1

Prin recursul formulat, Birkenstock Sales GmbH solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 9 noiembrie 2016, Birkenstock Sales/EUIPO (Reprezentarea unui motiv cu linii ondulate încrucișate) (T‑579/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2016:650), în măsura în care prin aceasta Tribunalul a respins în parte acțiunea sa în anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 15 mai 2014 (cauza R 1952/2013‑1) privind înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană a mărcii figurative reprezentând un motiv cu linii ondulate încrucișate (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1) prevede la articolul 7 alineatul (1) litera (b):

„(1)   Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

[…]”

3

Recurenta este succesoarea în drepturi a Birkenstock Orthopädie GmbH & Co. KG, care a obținut de la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), la 27 iunie 2012, o înregistrare internațională, întemeiată pe o marcă germană, care desemnează printre altele Uniunea Europeană, pentru următoarea marcă figurativă:

4

La 25 octombrie 2012, EUIPO a primit notificarea înregistrării internaționale a semnului în cauză (denumit în continuare „semnul în litigiu”).

5

Extinderea protecției a fost revendicată pentru produse care fac parte din clasele 10, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”), și care corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

6

La 21 noiembrie 2012, examinatorul a notificat recurentei un refuz provizoriu total ex officio de protecție a mărcii internaționale în Uniune. Motivul invocat în susținerea acestui refuz era lipsa caracterului distinctiv al semnului în litigiu pentru toate produsele vizate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

7

Prin decizia din 29 august 2013, după ce recurenta a răspuns la obiecțiunile ridicate în notificarea de refuz provizoriu, divizia de examinare a EUIPO a confirmat, pentru același motiv ca cel reținut anterior, refuzul total al protecției mărcii internaționale în Uniune.

8

La 4 octombrie 2013, recurenta a formulat o cale de atac împotriva acestei decizii la EUIPO, în temeiul articolelor 58-60 din Regulamentul nr. 207/2009.

9

Prin decizia din 15 mai 2014, Camera întâi de recurs a EUIPO (denumită în continuare „camera de recurs”) a respins calea de atac, considerând că semnul în litigiu era lipsit de caracter distinctiv pentru produsele în cauză.

10

Camera de recurs a considerat printre altele că semnul respectiv prezenta linii ondulate care se întretăiau în unghi drept și se prezentau într‑o secvență repetitivă care se putea extinde în cele patru direcții ale pătratului și, prin urmare, se putea aplica pe orice suprafață bi- sau tridimensională. În consecință, semnul în litigiu ar fi perceput imediat ca reprezentând un motiv de suprafață.

11

Camera de recurs a arătat de asemenea că este de notorietate că suprafețele produselor sau ambalajul acestora erau decorate cu motive din diverse rațiuni, în special pentru a îmbunătăți aspectul estetic al acestora și/sau pentru a răspunde unor considerente tehnice.

12

Ea a subliniat că, potrivit jurisprudenței, întrucât consumatorul mediu nu avea obiceiul de a prezuma originea comercială a produselor pe baza semnelor care se confundă cu aspectul produselor înseși, aceste semne nu ar avea caracter distinctiv, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr.°207/2009, decât dacă s‑ar diferenția în mod semnificativ de normele sau de uzanțele din sector. Ea a considerat că această jurisprudență era aplicabilă în speță, întrucât semnul în litigiu s‑ar confunda cu aspectul produselor în cauză.

13

Camera de recurs a considerat că impresia generală produsă de semnul în litigiu era banală și că acest motiv de suprafață se putea regăsi pe toate produsele în cauză, pentru care putea avea o funcție estetică și/sau tehnică. Potrivit acesteia, impresia de ansamblu produsă de semnul menționat nu se diferenția în mod semnificativ, sau chiar nu se diferenția deloc, de uzanțele sectoarelor în cauză.

14

Camera de recurs a concluzionat că, după toate probabilitățile, publicul relevant ar percepe semnul menționat ca pe un simplu motiv de suprafață, iar nu ca pe indicația unei origini comerciale speciale.

15

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 august 2014, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

16

În susținerea acțiunii, recurenta a invocat un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Aceasta a invocat în special faptul că camera de recurs nu se întemeiase pe semnul în litigiu sub forma sa înregistrată, și anume o imagine a cărei suprafață ar fi net delimitată și care nu s‑ar confunda cu forma produselor, ci că aceasta ar fi extins fără justificare semnul menționat afirmând că acesta putea fi reprodus și continuat.

17

După ce a amintit jurisprudența relevantă, la punctele 23-27 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat aplicabilitatea, în speță, a jurisprudenței referitoare la semnele care se confundă cu aspectul produselor. În acest scop, Tribunalul a examinat în special, la punctele 50-68 din hotărârea atacată, problema privind stabilirea criteriului pertinent pentru ca un semn compus dintr‑o serie de elemente care se repetă în mod regulat și desemnat ca marcă figurativă să poată fi considerat un motiv de suprafață pentru produsele în cauză.

18

În această privință, Tribunalul a considerat, la punctele 54-57 din hotărârea atacată, că numai atunci când utilizarea unui motiv de suprafață este puțin probabilă având în vedere natura produselor în cauză un astfel de semn nu poate fi considerat drept motiv de suprafață, în raport cu produsele în cauză.

19

În lumina acestui criteriu, Tribunalul a statuat că, în ceea ce privește produsele: „membre, ochi și dinți artificiali”, „material de sutură; material de sutură pentru uz chirurgical” și „piei de animale, articole de pielărie”, camera de recurs a aplicat în mod eronat jurisprudența menționată, astfel încât s‑a întemeiat pe criterii de examinare greșite și că, în consecință, se impunea anularea deciziei în litigiu în ceea ce privește aceste produse. În schimb, în ceea ce privește celelalte produse care fac parte din clasele 10, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa, Tribunalul a considerat că respectiva cameră de recurs a aplicat în mod întemeiat jurisprudența referitoare la semnele care se confundă cu aspectul produselor.

20

Referitor la aceste din urmă produse vizate de marca internațională a cărei protecție este solicitată, Tribunalul a examinat, la punctele 129-153 din hotărârea atacată, aspectul dacă în mod întemeiat camera de recurs a considerat că semnul în litigiu nu se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele din sectoarele în cauză. Instanța menționată a statuat că aceasta era situația în speță.

21

În consecință, Tribunalul a anulat decizia în litigiu în ceea ce privește următoarele produse: „membre, ochi și dinți artificiali”, „material de sutură; material de sutură pentru uz chirurgical” și „piei de animale, articole de pielărie” și a respins acțiunea în rest.

22

Prin recursul formulat, recurenta solicită Curții:

23

EUIPO solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

24

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă trei motive, întemeiate pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) din Regulamentul nr. 207/2009, pe contradicții în motivarea hotărârii atacate și, respectiv, pe o denaturare a situației de fapt.

25

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a reținut, în mod eronat, la punctul 54 și următoarele din hotărârea atacată, drept criteriu pertinent pentru a putea fi aplicată în speță jurisprudența referitoare la semnele care se confundă cu aspectul produselor în raport cu produsele în cauză, criteriul întemeiat pe simpla „posibilitate” de utilizare a semnului în litigiu ca motiv de suprafață.

26

Astfel, Curtea ar fi statuat, în special în Ordonanța din 26 aprilie 2012, Deichmann/OAPI (C‑307/11 P, nepublicată, EU:C:2012:254), că este necesar ca utilizarea semnului în cauză ca motiv de suprafață să fie „utilizarea cea mai probabilă”. Prin urmare, simpla posibilitate a unei utilizări a mărcii internaționale în cauză ca motiv de suprafață nu ar fi suficientă pentru a se aplica jurisprudența referitoare la semnele care se confundă cu aspectul produselor.

27

Prin faptul că a apreciat că un semn care se compune dintr‑o serie de elemente care se repetă în mod regulat ar putea să nu fie considerat un motiv de suprafață numai în cazul în care utilizarea unui astfel de motiv este puțin probabilă, având în vedere natura produselor în cauză, Tribunalul ar fi stabilit un criteriu diferit de criteriul întemeiat pe „utilizarea cea mai probabilă”. Acest prim criteriu de apreciere ar impune ca mărcile figurative compuse dintr‑o serie de elemente care se repetă să fie supuse unor criterii mai stricte decât cele impuse altor tipuri de mărci pentru aprecierea caracterului lor distinctiv.

28

EUIPO susține, cu titlu principal, că primul aspect al primului motiv este inadmisibil și, cu titlu subsidiar, că este nefondat.

29

În ceea ce privește admisibilitatea primului aspect al primului motiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 256 TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Constatarea acestor fapte și aprecierea acestor elemente de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 2 septembrie 2010, Calvin Klein Trademark Trust/OAPI, C‑254/09 P, EU:C:2010:488, punctul 49 și jurisprudența citată).

30

În această privință, este suficient să se constate că, prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul, întemeindu‑se pe criteriul referitor la utilizarea posibilă a semnului în litigiu ca motiv de suprafață, pentru a aplica jurisprudența referitoare la semnele care se confundă cu aspectul produselor, a săvârșit o eroare de drept. Prin urmare, acest aspect, care ridică o problemă de drept, este admisibil în cadrul unui recurs.

31

În ceea ce privește temeinicia acestui aspect, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că caracterul distinctiv al unei mărci, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, înseamnă că această marcă permite să se identifice produsul a cărui înregistrare este solicitată ca provenind de la o anumită întreprindere și, așadar, să se distingă acel produs de cele ale altor întreprinderi. Acest caracter distinctiv trebuie apreciat, pe de o parte, în raport cu produsele sau cu serviciile pentru care se solicită înregistrarea și, pe de altă parte, în raport cu percepția publicului relevant asupra acestora (Hotărârea din 25 octombrie 2007, Develey/OAPI, C‑238/06 P, EU:C:2007:635, punctul 79 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2010, Audi/OAPI, C‑398/08 P, EU:C:2010:29, punctele 33 și 34).

32

În această privință, Tribunalul a amintit în mod corect, la punctul 23 din hotărârea atacată, că criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși nu diferă de cele aplicabile altor categorii de mărci. Acesta a precizat de asemenea că, în cadrul aplicării acestor criterii, percepția consumatorului mediu nu este în mod necesar aceeași în cazul unei mărci tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși, ca în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează Astfel, consumatorul mediu nu are obiceiul de a prezuma originea produselor pe baza formei acestora sau pe baza formei ambalajului lor, în absența oricărui element grafic sau verbal, și, prin urmare, stabilirea caracterului distinctiv ar putea fi mai dificilă în cazul unei astfel de mărci tridimensionale decât în cazul unei mărci verbale sau figurative (Hotărârea din 7 octombrie 2004, Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 30, precum și Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctele 26 și 27).

33

În aceste condiții, astfel cum Tribunalul a amintit de asemenea în mod întemeiat la punctul 24 din hotărârea atacată, numai o marcă ce se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului în cauză și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de indicare a originii nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (Hotărârea din 12 ianuarie 2006, Deutsche SiSi‑Werke/OAPI, C‑173/04 P, EU:C:2006:20, punctul 31, și Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctul 28).

34

Această jurisprudență, dezvoltată în materia mărcilor tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși, este valabilă și în situația în care marca solicitată este o marcă figurativă constituită din reprezentarea bidimensională a produsului menționat (Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctul 29) sau în care marca solicitată este un semn constituit dintr‑un motiv aplicat la suprafața unui produs (a se vedea în acest sens Ordonanța din 28 iunie 2004, Glaverbel/OAPI, C‑445/02 P, EU:C:2004:393, punctele 22-24). Astfel, în aceste două cazuri, marca nu constă nici într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează.

35

Jurisprudența menționată este aplicabilă și în cazul în care doar o parte a produsului desemnat este reprezentată de o marcă (Ordonanța din 13 septembrie 2011, Wilfer/OAPI, C‑546/10 P, nepublicată, EU:C:2011:574, punctul 59, și Hotărârea din 15 mai 2014, Louis Vuitton Malletier/OAPI, C‑97/12 P, nepublicată, EU:C:2014:324, punctul 54).

36

Din aceasta rezultă, astfel cum Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 28 din hotărârea atacată, că elementul determinant pentru aplicabilitatea jurisprudenței referitoare la mărcile tridimensionale care se confundă cu aspectul produselor nu este calificarea semnului în cauză drept semn figurativ, tridimensional sau de altă natură, ci faptul că se confundă cu aspectul produsului desemnat.

37

Acest element determinant implică, astfel cum a arătat în esență avocatul general la punctele 52 și 53 din concluzii, existența unei similitudini între semn și produsele menționate sau o parte a acestora, care trebuie să fie apreciată în raport cu natura respectivelor produse și care trebuie să fie perceptibilă de către publicul relevant.

38

În lumina acestor considerații trebuie să se verifice dacă, astfel cum susține recurenta, Tribunalul ar fi trebuit să rețină drept criteriu relevant pentru a putea aplica jurisprudența referitoare la mărcile care se confundă cu aspectul produselor, criteriul întemeiat pe utilizarea cea mai probabilă a semnului în litigiu ca motiv de suprafață.

39

În această privință, Tribunalul a considerat, la punctele 36 și 37 din hotărârea atacată, că semnul în litigiu este un semn figurativ compus dintr‑o serie de elemente care se repetă în mod regulat, care se poate extinde la infinit în cele patru direcții și care se pretează în mod deosebit să fie utilizat ca motiv de suprafață. La punctul 48 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că produsele vizate de semnul respectiv sunt, în parte, produse care, în mod evident, prezintă adesea motive de suprafață, precum articolele de modă în sens larg și, în parte, produse în privința cărora este mai puțin evident că prezintă adesea motive de suprafață. Acesta a statuat, la punctele 54 și 55 din hotărârea menționată, că, prin urmare, există în principiu probabilitatea, inerentă acestui semn, ca el să fie utilizat ca motiv de suprafață și că, în aceste împrejurări, numai atunci când utilizarea unui motiv de suprafață este puțin probabilă având în vedere natura produselor în cauză un astfel de semn nu poate fi considerat drept motiv de suprafață, în raport cu produsele respective, și că, în celelalte cazuri, se poate considera că semnul în cauză constituie într‑adevăr un motiv de suprafață.

40

Reținând criteriul întemeiat pe utilizarea posibilă, iar nu puțin probabilă, a semnului în litigiu ca motiv de suprafață având în vedere natura produselor în cauză, pentru a aplica jurisprudența referitoare la mărcile tridimensionale care se confundă cu aspectul produselor, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept.

41

Astfel, pe de o parte, ținând seama de caracteristicile intrinseci ale semnului în litigiu, care se compune dintr‑o serie de elemente care se repetă în mod regulat, și de natura produselor vizate, acest semn este, în principiu, predestinat să fie aplicat pe suprafața produselor menționate, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 77 din concluzii. Există o probabilitate inerentă ca un semn care este constituit dintr‑o secvență repetitivă de elemente să fie utilizat ca motiv de suprafață și, prin urmare, să se confunde cu aspectul produselor în cauză.

42

Pe de altă parte, trebuie subliniat că criteriul întemeiat pe utilizarea cea mai probabilă, reținut în Ordonanța din 26 aprilie 2012, Deichmann/OAPI (C‑307/11 P, nepublicată, EU:C:2012:254, punctul 55), nu este pertinent în speță, din moment ce în cauza în care s‑a pronunțat această ordonanță era în discuție înregistrarea nu a unui semn compus dintr‑o secvență repetitivă de elemente, ci a unui semn reprezentând un unghi mărginit de o linie punctată.

43

În plus, respectarea criteriului întemeiat pe utilizarea cea mai probabilă, astfel cum a fost invocat de recurentă, ar conduce la situația în care unor semne care se pretează într‑un mod cu totul deosebit, având în vedere caracteristicile lor intrinseci, să fie utilizate ca motiv de suprafață, în raport cu produsele vizate, să nu li se aplice jurisprudența referitoare la mărcile care se confundă cu aspectul produselor, în timp ce există, în ceea ce privește astfel de semne, o probabilitate inerentă acestora să fie utilizate ca motiv de suprafață și, prin urmare, ca acestea să se confunde cu aspectul produselor.

44

În aceste condiții, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

45

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta susține că în mod eronat Tribunalul a omis să stabilească normele și uzanțele sectorului produselor în cauză și să aprecieze semnul în litigiu în raport cu aceste norme.

46

În această privință, ea amintește, referindu‑se la Hotărârea din 7 octombrie 2004, Mag Instrument/OAPI (C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 31), și la Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (C‑98/11 P, EU:C:2012:307, punctul 42), jurisprudența constantă potrivit căreia numai o marcă ce se diferențiază în mod semnificativ de normele sau uzanțele sectorului și, prin aceasta, își îndeplinește funcția esențială de indicare a originii nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

47

Recurenta susține că, la punctele 83-96 și 113-123 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat numai dacă produsele în cauză puteau, în principiu, să prezinte un motiv de suprafață și că, la punctul 133 din această hotărâre, a reluat constatarea de ordin general efectuată de camera de recurs, potrivit căreia experiența generală arăta că motivele de suprafață se caracterizau printr‑o infinitate de desene diferite. Or, această constatare nu ar înlocui stabilirea normelor și a uzanțelor sectorului în cauză pentru fiecare categorie de produs vizat, cu atât mai mult cu cât produsele precum „aparatele și instrumentele medicale”, „articolele de șelărie” sau „încălțămintea” nu ar putea fi corelate cu o categorie de produse omogene.

48

EUIPO consideră, cu titlu principal, că al doilea aspect al primului motiv este inadmisibil și, în subsidiar, că este nefondat.

49

Este necesar să se arate că, prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta susține în esență că Tribunalul a omis în mod eronat să stabilească normele și uzanțele din sectorul în cauză pentru fiecare categorie de produse vizate de semnul în litigiu, cu scopul de a examina caracterul distinctiv al mărcii internaționale care face obiectul cererii de protecție. Acest aspect, prin care recurenta invocă o chestiune de drept, este admisibil în cadrul unui recurs, conform jurisprudenței amintite la punctul 29 din prezenta hotărâre.

50

În ceea ce privește temeinicia aspectului menționat, trebuie să se constate că aceasta se bazează pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

51

Astfel, la punctele 70-128 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat, într‑o primă etapă, aspectul dacă jurisprudența referitoare la semnele care se confundă cu aspectul produselor, în raport cu produsele în cauză, era aplicabilă în speță, în lumina criteriului stabilit la punctul 55 din hotărârea menționată, și anume că numai atunci când utilizarea unui motiv de suprafață este puțin probabilă având în vedere natura produselor în cauză, un astfel de semn nu poate fi considerat drept motiv de suprafață. Tribunalul a efectuat această analiză pentru fiecare categorie de produse în cauză și a apreciat, în conformitate cu normele sau uzanțele sectorului în cauză, dacă era puțin probabil ca respectivele produse să prezinte un motiv de suprafață.

52

În al doilea rând, la punctele 129-147 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat, în ceea ce privește produsele cu privire la care camera de recurs a aplicat în mod întemeiat jurisprudența referitoare la mărcile tridimensionale, dacă această cameră ar fi considerat, de asemenea în mod întemeiat, că semnul respectiv nu se diferenția în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectoarelor în cauză și că, prin urmare, nu avea caracter distinctiv.

53

Tribunalul a constatat în această privință, la punctele 131 și 132 din hotărârea atacată, că semnul în litigiu este un motiv simplu, constituit dintr‑o simplă combinație de linii ondulate, încrucișate în mod repetat și a respins argumentul recurentei, întemeiat pe faptul că formele care constituie semnul sunt deja neobișnuite luate izolat. La punctul 133 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat, astfel cum a arătat camera de recurs, că experiența generală arată că motivele aplicate la suprafață se caracterizează printr‑o infinitate de desene diferite și că elementele motivelor aplicate la suprafață sunt adesea forme geometrice simple, cum sunt punctele, cercurile, dreptunghiurile sau liniile, acestea din urmă putând fi drepte sau putând urca și coborî în zigzag sau în valuri.

54

După ce a amintit, la punctul 136 din hotărârea atacată, că, în conformitate cu jurisprudența relevantă, îi revine reclamantului care se prevalează de caracterul distinctiv al unei mărci solicitate, în pofida analizei efectuate de EUIPO, obligația de a prezenta indicații concrete și susținute că această marcă are fie un caracter distinctiv intrinsec, fie un caracter distinctiv dobândit prin utilizare, Tribunalul a examinat, la punctele 137-147 din hotărârea menționată, argumentele și elementele de probă prezentate de recurentă.

55

La punctul 138 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat, în cadrul examinării argumentului recurentei potrivit căruia camera de recurs nu ar fi trebuit să se limiteze la afirmații generale privind ansamblul produselor sau serviciilor, că constatarea efectuată de camera de recurs, potrivit căreia motivele aplicate la suprafață se caracterizau printr‑o infinitate de desene diferite, nu se limita la un sector determinat. La punctul 144 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că imaginile cu încălțăminte prezentate de recurentă nu erau de natură să stabilească existența unei diferențe semnificative între semnul în litigiu și normele și uzanțele din sectorul încălțămintei. La punctul 145 din hotărârea menționată, acesta a apreciat că cele câteva imagini cu tălpi interioare de încălțăminte prezentate de recurentă nu erau, în orice caz, de natură să stabilească existența unei diferențe semnificative între semnul în litigiu și normele și uzanțele din sectorul în cauză, în măsura în care ansamblul imaginilor arătau partea superioară a tălpilor interioare. Pentru celelalte produse în cauză, Tribunalul a constatat că recurenta nu furnizase imagini având ca obiect stabilirea normelor și uzanțelor din sectoarele în cauză. Prin urmare, Tribunalul a statuat, la punctul 147 din hotărârea atacată, că afirmațiile recurentei nu erau în măsură să stabilească existența unei diferențe semnificative între semnul în litigiu și normele și uzanțele din sectoarele în cauză.

56

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a stabilit normele și uzanțele din sectoarele în cauză atunci când a apreciat caracterul distinctiv al semnului în litigiu.

57

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

58

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a aplicat criterii mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, atunci când a considerat, la punctele 130, 131 și 133 din hotărârea atacată, că impresia de ansamblu produsă de marca în cauză era banală și că motivele de suprafață sunt adesea forme geometrice simple, cum sunt punctele, cercurile, dreptunghiurile sau liniile.

59

În această privință, recurenta se referă la Hotărârea din 16 septembrie 2004, SAT.1/OHMI (C‑329/02 P, EU:C:2004:532, punctul 41), din care ar rezulta că înregistrarea unui semn ca marcă a Uniunii Europene nu este condiționată de constatarea unui anumit nivel de creativitate sau de imaginație din partea titularului mărcii, ci de capacitatea acestui semn de a distinge produsele sau serviciile vizate de cele ale altor întreprinderi. Or, liniile intercalate care se încrucișează formând un unghi de 90° care constituie semnul în litigiu ar crea o impresie de ansamblu exactă și caracteristică a unui „motiv de oase mici”, astfel încât impresia de ansamblu produsă de acest semn ar permite să se indice originea.

60

EUIPO arată, cu titlu principal, că al treilea aspect al prezentului motiv este inadmisibil și, în subsidiar, că este nefondat.

61

Trebuie să se constate că, deși prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta invocă în esență o aplicare eronată de către Tribunal a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, aceasta contestă, în realitate, aprecierile de fapt efectuate de acesta la punctele 130, 131 și 133 din hotărârea atacată, potrivit cărora în esență impresia de ansamblu produsă de semnul în litigiu era banală. Rezultă că, prin argumentația sa, recurenta urmărește să obțină din partea Curții o nouă apreciere a acestui semn.

62

Or, în măsura în care recurenta nu invocă nicio denaturare a faptelor în această privință, este necesar să se considere că al treilea aspect al primului motiv este inadmisibil, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 29 din prezenta hotărâre.

63

Din considerațiile care precedă rezultă că primul motiv trebuie să fie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

64

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată conține o contradicție de motive între, pe de o parte, punctul 77 din hotărârea atacată și, pe de altă parte, punctele 76 și 78 din aceasta.

65

Într‑adevăr, Tribunalul arată, la punctul 77 menționat, că examinarea caracterului distinctiv intrinsec al unui semn trebuie să se bazeze pe caracteristicile sale, independent de orice utilizare concretă a acestuia. Cu toate acestea, la punctele 76 și 78 menționate, Tribunalul s‑ar referi la o declarație făcută de recurentă în ședință, referitoare la utilizarea semnului în litigiu în trecut.

66

EUIPO susține că primul aspect al acestui al doilea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

67

Trebuie constatat că primul aspect al celui de al doilea motiv de recurs se bazează pe o lectură eronată a hotărârii atacate.

68

Astfel, este necesar să se arate că motivele care figurează la punctele 76-78 din hotărârea atacată urmăresc să răspundă la argumentul recurentei, prezentat la punctul 74 din această hotărâre, potrivit căruia decizia în litigiu conținea o contradicție, întrucât o aceeași marcă nu ar putea fi în același timp motiv de suprafață bidimensional și un înveliș tridimensional.

69

În această privință, după ce a apreciat, la punctul 75 din hotărârea atacată, că niciun element nu se opunea să se ia în considerare, pe de o parte, o utilizare bidimensională și, pe de altă parte, o utilizare tridimensională a unui semn, Tribunalul a arătat, la punctul 76 din această hotărâre, că, în ședință, recurenta a admis că semnul în litigiu era utilizat de mai mult de 40 de ani pe tălpi exterioare ale încălțămintei și că o asemenea utilizare corespundea unei utilizări a semnului respectiv ca motiv de suprafață în relief. La punctul 77 din hotărârea menționată, Tribunalul a adăugat că, desigur, aprecierea caracterului distinctiv intrinsec al unui semn trebuie să se bazeze pe caracteristicile sale independent de orice utilizare concretă a sa. El a arătat, la punctul 78 din aceeași hotărâre, că argumentația recurentei nu era însă coerentă, în măsura în care afirma, pe de o parte, că marca internațională constituia o marcă figurativă „obișnuită” bidimensională, iar nu un motiv de suprafață, și, pe de altă parte, că utilizarea pe tălpile exterioare ale încălțămintei, și anume ca motiv de suprafață în relief, constituia o utilizare a mărcii menționate.

70

Astfel, reiese din cuprinsul punctelor 76-78 din hotărârea atacată că Tribunalul s‑a limitat să sublinieze incoerența argumentației recurentei. În aceste condiții, nu se poate considera că motivele hotărârii atacate care figurează la aceste puncte sunt afectate de contradicție.

71

Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

72

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta susține că punctul 75 din hotărârea atacată este afectat de contradicție în ceea ce privește aspectul dacă se poate aprecia caracterul distinctiv al unei mărci pe baza unei utilizări bidimensionale și tridimensionale a acesteia. Astfel, Tribunalul se referea, la punctul respectiv, la una dintre hotărârile sale anterioare, în care Tribunalul ar fi ținut seama de două tipuri de utilizare a mărcii în cauză. Or, întrucât aprecierea caracterului distinctiv trebuie efectuată de la caz la caz, trimiterea la o hotărâre anterioară a Tribunalului nu ar putea fi suficientă pentru a stabili că se poate aprecia caracterul distinctiv al unei mărci prin prisma utilizării sale bidimensionale și tridimensionale.

73

EUIPO susține că al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs este nefondat.

74

La punctul 75 din hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns la argumentul recurentei potrivit căruia decizia în litigiu era afectată de o contradicție, întrucât aceeași marcă nu ar putea face obiectul unei utilizări bidimensionale și a unei utilizări tridimensionale și a considerat că nimic nu se opunea ca să fie luate în considerare cele două utilizări a acestei mărci. Acesta se referă, în această privință, la Hotărârea din 10 septembrie 2015, EE/OAPI [(Reprezentarea unor puncte albe pe un fond de culoarea fildeșului), T‑144/14, nepublicată, EU:T:2015:615], în care a luat în considerare aceste două utilizări în ceea ce privește un semn figurativ care reprezintă puncte albe pe un fond de culoarea fildeșului. El a concluzionat că, în speță, decizia în litigiu nu cuprindea nicio contradicție cu privire la acest aspect.

75

Deși este adevărat, astfel cum subliniază recurenta, că aprecierea caracterului distinctiv al unui semn trebuie efectuată de la caz la caz, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul poate, în cadrul motivării sale privind aprecierea acestui caracter distinctiv, să facă referire la cazuri comparabile, fără a se contrazice totuși în această privință.

76

Rezultă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie să fie respins ca nefondat și că, prin urmare, al doilea motiv trebuie de asemenea respins.

77

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că, la punctele 134-139 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat faptele, întrucât faptele pe care le‑a considerat ca fiind „de notorietate” nu ar fi, în mod vădit, notorii în ceea ce privește utilizarea motivelor de suprafață pentru produsele în litigiu care fac parte din clasele 10, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa. Recurenta arată printre altele, în această privință, că simplul fapt că o parte a produselor în cauză poate prezenta motive de suprafață nu este suficient pentru a se considera drept notoriu faptul că acestea prezintă într‑adevăr motive de suprafață și că marca internațională în cauză nu se distingea în mod semnificativ de motivele de suprafață utilizate în mod obișnuit în sectorul produselor în cauză.

78

Astfel, nu poate fi considerat notoriu faptul că instrumentele medicale, chirurgicale, stomatologice și veterinare, pielea și imitațiile de piele, bastoanele de mers, încălțămintea ortopedică, tălpile interioare, garniturile interioare plantare și pentru încălțăminte, elementele de încălțăminte și garniturile de încălțăminte, în special garniturile, tălpile compensate, pernuțele, harnașamentele, husele de voiaj pentru îmbrăcăminte, etuiurile pentru documente și gențile prezintă de obicei motive de suprafață.

79

Comisia consideră că al treilea motiv de recurs este inadmisibil.

80

Este important să se amintească faptul că, ținând cont de natura excepțională a unui motiv întemeiat pe o denaturare a faptelor, articolul 256 TFUE, articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții impun îndeosebi recurentului să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de Tribunal și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, l‑ar fi condus la această denaturare. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 17 martie 2016, Naazneen Investments/OAPI, C‑252/15 P, nepublicată, EU:C:2016:178, punctul 69 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 6 iunie 2018, Apcoa Parking Holdings/EUIPO, C‑32/17 P, nepublicată, EU:C:2018:396, punctele 47 și 48).

81

În speță, trebuie să se constate că recurenta se limitează să afirme că faptele considerate de Tribunal ca fiind „de notorietate” nu ar fi în mod evident notorii în ceea ce privește utilizarea motivelor de suprafață pentru produsele în litigiu care fac parte din clasele 10, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa, deși nu prezintă, în susținerea acestei afirmații, nici un minim element de probă de natură să demonstreze că Tribunalul ar fi denaturat faptele în această privință.

82

Rezultă că al treilea motiv de recurs trebuie respins ca inadmisibil.

83

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că recursul trebuie respins în totalitate.

84

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată în acest sens. Întrucât EUIPO a solicitat obligarea Birkenstock Sales, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară și hotărăște: