–

pentru TB, de G. Győző, ügyvéd;

–

pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér și de G. Tornyai, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul neerlandez, de C. Schillemans și de M. Bulterman, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Tokár, de C. Cattabriga și de M. Condou‑Durande, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatele (2) și (3) și a articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între TB, pe de o parte, și Bevándorlási és Menekültügyi Hivatal (Oficiul pentru Imigrație și Azil, Ungaria), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către acest oficiu a unei cereri de eliberare a unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei pentru sora persoanei interesate.

3

Considerentele (2), (4) și (8) ale Directivei 2003/86 enunță:

[…]

[…]

4

Articolul 1 din această directivă prevede:

„Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.”

5

Articolul 3 alineatul (5) din directiva menționată are următorul cuprins:

„Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a adopta sau de a menține condiții mai favorabile.”

6

Articolul 4 din aceeași directivă prevede la alineatele (1)-(3):

„(1)   Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

[…]

(2)   Statele membre pot, prin acte cu putere de lege sau de reglementare, autoriza intrarea și șederea, în temeiul prezentei directive, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, a următorilor membri ai familiei:

(3)   Statele membre pot, prin acte cu putere de lege sau de reglementare, autoriza intrarea și șederea, în temeiul prezentei directive, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, a partenerului necăsătorit, resortisant al unei țări terțe, care are cu susținătorul reîntregirii o relație de durată și stabilă demonstrată în mod corespunzător, sau a resortisantului unei țări terțe care este legat de susținătorul reîntregirii printr‑un parteneriat înregistrat, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2), precum și a copiilor minori necăsătoriți, inclusiv a copiilor adoptați, și a copiilor majori necăsătoriți care se află în incapacitatea obiectivă de a se întreține singuri ca urmare a stării lor de sănătate.

Statele membre pot decide ca, în ceea ce privește reîntregirea familiei, partenerii înregistrați să fie asimilați soților.”

7

Articolul 10 din Directiva 2003/86, care figurează în capitolul V, intitulat „Reîntregirea familiei refugiaților”, prevede:

„(1)   Articolul 4 se aplică definiției membrilor familiei, cu excepția alineatului (1) al treilea paragraf, care nu se aplică în cazul copiilor refugiaților.

(2)   Statele membre pot autoriza reîntregirea familiei pentru alți membri ai familiei care nu sunt menționați la articolul 4, în cazul în care aceștia se află în întreținerea refugiatului.

(3)   În cazul în care refugiatul este un minor neînsoțit, statele membre:

8

Potrivit articolului 17 din această directivă:

„Statele membre țin seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei și de durata rezidenței sale în statul membru, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara de origine, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire a permisului de ședere, precum și în cazul luării unei măsuri de îndepărtare a susținătorului reîntregirii sau a membrilor familiei sale.”

9

Articolul 19 din a harmadik országbeli állampolgárok beutazásáról és tartózkodásáról szóló 2007. évi II. törvény (Legea nr. II din 2007 privind intrarea și șederea resortisanților țărilor terțe, denumită în continuare „Legea din 2007”) prevede:

„(1)   Poate obține un permis de ședere în vederea reîntregirii familiei resortisantul unei țări terțe care este membru al familiei unui resortisant al unei țări terțe care deține un permis de ședere, un permis de imigrare, un permis de rezidență, un permis provizoriu de ședere permanentă, un permis național de ședere permanentă sau un permis CE de ședere permanentă sau al unei persoane care deține, în temeiul unei legi speciale, un card de ședere sau un card de ședere permanentă (denumit în continuare, în sensul acestui articol, «susținătorul reîntregirii»).

[…]

(4)   Pot obține un permis de ședere în vederea reîntregirii familiei:

ai susținătorului reîntregirii sau ai soțului său ori ai persoanei căreia i s‑a recunoscut statutul de refugiat.”

10

La 7 septembrie 2015, autoritatea competentă maghiară i‑a recunoscut calitatea de refugiat lui TB. La 12 ianuarie 2016, sora lui TB a depus la misiunea diplomatică a Ungariei în Teheran (Iran) o cerere de acordare a unui permis de ședere în vederea reîntregirii familiei cu TB și de eliberare a unei vize pentru a putea intra în posesia permisului de ședere.

11

Această cerere a fost respinsă printr‑o decizie a autorității de prim grad de jurisdicție, confirmată de autoritatea de al doilea grad de jurisdicție, pentru motivele, pe de o parte, că sora lui TB, pentru a obține permisul de ședere solicitat, comunicase autorității competente date false și, pe de altă parte, că, având în vedere calificările și starea sa de sănătate, aceasta nu demonstrase că s‑ar afla în incapacitatea de a se întreține singură ca urmare a stării sale de sănătate, având în vedere că, potrivit documentelor medicale anexate la cererea sa, aceasta ar suferi de o depresie care necesită o monitorizare medicală periodică.

12

TB a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la instanța de trimitere. În susținerea acestei acțiuni, el arată în special că norma prevăzută la articolul 19 alineatul (4) litera b) din Legea din 2007, în temeiul căreia fratele sau sora unei persoane care are calitatea de refugiat pot obține un permis de ședere în scopul reîntregirii familiei, cu condiția să se afle în incapacitatea de a se întreține singuri ca urmare a stării lor de sănătate, încalcă articolul 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2003/86.

13

Instanța de trimitere, care exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea acestei norme cu articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, arată că o astfel de condiție precum cea prevăzută la articolul 19 alineatul (4) litera b) nu corespunde celei prevăzute la articolul 10 alineatul (2) menționat, care permite statelor membre să autorizeze reîntregirea membrilor de familie, alții decât cei menționați la articolul 4 din această directivă, cum ar fi frații și surorile refugiatului, cu condiția ca aceștia să fie „în întreținerea” acestuia din urmă. Astfel, condiția prevăzută la articolul 19 alineatul (4) litera b) ar corespunde celei prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) din directiva menționată în ceea ce privește reîntregirea familiei, nu a fraților și a surorilor refugiatului, ci a copiilor majori necăsătoriți ai susținătorului reîntregirii sau ai soțului acestuia, precum și a copiilor majori necăsătoriți comuni ai susținătorului reîntregirii și ai partenerului său.

14

Prin urmare, această instanță ridică, în primul rând, problema dacă articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 se opune ca un stat membru, care utilizează posibilitatea oferită de această dispoziție de a autoriza reîntregirea membrilor de familie, alții decât cei menționați la articolul 4 din această directivă, să supună această reîntregire altor condiții decât cea prevăzută în această primă dispoziție.

15

În această privință, instanța menționată arată că, într‑o hotărâre anterioară, Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) a apreciat, fără a efectua o trimitere preliminară, că la această întrebare trebuie să se răspundă negativ și că articolul 19 alineatul (4) litera b) din Legea din 2007 nu încălca, așadar, articolul 10 alineatul (2) menționat.

16

Cu toate acestea, potrivit instanței de trimitere, deși, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, statele membre pot autoriza reîntregirea membrilor de familie care nu sunt menționați la articolul 4 din această directivă și pot astfel să deroge de la definiția noțiunii de „membru de familie” reținută la acest din urmă articol, ele nu ar putea, în schimb, să deroge de la condiția prevăzută la acest articol 10 alineatul (2), potrivit căreia membrii menționați pot beneficia de reîntregirea familiei dacă se află în întreținerea refugiatului.

17

În al doilea rând, în cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea menționată la punctul 14 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere ridică problema interpretării noțiunii de persoană „aflată în întreținere” în sensul Directivei 2003/86.

18

În această privință, instanța menționată arată că, în versiunea în limba de procedură, articolul 10 alineatul (2) din această directivă vizează membrii de familie care se află în întreținerea refugiatului („a menekült eltartottjai”), în timp ce, în versiunea în limba engleză, această dispoziție face referire la cei care se află într‑o relație de dependență cu refugiatul („dependent on the refugee”). Instanța de trimitere exprimă îndoieli cu privire la aspectul dacă aceste expresii sunt pe deplin echivalente.

19

Pe de altă parte, aceasta se întreabă dacă noțiunea de persoană „aflată în întreținere” presupune o apreciere de ansamblu a diferitor elemente care caracterizează dependența sau dacă această noțiune se poate rezuma la existența unui singur element dintre acestea, precum incapacitatea membrului de familie respectiv de a se întreține singur ca urmare a stării sale de sănătate, astfel încât un stat membru ar putea, întemeindu‑se numai pe acest element, să considere că un membru de familie care nu îndeplinește această condiție nu se află în întreținerea susținătorului reîntregirii, fără a proceda la o apreciere individuală a situației acestui membru. În această privință, instanța menționată arată că, potrivit Kúria (Curtea Supremă), din jurisprudența Curții rezultă că această noțiune implică o dependență nu numai materială, ci și fizică și intelectuală, relația de persoană aflată în întreținere putând fi astfel caracterizată printr‑o relație de dependență complexă în care sarcina materială nu constituie decât un element.

20

În al treilea rând, în cazul unui răspuns negativ la întrebarea menționată la punctul 14 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă statele membre sunt libere să impună orice condiție, inclusiv cele prevăzute la articolul 4 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/86, și, dacă este cazul, ridică problema întinderii condiției prevăzute la articolul 4 alineatul (3) menționat, referitoare la faptul că membrii de familie în cauză se află în incapacitatea obiectivă de a se întreține singuri ca urmare a stării lor de sănătate.

21

În aceste condiții, Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Tribunalul Administrativ și pentru Litigii de Muncă din Budapesta, Ungaria) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22

Guvernul maghiar susține că întrebările preliminare sunt inadmisibile din cauza caracterului lor ipotetic. Astfel, aceste întrebări s‑ar întemeia pe premisa eronată potrivit căreia Ungaria ar fi pus în aplicare, prin intermediul articolului 19 alineatul (4) litera b) din Legea din 2007, articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, în condițiile în care acest stat membru nu ar fi notificat Comisiei o astfel de informare în temeiul articolului 20 din această directivă.

23

În această privință, trebuie amintit că revine doar instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare, pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate de instanțele naționale au ca obiect interpretarea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 10 decembrie 2018, Wightman și alții, C‑621/18, EU:C:2018:999, punctul 26).

24

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare atunci când este evident că interpretarea solicitată a unei norme a Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea ori cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea când nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 10 decembrie 2018, Wightman și alții, C‑621/18, EU:C:2018:999, punctul 27).

25

În speță, trebuie subliniat că, potrivit instanței de trimitere, prin adoptarea articolului 19 alineatul (4) litera b) din Legea din 2007, legiuitorul maghiar a intenționat, desigur, să pună în aplicare articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, această din urmă dispoziție acordând statelor membre o libertate de alegere care face parte integrantă din regimul stabilit de directiva menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2011, N. S. și alții, C‑411/10 și C‑493/10, EU:C:2011:865, punctele 65-68).

26

Or, Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și instanțele naționale, contextul factual și normativ în care se încadrează întrebările preliminare, astfel cum este definit în decizia de trimitere. Prin urmare, oricare ar fi criticile exprimate de guvernul maghiar împotriva interpretării dreptului național reținute de instanța de trimitere, analiza prezentei trimiteri preliminare trebuie realizată în raport cu interpretarea acestui drept efectuată de această instanță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2016, New Valmar, C‑15/15, EU:C:2016:464, punctul 25).

27

Împrejurarea că Ungaria nu a notificat Comisiei, în temeiul articolului 20 din Directiva 2003/86, articolul 19 alineatul (4) litera b) menționat drept măsură de transpunere a articolului 10 alineatul (2) din această directivă nu este de natură să modifice această constatare. Astfel, nu este suficient ca o măsură națională să nu fi fost notificată Comisiei de statul membru în cauză pentru a exclude ca măsura menționată să pună în aplicare o dispoziție a unei directive.

28

Prin urmare, excepția de inadmisibilitate trebuie respinsă.

29

În plus, trebuie arătat că, prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea care trebuie dată articolului 4 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/86.

30

Aceste dispoziții vizează însă situații distincte de cea în discuție în litigiul principal, întrucât privesc reîntregirea familiei pentru alți membri de familie ai refugiatului decât sora sa.

31

Simpla împrejurare că, în cadrul punerii în aplicare a articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, legiuitorul maghiar a utilizat termeni analogi celor prevăzuți la articolul 4 alineatele (2) și (3) din această directivă nu este suficient pentru a justifica o cerere de interpretare a acestor dispoziții. Astfel, instanța de trimitere nu a susținut, în cererea de decizie preliminară, că legiuitorul maghiar a intenționat să efectueze o trimitere directă și necondiționată la astfel de dispoziții prin adoptarea articolului 19 alineatul (4) litera b) din Legea din 2007 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2012, Nolan, C‑583/10, EU:C:2012:638, punctul 47, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2018, C și A, C‑257/17, EU:C:2018:876, punctul 33).

32

Rezultă că nu este necesar să se interpreteze, în cadrul prezentei cauze, articolul 4 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/86.

33

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să nu autorizeze reîntregirea familiei pentru sora unui refugiat decât dacă aceasta se află în incapacitatea obiectivă de a se întreține singură ca urmare a stării sale de sănătate.

34

Potrivit articolului 1 din Directiva 2003/86, aceasta are ca obiectiv stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.

35

În acest cadru, articolul 4 din această directivă enumeră membrii de familie ai unui resortisant al unei țări terțe în privința cărora statele membre trebuie sau pot, după caz, să recunoască un drept la reîntregirea familiei, în sensul directivei menționate.

36

Cu toate acestea, din considerentul (8) al aceleiași directive reiese că aceasta prevede pentru refugiați condiții mai favorabile pentru exercitarea acestui drept la reîntregirea familiei, întrucât situația lor necesită o atenție deosebită ca urmare a motivelor care i‑au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață de familie normală în țara lor (Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctul 32).

37

Una dintre aceste condiții mai favorabile este prevăzută la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86.

38

Astfel, deși articolul 10 alineatul (1) din această directivă face ca articolul 4 din aceasta să se aplice refugiaților, cu excepția rezervei care figurează la alineatul (1) al treilea paragraf, care nu se aplică pentru copiii refugiaților, articolul 10 alineatul (2) din directiva menționată permite, în plus, statelor membre să autorizeze ca membrii de familie ai refugiatului, alții decât cei menționați la articolul 4, să beneficieze de dreptul la reîntregirea familiei, în sensul directivei menționate.

39

În aceste condiții, trebuie subliniat, în primul rând, că acest articol 10 alineatul (2) are caracter facultativ. Această dispoziție lasă astfel la latitudinea fiecăruia dintre statele membre decizia de a pune în aplicare extinderea domeniului de aplicare personal al Directivei 2003/86 pe care o autorizează.

40

În plus, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 37 din concluzii, articolul 10 alineatul (2) menționat lasă de asemenea statelor membre o importantă marjă de apreciere pentru a stabili, din rândul membrilor de familie ai refugiatului, alții decât cei menționați la articolul 4 din directiva menționată, pe cei cărora aceste state membre doresc să le permită reîntregirea familiei cu refugiatul care are reședința pe teritoriul lor.

41

În al doilea rând, trebuie subliniat că marja de manevră de care dispun statele membre la punerea în aplicare a acestui articol 10 alineatul (2) este, cu toate acestea, limitată de condiția pe care această dispoziție o prevede pentru o astfel de punere în aplicare. Astfel, din înșiși termenii articolului 10 alineatul (2) menționat reiese că statele membre pot autoriza reîntregirea familiei pentru alți membri de familie ai refugiatului care nu sunt menționați la articolul 4 din Directiva 2003/86, în cazul în care aceștia se află în întreținerea refugiatului.

42

Astfel, primo, cu riscul de a lipsi de orice efect util această condiție, articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să autorizeze reîntregirea familiei unui membru de familie al unui refugiat, care nu este menționat la articolul 4 din această directivă, în cazul în care acesta nu se află în întreținerea refugiatului. O reglementare națională care nu ar respecta această condiție ar fi contrară obiectivelor Directivei 2003/86 în măsura în care ar permite acordarea beneficiului statutului care decurge din această directivă unor persoane care nu îndeplinesc condițiile pentru a‑l obține (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 iunie 2018, Diallo, C‑246/17, EU:C:2018:499, punctul 55, și Hotărârea din 23 mai 2019, Bilali, C‑720/17, EU:C:2019:448, punctul 44).

43

Această constatare nu aduce însă atingere posibilității, recunoscută statelor membre la articolul 3 alineatul (5) din directiva menționată, de a acorda, exclusiv în temeiul dreptului lor național, un drept de intrare și de ședere în condiții mai favorabile.

44

Secundo, în ceea ce privește sensul care trebuie dat condiției de a se afla „în întreținerea” refugiatului, trebuie amintit că, din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii și din principiul egalității, rezultă că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în toată Uniunea o interpretare autonomă și uniformă (Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctul 62 și jurisprudența citată).

45

Or, întrucât articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 nu conține nicio trimitere la dreptul național al statelor membre în ceea ce privește condiția menționată, aceasta din urmă trebuie să facă obiectul unei astfel de interpretări autonome și uniforme.

46

În această privință, trebuie arătat că Curtea a interpretat deja condiția potrivit căreia membrul de familie trebuie să se afle în întreținerea susținătorului reîntregirii în cadrul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).

47

Potrivit acestei jurisprudențe, calitatea de membru de familie aflat „în întreținerea” cetățeanului Uniunii titular al dreptului de ședere presupune ca existența unei situații de dependență reale să fie stabilită. Această dependență rezultă dintr‑o situație de fapt caracterizată prin împrejurarea că susținerea materială a membrului de familie este asigurată de către titularul dreptului de ședere (Hotărârea din 19 octombrie 2004, Zhu și Chen, C‑200/02, EU:C:2004:639, punctul 43, Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Iida, C‑40/11, EU:C:2012:691, punctul 55, Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Reyes, C‑423/12, EU:C:2014:16, punctele 20 și 21, și Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 50).

48

Pentru a stabili existența unei astfel de dependențe, statul membru gazdă trebuie să aprecieze dacă, având în vedere condițiile sale materiale și sociale, membrul de familie nu este în măsură să facă față nevoilor sale fundamentale. Necesitatea susținerii materiale trebuie să existe în statul de origine sau de proveniență al membrului de familie în momentul în care solicită să se alăture cetățeanului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 ianuarie 2007, Jia, C‑1/05, EU:C:2007:1, punctul 37, precum și Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Reyes, C‑423/12, EU:C:2014:16, punctele 22 și 30).

49

Trebuie să se ia în considerare jurisprudența menționată pentru a interpreta noțiunea de membru de familie aflat „în întreținere”, în sensul Directivei 2003/86. Astfel, Directivele 2004/38 și 2003/86 urmăresc obiective similare, vizând să asigure sau să favorizeze, în statul membru gazdă, reîntregirea familiei pentru resortisanții altor state membre sau ai unor țări terțe care au reședința legală în statul membru respectiv.

50

Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de asemenea de faptul că, astfel cum amintește considerentul (8) al Directivei 2003/86 și astfel cum reiese deja din cuprinsul punctului 35 din prezenta hotărâre, o atenție deosebită trebuie acordată situației refugiaților, dat fiind faptul că au fost obligați să își părăsească țara și nu pot avea în vedere să ducă o viață de familie normală în țara lor, că au putut fi separați de familiile lor pentru o lungă perioadă înainte să le fie acordat statutul de refugiat și că este adesea imposibil sau periculos pentru refugiați sau pentru membrii familiei lor să prezinte documente oficiale sau să intre în contact cu autoritățile din țara lor de origine (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2018, K și B, C‑380/17, EU:C:2018:877, punctul 53, și Hotărârea din 13 martie 2019, E., C‑635/17, EU:C:2019:192, punctul 66).

51

În această privință, a impune ca refugiatul să asigure efectiv, la data depunerii cererii de reîntregire, susținerea materială a membrului familiei sale în statul de origine sau în țara de proveniență a acestuia din urmă ar putea avea drept consecință excluderea din domeniul de aplicare al articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 a membrilor de familie ai refugiatului care sunt realmente dependenți de acesta pentru simplul motiv că refugiatul nu este sau nu mai este în măsură să le asigure un sprijin material care le este necesar pentru a face față nevoilor lor fundamentale în statul de origine sau în țara de proveniență. Or, nu poate fi exclus ca refugiatul să nu fie sau să nu mai fie în măsură să asigure un astfel de sprijin din cauza unor elemente independente de voința sa, precum imposibilitatea materială de a furniza fondurile necesare sau teama de a pune în pericol securitatea membrilor familiei sale, intrând în contact cu aceștia.

52

Prin urmare, membrul de familie al unui refugiat trebuie considerat ca fiind în întreținerea sa, în sensul articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, atunci când aceasta este în mod real dependent în sensul că, pe de o parte, având în vedere condițiile sale economice și sociale, nu este în măsură să facă față nevoilor sale fundamentale în statul său de origine sau de proveniență, la data la care acesta solicită să se alăture refugiatului, și că, pe de altă parte, s‑a stabilit că susținerea sa materială este asigurată efectiv de refugiat sau că, ținând seama de toate circumstanțele pertinente, precum gradul de rudenie al membrului de familie respectiv cu refugiatul, natura și soliditatea celorlalte legături familiale, precum și vârsta și situația economică a celorlalte rude, refugiatul apare ca fiind membrul de familie cel mai în măsură să asigure sprijinul material necesar.

53

Această interpretare este confirmată de articolul 17 din Directiva 2003/86, care impune o examinare individualizată a cererii de reîntregire a familiei în cadrul căreia, astfel cum rezultă din considerentul (8) al acestei directive, trebuie, printre altele, să se țină seama de particularitățile legate de calitatea de refugiat a susținătorului reîntregirii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2018, K și B, C‑380/17, EU:C:2018:877, punctul 53).

54

Tertio, din cele ce preced rezultă că, deși, astfel cum subliniază instanța de trimitere, în anumite versiuni lingvistice, articolul 10 alineatul (2) menționat vizează situația de dependență a membrului de familie în raport cu refugiatul, în timp ce, în alte versiuni, această dispoziție privește calitatea de membru de familie aflat în întreținerea respectivului refugiat, o asemenea divergență este lipsită de relevanță în ceea ce privește interpretarea condiției prevăzute la articolul 10 alineatul (2) menționat.

55

Trebuie arătat, în al treilea rând, că, cu ocazia punerii în aplicare a posibilității care le este recunoscută la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, statele membre pot să prevadă cerințe suplimentare referitoare la natura legăturii de dependență impuse de această dispoziție, în special prin impunerea condiției, pentru recunoașterea drepturilor care decurg din Directiva 2003/86, ca membrii de familie ai refugiatului vizați să se afle în întreținerea acestuia din urmă din cauza anumitor motive.

56

Astfel, condiția referitoare la existența unei relații de dependență între refugiat și membrul familiei sale trebuie interpretată în sensul că urmărește să excludă de la posibilitatea recunoscută la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 membrii de familie ai refugiatului, alții decât cei menționați la articolul 4 din această directivă, care nu se află în întreținerea sa, fără însă a impune statului membru, care decide să pună în aplicare o asemenea posibilitate, obligația de a recunoaște în mod automat, în tot sau în parte, membrilor de familie ai refugiatului, alții decât cei menționați la articolul 4 din directiva menționată, un drept la reîntregirea familiei din momentul în care se află în întreținerea refugiatului.

57

În această privință, trebuie subliniat, pe de o parte, că disparitățile care pot rezulta din faptul că fiecare stat membru este astfel liber să precizeze natura legăturii de dependență care permite, potrivit reglementării sale naționale, să se acorde membrilor de familie ai refugiatului, alții decât cei menționați la articolul 4 din Directiva 2003/86, un drept la reîntregirea familiei, în sensul directivei menționate, sunt perfect conciliabile cu natura și cu obiectivul articolului 10 alineatul (2) din directiva menționată. Astfel, reiese deja din cuprinsul punctelor 38-40 din prezenta hotărâre că acest articol 10 alineatul (2) a fost conceput de legiuitorul Uniunii ca o dispoziție facultativă a cărei punere în aplicare lasă o marjă de apreciere statelor membre, astfel încât disparitățile în reglementările naționale care pun în aplicare o astfel de posibilitate decurg în mod natural din alegerea legiuitorului menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctul 47).

58

Pe de altă parte, posibilitatea recunoscută astfel statelor membre de a stabili cerințe suplimentare nu aduce atingere, ca atare, obiectivelor urmărite în mod general prin Directiva 2003/86, astfel cum sunt enunțate în considerentele (4) și (8) ale acesteia, și care sunt de a facilita integrarea resortisanților țărilor terțe în cauză, permițându‑le să ducă o viață de familie normală, și de a prevedea condiții mai favorabile pentru exercitarea de către refugiați a dreptului lor la reîntregirea familiei, ținând seama de situația specială a acestora. Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 36 și 37 din prezenta hotărâre, făcând uz de posibilitatea oferită la articolul 10 alineatul (2) din directiva menționată și prin autorizarea reîntregirii membrilor de familie ai refugiatului, alții decât cei menționați la articolul 4 din aceeași directivă, statul membru respectiv favorizează deja realizarea acestor obiective, chiar și atunci când supune această reîntregire unor condiții mai stricte decât cea prevăzută la articolul 10 alineatul (2).

59

În schimb, a interzice unui stat membru să prevadă astfel de cerințe suplimentare ar fi contrar logicii înseși a articolului 10 alineatul (2) menționat, care, astfel cum s‑a stabilit la punctele 38 și 39 din prezenta hotărâre, permite statelor membre atât să decidă să nu recunoască niciunuia dintre membrii de familie ai refugiatului, vizați de această dispoziție, un drept la reîntregirea familiei, cât și să stabilească în mod liber care dintre membrii menționați pot beneficia de un astfel de drept la reîntregire.

60

Pe de altă parte, o astfel de interdicție poate contraveni obiectivelor amintite la punctul 58 din prezenta hotărâre, stimulând statele membre să renunțe la punerea în aplicare a posibilității prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86.

61

În aceste condiții, trebuie să se mai sublinieze, în al patrulea rând, că, exercitându‑și posibilitatea care le este recunoscută la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, statele membre pun în aplicare dreptul Uniunii.

62

Prin urmare, marja de apreciere recunoscută statelor membre de articolul 10 alineatul (2) menționat nu trebuie, mai întâi, să fie utilizată de acestea într‑un mod ce ar aduce atingere obiectivului Directivei 2003/86 și efectului util al acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2019, E., C‑635/17, EU:C:2019:192, punctul 53).

63

În această privință, astfel cum s‑a stabilit la punctele 36, 50 și 53 din prezenta hotărâre, pe de o parte, situația refugiaților solicită o atenție specială în punerea în aplicare a Directivei 2003/86 și, pe de altă parte, articolul 17 din directiva menționată impune o individualizare a examinării cererilor de reîntregire a familiei.

64

În continuare, după cum confirmă de altfel considerentul (2) al Directivei 2003/86, aceasta trebuie să respecte Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

65

Desigur, dispozițiile cartei nu pot fi interpretate în sensul că acestea ar priva statele membre de marja de apreciere de care dispun atunci când decid să pună în aplicare articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 și examinează cererile de reîntregire a familiei introduse în temeiul acestei dispoziții. Cu toate acestea, dispozițiile acestei directive trebuie interpretate și aplicate în cursul acestei examinări, în special în lumina articolului 7 din cartă, care consacră, între alte drepturi, respectarea vieții de familie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2016, Khachab, C‑558/14, EU:C:2016:285, punctul 28).

66

În sfârșit, în conformitate cu principiul proporționalității, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii, mijloacele puse în aplicare de reglementarea națională care transpune articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 trebuie să fie de natură să realizeze obiectivele vizate de această reglementare și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora (Hotărârea din 21 aprilie 2016, Khachab, C‑558/14, EU:C:2016:285, punctul 42).

67

În consecință, reglementarea națională care pune în aplicare posibilitatea prevăzută la articolul 10 alineatul (2) menționat trebuie să respecte atât drepturile fundamentale garantate de cartă, cât și principiul proporționalității și să nu se opună unei examinări individualizate a cererii de reîntregire a familiei, iar această examinare trebuie, în plus, să fie efectuată ținând seama de situația specială a refugiaților.

68

În lumina tuturor considerațiilor de mai sus trebuie să se examineze, în ultimul rând, dacă articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 se opune ca un stat membru să nu recunoască dreptul la reîntregirea familiei pentru sora unui refugiat decât dacă aceasta din urmă se află în incapacitatea obiectivă de a se întreține singură ca urmare a stării sale de sănătate.

69

În această privință, este necesar să se arate, primo, că sora unui refugiat nu face parte dintre membrii de familie ai susținătorului reîntregirii menționați la articolul 4 din Directiva 2003/86. Prin urmare, este permis unui stat membru să recunoască unui asemenea membru de familie al unui refugiat un drept la reîntregirea familiei, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din aceeași directivă.

70

Secundo, rezultă din cele expuse la punctele 54-59 din prezenta hotărâre că articolul 10 alineatul (2) menționat nu se opune, în principiu, instituirii de către statele membre a unei condiții suplimentare care constă în a impune ca relația de dependență dintre refugiat și membrul familiei sale să fie cauzată de starea de sănătate a acestuia din urmă.

71

De altfel, trebuie să se constate că, în contextul unei armonizări mai precise, legiuitorul Uniunii a permis în mod specific statelor membre, la articolul 4 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) din Directiva 2003/86, să condiționeze dreptul la reîntregirea familiei al anumitor membri de familie ai unui resortisant al unei țări terțe de îndeplinirea unei condiții similare.

72

În aceste condiții, rezultă de asemenea din cuprinsul punctului 42 din prezenta hotărâre că, pentru a păstra efectul util al articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, un stat membru nu ar putea permite surorii unui refugiat să beneficieze de dreptul la reîntregirea familiei, în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86, fără ca aceasta să fie în întreținerea refugiatului, ceea ce implică, astfel cum s‑a demonstrat la punctul 52 din prezenta hotărâre, nu numai că sora refugiatului se află în incapacitatea obiectivă de a se întreține singură, ci și să se dovedească faptul că susținerea materială este efectiv asigurată de refugiat sau că, ținând seama de toate circumstanțele relevante, refugiatul apare ca fiind membrul de familie cel mai în măsură să asigure sprijinul material necesar.

73

Pe de altă parte, rezultă de asemenea din cuprinsul punctelor 53 și 63 din prezenta hotărâre că autoritățile naționale competente sunt obligate să efectueze o examinare individualizată a respectării condiției potrivit căreia sora refugiatului trebuie să se afle în întreținerea acestuia din urmă din cauza stării sale de sănătate.

74

Rezultă, în special, că o astfel de cerere nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că afecțiunea de care suferă sora refugiatului ar fi considerată, în mod automat, ca nefiind de natură să instituie o astfel de relație de dependență.

75

Mai precis, examinarea individualizată a cererii va trebui să ia în considerare, în mod echilibrat și rezonabil, toate elementele relevante ale situației personale a surorii refugiatului, și anume vârsta acesteia, nivelul său de educație, situația sa profesională și financiară, precum și starea sa de sănătate. În plus, autoritățile naționale vor trebui să țină seama de faptul că amploarea necesităților poate fi foarte variabilă în funcție de indivizi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2010, Chakroun, C‑578/08, EU:C:2010:117, punctul 48), precum și de situația specială a refugiaților, în special de dificultățile specifice cu care se confruntă aceștia cu privire la obținerea de elemente de probă în țara lor de origine.

76

Revine instanței de trimitere sarcina de a interpreta, în măsura în care este posibil, dreptul său național și în special articolul 19 alineatul (4) litera b) din Legea din 2007, în conformitate cu aceste cerințe.

77

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să nu autorizeze reîntregirea familiei surorii unui refugiat decât dacă aceasta este, ca urmare a stării sale de sănătate, în incapacitatea de a se întreține singură, cu condiția ca:

78

Întrucât, în privința părților din litigiul principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să nu autorizeze reîntregirea familiei surorii unui refugiat decât dacă aceasta este, ca urmare a stării sale de sănătate, în incapacitatea de a se întreține singură, cu condiția ca: