–

pentru SIA „KPMG Baltics”, acționând în calitate de lichidator judiciar al AS „Latvijas Krājbanka”, de J. Ozoliņš;

–

pentru guvernul leton, de I. Kucina și de E. Petrocka‑Petrovska, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, de J. Vláčil și de O. Serdula, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Rocchitta, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de H. Tserepa‑Lacombe și de I. Rubene, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (JO 1998, L 166, p. 45, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 33), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 (JO 2009, L 146, p. 37) (denumită în continuare „Directiva 98/26”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SIA „KPMG Baltics”, acționând în calitate de lichidator judiciar al AS „Latvijas Krājbanka”, pe de o parte, și SIA „Ķipars AI”, pe de altă parte, în legătură cu executarea unui ordin de plată al acesteia din urmă adresat Latvijas Krājbanka.

3

Considerentele (1)-(4) ale Directivei 98/26 au următorul cuprins:

4

Potrivit articolului 1 din această directivă:

„Dispozițiile prezentei directive se aplică:

5

Articolul 2 din directiva menționată prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]

6

Potrivit articolului 3 din aceeași directivă:

„(1)   Ordinele de transfer și compensarea produc efecte legale și sunt opozabile terților chiar și în cazul procedurii de faliment aplicate unui participant, cu condiția ca ordinele de transfer să fi fost introduse în sistem înainte de momentul declanșării procedurii de faliment, definite în conformitate cu articolul 6 alineatul (1). Aceasta se aplică chiar și în cazul procedurii de faliment aplicate unui participant (la sistemul în cauză sau la un sistem interoperabil) sau operatorului de sistem al unui sistem interoperabil care nu este participant.

[…]

(3)   Momentul intrării unui ordin de transfer în sistem este definit de normele de funcționare ale sistemului. În cazul în care în legislația internă sunt stabilite condiții care reglementează sistemul în ceea ce privește momentul intrării, normele de funcționare ale acestui sistem trebuie să fie conforme acestor condiții.

[…]”

7

La 17 noiembrie 2011, Ķipars AI, titulara unui cont curent obișnuit la Latvijas Krājbanka, a adresat acesteia din urmă un ordin de a transfera toate fondurile disponibile în acest cont curent într‑un alt cont pe care îl deținea la o altă instituție bancară. Acest ordin a fost introdus în sistemul de decontare internă al Latvijas Krājbanka, iar fondurile au fost debitate din contul curent al Ķipars AI și înregistrate într‑un cont intermediar la Latvijas Krājbanka în scopul transferului. Ordinul de plată nu a fost însă finalizat întrucât, câteva ore mai târziu, Finanšu un kapitāla tirgus komisija (Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital, Letonia) a interzis Latvijas Krājbanka să efectueze orice operațiune care implică sume de peste 100000 de euro, ulterior această bancă fiind declarată insolvabilă. KPMG Baltics a fost desemnată drept lichidator judiciar al Latvijas Krājbanka.

8

Dat fiind că instanțele de prim grad de jurisdicție și de apel au admis acțiunea introdusă de Ķipars AI în scopul executării ordinului de plată, KPMG Baltics a formulat recurs la instanța de trimitere. În cadrul acestei din urmă proceduri, Ķipars AI invocă în special dispozițiile Directivei 98/26. Deși instanța de trimitere consideră, în principiu, că această directivă nu este aplicabilă raporturilor dintre particulari și instituțiile de credit și, prin urmare, nici ordinului de plată în discuție în litigiul principal, aceasta are totuși îndoieli cu privire la acest aspect, deoarece consideră că noțiunea „ordin de transfer”, în sensul directivei menționate, ar putea acoperi și un asemenea ordin de plată având în vedere natura transferului de fonduri.

9

În aceste condiții, Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

10

KPMG Baltics și guvernul leton contestă în esență competența Curții de a răspunde la întrebările preliminare, pentru motivul că ordinul de plată în discuție în litigiul principal nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 98/26 și că, prin urmare, litigiul principal nu prezintă un element de legătură cu dreptul Uniunii.

11

În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că, prin intermediul primei sale întrebări, instanța de trimitere urmărește tocmai să stabilească dacă ordinul de plată în discuție în litigiul principal intră sau nu în sfera noțiunii „ordin de transfer” în sensul Directivei 98/26 și, prin urmare, în domeniul de aplicare al acesteia. Astfel, argumentația KPMG Baltics și a guvernului leton că acest ordin de plată nu intră în acest domeniu de aplicare este în mod indisociabil legată de răspunsul care trebuie dat pe fond la prima întrebare și deci este lipsită de relevanță în ceea ce privește competența Curții de a răspunde la aceasta [a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2015, Wojciechowski, C‑408/14, EU:C:2015:591, punctul 29, și Hotărârea din 26 septembrie 2018, Staatssecretaris van Veiligheid en justitie (efectul suspensiv al apelului), C‑180/17, EU:C:2018:775, punctul 19 și jurisprudența citată].

12

Pe de altă parte, în ceea ce privește a doua întrebare, aceasta nu este adresată decât în ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare, cu alte cuvinte în ipoteza în care ordinul de plată în discuție în litigiul principal ar intra în domeniul de aplicare al Directivei 98/26. În aceste condiții, nici a doua întrebare nu poate fi considerată că excede competenței Curții.

13

Prin urmare, Curtea este competentă să răspundă la întrebările adresate.

14

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă un ordin de plată precum cel în discuție în litigiul principal, adresat de titularul unui cont curent obișnuit unei instituții de credit cu privire la un transfer de fonduri către o altă instituție de credit, intră în sfera noțiunii „ordin de transfer”, în sensul Directivei 98/26, și, prin urmare, în domeniul de aplicare al acesteia.

15

Astfel cum reiese din considerentele (1)-(4) ale directivei respective, obiectivul acesteia este de a reduce riscul sistemic și de a asigura stabilitatea sistemelor de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, printr‑o cât mai mare reducere a disfuncționalităților unui asemenea sistem cauzate de aplicarea procedurii de faliment împotriva unuia dintre participanții la acesta.

16

În acest scop, directiva menționată prevede, printre altele, la articolul 3 alineatul (1) că ordinele de transfer produc efecte legale și sunt opozabile terților chiar și în cazul procedurii de faliment aplicate unui participant, cu condiția ca acestea să fi fost introduse în sistem înainte de momentul declanșării procedurii de faliment.

17

În speță, ordinul de plată în discuție în litigiul principal emis de Ķipars AI, titulara unui cont curent obișnuit la Latvijas Krājbanka, a fost adresat acesteia din urmă pentru a se transfera toate fondurile disponibile în acest cont curent într‑un cont pe care Ķipars AI îl deținea la o altă instituție de credit. Pentru a determina dacă un astfel de ordin de plată intră în sfera noțiunii „ordin de transfer”, în sensul Directivei 98/26, și, prin urmare, în domeniul de aplicare al acesteia, este necesară raportarea la articolul 1 din această directivă referitor la domeniul de aplicare al acesteia, precum și la definițiile care figurează la articolul 2.

18

În această privință, potrivit articolului 1 din Directiva 98/26, dispozițiile acesteia se aplică oricărui sistem definit în conformitate cu articolul 2 litera (a), oricărui participant la un astfel de sistem, precum și garanțiilor suplimentare constituite în legătură cu participarea la un astfel de sistem sau cu operațiunile efectuate de băncile centrale ale statelor membre sau de Banca Centrală Europeană în cadrul atribuțiilor lor de bănci centrale.

19

Articolul 2 litera (a) din directiva menționată definește noțiunea „sistem” ca vizând în esență un acord formal între cel puțin trei participanți, cu norme comune și sisteme standardizate pentru compensarea sau executarea ordinelor de transfer între participanți.

20

În ceea ce privește noțiunea „ordin de transfer”, reiese din articolul 2 literele (a), (b) și (i) din Directiva 98/26 că aceasta vizează numai instrucțiunile care creează obligații financiare, date de participanții la un astfel de sistem, în cadrul acestuia, altor participanți însărcinați cu executarea lor. În schimb, această noțiune nu acoperă instrucțiunile care creează obligații financiare, date de terți în afara unui astfel de sistem.

21

Această semnificație a noțiunii „ordin de transfer” se coroborează cu articolul 3 alineatul (1) din această directivă, care subordonează protecția prevăzută de această dispoziție pentru ordinele de transfer condiției ca acestea să fi fost „introduse în sistem”.

22

În plus și mai ales, semnificația menționată este confirmată de împrejurarea că, după cum reiese din cuprinsul punctului 15 din prezenta hotărâre, directiva menționată urmărește un obiectiv bine determinat și delimitat, care constă în reducerea riscului sistemic și asigurarea stabilității sistemelor vizate de această directivă, prin limitarea impactului procedurilor de faliment asupra acestor sisteme. Astfel, atât timp cât o instrucțiune care creează obligații financiare nu a fost introdusă într‑un asemenea sistem de către unul dintre participanții la acesta, neexecutarea sa din cauza unei proceduri de faliment nu creează un risc sistemic și nu afectează stabilitatea unui astfel de sistem. Extinderea protecției prevăzute de această directivă pentru ordinele de transfer date de participanții la astfel de sisteme, în cadrul acestora, la instrucțiuni care creează obligații financiare, date de terți în afara unor astfel de sisteme, ar depăși, așadar, ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de Directiva 98/26.

23

Astfel, pentru a stabili dacă un ordin de plată precum cel în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 98/26, este necesar să se verifice dacă se poate considera că a fost emis în cadrul unui sistem definit în conformitate cu articolul 2 litera (a) din directiva respectivă de către unul dintre participanții la acesta.

24

Articolul 2 litera (f) din Directiva 98/26 enumeră, în mod exhaustiv, entitățile care intră în cadrul noțiunii „participant”. Acestea pot fi o „instituție”, un „partener central”, un „agent de decontare”, o „casă de compensație” sau un „operator de sistem”. Aceste entități sunt, la rândul lor, definite în mod precis la articolul 2 literele (b)-(e) și (p) din această directivă.

25

Or, din definițiile care figurează în aceste din urmă dispoziții, astfel cum au fost amintite la punctul 5 din prezenta hotărâre, rezultă că un titular de cont curent obișnuit precum Ķipars AI nu corespunde niciuneia dintre entitățile menționate. În special, un astfel de titular de cont curent nu intră în sfera noțiunii „instituție”, întrucât aceasta vizează, în conformitate cu articolul 2 litera (b) din directiva menționată, numai entitățile care pot răspunde de executarea obligațiilor financiare ce rezultă din ordinele de transfer din cadrul unui sistem, printre care figurează în special instituțiile de credit și societățile de investiții.

26

Desigur, articolul 2 litera (f) al treilea paragraf din Directiva 98/26 recunoaște statelor membre posibilitatea de a decide ca, în sensul prezentei directive, un participant indirect să fie considerat ca participant, dacă acest lucru se justifică din motive de risc sistemic. Cu toate acestea, nu se poate deduce din niciun element din dosarul de care dispune Curtea că Republica Letonă ar fi făcut uz de această posibilitate. În orice caz, din definiția noțiunii „participant indirect”, care figurează la articolul 2 litera (g) din directiva menționată, reiese că entitățile care sunt susceptibile să intre în sfera acestei din urmă noțiuni sunt aceleași ca cele vizate de noțiunea „participant”, astfel cum sunt amintite la punctul 24 din prezenta hotărâre, diferența dintre un participant și un participant indirect constând în faptul că cel dintâi are o legătură directă cu sistemul, în timp ce cel al doilea are legătură doar printr‑o relație contractuală cu un participant. Or, din moment ce un titular al unui cont curent obișnuit, cum este Ķipars AI, nu corespunde niciuneia dintre aceste entități, el nu poate fi considerat participant indirect, în sensul articolului 2 litera (f) din aceeași directivă.

27

Astfel, un ordin de plată dat de un asemenea titular al unui cont curent obișnuit nu poate fi considerat emis de un participant la un sistem, în sensul articolului 2 literele (a) și (f) din Directiva 98/26. Rezultă, după cum au arătat de altfel toate părțile care au prezentat observații la Curte, că un asemenea ordin de plată nu intră în sfera noțiunii „ordin de transfer”, în sensul directivei menționate, și, prin urmare, nici în domeniul de aplicare al acesteia.

28

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că un ordin de plată precum cel în discuție în litigiul principal, adresat de titularul unui cont curent obișnuit unei instituții de credit cu privire la un transfer de fonduri către o altă instituție de credit, nu intră în sfera noțiunii „ordin de transfer”, în sensul Directivei 98/26, și, prin urmare, nici în domeniul de aplicare al acesteia.

29

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

30

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Un ordin de plată precum cel în discuție în litigiul principal, adresat de titularul unui cont curent obișnuit unei instituții de credit cu privire la un transfer de fonduri către o altă instituție de credit, nu intră în sfera noțiunii „ordin de transfer”, în sensul Directivei 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009, și, prin urmare, nici în domeniul de aplicare al acesteia.