antidumping și cu practica decizională referitoare la acesta, necesitatea unui astfel de echilibru între nevoile de verificare ale Comisiei și drepturile Yieh întemeiate pe articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

69

În speță, potrivit Yieh, Tribunalul a înclinat balanța în favoarea nevoilor de verificare ale Comisiei, atunci când a concluzionat că, având în vedere importanța problemei rentabilității vânzărilor interne în cadrul anchetei antidumping, Comisia avea dreptul să obțină informații foarte precise cu privire la costurile Yieh și că ea a putut în mod întemeiat să înlăture metoda de contabilizare a costurilor utilizată de aceasta din urmă pentru a contabiliza pierderea de producție a fierului vechi.

70

Pe de altă parte, Tribunalul, respingând, la punctul 94 din hotărârea atacată, argumentul potrivit căruia colectarea de date precise referitoare la volumul de bobine laminate la cald ar fi determinat o sarcină de lucru disproporționată pentru Yieh, ar fi omis să efectueze o apreciere factuală a acestei sarcini de lucru și nu ar fi efectuat o evaluare comparativă a acesteia cu nevoile anchetei.

71

Comisia și Eurofer contestă admisibilitatea unora dintre argumentele invocate de Yieh în cadrul celui de al doilea motiv și susțin că, indiferent de situație, acest motiv nu este întemeiat.

72

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Yieh critică examinarea, efectuată de Tribunal la punctele 69-111 din hotărârea atacată, a motivului său întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază și îndreptat împotriva refuzului Comisiei de a admite cererea sa de a deduce din costurile de producție ale produsului în cauză o valoare determinată de fier vechi reciclat.

73

În această privință, Yieh reproșează Tribunalului, pe de o parte, că nu a procedat în mod adecvat la evaluarea comparativă a intereselor sale și a nevoilor de verificare ale Comisiei în cadrul anchetei sale, ceea ce ar constitui o încălcare a dispoziției menționate.

74

Pe de altă parte, Yieh susține că Tribunalul, atunci când a respins, la punctul 94 din hotărârea atacată, argumentul său potrivit căruia colectarea de date referitoare la volumul exact al rulourilor laminate la cald cumpărat pentru fabricarea în special a produsului în cauză ar fi determinat, în ceea ce o privește, o sarcină de lucru disproporționată, a omis să efectueze o apreciere factuală a acestei sarcini de lucru și nu a realizat o evaluare comparativă a acesteia cu nevoile anchetei.

75

În această privință, trebuie să se constate mai întâi că acest al doilea motiv nu vizează, cu excepția punctului 94 din hotărârea atacată, niciun punct specific din hotărârea menționată.

76

Or, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. În această privință, la articolul 169 alineatul (2) din acest regulament se impune ca motivele și argumentele de drept invocate să identifice cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate (Hotărârea din 28 februarie 2018, mobile.de/EUIPO, C‑418/16 P, EU:C:2018:128, punctul 35 și jurisprudența citată).

77

Respectarea acestei din urmă cerințe este cu atât mai importantă în speță cu cât motivul în cauză privește în mod potențial un ansamblu larg de aprecieri de natură în esență factuală, efectuate în raport cu dispozițiile articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază și cuprinse la punctele 69-111 din hotărârea atacată în cadrul unui raționament detaliat.

78

Rezultă că al doilea motiv, în măsura în care nu vizează niciun alt punct din hotărârea atacată decât punctul 94 din aceasta, este inadmisibil.

79

În continuare, întrucât vizează acest punct 94, din însuși cuprinsul acestuia reiese că Tribunalul a examinat și ulterior a respins argumentul invocat de Yieh ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, precum și în cursul ședinței, potrivit căruia, pe de o parte, căutarea informațiilor privind volumul exact al bobinelor laminate la cald cumpărate pentru fabricarea în special a produsului în cauză ar fi implicat o sarcină de lucru disproporționată și, pe de altă parte, în lipsa insistenței din partea Comisiei, ea putea în mod legitim să considere că aceste informații nu mai erau necesare.

80

În această privință, Tribunalul a constatat la punctul 94 menționat că, pe de o parte, în niciun moment Comisia nu exprimase vreo intenție de a renunța la obținerea informației menționate și că, pe de altă parte, reclamanta nu a avut diligența de a verifica la instituția menționată dacă pretinsa renunțare la informația solicitată era dovedită. Tribunalul a adăugat de asemenea la același punct 94 că în mod întemeiat Comisia a subliniat că ea nu revenise asupra cererii de informații menționate în chestionarul său suplimentar întocmit după vizita de verificare, întrucât acesta privea numai vânzările la export și nu avea niciun efect asupra cererii în cauză.

81

Punctul 94 din hotărârea atacată trebuie, în plus, să fie interpretat în contextul raționamentului detaliat dezvoltat la punctele 69-111 din această hotărâre, prin care Tribunalul a subliniat că, potrivit aprecierii sale cu privire la elementele de probă, Comisia nu putea fi criticată pentru că a respins cererea de deducere a valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză pentru motivul că, în lipsa unor informații complete și fiabile referitoare la volumele de bobine laminate la cald cumpărate pentru fabricarea produsului în cauză, informații pe care le solicitase însă, aceasta nu era în măsură să verifice exactitatea acestei deduceri.

82

La punctul 105 din hotărârea atacată, Tribunalul și‑a rezumat aprecierea referitoare la diferitele argumente ale Yieh prin care urmărea să conteste refuzul Comisiei de a admite cererea sa de deducere a valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză, subliniind că, deși Yieh furnizase într‑adevăr anumite informații suplimentare, chiar după vizita de verificare la fața locului, precum și după adoptarea regulamentului provizoriu, aceasta nu furnizase, în schimb, niciodată informațiile referitoare la cantitatea exactă de bobine laminate la cald consumate la fabricarea produsului în cauză pe care Comisia putea să le considere indispensabile pentru îndeplinirea misiunii sale de verificare, în special în măsura în care cererea de deducere a valorii fierului vechi reciclat din costul de producție al produsului în cauză era legată de volumul de rulouri laminate la cald consumate la fabricarea produsului în cauză.

83

Totuși, aceste diferite aprecieri de natură în esență factuale pe care le‑a efectuat Tribunalul, inclusiv la punctul 94 din hotărârea atacată, nu pot fi repuse în discuție de Yieh în baza unei critici întemeiate pe o evaluare comparativă pretins neadecvată a intereselor în cauză.

84

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 52 din prezenta hotărâre, aprecierea faptelor de către Tribunal nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs.

85

Or, în speță, întrucât Yieh nu a demonstrat o astfel de denaturare, motivul său întemeiat pe o evaluare comparativă inadecvată de către Tribunal, la punctul 94 din hotărârea atacată, a intereselor în cauză este inadmisibil în stadiul recursului.

86

Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil în totalitate.

87

Prin intermediul celui de al treilea motiv, Yieh susține că Tribunalul a încălcat articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază statuând în esență, la punctele 129-135 din hotărârea atacată, că Comisia putea refuza să ia în considerare, în vederea stabilirii valorii normale, vânzări interne pentru motivul că produsele în cauză nu erau destinate consumului pe această piață, ci erau destinate exportului fără ca această instituție să fie ținută să demonstreze o intenție sau o cunoaștere specifică de către producătorul‑exportator cu privire la această destinație la momentul vânzării.

88

În primul rând, Yieh contestă faptul că analiza diferitelor versiuni lingvistice ale articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, efectuată la punctele 129 și 130 din hotărârea atacată, poate confirma concluzia Tribunalului potrivit căreia această dispoziție nu impune Comisiei să dovedească cunoașterea sau intenția producătorului‑exportator cu privire la destinația finală a produselor în cauză la momentul vânzării.

89

În al doilea rând, Yieh se opune interpretării contextuale și teleologice a regulamentului de bază reținute de Tribunal la punctele 132 și 135 din hotărârea atacată. Ea apreciază că, deși din regulamentul de bază rezultă că dumpingul, prejudiciul și circumvenția, în sensul acestui regulament, pot fi constatate independent de intenția producătorului‑exportator, nu este mai puțin adevărat că în aplicarea unei măsuri antidumping există un element subiectiv, fiind vorba despre sancționarea unui comportament „neloial” al producătorilor‑exportatori în cauză. Pe de altă parte, alte dispoziții ale regulamentului de bază și alte instrumente de protecție comercială, în special „normele antisubvenție”, ar impune autorității responsabile cu ancheta să verifice cunoașterea subiectivă și intenția producătorilor‑exportatori.

90

În al treilea rând, raționamentul urmat de Tribunal la punctul 134 din hotărârea atacată, care constă în a considera că necesitatea de a dovedi intenția vânzătorului sau cunoașterea efectivă de către vânzător la momentul vânzării cu privire la destinația finală a produsului în cauză ar echivala cu a permite luarea în considerare, în vederea stabilirii valorii normale, a prețurilor produselor exportate susceptibile să o denatureze, ar fi circular.

91

Comisia și Eurofer contestă argumentele Yieh și susțin că al treilea motiv trebuie respins întrucât analiza efectuată de Tribunal nu este afectată de nicio eroare de drept.

92

Cu titlu introductiv, este necesar să se precizeze că din norma prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul de bază, potrivit căreia „[v]aloarea normală se stabilește de obicei pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți din țara exportatoare”, și din norma prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din acest regulament, potrivit căreia „[v]ânzările produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare se utilizează în mod normal la stabilirea valorii normale”, rezultă că vânzările interne nu sunt luate în considerare în vederea stabilirii valorii normale atunci când produsele vizate de aceste vânzări nu sunt destinate consumului pe această piață, ci unei alte finalități, cum ar fi exportul.

93

Prin urmare, se pune problema dacă, astfel cum susține Yieh, expresia „destinat consumului”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, implică existența unui element subiectiv.

94

Potrivit abordării „subiective”, astfel cum este susținută de Yieh în cadrul celui de al treilea motiv, această expresie trebuie înțeleasă în sensul că vânzările interne nu ar putea fi excluse din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale decât dacă Comisia demonstrează că, la momentul la care sunt încheiate, vânzătorul avea intenția ca produsul în cauză să fie exportat ulterior sau avea efectiv cunoștință despre acest export.

95

În schimb, potrivit abordării „obiective”, reținută în esență de Tribunal la punctele 136-142 din hotărârea atacată, pentru a putea exclude anumite vânzări interne din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale, ar fi suficient ca Comisia să dispună de suficiente elemente de probă obiective care să ateste că vânzările în cauză sunt în realitate vânzări la export.

96

În această privință, la punctele 128 și 129 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod corect ca punct de plecare al raționamentului său constatarea că versiunea în limba engleză a articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, în măsura în care cuprinde cuvintele „intended for consumption”, este redactată astfel încât să poată sugera că intenția vânzătorului este criteriul relevant, ceea ce pare să poată pleda în favoarea abordării subiective evocate la punctul 94 din prezenta hotărâre. Se poate adăuga că versiunea în limba suedeză, întrucât utilizează noțiunea „avsedd”, corespunde în această privință cuvântului „intended” pe care îl utilizează versiunea în limba engleză.

97

În schimb, militează mai degrabă pentru abordarea obiectivă, evocată la punctul 95 din prezenta hotărâre, faptul că, în majoritatea versiunilor lingvistice, în special în cele opt versiuni, printre care versiunea în limba franceză, la care se referă Tribunalul și la care pot fi adăugate versiunile în limbile portugheză și română care utilizează cuvintele „destinado” și, respectiv, „destinat”, sunt utilizate noțiuni care se referă la destinația produsului, iar nu neapărat la intenția sau la cunoașterea de către producătorul‑exportator.

98

În această privință, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 51 din concluziile sale, expresia „destinat consumului pe piața internă”, utilizată la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, înseamnă, potrivit accepțiunii sale obișnuite, că, pentru ca vânzările din țara exportatoare să poată fi incluse în baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale, trebuie ca produsele care fac obiectul acestor vânzări să fie „alocate”, „rezervate” sau „menite” consumului intern.

99

În prezența unor astfel de neconcordanțe între diferitele versiuni lingvistice ale articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, în ceea ce privește în special expresia „destinat consumului”, această dispoziție trebuie, potrivit jurisprudenței constante a Curții, să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2021, Banco de Portugal și alții, C‑504/19, EU:C:2021:335, punctul 41).

100

Prin urmare, este necesar să se examineze diferitele elemente contextuale și teleologice invocate de Tribunal la punctele 130-135 din hotărârea atacată în susținerea unei interpretări obiective a expresiei „destinat consumului”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, dintre care unele sunt criticate de Yieh.

101

Totuși, cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune față de textele de drept derivat al Uniunii impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu acordurile respective (a se vedea în special Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 31 și jurisprudența citată).

102

Astfel, Curtea s‑a referit deja la rapoarte ale unui grup special sau ale organului de apel al OMC în susținerea interpretării sale a anumitor dispoziții din acorduri care figurează în anexa la Acordul de instituire a OMC, semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 (a se vedea în special Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 33 și jurisprudența citată).

103

Acestea fiind precizate, trebuie să se constate, în primul rând, că, astfel cum observă în mod întemeiat Tribunalul la punctul 130 din hotărârea atacată, articolul 2.1 din Acordul antidumping, ai cărui termeni corespund celor ai articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, utilizează, în cele trei limbi oficiale ale secretariatului OMC, expresiile „destined for consumption” în versiunea în limba engleză, „destiné à la consommation” în versiunea în limba franceză și, respectiv, „destinado al consumo” în versiunea în limba spaniolă.

104

În al doilea rând, Tribunalul a statuat de asemenea în mod întemeiat în esență, la punctul 131 din hotărârea atacată, că, deși dovada intenției sau a cunoașterii efective de către producătorul‑exportator cu privire la exportul ulterior al produsului în cauză este suficientă pentru a concluziona că vânzarea nu poate fi calificată drept vânzare destinată consumului intern și, prin urmare, nu poate fi inclusă în baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale, nu se poate deduce de aici că lipsa cunoașterii efective de către acesta a faptului că produsul în cauză este destinat exportului are drept rezultat în mod necesar să se considere că vânzarea în cauză este destinată consumului intern și că trebuie, așadar, să fie inclusă în baza de calcul menționată, chiar dacă acest produs a fost exportat.

105

Astfel, contrar abordării subiective susținute de Yieh, dovada intenției sau a cunoașterii efective de către producătorul‑exportator, în momentul vânzării, cu privire la exportul ulterior al produsului în cauză nu constituie o condiție care trebuie îndeplinită în mod necesar pentru excluderea de către Comisie a vânzării în cauză din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale.

106

În acest context, astfel cum reiese în esență din cuprinsul punctului 131 din hotărârea atacată, nu poate susține abordarea subiectivă invocată de Yieh doar observația făcută de grupul special al OMC în nota de subsol nr. 339 din raportul său din 16 noiembrie 2007, întocmit în cadrul diferendului „Comunitățile europene – Măsură antidumping privind somonul de crescătorie cu proveniență din Norvegia” (WT/DS 337/R), potrivit căreia atunci când un producător vinde un produs unui exportator sau unui comerciant independent, „cunoscând că acest produs ar urma să fie exportat”, această vânzare nu poate fi calificată drept vânzare destinată consumului intern.

107

Desigur, astfel cum a arătat de asemenea domnul avocat general la punctul 43 din concluziile sale, din această observație reiese că cunoașterea efectivă de către exportatorul‑producător a faptului că produsul în cauză este destinat exportului nu este lipsită de relevanță în scopul aplicării articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, din moment ce aceasta, prin ea însăși, trebuie să conducă în mod necesar la excluderea vânzărilor în cauză din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale.

108

Cu toate acestea, astfel cum a observat de asemenea în esență domnul avocat general la punctul 44 din concluziile sale, dintr‑o astfel de observație, care prezintă un caracter punctual și factual, nu se poate deduce că dovada unei astfel de cunoașteri efective cu privire la exportul produsului în cauză ar fi o condiție care trebuie îndeplinită, în fiecare caz, pentru ca autoritatea responsabilă cu ancheta să fie obligată să excludă o vânzare de la determinarea bazei de calcul care servește la stabilirea valorii normale ca urmare a faptului că produsul în cauză este destinat exportului.

109

În al treilea rând, astfel cum a observat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 132 din hotărârea atacată, noțiunile de „dumping”, „prejudiciu” și „circumvenție”, astfel cum sunt definite în regulamentul de bază, impun întrunirea unor condiții obiective care sunt, în principiu, independente de o intenție sau de o cunoaștere specifică de către operator.

110

În special, în ceea ce privește calculul marjei de dumping, articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, referitor la stabilirea valorii normale, la fel ca articolul 2 alineatul (8) din acest regulament, referitor la stabilirea prețului de export, nu se referă nicidecum la cunoașterea de către persoana interesată a destinației produsului în cauză.

111

Deși este adevărat că, astfel cum arată Yieh și cum a constatat Tribunalul la punctul 132 din hotărârea atacată, articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază cuprindea un criteriu de natură subiectivă, întrucât aplicarea retroactivă a unei taxe antidumping necesita ca „importatorul să fi avut cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre practicile de dumping, despre importanța lor și despre cea a prejudiciului invocat sau stabilit”, este vorba, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, mai degrabă despre o excepție prevăzută în mod expres de regulamentul de bază, care confirmă caracterul obiectiv al unei anchete antidumping.

112

În orice caz, chiar și această dispoziție, în măsura în care este aplicabilă și atunci când importatorul „ar fi trebuit să aibă cunoștință” de elementele care sunt vizate de aceasta, nu impune în mod necesar o cunoaștere efectivă din partea producătorului‑exportator și, prin urmare, nu confirmă teza subiectivă susținută de Yieh.

113

Pe de altă parte, contrar afirmațiilor Yieh, interpretarea subiectivă pe care o susține nu se poate întemeia nici pe împrejurarea potrivit căreia Comisia este obligată să ia în considerare comportamentul individual al exportatorilor care cooperează la anchetă.

114

Astfel, deși necesitatea unei evaluări individuale pentru fiecare producător‑exportator a importurilor care fac obiectul unui dumping are drept consecință în special calcularea unei marje de dumping individuale pentru fiecare exportator, cu condiția să fi cooperat la anchetă, aceasta nu presupune totuși că importurile respective ar trebui evaluate pe o bază subiectivă.

115

În al patrulea rând, Tribunalul a constatat în mod întemeiat, la punctul 133 din hotărârea atacată, că o interpretare a articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază potrivit căreia nu este necesar să se caute o intenție a vânzătorului sau o cunoaștere specifică sau efectivă de către vânzător cu privire la destinația finală a produsului în cauză este de asemenea conformă cu finalitatea anchetei antidumping.

116

Astfel, aceasta urmărește în esență ca, pe baza răspunsurilor date la chestionarul antidumping de operatorii care au cooperat, a eventualelor verificări la fața locului și a observațiilor persoanelor interesate, Comisia să poată stabili, în mod obiectiv, un ansamblu de elemente înainte de a putea impune o taxă antidumping, în special existența unui dumping după ce a stabilit valoarea normală a produsului în cauză în conformitate cu articolul 2 din regulamentul de bază.

117

Or, astfel cum a observat Tribunalul la punctul 134 din hotărârea atacată, această finalitate ar risca să fie compromisă dacă, astfel cum susține Yieh, existența unei intenții a vânzătorului sau a unei cunoașteri specifice sau efective de către vânzător cu privire la destinația finală a produsului în cauză ar trebui demonstrată în mod sistematic de Comisie.

118

Astfel, în practică, o asemenea probă ar risca să fie în mod frecvent imposibil de furnizat, ceea ce ar însemna, în definitiv, să se permită luarea în considerare, în vederea stabilirii valorii normale în conformitate cu articolul 2 din regulamentul de bază, a prețurilor produselor exportate susceptibile să denatureze și să compromită stabilirea corectă a valorii normale menționate.

119

Contrar celor susținute de Yieh, raționamentul urmat astfel de Tribunal la punctul 134 din hotărârea atacată nu poate fi considerat circular.

120

În această privință, trebuie subliniat că interpretarea regulamentului de bază pe care o preconizează Yieh riscă, în practică, să facă dificilă sau chiar imposibilă continuarea eficace a unei anchete antidumping.

121

Pe de altă parte, o analiză a finalității articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază confirmă de asemenea că interpretarea subiectivă a expresiei „destinat consumului” care figurează în acesta, astfel cum este susținută de Yieh, nu poate fi reținută.

122

Astfel, articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de bază urmărește să asigure că valoarea normală a unui produs corespunde, în cel mai bun caz, prețului normal al produsului similar pe piața internă a țării exportatoare. Or, în cazul în care o vânzare este realizată în termeni și în condiții care nu corespund practicii comerciale privind vânzările produsului similar pe piața menționată la momentul relevant pentru stabilirea existenței sau a inexistenței unui dumping, ea nu constituie un temei adecvat pentru stabilirea valorii normale a produsului similar pe piața respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2014, Consiliul/Alumina, C‑393/13 P, EU:C:2014:2245, punctul 28).

123

În al cincilea și ultimul rând, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 135 din hotărârea atacată, că o interpretare a articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază potrivit căreia nu este necesar să se caute o intenție sau o cunoaștere specifică sau efectivă a vânzătorului cu privire la destinația finală a produsului în cauză este compatibilă cu principiile previzibilității și securității juridice invocate de Yieh, în timp ce interpretarea subiectivă preconizată de aceasta din urmă ar impune dovada existenței unui element subiectiv care ar risca, în practică, să se dovedească a fi aleatorie sau chiar, astfel cum s‑a subliniat la punctul 120 din prezenta hotărâre, imposibil de furnizat.

124

În aceste condiții, o abordare întemeiată pe o interpretare pur obiectivă a noțiunii „vânzări ale produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, implică faptul că simpla dovadă că, în orice moment după vânzarea inițială a produselor în cauză de producătorul‑exportator pe piața internă, un operator din avalul lanțului de distribuție le‑a exportat ar fi suficientă pentru ca Comisia să poată considera că aceste produse erau, la momentul vânzării lor inițiale, „destinate” exportului și erau, prin urmare, astfel cum afirmă Tribunalul la punctul 143 din hotărârea atacată, „în realitate vânzări la export” care trebuie să fie excluse, în consecință, din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale.

125

Or, o astfel de interpretare pur obiectivă, întrucât nu acordă nicio importanță existenței unei legături între caracteristicile vânzării inițiale de către exportatorul‑producător, printre care, în primul rând, prețul, și exportul ulterior de clientul său sau de un alt operator din avalul lanțului de distribuție a produsului în cauză, conduce, astfel cum susține Yieh, la nerespectarea pe deplin a principiilor previzibilității și securității juridice, din moment ce această interpretare ar permite Comisiei să impună taxe antidumping independent de politica prețurilor a producătorului‑exportator și l‑ar obliga pe acesta din urmă să răspundă pentru politicile de marketing ale clienților săi independenți, pe care acesta, în principiu, nu este în măsură să le controleze.

126

În această privință, deși, pentru motivele prezentate la punctele 103-123 din prezenta hotărâre, interpretarea pur subiectivă a noțiunii „vânzări ale produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, nu poate fi reținută, din aceasta nu rezultă însă că trebuie să se rețină în mod necesar o interpretare pur obiectivă a noțiunii menționate.

127

Astfel, pentru a garanta în special că principiile previzibilității și securității juridice vor fi respectate pe deplin, noțiunea „vânzări ale produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, trebuie interpretată în sensul că, astfel cum a arătat de asemenea domnul avocat general la punctul 58 din concluziile sale, Comisia nu poate exclude o vânzare internă din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale decât dacă stabilește existența unui factor de legătură obiectiv între această vânzare și o destinație a produsului în cauză diferită de consumul intern.

128

Astfel cum a arătat de asemenea domnul avocat general la același punct 58 din concluziile sale, o astfel de interpretare a acestei dispoziții se impune și ca urmare a finalității acesteia, care, astfel cum se amintește la punctul 122 din prezenta hotărâre, urmărește să asigure că valoarea normală a unui produs va corespunde, în cel mai bun caz, prețului normal al produsului similar pe piața internă a țării exportatoare.

129

Rezultă că Comisia nu are dreptul să excludă o vânzare din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale pentru motivul exportului produsului în cauză decât dacă demonstrează că din împrejurările obiective care însoțesc această vânzare, printre care, în primul rând, prețul, rezultă că produsele vizate de vânzarea menționată au o altă destinație decât consumul pe piața internă a țării exportatoare, cum ar fi exportul.

130

Astfel, în cazul în care Comisia stabilește existența unor asemenea împrejurări legate de vânzarea inițială, se poate considera că producătorul‑exportator în cauză trebuia în mod rezonabil să știe, la momentul încheierii vânzării, că, după toate probabilitățile, destinația finală a produsului în cauză era exportul, iar nu consumul pe piața internă a țării exportatoare.

131

O astfel de cunoaștere de natură „imputată”, noțiune cu privire la care trebuie subliniat caracterul fundamental diferit de cel al intenției sau al cunoașterii efective, poate fi dedusă, de exemplu, din elemente de probă obiective care demonstrează că exportatorul a vândut produsele în cauză pe baza listei sale de prețuri de export sau că producătorul‑exportator știa sau trebuia în mod rezonabil să știe că clientul său își desfășura activitatea exclusiv sau în principal în comercializarea la export a produselor în cauză.

132

Prin urmare, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 53 din concluziile sale, este perfect posibil ca, independent de dovada unei voințe sau a unei cunoașteri efective din partea producătorului‑exportator cu privire la faptul că produsele în cauză sunt destinate exportului, să se poate deduce din anumite elemente obiective referitoare la vânzările sau la cumpărătorul care achiziționează aceste produse concluzia că acestea sunt destinate – cu alte cuvinte „alocate” sau „menite” – exportului.

133

Or, exact această situație se regăsește în speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 136-142 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a examinat abordarea precisă pe care a adoptat‑o Comisia în regulamentul în litigiu și care a determinat‑o să înlăture din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale vânzările realizate de Yieh în Taiwan, către clientul său independent, în limita a 120000 de tone de produs în cauză.

134

Astfel, după cum a arătat Tribunalul la punctul 136 din hotărârea atacată, în regulamentul provizoriu, Comisia adoptase inițial o abordare „prudentă”, constând în excluderea din această bază de calcul a tuturor vânzărilor produsului în cauză efectuate de Yieh către anumiți distribuitori stabiliți în Taiwan.

135

Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 137 din hotărârea atacată, ulterior Comisia, după cum a precizat în considerentul (59) al regulamentului în litigiu, a înlocuit această abordare „globală” cu o abordare constând în înlăturarea din baza de calcul care servește la stabilirea valorii normale doar a vânzărilor interne pentru care dispunea de „suficiente elemente de probă obiective privind exportul lor real”. În schimb, potrivit aceluiași punct 137 din hotărârea atacată, din același considerent (59) al regulamentului în litigiu rezultă că „elemente subiective precum intenția sau cunoașterea sau lipsa cunoașterii de către producătorul‑exportator nu au jucat niciun rol în speță în evaluarea obiectivă realizată de Comisie, spre deosebire de existența unor reduceri legate de export, care a fost utilizată în special ca element de probă relevant”.

136

În această ultimă privință, astfel cum a indicat în esență Tribunalul la punctele 138 și 140 din hotărârea atacată, făcând trimitere la considerentul (64) al regulamentului provizoriu, ancheta Comisiei a evidențiat că, în speță, un număr important de vânzări declarate de Yieh ca fiind interioare făcuseră obiectul unei reduceri la export care era destinată să ofere stimulente distribuitorilor pentru a exporta produsele în cauză după transformarea lor, implicând, cel mult, operațiuni minore fără ca produsul rezultat să fie modificat într‑o așa măsură încât să nu mai corespundă definiției produsului în cauză.

137

La punctul 141 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat, printre altele, că din înscrisurile din dosar reieșea că reducerea menționată privea, cu titlu de exemplu, 40 % din vânzările societății Yieh către cel mai mare client al său din Taiwan în cursul lunii decembrie 2013.

138

La punctul 142 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat, în plus, că, astfel cum reiese din considerentul (59) al regulamentului în litigiu, au putut fi strânse „alte probe obiective ale exportului real de produse din vânzări declarate drept vânzări interne”.

139

În special, la punctul 142 menționat, Tribunalul a subliniat că ancheta a demonstrat că clientul cel mai important al Yieh din Taiwan „nu vânduse decât o parte neglijabilă din produsul în cauză pe piața internă” a țării exportatoare, fapt din care se poate deduce, astfel cum a arătat de asemenea domnul avocat general la punctul 68 din concluziile sale, că acest client era activ în principal în sectorul exportului produsului în cauză, împrejurare pe care în mod rezonabil Yieh nu o putea ignora.

140

Tribunalul a concluzionat la punctul 143 din hotărârea atacată că Yieh nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere a faptelor prin refuzul de a lua în considerare vânzările Yieh către clientul său independent în vederea stabilirii valorii normale, pentru motivul că existau „elemente de probă obiective potrivit cărora vânzările menționate au fost în realitate vânzări la export, cu atât mai mult cu cât s‑a stabilit că o parte din vânzările în cauză au făcut obiectul unui sistem de reduceri la export, precum cel aplicat de [Yieh], și au fost încheiate, în consecință, la prețuri inferioare prețului produsului în cauză destinat consumului pe piața internă, cunoscând faptul că aceste prețuri au încurajat exportul produsului în cauză”.

141

În această privință, având în vedere interpretarea noțiunii de „vânzări ale produsului similar destinat consumului pe piața internă a țării exportatoare”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de bază, reținută la punctul 129 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că împrejurarea potrivit căreia o parte din vânzările interne ale Yieh au făcut obiectul unui sistem de reduceri la export constituie o împrejurare obiectivă care însoțea aceste vânzări și care era aferentă în special prețului lor, din care rezultă că produsele vizate de vânzările menționate erau destinate exportului, iar nu consumului pe piața internă.

142

Prin urmare, în conformitate cu ceea ce reiese din cuprinsul punctului 130 din prezenta hotărâre, Yieh trebuia să știe în mod rezonabil, la momentul încheierii acelorași vânzări, că destinația finală a produsului în cauză era, după toate probabilitățile, exportul, iar nu consumul pe piața internă a țării exportatoare.

143

De asemenea, având în vedere punctele 129 și 130 din prezenta hotărâre, rezultă din împrejurarea obiectivă evidențiată la punctul 142 din hotărârea atacată și amintită la punctul 139 din prezenta hotărâre, potrivit căreia clientul cel mai important al Yieh din Taiwan își desfășura activitatea în principal în sectorul exportului produsului în cauză, că vânzările efectuate de Yieh către acest client priveau, în general, produse destinate exportului, iar nu consumului pe piața internă și că, prin urmare, Yieh trebuia să aibă cunoștință în mod rezonabil, la momentul încheierii vânzărilor în cauză, de destinația finală a produsului în cauză, mai precis, după toate probabilitățile, exportul.

144

În consecință, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 144 din hotărârea atacată, că „Comisia putea în mod legal și fără a săvârși o eroare vădită de apreciere să înlăture vânzările în cauză din [baza de calcul utilizată la] stabilirea valorii normale în temeiul articolului 2 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază”.

145

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă al treilea motiv și, prin urmare, recursul în totalitate.

146

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

147

Întrucât Comisia și Eurofer au solicitat obligarea Yieh la plata cheltuielilor de judecată, iar Yieh a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, aceasta să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de Eurofer.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: