1

La 15 octombrie 2007, intervenienta, Landeskammer für Land- und Forstwirtschaft in Steiermark (Camera regională pentru agricultură și silvicultură din Styria, Austria), a obținut din partea Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană, cu numărul 900100, a mărcii figurative următoare:

2

Produsele vizate de marca contestată fac parte din clasa 29 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund descrierii următoare: „Ulei din semințe de dovleac produse în conformitate cu normele tehnice prevăzute de Regulamentul [(CE) nr. 1263/96 al Comisiei din 1 iulie 1996 de completare a anexei la Regulamentul (CE) nr. 1107/96 privind înregistrarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 (JO 1996, L 163, p. 19, Ediție specială, 03/vol. 19, p. 84, rectificare în JO 2015, L 15, p. 106)]”.

3

La 18 octombrie 2013, reclamanta, doamna Gabriele Schmid, a depus la EUIPO o cerere de decădere din drepturile mărcii contestate pentru neutilizare, în temeiul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [devenit articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)]. În această cerere, reclamata susținea că marca contestată nu a făcut obiectul unei utilizări serioase în Uniunea Europeană o perioadă neîntreruptă de cinci ani pentru produsele la care se referea.

4

La 24 februarie 2014, intervenienta a solicitat respingerea cererii de decădere, prezentând, pentru a dovedi utilizarea serioasă a mărcii contestate, mai multe documente (anexele A.1-A.66 la memoriul depus de intervenientă în fața diviziei de anulare).

5

Prin decizia din 8 iulie 2015, divizia de anulare a EUIPO a declarat decăderea din drepturile asupra mărcii contestate, cu efect de la 18 octombrie 2013. Aceasta a considerat că probele prezentate nu dovedeau în mod suficient amploarea utilizării mărcii contestate în perioada pe care a reținut‑o, și anume de la 18 octombrie 2008 la 17 octombrie 2013. În opinia sa, facturile depuse priveau exclusiv materiale publicitare și costuri de formare, care nu dovedeau vânzarea de produse. Divizia de anulare a arătat că, din celelalte anexe, lipsea mențiunea privind data sau marca contestată nu putea fi recunoscută și că, prin urmare, nu a fost demonstrată o utilizare serioasă pentru a conduce la menținerea drepturilor de marcă.

6

Împotriva deciziei diviziei de anulare, intervenienta a formulat, la data de 2 septembrie 2015, o cale de atac la EUIPO în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolele 66-71 din Regulamentul 2017/1001). Ea a depus mai multe documente pentru a dovedi amploarea utilizării mărcii contestate, care însoțeau memoriul de expunere a motivelor căii de atac depuse în fața camerei de recurs.

7

Prin decizia din 7 decembrie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a anulat decizia diviziei de anulare. Aceasta a reținut în esență că utilizarea serioasă a mărcii contestate fusese dovedită.

8

Mai întâi, camera de recurs a arătat că, pentru a determina dacă marca contestată a făcut obiectul unei utilizări serioase în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001], pe de o parte, ar fi lipsit de relevanță aspectul dacă denumirea „Steirisches Kürbiskernöl” era protejată ca indicație geografică protejată (IGP) în sensul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (JO 2012, L 343, p. 1). Pe de altă parte, aspectul dacă această denumire era o indicație descriptivă sau un termen generic nu era relevant pentru a stabili dacă a avut loc o astfel de utilizare (punctele 17-19 din decizia atacată).

9

În continuare, în ceea ce privește dovada utilizării serioase, camera de recurs a considerat că divizia de anulare ar fi stabilit corect, pe de o parte, sarcina probei privind utilizarea corespunzătoare pentru a asigura menținerea drepturilor titularului mărcii și, pe de altă parte, ar fi luat în considerare elementele de probă prezentate atât de intervenientă, cât și de reclamantă, ținând seama de prezentarea motivelor făcută de aceasta din urmă și de reprezentanții ei (punctele 21-23 din decizia atacată). Camera de recurs a adăugat că, în ceea ce privește faptele pe care cele două părți le considerau necontestate, ele nu mai trebuiau să fie dovedite de părți și nici nu mai trebuiau să fie examinate de divizia de anulare (punctele 25 și 26 din decizia atacată).

10

În sfârșit, pentru a stabili existența unei utilizări a mărcii contestate, în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs a constatat că, din moment ce litigiul nu privea locul, perioada și intensitatea utilizării mărcii contestate, divizia de anulare nu trebuia să examineze aceste elemente, ci numai aspectul dacă utilizarea a avut loc, pe de o parte, în forma înregistrată și, pe de altă parte, ca marcă (punctul 26 din decizia atacată).

11

În această privință, în primul rând, în ceea ce privește forma utilizării mărcii contestate, camera de recurs a arătat că forma înregistrată era diferită de forma utilizată. Astfel, ea a subliniat că forma utilizată prezenta, în partea dreaptă de jos, o emblemă a Uniunii care făcea referire la protecția, ca IGP și la nivelul Uniunii, a produselor vizate (punctele 36 și 37 din decizia atacată). Camera de recurs a adăugat că, din moment ce o astfel de indicație era obligatorie pentru produsele protejate, iar acest semn putea fi poziționat și în mod autonom față de marca contestată, ea nu modifica în niciun fel elementele distinctive ale mărcii contestate (punctele 38 și 39 din decizia atacată).

12

În al doilea rând, în ceea ce privește utilizarea ca marcă, camera de recurs a considerat că aceasta a avut într‑adevăr loc (punctul 41 din decizia atacată). Ea a reținut, în acest sens, că utilizarea combinată a mărcii contestate cu mărcile producătorilor de ulei de dovleac nu era relevantă. Camera de recurs a subliniat că eticheta era poziționată în mod diferit pentru fiecare producător de ulei și că etichetele multiple erau legale (punctul 41 din decizia atacată). Camera de recurs a precizat la punctul 42 din decizia atacată că obiectivul articolului 15 și al articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 era de a incita titularul mărcii să își utilizeze efectiv marca și de a nu repune în discuție validitatea unei înregistrări. Cu toate acestea, camera de recurs a considerat că articolul 15 din Regulamentul nr. 207/2009 nu impunea ca titularul mărcii și producătorul efectiv să fie identici, din moment ce funcția mărcii consta în garantarea faptului că produsele pe care le vizează au fost fabricate sub controlul unei singure întreprinderi (punctul 42 din decizia atacată). În sfârșit camera de recurs a adăugat că nu este relevantă problema rolului pe care îl exercită titulara mărcii, ca persoană de drept public, în cadrul comercializării uleiului din semințe de dovleac și eficacitatea controalelor pe care acesta le efectuează, din moment ce nu era vorba despre o marcă colectivă (punctul 42 din decizia atacată).

13

Prin urmare, camera de recurs a respins în totalitate cererea de decădere din drepturi asupra mărcii contestate formulată de reclamantă și a obligat‑o la plata cheltuielilor de judecată.

14

În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:

15

În ședință, reclamanta a solicitat să i se permită să își modifice cel de al treilea capăt de cerere în sensul de a solicita Tribunalului să oblige EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, inclusiv a celor aferente procedurii în fața EUIPO.

16

EUIPO solicită Tribunalului:

17

În ședință, EUIPO s‑a opus modificării celui de al treilea capăt de cerere de către reclamantă.

18

Intervenienta solicită Tribunalului:

19

Ținând seama de pronunțarea Hotărârii din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze (C‑689/15, EU:C:2017:434), cererea de suspendare a procedurii formulată de EUIPO a fost respinsă prin decizia din 9 iunie 2017.

20

Reclamanta și intervenienta au depus, în cadrul ședinței, înscrisuri care conțin element de probă care nu au fost prezentate în fața EUIPO și care au fost prezentate în fața Tribunalului pentru prima dată. Astfel, reclamanta a depus o copie a unei hotărâri pronunțate de Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena, Austria) la 25 august 2017 într‑o cauză privind aceleași părți precum în prezenta cauză. Cât o privește pe intervenientă, aceasta a depus un înscris care reproduce site‑ul internet al Steirisches Kürbiskernöl ggA.

21

Cu toate acestea, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la forța probantă a acestor elemente de probă, este necesar să se constate că ele conțin noi elemente, astfel cum s‑a indicat la punctul 20 de mai sus, și că au fost prezentate cu întârziere.

22

Astfel, potrivit articolului 85 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, probele și propunerile de probe trebuie să fie prezentate în cadrul primului schimb de memorii. În temeiul articolului 85 alineatul (3) din același regulament, cu titlu excepțional, părțile principale mai pot depune sau propune probe înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea de probe să fie justificată.

23

Or, în speță, depunerea respectivelor elemente de probă în ședință a avut loc tardiv în sensul acestor dispoziții. Întrucât reclamanta și intervenienta nu au prezentat o justificare pentru depunerea cu întârziere a acestor elemente de probă, ele trebuie respinse ca inadmisibile, în temeiul articolului 85 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, cu atât mai mult cu cât aceste elemente nu figurau în dosarul procedurii în fața camerei de recurs, iar rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața sa [a se vedea Hotărârea din 22 iunie 2017, Biogena Naturprodukte/EUIPO (ZUM wohl), T‑236/16, EU:T:2017:416, punctul 21 și jurisprudența citată].

24

Cu titlu introductiv, este necesar să se considere că, prin intermediul primului capăt de cerere, formulat cu titlu principal, reclamanta solicită Tribunalului să modifice decizia atacată și să declare decăderea din drepturile asupra mărcii contestate. Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, formulat în subsidiar, reclamanta solicită anularea deciziei atacate.

25

Or, în ceea ce privește concluziile de modificare, rezultă din jurisprudența constantă că exercitarea competenței de modificare trebuie, în principiu, să fie limitată la situațiile în care Tribunalul, după ce a controlat aprecierea făcută de camera de recurs, este în măsură să determine, pe baza elementelor de fapt și de drept astfel cum sunt acestea stabilite, care este decizia pe care camera de recurs era obligată să o adopte (a se vedea Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 72).

26

Tribunalul consideră că trebuie, astfel, să examineze aprecierea făcută de camera de recurs, iar acest lucru necesită o analiză, în primul rând, a motivelor prezentate de reclamantă în vederea anulării deciziei în litigiu și, în al doilea rând, a concluziilor de modificare a deciziei atacate.

27

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă un motiv unic întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1), a articolului 51 alineatul (1) litera (a) și a articolului 55 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 62 alineatul (1) du Regulamentul 2017/1001].

28

Reclamanta susține, în primul rând, că marca contestată nu a fost utilizată pentru a indica originea, și anume ca marcă ce îi garantează consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii unui produs pentru a distinge produsele acoperite de marca contestată de produsele acoperite de aceeași marcă, dar provenind de la o altă întreprindere, în al doilea rând, camera de recurs nu a procedat la o analiză a percepției semnului de către consumatori, în al treilea rând, marca contestată a fost utilizată doar ca un indicator de calitate și ca un termen generic și, în al patrulea rând, utilizarea mărcii contestate este înșelătoare pentru publicul‑țintă.

29

În special, reclamanta consideră că problema dacă marca contestată este percepută de publicul relevant ca o indicație de origine care permite să se distingă produsele acoperite de marca contestată de produsele acoperite de aceeași marcă, dar provenind de la o altă întreprindere, trebuie să fie analizată în cadrul unei aprecieri juridice a utilizării serioase a mărcii în cauză. Or, în speță, camera de recurs nu ar fi examinat în mod suficient această problemă, din moment ce a menționat pe scurt utilizarea ca marcă numai în cuprinsul a două puncte din decizia atacată, și anume punctele 41 și 42, atunci când a afirmat că semnul de pe sticlele de ulei din semințe de dovleac a făcut obiectul unei utilizări distinctive.

30

În plus, reclamanta susține că, în speță, camera de recurs a considerat în mod greșit că, pentru a exista o utilizare ca marcă, era suficient ca produsele să fie fabricate sub controlul unei întreprinderi. În această privință, reclamanta arată că problema modului în care percep consumatorii marca contestată nu a fost examinată de camera de recurs. Potrivit reclamantei, consumatorul mediu nu recunoaște acest semn ca marcă, ci ca un simplu indicator al calității și ca termen generic, care intră sub incidența Regulamentului nr. 1263/96.

31

Astfel, potrivit reclamantei, camera de recurs a omis să verifice dacă consumatorii percepeau acest semn ca marcă indicând originea și dacă îl distingeau de produsele altor producători, care, în cadrul producției lor, respectau cerințele Regulamentului nr. 1263/96 și erau de asemenea îndreptățiți să își denumească produsul „Steirisches Kürbiskernöl ggA (ulei din semințe de dovleac din Styria IGP).

32

În această privință, în cererea introductivă, reclamanta subliniază că rezultă din Concluziile avocatului general Wathelet prezentate în cauza W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze (C‑689/15, EU:C:2016:916) că un certificat de calitate trebuie în mod necesar să îndeplinească funcția mărcii de indicare a originii pentru ca titularul său să poată utiliza dreptul exclusiv pe care i‑l conferă articolul 9 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 9 din Regulamentul 2017/1001). Astfel, atunci când o marcă individuală este utilizată ca certificat de calitate, ea nu ar face obiectul unei utilizări corespunzătoare pentru menținerea drepturilor exclusive decât dacă respectivul certificat de calitate constituie nu doar o indicație referitoare la calitatea produsului, ci în plus și concomitent o indicație de origine (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Wathelet în cauza W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2016:916, punctele 46 și 47). În ședință, reclamanta, fiind invitată să își prezinte poziția cu privire la relevanța Hotărârii din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze (C‑689/15, EU:C:2017:434), pronunțată în perioada fazei scrise a procedurii din prezenta cauză, a considerat că această hotărâre se aplică acestei cauze.

33

În speță, reclamanta susține că camera de recurs a omis să examineze dacă utilizarea efectivă a mărcii în cauză îndeplinea funcția esențială de indicare a originii. Astfel, marca în cauză nu ar fi legată de o indicație de origine, ci numai de o indicare a calității produsului, garantând că natura și calitatea acestuia sunt conforme cu cerințele dreptului Uniunii și ar fi percepută ca atare de public.

34

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

35

EUIPO susține, mai întâi, că, întrucât marca contestată este înregistrată, există o prezumție legală de validitate care ar putea fi răsturnată în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], în cadrul unei proceduri de declarare a nulității. Or, procedura de decădere, inițiată în cauză, nu ar fi destinată examinării validității juridice a unei mărci înregistrate. Prin urmare, în cadrul prezentei cauze, un caracter distinctiv de un anumit grad trebuia recunoscut mărcii contestate la examinarea naturii utilizării acesteia.

36

În continuare, faptul că marca contestată a fost utilizată astfel cum a fost înregistrată, pentru a desemna produsele pe care le protejează, ar indica, în principiu, utilizarea acesteia ca marcă. Astfel, ar trebui să se facă distincția între, pe de o parte, procedura de decădere care constă în examinarea exercitării utilizării unei mărci înregistrate și, pe de altă parte, procedura de declarare a nulității vizând reexaminarea caracterului distinctiv (eventual dobândit prin utilizare) și a aptitudinii unei mărci de a fi înregistrată.

37

În sfârșit, în primul rând, EUIPO consideră că mărcile individuale, pe lângă funcția lor esențială de a desemna originea comercială a produselor acoperite, pot asigura, de asemenea, o funcție de calitate. Mai precis, în ceea ce privește o IGP, funcția sa esențială ar consta în desemnarea originii geografice și a calităților datorate acestei origini a produselor diferitor producători – fără vreo legătură economică între ei. Ea nu ar permite însă consumatorului unui produs acoperit de o marcă de certificare să distingă produsele pe care le desemnează de cele ale altor producători. Prin urmare, atunci când o marcă individuală este utilizată exclusiv ca IGP, acest lucru nu ar constitui o utilizare ca marcă a acestei mărci individuale.

38

În al doilea rând, EUIPO consideră că problema dacă o marcă individuală a fost utilizat într‑adevăr pe piața relevantă trebuie să se întemeieze pe percepția publicului relevant asupra produselor în cauză, luând în considerare toate circumstanțele cazului. În această privință, ar trebui să se ia în considerare configurația semnului și prezentarea produsului desemnat, inclusiv aplicarea altor semne pe produs. În această privință, EUIPO a adăugat, în ședință, că marca contestată figura în mod preponderent pe produse. Percepția mărcii de către consumatorul relevant ar depinde totodată, pe de o parte, de numărul întreprinderilor abilitate să utilizeze marca și, pe de altă parte, de tipul de publicitate pentru marcă. În acest fel, în speță, s‑ar fi realizat utilizarea ca marcă pentru motivele indicate la punctul 41 din decizia atacată.

39

În ședință, EUIPO a arătat că, în urma Hotărârii din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze (C‑689/15, EU:C:2017:434), criteriul decisiv pentru a examina utilizarea unei mărci ca marcă individuală este acela dacă marca garantează că produsele provin de la o singură întreprindere, deși marca în cauză poate îndeplini și alte funcții.

40

Intervenienta subliniază, de la bun început, că ar fi contradictoriu să se susțină lipsa utilizării distinctive, întrucât utilizarea reală a mărcii pentru produsele în cauză nu este contestată. În speță, utilizarea serioasă ar fi fost dovedită atât prin elementele de probă pe care le‑a prezentat, cât și prin cele prezentate de terți, și anume asociația Gemeinschaft Steirisches Kürbiskernöl.

41

Intervenienta susține că marca contestată ar fi atât o marcă, cât și un certificat de calitate. În această privință, subliniază că asociațiile de producători pot să introducă și ele o cerere de înregistrare a mărcii lor. Aceasta din urmă ar fi considerată însă o indicație a calității produsului care atestă că producătorul a respectat specificațiile de producție.

42

În această privință, referitor la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că o marcă face obiectul unei „utilizări serioase”, în sensul acestei dispoziții, atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru acestea din urmă, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite de marcă (Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 43; a se vedea de asemenea Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 37 și jurisprudența citată).

43

Cu toate acestea, împrejurarea că o marcă este utilizată cu scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată, iar nu cu singurul scop de a menține drepturile conferite de marcă, nu este suficientă pentru a concluziona că există o „utilizare serioasă” în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, este deopotrivă indispensabil ca această utilizare a mărcii să fie făcută în conformitate cu funcția esențială a mărcii (Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctele 39 și 40).

44

În ceea ce privește mărcile individuale, această funcție esențială constă în a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență. Astfel, pentru ca o marcă să își poată îndeplini rolul său de element esențial în sistemul de concurență nedenaturată pe care tratatul urmărește să îl stabilească și să îl mențină, aceasta trebuie să constituie garanția că toate produsele sau serviciile pe care le desemnează au fost fabricate sau prestate sub controlul unei singure întreprinderi, căreia îi poate fi atribuită responsabilitatea pentru calitatea acestora (a se vedea Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 41 și jurisprudența citată).

45

Necesitatea, în cadrul aplicării articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, a unei utilizări conforme funcției esențiale de indicare a originii reflectă faptul că, deși o marcă poate, desigur, să facă obiectul unor utilizări conforme altor funcții, precum cea care constă în garantarea calității sau cele de comunicare, de investiție sau de publicitate, ea se supune totuși sancțiunilor prevăzute în acest regulament atunci când nu a fost utilizată o perioadă neîntreruptă de cinci ani în conformitate cu funcția sa esențială. În acest caz, titularul mărcii este declarat decăzut din drepturile sale, potrivit modalităților enunțate la articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, dacă nu poate invoca motive întemeiate pentru a nu fi efectuat o utilizare care să permită mărcii să își îndeplinească funcția esențială (a se vedea Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 42 și jurisprudența citată).

46

În lumina principiilor enunțate mai sus trebuie analizat dacă utilizarea unei IGP, care a fost înregistrată ca marca individuală figurativă, poate fi considerată ca fiind făcută în conformitate cu funcția esențială a mărcii.

47

În această privință, în legătură cu o IGP precum cea în cauză, conform articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012, o „indicație geografică” identifică un produs:

48

Or, rezultă din jurisprudență că, atunci când utilizarea unei mărci individuale, deși desemnează originea geografică și calitățile produselor diferitor producători datorate acestei origini, nu garantează consumatorilor că aceste produse sau servicii provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate sau prestate și căreia îi poate fi atribuită, în consecință, răspunderea pentru calitatea produselor sau serviciilor menționate, o asemenea utilizare nu este făcută în conformitate cu funcția de indicare a originii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 45).

49

Astfel, nu există o utilizare conformă cu funcția esențială a mărcii individuale atunci când aplicarea acesteia pe produse are ca unică funcție să constituie o modalitate de identificare a originii geografice și a calităților produselor în cauză datorate acestei origini, iar nu să garanteze și că produsele provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate și căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea lor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 46).

50

În speță, reiese din dosarul prezentat Tribunalului că intervenienta, și anume titulara mărcii contestate, este o colectivitate de drept public. Ea a încheiat un contract de licență cu asociația Gemeinschaft Steirisches Kürbiskernöl. Potrivit acestui contract, asociația menționată, în calitate de deținător al licenței exclusive, îi autorizează pe membrii săi să utilizeze marca contestată. Numai membrii acestei asociații ținuți de un „contract de control” au dreptul să utilizeze marca contestată. Potrivit articolului 2 din actele constitutive ale asociației Gemeinschaft Steirisches Kürbiskernöl, aceasta are, printre altele, ca „obiect de activitate apărarea intereselor membrilor săi la aplicarea protecției denumirilor de origine, asigurată de Comisia Europeană în ceea ce privește uleiul din semințe de dovleac de Styria […] și susținerea membrilor săi în cadrul comercializării uleiului din semințe de dovleac de Styria sub forma activității de marketing și a relațiilor cu publicul aferente”.

51

Rezultă de aici că această asociație, conform explicațiilor furnizate de intervenientă în ședință, controlează modul în care produsele membrilor au fost fabricate. Cu toate acestea, asociația este străină de fabricarea produselor membrilor săi și nu este nici răspunzătoare pentru aceste produse (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 48). Astfel, întrucât intervenienta a încheiat contractul de licență cu respectiva asociație, ea însăși este străină de fabricarea produselor respective și nu este răspunzătoare pentru acestea.

52

Or, este necesar să nu se confunde funcția esențială a mărcii cu celelalte funcții amintite la punctul 45 de mai sus pe care le poate îndeplini eventual marca, precum cea care constă în garantarea calității produsului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze, C‑689/15, EU:C:2017:434, punctul 44) sau în indicarea originii sale geografice. Astfel, după cum a susținut reclamanta, fapt confirmat de EUIPO în ședință, și după cum s‑a amintit la punctele 44, 48 și 49 de mai sus, o marcă individuală își îndeplinește funcția de indicare a originii atunci când garantează consumatorilor că produsele pe care le desemnează provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate aceste produse și căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea lor. În speță, utilizarea mărcii contestate nu s‑a efectuat în conformitate cu o astfel de funcție de indicare a originii.

53

Este adevărat că, astfel cum au arătat intervenienta și expertul care a însoțit‑o în ședință, asociația Gemeinschaft Steirisches Kürbiskernöl efectuează controale ale producției de ulei din semințe de dovleac în scopul de a verifica dacă produsul în cauză a fost fabricat în conformitate cu specificațiile stabilite și dacă respectarea acestor specificații este controlată de o autoritate acreditată de stat. În ședință, intervenienta a insistat asupra faptului că, contrar circumstanțelor cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 8 iunie 2017, W.‑F. Gözze Frottierweberei și Gözze (C‑689/15, EU:C:2017:434), asociația exercita un control complet al procesului de fabricație, implicând toate fazele de producție, ceea ce ar diferenția prezenta speță de respectiva cauză, din moment ce această din urmă asociație în cauză exercita numai un control asupra materiei prime, și anume firul de bumbac. Totuși, trebuie subliniat că astfel de elemente nu repun în discuție aprecierile făcute la punctele 51 și 52 de mai sus, din moment ce permit mărcii contestate să exercite funcția referitoare la controlul de calitate al produselor cu ocazia procesului de fabricație, dar nu și pe cea referitoare la identitatea producătorului.

54

Pe de altă parte, calitatea de persoană de drept public sau privat a autorului utilizării nu este relevantă pentru a stabili dacă marca contestată a făcut obiectul unei utilizări serioase în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2008, Verein Radetzky‑Orden, C‑442/07, EU:C:2008:696, punctele 17 și 24). În plus, utilizarea serioasă poate fi efectuată atât de titularul mărcii, cât și de un terț autorizat să utilizeze marca (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 37). Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 44 de mai sus, utilizarea mărcii individuale contestate trebuie să garanteze că toate produsele sau serviciile pe care le desemnează au fost fabricate sau prestate sub controlul unei singure întreprinderi, căreia îi poate fi atribuită responsabilitatea pentru calitatea acestora, ceea ce nu este cazul în speță.

55

În consecință, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept considerând, la punctul 42 din decizia atacată, în primul rând, că articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 nu impune ca clientul final să poată deduce din utilizarea semnului în cauză identitatea producătorului mărcii contestate și, în al doilea rând, că este suficient ca titularul mărcii să exercite un control pentru a se asigura că toate produsele care poartă marca respectivă au fost fabricate sub controlul unei singure întreprinderi.

56

În această privință, rezultă, pe de o parte, din reproducerile sticlelor de ulei din semințe de dovleac și din înscrisurile publicitare anexate la memoriul intervenientei în fața diviziei de anulare a EUIPO, care figurează în anexele A.1-A.66 la acest memoriu, și, pe de altă parte, din explicațiile furnizate în ședință în fața Tribunalului că marca contestată nu conține în sine nicio referire la un anumit producător sau titular al mărcii și că servește numai la indicarea originii geografice și a calităților produsului în cauză. Prin urmare, este necesar să se considere că utilizarea mărcii contestate nu permite să se distingă produsele unei întreprinderi acoperite de marca respectivă de produsele vizate de aceeași marcă, dar care provin de la alte întreprinderi.

57

O astfel de apreciere nu este repusă în discuție de faptul că membrii asociației Gemeinschaft Steirisches Kürbiskernöl sunt obligați să aplice pe sticlele de ulei din semințe de dovleac autocolante cu numere de control. În această privință, în ședință, intervenienta a prezentat în detaliu sistemul numerelor de control cu ajutorul căruia un consumator poate afla pe site‑ul internet al asociației detaliile privind produsul în discuție, precum originea sa comercială, data recoltării semințelor și dimensiunea sticlei. Astfel, întemeindu‑se pe Hotărârea din 22 septembrie 2011, Interflora și Interflora British Unit (C‑323/09, EU:C:2011:604), intervenienta consideră că un consumator normal informat și suficient de atent este capabil să afle dacă marca contestată este utilizată exclusiv de membrii asociației.

58

Cu toate acestea, pe lângă faptul că aceste elemente au fost declarate inadmisibile (a se vedea punctul 23 de mai sus), ele nu permit infirmarea concluziei că utilizarea mărcii contestate nu garantează că produsele pe care le desemnează provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate aceste produse și căreia îi poate fi atribuită responsabilitatea pentru calitatea acestora. Astfel, eticheta prezentată în ședință, aplicată pe gâtul sticlelor, se adaugă la numele producătorului indicat cu claritate pe partea principală a sticlei.

59

Având în vedere toate considerațiile precedente, reclamanta susține în mod întemeiat că, în speță, camera de recurs a încălcat articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

60

Întrucât motivul unic invocat de reclamantă este fondat, se impune anularea deciziei atacate.

61

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se urmărește ca Tribunalul să modifice decizia atacată și să declare decăderea din drepturile asupra mărcii contestate, trebuie să se rețină că reclamanta solicită Tribunalului să adopte decizia pe care, consideră ea, EUIPO ar fi trebuit să o adopte, și anume o decizie prin care să se constate că erau îndeplinite în speță condițiile pentru a pronunța decăderea din drepturile de marcă solicitată. Reclamanta solicită, așadar, modificarea deciziei atacate, astfel cum prevede articolul 65 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001].

62

În această privință, trebuie amintit că competența de modificare, recunoscută Tribunalului în temeiul articolului 65 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, nu are ca efect să îi confere posibilitatea de a proceda la o apreciere cu privire la care camera de recurs nu s‑a pronunțat încă. Astfel cum s‑a amintit la punctul 25 de mai sus, exercitarea competenței de modificare trebuie, așadar, în principiu, să fie limitată la situațiile în care Tribunalul, după ce a controlat aprecierea făcută de camera de recurs, este în măsură să determine, pe baza elementelor de fapt și de drept, astfel cum acestea sunt stabilite, care este decizia pe care camera de recurs era obligată să o adopte (Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 72).

63

Este necesar să se constate că în speță nu sunt îndeplinite condițiile exercitării competenței de modificare a Tribunalului.

64

Astfel, este necesar să se arate că reclamanta a prezentat în cererea introductivă motivele pentru care consideră că anexele A.1-A.74 depuse de intervenientă în fața EUIPO nu permit să se dovedească utilizarea serioasă a mărcii contestate. Intervenienta pare să solicite Tribunalului să țină seama, în vederea respingerii acțiunii, atât de anexele A.1-A.66 prezentate în fața diviziei de anulare, cât și de anexele A.67-A.74 pe care le‑a prezentat în fața camerei de recurs pentru a demonstra o astfel de utilizare a mărcii contestate.

65

Or, din cuprinsul punctului 15 din decizia atacată rezultă că, pentru a stabili utilizarea serioasă a mărcii contestate, camera de recurs s‑a întemeiat exclusiv pe anexele prezentate în fața diviziei de anulare, și anume anexele A.1-A.66. În schimb, din cuprinsul punctului 16 din decizia atacată reiese că camera de recurs nu a considerat necesar să examineze înscrisurile suplimentare prezentate de intervenientă, și anume anexele A.67-A.74.

66

Cu toate acestea, nu este exclus ca elementele de probă din anexele A.67-A.74, în cazul în care camera de recurs le consideră admisibile, să se dovedească utile pentru examinarea existenței unei utilizări serioase a mărcii contestate. Întrucât camera de recurs nu a examinat toate elementele de probă prezentate în cursul procedurii administrative, nu este în competența Tribunalului să le aprecieze pentru prima dată și, în consecință, să admită cererea de modificare a deciziei atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 72).

67

Având în vedere cele de mai sus, cererea de modificare formulată de reclamantă trebuie respinsă.

68

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

69

În cererea introductivă, reclamanta a solicita obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată. În ședință, reclamanta a solicitat Tribunalului să oblige EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, în locul intervenientei. EUIPO a contestat această cerere.

70

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că partea care a obținut câștig de cauză nu a solicitat obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată decât în ședință nu se opune admiterii cererii sale [a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2007, Consorzio per la tutela del formaggio Grana Padano/OAPI – Biraghi (GRANA BIRAGHI), T‑291/03, EU:T:2007:255, punctul 92 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 7 mai 2015, Cosmowell/OAPI – Haw Par (GELENKGOLD), T‑599/13, EU:T:2015:262, punctul 86 și jurisprudența citată].

71

Întrucât EUIPO a căzut în pretenții în mod substanțial, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile reclamantei formulate în ședință. În aplicarea articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenienta va suporta propriile cheltuieli de judecată.

72

Pe de altă parte, în concluziile formulate în ședință, reclamanta a solicitat obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate de ea în procedura în fața acestui oficiu.

73

În această privință, având în vedere prezenta hotărâre, camera de recurs va trebui să se pronunțe asupra cheltuielilor aferente acestei proceduri [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2012, Consorzio vino Chianti Classico/OAPI – FFR (F.F.R.), T‑143/11, nepublicată, EU:T:2012:645, punctul 74 și jurisprudența citată].

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

declară și hotărăște: