Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62019CO0465

Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 17 decembrie 2019.
B & L Elektrogeräte GmbH împotriva lui GC.
Cerere de decizie preliminară formulată de Amtsgericht Straubing.
Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2011/83/UE – Articolul 2 punctul 8 litera (c) și punctul 9 – Contract negociat în afara spațiului comercial – Noțiunea de „spațiu comercial” – Contract încheiat la standul din cadrul unui târg comercial imediat după ce consumatorul care se află într‑un spațiu comun al târgului a fost abordat de comerciant.
Cauza C-465/19.

Court reports – general – 'Information on unpublished decisions' section

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2019:1091

Ediție provizorie

ORDONANȚA CURȚII (Camera a șasea)

17 decembrie 2019(*)

„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2011/83/UE – Articolul 2 punctul 8 litera (c) și punctul 9 – Contract negociat în afara spațiului comercial – Noțiunea de «spațiu comercial» – Contract încheiat la standul din cadrul unui târg comercial imediat după ce consumatorul care se află într‑un spațiu comun al târgului a fost abordat de comerciant”

În cauza C‑465/19,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Amtsgericht Straubing (Tribunalul Districtual din Straubing, Germania), prin decizia din 12 iunie 2019, primită la Curte la 19 iunie 2019, în procedura

B & L Elektrogeräte GmbH

împotriva

GC,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul M. Safjan, președinte de cameră (raportor), domnul L. Bay Larsen și doamna C. Toader, judecători,

avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 punctul 8 litera (c) și punctul 9 din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 304, p. 64).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între B & L Elektrogeräte GmbH, pe de o parte, și GC, pe de altă parte, în legătură cu încheierea între aceste părți a unui contract de vânzare a unui aspirator cu aburi cu ocazia unui târg comercial.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentele (21) și (22) ale Directivei 2011/83 au următorul cuprins:

„(21)      Un contract negociat în afara spațiilor comerciale ar trebui definit drept un contract încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, într‑un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului, de exemplu la domiciliul sau la locul de muncă al consumatorului. În afara spațiilor comerciale, consumatorul poate fi supus unei presiuni psihologice potențiale sau poate fi confruntat cu un element de surpriză, indiferent dacă a solicitat sau nu vizita din partea comerciantului. Definiția unui contract negociat în afara spațiilor comerciale ar trebui să includă și situațiile în care consumatorul este abordat personal și individual în afara spațiilor comerciale, dar contractul este încheiat imediat după aceea, în spațiile comerciale ale comerciantului sau prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță. […] Achizițiile efectuate în timpul unei excursii organizate de către comerciant în cadrul căreia produsele achiziționate sunt promovate și oferite spre vânzare ar trebui considerate contracte negociate în afara spațiilor comerciale.

(22)      Spațiile comerciale ar trebui să includă localurile, indiferent sub ce formă se prezintă acestea (de exemplu magazine, tarabe sau camioane) care sunt utilizate de comerciant drept loc permanent sau obișnuit de desfășurare a activității comerciale. Tarabele din piețe și standurile din târguri ar trebui considerate de asemenea spații comerciale dacă îndeplinesc această condiție. Spațiile pentru vânzarea cu amănuntul unde comerciantul își desfășoară activitatea în mod sezonier, de exemplu în timpul sezonului turistic într‑o stațiune de ski sau pe litoral, ar trebui considerate spații comerciale întrucât comerciantul își desfășoară activitatea sa în spațiile respective în mod obișnuit. Spațiile accesibile publicului precum străzile, mallurile, plajele, infrastructurile sportive și transportul public, pe care comerciantul le utilizează în mod excepțional pentru activitățile sale comerciale, precum și locuințele particulare și locurile de muncă nu ar trebui considerate drept spații comerciale […]”

4        Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

8.      «contract negociat în afara spațiului comercial» înseamnă orice contract dintre un comerciant și un consumator:

(a)      încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, într‑un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului;

[…]

(c)      încheiat în spațiile comerciale ale comerciantului sau prin orice mijloace de comunicare la distanță, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal și individual, într‑un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului, în prezența fizică simultană a acestuia și a consumatorului sau

[…]

9.      «spațiu comercial» înseamnă:

(a)      orice unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care comerciantul își desfășoară activitatea în permanență, sau

(b)      orice unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care comerciantul își desfășoară activitatea în mod obișnuit;

[…]”

5        Articolul 9 din directiva menționată, intitulat „Dreptul de retragere”, prevede la alineatul (1):

„Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr‑un contract la distanță sau dintr‑un contract negociat în afara spațiului comercial, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la articolul 13 alineatul (2) și la articolul 14.”

 Dreptul german

6        Directiva 2011/83 a fost transpusă în dreptul german prin Gesetz zur Umsetzung der Verbraucherrechterichtlinie und zur Änderung des Gesetzes zur Regelung der Wohnungsvermittlung (Legea privind transpunerea Directivei privind drepturile consumatorilor și modificarea Legii privind agențiile imobiliare) din 20 septembrie 2013 (BGBl. 2013 I, p. 3642).

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

7        B & L Elektrogeräte este o societate cu sediul în Germania care comercializează aspiratoare cu aburi, în special cu ocazia târgurilor comerciale.

8        După cum reiese din decizia de trimitere, GC și soția sa erau prezenți la un târg comercial care avea loc în Straubing (Germania). Aceștia se aflau pe aleea unuia dintre pavilioanele de expoziție ale acestui târg, în fața standului B & L Elektrogeräte, când un angajat al societății i‑a abordat, de la standul său sau pe alee, pentru a‑i convinge să cumpere un aspirator.

9        La invitația angajatului acestei societăți, GC și soția lui au intrat în acest stand, unde au încheiat un contract de vânzare a unui aspirator.

10      Ulterior, GC a comunicat B & L Elektrogeräte că nu dorește „menținerea” acestui contract. A considerat că are un drept de retragere în conformitate cu reglementarea germană și că nu a fost informat despre acest drept în momentul încheierii contractului.

11      B & L Elektrogeräte l‑a chemat în judecată pe GC în fața instanței de trimitere, Amtsgericht Straubing (Tribunalul Districtual din Straubing, Germania) pentru a obține obligarea lui GC la plata prețului convenit în contract.

12      Instanța de trimitere consideră că standul pe care îl ocupa B & L Elektrogeräte la acest târg comercial trebuie considerat un spațiu comercial în sensul articolului 2 punctul 9 din Directiva 2011/83, astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin (C‑485/17, EU:C:2018:642).

13      Această instanță constată că standul respectiv, care era situat în unul dintre pavilioanele de expoziție ale târgului, nu era un spațiu închis, ci deschis, iar consumatorii care, precum GC și soția sa, stau pe loc în mijlocul unei alei a unui pavilion de expoziție, în fața standului unui vânzător, ar trebui să se aștepte să fie abordați de acesta din urmă.

14      Instanța menționată precizează însă că, în cauza supusă aprecierii sale, aleea în discuție nu putea fi considerată în mod evident un spațiu comercial al comerciantului, deoarece nu era utilizată pentru desfășurarea activității sale, ci permitea accesul la toate standurile comercianților existente în acest pavilion. Instanța de trimitere ridică problema dacă, date fiind precizările din considerentul (22) al Directivei 2011/83 potrivit cărora un spațiu public pe care comerciantul îl utilizează în mod excepțional nu constituie în principiu un „spațiu comercial” în sensul articolului 2 punctul 9 din această directivă, situația de fapt în discuție în această cauză nu ar corespunde celei avute în vedere în acest considerent.

15      Prin urmare, în cazul în care contractul de vânzare este încheiat atunci când consumatorul și comerciantul se află în exteriorul și, respectiv, în interiorul spațiului comercial, ceea ce ar corespunde situației de fapt în discuție în cauza cu care este sesizată, ar fi vorba despre un „contract negociat în afara spațiului comercial” în sensul articolului 2 punctul 8 litera (c) din Directiva 2011/83, iar consumatorului ar trebui să i se recunoască un drept de retragere.

16      În aceste condiții, Amtsgericht Straubing (Tribunalul Districtual din Straubing) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Se poate considera că există un contract negociat în afara spațiului comercial în sensul articolului 2 punctul 8 litera (c) din Directiva 2011/83, însoțit, în consecință, de dreptul de retragere prevăzut la articolul 9 din [această] directivă, atunci când un comerciant care se află la un târg, în interiorul sau în fața unui stand de vânzare considerat drept spațiu comercial în sensul articolului 2 punctul 9 din directiva [menționată], are inițiativa de a aborda un consumator care se afla în pavilionul de expoziție, pe culoarul din fața standului de vânzare, fără a comunica cu comerciantul, iar ulterior contractul a fost încheiat în interiorul standului?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

17      În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

18      În prezenta cauză se impune să se facă aplicarea acestei dispoziții.

19      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 2 punctul 8 din Directiva 2011/83 coroborat cu punctul 9 al acestui articol trebuie interpretat în sensul că un contract încheiat între un comerciant și un consumator într‑un stand deținut de un comerciant cu ocazia unui târg comercial, imediat după ce consumatorul care se afla pe aleea comună diferitelor standuri existente într‑un pavilion de expoziție al târgului a fost abordat de acest comerciant, este un „contract negociat în afara spațiului comercial” în sensul acestei dispoziții.

20      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Directiva 2011/83 definește un „contract negociat în afara spațiului comercial”, pe de o parte, la articolul 2 punctul 8 litera (a) ca fiind orice contract dintre un comerciant și un consumator încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, într‑un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului, și, pe de altă parte, la articolul 2 punctul 8 litera (c) ca fiind orice contract încheiat în spațiile comerciale ale comerciantului sau prin orice mijloace de comunicare la distanță, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal și individual, într‑un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului, în prezența fizică simultană a acestuia și a consumatorului.

21      În ceea ce privește noțiunea de „spațiu comercial”, ea este definită la articolul 2 punctul 9 din această directivă ca vizând, pe de o parte, orice unitate imobilă de vânzare cu amănuntul în care comerciantul își desfășoară activitatea în permanență și, pe de altă parte, orice unitate mobilă de vânzare cu amănuntul în care comerciantul își desfășoară activitatea în mod obișnuit.

22      În această privință, Curtea a statuat deja că unul dintre obiectivele Directivei 2011/83 este expus în special în considerentul (21) al acesteia, potrivit căruia, atunci când se află în afara spațiului comercial al comerciantului, consumatorul poate fi supus unei presiuni psihologice potențiale sau se poate confrunta cu un element de surpriză, indiferent dacă a solicitat sau nu vizita din partea comerciantului. În această măsură, legiuitorul Uniunii a intenționat să includă și situațiile în care consumatorul este abordat personal și individual în afara spațiilor comerciale, dar contractul este încheiat imediat după aceea, în spațiile comerciale ale comerciantului sau prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță (Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin, C‑485/17, EU:C:2018:642, punctul 33).

23      În consecință, dacă legiuitorul Uniunii a prevăzut protecția consumatorului, în ceea ce privește contractele negociate în afara spațiului comercial, în cazurile în care, la momentul încheierii contractului, consumatorul nu se află într‑un spațiu ocupat în mod permanent sau obișnuit de comerciant, el a făcut acest lucru pentru că a considerat că, mergând spontan într‑un asemenea spațiu, consumatorul menționat se poate aștepta să fie abordat de comerciant, astfel încât, dacă este cazul, el nu poate susține în mod valabil ulterior că a fost surprins de oferta acestui comerciant (Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin, C‑485/17, EU:C:2018:642, punctul 34).

24      În ceea ce privește, mai precis, o situație în care un comerciant își desfășoară activitatea la un stand dintr‑un târg comercial, trebuie amintit că, astfel cum enunță considerentul (22) al Directivei 2011/83, tarabele din piețe și standurile din târguri trebuie considerate spații comerciale dacă sunt utilizate de comerciant drept loc permanent sau obișnuit de desfășurare a activității comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin, C‑485/17, EU:C:2018:642, punctul 41).

25      Din respectivul considerent reiese de asemenea că spațiile accesibile publicului precum străzile, mallurile, plajele, infrastructurile sportive și transportul public, pe care comerciantul respectiv le utilizează în mod excepțional pentru activitățile sale comerciale, precum și locuințele particulare și locurile de muncă nu trebuie considerate spații comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin, C‑485/17, EU:C:2018:642, punctul 42).

26      Având în vedere în special aceste considerații, Curtea a declarat în Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin (C‑485/17, EU:C:2018:642), că articolul 2 punctul 9 din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că un stand deținut de un comerciant în cadrul unui târg comercial, în care acesta își desfășoară activitățile câteva zile pe an, este un „spațiu comercial”, în sensul acestei dispoziții, dacă, în lumina ansamblului împrejurărilor de fapt în care se înscriu aceste activități și în special a aparenței acestui stand și a informațiilor furnizate în spațiile târgului propriu‑zis, un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat putea în mod rezonabil să se aștepte ca acest comerciant să își desfășoare acolo activitățile și să îl abordeze în vederea încheierii unui contract, aspect a cărui verificare revine instanței naționale.

27      În speță, din decizia de trimitere rezultă că contractul în discuție în litigiul principal a fost încheiat între GC, un consumator, și B & L Elektrogeräte, un comerciant, în standul deținut de aceasta din urmă la un târg comercial, acest stand fiind considerat de instanța de trimitere un „spațiu comercial” în sensul articolului 2 punctul 9 din Directiva 2011/83, astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 7 august 2018, Verbraucherzentrale Berlin (C‑485/17, EU:C:2018:642).

28      În aceste condiții, trebuie să se aprecieze dacă împrejurarea că acest contract a fost încheiat imediat după ce consumatorul, care se afla pe aleea comună diferitelor standuri existente într‑un pavilion de expoziție al târgului, a fost abordat de acest comerciant permite totuși să se considere că acest contract este un contract „negociat în afara spațiului comercial” în sensul articolului 2 punctului 8 din Directiva 2011/83.

29      În această privință, aleea comună diferitelor standuri existente în pavilionul de expoziție în care se afla cel deținut de B & L Elektrogeräte nu poate fi considerată ca fiind un „spațiu comercial”, în sensul articolului 2 punctul 9 din Directiva 2011/83, în măsura în care această alee permitea accesul la ansamblul standurilor comercianților existente în acest pavilion.

30      Această împrejurare de fapt care a fost stabilită de instanța de trimitere corespunde ipotezei vizate în considerentul (22) al Directivei 2011/83, potrivit căruia spațiile accesibile publicului precum străzile și mallurile nu ar trebui considerate „spații comerciale”.

31      În aceste condiții, trebuie să se constate că un contract încheiat între un comerciant și un consumator încheiat în spațiul comercial al comerciantului imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal și individual, într‑un loc care nu este spațiul comercial al comerciantului, precum aleea comună diferitelor standuri existente într‑un pavilion de expoziție al târgului, în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, este un „contract negociat în afara spațiului comercial” în conformitate cu articolul 2 punctul 8 litera (c) din Directiva 2011/83.

32      Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 22 din prezenta ordonanță, atunci când se află în afara spațiului comercial al comerciantului, consumatorul poate fi supus unei presiuni psihologice potențiale sau se poate confrunta cu un element de surpriză, indiferent dacă a solicitat sau nu vizita din partea comerciantului. Considerentul (21) al Directivei 2011/83 enunță că în această măsură legiuitorul Uniunii a intenționat să includă și situațiile în care consumatorul este abordat personal și individual în afara spațiilor comerciale, dar contractul este încheiat imediat după aceea, în spațiile comerciale ale comerciantului.

33      Acest element de surpriză este prezent într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un consumator se află în pavilionul unui târg comercial, care constituie spațiul comun diferitelor standuri existente în acest pavilion, astfel încât, în acest context, numai standul comerciantului în cauză constituie spațiul său comercial, și în care acest consumator este abordat de către comerciantul respectiv pentru a încheia, imediat după aceea, un contract în standul său. Prin urmare, un asemenea contract trebuie considerat ca fiind „contract negociat în afara spațiului comercial” în sensul articolului 2 punctul 8 litera (c) din Directiva 2011/83.

34      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 2 punctul 8 din Directiva 2011/83 coroborat cu articolul 2 punctul 9 din aceasta trebuie interpretat în sensul că un contract încheiat între un comerciant și un consumator într‑un stand deținut de un comerciant cu ocazia unui târg comercial, imediat după ce consumatorul care se afla pe aleea comună diferitelor standuri existente într‑un pavilion de expoziție al târgului a fost abordat de acest comerciant, este un „contract negociat în afara spațiului comercial” în sensul acestei dispoziții.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

35      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Articolul 2 punctul 8 din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului coroborat cu articolul 2 punctul 9 din aceasta trebuie interpretat în sensul că un contract încheiat între un comerciant și un consumator întrun stand deținut de un comerciant cu ocazia unui târg comercial, imediat după ce consumatorul care se afla pe aleea comună diferitelor standuri existente întrun pavilion de expoziție al târgului a fost abordat de acest comerciant, este un „contract negociat în afara spațiului comercial” în sensul acestei dispoziții.

Semnături


*      Limba de procedură: germana.

Top