1.

După cum subliniază considerentul (1) al Directivei 2000/60/CE ( 2 ), „[a]pa nu este un bun comercial oarecare, ci un patrimoniu care trebuie protejat, apărat și tratat ca atare”. Odată cu încălzirea climatică ( 3 ), necesitatea de a asigura în Uniunea Europeană protecția acestui bun comun dobândește o importanță și mai mare.

2.

Directiva respectivă furnizează un cadru general în care autoritățile Uniunii, naționale și regionale pot să stabilească politici integrate și coerente în domeniul apei ( 4 ). În această privință, unul dintre obiectivele directivei menționate este prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafață din Uniune.

3.

În cauza principală, Premier ministre (prim‑ministrul) Republicii Franceze a adoptat un decret potrivit căruia, pentru aprecierea compatibilității programelor și a deciziilor administrative cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor, „nu se iau în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung”. Asociația France Nature Environnement a introdus o acțiune pentru exces de putere în fața Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța), susținând că această dispoziție nu este conformă cu Directiva 2000/60, care ar interzice orice deteriorare, chiar și temporară, a stării corpurilor de apă de suprafață.

4.

Curtea este astfel chemată să examineze dacă articolul 4 alineatul (1) din directiva respectivă permite autorităților naționale competente să nu ia în considerare, în cursul procedurii de autorizare a unui anumit program sau proiect, impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung asupra stării unui corp de apă de suprafață și, dacă este cazul, în ce condiții se pot aplica derogările de la interdicția privind deteriorarea unui corp de apă prevăzute la alineatele (6) și (7) ale acestui articol 4.

5.

Potrivit considerentelor (1), (25) și (33) ale Directivei 2000/60:

[…]

[…]

6.

Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiectul”, precizează:

„Obiectul prezentei directive este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind:

[…]”

7.

Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

8.

Articolul 4 din aceeași directivă, intitulat „Obiective de mediu”, prevede:

„(1)   La punerea în aplicare a programelor de măsuri prevăzute în planul de gestionare a districtului hidrografic:

(6)   Deteriorarea temporară a stării corpurilor de apă nu încalcă cerințele prezentei directive, dacă acest lucru este rezultatul unor cauze naturale sau de forță majoră excepționale sau care nu au putut fi prevăzute, în special inundații majore sau perioade prelungite de secetă sau sunt rezultatul unor accidente care nu au putut fi prevăzute, dacă se îndeplinesc toate condițiile de mai jos:

(7)   Statele membre nu încalcă dispozițiile prezentei directive în cazul în care:

și sunt îndeplinite următoarele condiții:

[…]”

9.

Articolul 8 din Directiva 2000/60, intitulat „Monitorizarea stării apelor de suprafață, a apelor subterane și a zonelor protejate”, are următorul cuprins:

„(1)   Statele membre asigură elaborarea de programe de monitorizare a stării apelor cu scopul de a obține o viziune coerentă și completă asupra stării apelor din cadrul fiecărui district hidrografic:

(2)   Aceste programe devin operaționale în termen de cel mult șase ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu excepția cazului în care legislația corespunzătoare conține dispoziții contrare. Monitorizarea respectivă se efectuează în conformitate cu cerințele stabilite în anexa V.

[…]”

10.

Punctele 1.3, 1.3.1 și 1.3.4 din anexa V la această directivă prevăd:

„1.3. Monitorizarea stării ecologice și chimice a apelor de suprafață

Rețeaua de monitorizare a apelor de suprafață este stabilită în conformitate cu cerințele articolului 8. Rețeaua de monitorizare este astfel concepută încât să ofere o privire de ansamblu coerentă și completă asupra stării ecologice și chimice din fiecare district hidrografic și să permită clasificarea corpurilor de apă în cinci clase conform definițiilor normative de la punctul 1.2. În planul de gestionare a districtului hidrografic, statele membre furnizează una sau mai multe hărți ale rețelei de monitorizare a apelor de suprafață.

[…]

1.3.1. Conceperea controlului de monitorizare

[…]

Selectarea punctelor de control

Pentru a oferi o evaluare a stării generale a apelor de suprafață din fiecare zonă de captare sau sub‑zonă de captare din bazinul hidrografic respectiv, se monitorizează un număr suficient de corpuri de apă de suprafață. La selectarea acestor corpuri, statele membre se asigură că, după caz, monitorizarea se efectuează în puncte unde:

[…]

1.3.4. Frecvența controalelor

Pe perioada controlului de monitorizare, se aplică parametrilor indicatori ai elementelor calitative fizico‑chimice frecvențele de control menționate în continuare, cu excepția cazului când se justifică intervale mai mari pe baza cunoștințelor tehnice și a avizului experților. Pentru elementele calitative biologice sau hidromorfologice, controlul este efectuat cel puțin o dată pe durata perioadei controlului de monitorizare.

Pentru controalele operaționale, frecvența controalelor necesară pentru oricare dintre parametri este determinată de statele membre astfel încât să ofere date suficiente pentru o evaluare sigură a stării elementului calitativ relevant. Cu titlu orientativ, controalele trebuie efectuate la intervale care să nu depășească perioadele indicate în tabelul de mai jos, cu excepția cazului când se justifică intervale mai mari pe baza cunoștințelor tehnice și a avizului experților.

Frecvențele sunt alese astfel încât să se obțină un nivel de fiabilitate și de precizie acceptabil. Evaluarea fiabilității și preciziei atinse de sistemul de control utilizat este indicată în planul de gestionare a districtului hidrografic.

Sunt alese frecvențe de control care să aibă în vedere variabilitatea parametrilor care rezultă din condițiile naturale și antropice. Momentele la care se efectuează controalele sunt stabilite astfel încât să minimizeze impactul variațiilor sezoniere asupra rezultatelor și astfel să se asigure că rezultatele reflectă modificările apărute în corpul de apă ca urmare a variației presiunilor antropice. Pentru realizarea acestui obiectiv, acolo unde este cazul, se efectuează controale suplimentare în diferite anotimpuri ale aceluiași an.

[…]”

11.

Punctul 2.4 din anexa V la directiva menționată privește monitorizarea stării chimice a apelor subterane și prevede, printre altele, la punctul 2.4.1 din cuprinsul său, că „[r]ețeaua de monitorizare trebuie concepută astfel încât să ofere o imagine coerentă și globală asupra stării chimice a apelor subterane din fiecare district hidrografic și să permită detectarea prezenței tendințelor ascendente pe termen lung ale poluării induse antropic”.

12.

Articolul L. 212‑1 din code de l’environnement (Codul mediului), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede:

„I. ‐ Autoritatea administrativă delimitează bazinele sau grupurile de bazine stabilind dacă este cazul corpurile de apă subterane și apele maritime interioare și teritoriale care le sunt asociate.

[…]

III. ‐ Fiecare bazin sau grup de bazine hidrografice dispune de unul sau mai multe planuri generale de amenajare și de gestionare a apelor care stabilesc obiectivele prevăzute la alineatul IV al prezentului articol și orientările care permit respectarea principiilor prevăzute la articolele L. 211‑1 și L. 430‑1. […]

IV. ‐ Obiectivele de calitate și de cantitate a apelor pe care le stabilesc planurile generale de amenajare și de gestionare a apelor urmăresc:

1. Pentru apele de suprafață, cu excepția corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate prin activitățile umane, o stare ecologică și chimică bună;

[…]

4. Prevenirea deteriorării calității apelor;

[…]

VII. ‐ Modificările caracteristicilor fizice ale apelor sau exercitarea de noi activități umane pot justifica, în condițiile definite de decretul prevăzut la alineatul XIII, derogări motivate de respectarea obiectivelor menționate la punctele 1-4 ale alineatului IV și la alineatul VI.

[…]

XI. ‐ Programele și deciziile administrative în domeniul apei trebuie să fie compatibile sau să fie făcute compatibile cu dispozițiile planurilor generale de amenajare și de gestionare a apelor.

[…]

XIII. ‐ Un decret al Conseil d’État (Consiliul de Stat) stabilește modalitățile de aplicare a prezentului articol.”

13.

Articolul R. 212-13 din code de l’environnement (Codul mediului), astfel cum a fost modificat prin Décret no 2018‑847 (Decretul nr. 2018‑847) ( 6 ), prevede:

„Pentru aplicarea punctului 4 al alineatului IV al articolului L. 212‑1, prevenirea deteriorării calității apelor constă în a proceda astfel încât:

[…]

Pentru aprecierea compatibilității programelor și a deciziilor administrative menționate la alineatul XI al articolului L. 212‑1 cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor menționat la punctul 4 al alineatului IV al aceluiași articol, se iau în considerare măsurile de evitare și de reducere și nu se iau în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung.”

14.

Printr‑o cerere și un alt memoriu, înregistrate la 1 aprilie 2019 și, respectiv, la 22 septembrie 2020, Asociația France Nature Environnement a sesizat Conseil d’État (Consiliul de Stat) cu o acțiune împotriva Premier ministre (prim‑ministrul) și a ministre de la Transition écologique et solidaire (ministra tranziției ecologice și solidare) având ca obiect anularea pentru exces de putere a Decretului nr. 2018-847 în măsura în care prevede că la articolul R. 212‑13 din code de l’environnement (Codul mediului) se adaugă un ultim paragraf potrivit căruia, pentru aprecierea compatibilității programelor și a deciziilor administrative adoptate în domeniul apei cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor, „nu se iau în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung” (denumit în continuare „dispoziția în litigiu”), precum și a deciziei implicite rezultate din refuzul opus de prim‑ministru cererii sale de retragere a dispoziției respective.

15.

În susținerea acțiunii formulate, această asociație a arătat că dispoziția în litigiu încalcă Directiva 2000/60, în special articolul 4 alineatul (1), care interzice orice deteriorare, indiferent dacă este temporară sau pe termen lung, a stării corpurilor de apă.

16.

Instanța de trimitere arată că, în Hotărârea sa din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433) ( 7 ), Curtea a statuat că articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) din Directiva 2000/60 trebuie interpretat în sensul că statele membre au obligația, cu excepția cazului în care se acordă o derogare, să refuze autorizarea unui anumit proiect atunci când acesta poate cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau atunci când compromite obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a unor asemenea ape la data prevăzută de această directivă.

17.

Potrivit instanței de trimitere, din Directiva 2000/60 rezultă că statele membre trebuie să refuze autorizarea unui anumit proiect îndeosebi atunci când acesta poate cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață, sub rezerva celor două derogări prevăzute de această directivă la alineatele (6) și (7) ale articolului 4.

18.

În fața acestei instanțe, ministre de la Transition écologique et solidaire (ministra tranziției ecologice și solidare) a susținut că dispoziția în litigiu nu intră sub incidența derogării prevăzute la alineatul (6) al articolului 4 din Directiva 2000/60, care trebuie să fie rezultatul unor cauze naturale sau de forță majoră, ci a celei prevăzute la alineatul (7) al articolului respectiv, care exclude din sfera încălcărilor directivei amintite deteriorările stării unui corp de apă ca urmare a desfășurării unor noi activități de dezvoltare umană durabilă, cu condiția ca cele patru condiții menționate la acest alineat să fie îndeplinite cumulativ. Ministra respectivă a prezentat, în această privință, un document elaborat de administrațiile în cauză ale statelor membre și de Comisia Europeană, în cursul lunii decembrie a anului 2017, potrivit căruia, atunci când astfel de activități au doar un impact temporar de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung asupra stării unui corp de apă, ele pot face obiectul unei autorizații fără ca aceasta să fie subordonată respectării condițiilor menționate la articolul 4 alineatul (7) din directiva amintită.

19.

În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

20.

Asociația France Nature Environnement, guvernele francez, ceh și neerlandez, precum și Comisia au depus observații scrise. Asociația France Nature Environnement, guvernele francez și neerlandez, precum și Comisia au prezentat de asemenea observații orale în ședința de audiere a pledoariilor care a avut loc la 28 octombrie 2021.

21.

Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 din Directiva 2000/60 trebuie interpretat în sensul că permite statelor membre ca, atunci când apreciază compatibilitatea unui anumit program sau proiect cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor, să nu ia în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung asupra stării unui corp de apă de suprafață și, dacă este cazul, condițiile pe care programul sau proiectul respectiv trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizat în temeiul alineatelor (6) și (7) ale respectivului articol 4.

22.

În această privință, trebuie amintit că Directiva 2000/60 este o directivă‑cadru adoptată în temeiul articolului 175 alineatul (1) CE [devenit articolul 192 alineatul (1) TFUE]. Aceasta stabilește principii comune și un cadru global de acțiune pentru protecția apelor și asigură coordonarea, integrarea, precum și, pe termen mai lung, dezvoltarea principiilor generale și a structurilor care permit protecția și o utilizare viabilă din punct de vedere ecologic a apei în Uniune. Principiile comune și cadrul global de acțiune stabilite de directivă trebuie să fie dezvoltate ulterior de statele membre prin intermediul adoptării unor măsuri specifice în termenele prevăzute de directiva menționată. Aceasta din urmă nu vizează totuși o armonizare completă a normelor statelor membre în domeniul apei ( 8 ).

23.

Potrivit articolului 1 litera (a) din directiva respectivă, obiectul său este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în ceea ce privește necesitățile de apă ale acestora, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede care depind în mod direct de ecosistemele acvatice.

24.

Cu titlu introductiv, arătăm că, în prima sa întrebare preliminară, instanța de trimitere se referă la starea „apei de suprafață”. Prin urmare, analiza care urmează va viza „apele de suprafață”, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2000/60.

25.

În această privință, articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din directiva respectivă prevede că, la punerea în aplicare a programelor de măsuri prevăzute în planul de gestionare a districtului hidrografic în ceea ce privește apele de suprafață, statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață, sub rezerva aplicării alineatelor (6) și (7) ale acestui articol și fără a aduce atingere alineatului (8) al articolului menționat.

26.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/60 nu se limitează să prevadă, potrivit unei formulări programatice, simple obiective de planificare a gestionării, ci impune o obligație de a preveni deteriorarea stării corpurilor de apă care produce efecte obligatorii față de statele membre, după ce starea ecologică a corpului de apă în cauză a fost stabilită, în fiecare etapă a procedurii prevăzute de această directivă ( 9 ).

27.

Altfel spus, articolul 4 din directiva menționată nu conține numai obligații de planificare pe termen mai lung prevăzute de planuri de gestionare și de programe de măsuri, ci privește și proiecte specifice cărora li se aplică de asemenea interdicția deteriorării stării corpurilor de apă ( 10 ). În consecință, un stat membru este obligat să refuze autorizarea unui proiect atunci când acesta din urmă este de natură să deterioreze starea corpului de apă în cauză sau să compromită obținerea unei „stări bune” a corpurilor de apă de suprafață sau subterane, sub rezerva derogărilor prevăzute de asemenea la acest articol 4 ( 11 ).

28.

Așadar, în cursul procedurii de autorizare a unui proiect și, prin urmare, înainte de adoptarea unei decizii, autoritățile naționale competente sunt obligate, în temeiul articolului 4 din Directiva 2000/60, să controleze dacă acest proiect poate avea efecte negative asupra apei care ar fi contrare obligațiilor de a preveni deteriorarea și de a îmbunătăți starea corpurilor de apă de suprafață și subterană. Această dispoziție se opune, în consecință, ca un astfel de control să nu intervină decât după momentul respectiv ( 12 ).

29.

Noțiunea de „deteriorare a stării” unui corp de apă de suprafață nu este definită în directiva respectivă ( 13 ). Totuși, Curtea a făcut precizări importante cu privire la criteriile care permit să se constate deteriorarea stării unui corp de apă. Curtea a arătat astfel că reiese din economia articolului 4 din directiva menționată, și în special din alineatele (6) și (7) ale acestuia, că deteriorările stării unui corp de apă, chiar tranzitorii, sunt permise doar în condiții stricte. În consecință, pragul dincolo de care se constată o încălcare a obligației de a preveni deteriorarea stării unui corp de apă trebuie să fie cât mai scăzut posibil ( 14 ).

30.

În această privință, noțiunea de „deteriorare a stării” unui corp de apă de suprafață, vizată la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60, trebuie interpretată în sensul că există o deteriorare de îndată ce starea cel puțin a unuia dintre elementele calitative, vizate de anexa V la directiva menționată ( 15 ), se degradează cu o clasă, chiar dacă această degradare nu se traduce printr‑o degradare de clasificare, în ansamblul său, a corpului de apă de suprafață în cauză. Cu toate acestea, în cazul în care elementul de calitate în cauză figurează deja în clasa cea mai joasă, orice degradare a acestui element constituie o „deteriorare a stării” unui corp de apă de suprafață, în sensul acestei dispoziții ( 16 ).

31.

Curtea a precizat că, sub rezerva acordării unei derogări, orice deteriorare a stării unui corp de apă trebuie evitată, independent de planificările pe termen mai lung prevăzute de planuri de gestionare și de programe de măsuri și că obligația de a preveni deteriorarea stării corpurilor de apă de suprafață trebuie respectată în fiecare etapă a punerii în aplicare a Directivei 2000/60 și este aplicabilă oricărui tip și oricărei stări a unui corp de apă de suprafață pentru care a fost adoptat sau ar fi trebuit să fie adoptat un plan de gestionare ( 17 ). În plus, noțiunea de „deteriorare a stării” apelor trebuie interpretată atât prin referire la un element de calitate, cât și la o substanță. Astfel, obligația de a preveni deteriorarea stării unui corp de apă își păstrează pe deplin efectul util, cu condiția să înglobeze orice schimbare de natură să compromită realizarea obiectivului principal al acestei directive ( 18 ).

32.

Reiese astfel din jurisprudența Curții că, pe de o parte, în temeiul directivei menționate, autoritățile naționale competente sunt obligate ca, în cursul procedurii de autorizare a unui program sau a unui proiect specific, să controleze dacă acesta poate determina o deteriorare a stării corpurilor de apă de suprafață în cauză. Pe de altă parte, sunt vizate toate deteriorările stării unui corp de apă, astfel cum au fost stabilite de Curte, inclusiv cele care prezintă un caracter tranzitoriu.

33.

Desigur, interpretarea noțiunii de „deteriorare” a stării unui corp de apă reținută, printre altele, de Curte, reunită în Marea Cameră, în Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433), poate părea exigentă pentru statele membre, care nu pot autoriza un program sau un proiect decât în condiții stricte, inclusiv în cazul în care deteriorarea poate fi de scurtă durată ( 19 ). Totuși, după cum a arătat Curtea în această hotărâre, o asemenea interpretare decurge din termenii articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60 și din contextul dispoziției respective ( 20 ).

34.

În speță, dispoziția în litigiu prevede că, pentru aprecierea compatibilității programelor și a deciziilor administrative în domeniul apei cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor, „nu se iau în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung” ( 21 ).

35.

Astfel de impacturi pot îmbrăca diferite forme, dar, în raport cu Directiva 2000/60, criteriul de referință este existența sau nu a unei deteriorări a stării corpului de apă în cauză.

36.

Din dispoziția în litigiu rezultă că neluarea în considerare a impacturilor temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung intervine în etapa procedurii de autorizare a unui program sau a unui proiect. Această dispoziție se întemeiază pe ideea că astfel de impacturi asupra stării corpului de apă de suprafață în cauză pot fi lipsite de relevanță ( 22 ). Totuși, considerăm că sensul care trebuie atribuit dispoziției menționate nu reiese în mod evident.

37.

Potrivit unei prime interpretări posibile a dispoziției în litigiu, autoritățile naționale competente consideră, la prima vedere și fără un control efectiv, că anumite programe sau proiecte, ținând seama de caracteristicile lor, nu vor determina o deteriorare a stării corpului de apă de suprafață în cauză. În acest sens, dispoziția menționată ar conține o declarație de principiu potrivit căreia, prin ipoteză, nu există, în cazul acestor programe sau al acestor proiecte, o consecință negativă asupra stării corpului de apă respectiv. În această privință, după cum a arătat Asociația France Nature Environnement în ședință, dispoziția menționată nu impune drept condiție o analiză a efectelor unui program sau ale unui proiect cel puțin asupra unuia dintre elementele calitative prevăzute în anexa V la Directiva 2000/60, care determină clasificarea corpului de apă în cauză. Deși aceasta este interpretarea care este urmată de autoritățile naționale competente, considerăm că ea ridică probleme din punct de vedere conceptual. Astfel, cum se poate stabili, fără un control efectiv, că efectele unui program sau ale unui proiect asupra stării unui corp de apă vor fi lipsite de relevanță?

38.

Prin urmare, o asemenea interpretare nu ar fi conformă cu Directiva 2000/60 ( 23 ). Astfel, din jurisprudența Curții rezultă că statele membre, în cursul procedurii de autorizare a unui proiect, sunt obligate, în temeiul articolului 4 din directiva respectivă, să controleze dacă acest proiect poate determina o deteriorare a stării unui corp de apă, chiar tranzitorie ( 24 ). În consecință, orice program și orice proiect trebuie să facă obiectul unei evaluări efective a efectelor pe care le pot produce asupra stării corpului de apă în cauză.

39.

În observațiile sale scrise, guvernul francez nu indică în mod explicit interpretarea dată dispoziției în litigiu. Astfel, acest guvern arată că „totuși”, potrivit reglementării naționale, ansamblul efectelor asupra apei generate de un anumit proiect, fie că este vorba despre impacturile sale temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung sau chiar despre riscurile de deteriorare a stării corpurilor de apă, trebuie analizat în mod detaliat în studiile anexate la dosarul cererii de autorizare a proiectului în cauză. În plus, orice proiect ar fi însoțit de măsuri destinate să limiteze în special impacturile sale asupra stării corpurilor de apă, din momentul conceperii sale și până la realizarea sa.

40.

Totuși, nu este clar dacă, în sine, dispoziția în litigiu impune analiza respectivă sau dacă, dimpotrivă, dispoziția menționată scutește autoritățile naționale de o asemenea analiză și aceasta rezultă din alte dispoziții ale dreptului național. Or, din moment ce se solicită Curții să se pronunțe cu privire la conformitatea dispoziției în litigiu cu Directiva 2000/60, este important să se cunoască sensul său exact.

41.

În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, numai instanța de trimitere este competentă să constate și să aprecieze situația de fapt cu care este sesizată, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național ( 25 ). Prin urmare, revine instanței menționate sarcina să verifice care interpretare a dispoziției în litigiu este urmată de autoritățile naționale competente. În ipoteza în care interpretarea respectivă constă în a nu efectua, în cadrul procedurii de autorizare, un control efectiv al efectelor unui program sau ale unui proiect asupra stării corpului de apă în cauză pentru motivul că se presupune că aceste efecte sunt lipsite de relevanță, considerăm, după cum am arătat deja, că o asemenea interpretare nu este conformă cu articolul 4 din Directiva 2000/60.

42.

În schimb, în cazul în care se aplică a doua interpretare posibilă a dispoziției în litigiu, și anume că aceasta implică, în cursul procedurii de autorizare, efectuarea unui control efectiv al efectelor unui program sau ale unui proiect asupra stării corpului de apă de suprafață în cauză, analiza trebuie aprofundată.

43.

Dificultatea controlului menționat este generată de faptul că se întemeiază pe o evaluare prealabilă a efectelor programului sau ale proiectului în cauză asupra stării corpului de apă de suprafață, în esență dificil de determinat, cu atât mai mult cu cât un corp de apă este un sistem dinamic, a cărui stare poate evolua în timp, chiar și fără intervenția omului. Această dificultate care există, prin definiție, în cazul oricărui studiu de impact asupra mediului implică necesitatea ca respectivul control să se bazeze pe modele științifice stabilite în prealabil.

44.

Prin urmare, după cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, el trebuie să ia forma unei examinări detaliate și motivate, întemeiate pe calcule, tehnici de modelare sau estimări care să permită formarea unei viziuni suficient de precise privind efectele în timp și în spațiu ale programului sau ale proiectului asupra stării corpului de apă de suprafață în cauză, având în vedere caracteristicile și starea acestuia înainte de executarea programului sau a proiectului respectiv ( 26 ). Același control va trebui să țină seama de orice altă împrejurare relevantă, precum existența unor eventuale efecte cumulative ale mai multor programe sau proiecte sau prezența mai multor corpuri de apă de suprafață care ar fi afectate, în vederea îndeplinirii obiectivelor de mediu definite la articolul 4 din Directiva 2000/60.

45.

În cazul în care, în urma examinării lor, autoritățile naționale competente ajung la concluzia că programul sau proiectul vizat nu poate avea decât efecte lipsite de relevanță și reversibile asupra stării corpului de apă de suprafață și că, prin urmare, nu se va produce o „deteriorare” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60, programul și proiectul respectiv pot fi autorizate în conformitate cu directiva menționată.

46.

În schimb, dacă în urma examinării efectuate de autoritățile naționale competente acestea consideră că programul sau proiectul examinat poate conduce la o „deteriorare” a stării corpului de apă de suprafață în cauză, va fi necesar atunci să se aplice derogările prevăzute la articolul 4 din Directiva 2000/60 ( 27 ).

47.

Cum să se stabilească dacă se poate produce o „deteriorare” a stării unui corp de apă, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din directiva respectivă, din perspectiva impacturilor temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung avute în vedere de dispoziția în litigiu ( 28 )?

48.

În observațiile sale scrise, Comisia susține că, pentru a aprecia ce anume constituie un impact temporar de scurtă durată care nu conduce la o „deteriorare”, în sensul dispoziției menționate, frecvențele controlului indicate în tabelul care figurează la punctul 1.3.4 din anexa V la Directiva 2000/60, la care face trimitere articolul 8 din această directivă, ar putea servi drept reper pentru autoritățile naționale competente chemate să autorizeze un anumit proiect. Astfel, aceste autorități ar putea considera că o deteriorare punctuală și care și‑a epuizat toate efectele, și anume în urma căreia elementul calitativ afectat ar fi revenit la starea sa anterioară într‑un interval mai mic decât frecvențele respective ar putea să nu constituie o „deteriorare” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din directiva menționată.

49.

Considerăm că această argumentație nu este convingătoare. Astfel, pe de o parte, Directiva 2000/60 nu face nicio distincție în funcție de aspectul dacă o „deteriorare” este de scurtă sau de lungă durată. Dimpotrivă, articolul 4 alineatul (6) din această directivă menționează deteriorarea „temporară” a stării corpurilor de apă, ceea ce înseamnă că acest tip de deteriorare este de asemenea vizat de directiva respectivă. Astfel, Curtea a făcut referire la deteriorările chiar și tranzitorii ( 29 ), adică pasagere. Altfel spus, deteriorările temporare intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din aceeași directivă.

50.

Pe de altă parte, din punct de vedere practic, punctul 1.3.4 din anexa V la Directiva 2000/60 precizează că, pe perioada controlului de monitorizare, parametrii indicatori ai elementelor calitative fizico‑chimice ar trebui să fie controlați în funcție de diferitele frecvențe de control. Unele sunt de o lună, precum pentru substanțele prioritare, iar altele sunt de trei ani, de exemplu pentru macronevertebrate și pești, iar altele ajung până la șase ani, și anume pentru „continuitate” și „morfologie”. Pentru aceste ultime două elemente calitative, criteriul temporal care trebuie utilizat pentru a se stabili dacă se va produce o deteriorare ar fi atunci de șase ani ( 30 ). Nu vedem cum ar putea fi calificată o asemenea deteriorare ca fiind „temporară de scurtă durată”.

51.

Altfel spus, considerăm că referirea la frecvențele controlului menționate la punctul 1.3.4 din anexa V la Directiva 2000/60 nu este un criteriu pertinent pentru evaluarea unei deteriorări a stării unui corp de apă de suprafață, în condițiile în care, potrivit jurisprudenței Curții, pragul dincolo de care se constată o încălcare a obligației de a preveni deteriorarea stării unui corp de apă trebuie să fie cât mai scăzut posibil, iar această obligație înglobează orice schimbare de natură să compromită realizarea obiectivului principal al directivei respective ( 31 ).

52.

În orice caz, nu reiese din dosarul prezentat Curții că reglementarea franceză relevantă face referire la frecvențele controlului prevăzute în anexa V la directiva menționată.

53.

Pe de altă parte, guvernul neerlandez susține că, în conformitate cu aceeași directivă, mai întâi ciclul, frecvența și punctele de control sunt alese astfel încât datele obținute prin măsurare să furnizeze o imagine reprezentativă și fiabilă a stării unui element calitativ sau a unei substanțe în ansamblul corpului de apă de suprafață. Apoi, datele obținute la fiecare punct de control sunt transformate într‑o valoare unică, care este agregată atât pe plan spațial, cât și pe plan temporal. În sfârșit, un element calitativ sau o substanță dintr‑un corp de apă se clasifică prin intermediul unei evaluări a valorii calculate și agregate a acestui element calitativ sau a acestei substanțe în raport cu standardele de clasificare prevăzute de Directiva 2000/60.

54.

În această privință, observăm că, potrivit Curții, reiese din rolul și din importanța fiecărui sit de control din sistemul de monitorizare a calității apelor subterane stabilit prin Directiva 2000/60, în special la punctul 2.4 din anexa V din cuprinsul său, că nerespectarea unui element calitativ la un singur punct de monitorizare este suficientă pentru a se constata existența unei deteriorări a stării unui corp de apă subterană, în sensul articolului 4 alineatul (1) din această directivă. Astfel, în conformitate cu punctul 2.4 din anexa V la directiva menționată, amplasarea punctelor de monitorizare trebuie să furnizeze o imagine coerentă și globală asupra stării chimice a apelor subterane din fiecare district hidrografic. În acest scop, sunt prevăzute diferite criterii la această dispoziție pentru selectarea siturilor de control care, astfel cum confirmă articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2006/118/CE ( 32 ), trebuie să furnizeze date de monitorizare reprezentative. Astfel, nerespectarea unui element calitativ la un singur punct de monitorizare indică existența, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Directiva 2000/60, a unei deteriorări a stării chimice cel puțin a unei părți semnificative a unui corp de apă subterană ( 33 ).

55.

Comisia a arătat în ședință că, având în vedere această jurisprudență a Curții, nu vede cum o alterare de scurtă durată și complet reversibilă ar putea fi calificată ca fiind suficient de reprezentativă și de relevantă în ceea ce privește starea unui corp de apă de suprafață.

56.

Desigur, jurisprudența menționată se referă la apele subterane, iar Curtea a făcut referire la punctul 2.4 din anexa V la Directiva 2000/60, potrivit căruia rețeaua de monitorizare trebuie concepută astfel încât să ofere o imagine coerentă și globală asupra stării chimice a apelor subterane din fiecare district hidrografic și să permită detectarea prezenței tendințelor ascendente pe termen lung ale poluării induse antropic.

57.

Totuși, în același mod, în legătură cu apele de suprafață, punctul 1.3 din anexa V la această directivă prevede că „[r]ețeaua de monitorizare a apelor de suprafață este stabilită în conformitate cu cerințele articolului 8. Rețeaua de monitorizare este astfel concepută încât să ofere o privire de ansamblu coerentă și completă asupra stării ecologice și chimice din fiecare district hidrografic și să permită clasificarea corpurilor de apă în cinci clase conform definițiilor normative de la punctul 1.2” ( 34 ). Potrivit punctului 1.3.1 din anexa respectivă, controlul se efectuează la puncte ale districtului hidrografic care sunt reprezentative în ceea ce privește rata debitului și volumul de apă prezent.

58.

În plus, considerentul (33) al Directivei 2000/60 precizează că măsurile luate cu privire la apele de suprafață și la apele subterane care aparțin aceluiași sistem ecologic și hidrologic trebuie să fie coordonate. Or, o asemenea coordonare nu ar fi asigurată dacă se face o distincție între caracterul reprezentativ al punctelor de monitorizare a calității apelor subterane și cel al apelor de suprafață.

59.

În aceste condiții, considerăm că jurisprudența referitoare la modalitățile de evaluare a unei deteriorări chimice a stării apelor subterane poate fi transpusă în cazul apelor de suprafață. În consecință, propunem Curții să considere că nerespectarea unui element calitativ la un singur punct de monitorizare indică existența, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60, a unei deteriorări cel puțin în ceea ce privește starea unei părți semnificative a unui corp de apă de suprafață.

60.

Adăugăm că, în ședință, guvernul neerlandez a susținut că dinamica unui corp de apă de suprafață este mult mai mare decât cea a unui corp de apă subterană și că factorii naturali și umani precum precipitațiile, seceta, temperatura, navigarea sau activitățile recreative exercită o influență. Ca urmare a acestei dinamici, starea unui corp de apă de suprafață nu ar putea fi stabilită pe baza unei singure măsurători la un moment precis.

61.

Totuși, amintim că controlul care trebuie efectuat de autoritățile naționale competente are un caracter prealabil și trebuie să se bazeze pe modele științifice întocmite în prealabil ( 35 ). În acest context, autoritățile menționate trebuie să examineze efectele programului sau ale proiectului în cauză și să stabilească în ce măsură acestea, în sine, conduc la o deteriorare a stării corpului de apă, independent de dinamica corpului de apă respectiv.

62.

În cazul în care se poate produce o „deteriorare”, în sensul acestei dispoziții, a stării unui corp de apă de suprafață, se impune raportarea la derogările prevăzute la articolul 4 din Directiva 2000/60.

63.

În această privință, articolul 4 alineatul (6) din directiva respectivă prevede că deteriorarea temporară a stării corpurilor de apă nu încalcă cerințele directivei menționate, dacă acest lucru este rezultatul unor cauze naturale sau de forță majoră excepționale sau care nu au putut fi prevăzute, în special inundații majore sau perioade prelungite de secetă, sau sunt rezultatul unor accidente care nu au putut fi prevăzute, dacă se îndeplinesc anumite condiții.

64.

Altfel spus, această derogare se aplică a posteriori și privește cazuri fortuite de deteriorare. După cum a arătat în mod întemeiat guvernul francez, deteriorarea stării unui corp de apă care poate fi provocată de un program sau de un proiect nu intră, prin definiție, în domeniul de aplicare al acestei dispoziții.

65.

De asemenea, articolul 4 alineatul (7) din Directiva 2000/60 prevede că statele membre nu încalcă dispozițiile directivei respective în cazul în care nu reușesc să obțină o stare bună a apelor subterane, o stare ecologică bună sau, acolo unde este cazul, un potențial ecologic bun sau nu reușesc să prevină deteriorarea stării unui corp de apă de suprafață sau subterană ca urmare a unor noi modificări ale caracteristicilor fizice ale corpului de apă de suprafață sau a schimbării nivelului corpurilor de apă subterană. De asemenea, nu se poate constata săvârșirea unei încălcări de către statele membre atunci când ele nu reușesc să prevină deteriorarea stării unui corp de apă de la foarte bună la bună, ca urmare a desfășurării unor noi activități de dezvoltare umană durabilă ( 36 ).

66.

Altfel spus, această dispoziție se aplică noilor modificări, schimbări sau noilor activități de dezvoltare umană durabilă, sub rezerva respectării anumitor criterii și condiții ( 37 ), în ceea ce privește programele și proiectele.

67.

Astfel, atunci când un proiect poate produce efecte negative pentru apă, el nu poate fi autorizat decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (7) literele (a)-(d) din Directiva 2000/60. Revine autorităților naționale competente să autorizeze un proiect sarcina de a controla dacă aceste condiții sunt îndeplinite înainte de a elibera o astfel de autorizație, fără a aduce atingere unui eventual control jurisdicțional ( 38 ).

68.

Potrivit guvernului francez, a reține că impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung ar trebui luate în considerare și, prin urmare, ar putea să justifice refuzul autorizării programului sau a proiectului în cauză ar priva de coerență dispozițiile articolului 4 din Directiva 2000/60. Astfel, deși programele sau proiectele care sunt de natură să provoace o deteriorare a stării corpului de apă de suprafață ar putea primi o autorizație în temeiul articolului 4 alineatul (7) din directiva respectivă, cele care provoacă numai impacturi temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung ar putea, pentru acest motiv, să fie interzise, fără ca aceleași dispoziții să prevadă, în privința lor, posibilitatea unei autorizări cu caracter derogatoriu. O asemenea interpretare ar însemna astfel să fie supuse, în mod paradoxal, regimului de interdicție cel mai puțin strict, întrucât este însoțit de derogări, programele sau proiectele care sunt totuși singurele susceptibile să provoace o deteriorare a stării corpului de apă de suprafață în cauză.

69.

Nu suntem de acord cu acest raționament. Astfel, toate programele sau proiectele sunt supuse aceluiași regim juridic dacă pot cauza o „deteriorare” a stării corpului de apă de suprafață în cauză. Prin urmare, chiar și programe sau proiecte ale căror impacturi sunt temporare, de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung, dar care ar conduce la o asemenea deteriorare ar putea beneficia de o derogare în temeiul articolului 4 alineatul (7) din Directiva 2000/60.

70.

În consecință, proiectele care pot genera pe termen scurt efecte negative asupra stării unui corp de apă de suprafață, precum operațiunile de reconstrucție ecologică, dar care prezintă un caracter pozitiv pentru protecția mediului, ar putea beneficia de derogarea menționată și ar putea fi autorizate în acest cadru.

71.

În ședință, guvernul neerlandez a subliniat că punerea în aplicare a derogării prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din Directiva 2000/60 ridică probleme pentru statele membre, în special în ceea ce privește costul aferent.

72.

Totuși, directiva respectivă a fost concepută pentru a evita, în măsura posibilului, deteriorarea stării corpurilor de apă. În acest sens, după cum se arată în considerentul (25) al directivei menționate, obiectivele ecologice trebuie stabilite astfel încât să se asigure obținerea unei stări bune a apelor de suprafață și a apelor subterane în întreaga Uniune și să se evite deteriorarea stării apelor în cadrul Uniunii. Aceste obiective ambițioase implică în mod necesar costuri pentru statele membre, care sunt cu atât mai justificate având în vedere schimbările climatice actuale.

73.

În sfârșit, instanța de trimitere menționează un document de orientare aprobat de directorii Uniunii în materie de apă, în cadrul reuniunii care a avut loc la Tallinn (Estonia) între 4 și 5 decembrie 2017 ( 39 ), potrivit căruia „[d]acă starea sau potențialul unui parametru nu este afectat decât temporar pentru o perioadă scurtă de timp și poate fi restabilit într‑o perioadă scurtă de timp, în mod natural sau în urma unor măsuri de atenuare și dacă nu rezultă nicio consecință negativă pe termen lung în urma lor, astfel de schimbări nu constituie o deteriorare a stării/a potențialului și nu determină aplicarea criteriului prevăzut la articolul 4 [alineatul (7)]. În cazul în care efectele asupra stării/potențialului unui corp de apă riscă să fie de lungă durată sau să se întindă pe o perioadă lungă de timp, astfel de activități trebuie supuse criteriului întemeiat pe articolul 4 [alineatul (7)]” ( 40 ).

74.

Guvernele francez, ceh și neerlandez fac referire la documentul respectiv pentru a argumenta că dispoziția în litigiu este conformă cu articolul 4 din Directiva 2000/60.

75.

În această privință, este necesar să se arate că, potrivit mențiunii exprese cuprinse în documentul menționat, acesta, care urmărește să faciliteze punerea în aplicare a directivei respective, nu este obligatoriu din punct de vedere juridic și nu reflectă în mod necesar opiniile Comisiei, numai Curtea fiind competentă să furnizeze o interpretare obligatorie a dreptului Uniunii.

76.

Or, după cum am arătat, definiția noțiunii de „deteriorare”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60, nu face distincție între deteriorări după cum sunt de scurtă sau de lungă durată. Singurul criteriu care trebuie luat în considerare, în cadrul procedurii de autorizare a unui program sau a unui proiect, este aspectul dacă se poate produce sau nu o „deteriorare” în sensul dispoziției respective. Prin urmare, considerăm că documentul menționat nu reflectă conținutul acestei directive, astfel cum a fost interpretată de Curte.

77.

Având în vedere tot ceea ce precedă, considerăm că articolul 4 din Directiva 2000/60 nu permite statelor membre ca, atunci când apreciază compatibilitatea unui anumit program sau proiect cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor, să nu ia în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung asupra stării unui corp de apă de suprafață. Atunci când autoritățile naționale competente stabilesc, în cadrul procedurii de autorizare a unui program sau a unui proiect, că acesta poate provoca o „deteriorare”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din directiva amintită și astfel cum a fost interpretată de Curte, a stării unui corp de apă de suprafață, programul sau proiectul respectiv nu poate fi autorizat decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (7) literele (a)-(d) din directiva menționată.

78.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) după cum urmează:

Articolul 4 din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei trebuie interpretat în sensul că nu permite statelor membre, atunci când apreciază compatibilitatea unui anumit program sau proiect cu obiectivul de prevenire a deteriorării calității apelor, să nu ia în considerare impacturile temporare de scurtă durată și fără consecințe pe termen lung asupra stării corpurilor de apă de suprafață. Atunci când autoritățile naționale competente stabilesc, în cadrul procedurii de autorizare a unui program sau a unui proiect, că acesta poate provoca o „deteriorare”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din directiva amintită și astfel cum a fost interpretată de Curte, a stării unui corp de apă de suprafață, programul sau proiectul respectiv nu poate fi autorizat decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (7) literele (a)-(d) din directiva menționată.