1)

Regulamentul nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1310/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, și Regulamentul nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 73/2009 în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care condiționează obținerea unui ajutor din cadrul schemei de plată unică pe suprafață de obligația solicitantului de a dovedi că deține un „drept de folosință” asupra suprafeței agricole care face obiectul acestei cereri, cu condiția să fie respectate obiectivele urmărite de reglementarea în cauză a Uniunii și principiile generale ale dreptului Uniunii, în special principiul proporționalității.

2)

Regulamentul nr. 73/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1310/2013, și Regulamentul nr. 1122/2009 trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun, în cazul particular în care dreptul de exploatare a unei suprafețe agricole a fost justificat de beneficiarul unui ajutor din cadrul schemei de plată unică pe suprafață prin prezentarea unui contract de concesiune a unei pășuni care aparține domeniului public al unei unități administrativ-teritoriale, unei reglementări naționale care condiționează validitatea unui astfel de contract de calitatea de crescător sau de proprietar de animale a viitorului concesionar.

3)

Articolul 2 litera (c) din Regulamentul nr. 73/2009, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1310/2013, trebuie să fie interpretat în sensul că noțiunea de „activitate agricolă” acoperă o activitate prin care o persoană ia în concesiune o pășune și încheie ulterior un contract de colaborare cu crescători de animale, în temeiul căruia acești crescători aduc animalele la pășunat pe terenul concesionat, concesionarul păstrând dreptul de folosință asupra terenului, dar obligându-se să nu îngrădească activitatea de pășunat și să realizeze lucrările de curățire a pășunii, în măsura în care aceste lucrări îndeplinesc condițiile prevăzute de standardul opțional menționat în anexa III la acest regulament.

4)

Dreptul Uniunii trebuie să fie interpretat în sensul că se opune aplicării în ordinea juridică a unui stat membru a principiului autorității de lucru judecat care, în cadrul unui litigiu între aceleași părți privind legalitatea unui act de recuperare a unor sume plătite solicitantului unui ajutor din cadrul unei scheme de plată unică pe suprafață, împiedică examinarea de către instanța sesizată a conformității cu dreptul Uniunii a unor cerințe naționale referitoare la legalitatea titlului de exploatare a suprafeței agricole care a făcut obiectul cererii de ajutor, pentru motivul că acest act de recuperare se întemeiază pe aceleași fapte între aceleași părți și pe aceeași reglementare națională precum cele care au fost analizate într-o hotărâre judecătorească anterioară rămasă definitivă.