1)

Dacă cerința îndeplinirii condițiilor articolului 7 alineatul 1 din Decretul Regal 240/2007 de către cetățeanul spaniol care nu și-a exercitat dreptul de liberă circulație, în calitate de condiție necesară pentru recunoașterea dreptului de ședere al soțului său extracomunitar în temeiul articolului 7 alineatul 2 din acest decret regal, poate constitui, în eventualitatea nerespectării acestor condiții, o încălcare a articolului 20 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul în care, ca o consecință a refuzului acestui drept, cetățeanul spaniol ar fi obligat să părăsească teritoriul Uniunii în ansamblu.

La aprecierea tuturor acestor aspecte, trebuie să se țină seama de faptul că articolul 68 din Codul civil spaniol stabilește obligația soților de a locui împreună.

2)

Dacă, în orice caz, independent de cele expuse mai sus și cu titlu subsidiar, încalcă articolul 20 TFUE, în termenii citați anterior, practica statului spaniol de a aplica în mod automat reglementarea cuprinsă în articolul 7 din [Decretul Regal] 240/2007, refuzând acordarea permisului de ședere membrului de familie al unui cetățean al Uniunii care nu și-a exercitat niciodată libertatea de circulație, pentru unicul motiv că cetățeanul Uniunii nu îndeplinește condițiile prevăzute de această dispoziție, fără să fi examinat în mod concret și individual dacă între acest cetățean al Uniunii și resortisantul unei țări terțe există o relație de dependență de asemenea natură încât, indiferent de motiv și ținând seama de împrejurări, implică faptul că, în cazul refuzului acordării dreptului de ședere unui cetățean al unei țări terțe, cetățeanul Uniunii nu s-ar putea separa de membrul de familie de care este dependent și ar trebui să părăsească teritoriul Uniunii.

Toate aceste aspecte trebuie apreciate în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, Hotărârea din 8 mai 2018, C-82/16, K. A. și alții/Belgische Staat (1).