I. Introducere

II. Cadrul juridic

III. Istoricul litigiului

A. Situația de fapt și procedura administrativă

B. Procedura în fața primei instanțe

IV. Procedura în fața Curții

V. Apreciere

A. Cu privire la motivele legate de competențele de inspecție ale Comisiei în procedura referitoare la înțelegeri (primul‑al treilea motiv)

1. Cu privire la desfășurarea inspecției în speță

2. Cu privire la realizarea de copii fără o examinare prealabilă, ca parte a competențelor de inspecție ale Comisiei (primul motiv)

a) Cu privire la admisibilitatea și pertinența pentru soluționarea litigiului ale primului motiv

b) Cu privire la temeinicia primului motiv

3. Cu privire la limitarea întinderii teritoriale a competențelor de inspecție ale Comisiei (al doilea și al treilea motiv)

a) Cu privire la interpretarea articolului 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (al doilea motiv)

b) Cu privire la pretinsa limitare teritorială a inspecției prin însăși decizia de inspecție (al treilea motiv)

B. Cu privire la motivele legate de amendă (al patrulea și al cincilea motiv)

1. Cu privire la exercitarea de către Tribunal a competenței de fond în ceea ce privește amenda (al patrulea motiv)

2. Cu privire la aprecierea configurației europene a înțelegerii în ceea ce privește amenda (al cincilea motiv)

C. Sinteză

VI. Cheltuieli de judecată

VII. Concluzie

1.

În cadrul unei inspecții în materie de înțelegeri desfășurată la o întreprindere, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ( 2 ), Comisia Europeană este autorizată să realizeze copii ale unor date fără a examina anterior dacă datele în cauză sunt relevante pentru obiectul și scopul inspecției respective, precum și să ridice aceste copii pentru a le investiga ulterior în birourile sale din Bruxelles (Belgia) în vederea identificării datelor relevante pentru obiectul și scopul în cauză? Aceasta este în esență chestiunea de drept cu care a fost sesizată Curtea în cadrul prezentului recurs ( 3 ).

2.

Aceasta se ridică în contextul unei proceduri în materie de înțelegeri în domeniul cablurilor electrice, în cadrul căreia Comisia a sancționat, prin decizia din 2 aprilie 2014, principalii producători europeni, japonezi și sud‑coreeni de cabluri subterane și submarine de înaltă și foarte înaltă tensiune, printre care se numără Nexans France SAS și Nexans SA, recurentele din prezenta cauză (denumite în continuare împreună „Nexans” sau „recurentele”), pentru participarea lor la o înțelegere cvasimondială (denumită în continuare „decizia în litigiu”) ( 4 ).

3.

Prin Hotărârea din 12 iulie 2018 (denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a respins în primă instanță acțiunea formulată de Nexans împotriva deciziei în litigiu ( 5 ). Nexans reproșează Tribunalului că, în cadrul acestei hotărâri, nu numai că a interpretat în mod eronat competențele de inspecție ale Comisiei, ci și că acesta și‑a exercitat în mod eronat și insuficient propria competență de fond cu privire la amenzile stabilite de Comisie.

4.

Pentru viitoarea practică administrativă a Comisiei în ceea ce privește inspecțiile în materie de înțelegeri, hotărârea care va fi pronunțată de Curte în prezentul recurs va avea o importanță care nu trebuie subestimată.

5.

Cadrul juridic aplicabil în speță este definit de articolul 101 TFUE și de Regulamentul nr. 1/2003.

6.

Articolul 20 din Regulamentul nr. 1/2003 este intitulat „Competențele de inspecție ale Comisiei” și prevede la alineatele (1), (2) și (4) următoarele:

„(1)   Pentru a‑și îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să desfășoare toate inspecțiile necesare la întreprinderi și asociațiile de întreprinderi.

(2)   Reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de Comisie să desfășoare o inspecție, sunt împuternicite:

(4)   Întreprinderile și asociațiile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecțiilor dispuse de Comisie prin decizie. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 23 și 24, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție. Comisia adoptă aceste decizii după consultarea autorității de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția.”

7.

Articolul 21 din Regulamentul nr. 1/2003 este intitulat „Inspecția altor incinte” și prevede la alineatele (1) și (4):

„(1)   În cazul în care există o suspiciune întemeiată că registre sau alte documente privind activitatea și obiectul inspecției, care ar putea fi pertinente pentru a dovedi o încălcare gravă a articolului 81 sau a articolului 82 din tratat, sunt păstrate în orice alte incinte, terenuri și mijloace de transport, inclusiv în locuințele directorilor, administratorilor sau ale altor membri ai personalului întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi în cauză, Comisia poate dispune, printr‑o decizie, desfășurarea unei inspecții în aceste incinte, terenuri sau mijloace de transport.

(4)   Reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de Comisie să desfășoare o inspecție dispusă în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, au competențele prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (a), (b) și (c). […]”.

8.

În luna octombrie 2008, întreprinderea ABB a semnalat Comisiei practici anticoncurențiale pe piața cablurilor subterane și submarine ( 6 ).

9.

În consecință, prin Decizia C(2009) 92/1 din 9 ianuarie 2009, Comisia a dispus efectuarea unei inspecții în conformitate cu articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 la Nexans și la toate întreprinderile controlate de aceasta (denumită în continuare „decizia de inspecție”) ( 7 ). Prin urmare, Comisia a efectuat inspecția în perioada 28-30 ianuarie 2009, precum și la 3 februarie 2009 în incintele Nexans France ( 8 ), iar în cadrul acestei inspecții a copiat anumite date, pe care le‑a examinat abia ulterior, la Bruxelles ( 9 ).

10.

Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Nexans France și Nexans/Comisia ( 10 ), Tribunalul a anulat în parte decizia de inspecție adoptată împotriva Nexans, în măsura în care aceasta avea ca obiect alte cabluri electrice decât cablurile submarine și subterane de înaltă tensiune și materiale aparținând acestor alte cabluri; în rest, Tribunalul a respins acțiunea. Recursul introdus de Nexans împotriva acestei hotărâri a fost respins ( 11 ). În aceste hotărâri, nu au fost abordate problemele ridicate în prezenta procedură cu privire la legalitatea demersului Comisiei în perioada inspecției ( 12 ).

11.

La 2 aprilie 2014, Comisia a adoptat decizia în litigiu. Potrivit acestei decizii, principalii producători europeni, japonezi și sud‑coreeni de cabluri electrice submarine și subterane au participat, în perioade diferite, cuprinse între luna februarie 1999 și sfârșitul lunii ianuarie 2009, la o înțelegere referitoare la cablurile electrice subterane și/sau submarine de înaltă și de foarte înaltă tensiune, alcătuită din două configurații: pe de o parte, „configurația A/R a înțelegerii”, din care făceau parte întreprinderi europene, japoneze și sud‑coreene și care avea drept obiectiv alocarea teritoriilor și a clienților și, pe de altă parte, „configurația europeană a înțelegerii”, care prevedea alocarea teritoriilor și a clienților de către producătorii europeni pentru proiecte de pe „teritoriul de origine” al acestora ( 13 ).

12.

În calculul cuantumului de bază al amenzilor, Comisia a stabilit, având în vedere gravitatea încălcării privind împărțirea piețelor, un prag de 15 % din cifra de afaceri relevantă. De asemenea, Comisia a aplicat tuturor participanților o majorare cu 2 % a procentului legat de gravitate, pe baza cotei de piață cumulate, precum și a sferei geografice cvasimondiale a înțelegerii, care acoperea printre altele întreg teritoriul Spațiului Economic European (SEE). Și, în sfârșit, aceasta a considerat că comportamentul întreprinderilor europene ar fi fost chiar mai nociv decât cel al celorlalte întreprinderi, întrucât primele, dincolo de participarea lor la „configurația A/R a înțelegerii”, și‑ar fi împărțit între ele proiecte și în cadrul „configurației europene a înțelegerii”. Astfel, Comisia a majorat, ca urmare a gravității încălcării, coeficientul din cifra de afaceri în cauză cu încă 2 % în cazul întreprinderilor europene ( 14 ).

13.

La 17 iunie 2014, Nexans a introdus o acțiune în anulare în primă instanță împotriva deciziei în litigiu. Prin hotărârea atacată, acțiunea a fost respinsă la 12 iulie 2018, iar reclamantele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.

14.

Prin cererea de sesizare din 24 septembrie 2018, Nexans a formulat recurs împotriva hotărârii atacate.

15.

Nexans solicită Curții:

16.

La rândul său, Comisia solicită Curții:

17.

Procedura de recurs în fața Curții s‑a desfășurat în scris, iar ședința a avut loc la 16 octombrie 2019.

18.

Nexans prezintă în total cinci motive, dintre care primele trei privesc competențele de inspecție ale Comisiei în procedura referitoare la înțelegere (a se vedea secțiunea A, imediat următoare). Pe lângă acestea, ultimele două motive privesc modul de stabilire a amenzii (a se vedea secțiunea B de mai jos).

19.

Prezentul recurs pare să ridice pentru prima oară problema dacă Regulamentul nr. 1/2003 acordă Comisiei, în cadrul unei inspecții cu privire la o înțelegere, competența de a consulta și de a evalua date nu numai în original, la fața locului, în incintele întreprinderii în cauză, ci și de a le copia și ulterior a căuta în acestea, în birourile sale din Bruxelles, documente relevante pentru obiectul și scopul inspecției respective, care apoi să fie incluse în dosarul procedurii.

20.

Astfel a procedat Comisia în prezenta cauză, abordarea sa fiind validată de Tribunal în hotărârea atacată. Prin intermediul primelor trei motive, Nexans reproșează Tribunalului săvârșirea diferitor erori de drept în acest context.

21.

Pe de o parte, Nexans critică Comisia că a copiat date fără să le fi examinat anterior în ceea ce privește relevanța pentru obiectul și scopul inspecției (primul motiv). Pe de altă parte, Nexans consideră că, în lipsa unui temei legal, Comisia nu era autorizată să continue desfășurarea inspecției la Bruxelles, în afara incintei întreprinderii (al doilea motiv). În plus, potrivit Nexans, acest lucru nu era acoperit de decizia de inspecție ca atare (al treilea motiv).

22.

Înainte de a discuta aceste motive, este rezonabil să schițăm mai întâi pe scurt modul concret în care s‑au desfășurat, în speță, inspecția Comisiei și examinarea ulterioară a datelor copiate cu această ocazie.

23.

Potrivit constatărilor efective ale Tribunalului din cuprinsul punctelor 42-47 din hotărârea atacată ( 15 ), care nu au fost criticate de Nexans în prezentul recurs, inspecția efectuată de către Comisie începând de miercuri, 28 ianuarie și până vineri, 30 ianuarie, precum și marți, 3 februarie 2009 în incintele Nexans France, precum și examinarea ulterioară a datelor copiate în cadrul inspecției în cauză, în birourile Comisiei din Bruxelles, s‑au desfășurat după cum urmează.

24.

După ce au sosit la Nexans, inspectorii au solicitat să li se permită să examineze documentele și computerele anumitor salariați, și anume ale domnilor R., B. și J. Inițial, domnul J. se afla în concediu. În continuare, cu ajutorul unor programe informatice de investigații criminalistice, Comisia a realizat copii‑imagini ale hard diskurilor computerelor domnilor R., B. și D. în sala de reuniune pusă la dispoziția sa, pentru a putea efectua căutări pe baza unor cuvinte‑cheie. Efectuarea de căutări trebuia să se încheie în ziua următoare. La sfârșitul primei zile de inspecție, Comisia a sigilat biroul domnului J. și sala de reuniune. În a doua zi de inspecție, a continuat căutarea informațiilor în copiile‑imagini respective. La sfârșitul zilei, sala de reuniune pusă la dispoziția Comisiei a fost din nou sigilată.

25.

Computerul domnului J. a putut fi accesat abia după întoarcerea acestuia din concediu, în a treia zi de inspecție, vineri, 30 ianuarie 2009. Inițial, nu a fost efectuată nicio copie‑imagine a conținutului acestui computer. Cu toate acestea, cu ajutorul unor programe informatice de investigații criminalistice, a fost posibilă consultarea fișierelor, documentelor și e‑mailurilor care fuseseră șterse de pe hard diskul său și s‑a constatat că acestea erau pertinente pentru investigație. Inspectorii au decis să facă o copie‑imagine și a acestui hard disk, însă, în acest stadiu al investigației, nu au mai avut suficient timp pentru a face o asemenea copie. Astfel, au fost copiate date selecționate pe suporturi informatice de înregistrare de date (denumite în continuare „SIED”), care au fost introduse apoi în plicuri sigilate și luate de inspectori la Bruxelles. Computerul domnului J., precum și un SIED găsit în biroul acestuia au fost lăsate la Nexans France, într‑un dulap sigilat. Conținutul hard diskurilor computerelor Comisiei utilizate pentru efectuarea cercetărilor au fost apoi șterse, astfel încât aceste hard diskuri nu mai conțineau ulterior niciunul dintre fișierele utilizate în cursul inspecției.

26.

Reprezentanții Comisiei au revenit apoi marți, 3 februarie 2009 în incintele Nexans France, au deschis dulapul sigilat și au făcut copii‑imagini ale hard diskului domnului J. pe care apoi le‑au luat cu ei la Bruxelles în plicuri sigilate.

27.

Ulterior, la 2 martie 2009, Comisia a deschis plicurile sigilate în birourile sale din Bruxelles, în prezența avocaților Nexans. Timp de opt zile lucrătoare, până la 11 martie 2009 inclusiv, Comisia a examinat SIED‑urile conținute în aceste plicuri. În fiecare zi, incinta de examinare a fost de‑sigilată înainte de începerea examinării și sigilată din nou la sfârșitul acesteia, de fiecare dată în prezența avocaților Nexans. Au fost examinate documentele înregistrate pe SIED‑uri, iar inspectorii le‑au imprimat pe suport hârtie pe cele pe care le‑au considerat pertinente pentru investigație. O a doua copie pe hârtie și o listă a acestor documente au fost remise avocaților Nexans. După încheierea acestor operațiuni, hard diskurile computerelor pe care au lucrat inspectorii Comisiei au fost șterse.

28.

Recurentele recunosc, în cadrul prezentului recurs, că Comisia nu a preluat în dosarul procedurii date sau documente fără o examinare prealabilă. De asemenea, acestea nu reproșează încălcarea dreptului lor la apărare și nu pun în discuție faptul că, în cadrul examinării datelor copiate la Nexans, care a fost efectuată în birourile Comisiei din Bruxelles, au fost asigurate aceleași garanții procedurale (de exemplu, în ceea ce privește sigilarea tuturor obiectelor examinării și prezența avocaților), astfel cum s‑a întâmplat cu ocazia examinării efectuate în propriile incinte. Recurentele consideră însă că demersul Comisiei nu a fost acoperit de competențele acordate acestei instituții de Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, Comisia ar fi acționat ultra vires, lucru care nu este cu nimic afectat de faptul că, in concreto, nu a avut loc o încălcare a drepturilor la apărare.

29.

În esență, primele trei motive invocate de Nexans în recurs privesc, toate, aspectul dacă, în cadrul unei inspecții, Comisia este autorizată să realizeze copii ale hard diskurilor fără să le fi examinat în prealabil și fără să fi selectat doar datele relevante pentru investigație și dacă poate transporta ulterior aceste copii în birourile sale din Bruxelles, pentru a le examina în acel loc. Prin intermediului primului motiv, Nexans contestă mai întâi, în special, competența Comisiei de a realiza copii ale unor date care nu au fost examinate în prealabil în ceea ce privește relevanța pentru investigația respectivă.

30.

În acest context, pare foarte rezonabil să fie efectuată o investigație separată a operațiunilor de copiere de date fără examinare prealabilă, pe de o parte, și de examinare ulterioară a acestor date în birourile Comisiei, pe de altă parte, deși aceste operațiuni sunt, fără îndoială, strâns legate una de cealaltă. Astfel, este foarte posibil ca Comisia să copieze date, fără să le fi examinat în prealabil, pentru ca ulterior, într‑o etapă subsecventă, să le examineze la fața locului. De altfel, aceasta a procedat în acest mod parțial și în speță ( 16 ). Un asemenea mod de a proceda permite, în special, deblocarea unor locuri de muncă și resurse de muncă în cursul efectuării unei inspecții.

31.

Înainte de a discuta temeinicia primului motiv, este totuși necesar să fie examinate trei obiecții ale Comisiei în ceea ce privește admisibilitatea și pertinența acestuia pentru soluționarea litigiului.

32.

Mai întâi, Comisia are îndoieli cu privire la admisibilitatea primului motiv, dat fiind că urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal.

33.

Totuși, această obiecție nu poate fi convingătoare, întrucât chestiunile de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului, în cazul în care un recurent critică interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii de către Tribunal ( 17 ).

34.

În speță, primul motiv privește chestiunea dacă Comisia este autorizată să realizeze copii ale unor hard diskuri pe care nu le‑a examinat anterior, întinderea competențelor acestei instituții în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, așadar, o chestiune de drept. Astfel, recurentele sunt obligate să repete argumentele referitoare la acest aspect prezentate în primă instanță și să se întemeieze pe argumentele deja ridicate atunci, pentru a da acestei chestiuni de interpretare un răspuns din partea Curții.

35.

În continuare Comisia arată că recurentele au invocat pentru prima dată în prezentul recurs o critică întemeiată pe încălcarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți.

36.

Nici această obiecție nu poate fi reținută.

37.

Desigur, potrivit articolului 127 alineatul (1) coroborat cu articolul 190 din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, pe parcursul procedurii de recurs, invocarea de motive noi este interzisă. Totuși, aceste dispoziții urmăresc doar să împiedice o extindere a obiectului litigiului în raport cu argumentele prezentate în primă instanță ( 18 ). Astfel, un argument este admisibil numai în măsura în care reprezintă o extindere a unui argument prezentat deja în primă instanță ( 19 ).

38.

În speță, argumentul potrivit căruia copierea documentelor fără o examinare prealabilă ar putea implica o încălcare a dreptului avocaților de păstrare a confidențialității comunicărilor cu clienții, întrucât astfel ar putea fi copiate și documente care sunt protejate prin acest principiu, este atât de strâns legat de primul motiv, încât nu constituie propriu‑zis un nou motiv. Dimpotrivă, această argumentație completează critica adusă abordării privind copierea unor date fără o examinare prealabilă, cu potențialele consecințe asociate acesteia.

39.

În sfârșit, Comisia consideră că primul motiv este inoperant („inopérant”), din moment ce recurentele nu critică constatările efectuate de Tribunal la punctele 52-59 din hotărârea atacată. Potrivit acestor constatări, copierea datelor este doar o etapă tehnică intermediară necesară cu scopul repertorierii acestor date și, în orice caz, Comisia nu a preluat în dosarele de anchetă niciun document fără o examinare prealabilă a relevanței acestuia pentru obiectul inspecției. Prin urmare, în opinia Comisiei, chiar constatarea conform căreia copierea prealabilă nu ar fi fost permisă, nu determină imposibilitatea de a valorifica elementele de probă în cauză.

40.

Și această critică trebuie respinsă.

41.

Pe de o parte, aspectul dacă un recurs este în tot sau în parte inoperant ține de temeinicia acestui recurs și, prin urmare, această chestiune nu poate fi dezbătută independent de pertinența fiecăruia dintre motivele invocate în recurs ( 20 ).

42.

Pe de altă parte, constatarea conform căreia Comisia nu era autorizată să copieze date fără o examinare prealabilă poate avea efect atât asupra menținerii hotărârii atacate, cât și asupra menținerii deciziei în litigiu. Astfel, chiar dacă la sfârșitul operațiunii, Comisia a preluat în dosarele de anchetă numai documente examinate, acest lucru nu afectează cu nimic faptul că copierea în ansamblu a hard diskurilor a făcut posibilă mai întâi luarea copiilor la Bruxelles și descoperirea în acel loc a elementelor de probă relevante. În cazul în care copierea inițială nu ar fi fost acoperită de competențele Comisiei, acest lucru ar conduce în mod obligatoriu la chestiunea admisibilității elementelor de probă pe care se întemeiază decizia în litigiu.

43.

Primul motiv este, așadar, admisibil și, dacă se dovedește a fi fondat, ar putea determina eventual anularea hotărârii atacate, precum și a deciziei în litigiu.

44.

Principala critică formulată de Nexans în cadrul primului său motiv se întemeiază pe faptul că, atât din modul de redactare, cât și din economia articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 reiese o ordine de succesiune obligatorie a actelor efectuate în cursul unei inspecții. Potrivit acestei ordini de succesiune, toate datele și toate documentele consultate la o întreprindere ar fi, într‑o primă etapă, examinate în ceea ce privește relevanța pentru investigația în cauză, în timp ce, ulterior, într‑o a doua etapă, să poată fi realizate copii doar ale acelor date și documente care au fost considerate relevante și care trebuie, așadar, să fie preluate în dosarul cauzei.

45.

Tribunalul a respins în esență acest argument la punctele 52-59 din hotărârea atacată pentru motivul că din articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003 nu rezultă că competența Comisiei de a face copii ale unor registre și documente referitoare la activitatea unei întreprinderi examinate ar fi limitată la registrele și documentele deja controlate de aceasta. În schimb, realizarea de copii fără o examinare prealabilă ar fi acoperită de competențele prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003, în măsura în care realizarea acestor copii are ca scop efectuarea inspecției, în special repertorierea datelor cu ajutorul unui program informatic, iar în final, în dosarele de anchetă nu ar fi preluate documente care nu au fost anterior examinate sub aspectul relevanței lor pentru obiectul inspecției în cauză.

46.

Această argumentație nu conține nicio eroare de drept.

47.

Astfel, mai întâi, este necesar să se constate că, deși argumentul Nexans referitor la modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003 poate părea convingător în ceea ce privește versiunea regulamentului în limba de procedură a prezentului recurs, și anume limba engleză, precum și în ceea ce privește alte versiuni lingvistice, acesta nu rezistă, însă, în final, la o examinare de ansamblu a tuturor versiunilor lingvistice ale Regulamentului nr. 1/2003.

48.

Astfel, Nexans arată că, din utilizarea termenilor „aceste registre și documente” în versiunile lingvistice respective ale articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, rezultă că competența de copiere reglementată la acel articol se referă doar la registrele și la documentele menționate la litera (b) a aceluiași alineat, deja examinate în conformitate cu această dispoziție.

49.

În schimb, Comisia susține că utilizarea termenilor „aceste registre și documente” în versiunile lingvistice respective ale articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003 se explică mai curând prin faptul că ar fi trebuit să se facă referire la „registrele și [la] alte documente privind activitatea”, menționate la litera (b) a aceluiași alineat.

50.

Cu toate acestea, la o privire mai atentă, rezultă că atât prima, cât și a doua argumentație se întemeiază numai pe unele versiuni lingvistice ale articolului 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003, însă nu pe toate versiunile lingvistice, iar o examinare de ansamblu a acestor versiuni lingvistice conturează o imagine mai curând neconcludentă în ceea ce privește referirile prevăzute de aceste dispoziții. Astfel, pe de o parte, majoritatea versiunilor lingvistice ( 21 ), însă nu toate aceste versiuni ( 22 ) ale articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, prin utilizarea termenului „aceste” sau a unor termeni similari stabilesc o legătură cu litera precedentă, (b), a aceluiași alineat, iar pe de altă parte, în unele versiuni lingvistice ale literei (c) este repetat încă o dată termenul „documente”, utilizat la litera precedentă, (b) ( 23 ).

51.

O interpretare potrivit căreia, conform articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, pot fi copiate numai documente care au fost anterior examinate în conformitate cu litera (b) a aceluiași alineat găsește o susținere expresă numai în modul de redactare a versiunii în limba portugheză a articolului 20 alineatul (2) litera (c), întrucât această din urmă dispoziție menționează „documentele controlate” ( 24 ). Având în vedere toate celelalte versiuni lingvistice, neclare în această privință, nu este totuși posibil să concluzionăm cu privire la voința legiuitorului doar pe baza modului de redactare a versiunii în limba portugheză ( 25 ).

52.

Mai degrabă ar trebui să se rețină, în aceste împrejurări, că nu se poate deduce numai din modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003 dacă competența de copiere reglementată la litera (c) se referă sau nu doar la documentele deja examinate în conformitate cu litera (b). Astfel, pentru a stabili voința autorului dispoziției respective referitor la acest aspect, trebuie să se țină seama de sistemul din care face parte reglementarea și de contextul acesteia, precum și de obiectivele urmărite de această reglementare ( 26 ).

53.

În această privință, mai întâi este necesar să se sublinieze, pe de o parte, că Comisia dispune de competențele de inspecție prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003 pentru a‑și putea îndeplini misiunea de a proteja piața comună de denaturările concurenței și de a sancționa eventuale încălcări ale normelor de concurență pe această piață ( 27 ).

54.

Pe de altă parte, trebuie amintit că, deși în dreptul în materie de înțelegeri, procedura în litigiu începe numai de la data comunicării privind obiecțiunile, Curtea a precizat totuși în mod expres că dreptul la apărare al întreprinderilor în cauză trebuie respectat încă din faza procedurilor de investigare preliminare. Astfel, după cum și Tribunalul a explicat în mod întemeiat la punctul 80 din hotărârea atacată, trebuie evitat ca, în cursul procedurilor de investigare preliminare, dreptul la apărare să fie iremediabil compromis. Acest lucru este valabil în special în cazul unor inspecții ce pot avea o importanță decisivă pentru asigurarea probelor referitoare la comportamente ilicite ale întreprinderilor ( 28 ). Competențele de care dispune Comisia în cadrul inspecțiilor sunt delimitate în mod precis ( 29 ).

55.

În concordanță cu această delimitare a competențelor, deciziile de inspecție ale Comisiei sunt supuse unor cerințe de motivare stricte. Desigur, Comisia nu trebuie să prezinte în acest stadiu o apreciere juridică completă și concludentă a faptelor care sunt imputate întreprinderilor respective ( 30 ), și are, de asemenea, dreptul de a căuta surse de informații care nu sunt încă cunoscute sau descrise în mod complet ( 31 ). Cu toate acestea, ea trebuie să descrie în deciziile sale de inspecție obiectul și scopul inspecției în cauză, astfel încât întreprinderile în cauză să fie în măsură să recunoască întinderea obligației lor de colaborare și, totodată, să își exercite dreptul la apărare ( 32 ). Comisia trebuie, așadar, să indice foarte precis ce se caută și care urmează să fie obiectul inspecției și nu poate, în niciun caz, să efectueze inspecții la întâmplare, în absența unor suspiciuni concrete – așa‑numitele „fishing expeditions” ( 33 ).

56.

În consecință, în cadrul unei inspecții, Comisia poate căuta doar documente relevante pentru obiectul și scopul indicate în decizia de inspecție, putând prelua în dosar și utiliza ulterior ca probe doar asemenea documente, întrucât numai astfel se poate garanta că în procedura în materie de înțelegeri care urmează nu sunt utilizate probe care au fost obținute cu încălcarea dreptului la apărare al întreprinderii în cauză ( 34 ). Așadar, chiar descoperiri întâmplătoare făcute de Comisie în cadrul inspecției, și care privesc un alt obiect decât acela al inspecției, pot fi utilizate numai pentru a motiva o suspiciune incipientă și deschiderea unei noi investigații având un alt obiect ( 35 ).

57.

În acest context, este cert că Comisia nu poate prelua în dosar și utiliza ulterior ca probe documente, fără să fi examinat anterior aceste documente sub aspectul relevanței lor pentru obiectul inspecției în cauză. În caz contrar, toate garanțiile procedurale ale întreprinderii în cauză și‑ar pierde substanța și s‑ar deschide calea către utilizarea unor mijloace de probă obținute nelegal.

58.

În această privință, din economia articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 se poate deduce pe deplin o succesiune logică a etapelor procedurale care trebuie parcurse în cadrul unei inspecții, în sensul că este necesar ca datele și documentele să fie mai întâi examinate sub aspectul relevanței în raport cu obiectul investigației în cauză, înainte de a putea fi preluate în dosarul procedurii Comisiei. Contrar argumentației Nexans, din articolul 20 alineatul (2) nu se poate deduce o succesiune cronologică obligatorie, conform căreia ar trebui ca, întotdeauna, înainte de a putea fi copiate, datele să fie mai întâi examinate. Acest lucru este valabil în special în cazul în care copiile sunt în principal realizate doar cu scopul de a fi examinate.

59.

Într‑un asemenea caz, pare o limitare disproporționată a competențelor Comisiei ca acesteia să îi fie refuzată posibilitatea de a copia date fără o examinare prealabilă, în măsura în care se garantează că aceasta este doar o etapă tehnică intermediară în cadrul examinării datelor respective, iar în final nu sunt preluate în dosar documente fără o examinare prealabilă. Recurentele nu contestă că aceasta a fost situația în speță ( 36 ).

60.

Astfel, o inspecție constituie o ingerință în existența privată a întreprinderii, iar cerința protecției împotriva ingerințelor arbitrare sau disproporționate ale puterii publice în sfera activității private a unei persoane fizice sau juridice este un principiu general al dreptului Uniunii ( 37 ), care între timp este consacrat la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

61.

Aceasta nu înseamnă, însă, că competențele atribuite Comisiei în cadrul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003 ar trebui să fie interpretate restrictiv per se, după cum susține Nexans. Dimpotrivă, aceste competențe ar trebui să fie interpretate și aplicate astfel încât să se asigure respectarea strictă a drepturilor întreprinderii în cauză. Limitările la care este supusă exercitarea competențelor atribuite Comisiei în acest cadru nu constituie un scop în sine, ci au ca scop să garanteze respectarea acestor drepturi ( 38 ).

62.

Dreptul la apărare, precum și protecția unor drepturi precum dreptul – invocat de Nexans – la confidențialitatea comunicărilor dintre avocat și client sau dreptul la protecția vieții private invocat în cauza paralelă Prysmian și Prysmian Cavi e Sistemi/Comisia ( 39 ) sunt însă garantate atunci când Comisia, precum în speță, deși copiază date fără o examinare prealabilă, analizează ulterior aceste date din punctul de vedere al relevanței lor pentru obiectul inspecției, respectând în mod strict garanțiile de apărare corespunzătoare ale întreprinderilor în cauză, și anume în special în prezența avocaților acestora, înainte ca documentele considerate relevante în acest scop să fie preluate în dosarul procedurii, iar restul datelor copiate să fie șterse.

63.

Astfel, chiar dacă pe hard diskurile întreprinderii se găsesc și date private sau date protejate în temeiul dreptului la confidențialitatea comunicărilor dintre avocat și client, care într‑o primă etapă au fost de asemenea copiate, în cazul unei asemenea abordări, la trierea care are loc după copiere este efectuată separarea documentelor pertinente ca mijloace de probă de restul datelor, iar acestea din urmă sunt șterse, după cum s‑a procedat și în prezenta cauză ( 40 ). Astfel, o astfel de copiere în scop de triere nu reprezintă o ingerință mai mare decât trierea însăși.

64.

Contrar criticilor implicite formulate de recurente, Comisia – astfel cum susține în prezentul recurs, fără a fi contrazisă de recurente – nu a „aspirat” în niciun caz în mod arbitrar toate datele de pe toate suporturile electronice de date și de pe toate hard diskurile Nexans fără distincție și la întâmplare, astfel cum ar fi procedat literalmente cu un aspirator de date uriaș. Dimpotrivă, Comisia a copiat exclusiv date care fuseseră anterior identificate ca potențial relevante în raport cu obiectul investigației, din moment ce se găseau pe calculatoarele sau suporturile electronice de date ale unor persoane care jucaseră un rol determinant în cadrul presupuselor actelor ilicite care trebuiau să fie investigate în cursul inspecției ( 41 ).

65.

Astfel cum Comisia susține în continuare în mod întemeiat, repertorierea datelor cu ajutorul unui program informatic și trierea care urmează a datelor astfel repertoriate pot necesita foarte mult timp. Acest lucru este cu atât mai valabil cu cât, în ultima perioadă, întreprinderile stochează electronic cantități semnificative de date. Prin urmare, pare foarte rezonabil ca datele să fie copiate, pentru a se putea elibera din nou în mod direct aparatele sau suporturile de date pe care aceste date au fost inițial stocate și pentru a nu le bloca pe întreaga durată a inspecției.

66.

În acest context, copierea datelor fără o examinare prealabilă pare să fie mai curând o interdicție generală decât o îngreunare inutilă și, în final, nejustificată a exercitării competențelor Comisiei, care să depășească ceea ce este necesar pentru a proteja drepturile întreprinderilor în cauză. Astfel, o asemenea interdicție ar limita în mod excesiv eficiența practică a inspecțiilor ca instrument de care Comisia are nevoie pentru a‑și exercita misiunea de gardian al tratatului în domeniul concurenței ( 42 ).

67.

În concluzie, trebuie să se rețină că Comisia este autorizată, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, să realizeze copii ale unor date ca etapă intermediară în vederea valorificării datelor respective, în măsura în care acest lucru pare util pentru efectuarea inspecției respective, în final nefiind preluate în dosar date care nu au fost examinate anterior sub aspectul relevanței lor pentru obiectul inspecției în cauză, iar toate celelalte date fiind șterse după triere. În măsura în care acest lucru este asigurat, pare a nu fi necesar să se solicite Comisiei să demonstreze că copierea datelor nu este numai utilă, ci și strict necesară, întrucât efectuarea inspecției ar fi imposibilă în absența copierii prealabile a datelor.

68.

În concordanță cu explicațiile de mai sus, primul motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

69.

Prin considerațiile precedente nu s‑a răspuns încă la întrebarea dacă Comisia trebuie să examineze datele copiate imediat, în incintele întreprinderii sau dacă poate, în schimb, să examineze aceste date în propriile birouri din Bruxelles.

70.

Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv invocate, recurentele contestă o examinare efectuată în birourile Comisiei, invocând în special modul de redactare a articolului 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003, incoerențe de sistem în cazul unei interpretări largi, precum și chiar modul de redactare a deciziei de inspecție.

71.

Tribunalul a respins în esență, la punctele 60-64 din hotărârea atacată, argumentația Nexans potrivit căreia Comisia nu dispune de competența de a examina ulterior, în birourile sale din Bruxelles, datele copiate în cadrul unei inspecții la o întreprindere, pentru motivul că din articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 nu rezultă că examinarea registrelor și a altor documente ale unei întreprinderi trebuie să aibă loc exclusiv în incintele acesteia. În schimb, potrivit acestei dispoziții, atunci când examinează documentele în birourile sale, Comisia trebuie să asigure aceleași garanții precum cele pe care trebuie să le respecte atunci când efectuează examinarea la fața locului, lucru care s‑a întâmplat în speță.

72.

Nici aceste considerații nu sunt afectate de vreo eroare de drept.

73.

Astfel, contrar opiniei Nexans, din modul de redactare a articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 potrivit căruia „Comisia poate să desfășoare toate inspecțiile necesare la întreprinderi […]” nu rezultă că inspecția trebuie să aibă loc integral în incintele întreprinderii.

74.

Este adevărat că, prin utilizarea sintagmei „la întreprinderi”, modul de redactare a articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 stabilește o legătură cu incintele întreprinderii supuse inspecției. Însă acest lucru este logic, întrucât o inspecție începe în mod necesar în incintele unei întreprinderi. În schimb, această formulare nu exclude ca datele copiate în incintele unei întreprinderi să fie apoi examinate în birourile Comisiei pentru a se stabili dacă sunt relevante în raport cu obiectul inspecției în cauză.

75.

Aceeași concluzie se aplică în ceea ce privește economia generală a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, din această economie rezultă că, prin intermediul dispoziției menționate, legiuitorul a intenționat să prevadă competențele necesare (intrarea în incinte, examinarea documentelor, realizarea copiilor, sigilarea incintelor și a documentelor, precum și interogarea reprezentanților întreprinderii) pentru efectuarea inspecțiilor de către Comisie în incintele întreprinderilor în cauză. Ea nu exclude însă continuarea în birourile Comisiei a unei inspecții începute în incintele unei întreprinderi.

76.

Astfel, nu rezultă în mod clar că o asemenea continuare a inspecției în birourile Comisiei ar constitui o ingerință suplimentară atât de gravă în drepturile întreprinderii în cauză, în comparație cu efectuarea inspecției chiar în incintele întreprinderii, încât ar fi fost necesar să se prevadă în mod explicit competența punerii în aplicare a acesteia, iar nu să se deducă în mod implicit această competență din competențele prevăzute la articolul 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003, dacă acestea sunt interpretate în lumina necesității protejării drepturilor întreprinderii în cauză.

77.

Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât competențele prevăzute în Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum s‑a menționat deja, sunt menite să abiliteze Comisia să combată în mod eficient comportamentele anticoncurențiale ( 43 ). Tocmai în lumina volumului de date electronice produse și stocate de întreprinderi, care a crescut considerabil de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1/2003, pare pe deplin justificat să i se permită Comisiei să efectueze examinarea laborioasă a acestor date în birourile proprii, pentru a nu imobiliza nerezonabil personalul Comisiei în incintele întreprinderilor supuse inspecției, fapt care ar determina, pe de altă parte, cheltuieli ridicate.

78.

În acest context, pare să nu se impună limitarea competenței Comisiei de examinare a datelor în birourile proprii la situațiile în care, de exemplu, examinarea datelor în cauză la fața locului este imposibilă din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, abordarea Comisiei de examinare a datelor în birourile proprii, iar nu în incintele întreprinderii în cauză, pare utilă și justificată, ținând seama de împrejurările specifice speței, de exemplu, deoarece chiar după ce Comisia a efectuat o perioadă de timp o examinare la fața locului, este încă necesar să mai fie verificate foarte multe date.

79.

În speță, justificarea rezultă, de asemenea, din faptul că datele în discuție au fost disponibile abia către finalul examinării efectuate la întreprindere ( 44 ). Totodată, examinarea în birourile Comisiei pare să fie mai degrabă justificată atunci când întreprinderea – precum în speță – este deja reprezentată de avocați cu sediul la Bruxelles care pot asista la examinarea datelor fără vreun efort suplimentar.

80.

În schimb, recurentele nu prezintă elemente de natură să arate că în speță nu ar fi utilă continuarea inspecției în birourile Comisiei, ci că aceasta s‑ar datora doar „comodității” Comisiei.

81.

Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat deja în legătură cu copierea datelor discutată anterior ( 45 ), și în ceea ce privește examinarea acestor date în birourile Comisiei, este determinant ca această abordare să nu implice o încălcare a dreptului la apărare al întreprinderii în cauză.

82.

În acest sens, este necesar – astfel cum a constatat în mod corect Tribunalul la punctul 60 din hotărârea atacată – ca la examinarea datelor în birourile Comisiei să fie respectate aceleași garanții procedurale în favoarea întreprinderilor în cauză ca și în incintele proprii. După cum s‑a arătat anterior, în cadrul unei inspecții este decisiv ca nu numai documentele care sunt în mod evident relevante pentru obiectul și scopul indicate în decizia de inspecție să fie preluate în dosarul procedurii, întrucât numai astfel se poate garanta că în procedura ulterioară nu sunt utilizate alte mijloace de probă, obținute cu încălcarea drepturilor întreprinderilor în cauză ( 46 ). În acest scop, este indispensabil ca, în cadrul trierii tuturor datelor și documentelor de către Comisie, avocații acestor întreprinderi să fie întotdeauna prezenți și să poată verifica documentele care sunt considerate relevante de către Comisie.

83.

Așadar, faptul conform căruia Comisia ia datele copiate la o întreprindere în birourile sale din Bruxelles și le examinează în acel loc nu trebuie să determine, în niciun caz, sustragerea acestor date de la controalele efectuate de întreprinderea în cauză și consultarea lor de către Comisie după bunul plac. Dimpotrivă, este necesar să se garanteze că Comisia transportă datele sigilate, iar ulterior le consultă exclusiv în prezența avocaților întreprinderii, astfel cum s‑a întâmplat în speță ( 47 ). În plus, printr‑un astfel de transport al datelor sigilate – astfel cum Comisia a susținut în mod întemeiat în ședință – se creează o continuitate între inspecția începută în incintele întreprinderii și inspecția continuată în birourile Comisiei.

84.

În plus, nu ar fi respectată cerința respectării dreptului la apărare al întreprinderilor supuse inspecției dacă efectuarea inspecției în birourile Comisiei din Bruxelles ar implica sarcini sau cheltuieli disproporționate pentru aceste întreprinderi. Astfel, în cadrul inspecțiilor efectuate de Comisie, întreprinderile sunt supuse obligației de colaborare activă. Totuși, această obligație trebuie să se limiteze la cerințe rezonabile de colaborare activă și nu poate să determine o împovărare excesivă a întreprinderilor ( 48 ).

85.

În acest context, Nexans arată că, în cazul în care Comisia ar fi autorizată să examineze în birourile sale din Bruxelles datele copiate la o întreprindere în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003, atunci ar trebui ca și dreptul Comisiei de a interoga lucrătorii întreprinderii supuse inspecției, în conformitate cu litera (e) a aceluiași alineat, să se aplice în birourile Comisiei. Acest lucru ar părea însă incompatibil cu reglementarea clară a competențelor de investigație ale Comisiei.

86.

Având în vedere dispoziția anterioară prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 17 ( 49 ), trebuie să se constate că formularea încă prezentă la acel articol, potrivit căreia declarațiile verbale pot fi solicitate „pe loc”, a fost eliminată la articolul 20 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul nr. 1/2003. În acest context, interogarea lucrătorilor întreprinderii, care are loc la Bruxelles, nu pare să fie exclusă per se în temeiul acestei dispoziții. Acest lucru este însă valabil numai în măsura în care costurile generate astfel în sarcina întreprinderii nu sunt disproporționate.

87.

De asemenea, necesitatea prezenței avocaților întreprinderilor în cauză la Bruxelles pe durata desfășurării inspecției în birourile Comisiei, și în special costurile asociate acesteia, nu reprezintă o împovărare disproporționată a acestor întreprinderi în comparație cu examinarea în propriile incinte.

88.

În speță, Nexans nu aduce în discuție argumente din care să rezulte că inspecția în incintele Comisiei ar fi împovărat în mod disproporționat întreprinderea în cauză și, totodată, nu sunt evidente alte elemente referitoare la acest aspect.

89.

În sfârșit, contrar argumentației Nexans, o interpretare a articolului 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003 potrivit căreia Comisia poate continua o inspecție în birourile proprii nu este contrară nici altor dispoziții din același regulament.

90.

Potrivit Nexans, articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 care, în ceea ce privește „inspecția altor incinte” face trimitere la competențele prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (a), (b) și (c), ar fi lipsit de obiect dacă s‑a intenționat să se deducă chiar din articolul 20 că Comisia este autorizată să examineze documente în afara incintelor întreprinderii.

91.

Astfel cum Comisia a precizat în mod întemeiat, articolul 21 din Regulamentul nr. 1/2003 privește însă o situație complet diferită de cea a unei inspecții efectuate în conformitate cu articolul 20 din același regulament. Mai exact, articolul 21 împuternicește Comisia să efectueze inspecții în alte incinte decât în sediile întreprinderii, de exemplu, în locuințele sau mijloacele de transport ale lucrătorilor întreprinderii și să ridice probe din aceste locuri și, în acest context, face trimitere la competențele prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (a)-(c). Astfel, o interpretare a articolului 20 alineatul (2) litera (b), potrivit căreia în afara incintelor întreprinderii poate fi continuată o examinare a datelor copiate în acea întreprindere în conformitate cu litera (c) a aceluiași alineat, nu afectează domeniul de aplicare al articolului 21.

92.

În concluzie, este necesar să se rețină că, în temeiul articolului 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia este autorizată să examineze datele copiate cu ocazia unei inspecții în incintele unei întreprinderi, ulterior, în birourile proprii, în măsura în care acest lucru pare util pentru desfășurarea inspecției respective, iar întreprinderilor supuse inspecției le sunt asigurate aceleași garanții privind apărarea de care beneficiază atunci când inspecția se desfășoară în propriile incinte. În cazul în care acest lucru este garantat, pare să nu fie necesar să se solicite Comisiei să facă dovada că ar fi fost complet imposibil să desfășoare inspecția în incintele întreprinderii.

93.

În conformitate cu aceste considerații, rezultă că al doilea motiv trebuie de asemenea respins ca nefondat.

94.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele arată că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a respins argumentul acestora, potrivit căruia o limitare a competenței de examinare a Comisiei la incintele Nexans ar rezulta chiar din modul de redactare a deciziei de inspecție. Mai exact, această decizie prevede că „[i]nspecția poate avea loc […] în toate locurile controlate de întreprindere, în special în birourile situate la adresa următoare: […]” ( 50 ).

95.

Tribunalul a respins acest argument la punctul 67 din hotărârea atacată pentru motivul că din decizia de inspecție reiese că inspecția poate avea loc în locurile menționate, dar nu că ar fi fost permisă doar în acele locuri. Prin urmare, decizia de inspecție nu ar fi pus Comisia în imposibilitatea continuării inspecției la Bruxelles.

96.

Contrar argumentelor prezentate Nexans, această constatare nu permite identificarea niciunei erori de drept.

97.

Astfel cum Comisia susține în mod întemeiat, făcând trimitere chiar la hotărârea – citată de Nexans – pronunțată de Tribunal în cauza Minoan Lines/Comisia, scopul unei asemenea precizări este numai acela de a împuternici Comisia de a intra în incintele entității juridice menționate, însă numai în acele incinte. Aceasta înseamnă că, în temeiul unei asemenea decizii, Comisia nu poate să intre în incintele unei alte entități juridice decât cea menționată și să efectueze inspecții în acel loc ( 51 ).

98.

Așadar, decizia de inspecție nu exclude ca ulterior Comisia să examineze în birourile proprii datele copiate în întreprinderea menționată în această decizie, în măsura în care și în aceste birouri se garantează că datele nu sunt în niciun moment sustrase controlului acestei întreprinderi, situație care se regăsește în speță ( 52 ).

99.

Pe de altă parte, este de asemenea neîntemeiată afirmația recurentelor potrivit căreia decizia de inspecție ar fi trebuit să fie adoptată în temeiul articolului 21, iar nu în temeiul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003, pentru a acoperi de asemenea o examinare în birourile Comisiei. Astfel, după cum s‑a arătat deja mai sus ( 53 ), articolul 21 privește desfășurarea inspecțiilor în alte incinte decât birourile întreprinderii, de exemplu, în locuințele sau mijloacele de transport ale lucrătorilor întreprinderii și, prin urmare, o situație complet diferită de cea a continuării în birourile Comisiei a unei inspecții începute, în temeiul articolului 20, în birourile întreprinderii.

100.

În consecință, și al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

101.

Prin intermediul celui de al patrulea și al celui al cincilea motiv, recurentele critică constatările Tribunalului în ceea ce privește calculul amenzii. Al patrulea motiv privește competența de fond a Tribunalului cu privire la amenzile stabilite de Comisie, în timp ce al cincilea motiv are ca obiect o pretinsă eroare de apreciere a Tribunalului.

102.

În cadrul celui de al patrulea motiv pe care îl invocă, în temeiul articolului 261 TFUE coroborat cu articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, recurentele critică Tribunalul că nu a ținut seama de întinderea competenței sale de fond cu privire la amenda stabilită de Comisie.

103.

Ca o primă observație preliminară, trebuie amintit că Tribunalul este singurul competent să examineze modul în care Comisia a apreciat în fiecare situație gravitatea comportamentelor ilicite. În cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect, pe de o parte, să examineze în ce măsură Tribunalul a luat în considerare în mod corect din punct de vedere juridic toți factorii esențiali relevanți pentru aprecierea gravității unui anumit comportament în lumina articolului 101 TFUE și a articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003 și, pe de altă parte, să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele juridice invocate în susținerea cererii de anulare a amenzii sau de reducere a cuantumului acesteia ( 54 ).

104.

În opinia recurentelor, în speță, ar fi trebuit redus cuantumul de bază al amenzii, stabilit la 15 % din cifra de afaceri relevantă, deoarece încălcarea nu ar fi avut – potrivit argumentației acestora – niciun efect sau ar fi avut doar un efect limitat asupra pieței relevante. Acestea susțin că, la punctul 156 din hotărârea atacată, Tribunalul a făcut trimitere doar la punctul 22 din Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (denumite în continuare „Orientările din 2006”) ( 55 ), în cuprinsul cărora efectul unei încălcări asupra pieței nu este menționat ca factor determinant pentru cuantumul amenzii. Prin faptul că Tribunalul nici nu ar fi examinat argumentul recurentelor, nici nu și‑ar fi exercitat competența de fond cu privire la decizia Comisiei, acesta ar fi săvârșit o eroare de drept.

105.

Temeinicia acestui argument depinde de aspectul dacă temeiul îl constituie versiunea punctului 156 din hotărârea atacată în limba de procedură, și anume limba engleză, sau versiunea acestui punct în limba de lucru a Tribunalului, și anume limba franceză, ca și toate celelalte versiuni lingvistice ale hotărârii atacate.

106.

Punctul de plecare este acela că competența de fond recunoscută instanței Uniunii la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE, autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată ( 56 ).

107.

Deși exercitarea acestei competențe de fond nu echivalează unui control din oficiu ( 57 ), pentru a respecta cerințele unui control de fond în sensul articolului 47 din cartă în ceea ce privește amenda, instanța Uniunii este obligată, în mod suplimentar, ca în exercitarea competențelor prevăzute la articolele 261 și 263 TFUE să examineze orice critică de drept și de fapt prin care se urmărește să se demonstreze că cuantumul amenzii nu este adecvat în raport cu gravitatea și durata încălcării ( 58 ).

108.

Dacă temeiul este constituit de versiunea în limba franceză și de toate celelalte versiuni lingvistice ale hotărârii atacate, cu excepția versiunii în limba engleză, explicațiile Tribunalului cuprinse la punctul 156 din hotărârea atacată se conformează însă cerințelor jurisprudenței, contrar susținerilor recurentelor.

109.

Astfel, este adevărat că, la punctul 156 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins – făcând trimitere la punctul 22 din Orientările din 2006 – argumentul conform căruia Comisia ar fi trebuit să țină seama de pretinsa lipsă a efectelor încălcării asupra pieței și a constatat că, potrivit acestora, Comisia nu este obligată să ia în considerare, ca factor agravant sau ca factor atenuant, impactul real asupra pieței, respectiv lipsa unui asemenea impact.

110.

În plus, în versiunea în limba franceză și în toate celelalte versiuni lingvistice ale hotărârii atacate, cu excepția versiunii în limba engleză, Tribunalul ar fi arătat totuși în continuare că este suficient ca cuantumul stabilit de Comisie al cotei cifrei de afaceri care trebuie luat în considerare precum în speță să fie justificat de alte împrejurări care pot fi relevante pentru stabilirea gravității în temeiul acestei dispoziții precum natura însăși a încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză și sfera sa geografică.

111.

Din aceste precizări rezultă că Tribunalul nu a respins argumentul referitor la pretinsa lipsă a efectelor asupra pieței – astfel cum susține Nexans – numai pe baza unei trimiteri generale la Orientările din 2006. Dimpotrivă, apoziția „precum în speță” demonstrează că, potrivit opiniei și examinării Tribunalului în situația din speță, cuantumul cotei cifrei de afaceri luat în considerare de Comisie la stabilirea cuantumului de bază al amenzii a fost justificat, independent de eventuala lipsă a efectelor asupra pieței, de alte împrejurări menționate în Orientările din 2006, cum este de exemplu natura însăși a încălcării. Întrucât limba franceză este limba de lucru a Tribunalului, trebuie să se considere că Tribunalul a inserat în mod conștient apoziția „precum în speță” („comme en l’occurrence”) care figurează în versiunea în limba franceză și că aceasta exprimă aprecierea prezentei cauze de către Tribunal.

112.

Prin urmare, nu i se poate reproșa Tribunalului că nu a examinat suficient argumentația prezentată de Nexans în primă instanță și că nu și‑a exercitat suficient competența de fond cu privire la decizia Comisiei referitoare la amendă. Ca urmare a lipsei apoziției „precum în speță” în versiunea în limba engleză a punctului 156 din hotărârea atacată, această hotărâre este însă viciată, în limba de procedură, de o eroare de drept care, în principiu, trebuie să conducă la anularea sa. Astfel, în lipsa apoziției în discuție, nu este posibil să se constate că Tribunalul a exercitat suficient competența sa de fond în privința amenzii. În consecință, cauza ar trebui trimisă Tribunalului spre rejudecare. Cu toate acestea, întrucât lipsa apoziției respective doar în versiunea în limba engleză a hotărârii atacate este imputabilă în mod vădit unei erori de traducere, Tribunalul ar putea încă să elimine această eroare de drept înainte de pronunțarea de către Curte a deciziei sale pe calea unei îndreptări în conformitate cu articolul 164 din Regulamentul său de procedură. Aceasta ar fi în orice caz preferabilă anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului, întrucât această din urmă soluție ar prelungi inutil procedura și ar determina cheltuieli de judecată suplimentare, fără nicio modificare în final, deoarece după rejudecare Tribunalul ar respinge din nou acțiunea cu aceeași motivare, tradusă însă corect de această dată. Pentru a nu se aduce atingere protecției jurisdicționale a Nexans, îndreptarea versiunii în limba engleză a hotărârii atacate ar trebui să determine curgerea unui nou termen pentru introducerea unui recurs împotriva părții îndreptate a acestei hotărâri. În mod alternativ, Curtea ar putea să acorde părților la prezenta procedură un termen în vederea adaptării concluziilor ( 59 ).

113.

În cazul în care Tribunalul îndreaptă hotărârea în limba de procedură în timp util, iar Curtea ar putea să se întemeieze astfel pe exercitarea efectivă de către Tribunal a competenței sale de fond, aprecierea acestuia pe fond în ceea ce privește gravitatea încălcării ar apărea cu atât mai mult justificată cu cât, potrivit jurisprudenței Curții, în cazul unui acord de împărțire a piețelor, un procent de 15 % poate fi justificat prin însăși gravitatea încălcării, dat fiind că aceasta reprezintă una dintre restrângerile cele mai grave ale concurenței în sensul punctului 23 din Orientările din 2006 și că acest procent se situează la limita inferioară a intervalului sancțiunilor prevăzute în cadrul acestor orientări pentru asemenea încălcări ( 60 ). Astfel, în Hotărârea sa din 26 septembrie 2018 în cauza Philips și Philips France/Comisia – pronunțată însă după pronunțarea hotărârii atacate –, Curtea a precizat că motivul potrivit căruia Tribunalul nu a analizat argumentul privind gravitatea încălcării este lipsit de obiect, din moment ce coeficientul pentru gravitate ales de Comisie se justifică prin însăși natura încălcării ( 61 ).

114.

În sfârșit, considerațiile de mai sus nu sunt puse în discuție nici prin Hotărârea Curții în cauza Infineon Technologies/Comisia ( 62 ), invocată în mod insistent de recurente.

115.

Într‑adevăr, Curtea a statuat în acea hotărâre că Tribunalul a încălcat competența sa de fond, întrucât nu a abordat argumentul invocat de Infineon potrivit căruia Comisia ar fi încălcat principiul proporționalității atunci când a stabilit cuantumul amenzii fără să fi luat în considerare numărul restrâns de contacte anticoncurențiale la care Infineon ar fi participat ( 63 ).

116.

Cauza Infineon prezintă totuși particularitatea că, spre deosebire de cauza Philips ( 64 ), citată la punctul 113 din prezentele concluzii, și de situația din speță, obiectul litigiului era întinderea participării individuale a Infineon la încălcarea în discuție, în special în ceea ce privește luarea în considerare a unor circumstanțe atenuante care puteau justifica reducerea amenzii ( 65 ). În consecință, astfel cum Curtea a clarificat în mod expres, constatările cuprinse în Hotărârea Philips și Philips France/Comisia, redate la punctul 113 din prezentele concluzii, nu sunt puse în discuție prin Hotărârea pronunțată în cauza Infineon Technologies/Comisia ( 66 ).

117.

Prin urmare, din considerațiile anterioare, rezultă că, sub rezerva unei îndreptări efectuate de Tribunal în timp util a versiunii în limba engleză a hotărârii atacate, și al patrulea motiv trebuie să fie respins.

118.

Al cincilea motiv invocat de Nexans vizează în final evaluarea „configurației europene a înțelegerii” în ceea ce privește stabilirea amenzii. Astfel cum s‑a menționat mai sus, Comisia a stabilit în cazul întreprinderilor europene o majorare cu 2 % a cuantumului de bază al amenzii, întrucât, pe lângă împărțirea piețelor între întreprinderile europene, japoneze și sud‑coreene („configurația A/R a înțelegerii”), a considerat că a existat o împărțire suplimentară între întreprinderile europene ( 67 ).

119.

În procedura în fața Tribunalului, Nexans a contestat existența unui prejudiciu suplimentar ca urmare a configurației europene a înțelegerii de natură să justifice o astfel de majorare. Acest argument a fost respins de Tribunal.

120.

În prezentul recurs, Nexans contestă constatarea Tribunalului efectuată cu privire la acest aspect la punctul 182 din hotărârea atacată. Astfel, contrar celor susținute de Nexans, nu există nicio îndoială că împărțirea proiectelor privind cablurile electrice subterane și submarine de înaltă tensiune în cadrul „configurației europene a înțelegerii” a agravat atingerea adusă concurenței cauzată în SEE de „configurația A/R” a înțelegerii menționate.

121.

Potrivit Nexans, această constatare conține atât o eroare de apreciere vădită, cât și o motivare insuficientă. Mai exact, atât Comisia cât și Tribunalul ar fi recunoscut că Nexans a prezentat probe care demonstrau că încălcarea nu a avut nicio influență asupra vânzărilor europene totale. În acest context, pentru a justifica majorarea cuantumului amenzii nu ar fi suficientă împrejurarea că nu există nicio îndoială cu privire la prejudiciul suplimentar adus concurenței care rezultă din configurația europeană a înțelegerii. Confirmând legalitatea majorării în cauză, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept.

122.

Acest argument nu este convingător. El se întemeiază pe o lectură vădit eronată a hotărârii atacate.

123.

Astfel, mai întâi, Tribunalul nu a considerat nicidecum că recurentele ar fi arătat că lipsesc efectele încălcării asupra vânzărilor europene totale. Dimpotrivă, la punctul 181 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că „configurația europeană a înțelegerii” conținea o înțelegere suplimentară, care depășea regulile de împărțire din cadrul „configurației A/R a înțelegerii”.

124.

Având în vedere această constatare, la punctul 182 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat – astfel cum a fost deja menționat – că nu există nicio îndoială că atingerea adusă concurenței de „configurația A/R a înțelegerii” a fost agravată de această „configurație europeană a înțelegerii”. În recurs, Nexans nu pune sub semnul întrebării aceste concluzii ale Tribunalului și nu există nici elemente care să susțină ideea că aceste concluzii s‑ar întemeia pe o denaturare a probelor prezentate de Nexans în primă instanță.

125.

În acest context, pe de o parte, nu este clar motivul pentru care constatarea Tribunalului cuprinsă la punctul 182 din hotărârea atacată ar fi insuficient motivată.

126.

Pe de altă parte, Tribunalul a considerat în mod întemeiat și pe fond că prin împărțirea proiectelor între întreprinderile europene este adusă o atingere suplimentară împărțirii piețelor între întreprinderile europene, japoneze și sud‑coreene. Astfel, legătura strânsă a celor două configurații nu schimbă cu nimic faptul că „configurația europeană a înțelegerii” reprezintă o înțelegere care nu este inerentă „configurației A/R a înțelegerii” și care are o importanță autonomă. Această împărțire intraeuropeană ar fi trebuit calificată drept atingere adusă concurenței chiar independent de împărțirea piețelor între întreprinderile europene, japoneze și sud‑coreene. Prin urmare, nu se poate identifica nicio eroare de apreciere în constatarea Tribunalului potrivit căreia această încălcare „mai” gravă săvârșită poate fi sancționată printr‑o amendă majorată, fără săvârșirea vreunei erori de drept.

127.

În consecință, și al cincilea motiv trebuie să fie respins.

128.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Nexans nu este fondat, recursul trebuie respins în totalitate.

129.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, în cazul în care respinge recursul, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

130.

În temeiul articolului 138 alineatele (1) și (2) coroborat cu articolul 184 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În cazul în care mai multe părți cad în pretenții, Curtea decide asupra împărțirii cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar recurentele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Acestea trebuie să suporte în solidar cheltuielile de judecată, întrucât au introdus împreună recursul. Cu toate acestea, ar fi inadecvat ca recurentele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu al patrulea motiv, întrucât acest motiv trebuie atribuit unei erori de traducere a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, în această privință, toate părțile trebuie să suporte mai întâi propriile cheltuieli de judecată. În final, acestea vor avea posibilitatea să analizeze dacă și în ce măsură pot solicita daune interese Curții de Justiție a Uniunii Europene.

131.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: