1.

Prin prezenta cerere de decizie preliminară, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) a sesizat Curtea cu mai multe întrebări referitoare la interpretarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, precum și a articolului 44 alineatul (3) și a articolului 58 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 ( 2 ).

2.

Această cerere se înscrie în cadrul a două recursuri între Finanzamt Linz (Administrația fiscală din Linz, Austria) și Finanzamt Kirchdorf Perg Steyr (Administrația fiscală din Kirchdorf Perg Steyr, Austria), pe de o parte, și Dilly’s Wellnesshotel GmbH, pe de altă parte, în legătură cu rambursarea taxelor pe energie aferente anului 2011 și perioadei cuprinse între luna februarie a anului 2013 și luna ianuarie a anului 2014, solicitată de aceasta din urmă.

3.

Reglementarea austriacă privind rambursarea taxelor pe energie, în discuție în litigiul principal, constituie o schemă de ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar această schemă de ajutoare nu a fost notificată Comisiei Europene. Deși instanța de trimitere pornește de la principiul că o versiune anterioară a schemei de ajutoare în discuție în litigiul principal a fost aprobată de Comisie în anul 2004, sfera beneficiarilor schemei de ajutoare a fost modificată ulterior și această modificare, ce face parte din schema de ajutoare în discuție în litigiul principal, nu a fost notificată Comisiei Europene.

4.

În această privință, presupunând că modificarea sferei beneficiarilor este supusă obligației de notificare potrivit articolului 108 alineatul (3) TFUE, instanța de trimitere urmărește să afle dacă schema de ajutoare în discuție în litigiul principal poate fi scutită de obligația de notificare în temeiul Regulamentului nr. 651/2014, caz în care ar fi legală, în pofida lipsei unei notificări prealabile. În acest scop, instanța de trimitere a ridicat, mai precis, problema dacă schema de ajutoare îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 44 alineatul (3) și la articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014. În conformitate cu cererea Curții, prezentele concluzii se vor limita la analiza acestei probleme.

5.

Vom propune Curții să răspundă afirmativ la această întrebare.

6.

Articolul 5 din Regulamentul nr. 651/2014, intitulat „Transparența ajutorului”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor pentru care este posibilă calcularea ex ante cu exactitate a echivalentului subvenție brută pentru ajutoare, fără a fi necesară efectuarea unei evaluări a riscurilor («ajutoare transparente»).

(2)   Sunt considerate transparente următoarele categorii de ajutor:

[…]

[…]”

7.

Articolul 44 din acest regulament, intitulat „Ajutoarele sub formă de reduceri ale taxelor de mediu în temeiul Directivei 2003/96/CE[ ( 3 )]”, prevede:

„(1)   Schemele de ajutoare sub formă de reduceri ale taxelor de mediu care îndeplinesc condițiile prevăzute în [Directiva 2003/96] sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) [TFUE] și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) [TFUE], cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la prezentul articol și în capitolul I.

(2)   Beneficiarii reducerii fiscale sunt selecționați pe baza unor criterii transparente și obiective și plătesc cel puțin nivelul minim respectiv de impozitare prevăzut în [Directiva 2003/96].

(3)   Schemele de ajutoare sub formă de reduceri fiscale se bazează fie pe o reducere a ratei taxei de mediu aplicabile, fie pe achitarea unei compensații cu valoare fixă, fie pe o combinație între aceste două mecanisme.

[…]”

8.

Articolul 58 din Regulamentul nr. 651/2014, intitulat „Dispoziții tranzitorii”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament se aplică ajutoarelor individuale acordate înainte de intrarea sa în vigoare, dacă ajutoarele în cauză îndeplinesc toate condițiile prevăzute de prezentul regulament, cu excepția articolului 9.”

9.

Articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 are următorul cuprins:

„Cu condiția respectării în medie pentru fiecare întreprindere a ratelor minime de impozitare stabilite în prezenta directivă, statele membre pot aplica reduceri fiscale la consumul de produse energetice utilizate pentru încălzire sau în scopurile menționate în articolul 8 alineatul (2) literele (b) și (c) sau de electricitate în următoarele cazuri:

[…]”

10.

Articolul 1 alineatul 1 din Energieabgabenvergütungsgesetz (Legea privind reducerea impozitului pe energie, denumită în continuare „EAVG”), prevede, în versiunea aplicabilă în cauza principală:

„Într‑un an calendaristic (exercițiu financiar), impozitele plătite pentru sursele de energie menționate la alineatul 3 sunt reduse, la cerere, în măsura în care depășesc (cumulat) 0,5 % din diferența dintre

11.

Articolul 1 alineatul 1 din EAVG este completat prin articolul 2 alineatul 2, care, în versiunea aplicabilă în cauza principală, prevede:

„1.   La cererea persoanei care are dreptul la reducere, în fiecare an calendaristic (exercițiu financiar), impozitul se reduce cu suma care depășește procentul din valoarea producției nete menționat la articolul 1. Cererea trebuie să cuprindă cantitatea de energie consumată de întreprindere din sursele de energie menționate la articolul 1 alineatul 3, precum și sumele menționate la articolul 1. […].

2.   La calcularea valorii reducerii se ține cont fie de pragul de 0,5 % din valoarea producției nete, fie de următoarele cheltuieli deductibile, iar valoarea mai mică se reportează:

[…]”

12.

Articolul 2 alineatul 1 din EAVG, în versiunea din BGBl. I, 92/2004, prevede că:

„Dreptul la reducere există în favoarea tuturor întreprinderilor […].”

13.

Budgetbegleitgesetz 2011 (Legea privind bugetul din 2011) din 30 decembrie 2010 (BGBl. I, 111/2010) (denumită în continuare „BBG 2011”) a modificat articolul 2 alineatul 1 după cum urmează:

„[…] Dreptul la reducere există numai în favoarea întreprinderilor care dovedesc că au ca activitate principală fabricarea de bunuri corporale […].”

14.

Alineatul 7 următor a fost adăugat ulterior la articolul 4 din EAVG:

„Articolele 2 și 3, astfel cum au fost modificate prin [BBG 2011], sunt aplicabile, sub rezerva aprobării de către Comisia Europeană, cererilor de reducere care privesc perioada de după 31 decembrie 2010.” ( 4 )

15.

Prin cererea din 29 decembrie 2011, Dilly’s Wellnesshotel, care administrează un hotel, a solicitat reducerea impozitului pe energie aferent anului 2011.

16.

Această cerere a fost respinsă prin decizia din 21 februarie 2012 a Administrației fiscale din Linz, pentru motivul că BBG 2011 a prevăzut, la articolele 2 și 3 din EAVG, că, pentru cererile ulterioare datei de 31 decembrie 2010, reducerea impozitului pe energie este posibilă numai în favoarea întreprinderilor care dovedesc că au ca activitate principală fabricarea de bunuri corporale. Potrivit acestei autorități, în calitate de întreprindere de servicii, Dilly’s Wellnesshotel ar fi, așadar, exclusă de la beneficiul reducerii impozitului pe energie pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2010.

17.

Dilly’s Wellnesshotel a formulat acțiune împotriva acestei decizii la Unabhängiger Finanzsenat (Camera de Finanțe Independentă, Austria), care, prin decizia din 23 martie 2012, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

18.

Dilly’s Wellnesshotel a introdus o contestație împotriva acestei decizii la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă), care a anulat decizia atacată prin decizia din 19 martie 2013.

19.

Prin hotărârea din 31 octombrie 2014, Bundesfinanzgericht (Tribunalul Federal de Finanțe, Austria), care a succedat Unabhängiger Finanzsenat (Camera de Finanțe Independentă), a adresat Curții mai multe întrebări preliminare.

20.

Prin Hotărârea din 21 iulie 2016 ( 5 ), Curtea a statuat că articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 800/2008 trebuia interpretat în sensul că lipsa dintr‑o schemă de ajutoare precum cea în discuție în litigiul principal a unei trimiteri exprese la acest regulament, prin citarea titlului său și prin indicarea referinței sale de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se opune ca această schemă să fie considerată ca îndeplinind condițiile pentru a fi exceptată, în temeiul articolului 25 alineatul (1) din regulamentul menționat, de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE.

21.

Prin hotărârea din 3 august 2016, Bundesfinanzgericht (Tribunalul Federal de Finanțe) a admis acțiunea și a dispus reducerea impozitului pe energie pentru anul 2011, conform cererii formulate de Dilly’s Wellnesshotel. În esență, această instanță a statuat că articolele 2 și 3, precum și articolul 4 alineatul 7 din EAVG, în versiunea rezultată din BBG 2011, nu conțineau nicio referire la Regulamentul nr. 800/2008 și nici nu îndeplineau condițiile esențiale ale acestuia. În lipsa aprobării Comisiei, limitarea privind întreprinderile de servicii nu ar fi intrat în vigoare.

22.

Administrația fiscală din Linz a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă).

23.

Printr‑o altă cerere, din 25 iulie 2014, Dilly’s Wellnesshotel a solicitat reducerea impozitului pe energie pentru perioada cuprinsă între luna februarie a anului 2013 și luna ianuarie a anului 2014.

24.

Prin decizia din 9 ianuarie 2015, Administrația fiscală din Kirchdorf Perg Steyr a respins această cerere pentru același motiv ca și Administrația fiscală din Linz în decizia sa din 21 februarie 2012.

25.

Dilly’s Wellnesshotel a formulat o acțiune împotriva deciziei din 9 ianuarie 2015 la Bundesfinanzgericht (Tribunalul Federal de Finanțe), care a admis acțiunea și a dispus reducerea impozitului pe energie conform cererii formulate de Dilly’s Wellnesshotel, referindu‑se în esență la decizia sa din 3 august 2016, citată la punctul 21 din prezentele concluzii.

26.

Administrația fiscală din Kirchdorf Perg Steyr a declarat recurs împotriva acestei decizii la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă).

27.

Această din urmă instanță consideră că rambursarea impozitului pe energie constituie, în temeiul EAVG în versiunea sa anterioară BBG 2011, un ajutor care a fost aprobat în mod implicit și nelimitat de Comisie într‑o decizie din 9 martie 2004 ( 6 ).

28.

Această instanță arată că, prin BBG 2011, legiuitorul austriac urmărea să limiteze sfera beneficiarilor acestei scheme de ajutoare, astfel încât dreptul la reducerea impozitului pe energie nu mai trebuia acordat decât întreprinderilor despre care se dovedește că au ca activitate principală fabricarea de bunuri corporale. Or, această modificare a EAVG nu a fost notificată Comisiei ( 7 ).

29.

Instanța de trimitere explică în plus că, prin condiționarea intrării în vigoare a EAVG în versiunea BBG 2011 de aprobarea sa de către Comisie ( 8 ), legiuitorul urmărea în mod vădit să garanteze că limitarea prevăzută de BBG 2011 nu poate aduce atingere prevederilor de drept al Uniunii în materie de ajutoare și, așadar, autorizării acordate în mod nelimitat în favoarea schemei de ajutoare anterioare. Dacă motivele juridice în materie de ajutoare de stat ar trebui opuse unei limitări a sferei beneficiarilor sau în cazul în care, în special, nu ar fi posibil să se obțină o aprobare necesară din partea Comisiei, măsura ar trebui să rămână în vigoare ca înainte.

30.

În acest context, prin decizia din 14 septembrie 2017, primită la Curte la 5 octombrie 2017, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31.

În conformitate cu solicitarea Curții, prezentele concluzii se vor limita la analiza celei de a treia întrebări preliminare literele a) și b).

32.

Dilly’s Wellnesshotel, guvernul austriac, precum și Comisia au prezentat observații scrise în fața Curții. Aceleași părți au participat la ședința de audiere a pledoariilor, care a avut loc la 21 noiembrie 2018.

33.

EAVG a condus deja la două hotărâri ale Curții, și anume Hotărârile Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke ( 9 ) și Dilly’s Wellnesshotel ( 10 ).

34.

În versiunea sa inițială, EAVG prevedea o rambursare parțială a impozitului pe energie numai în favoarea întreprinderilor despre care se dovedea că aveau ca activitate principală fabricarea de bunuri corporale. Prin urmare, întreprinderile de servicii erau excluse de la beneficiul rambursării acestui impozit. În Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke ( 11 ), Curtea a statuat că asemenea măsuri naționale erau selective și constituiau ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

35.

Printr‑o modificare aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2002, legiuitorul austriac a extins domeniul de aplicare al EAVG prin prevederea rambursării parțiale a impozitului pentru întreprinderile din toate sectoarele. Prin decizia citată anterior din 9 martie 2004 ( 12 ), Comisia a considerat că această măsură era în continuare selectivă și, prin urmare, continua să fie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE ( 13 ).

36.

Prin modificarea introdusă prin BBG 2011, legiuitorul austriac a exclus din nou întreprinderile de servicii de la beneficiul rambursării impozitului pe energie începând cu 1 februarie 2011. După cum am explicat anterior ( 14 ), reglementarea națională în discuție în litigiul principal, și anume EAVG astfel cum a fost modificată prin BBG 2011 (denumită în continuare „schema de ajutoare în discuție” sau „EAVG 2011”), nu a fost notificată Comisiei.

37.

Amintim că în cauza anterioară Dilly’s Wellnesshotel, evocată la punctul 20 din prezentele concluzii, Curtea a statuat în esență că schema de ajutoare în cauză nu îndeplinea condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 800/2008 pentru a fi exceptată de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, în lipsa din această schemă de ajutoare a unei trimiteri exprese la același regulament, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) din acest regulament ( 15 ).

38.

Arătăm că Regulamentul nr. 651/2014 a abrogat Regulamentul nr. 800/2008 și l‑a înlocuit începând cu 1 iulie 2014. Regulamentul nr. 651/2014 conține alte condiții decât Regulamentul nr. 800/2008 pentru a excepta de la obligația de notificare schemele de ajutoare precum cea în discuție în litigiul principal. Mai precis, Regulamentul nr. 651/2014 nu impune ca schemele de ajutoare să conțină o trimitere expresă la acest regulament.

39.

În ipoteza în care modificarea schemei de ajutoare introduse prin BBG 2011 este supusă, în principiu, unei obligații de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, ceea ce face obiectul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să se stabilească, prin intermediul celei de a treia întrebări adresate în prezenta cauză, dacă, în esență, deși schema de ajutoare în cauză nu este exceptată de la obligația de notificare în temeiul Regulamentului nr. 800/2008, aceasta poate fi totuși exceptată de la obligația respectivă în temeiul Regulamentului nr. 651/2014.

40.

Această a treia întrebare preliminară, privind interpretarea dispozițiilor din Regulamentul nr. 651/2014, ar permite instanței de trimitere să afle dacă schema de ajutoare în cauză a fost pusă în aplicare în mod nelegal în temeiul dreptului Uniunii, ca urmare a lipsei unei notificări prealabile către Comisie, prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE.

41.

Răspunsul pe care Curtea îl va furniza la această întrebare va permite instanței de trimitere să stabilească consecințele care trebuie deduse în temeiul dreptului național în ipoteza unei asemenea nelegalități.

42.

Mai precis, în cazul în care Curtea ar răspunde în sensul că Regulamentul nr. 651/2014 este aplicabil schemei de ajutoare în cauză și exceptează deci această schemă de la obligația de notificare, instanța de trimitere consideră în mod provizoriu că acest lucru ar însemna că schema de ajutoare în cauză a intrat efectiv în vigoare începând cu 1 februarie 2011, astfel cum a prevăzut legiuitorul austriac ( 16 ). Dat fiind că această schemă de ajutoare nu se aplică întreprinderilor de servicii precum Dilly’s Wellnesshotel, acestei întreprinderi i s‑ar respinge, așadar, cererea de rambursare a impozitului.

43.

În schimb, în cazul în care Curtea ar răspunde în sensul că Regulamentul nr. 651/2014 nu se aplică schemei de ajutoare respective, astfel încât aceasta ar fi nelegală în dreptul Uniunii, instanța de trimitere consideră în mod provizoriu că, dat fiind că într‑o asemenea situație schema de ajutoare în cauză nu trebuie considerată ca intrată în vigoare, vechea schemă de ajutoare trebuie considerată ca fiind aplicabilă în continuare, astfel cum a prevăzut legiuitorul austriac ( 17 ). În acest caz, Dilly’s Wellnesshotel ar avea dreptul de a primi reducerea solicitată, în temeiul acestei scheme vechi, care s‑ar aplica și întreprinderilor de servicii ( 18 ). Astfel cum am explicat la punctul 27 din prezentele concluzii, instanța de trimitere consideră în această privință că această veche schemă de ajutoare a fost aprobată în mod implicit și nelimitat de către Comisie.

44.

În cazul în care Curtea ar trebui să răspundă afirmativ la prima întrebare preliminară, astfel încât modificarea schemei de ajutoare introduse prin BBG 2011 ar fi o modificare supusă, în principiu, unei obligații de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, se ridică atunci problema dacă modificarea poate fi totuși exceptată de la această obligație în temeiul Regulamentului nr. 651/2014.

45.

Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle în esență, pe de o parte, dacă schema de ajutoare în cauză îndeplinește condițiile materiale prevăzute la articolul 44 din Regulamentul nr. 651/2014 [a treia întrebare litera a)] și, pe de altă parte, dacă schema de ajutoare în cauză intră în domeniul de aplicare temporal al acestui regulament în temeiul dispoziției tranzitorii de la articolul 58 alineatul (1) din acest regulament [a treia întrebare litera b)].

46.

Având în vedere că a treia întrebare litera a) este pertinentă numai în măsura în care schema de ajutoare în cauză intră în domeniul de aplicare temporal al Regulamentului nr. 651/2014, trebuie să se răspundă mai întâi la a treia întrebare litera b).

47.

Prin intermediul celei de a treia întrebări litera b), instanța de trimitere ridică problema dacă Regulamentul nr. 651/2014 poate fi aplicat retroactiv. Presupunând că schema de ajutoare în cauză îndeplinește toate condițiile materiale prevăzute de Regulamentul nr. 651/2014, această instanță urmărește să afle mai precis dacă articolul 58 alineatul (1) din acest regulament conferă schemei de ajutoare în cauză o exceptare de la obligația de notificare pentru perioada cuprinsă între luna februarie a anului 2011 și 30 iunie 2014, chiar dacă Regulamentul nr. 651/2014 a intrat în vigoare abia la 1 iulie 2014 ( 19 ).

48.

Considerăm, asemenea guvernului austriac și Comisiei, că trebuie să răspundem afirmativ la această întrebare.

49.

Astfel, articolul 58 din regulamentul menționat se referă la dispoziții tranzitorii. Potrivit articolului 58 alineatul (1) din acesta, Regulamentul nr. 651/2014 se aplică ajutoarelor individuale ( 20 ) acordate înainte de intrarea în vigoare a acestuia, și anume înainte de 1 iulie 2014, în măsura în care acestea îndeplinesc toate condițiile prevăzute de regulamentul menționat, cu excepția articolului 9.

50.

Ajutoarele vizate de schema în cauză sunt ajutoare sub formă de reduceri ale taxelor de mediu acordate în temeiul Directivei 2003/96 ( 21 ). Condițiile care trebuie îndeplinite în temeiul Regulamentului nr. 651/2014 pentru ca aceste ajutoare să fie exceptate de la obligația de notificare sunt stabilite de articolul 44 din acest regulament.

51.

Presupunând că schema de ajutoare în cauză îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 44 din Regulamentul nr. 651/2014, rezultă că acesta din urmă se aplică schemei de ajutoare în cauză pentru perioada cuprinsă între luna februarie a anului 2011 și 30 iunie 2014, în temeiul articolului 58 alineatul (1) din acest regulament.

52.

Prin urmare, trebuie să se respingă argumentul invocat de Dilly’s Wellnesshotel potrivit căruia, pe de o parte, articolul 58 alineatul (1) din regulamentul menționat ar trebui interpretat prin coroborare cu alineatele (2) și (3) ale acestei dispoziții și, pe de altă parte, din acest articol 58 alineatul (1) nu poate rezulta că o schemă de ajutoare care nu este exceptată în temeiul respectivului articol 58 alineatul (3) beneficiază totuși de o exceptare în temeiul aceluiași articol 58 alineatul (1).

53.

Astfel, articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 nu impune nicidecum că condițiile stabilite la celelalte alineate ale acestui articol trebuie să fie îndeplinite pentru aplicarea respectivului articol 58 alineatul (1). În schimb, alineatele (1)-(4) ale aceluiași articol 58 prevăd, fiecare, norme tranzitorii pentru situații distincte ( 22 ).

54.

În consecință, vom propune Curții să răspundă la a treia întrebare preliminară litera b) că articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 trebuie interpretat în sensul că regulamentul menționat conferă o exceptare de la obligația de notificare a ajutoarelor individuale sub formă de reduceri ale taxelor de mediu acordate în temeiul Directivei 2003/96 înainte de 1 iulie 2014, cum sunt cele acordate în temeiul schemei de ajutoare în discuție în litigiul principal pentru perioada cuprinsă între luna februarie a anului 2011 și 30 iunie 2014, în măsura în care aceste ajutoare îndeplinesc toate condițiile prevăzute la articolul 44 din Regulamentul nr. 651/2014.

55.

Articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 exceptează schemele de ajutoare sub formă de reduceri ale taxelor de mediu acordate în temeiul Directivei 2003/96 de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute, pe de o parte, de alineatele (2)-(4) ale acestui articol din capitolul III și de capitolul I din regulament și, pe de altă parte, de Directiva 2003/96.

56.

Chiar dacă a treia întrebare litera a) este formulată de o asemenea manieră încât nu privește niciun articol specific din Regulamentul nr. 651/2014, din decizia de trimitere reiese totuși că instanța de trimitere are o îndoială numai cu privire la interpretarea articolului 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014, considerând că toate celelalte condiții prevăzute la articolul 44 alineatul (1) sunt îndeplinite în litigiul principal.

57.

Prin urmare, prin intermediul celei de a treia întrebări litera a), instanța de trimitere urmărește în esență să afle dacă schema de ajutoare în cauză îndeplinește condiția prevăzută la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014.

58.

Dilly’s Wellnesshotel respinge însă și interpretarea efectuată de instanța de trimitere a articolului 44 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat. Prin urmare, considerăm că este util să comentăm de asemenea, pe scurt, interpretarea articolului 44 alineatele (1) și (2).

59.

Înainte de a examina articolul 44 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 651/2014, considerăm necesar să explicăm mai întâi modul în care schema de ajutoare în cauză, în special modul de calcul al ajutorului, îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96.

60.

Acest aspect prealabil este pertinent din moment ce trebuie să se interpreteze condițiile prevăzute la articolul 44 din Regulamentul nr. 651/2014 prin coroborare cu condițiile care decurg din articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, care trebuie să fie de asemenea îndeplinite pentru ca schema de ajutoare în cauză să fie exceptată de la obligația de notificare în temeiul articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014.

61.

În continuarea prezentării noastre, vom examina, așadar, acest aspect referitor la Directiva 2003/96 (secțiunea a), înainte de a răspunde la întrebările referitoare la articolul 44 alineatele (1)-(3) (secțiunea b).

62.

Condițiile menționate la articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 referitoare la Directiva 2003/96 privesc mai precis articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, care prevede, în anumite condiții, o posibilitate pentru statele membre de a aplica reduceri fiscale la consumul de produse energetice și de electricitate în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie ( 23 ).

63.

Articolul 17 alineatul (1) litera (a) cuprinde în esență două criterii. Pe de o parte, acesta definește întreprinderile care pot beneficia de reduceri de taxe, și anume „întreprinder[ile] mar[i] consumatoare de energie”. „Întreprindere mare consumatoare de energie” înseamnă, mai exact, o întreprindere, conform definiției din articolul 11 din Directiva 2003/96, în care fie achizițiile de produse energetice sau de electricitate ating cel puțin 3 % din valoarea producției, fie impozitul energetic național datorat este de cel puțin 0,5 % din valoarea adăugată. Din aceeași dispoziție rezultă că, în cadrul acestei definiții, statele membre pot aplica criterii mai restrictive, inclusiv definiții ale sectorului industrial.

64.

Pe de altă parte, articolul 17 alineatul (1) litera (a) prevede că ratele minime de impozitare prevăzute de directivă, și anume, în anexa I, tabelul C, de stabilire a ratelor minime de impozitare aplicabile combustibililor și electricității, trebuie să fie respectate.

65.

În speță, guvernul austriac și Comisia consideră că ajutoarele prevăzute de schema de ajutoare în cauză sunt ajutoare sub formă de reduceri ale taxelor de mediu acordate în temeiul Directivei 2003/96 și că această schemă de ajutoare îndeplinește cele două criterii prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96. Acest aspect nu este contestat de Dilly’s Wellnesshotel. Prin urmare, ne bazăm pe acest aspect, care ni se pare întemeiat.

66.

Mai precis, astfel cum explică guvernul austriac, trebuie să se pornească mai întâi de la principiul potrivit căruia schema de ajutoare în cauză prevede reduceri fiscale la consumul de produse energetice în sensul articolului 17 alineatul (1) din această directivă, sub forma unei rambursări parțiale a cuantumului taxei. Această formă de reducere fiscală este prevăzută la articolul 6 litera (c) din directiva menționată ( 24 ).

67.

În continuare, în ceea ce privește primul criteriu prevăzut la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă, articolul 1 alineatul 1 din EAVG 2011 prevede că, într‑un an calendaristic, impozitele plătite pentru sursele de energie sunt reduse, la cerere, în măsura în care depășesc (cumulat) 0,5 % din valoarea producției nete. Astfel cum arată guvernul austriac, această condiție referitoare la valoarea producției nete garantează că doar întreprinderile care sunt considerate „întreprinder[i] mar[i] consumatoare de energie” în temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (a) pot fi beneficiare ale schemei de ajutoare în cauză ( 25 ).

68.

În plus, așa cum arată guvernul austriac, limitarea sferei beneficiarilor schemei de ajutoare în cauză introdusă prin BBG 2011 este în deplină conformitate cu definiția „întreprinder[ii] mar[i] consumatoare de energie” dată la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96. Astfel, prin limitarea sferei beneficiarilor la întreprinderile a căror activitate principală constă în fabricarea de bunuri corporale, guvernul austriac a aplicat pur și simplu un criteriu mai restrictiv referitor la sectorul industrial, în conformitate cu modul de redactare a articolului 17 alineatul (1) litera (a), care prevede această posibilitate pentru statele membre. În același sens, subliniem că Curtea a statuat că articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 nu se opune unei reglementări naționale care prevede reduceri fiscale la consumul de electricitate în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie numai din sectorul de producție ( 26 ).

69.

În ceea ce privește al doilea criteriu prevăzut la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, referitor la ratele minime de impozitare, considerăm că, așa cum explică guvernul austriac, schema de ajutoare în cauză îndeplinește și acest criteriu.

70.

Astfel, din articolul 2 alineatele 1 și 2 din EAVG 2011 reiese în esență că reducerea impozitului, care constituie ajutorul, se calculează ca diferența dintre valoarea totală a impozitului plătit și valoarea cea mai ridicată dintre următoarele două sume: fie suma care corespunde cu 0,5 % din valoarea producției nete, fie suma care cumulează ratele minime de impozitare aplicabile surselor de energie avute în vedere.

71.

Acest mod de calcul al ajutorului garantează, pe de o parte, că doar întreprinderile care sunt considerate „întreprinder[i] mar[i] consumatoare de energie” în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 sunt beneficiare ale ajutorului și, pe de altă parte, că ajutorul acordat beneficiarilor respectă întotdeauna ratele minime de impozitare impuse în tabelul C din anexa I la această directivă.

72.

Problema care se pune în continuare este aceea dacă condiția prevăzută la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 este de asemenea îndeplinită în litigiul principal.

73.

În continuare, vom comenta mai întâi, pe scurt, articolul 44 alineatele (1) și (2), a căror interpretare nu face, în opinia noastră, obiectul unor îndoieli serioase, înainte de a aborda interpretarea articolului 44 alineatul (3).

74.

În temeiul articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014, cerințele prevăzute în capitolul I din acest regulament trebuie îndeplinite pentru ca schema de ajutoare să fie exceptată de la obligația de notificare. Articolul 5 alineatul (1), care figurează în capitolul I din regulamentul menționat, prevede că acesta din urmă se aplică numai ajutoarelor transparente. În ceea ce privește mai precis ajutoarele sub formă de avantaje fiscale, articolul 5 alineatul (2) litera (d) din același regulament prevede că aceste ajutoare sunt considerate transparente în cazul în care măsura prevede un plafon care garantează că pragul aplicabil nu este depășit.

75.

Dilly’s Wellnesshotel arată că schema de ajutoare în cauză nu îndeplinește această condiție prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 651/2014, considerând că, întrucât schema de ajutoare în cauză nu presupune un plafon, ea nu ar fi transparentă în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (d) din acest regulament.

76.

Asemenea instanței de trimitere și așa cum arată guvernul austriac și Comisia, considerăm că articolul 5 alineatul (2) litera (d) nu este pertinent în speță. Astfel, în conformitate cu modul de redactare a acestui articol, plafonul menționat este pertinent numai în măsura în care se aplică un prag de notificare. Or, în ceea ce privește ajutoarele sub formă de reduceri ale taxelor de mediu acordate în temeiul Directivei 2003/96, subliniem că niciun prag de notificare nu este prevăzut de Regulamentul nr. 651/2014 ( 27 ).

77.

Potrivit articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 651/2014, beneficiarii schemei de ajutoare în cauză trebuie să fie selecționați pe baza unor criterii transparente și obiective.

78.

Cu privire la acest aspect, înțelegem argumentul formulat de Dilly’s Wellnesshotel în sensul că schema de ajutoare în cauză nu îndeplinește această condiție întrucât niciun motiv nu justifică rațiunea pentru care reducerea impozitului se acordă doar întreprinderilor de producție.

79.

Mai întâi, este necesar să se constate că problema alegerii întreprinderilor beneficiare ale ajutorului este soluționată mai ales prin articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96. Astfel cum am explicat la punctul 68 din prezentele concluzii, limitarea sferei beneficiarilor schemei de ajutoare în cauză este pe deplin conformă cu condițiile prevăzute la acest articol.

80.

În continuare, în opinia noastră, condițiile de transparență și de obiectivitate prevăzute la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 651/2014 trebuie înțelese în sensul că acestea impun, pe de o parte, ca sfera beneficiarilor, astfel cum a fost determinată de statele membre în temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, să fie identificată în mod clar în legea națională și, pe de altă parte, ca această sferă a beneficiarilor să fie determinată astfel încât ajutoarele să fie acordate în același mod pentru toți concurenții care se află într‑o situație de fapt similară, în conformitate cu considerentul (64) al Regulamentului nr. 651/2014.

81.

În speță se impune constatarea că schema de ajutoare în cauză este conformă cu aceste cerințe, dat fiind, pe de o parte, că beneficiarii schemei de ajutoare în cauză sunt identificați prin aceasta în mod clar la articolul 2 alineatul 1 din EAVG 2011 și, pe de altă parte, că ajutoarele sunt acordate în același mod pentru toți concurenții care se află într‑o situație de fapt similară, și anume întreprinderile despre care se dovedește că au ca activitate principală fabricarea de bunuri corporale.

82.

Potrivit articolului 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014, schemele de ajutoare sub formă de reduceri fiscale se bazează fie pe o reducere a ratei taxei de mediu aplicabile, fie pe achitarea unei compensații cu valoare fixă, fie pe o combinație între aceste două mecanisme.

83.

Instanța de trimitere ridică în esență problema dacă schema de ajutoare în cauză se întemeiază pe unul dintre aceste trei mecanisme, dat fiind că reducerea taxei prevăzută de EAVG 2011 se determină printr‑o formulă de calcul concretă.

84.

În această privință, este necesar să se stabilească mai întâi ce trebuie să se înțeleagă mai precis prin condiția prevăzută la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 și, în continuare, dacă schema de ajutoare îndeplinește această condiție.

85.

În ceea ce privește primul aspect, subliniem de la bun început că această condiție introdusă prin Regulamentul nr. 651/2014, care nu figura în fostul regulament de exceptare pe categorii ( 28 ), nu a făcut încă, în opinia noastră, obiectul unei aprecieri a Curții.

86.

În continuare, subliniem că din considerentul (64) al Regulamentului nr. 651/2014 rezultă că, în ceea ce privește ajutoarele acordate sub formă de reduceri fiscale în temeiul Directivei 2003/96, „[p]entru a menține semnalul referitor la preț adresat întreprinderilor pe care taxa de mediu urmărește să îl transmită”, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea „de a elabora un regim de reducere fiscală pe baza unei compensații anuale fixe (rambursare de taxe)”.

87.

Prin prisma ultimei părți a acestui considerent, care conține de fapt o definiție a sintagmei „achitarea unei compensații cu valoare fixă”, înțelegem articolul 44 alineatul (3) în sensul că acesta impune ca schema de ajutoare să se bazeze fie pe un mecanism de rambursare a taxei care acordă o compensație anuală fixă, fie pe un mecanism de reducere a ratelor de impozitare aplicabile, caz în care ajutorul nu ia forma unei rambursări, ci este acordat la bază prin aplicarea unor rate reduse, fie pe o combinație a celor două. Astfel cum am explicat la punctul 66 și în nota de subsol 24 din prezentele concluzii, aceste două metode sunt prevăzute și la articolul 6 literele (b) și (c) din Directiva 2003/96, pentru reducerile fiscale.

88.

În afara acestei cerințe, articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 nu prevede, în opinia noastră, modalități de punere în aplicare a acestor mecanisme. În schimb, astfel cum s‑a explicat la punctele 63-71 din prezentele concluzii, articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 prevede asemenea modalități pentru reducerile fiscale, iar aceste modalități sunt îndeplinite în speță.

89.

Această interpretare referitoare la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 ni se pare de altfel pe deplin conformă cu obiectivul general al Regulamentului nr. 651/2014. Astfel, unul dintre obiectivele acestui regulament este de a oferi mai multă importanță transparenței și controlului, precum și evaluării adecvate a schemelor de foarte mare amploare în raport cu efectele lor asupra concurenței pe piața internă ( 29 ).

90.

În această privință, asemenea Comisiei, interpretăm articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 în sensul că, dacă schemele de ajutoare se întemeiază pe unul dintre cele trei mecanisme prevăzute la articolul menționat, acest lucru înseamnă că valoarea ajutorului se acordă în mod transparent.

91.

În speță, apreciem, ca și Comisia și guvernul austriac, că schema de ajutoare în cauză îndeplinește condiția prevăzută la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014.

92.

Comisia consideră că schema de ajutoare în cauză se întemeiază pe „o reducere a ratei taxei de mediu aplicabile” în sensul articolului 44 alineatul (3), în temeiul unei interpretări în special teleologice a acestui articol.

93.

În opinia noastră, schema de ajutoare în cauză se întemeiază mai degrabă pe „achitarea unei compensații cu valoare fixă”, cu alte cuvinte, un mecanism de rambursare a taxei prin care se acordă un cuantum fix anual. Mai precis, schema de ajutoare în cauză prevede o rambursare la cerere a taxei pe energie achitate pentru fiecare an calendaristic. În temeiul acestei taxe achitate, calculul schemei de ajutoare în cauză acordă o rambursare fixă, în sensul că, astfel cum arată guvernul austriac, acest calcul nu lasă nicio marjă de apreciere administrației fiscale cu privire la suma care trebuie rambursată.

94.

Prin urmare, trebuie să se respingă argumentul invocat de Dilly’s Wellnesshotel potrivit căruia modalitățile schemei de ajutoare în cauză nu îndeplinesc condiția prevăzută la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 în special pentru că rambursarea ar fi calculată printr‑o formulă de calcul concretă astfel că suma care trebuie rambursată depinde de consumul de energie al întreprinderii în cauză. Se impune constatarea că toate ajutoarele sub formă de reduceri fiscale acordate în temeiul Directivei 2003/96 sunt, prin natura lor, calculate pe baza consumului concret de energie al întreprinderilor în cauză ( 30 ).

95.

În consecință, vom propune Curții să răspundă la a treia întrebare preliminară litera a) că articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 651/2014 trebuie interpretat în sensul că include o schemă de ajutoare cum este cea în discuție în litigiul principal, care se întemeiază pe un mecanism de rambursare a taxei de mediu și care stabilește în mod explicit, într‑o formulă de calcul prevăzută prin lege, cuantumul rambursării acestei taxe.

96.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la a treia întrebare preliminară adresată de Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria) după cum urmează: