–

pentru NK, în calitate de lichidator al Alpine Bau GmbH, de L. T. Štruc, odvetnica;

–

pentru Alpine BAU GmbH, Salzburg – sucursala Celje, în faliment, de V. Sodja, odvetnica;

–

pentru guvernul sloven, de V. Klemenc, în calitate de agent;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Kocjan și M. Wilderspin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO 2000, L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate de NK, în calitatea sa de lichidator în procedura principală de insolvență deschisă în privința Alpine BAU GmbH, societate cu sediul în Austria, împotriva ordonanței Okrožno sodišče v Celju (Tribunalul Regional din Celje, Slovenia) prin care i s‑a respins, din considerente de tardivitate, cererea de înregistrare a unor creanțe în Slovenia, ca urmare a deschiderii unei proceduri secundare de insolvență în acest alt stat membru.

3

Considerentele (6) și (19)-(23) ale Regulamentului nr. 1346/2000 enunță:

[…]

4

Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Competență internațională”, prevede:

„(1)   Competența de a deschide procedura de insolvență revine instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor. În cazul unei societăți sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social.

(2)   Atunci când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanțele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvență împotriva acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de al doilea stat membru.

(3)   Atunci când a fost deschisă o procedură de insolvență în temeiul alineatului (1), orice procedură de insolvență deschisă ulterior în temeiul alineatului (2) este o procedură secundară. Aceasta din urmă trebuie să fie o procedură de lichidare.

(4)   Procedura teritorială de insolvență menționată la alineatul (2) poate fi deschisă înaintea deschiderii procedurii principale de insolvență, în temeiul alineatului (1), numai dacă:

5

Potrivit articolului 4 din același regulament, intitulat „Lege aplicabilă”:

„(1)   În absența unei dispoziții contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura, denumit în continuare «stat de deschidere».

(2)   Legea statului de deschidere determină condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și închiderea procedurii de insolvență. Aceasta determină în special:

[…]

[…]”

6

Articolul 28 din același regulament, referitor la legea aplicabilă procedurilor secundare de insolvență, prevede:

„Cu excepția unei dispoziții contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii secundare este cea a statului membru pe teritoriul căruia se deschide procedura secundară.”

7

Articolul 31 din Regulamentul nr. 1346/2000, intitulat „Obligația de cooperare și de informare”, prevede:

„(1)   Sub rezerva normelor care limitează comunicarea de informații, lichidatorul din cadrul procedurii principale și lichidatorii din cadrul procedurilor secundare au obligația de informare reciprocă. Ei sunt obligați să comunice imediat orice informație care poate fi utilă în cazul celorlalte proceduri, în special asupra stadiului depunerii cererilor de admitere a creanțelor și verificării acestora, precum și asupra tuturor măsurilor menite să ducă la încheierea procedurilor.

(2)   Sub rezerva normelor aplicabile fiecărei proceduri, lichidatorul din cadrul procedurii principale și lichidatorii din cadrul procedurilor secundare au obligația de cooperare reciprocă.

(3)   Lichidatorul din cadrul unei proceduri secundare este obligat să permită, în timp util, lichidatorului din cadrul procedurii principale să își prezinte propunerile referitoare la lichidarea sau utilizarea bunurilor din procedura secundară.”

8

Articolul 32 din acest regulament, intitulat „Exercitarea drepturilor creditorilor”, are următorul cuprins:

„(1)   Orice creditor poate să‑și înregistreze cererea de admitere a creanței sale în cadrul procedurii principale și al oricărei proceduri secundare.

(2)   Lichidatorii din cadrul procedurii principale și din procedurile secundare vor înregistra în cadrul altor proceduri cererile de admitere a creanțelor care fuseseră deja înregistrate în cadrul procedurii pentru care au fost desemnați, cu condiția ca prin aceasta să fie servite interesele creditorilor din cadrul acestor din urmă proceduri, sub rezerva dreptului creditorilor de a se opune acestui lucru sau de a retrage înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, în cazul în care legea aplicabilă prevede această posibilitate.

(3)   Lichidatorul din procedura principală sau din cea secundară este abilitat să participe, cu același titlu ca orice alt creditor, la o altă procedură, în special luând parte la adunarea creditorilor.”

9

Potrivit articolului 33 din regulamentul menționat, intitulat „Suspendarea lichidării”:

„(1)   Instanța care a deschis procedura secundară suspendă în tot sau în parte operațiunile de lichidare, la cererea lichidatorului din cadrul procedurii principale, sub rezerva posibilității de a solicita lichidatorului din procedura principală să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a apăra interesele creditorilor din procedura secundară și ale anumitor grupuri de creditori. Cererea lichidatorului din procedura principală poate fi respinsă numai dacă este în mod clar lipsită de interes pentru creditorii din procedura principală. Suspendarea lichidării poate fi dispusă pentru o perioadă maximă de trei luni. Ea poate fi prelungită sau reînnoită pentru perioade cu aceeași durată.

(2)   Instanța prevăzută la alineatul (1) dispune încetarea suspendării operațiunilor de lichidare:

10

Articolul 34 din același regulament, referitor la „Măsuri de încetare a procedurii secundare de insolvență”, prevede:

„(1)   Dacă legea aplicabilă procedurii secundare permite ca această procedură să fie închisă, fără lichidare, în baza unui plan de reorganizare, concordat sau a unei alte măsuri similare, lichidatorul din procedura principală este împuternicit să propună chiar el o astfel de măsură.

Închiderea procedurii secundare printr‑una din măsurile menționate la primul paragraf nu dobândește caracter definitiv [decât cu] acordul lichidatorului din procedura principală sau, în lipsa acordului său, [decât] în măsura în care nu sunt afectate interesele financiare ale creditorilor din procedura principală.

(2)   Orice limitare a drepturilor creditorilor, precum moratoriul sau remiterea de datorie, decurgând din adoptarea uneia dintre măsurile menționate la alineatul (1) și propuse în procedura secundară își produce efectele asupra bunurilor debitorului care nu sunt incluse în această procedură numai cu acordul tuturor creditorilor interesați.

(3)   În timpul suspendării operațiunilor de lichidare, dispusă în conformitate cu articolul 33, numai lichidatorul din procedura principală sau debitorul, cu acordul primului, poate propune în procedura secundară măsurile prevăzute la alineatul (1) al acestui articol; nicio altă propunere pentru adoptarea unei astfel de măsuri nu se poate supune la vot sau aproba.”

11

Regulamentul nr. 1346/2000 a fost abrogat prin Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO 2015, L 141, p. 19). Cu toate acestea, în temeiul articolului 84 alineatul (2) din acest din urmă regulament, Regulamentul nr. 1346/2000 rămâne aplicabil ratione temporis procedurilor de insolvență în discuție în litigiul principal.

12

Articolul 59 alineatul 2 din Zakon o finančnem poslovanju, postopkih zaradi insolventnosti in prisilnem prenehanju (Legea privind operațiunile financiare, procedurile de insolvență și lichidarea forțată, Uradni list RS, nr. 126/2007), în versiunea aplicabilă cauzei principale (denumită în continuare „ZFPPIPP”), prevede că creditorul trebuie să își declare la pasivul falimentului creanța împotriva debitorului insolvabil în termen de trei luni de la data publicării anunțului de deschidere a procedurii respective, cu excepția cazului în care se prevede altfel la alineatele 3 și 4 ale acestui articol.

13

În conformitate cu articolul 298 alineatul 1 din ZFPPIPP, în cazul în care creanța este garantată printr‑un drept de preferință, creditorul este de asemenea obligat să își declare dreptul de preferință la pasivul falimentului, în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanței garantate, dacă nu se prevede altfel la articolul 281 alineatul 1 sau la articolul 282 alineatul 2 din ZFPPIPP.

14

Potrivit articolului 296 alineatul 5 din ZFPPIPP, atunci când un creditor nu respectă termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanței, creanța sa împotriva debitorului falit se stinge, iar instanța respinge înregistrarea cererii de admitere a creanței ca fiind tardivă. De asemenea, reiese din articolul 298 alineatul 5 din ZFPPIPP că, în cazul în care creditorul nu respectă termenul de declarare a dreptului de preferință, acest drept se stinge.

15

Articolul 107 alineatul 1 din Insolvenzordnung (Legea generală privind procedurile de insolvență) prevede că, în cazul creanțelor înregistrate după expirarea termenului de înregistrare a cererii de admitere a creanțelor și care nu au fost examinate în ședința generală de verificare a pasivului, se organizează o ședință specială în vederea verificării existenței datoriilor. Creanțele care sunt înregistrate cu mai puțin de 14 zile înainte de ședința pentru examinarea pasivului final nu vor fi luate în considerare.

16

Prin decizia Handelsgericht Wien (Tribunalul Comercial din Viena, Austria) din 19 iunie 2013, a fost deschisă o procedură de insolvență împotriva Alpine BAU, iar NK a fost desemnat în calitate de lichidator al acesteia. Astfel cum reiese din decizia acestei instanțe din 5 iulie 2013, este vorba despre o procedură principală de insolvență, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000.

17

La cererea lui NK, Okrožno sodišče v Celju (Tribunalul Regional din Celje) a deschis, prin decizia din 9 august 2013, o procedură secundară de insolvență împotriva Alpine BAU GmbH, Salzburg – sucursala Celje (denumită în continuare „Alpine BAU Slovenia”).

18

Printr‑un anunț publicat în aceeași zi pe site‑ul internet al Agencija Republike Slovenije za javnopravne evidence in storitve (Agenția Republicii Slovenia pentru Registrele Oficiale Publice și pentru Serviciile Conexe, denumită în continuare „AJPES”), Okrožno sodišče v Celju (Tribunalul Regional din Celje) a informat creditorii și lichidatorii din celelalte proceduri de insolvență conexe că, în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul nr. 1346/2000, aveau dreptul de a înregistra în procedura secundară deschisă în Slovenia cererile de admitere a creanțelor din procedura principală și din celelalte proceduri secundare și a stabilit, în acest scop, un termen de trei luni începând de la publicarea acestui anunț, care a expirat la 11 noiembrie 2013.

19

Cu ocazia acestei publicări, instanța menționată a atras de asemenea atenția creditorilor și lichidatorilor asupra faptului că, în cazul în care nu își înregistrau cererile de admitere a creanțelor înainte de această dată, acestea urmau să se stingă față de debitorul insolvabil în această procedură secundară și că urma să respingă cererile de admitere a creanțelor, în conformitate cu articolul 296 alineatul 5 sau cu articolul 298 alineatul 5 din ZFPPIPP.

20

La 30 ianuarie 2018, NK a sesizat Okrožno sodišče v Celju (Tribunalul Regional din Celje) cu o cerere de admitere a unor creanțe din procedura principală în procedura secundară de insolvență, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000. Prin ordonanța din 5 iulie 2019, această instanță, în temeiul articolului 296 alineatul 5 din ZFPPIPP, a respins cererea de admitere a creanțelor menționată ca fiind tardivă.

21

NK a formulat apel împotriva acestei ordonanțe la instanța de trimitere, Višje sodišče v Ljubljani (Curtea de Apel din Ljubljana, Slovenia). El apreciază că articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 instituie un „drept special” în favoarea lichidatorului din procedura principală de insolvență care este necunoscut în dreptul sloven. Acest drept special l‑ar autoriza să înregistreze cereri de admitere a creanțelor din procedura principală în orice procedură secundară de insolvență, fără să îi fie stabilit niciun termen în acest sens. Potrivit lui NK, aplicarea unui astfel de termen ar avea drept consecință privarea sa, în fapt, de dreptul prevăzut la articolul 32 alineatul (2) din acest regulament, întrucât i‑a fost imposibil să înregistreze, în termenul de trei luni prevăzut de legislația slovenă, cereri de admitere a unor creanțe care nu erau încă declarate sau recunoscute în alt stat membru.

22

NK precizează că falimentul Alpine BAU este unul dintre cele mai importante dintre cele care au avut loc în Austria și că procedura de lichidare s‑a desfășurat timp de mai mulți ani, ultima ședință având loc la 2 octombrie 2018. Or, în vederea aplicării sale eficiente, articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 ar impune ca lichidatorul dintr‑o procedură principală de insolvență de o asemenea amploare să nu fie supus unui termen strict pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor doar în temeiul legislației statului membru în care a fost deschisă procedura secundară. Astfel, pentru a asigura supremația Regulamentului nr. 1346/2000, ZFPPIPP ar trebui înlăturată.

23

Alpine BAU Slovenia susține, în schimb, că, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000, legea statului membru pe al cărui teritoriu a fost deschisă procedura de insolvență se aplică în toate cazurile, cu excepția cazului în care Regulamentul nr. 1346/2000 prevede altfel. Or, acesta nu ar conține nicio dispoziție care să excludă aplicarea dreptului național în ceea ce privește termenul acordat în cadrul unei proceduri secundare de insolvență pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor de către lichidatorul din procedura principală de insolvență. În plus, articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 nu ar prevedea niciun „drept special” în favoarea lichidatorului din procedura principală de insolvență, această dispoziție limitându‑se să permită lichidatorului respectiv să înregistreze cererile de admitere a creanțelor în calitate de reprezentant legal al creditorilor masei bunurilor. Interpretarea potrivit căreia creditorii sloveni ar fi obligați să respecte un termen strict pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor în procedura secundară de insolvență, în timp ce creditorii din alte state membre reprezentați de un lichidator nu ar fi obligați să respecte un astfel de termen, ar crea o inegalitate de tratament între aceste două categorii de creditori. De altfel, Alpine BAU Slovenia susține că modul de redactare a articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 nu impune ca creanțele înregistrate de lichidatorul din procedura principală și cele înregistrate în alte proceduri secundare să fie verificate și admise în prealabil în aceste proceduri.

24

În aceste condiții, Višje sodišče v Ljubljani (Curtea de Apel din Ljubljana) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că înregistrării cererii de admitere a creanțelor în cadrul unei proceduri secundare, depusă de lichidatorul din cadrul procedurii principale de insolvență, i se aplică dispozițiile referitoare la termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor și la consecințele înregistrării tardive prevăzute de legea statului în care se desfășoară procedura secundară?”

25

Cu titlu introductiv, este necesar să se sublinieze că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, chiar dacă, pe plan formal, instanța de trimitere și‑a limitat întrebările la interpretarea anumitor aspecte ale dreptului Uniunii, o asemenea împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu la ele în enunțul întrebărilor sale (Hotărârea din 9 iulie 2020, Santen, C‑673/18, EU:C:2020:531, punctul 35 și jurisprudența citată).

26

Astfel, trebuie să se înțeleagă că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, coroborat cu articolele 4 și 28 din acest regulament, trebuie interpretat în sensul că înregistrarea într‑o procedură secundară de insolvență a unor cereri de admitere a unor creanțe deja înregistrate în procedura principală de insolvență de către lichidatorul din cadrul acestei din urmă proceduri este supusă dispozițiilor referitoare la termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor și la consecințele înregistrărilor tardive prevăzute de legea statului de deschidere a acestei proceduri secundare.

27

Articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 prevede că lichidatorii din cadrul procedurii principale și din procedurile secundare vor înregistra în cadrul altor proceduri cererile de admitere a creanțelor care fuseseră deja înregistrate în cadrul procedurii pentru care au fost desemnați, cu condiția ca prin aceasta să fie servite interesele creditorilor din cadrul acestor din urmă proceduri și sub rezerva dreptului creditorilor de a se opune acestui lucru sau de a retrage înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, în cazul în care legea aplicabilă prevede această posibilitate.

28

Astfel cum reiese din modul său de redactare, această dispoziție stabilește o obligație de principiu pentru un lichidator de a înregistra cererile de admitere a creanțelor deja înregistrate în procedura de insolvență pentru care a fost desemnat în celelalte proceduri de insolvență conexe. În schimb, dispoziția menționată, la fel ca celelalte dispoziții ale Regulamentului nr. 1346/2000, nu oferă precizări cu privire la termenele care se aplică unei astfel de înregistrări a cererilor de admitere a creanțelor și la consecințele unei eventuale înregistrări tardive.

29

În aceste condiții, este necesar să se observe că articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 prevede că, în absența unei dispoziții contrare în acest regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura, denumit în continuare „stat de deschidere”. Așa cum reiese din considerentul (23) al regulamentului menționat, această normă de conflict este aplicabilă atât pentru procedura principală, cât și pentru procedurile secundare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2010, MG Probud Gdynia, C‑444/07, EU:C:2010:24, punctul 25). Articolul 28 din regulamentul menționat prevede în acest sens că, cu excepția unei dispoziții contrare în același regulament, legea aplicabilă procedurilor secundare este cea a statului membru pe teritoriul căruia se deschide procedura secundară.

30

Pe de altă parte, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, care precizează domeniul de aplicare al alineatului (1) al acestui articol, cuprinde o enumerare neexhaustivă a diferitor aspecte ale procedurii care sunt reglementate de legea statului de deschidere, printre care figurează în special, la litera (h), normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor.

31

Curtea a dedus de aici că, pentru a nu priva aceste dispoziții de efectul lor util, consecințele nerespectării legii statului de deschidere cu privire la înregistrarea creanțelor, în special a termenelor prevăzute în această privință, trebuie să fie apreciate tot în temeiul acestei legi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2016, ENEFI, C‑212/15, EU:C:2016:841, punctul 18 și jurisprudența citată).

32

Rezultă că, în măsura în care Regulamentul nr. 1346/2000 nu realizează o armonizare a termenelor stabilite pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor în procedurile de insolvență care intră în domeniul său de aplicare, revine fiecărui stat membru atribuția de a le stabili, în temeiul principiului autonomiei procedurale, cu condiția însă ca normele aferente să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile situațiilor similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2016, ENEFI, C‑212/15, EU:C:2016:841, punctul 30 și jurisprudența citată).

33

Mai precis, termenele referitoare la înregistrarea, într‑o procedură secundară de insolvență, a unor cereri de admitere a unor creanțe înregistrate, într‑o procedură de insolvență conexă cu aceasta, deschisă într‑un alt stat membru, de lichidatorul din cadrul acestei din urmă proceduri, în temeiul articolului 32 alineatul (2) din regulamentul menționat, sunt reglementate de legea statului de deschidere a acestei proceduri secundare, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității prevăzute la punctul anterior din prezenta hotărâre.

34

În speță, NK, lichidator în procedura principală de insolvență, susține în esență că această dispoziție ar trebui interpretată în sensul că conferă lichidatorului din procedura principală un „drept special” de a înregistra, în procedura secundară de insolvență, cererile de admitere a creanțelor deja înregistrate în procedura principală pentru care a fost desemnat, fără a fi supus termenelor de înregistrare prevăzute de legea statului de deschidere a procedurii secundare. Acest drept special ar fi justificat de obligația acestui lichidator de a aștepta verificarea și admiterea creanțelor în procedura principală de insolvență înainte de a înregistra cererile de admitere a acestora într‑o procedură secundară.

35

Este adevărat că lichidatorul din procedura principală de insolvență dispune de anumite prerogative care îi dau posibilitatea de a avea o influență asupra procedurii secundare de insolvență, astfel încât aceasta din urmă să nu pună în pericol scopul de protecție al procedurii principale. În acest sens, potrivit articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000, el poate solicita suspendarea operațiunilor de lichidare, pentru o perioadă desigur limitată la trei luni, dar care poate fi prelungită sau reînnoită pentru perioade cu aceeași durată. Conform articolului 34 alineatul (1) din acest regulament, lichidatorul din procedura principală poate propune de asemenea închiderea procedurii secundare pe baza unui plan de reorganizare, a unui concordat sau a unei alte măsuri similare. Pe parcursul suspendării prevăzute la articolul 33 alineatul (1) din regulament menționat, lichidatorul din procedura principală sau debitorul, cu acordul primului, sunt singurii abilitați, în temeiul articolului 34 alineatul (3) sus‑menționat, să facă această propunere (Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Bank Handlowy și Adamiak, C‑116/11, EU:C:2012:739, punctul 61).

36

De asemenea, este necesar să se observe că, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, instanța competentă să deschidă o procedură secundară de insolvență are obligația, atunci când aplică aceste dispoziții, să ia în considerare obiectivele procedurii principale și să țină cont de economia Regulamentului nr. 1346/2000, care, astfel cum reiese printre altele din considerentul (20) al acestuia, urmărește asigurarea unei funcționări eficiente și efective a procedurilor transfrontaliere de insolvență printr‑o coordonare imperativă a procedurii principale cu cea secundară care să garanteze prevalența procedurii principale (Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Bank Handlowy și Adamiak, C‑116/11, EU:C:2012:739, punctul 62).

37

Cu toate acestea, lichidatorul din procedura principală de insolvență nu poate să nu respecte, în temeiul articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor care sunt stabilite de legea statului de deschidere a procedurii secundare în cadrul căreia înregistrează o cerere de admitere a unor creanțe deja înregistrate în procedura principală pentru care a fost desemnat.

38

Astfel, trebuie amintit că Regulamentul nr. 1346/2000 se întemeiază pe principiul egalității de tratament a creditorilor, care, mutatis mutandis, stă la baza oricărei proceduri de insolvență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 2018, Tarragó da Silveira, C‑250/17, EU:C:2018:398, punctul 31 și jurisprudența citată).

39

Din moment ce, în cadrul articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, lichidatorii acționează în numele și pe seama creditorilor, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că acești lichidatori pot să nu respecte legea statului de deschidere care reglementează termenele de înregistrare a cererilor de admitere a acestor creanțe, în condițiile în care creditorii care acționează în nume și în cont propriu nu pot face acest lucru. Dacă aceasta ar fi situația, acești din urmă creditori ar fi dezavantajați în raport cu cei ale căror creanțe sunt înregistrate de lichidatorul dintr‑o altă procedură conexă.

40

Astfel, creditorii care acționează în nume și în cont propriu ar fi nu numai obligați să respecte termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor lor, ci, în cazul unei cereri de înregistrare tardive, ar trebui să suporte consecințele prevăzute de legea statului de deschidere, în timp ce creditorii reprezentați de un lichidator dintr‑o altă procedură conexă ar beneficia de o lipsă totală a unui termen de decădere și nu ar fi supuși niciunei consecințe pentru o înregistrare după expirarea termenului. O astfel de inegalitate de tratament ar risca să conducă la o atingere nejustificată adusă drepturilor unei categorii de creditori.

41

În orice caz, contrar celor susținute de NK în observațiile sale scrise, articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 nu poate fi interpretat în sensul că lichidatorul din procedura principală de insolvență trebuie să aștepte ca creanțele pentru care intenționează să înregistreze cereri de admitere în procedura secundară să fi făcut obiectul unei verificări și al unei admiteri în procedura principală înainte de a putea să le înregistreze în procedura secundară. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 28 și 29 din prezenta hotărâre, verificarea și admiterea creanțelor sunt reglementate, conform articolului 4 alineatul (2) litera (h) din acest regulament, de legea statului de deschidere. Prin urmare, revine lichidatorului din procedura secundară sarcina de a verifica, în raport cu dreptul statului de deschidere a acestei proceduri secundare, admisibilitatea creanțelor astfel înregistrate. Faptul că lichidatorul din procedura principală a verificat creanțele în lumina dreptului aplicabil procedurii principale nu este a priori relevant pentru verificarea acelorași creanțe înregistrate în procedura secundară.

42

Din ansamblul elementelor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 coroborat cu articolele 4 și 28 din acest regulament trebuie interpretat în sensul că înregistrarea într‑o procedură secundară de insolvență a unor cereri de admitere a unor creanțe deja înregistrate în procedura principală de insolvență de către lichidatorul din cadrul acestei din urmă proceduri este supusă dispozițiilor referitoare la termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor și la consecințele înregistrărilor tardive prevăzute de legea statului de deschidere a acestei proceduri secundare.

43

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:

Articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență coroborat cu articolele 4 și 28 din acest regulament trebuie interpretat în sensul că înregistrarea într‑o procedură secundară de insolvență a unor cereri de admitere a unor creanțe deja înregistrate în procedura principală de insolvență de către lichidatorul din cadrul acestei din urmă proceduri este supusă dispozițiilor referitoare la termenele de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor și la consecințele înregistrărilor tardive prevăzute de legea statului de deschidere a acestei proceduri secundare.