This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62019CN0052
Case C-52/19 P: Appeal brought on 25 January 2019 by Banco Santander, S.A. against the judgment of the General Court (Ninth Chamber) delivered on 15 November 2018 in Case T-227/10 Banco Santander, S.A. v European Commission
Cauza C-52/19 P: Recurs introdus la 25 ianuarie 2019 de Banco Santander, S.A. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) din 15 noiembrie 2018 în cauza T-227/10, Banco Santander, S.A./Comisia Europeană
Cauza C-52/19 P: Recurs introdus la 25 ianuarie 2019 de Banco Santander, S.A. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) din 15 noiembrie 2018 în cauza T-227/10, Banco Santander, S.A./Comisia Europeană
JO C 112, 25.3.2019, p. 31–32
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
25.3.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 112/31 |
Recurs introdus la 25 ianuarie 2019 de Banco Santander, S.A. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) din 15 noiembrie 2018 în cauza T-227/10, Banco Santander, S.A./Comisia Europeană
(Cauza C-52/19 P)
(2019/C 112/37)
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Recurentă: Banco Santander, S.A. (reprezentanți: J. Buendía Sierra, E. Abad Valdenebro, R. Calvo Salinero și A. Lamadrid de Pablo, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
|
— |
Anularea Hotărârii Tribunalului din 15 noiembrie 2018; |
|
— |
admiterea acțiunii în anulare și anularea definitivă a deciziei atacate și |
|
— |
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
La 15 noiembrie 2018, Tribunalul a pronunțat o hotărâre în cauza T-227/10, Banco Santander/Comisia (1), împotriva căreia este îndreptat prezentul recurs. Prin hotărârea menționată a fost respinsă acțiunea formulată de recurentă împotriva Deciziei Comisiei Europene din 28 octombrie 2009 (2) privind „fondul comercial financiar” reglementat la articolul 12 alineatul 5 din Ley española de Impuesto sobre Sociedades (Legea spaniolă privind impozitul pe profit).
În susținerea recursului, recurenta invocă un motiv unic de recurs, referitor la erorile de drept săvârșite în hotărârea atacată în ceea ce privește interpretarea articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în raport cu noțiunea „selectivitate”.
În special, în recurs se pretinde că hotărârea atacată este eronată:
|
— |
în ceea ce privește determinarea sistemului de referință în prima etapă a analizei selectivității; |
|
— |
în ceea ce privește determinarea obiectivului pornind de la care trebuie comparate situațiile diferite de fapt și de drept în cea de a doua etapă a analizei selectivității; |
|
— |
în consecință, de asemenea în ceea ce privește atribuirea sarcinii probei și aplicarea principiului proporționalității; |
|
— |
cu titlu subsidiar, în ceea ce privește analiza referitoare la presupusa absență a probei privind legătura de cauzalitate între imposibilitatea întreprinderilor de a fuziona în străinătate și achiziționarea de titluri de participare în străinătate și |
|
— |
cu titlu subsidiar, în ceea ce privește înlăturarea separabilității măsurii în funcție de procentajul de control. |
|
— |
Pe lângă menținerea unui raționament incorect din punct de vedere juridic, hotărârea atacată substituie cu privire la diferite aspecte raționamentul din decizia atacată cu unul distinct și propriu, săvârșind astfel erori de drept suplimentare. |
(1) Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Banco Santander/Comisia (T-227/10, nepublicată, EU:T:2018:785).
(2) Decizia 2011/5/CE a Comisiei din 28 octombrie 2009 privind amortizarea fiscală a fondului comercial financiar în cazul achiziționării unor titluri de participare străine C 45/07 (ex NN 51/07, ex CP 9/07) pusă în aplicare de Spania (JO 2011, L 7, p. 48).