1.

În ce moment trebuie să fie apreciat statutul de copil minor al unui refugiat în scopul exercitării dreptului la reîntregirea familiei conferit de Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei ( 2 )? În cazul în care un copil minor care urmărește să se alăture susținătorului reîntregirii locuia într‑un stat terț și a atins vârsta majoratului, care sunt condițiile care pot fi impuse pentru a stabili existența unei relații de familie efective în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din această directivă? Prin intermediul cererii sale de decizie preliminară formulate la 23 aprilie 2020, depusă la grefa Curții la 26 iunie 2020, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) solicită răspunsuri la aceste întrebări.

2.

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2003/86 prevede:

„Prezenta directivă nu se aplică atunci când susținătorul reîntregirii este un resortisant al unei țări terțe:

[…]”.

3.

Articolul 4 din Directiva 2003/86 prevede:

„(1)   Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

[…]

[…]”.

4.

Articolul 16 din Directiva 2003/86 prevede:

„(1)   Statele membre pot respinge o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage permisul de ședere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea acestuia în unul dintre următoarele cazuri:

[…]

[…]”.

5.

Potrivit instanței de trimitere, în temeiul dreptului german, condițiile prealabile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei se examinează cu ocazia depunerii unei cereri de obținere a unei vize naționale în scopul reîntregirii familiei de către o rudă la misiunea diplomatică din țara terță în care aceasta își are reședința.

6.

Articolul 6 din Legea privind șederea, exercitarea unei activități remunerate și integrarea străinilor pe teritoriul federal (Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet) din 25 februarie 2008 ( 3 ), modificată cel mai recent prin articolul 4b din Legea din 17 februarie 2020 ( 4 ) (denumită în continuare „AufenthG”), articol intitulat „Viză”, prevede că:

„[…]

(3)   Pentru șederile pe termen lung, este necesară o viză pentru teritoriul federal german (viză națională) care trebuie eliberată înainte de intrarea pe acest teritoriu. Această viză este acordată în conformitate cu dispozițiile în vigoare privind permisul de ședere pe durată limitată, cartea albastră a UE, cartea de rezidență permanentă și permisul de ședere pentru rezidenți pe termen lung în UE. […]”.

7.

Articolul 32 din AufenthG, intitulat „Reîntregirea familiei cu copiii”, prevede:

„(1)   Permisul de ședere pe durată limitată se eliberează copilului minor necăsătorit al unui resortisant străin dacă ambii părinți sau singurul părinte căruia îi este încredințat minorul dețin unul dintre următoarele permise de ședere:

[…]

2. Permis de ședere pe durată limitată în temeiul articolului 25 alineatul (1) sau alineatul (2) prima teză prima ipoteză

[…]”.

8.

Articolul 25 din AufenthG, intitulat „Ședere din motive umanitare”, prevede:

„[…]

(2)   Permisul de ședere pe durată limitată se eliberează unui resortisant străin atunci când Bundesamt für Migration und Flüchtlinge [Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați] i‑a acordat acestuia statutul de refugiat în sensul articolului 3 alineatul (1) din Legea germană privind azilul (Asylgesetz) sau statutul conferit prin protecția subsidiară în sensul articolului 4 alineatul (1) din Legea germană privind azilul. […]”.

9.

XC (denumită în continuare și „reclamanta”) este o resortisantă siriană, născută la 1 ianuarie 1999. Aceasta trăiește de mai mulți ani în Turcia.

10.

Mama sa a decedat. Tatăl acesteia a intrat pe teritoriul Germaniei în anul 2015 și a depus în mod oficial o cerere de azil în luna aprilie 2016. Bundesamt für Migration und Flüchtlinge (Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați, Germania) i‑a acordat acestuia statutul de refugiat în luna iulie 2017. În luna septembrie a aceluiași an, Landkreis Cloppenburg (Districtul Cloppenburg, Germania) i‑a acordat tatălui reclamantei un permis de ședere pe durată limitată de trei ani, în temeiul articolului 25 alineatul (2) din AufenthG.

11.

La 10 august 2017, reclamanta a solicitat la Consulatul General al Republicii Federale Germania din Istanbul, Turcia (denumit în continuare „consulatul general”) eliberarea unei vize naționale în scopul imigrării ulterioare a persoanelor aflate în întreținere, și anume în scopul de a se alătura tatălui său care locuia în Germania. Prin decizia din 11 decembrie 2017, consulatul general a respins cererea sa și calea de atac formulată de aceasta împotriva acestui refuz. Consulatul general a considerat că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 32 din AufenthG, întrucât reclamanta era majoră. În plus, la data la care aceasta a atins vârsta majoratului, tatăl său nu primise încă un permis de ședere pe durată limitată în calitate de refugiat. Potrivit consulatului general, deși imigrarea ulterioară a copiilor care au atins vârsta majoratului poate fi facilitată, în caz de dificultăți excesive, printr‑o decizie discreționară în conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din AufenthG, în speță nu au existat astfel de dificultăți excesive, întrucât nu exista niciun element care să sugereze că reclamanta nu putea duce o viață autonomă în Turcia.

12.

Prin hotărârea pronunțată la 12 martie 2019, Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ, Germania) a obligat Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania) (denumită în continuare „pârâta”) să acorde reclamantei o viză în scopul imigrării ulterioare a persoanelor aflate în întreținere.

13.

Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ) a considerat că reclamanta trebuie considerată copil minor în sensul articolului 32 alineatul (1) din AufenthG, astfel cum este interpretat acesta în lumina dreptului Uniunii. Potrivit acestei instanțe, momentul necesar pentru determinarea calității de minor este data depunerii cererii de azil de către tatăl reclamatei, iar nu momentul solicitării de către aceasta a unei vize în scopul imigrării ulterioare a persoanelor aflate în întreținere. Instanța a considerat că Hotărârea Curții din 12 aprilie 2018, A și S ( 5 ), se aplica și situației de fapt inverse cu care a fost sesizată, și anume imigrarea ulterioară a unui copil în scopul de a se alătura unui părinte care este refugiat. În lumina acestei hotărâri, Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ) a interpretat articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din Directiva 2003/86 în sensul că un copil al susținătorului reîntregirii trebuie considerat copil minor dacă acesta era minor la momentul depunerii cererii de azil de către susținătorul reîntregirii. Acesta a observat în continuare că recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ. Efectul util al dreptului la reîntregirea familiei ar fi subminat, iar principiul securității juridice și cel al egalității de tratament ar fi încălcate în cazul în care momentul relevant pentru stabilirea calității de minor în sensul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din Directiva 2003/86 era acela al depunerii cererii de viză. Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ) a observat de asemenea că reclamanta a depus cererea de viză în termen de trei luni de la recunoașterea statutului de refugiat al susținătorului reîntregirii, astfel cum a dispus Curtea în Hotărârea A și S.

14.

În recursul formulat în fața instanței de trimitere, pârâta susține că Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ) a interpretat în mod greșit momentul la care trebuie stabilită calitatea de minor în sensul articolului 32 alineatul (1) din AufenthG. Potrivit jurisprudenței naționale, momentul relevant este cel al formulării cererii de viză în scopul reîntregirii familiei. Pârâta consideră că Hotărârea Curții A și S s‑a întemeiat pe împrejurări diferite și pe un temei juridic diferit prevăzut de Directiva 2003/86. Pârâta susține, în plus, că analiza articolului 2 litera (f) din Directiva 2003/86 efectuată în cadrul Hotărârii A și S nu se aplică articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din această directivă, întrucât această din urmă dispoziție face trimitere în mod expres la dreptul statelor membre.

15.

Potrivit Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală), în temeiul dreptului național, reclamanta nu are dreptul la obținerea unei vize în scopul imigrării ulterioare a persoanelor aflate în întreținere pentru a se alătura tatălui său ( 6 ). Pentru a obține o astfel de viză, aceasta trebuie să dovedească faptul că se poate prevala în mod direct de articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86. Instanța de trimitere urmărește astfel să afle dacă articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în lumina Hotărârii A și S, care s‑a întemeiat pe articolul 2 litera (f) din Directiva 2003/86, coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta. Mai precis, aceasta urmărește să afle dacă, în lumina acestei hotărâri, în scopul reîntregirii familiei pentru a se alătura unei persoane care are statutul de refugiat, un copil este considerat a fi minor, cu condiția ca acesta să aibă această calitate la data depunerii de către refugiat a cererii de protecție internațională. Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) nu este sigură dacă elementul decisiv din cuprinsul Hotărârii A și S l‑a reprezentat protecția specială acordată minorilor neînsoțiți ( 7 ) sau tratamentul preferențial acordat tuturor refugiaților în conformitate cu considerentul (8) al Directivei 2003/86 și, prin urmare, dacă constatările din această hotărâre se aplică și imigrării ulterioare a copiilor în scopul de a se alătura unui refugiat adult.

16.

În ceea ce privește cea de a doua întrebare, instanța de trimitere solicită anumite clarificări cu privire la ceea ce reprezintă o relație de familie efectivă în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86. Relațiile conjugale sau de familie pur formale nu pot fi în sine suficiente pentru a justifica exercitarea dreptului la reîntregirea familiei, întrucât scopul cererii de imigrare ulterioară este acela de a stabili o viață conjugală efectivă sau, în acest caz, o viață de familie efectivă în statul membru în care își are reședința susținătorul reîntregirii. Mai precis, se solicită clarificări cu privire la măsura în care trebuie verificată intenția de a stabili o relație de familie efectivă înainte de adoptarea deciziei inițiale privind reîntregirea familiei și cu privire la aspectul dacă împrejurarea că un copil a împlinit deja vârsta majoratului are vreo influență asupra acestei decizii. În cazul în care copiii minori imigrează pentru a se alătura unui părinte susținător al reîntregirii, instanța de trimitere precizează că se presupune, în lipsă de informații sau de investigații suplimentare, că scopul exercitării acestui drept este (re)stabilirea unei vieți de familie efective în statul membru. O astfel de „procedură automată” se aplică și copiilor care au împlinit deja vârsta majoratului la data adoptării deciziei privind cererea de reîntregire a familiei, dar care, ca urmare a faptului că momentul determinant pentru aprecierea calității de minor a fost devansat, se află încă sub incidența articolului 4 alineatul (1) primul paragraf literele (b)-(d) din Directiva 2003/86?

17.

În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

18.

Guvernul italian și Comisia Europeană au depus observații scrise.

19.

Ca urmare a unei decizii adoptate de președintele Curții la 3 august 2020, instanța de trimitere a fost întrebată dacă dorește să își mențină cererea de decizie preliminară, ținând seama de Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – copil minor) ( 8 ). Prin ordonanța din8 septembrie 2020, instanța de trimitere a confirmat că dorește să își mențină cererea de decizie preliminară, întrucât considera că hotărârea sus‑menționată nu răspundea suficient la întrebările adresate în prezenta cauză.

20.

Potrivit instanței de trimitere, în timp ce Hotărârea État belge indica, printre altele, că articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că data determinantă pentru stabilirea aspectului dacă resortisantul sau refugiatul necăsătorit al unei țări terțe este un copil minor este cea a depunerii cererii de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei pentru copiii minori, iar nu cea a deciziei privind această cerere adoptate de către autoritățile competente ale statului membru respectiv, hotărârea menționată nu preciza aspectul dacă Curtea considera că s‑ar fi putut aplica o dată anterioară, și anume cea a depunerii cererii de azil, întrucât acest aspect nu era decisiv pentru soluționarea respectivei cauze. În Hotărârea sa anterioară, A și S, Curtea a precizat că data introducerii unei cereri de azil de către un minor neînsoțit era cea care reprezenta momentul determinant pentru a aprecia calitatea de minor în scopul reîntregirii familiei, iar nu data depunerii cererii de intrare și de ședere. În plus, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a afirmat că Hotărârea État belge nu răspundea la cea de a doua întrebare pe care aceasta a adresat‑o în prezenta cerere de decizie preliminară.

21.

În temeiul articolului 61 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin decizia din 11 mai 2021, Curtea a solicitat guvernului german să indice în scris relevanța Hotărârii A și S în scopul de a răspunde la prima întrebare adresată cu titlu preliminar. Guvernul german a depus răspunsul său la această întrebare la grefa Curții, la data de 21 iunie 2021.

22.

Potrivit guvernului german, jurisprudența constantă a instanței de trimitere a stabilit că data determinantă pentru aprecierea calității de minor este cea a depunerii cererii de viză. Soluția adoptată de Curte în Hotărârea État belge este, așadar, aceeași cu cea prevăzută în dreptul german. În plus, această calitate de minor trebuie să existe la data la care părintele obține autorizația de ședere care dă naștere dreptului la reîntregirea familiei. Cu toate acestea, guvernul german observă că, în Hotărârea A și S, Curtea a decis că statutul de minor trebuia să fie apreciat la data depunerii cererii de azil. Faptul că copiii au împlinit vârsta majoratului la o dată ulterioară, înainte chiar de depunerea cererii de viză, era, în principiu, irelevant. Guvernul german împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de trimitere potrivit căruia, în lumina Hotărârii A și S și a Hotărârii État belge, răspunsul la prima întrebare este incert.

23.

Prin intermediul primei sale întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească în esență dacă articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 ( 9 ) trebuie interpretat în sensul că data care determină aspectul dacă copilul unui susținător al reîntregirii căruia i s‑a acordat statutul de refugiat este copil minor în sensul acestei dispoziții reprezintă data la care susținătorul reîntregirii ( 10 ) a depus o cerere de azil ( 11 ), indiferent dacă acest copil a împlinit ulterior vârsta majoratului, înainte de acordarea statutului de refugiat susținătorului reîntregirii și înainte de depunerea unei cereri de reîntregire a familiei.

24.

Articolul 1 din Directiva 2003/86 descrie obiectivul acestei directive ca fiind stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.

25.

Din considerentul (2) al Directivei 2003/86 rezultă că măsurile privind reîntregirea familiei ar trebui adoptate în conformitate cu obligația de protecție a familiei și de respectare a vieții de familie, care este consacrată în numeroase instrumente de drept internațional. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, Directiva 2003/86 trebuie interpretată și aplicată în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Acest lucru reiese și din cuprinsul considerentului (2) și al articolului 5 alineatul (5) din această directivă, care impun statelor membre să examineze cererile de reîntregire a familiei în interesul copiilor vizați și acordând atenția cuvenită favorizării vieții de familie. Curtea a subliniat că articolul 24 alineatul (2) din cartă impune ca, în toate acțiunile referitoare la copii, în special cele efectuate de statele membre la aplicarea Directivei 2003/86, interesul superior al copilului să fie considerat primordial ( 12 ).

26.

De asemenea, potrivit jurisprudenței constante, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86 impune statelor membre obligații pozitive precise, cărora le corespund drepturi subiective clar definite, întrucât acesta le obligă, în ipotezele stabilite de aceeași directivă, să permită reîntregirea familiei anumitor membri ai familiei susținătorului reîntregirii fără a putea exercita marja lor de apreciere în acest sens ( 13 ).

27.

Astfel, articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86, care face obiectul prezentei cereri de decizie preliminară, prevede, printre altele, că statele membre autorizează intrarea și șederea copiilor minori ai susținătorului reîntregirii atunci când acesta exercită drepturile părintești asupra copiilor și aceștia se află în întreținerea sa, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute în capitolul IV din Directiva 2003/86, care impune o serie de condiții privind exercitarea dreptului la reîntregirea familiei ( 14 ), precum și la articolul 16 din aceasta. În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2003/86, copiii minori trebuie să aibă sub vârsta majoratului stabilită prin lege în statul membru în cauză și să nu fie căsătoriți.

28.

În Hotărârea État belge, Curtea a considerat că articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2003/86 nici nu precizează momentul la care trebuie să fie examinată condiția referitoare la calitatea de minor a copiilor, nici nu face trimitere la dreptul statelor membre. Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie să beneficieze de o interpretare autonomă și uniformă pe tot teritoriul Uniunii Europene, statele membre nefiind libere să stabilească momentul la care trebuie să aprecieze vârsta solicitantului în sensul acestei dispoziții ( 15 ).

29.

Cererea de decizie preliminară precizează în mod clar că, deși dreptul german nu impune ca un copil să fie minor la data adoptării deciziei privind cererea de reîntregire a familiei, copilul trebuie să fie minor la momentul depunerii cererii de viză în scopul reîntregirii familiei și la momentul la care părintele obține permisul de ședere care dă naștere dreptului la reîntregirea familiei.

30.

Astfel, în temeiul dreptului german, XC trebuia să aibă calitatea de minor la 10 august 2017, data la care aceasta a depus o cerere de viză la consulatul general, și în luna septembrie 2017, atunci când tatăl său a obținut un permis de ședere în temeiul articolului 25 alineatul (2) din AufenthG. Având în vedere că s‑a născut la 1 ianuarie 1999, XC nu era minoră la niciuna dintre aceste date. XC era însă minoră la data la care tatăl acesteia a depus în mod oficial cererea de azil, în luna aprilie 2016. Aceasta poate avea câștig de cauză în procedura desfășurată în fața instanței de trimitere doar dacă se poate prevala de articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86, în sensul că statutul său de minoră trebuie să fie apreciat la data la care tatăl său a depus cererea de azil.

31.

Procedura menționată ridică astfel întrebarea cu privire la data la care trebuie apreciată calitatea de minor a copilului unui solicitant de azil căruia i s‑a acordat ulterior statutul de refugiat, în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86.

32.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să examinăm concluziile relevante ale Hotărârilor A și S și État belge, la care instanța de trimitere face referire pe larg. Observațiile scrise și răspunsurile la întrebările adresate Curții dezvăluie o percepție potrivit căreia respectivele cauze se întemeiază, în cel mai bun caz, pe fapte și/sau pe dispoziții juridice diferite, dând astfel naștere unor soluții juridice diferite sau, în cel mai rău caz, incompatibile.

33.

Fiica lui A și a lui S a ajuns, în calitate de copil minor neînsoțit, în Țările de Jos, unde a depus o cerere de azil. Până la data la care i s‑a acordat un permis de ședere pentru persoanele cărora li s‑a acordat azil, fiica lui A și a lui S a împlinit vârsta majoratului. În termen de două luni de la acordarea azilului, fiica lui A și a lui S a depus o cerere de obținere a permisului de ședere pe durată limitată pentru părinții săi și pentru cei trei frați minori ai săi în scopul reîntregirii familiei. Autoritățile neerlandeze au respins cererea sa de reîntregire a familiei pentru motivul că aceasta nu avea calitatea de copil minor la data la care a depus această cerere.

34.

În respectiva cauză, instanța de trimitere a solicitat interpretarea articolului 2 litera (f) din Directiva 2003/86 ( 16 ), care definește noțiunea de „minor neînsoțit” utilizată la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă. Articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 prevede în esență că, în cazul în care refugiatul este un „minor neînsoțit”, statele membre autorizează intrarea și șederea în scopul reîntregirii familiei pentru rudele sale de gradul întâi pe linia ascendentă directă fără a fi aplicate condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (2) litera (a) din această directivă. Curtea a fost întrebată în esență dacă articolul 2 litera (f) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care are vârsta sub 18 ani la data intrării sale pe teritoriul unui stat membru și a depunerii cererii sale de azil în respectivul stat, însă care, în cursul procedurii de azil, împlinește vârsta majoratului și căruia i se acordă ulterior azil cu efect retroactiv până la data cererii sale, trebuie să fie considerat minor în sensul acestei dispoziții.

35.

Curtea a răspuns afirmativ la această întrebare.

36.

După ce a statuat că, întrucât nici articolul 2 litera (f), nici articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 nu fac trimitere la dreptul național și, prin urmare, aceste dispoziții trebuie să beneficieze de o interpretare autonomă și uniformă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, Curtea a considerat că articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 impune statelor membre o obligație pozitivă precisă, căreia îi corespund drepturi subiective clar definite. Acest articol le impune acestora, în ipotezele stabilite prin această dispoziție, să permită reîntregirea familiei cu rudele de gradul întâi pe linie ascendentă ale susținătorului reîntregirii, fără nicio marjă de apreciere în această privință ( 17 ). În plus, Curtea a precizat că Directiva 2003/86 urmărește în general nu doar obiectivul de a favoriza reîntregirea familiei și de a acorda protecție resortisanților țărilor terțe, în special minorilor, ci urmărește în mod special, prin articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta, să ofere și o protecție suplimentară acelor refugiați care sunt minori neînsoțiți ( 18 ). Deși Directiva 2003/86 nu stabilește în mod explicit momentul la care un refugiat trebuie să aibă calitatea de minor în scopul de a beneficia de dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta, Curtea a statuat că, din obiectivul acestei dispoziții și din lipsa oricărei trimiteri la dreptul național în cuprinsul acesteia, rezultă că stabilirea acestui aspect nu poate fi lăsată la aprecierea fiecărui stat membru ( 19 ).

37.

După ce a recunoscut că posibilitatea unui solicitant de azil de a depune o cerere de reîntregire a familiei în temeiul Directivei 2003/86 este supusă, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din aceasta, condiției ca cererea sa de azil să fi făcut deja obiectul unei decizii definitive pozitive ( 20 ), Curtea a subliniat că recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ ( 21 ) și că orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid care îndeplinește condițiile materiale prevăzute în capitolul III din această directivă beneficiază de un drept subiectiv la recunoașterea statutului de refugiat, chiar înainte ca o decizie formală să fi fost adoptată în această privință. Prin urmare, Curtea a considerat, printre altele, că a condiționa dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 de momentul în care autoritatea națională competentă adoptă în mod formal decizia de recunoaștere a statutului de refugiat al persoanei interesate și, prin urmare, de celeritatea, mai mare sau mai mică, cu care cererea de protecție internațională este examinată de către această autoritate ar pune în discuție efectul util al acestei dispoziții și ar fi contrar nu doar obiectivului acestei directive, care constă în favorizarea reîntregirii familiei și în acordarea, în această privință, a unei protecții speciale refugiaților, în special minorilor neînsoțiți, ci și principiilor egalității de tratament și securității juridice ( 22 ).

38.

În schimb, potrivit Curții, a reține data de depunere a cererii de protecție internațională de către fiica lui A și a lui S ca fiind cea care trebuie să fie avută în vedere pentru a aprecia vârsta unui refugiat în scopul aplicării articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 permite garantarea unui tratament identic și previzibil pentru toți solicitanții care se află din punct de vedere cronologic în aceeași situație, asigurând faptul că admiterea cererii de reîntregire a familiei depinde în principal de circumstanțe imputabile solicitantului, iar nu administrației, cum ar fi durata examinării unor astfel de cereri ( 23 ). Curtea a considerat, așadar, că, într‑o astfel de situație, cererea de reîntregire a familiei formulată în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din directiva respectivă trebuie, în principiu, să fie depusă într‑un termen de trei luni calculat de la data la care minorului în cauză i‑a fost recunoscută calitatea de refugiat ( 24 ).

39.

La punctul 47 din Hotărârea État belge, care privea calitatea de minor a copiilor unui refugiat, Curtea a interpretat, printre altele, articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86, dispoziție la care se referă prima întrebare a instanței de trimitere.

40.

În respectiva cauză, Curtea a constatat că data care trebuie să fie avută în vedere pentru a se stabili dacă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid necăsătorit este un copil minor este cea la care este depusă cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei pentru copii minori, iar nu data la care se pronunță decizia cu privire la această cerere. Potrivit Curții, nu ar fi conformă nici cu obiectivele urmărite de Directiva 2003/86, nici cu cerințele care decurg din articolul 7 și din articolul 24 alineatul (2) din cartă reținerea datei la care autoritatea competentă a statului membru soluționează cererea de intrare și de ședere pe teritoriul acestui stat în scopul reîntregirii familiei ca fiind cea care trebuie să fie avută în vedere pentru a aprecia vârsta solicitantului în scopul aplicării articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86. În caz contrar, autoritățile și instanțele naționale competente nu ar fi încurajate să examineze cererile minorilor cu urgența necesară pentru a ține seama de vulnerabilitatea lor și ar putea să pună în pericol drepturile legitime la reîntregirea familiei ale acestor minori ( 25 ).

41.

Rezultă că Curtea nu a acceptat faptul că dreptul la reîntregirea familiei pentru copiii minori ai resortisanților țărilor terțe sau ai apatrizilor ar putea fi negat sau erodat ca urmare a timpului scurs între depunerea cererii de reîntregire a familiei și decizia autorităților naționale sau a instanțelor competente cu privire la această cerere ( 26 ).

42.

Din Hotărârea A și S și din Hotărârea État belge rezultă că Curtea s‑a asigurat în mod constant că dreptul la reîntregirea familiei al copiilor minori nu poate fi erodat prin trecerea timpului necesar pentru soluționarea cererilor de protecție internațională sau de reîntregire a familiei. În plus, în Hotărârea A și S, Curtea a subliniat caracterul declarativ al unei decizii de recunoaștere a statutului de refugiat și, fără a aduce atingere prevederilor articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2003/86, s‑a asigurat că dreptul la reîntregirea familiei al solicitanților de azil cărora li se acordă ulterior statutul de refugiat este protejat.

43.

Hotărârile în discuție indică însă două momente diferite în timp în care poate fi apreciată calitatea de minor. În Hotărârea A și S, calitatea de minor trebuie să fie apreciată la data depunerii cererii de azil de către solicitantul de azil, în timp ce în Hotărârea État belge, s‑a considerat determinantă în acest sens data cererii de reîntregire a familiei.

44.

În observațiile sale scrise, guvernul italian urmărește să facă distincția între situația de fapt care s‑a aflat la originea Hotărârii A și S și cea din litigiul principal. Acesta pune un accent deosebit pe faptul că respectiva cauză privea un refugiat care era minor neînsoțit, precum și pe tratamentul favorabil acordat unor astfel de persoane în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86. Prin urmare, acest guvern consideră că în situația de fapt din litigiul principal nu se aplică Hotărârea A și S, ci Hotărârea État belge. Instanța de trimitere și guvernul german adoptă o abordare mai nuanțată și solicită Curții clarificarea acestui aspect.

45.

În schimb, Comisia consideră că abordarea adoptată de Curte în Hotărârea A și S se aplică situației de fapt din litigiul principal, având în vedere că copilul unui solicitant de azil nu poate depune o cerere de reîntregire a familiei în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf punctul (c) din Directiva 2003/86 atât timp cât cererea de recunoaștere a statutului de refugiat depusă de solicitantul de azil nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive pozitive ( 27 ). În opinia Comisiei, într‑o speță precum cea din litigiul principal, nu ar fi adecvată întemeierea pe data la care a fost depusă cererea de reîntregire a familiei, întrucât acest lucru nu ar fi compatibil cu obiectivele Directivei 2003/86, cu cerințele care decurg din articolul 7 și din articolul 24 alineatul (2) din cartă, precum și cu principiile egalității de tratament și securității juridice.

46.

Împărtășim opinia Comisiei.

47.

În primul rând, având în vedere că recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ și că un refugiat are un drept subiectiv de a fi recunoscut ca atare de la data cererii sale de acordare a acestui statut, considerăm că a condiționa, printre altele, aprecierea calității de minor și dreptul la reîntregirea familiei acordat în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 de momentul în care autoritatea națională competentă acordă statutul de refugiat susținătorului reîntregirii ar aduce atingere eficacității acestei dispoziții, obiectivelor Directivei 2003/86, cerințelor prevăzute la articolul 7 și la articolul 24 alineatul (2) din cartă, precum și principiilor egalității de tratament și securității juridice.

48.

În al doilea rând, deși observațiile guvernului italian cu privire la condițiile favorabile acordate minorilor neînsoțiți ( 28 ) prin articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86, astfel cum a fost acesta interpretat de Curte în Hotărârea A și S, sunt fără îndoială corecte, acestea nu recunosc faptul că această directivă acordă condiții mai favorabile altor refugiați în ceea ce privește exercitarea dreptului la reîntregirea familiei pentru a ține seama de situația de vulnerabilitate în care se află aceștia.

49.

Astfel, un întreg capitol din Directiva 2003/86, și anume capitolul V din aceasta, intitulat „Reîntregirea familiei refugiaților”, este consacrat acestui scop ( 29 ). Astfel, pentru a facilita reîntregirea familiei pentru refugiați, dispozițiile capitolului V din Directiva 2003/86 stabilesc o serie de derogări importante de la anumite cerințe care sunt aplicabile în alte condiții. În acest sens, am dori să adăugăm faptul că însuși articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 se regăsește în capitolul V din această directivă.

50.

Mai precis, condițiile favorabile acordate în temeiul capitolului V din Directiva 2003/86 se extind și asupra membrilor familiei menționați la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86 și astfel, printre alții, și asupra copiilor minori ai refugiaților ( 30 ). De exemplu, articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2003/86 prevede că statele membre nu pot impune refugiatului sau membrilor familiei să furnizeze, în ceea ce privește cererile privind, printre altele, soțul sau copiii minori ai unui refugiat menționați la articolul 4 alineatul (1) din această directivă, elemente justificative care să ateste că refugiatul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din aceasta în ceea ce privește deținerea unei locuințe, a unei asigurări de sănătate și a unor resurse stabile, constante și suficiente ( 31 ). În plus, articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2003/86 prevede că, prin derogare de la articolul 8, statele membre nu impun refugiatului condiția de a fi avut reședința pe teritoriul lor pe o anumită perioadă înainte ca membrii familiei să i se alăture.

51.

Prin urmare, nu pare să existe niciun temei în cuprinsul Directivei 2003/86 și în special în cuprinsul capitolului V din aceasta care să limiteze aplicarea raționamentului adoptat în Hotărârea A și S în raport cu refugiații minori neînsoțiți.

52.

În al treilea rând, în pofida faptului că, în interpretarea și aplicarea Directivei 2003/86, Hotărârea État belge impune egalitatea și echitatea procedurală pentru a asigura respectarea vieții de familie prevăzută la articolul 7 din cartă și a drepturilor copilului prevăzute la articolul 24 alineatul (2) din cartă, soluția adoptată în respectiva cauză trebuie interpretată în lumina situației de fapt prezentate în fața instanței de trimitere și a raționamentului care stă la baza respectivei soluții.

53.

În acest sens, am dori să subliniem că Hotărârea État belge menționează doar faptul că tatăl copiilor minori în cauză era un refugiat. Hotărârea nu precizează data la care acesta a depus cererea de acordare a statutului de refugiat sau data la care acestuia i s‑a conferit acest statut. În plus, raționamentul Curții și dispozitivul hotărârii se aplică atât copiilor resortisanților țărilor terțe, cât și celor ai refugiaților. Prin urmare, hotărârea Curții nu interpretează niciuna dintre numeroasele dispoziții ale Directivei 2003/86 care acordă refugiaților condiții mai favorabile și nici nu se întemeiază pe vreuna dintre acestea. Această hotărâre nu abordează nici situația specifică sau „vidul juridic” în care se află refugiații care urmăresc să beneficieze de reîntregirea familiei ( 32 ) în așteptarea unei decizii cu privire la cererile lor de azil.

54.

Rezultă că momentul relevant în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 pentru a aprecia dacă copilul unui refugiat este un copil minor în sensul acestei dispoziții îl constituie data depunerii cererii de azil de către susținătorul reîntregirii ( 33 ).

55.

Aplicând această abordare situației de fapt din litigiul principal, XC și tatăl acesteia ar fi avut dreptul la reîntregirea familiei în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 în luna aprilie 2016, la data depunerii de către acesta a cererii de azil, având în vedere vârsta pe care o avea XC la acel moment și caracterul declarativ al recunoașterii statutului său de refugiat. În lumina Hotărârii A și S, ar fi nelegal ca statutul acesteia de copil minor să fie apreciat la data la care a fost recunoscut statutul de refugiat al tatălui său, iar nu de la data la care acesta a luat naștere. În caz contrar, dreptul la reîntregirea familiei ar putea fi condiționat de împrejurări aleatorii și imprevizibile, imputabile în întregime autorităților și instanțelor naționale competente ale statului membru în cauză, și ar putea conduce la diferențe importante în examinarea cererilor de reîntregire a familiei între statele membre și în cadrul aceluiași stat membru ( 34 ). O astfel de abordare ar fi contrară articolului 7 și articolului 24 alineatul (2) din cartă.

56.

Se poate observa și faptul că XC a depus cererea de reîntregire a familiei cu tatăl său la o lună după ce acestuia i s‑a acordat statutul de refugiat și, astfel, în cadrul termenului de trei luni indicat de Curte la punctul 61 din Hotărârea A și S.

57.

În lumina celor de mai sus, considerăm că răspunsul la prima întrebare este acela că articolul 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că copilul unui susținător al reîntregirii căruia i s‑a acordat statutul de refugiat este un copil minor în sensul acestei dispoziții în cazul în care copilul era minor la data depunerii cererii de azil de către susținătorul reîntregirii, dar a împlinit vârsta majoratului înainte ca susținătorului reîntregirii să i se acorde statutul de refugiat, cu condiția ca cererea de reîntregire a familiei să fi fost depusă în termen de trei luni de la recunoașterea statutului de refugiat al susținătorului reîntregirii.

58.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită îndrumări cu privire la conținutul noțiunii de „relație de familie efectivă” prevăzută la articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86.

59.

Directiva 2003/86 nu definește această noțiune. Nici articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 nu face trimitere la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare. În conformitate cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii și cu principiul egalității, articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 trebuie să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă și uniformă. O astfel de interpretare trebuie stabilită ținând seama în special de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză ( 35 ).

60.

Statele membre pot ( 36 ) impune mai mult decât existența relației dintre părinte și copil. În caz contrar, articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 ar fi inutil, întrucât condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din această directivă, care se referă la „copiii minori” ai susținătorului reîntregirii, ar fi suficiente. În plus, având în vedere că articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 face referire la relații conjugale sau de familie efective, domeniul de aplicare al acestei dispoziții nu se limitează la tratarea aspectului căsătoriilor de conveniență abordat în mod concret la articolul 16 alineatele (2) și (4) din Directiva 2003/86 ( 37 ).

61.

Prin analogie cu articolul 16 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2003/86, rezultă că statele membre pot respinge o cerere de reîntregire a familiei în temeiul articolului 4 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Directiva 2003/86 în cazul în care „unicul său scop” este acela de a permite copilului în cauză să intre sau să aibă reședința într‑un stat membru și nu există intenția de a menține o relație de familie efectivă ( 38 ). Prin urmare, în opinia noastră, articolul 16 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2003/86 urmărește să împiedice acordarea de drepturi în temeiul acestei directive în cazuri de abuz sau de fraudă ( 39 ).

62.

În conformitate cu articolul 17 din Directiva 2003/86, în cazul în care un stat membru respinge o cerere de reîntregire a familiei, acesta trebuie să examineze de la caz la caz situația membrilor familiei în cauză, prin efectuarea unei evaluări echilibrate, proporționale și rezonabile a tuturor elementelor care pot fi luate în considerare în respectivul context. Astfel cum reiese din considerentul (2) al Directivei 2003/86, măsurile privind reîntregirea familiei, inclusiv cele prevăzute la articolul 16 din aceasta, trebuie adoptate în conformitate cu drepturile fundamentale, în special cu dreptul la respectarea vieții private și de familie, garantat la articolul 7 și la articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă ( 40 ). Articolul 18 din Directiva 2003/86 prevede de asemenea că susținătorul reîntregirii și membrii familiei sale au dreptul să conteste în fața instanței deciziile de respingere a cererii de reîntregire a familiei.

63.

Pe lângă faptul că, în conformitate cu considerentul (8) al Directivei 2003/86, o atenție deosebită ar trebui acordată situației refugiaților și astfel faptului că XC și tatăl ei au fost împiedicați pentru o perioadă considerabilă să ducă o viață în familie „normală”, considerăm că ar fi nepotrivit și excesiv ( 41 ) să se impună ca astfel de persoane să coabiteze într‑o gospodărie comună sau să trăiască sub același acoperiș pentru a putea beneficia de reîntregirea familiei. În plus, aceștia nu pot fi obligați să se susțină reciproc din punct de vedere financiar, întrucât s‑ar putea să nu dețină mijloacele materiale pentru a face acest lucru. Deși reîntregirea familiei „este o modalitate necesară pentru a face posibilă viața în familie” ( 42 ), Directiva 2003/86 nu impune un model sau o normă cu privire la modul în care trebuie configurată această viață în familie, ci impune doar ca aceasta să fie „efectivă”. În opinia noastră, este necesară evitarea unei aprecieri excesiv de subiective a ceea ce înseamnă o relație de familie „efectivă” sau o viață în familie „normală” și concentrarea în schimb pe obiectivul prevăzut la articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86, care este acela de a preveni utilizarea acestei directive pentru a facilita abuzul sau frauda.

64.

În orice caz, este perfect „normal” ca adulții tineri să trăiască separat de părinții lor și de alți membri ai familiei. În acest sens, considerăm că, având în vedere viețile separate pe care le‑au dus XC și tatăl ei, vizitele ocazionale și contactele periodice de orice fel ( 43 ) pot fi suficiente pentru a le permite acestora să își (re)construiască sau să își (re)stabilească relația de familie. Astfel de vizite sau de contacte trebuie să aibă o asemenea intensitate încât să „contribuie la crearea unei stabilități socio‑culturale care facilitează integrarea resortisanților țărilor terțe în statele membre” ( 44 ).

65.

În lumina celor de mai sus, considerăm că răspunsul la cea de a doua întrebare este acela că o simplă relație juridică de filiație nu este suficientă pentru a stabili o relație de familie efectivă în temeiul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86. În cazul în care reîntregirea familiei este solicitată în ceea ce privește un copil minor care a împlinit ulterior vârsta majoratului, susținătorul reîntregirii și copilul său nu sunt obligați să coabiteze într‑o gospodărie comună sau să trăiască sub același acoperiș. Sunt suficiente vizite ocazionale și contacte periodice de orice fel care să le permită acestora să își (re)construiască sau să își (re)stabilească relația de familie.

66.

Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) după cum urmează: